CONSUMUL DE SUBSTANȚE NOCIVE

Noi oamenii încercăm să ne influențăm mediul în care trăim, condiția fizică, gândirea și
comportamentul, astfel încat să ne simțim bine și să putem duce o viață cât mai plăcută, chiar dacă
concepțiile asupra unor detalii în acest sens diferă.
Consumul unor substanțe apare ca una din posibilitățile care ne stau la îndemână pentru a ne modifica
dispoziția și emoțiile. Acele substanțe care afectează comportamentul, conștiinta și dispoziția psihică
sunt denumite substante psihotrope. Acestea includ nu numai drogurile cum sunt heroina și marihuana,
ci și tranchilizantele, stimulentele și alte substanțe binecunoscute precum alcoolul, tutunul și cafeaua.

În fiecare zi pe tot cuprinsul globului pamântesc milioane de oameni folosesc droguri. În mod
surprinzator, de cele mai multe ori, folosim droguri atunci când consumam ceai sau cafea, sau în cazul
multor adulti, un pahar de vin ce ne relaxează, tranchilizante ori stimulente. Ca și alte droguri, cafeina
din ceai, cafea sau din alte băuturi racoritoare cum ar fi Coca-Cola, sau alcolul din vin și bere sunt
substante care modifică funcționarea normală a organismului. Folosite cumpătat, aceste droguri sunt
relativ inofensive și în multe zone ale lumii perfect legale.
Totuși, alte tipuri de droguri sunt ilegale și periculoase. Substanțele ca heroina, cocaina fac parte din
această categorie, iar deținerea sau folosirea lor sunt interzise prin lege. Aceste droguri pot ucide.
Dependența
Utilizarea tutunului, alcoolulului, drogurilor și chiar a unor medicamente a devenit tot mai frecventă în
ultimii ani și în țara noastră. Acest lucru face ca problemele de sănătate, de ordin social și familial
legate de acest comportament să fie și ele des întâlnite. Aceste substanțe pot să genereze prin consumul
repetat o suită de fenomene distructive cunoscute sub numele de “dependență”.
Dependența = nevoia fizică și psihică față de o substanță psihoactiva (de ex. alcool, nicotina, heroina,
alte droguri) care afectează temporar organismul, funcțiile și neurochimia creierului.
Dependența este o boala cronică a creierului în special a centrilor nervoși ai recompensei, motivației,
memoriei. Tulburarea funcționării normale a acestor zone poate conduce la manifestări
anormale/patologice în plan biologic, psihologic, spiritual și comportamental. În această situație
persoana dependentă urmarește consumul de drog pentru inducerea unei stări plăcute (recompensare)
sau pentru evitarea unei stări neplacute (sevraj).
Dependentul pierde controlul asupra consumului și asupra comportamentului, poate să intrerupa
consumul temporar dar nu mai este capabil să-și recunoască adevaratele sale probleme de
comportament sau de relationare cu ceilalți. Adeseori dependența face ca o persoana să-și dorească
renunțarea la substanța față de care este dependența dar fără ajutor specializat cele mai multe persoane
ajung să recidiveze, să reia consumul.
Dependența poate fi tratată atunci cînd persoana afectată de dependență își acceptă situația și ca urmare
dorește tratamentul. Netratata dependența poate agrava alte boli fizice sau psihice sau poate provoca
moartea.
Dependența fizică: se manifestă sub forma unor stări patologice care constau în necesitatea organică
de a folosi alcoolul / tutun sau drogurile pentru a evita tulburările ce apar la încetarea utilizării. Nu
apare la toate tipurile de droguri, dar apare mai frecvent la alcool și foarte repede la consumul de
heroină și morfină.
Dependența psihică: se manifestă prin modificări comportamentale și o stare mentală particulară
însoțită de dorința psihică imperioasă de a consuma alcool (sau de a-și administra droguri) periodic sau
continuu pentru a obține o stare de bine sau pentru a înlatura disconfortul psihic. Aceasta dependență
apare la consumul tuturor tipurilor de droguri, inclusiv de alcool.
Cea mai mare parte dintre fumatorii înveterați, precum și dintre băutorii de alcool, chiar dacă nu și-au
pus vreodata în mod serios aceasta problema, sunt dependenți de substanțele pe care le consuma. Dacă
în cazul cafelei (generatoare de obișnuință) sau chiar al zahărului alb, fenomenele ce apar o dată cu
încetarea consumului sunt doar amețeli, indispoziții, dureri de cap, stări proaste și eventual palpitațiile
cardiace, în cazul alcoolului, tutunului și al drogurilor renunțarea este un fenomen mai indelungat și
mai complex care cere o adevarată luptă la care trebuie să participe întreaga ființă. O luptă lungă, greu
de câștigat, pe care din păcate milioane și milioane de oameni o pierd, distrugându-și astfel viața lor și
pe a celor apropiați.
Cum știi că ești dependent
1. Dacă îți irosesti o mare parte din timpul consacrat lucrului, datorită alcoolului, drogurilor sau altor
chimicale.
2. Dacă viața de familie este afectată în vreun fel de consumul acestor substanțe.
3. Dacă ai avut vreodata un sentiment de vinovăție sau de remușcare dupa folosirea lor.
4. Dacă ai intrat în dificultăți financiare datorită consumului de alcool sau droguri.
5. Dacă simți nevoia intensă de a consuma zilnic anumite tipuri de alcool sau stupefiante.
6. Dacă o dată ce începi să consumi, ai probleme în a te opri.
7. Dacă folosești alcool sau droguri în timp ce ești singur sau chiar pe ascuns.
8. Dacă manifești simptome perturbatoare în momentul în care te oprești din consumul lor.
9. Dacă ai periclitat siguranța fizică a cuiva datorită consumului de alcool sau droguri sau ai generat
turbulențe.
10. Dacă ai tendința de a minți în ceea ce privește consumul acestor substanțe.
Cauzele dependenței
Psihologii moderni consideră că principalele cauze psihice ale dependenței sunt:
- prezența în copilarie a unei influențe nefaste – părinți sau alți adulți dependenți
- existența unei stări de nesiguranță, lipsa iubirii și a îngrijirii, lipsa unei anumite discipline interioare în
perioada copilariei
- asocierea sau prietenia cu alte persoane care sunt dependente
- sentimentul de singuratate, nesiguranță, sau de a fi diferit și neințeles de ceilalți
- o adevarată greutate în a avea acces la stări și emoții benefice ca dragostea, bucuria, intimitatea,
prietenia, mai ales în perioadele dificile ale vieții

FUMATUL
Fumatul este o cauză majoră de îmbolnavire și moarte pe glob, știut fiind că speranța de viață a unui
fumător este cu 5-20 de ani mai mică. Este de la sine înteles că în fața unei asemenea amenințări pentru
sănătate orice profesionist din medicină are datoria să intervină cu recomandarea de întrerupere cât mai
grabnică a fumatului. Factorul etiologic al acestei boli este nicotina, un drog conținut în tutun, care
determină dependență la cei care consumă cronic produse din tutun.
Fumatul se definește ca “boala de a consuma timp îndelungat și într-un ritm zilnic produse pe bază de
tutun (țigări, pipă, trabuc, bidis, narghilea, tutun de mestecat, etc) fără capacitatea de a putea opri
fumatul oricând, atunci când se doreste acest lucru “.
Perceput corect ca și boală, fumatul impune acordarea obligatorie a unei asistențe medicale în vederea
opririi lui prin tratarea dependenței de nicotina. Această asistență medicală constă în diagnosticul
consumului cronic de tutun și al dependenței de nicotină, urmată de tratament adecvat, exact la fel ca
orice alta boală.
Dupa criteriile adoptate de OMS în clasificarea internaționala a bolilor, dependența tabagică se
încadrează la “Tulburări mentale și comportamentale datorate consumului de tutun“ și se codifică cu
codul de boală F.17.
Epidemia fumatului: perspectiva globală
• Potrivit unor statistici ale OMS, la nivel mondial, aproximativ 1/3 din totalul populaţiei adulte
masculine fumează. Iar proporţia femeilor aproape că o ajunge din urmă pe cea a bărbaţilor.
• Numărul estimat al fumătorilor în lume se ridică la 1,22 miliarde de fumători, din care 800
milioane în țările în curs de dezvoltare, și este în continuă creș
• La nivel mondial, sunt fumate anual 5,5 trilioane de tigari.
• Tutunul ucide aproape jumătate din utilizatorii săi.
• Numărul deceselor cauzate de tutun este de 100 de milioane în secolul 20.
 • Mai precis, la fiecare 6,5 secunde, un fumător sau un fost fumător moare din cauza bolilor pe
care ţigările le-au provocat sau le-au favorizat . Dacă tendinţele actuale continuă, se va ajunge
până la un miliard de decese în secolul 21 .
Tabagismul este a doua cauză de deces la nivel mondial.
Fumarea unui pachet de țigări pe zi scurtează viața cu 140 minute/zi sau 35,5 zile/an. Aceasta înseamnă
ca anii fumătorilor au mai puțin de 11 luni!
La nivel mondial, 5,4 milioane de oameni mor anual din cauza fumatului.
Fumatul in România
• 24,1% femei și 46,4% barbati fumează; 6,4% din cei sub 16 ani fumează ; rata mortalitatății din
cauza fumatului este de 522 decese la 100.000 locuitori față de 273 la nivel European
• 6% dintre adolescenții între 14 si 18 ani au încercat cel puțin o dată să fumeze, iar 24% dintre ei
fumează în prezent.
• Fumatul omoară 33.000 de persoane pe an. Peste 70% dintre aceștia mor între 35 și 69 de ani.
Istoric
• Denumirea de tabac venind de la insula - Tabacco- din arhipelagul Antile al Golfului Mexic,
unde în secolul al VI – lea era folosit pentru anumite ritualuri religioase.
• În secolul al XVI-lea ajunge în Franța prin intermediul ambasadorului Portugaliei pe nume Jean
Nicot, de unde se raspandește și în Europa.
• În România a pătruns în secolul al XVII-lea, adus de turci în Muntenia, de cazaci în Moldova și
de austrieci în Ardeal.
Tutunul , obţinut prin uscarea plantei denumită Nicotiana tabacum, are o compoziţie chimică complexă,
la care se adaugă produsele de combustie existente în fumul de ţigară.
Nicotina se află în orice produs din tutun:
• Tutun de fumat (inhalat)
• Ţigarete
• Fabricate industrial
• Rulate manual
• Bidis (SUA)
• Kreteks (Indonezia)
• Pipa
• Trabuc
• Tutunul care nu se fumează (“smokeless”): de mestecat, de prizat
• Snuff
Țigara electronică
Țigara electronică are în compoziţie substanţe care, la fel ca în cazul ţigărilor normale, ajung în
organismul fumătorului, prin intermediul aburului.
În multe situaţii, compoziţia chimică a acestor dispozitive nu este înscrisă mereu pe ambalaj, prin
urmare testările şi reglementările în acest domeniu lasă de dorit.

Fumul de ţigară
- conţine peste 4000 substanţe chimice, incluzând 40 cunoscute cu un potenţial carcinogen :
• Nicotina
• Gudron
• Acetona
• Monoxid de carbon
• Acid cianhidric
• Oxizi de nitrogen
• Cianură de hidrogen
• Amoniac
• Metale (arsenic, cadmiu şi plumb)

Nicotina: este un alcaloid foarte toxic, stimulent şi sedativ neuroendocrin şi dă dependenţă

Gudronul : este o substanţă lipicioasă, asemănătoare catranului de pe stradă. Acest gudron de ţigări,se
lipeşte de plămâni. Tot el îngălbeneşte dinţii şi degetele.
Oxidul de carbon: este un gaz otrăvitor, asemănător celui care iese pe ţeava de eşapament a maşinilor.
Din momentul inhalării, nicotina se absoarbe începând cu mucoasa bucală şi continuând la nivelul
alveolelor pulmonare, deci ajunge rapid în fluxul arterial!

Ţigara = cel mai eficient instrument de livrare a nicotinei

Mai bun chiar decât administrarea intravenoasă!
Nicotina acţionează prin legarea de situsuri specifice ale sistemului nervos, traversează bariera
hematoencefalică şi se acumulează în creier la câteva secunde de la pătrunderea în organism,
determinând activarea corticală.
Acţionează şi asupra altor ţesuturi, determinând relaxarea musculaturii scheletice şi o serie de efecte
endocrine şi cardiovasculare.
La nivelul SNC, nicotina are efect antidepresiv, de creştere a capacităţii de concentrare, produce o stare
de bine, de plăcere.
Efecte negative de scurtă durată:
• ritmul inimii se accelerează în medie cu 20-30 bătăi pe minut, la fumători față de nefumători
• creşte tensiunea arterială
• oxidul de carbon, intră în sânge
• substanţele cancerigene intră imediat în plămâni
• aerul este poluat.
• ochii pot fi iritaţi.
• temperatura pielii scade datorita vasoconstricției periferice
DE CE NE PREOCUPĂ FUMĂTORII ?
Tabagismul este o problemă majoră de sănătate publică.
Speranța de viață scade: cu 5-8 ani la cei care nu se îmbolnavesc și 18-22 ani la cei care se îmbolnăvesc!
Argumente economice: costul îngrijirilor medicale ale bolilor cauzate de fumat.
Mortalitatea : 1 deces din 9 este datorat fumatului = cea mai importantă cauză evitabilă în țările
dezvoltate (1/3 din decesele bărbaților de vârsta medie)
Efecte pe termen lung
Afecţiuni produse/ agravate de fumat:

• Pulmonare
• Cardio-vasculare
• Oncologice
• Gastro-intestinale
• Renale
• Osteoarticulare;
• Dermatologice
• Endocrinologice
• Orale,
• Psihiatrice
• Oftalmologice
• Reproducere
• Sarcinii şi fătului.
• Aparatul respirator
La nivelul aparatului respirator, fumatul este implicat direct în apariția afecțiunilor respiratorii acute, a
bolilor pulmonare cronice și a cancerului bronhopulmonar. Este demonstrat că peste 20% dintre
fumatori, dupa vârsta de 45 de ani, au dezvoltat leziuni cronice de bronșită sau emfizem pulmonar, cu
sau fără expresie clinică.
Fumatul este considerat factor major de risc pentru apariția bolii ulceroase, pentru încetinirea vindecării,
apariția recidivei și pentru eșecul terapiei medicamentoase. Complicațiile bolii ulceroase precum
perforația, penetrația sau hemoragia digestivă superioară sunt mult mai frecvente la fumători.
Fumatul dăunează aproape fiecărui organ din corp, inclusiv inimii. Fumul de țigară poate provoca
îngustarea arterelor, ceea ce înseamna un flux mai scazut de sânge si de oxigen către inimă. Mai mult,
fumatul scade nivelul colesterolului bun și crește tensiunea arterială, ceea ce poate duce la acumularea
de colesterol rău (ateroscleroza). 8% dintre cei care suferă un infarct înainte de 45 de ani sunt fumatori.
5 milioane de oameni mor în lume din cauza tutunului. 35% dintre aceste decese se produc prin boli
cardiovasculare(cardiopatia ischemică cronică, accidente vasculare cerebrale, tulburări de ritm cardiac,
îndeosebi fibrilaţia ventriculară, moartea subită, stenoze de arteră carotidă,etc)
Fumatul are un rol deosebit de important în carcinogeneza digestiva, astfel este dovedit că azbestul
favorizează apariția cancerului gastric, iar nitrosaminele rezultate din combustia tutunului, predispun la
cancer esofagian, laringian sau faringian.
În cazul cuplurilor care își doresc copii, este bine ca fumatul sa fie întrerupt cu circa 6 luni înainte de
momentul concepției. Este cunoscut riscul mult mai mare al femeilor fumatoare de a avea sarcini
ectopice, risc datorat substanțelor care cresc spasticitatea trompelor uterine și a tonusului uterin, de
instalare precoce a menopauzei precum și interacţiunea cu pilula contraceptivă. Consumul de tutun
afectează și fertilitatea masculină prin scăderea numărului de spermatozoizi, scăderea libidoului şi
potenţei sexuale, infertilitate.
Factorii de risc cunoscuti pentru cancer pulmonar sunt în primul rând fumatul. Legatura dintre fumat și
cancerul pulmonar a fost pentru prima data raportată în anul 1939 și de atunci a fost confirmată în
numeroase ocazii. Fumatul, de asemenea, crește riscul de cancer în multe alte parți ale corpului, cum ar
fi vezica, esofag sau gât, cavitate bucală, rinichi,pancreas, etc. Sunt peste 50 de componente din fumul
de țigară care pot cauza cancer. Oricât de puțin ai fumat riști să faci cancer, însa cu cât fumezi mai mult
cu atât riscul este mai mare. Dacă renunți la țigări, riscul scade.
Însă, riscul de a face cancer la plămâni este mai mare pentru foști fumători decât pentru cei care nu au
fumat niciodată.
Fumatul este unul dintre principalii factori de risc pentru dezvoltarea osteoporozei. Studiile au arătat că
femeile fumătoare au o densitate minerală osoasă mai mică decât cele nefumătoare, iar după instalarea
menopauzei acestea au o pierdere a masei osoasă mai mare cu 0.2% per an. Ca urmare a scăderii masei
osoase, femeile fumătoare în postmenopauză au un risc de fractură de şold mai mare cu 17% la 60 de
ani, cu 41% la 70 de ani, cu 71% la 80 de ani şi cu 108% la 90 de ani. Una din opt fracturi de şold se
datorează fumatului. Există dovezi convingatoare care arată că fumătorii care suferă o fractură ca și
consecință a osteoporozei, au un proces de vindecare mai îndelungat al fracturilor.
Semne caracteristice ale fumatului
Fumatul este un duşman redutabil al unui ten curat, luminos, frumos, şi, în general, al pielii cu aspect
sănătos. Pentru că fumează din adolescenţă şi datorită reclamelor care asociază fumatul cu emanciparea,
femeile nu-şi dau seama cît de mult le este afectat aspectul pielii, decît după ce nu mai fumează.
Nicotina produce constricţia vaselor de sînge, prin urmare tegumentul primeşte mai puţin oxigen şi mai
puţine substanţe nutritive. În plus, regenerarea celulară este diminuată, ceea ce explică multe din
caracteristicile „feţei de fumător”.În plus, prin piele se elimină şi unele substanţe conţinute în fumul de
ţigară, ceea ce creşte expunerea tegumentului la substanţe toxice şi, în consecinţă, îmbătrînirea
prematură. La nivelul cavităţii bucale principalele efecte negative ale tutunului sînt:
- leucoplazia, definită ca o placă albă, limitată la mici zone circumscrise sau mai extensivă şi avînd
potenţial malign; stomatita nicotinică care se prezintă ca o keratoză palatină difuză cu inflamaţia
cronică a glandelor salivare palatine.
- boala periodontală („parodontoza”) implică toate structurile de suport ale dinţilor. Fumatul este factor
de risc major – risc de 4 ori mai mare la fumători.
- cariile dentare sînt de 3 ori mai frecvente la fumători, datorită plăcii dentare care favorizează
dezvoltarea bacteriilor. Modificările salivare sunt frecvente: la marii fumători, se observă scăderea
salivaţiei datorită inhibării receptorilor de tip nicotinic ai sistemului neurovegetativ.
- tulburările de gust şi miros au fost consemnate la fumători într-o proporţie mai mare. O consecinţă
este lipsa de apetit alimentar, „indiferenţa” faţă de alimentaţie, dar şi faptul că nu percep mirosul
neplăcut al propriilor haine şi al propriei persoane.
- unghia de arlechin si decolorarea unghiilor.Tutunul si fumul pot pata pielea din jurul varfului
degetului, de la galben la maroniu-galbui.

Fumatul pasiv
Un aspect mai puțin cunoscut din patologia nicotinei ține de faptul că acest toxic este nociv nu numai
pentru fumătorul propriu-zis ci și pentru nefumatorul convins, care se află în preajma sa. Un individ
lucrând într-o încapere în care mai lucrează înca unul sau mai mulți fumători, devine automat, în
asemenea condiții, un fumător pasiv, mai mult sau mai puțin semnificativ, suportând din acest motiv
toate rigorile ce decurg din această realitate. Calcule precise, efectuate pe cale experimentală, ne
stabilesc categorii cât se poate de diferențiate pe aceasta linie, în funcție de doza de toxic inhalată și în
funcție de particularitățile organismului receptor. Poluarea prin fum de țigară a încaperilor de lucru sau
de locuit reprezintă o poluare a atmosferei, o singură țigară fumată într-o încapere de aproximativ 20
mp este suficientă pentru a mări cu de peste 50 de ori concentrația de minuscule particule de tutun din
încăperea respectivă.
Induce fumatul pasiv vreun risc?
DA
Datorită diverşilor iritanţi, subst toxice, carcinogeni din fumul de tutun.
Nu există dovezi pentru un nivel “sigur” al fumatului.
Biomarkeri ai fumului de ţigară se regăsesc în organismul nefumătorilor.
Studiile epidemiologice dovedesc relaţia CAUZALĂ între diverse boli şi fumatul pasiv.
Efectele fumatului pasiv la adult
Sigure Cancer pulmonar
Simptome respiratorii
Boli cardio-vasculare
Exacerbări astmatice
Potenţiale Reducerea funcţiei pulmonare
Alte cancere decât cel pulmonar
La femei: menopauză precoce
Efectele fumatului pasiv la copil
Sindrom de moartea subită a nou-născutului
Boli respiratorii acute
Simptome respiratorii cronice
Creştere pulmonară întârziată
Declanşarea şi exacerbările astmatice
Boli acute şi cronice ale urechii interne
Aport redus de oxigen la niv. ţesuturilor, comparativ cu copiii cu anemie, boli cardiace cianogene
Greutate redusă la naştere
Efecte comportamentale şi de neurodezvoltare
Cardiovasculare
Inf. meningococice
Cancer, leucemie
Creşterea colesterolului, predispoziţie spre boli cardiace
Efecte acute ale fumatului pasiv
1. Exacerbarea astmului
2. Criză anginoasă
3. Iritarea: Ochilor- Înroşire, prurit, lăcrimare
Nasului- Congestie, rinoree, strănut
Gâtului- Prurit, tuse, durere, uscăciune în gât
Partenerul fumător :
Soţiile nefumătoare cu soţ fumător: au un risc de a suferi de cancer pulmonar de 4 ori mai mare decât
dacă soţul nu ar fuma
Mor, în medie, cu 4 ani mai devreme
Expunerea timp de 30 de minute la locul de muncă la fum de ţigară se asociază cu creşterea cu 97% a
riscului de sindrom coronarian acut
Expunerea timp de 30 de minute acasă la fum de ţigară se asociază cu creşterea cu 33% a riscului de
sindrom coronarian acut.
Fumatul= boala?
Fumatul (dependenţa de nicotină) este o boală atipică:
Pacientului îi place să aibă boala
Pacientul se simte confortabil cu boala lui
Înlăturarea bolii nu e mereu dorită
Absenţa bolii e percepută ca un disconfort
Tratamentul bolii nu e mereu dorit = TREBUIE SĂ-I SPUNEM SĂ SE TRATEZE!
Dependenţa
Dependenţa biologică = dependenţa de nicotină
Nicotina = drog
Dependenţa comportamentală şi socială= dependenţa de gest, reflex, tic, tabiet
Ţigara “la o cafea”, “de pauză”
Dependenţa cognitivă = totalitatea gândurilor, credinţelor despre beneficiile fumatului (plăcere,
integrare în grup)
Diagnosticul pozitiv al dependenţei nicotinice
Diagnosticul clinic al dependenţei nicotinice se stabileşte cu ajutorul următorilor parametri:
-Statusul fumatului.
-Consumul tabagic
-Scorul de dependenţă nicotinica
-Analiza tentativelor anterioare de renunţare la fumat
Aceste simptome ale tabagismului cronic trebuiesc identificate pentru managementul optimal al
diagnosticului şi tratamentului dependenţei nicotinice.
Diagnosticul clinic este validat biochimic prin determinarea de biomarkeri ai expunerii la tutun.
Statusul de fumător-definiţii
În funcţie de nivelul de calificare îndomeniul consilierii pentru renunţare la fumat al medicului care
acordă consultaţia, statusul de fumător poate fi apreciat într-un mod elaborat sau foarte sumar. Pentru
nivelul 1 (medicină primară), respectiv reţeaua medicilor de familie, cabinete medicale ambulatorii,
dentişti, servicii de triaj ale spitalelor, orice serviciu medical care asistă fumători la un nivel de bază,
recomandă doar identificarea şi înregistrarea statusului fumatului, ca o etichetare sumară, simplă şi
operativă a pacientului:
1. Fumător: persoana care fumează de cel puţin 6 luni
2. Nefumător: persoana care nu a fumat mai mult de 100 ţigări în cursul vieţii (100 de ţigări sunt
echivalentul a 100 g tutun, în cazul pipei şi a unor produse de tutun, altele decît ţigara).
3. Fost fumător: persoană care nu mai fumează de cel puţin 6 luni.
Pentru nivelul 2, al specialiştilor în consiliere pentru renunţarea la fumat din reţeaua de centre
specializate, se impune o clasificare mai detaliată a statusului fumatului.
Astfel, o discuţie (documentată prin completarea unui chestionar) între fumător şi specialistul în
consilierea antifumat ar trebui să permită încadrarea persoanei intervievate într-una din următoarele
categorii, conform definiţiilor acceptate de OMS :
• FUMĂTORI- considerati cei care sunt efectiv fumători, în momentul când sunt chestionaţi şi
care practică fumatul de cel puţin 6 luni.
Fumătorii pot fi:
a)zilnici: fumează cel puţin o dată pe zi, în fiecare zi. Aici se includ şi cei care au obiceiul de a nu fuma
în zile de sărbătoare sau de duminică, din motive religioase.
1. b) ocazionali: fumează numai în unele zile, nu zi de zi. Fumătorii ocazionali sunt, la rândul lor:
• cu tendinţă la reducerea consumului de ţigarete: cei care la momentul completării chestionarului
sunt fumători ocazionali, dar înainte au fumat zilnic;
• fumători experimentali: persoane care fumează rareori, fără a depăşi un maximum de 100 de
ţigări în cursul vieţii;
• fumători ocazionali permanenţi: toată viaţa au fumat doar în unele zile (ocazii), nu zi de zi,
inclusiv la momentul chestionării, dar per total, au fumat mai mult de 100 de ţigări în decursul
vieţii.
• FOŞTI FUMĂTORI: - considerati cei care, la momentul intervievării nu fumează deloc de cel
puţin 6 luni de la oprirea definitivă a fumatului.
Există două categorii de foşti fumători:
1. fost fumător zilnic, în prezent nefumător; dar a fumat zi de zi şi în prezent nu mai fumează de
cel puţin 6 luni.
 2. fost fumător ocazional: cel care a fumat numai ocazional, dar în prezent nu mai fumează de cel
puţin 6 luni.
• NEFUMĂTORI– persoane care nu au fumat niciodată cel mult au încercat să fumeze, nu au
încercat zi de zi şi în total nu au încercat mai mult de 100 de ţigări vreodată. Deşi această
departajare pare complicată, ea este de mare ajutor medicilor din cabinetele specializate în
sevraj tabagic în anticiparea profilului de fumător al pacientului, orientându-i spre metoda de
renunţare cea mai adecvată. Prin repetarea întrebărilor despre statusul fumatului la fiecare
întălnire cu pacientul, este responsabilizat medicul în privinţa consilierii pentru oprirea
fumatului, iar pacientul este educat şi conştientizat pentru înlăturarea acestui factor de risc de
boală din viaţa sa. Aceste demersuri simple, descriptive, la îndemăna oricărui medic, creează
cadrul favorabil acordării sfatului medical pentru renunţare la fumat şi cresc rata de succes a
intervenţiilor în acest scop. Pentru facilitarea metodologiei de lucru în acest domeniu relativ nou
în ţara noastră, cu care deocamdată puţini medici sunt familiarizaţi, sugerăm menţionarea
statusului fumatului ca un semn vital de rutină în documentaţia medicală, în plan egal cu alte
semne vitale precum pulsul, tensiunea arterială, temperatura, saturaţia arterialăîn oxigen sau
frecvenţa respiratorie. Documentarea statusului fumatului se poate face şi separat, pe fişe
speciale care evidenţiază profilul fumătorului( apreciat prin intensitatea consumului de tutun sau
numărul de pachete-an, scorul dependenţei nicotinice, analiza tentativelor de renunţare la fumat
anterioare, )
Consumul tabagic
Se defineşte prin numărul de pachete-an ( nr. de PA). El reprezintă produsul dintre numărul de pachete
de ţigări fumate/zi şi numărul de ani de fumat.(De ex.: dacă timp de 15 ani se fumează15 ţigări/zi, acest
consum echivalează cu 15x15/20 = 11,2 PA) Indivizii care au un consum mai mare de 20 PA se numesc
“mari fumători” şi reprezintă un grup de pacienţi dificil de tratat. Tratamentul prescris de doctor trebuie
să ţină cont de numărul de pachete-an, dar şi de severitatea dependenţei de nicotină.
Scorul de dependenţă nicotinică determinat cu ajutorul testului Fagerstrom permite aprecierea
severităţii dependenţei de nicotină, în baza căreia se va elabora o indicaţie terapeutică corectă.
Între: 0 – 3 puncte: dependenţă uşoară
Între 4 – 6 puncte: dependenţă medie
Între 7 – 10 puncte: dependenţă severă.
Analiza tentativelor anterioare de renunţare la fumat este un element important în stabilirea
diagnosticului depenenţei de nicotină, dat fiindcă ea permite cunoaşterea modului cum subiectul va
traversa perioada de sevraj, se pot anticipa probleme de complianţăla tratament şi se pot lua măsuri
adecvate din timp.
Identificarea fumătorilor ca persoane cu probleme de sănătate se realizează prin determinarea statusului
fumatului şi trebuie legitimată ca un act medical de rutină.
Stabilirea unui diagnostic de acurateţe al dependenţei nicotinice presupune determinarea statusului
fumatului, al consumului tabagic, treptei de severitate a dependenţei nicotinice şi analiza tentativelor
anterioare de renunţare la fumat.
Terapia de renunțare la fumat
Elementele cele mai promițătoare în lupta împotriva tabagismului țin însă de componenta socială- se va
începe cât mai precoce pentru educația copiilor și a școlarilor împotriva fumatului. În acest sens
demonstrațiile cu acele păpuși mecanice care fumează și care în loc de plămâni au vată, vată care se
îngălbenește într-o manieră respingătoare după numai câteva țigări s-au dovedit uimitoare în privința
eficacității. Propaganda audio-vizuală împotriva fumatului trebuie să aibă un caracter continuu și
convingător. Fumatorul înveterat, ca orice intoxicat , va rezista bine-nțeles propagandei scrise. Aceasta,
în primul rând pentru că privațiunea de tutun antrenează de obicei o suferință psihosomatica, pe care nu
e dispus să o suporte. Sevrajul tabagic trebuie să se sprijine peterapia medicamentoasă care va înlătura
simptomele fizice și pe terapia comportamentală destinată a schimba atitudinile față de consumul de
tutun.
Simptomele sevrajului nicotinic pot fi diminuate cu ajutorul substituenților nicotinici: gume de
mestecat, plasturi, spray-uri cu nicotină. Prin aceste produse se administrează doza de nicotină într-o
cantitate controlată, astfel încat dependența de drog să scadă treptat. Doua variante de tratament pentru
renunțarea la fumat disponibile în țara noastră sunt terapia prin biorezonanță și presopunctura
combinată cu acupunctura.
Din cauza dependenței psihice, unii fumători sunt pur și simplu îngroziți de ideea ca din ziua X nu vor
mai fuma deloc. Ei au nevoie de o perioadă de acomodare. În cazul acestor fumatori, reducerea treptată
a numărului de țigări poate fi acceptată doar dacă: reducerea se face într-o perioadă scurtă (maximum o
săptămână), dacă se renunță în primul rând la țigările "cele mai dragi" și dacă sunt conștienți că
perioada de reducere este doar o etapă intermediară pâna la renunțarea completă. Oricum, este
recomandat ca renunțarea la fumat să fie monitorizată de un medic cu pregatire în domeniu, acest lucru
fiind esențial pentru reușita tratamentului.
Consilierea specializată este disponibilă în România în câteva centre de renunțare la fumat dezvoltate în
clinici, spitale sau ambulatorii de pneumologie- în majoritatea cazurilor. Activitatea centrelor de
renunțare la fumat s-a inițiat în funcție de apartenența profesională a medicilor care au obținut
calificare în acest domeniu, în principal medici din specialitatea pneumologie, dar și medicină internă,
sănătate publică.
Suport psihologic:
-faţă-în-faţă
-telefonic
-internet
Suport farmacologic:
-terapia de substititie nicotinica
-terapia non-nicotinica: bupropion
vareniclina
Cum poti fi ajutat?
Sprijin pentru găsirea Motivului;
Realizarea "planului de acţiune" prin sugerarea unor "trucuri" pentru depăşirea dependenţei
comportamentale, corectarea unor idei/ atitudini greşite legate de perioada post-fumat
Prescrierea de produse medicamentoase pentru diminuarea simptomelor de sevraj nicotinic;
Suport în perioada post-fumat;
Şi, nu în ultimul rând, răspunsuri bazate pe date ştiinţifice şi pe experienţa altor fumători.
Sfatul antifumat
O sumă de indicaţii verbale de a opri fumatul, la care se pot adăuga informaţii despre efectele
dăunătoare ale fumatului
“Cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru sănătatea dv.este oprirea fumatului. Și vă sfatuiesc să o
faceți cât mai repede. Cu cat mai repede, cu atât va fi mai bine.”
Una din cele mai ieftine intervenţii medicale. Randament redus: 1 din 40 de fumători ajung să renunţe.
CEL MAI BUN LUCRU
PE CARE ÎL POŢI FACE
ACUM
PENTRU SĂNĂTATEA TA
ESTE SĂ TE LAŞI DE FUMAT!
Metodele de substituţie nicotinică
O apariție recentă în peisajul farmaceutic din țara noastră (vara anului 2007), substitutele nicotinice se
găsesc în alte țări sub mai multe forme de administrare, dar pentru moment, dintre toate acestea,
preparatele disponibile în România sunt Guma de mestecat cu nicotină de 2 mg, Guma de mestecat cu
nicotinde 4 mg și Plasturi cu nicotinăde 15 mg. În conformitate cu legislația în vigoare, aceste preparate
medicinale cu nicotină se pot procura direct din farmacii, fără prescripție din partea medicului.
Pornind de la principiul pe care se bazează terapia de substituție, cel al eliberării de nicotină în
organism care să înlocuiască nicotina provenită din țigări sau alte produse din tutun, această soluție este
eficace dat fiind că este logică, este cel mai îndelungat practicată peste tot în lume și dispune de o
paletă largă de modalități de administrare. Furnizarea de nicotină pură, de uz medicinal, pe de altă parte,
permite atenuarea simptomatologiei determinate de sindromul de abstinență și ajută pacientul fumător
aflat în plin proces de sevraj tabagic să depășească mai ușor necesitatea de a primi nicotină, atunci cînd
încearcă să nu fumeze.
Are ca scop ameliorarea sevrajului nicotinic: scade nevoia acută de a fuma şi, parţial, şi senzaţia de
foame asociată uneori sevrajului .
Plasturele cu nicotină - aplicați pe pielea curată, plasturii nicotinici eliberează transdermic nicotina
realizând un nivel constant al acesteia pe tot parcursul zilei.
Există plasturi de diferite concentraţii şi se recomandă purtarea lor 16 sau 24 de ore.
Potrivit indicațiilor uniform valabile în ghidurile terapeutice, terapia cu plasturi nicotinici se indică în
majoritatea cazurilor pentru aproximativ 3 luni, se începe cu doza maximă timp de o lună, apoi se
continuă cu doza medie următoarea lună și ultima lună se administrează plasturi cu concentrația
minimă.
Guma de mestecat cu nicotină
Din punct de vedere istoric, guma cu nicotină este primul produs din linia de preparate de substituţie
nicotinică, apârând în Europa la începutul anilor ‘ 80 şi în SUA în 1984. Ea este vândută în cele două
concentraţii 2 şi 4 mg, eliberând în organism nivele nicotinice de 0,3-0,8 şi respectiv 0,6-1,2 ori faţă de
nivelele plasmatice realizate în cursul fumatului. Pe piaţa mondială se cunosc variante de gumă
nicotinică cu gust de portocale, mentă, etc. Doza unanim recomandată este de 8-12 gume mestecate/ zi,
dar de multe ori doza zilnică este mai mare la început – putând ajunge chiar la un număr egal cu
numărul de ţigarete pe care le consuma pacientul zilnic, pentru ca în câteva zile-săptămâni cifra să se
stabilizeze la o medie de 6-9 gume administrate/ zi.
Tablete sublinguale cu nicotină
Reprezintă o alternativă pentru guma de mestecat cu nicotină.
Inhalatorul cu nicotină
Se administrează sub forma de puff-uri prin care se inhalează nicotina.
Tratament farmacologic
VARENICLINA este un medicament din clasa produselor non-nicotinice, care acţionează deopotrivă
ca agonist parţial şi antagonist al receptorilor nicotinici din creier. Imitând efectele nicotinei,
vareniclina produce o satisfacţie mai redusă decât aceasta şi diminuează dorinţa de a fuma la pacientul
care este deja abstinent.
BUPROPION SR este o medicatie non-nicotinica ce actionează prin blocarea receptorilor nicotinici
acetilcolinergici, adică scade apetitul pentru fumat. Bupropionul acționează prin amendarea unora
dintre simptomele sindromului de abstinență nicotinica, între care depresia în mod special, reducând
per ansamblu severitatea sindromului de sevraj, ceea ce îl recomanda ca pe un ajutor de necontestat în
procesul de renunțare la fumat. Bupropionul se recomandă numai pe bază de prescripție medicala
tuturor pacienților motivați să renunțe la fumat, care nu au contraindicații de administrare.
Ministerul Sănătății, cu sprijinul Institutului Marius Nasta, deruleaza de 5 ani Programul Național Stop
Fumat care include:
• consiliere privind renunțarea la fumat,
• linia telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de Tel Verde 08008 STOPFUMAT
(0800878673)
 • accesul la medicamente gratuite
• acces la pagina de internet a programului (www.stopfumat.eu)
Dacă pericolul pentru sănătate nu este un argument suficient de puternic pentru ca să te lasi de fumat,
iată unul care poate convinge.
Fumatul dăunează nu numai sănătăţii, ci şi portofelului.
Într-un an de abstinenţă economiseşti 730 de euro, dacă fumezi un pachet de ţigări pe zi, la preţul de
doi euro/pachetul.
Aşadar, o maşină sau cinci ani de fumat?
O vacanţă în Grecia sau şase luni de fumat?

Pentru a contribui la stăvilirea acestui adevărat flagel, în anul 1987, OMS a declarat data 31 mai ca
Ziua mondială fără tutun, care se serbează anual în toată lumea.

CONSUMUL DE ALCOOL
O.M.S defineşte alcoolismul ca fiind „o stare în care un subiect consumă alcool în detrimentul sănătăţii
sale, a activităţii sale pe plan socio-profesional pierzând controlul faţă de băutură şi a se abţine de la
consum .” Consumul este continuat indiferent de situații sau consecințele consumului asupra persoanei
sau familiei.
Alcoolismul este cea mai răspandita toxicomanie, un adevărat flagel social mondial, considerat de
O.M.S. a treia problema de sănătate publică, care ameniţa atât sănătatea fizică cât şi cea mintală.
Date statistice
Anual, la nivel global, 320.000 de persoane din grupa de vârstă 15-29 ani mor din cauza alcoolului,
acesta provocând 9% din decesele tinerilor.
OMS estimează că alcoolul duce anual la moartea a 2.5 milioane de persoane, făcând mai multe
victime decât SIDA sau tuberculoza. În Rusia şi în statele din vecinătatea sa, una din cinci morţi
înregistrate în rândul populaţiei masculine a fost provocată de alcool.
Statisticile arată o creştere a consumului de alcool cu peste 30% în ultimii ani, pe plan mondial.
În Europa se înregistrează cei mai mulţi consumatori de alcool din lume şi cel mai ridicat consum pe
cap de locuitor.
Românii se situează pe locul al doilea în topul consumului de alcool pe cap de locuitor. Ne mai întrec
doar locuitorii Irlandei.
Și în ceea ce privește alcoolismul în rândul adolescentilor, România se situează printre primele locuri,
47% dintre baietii de 15 ani recunoscand ca au baut de cel putin doua ori în viață. Doar 18% dintre
adolescentele romance au recunoscut că au consumat alcool.
Printre fruntașele clasamentului la consumul de alcool în rândul adolescenților se număra Danemarca,
Lituania si Letonia.
În țara noastră, adulții consumă mai mult de 18,5 litri de alcool pe an, în timp ce media Uniunii
Europene se situează în jurul a 15 litri.
Desi exista o preponderență masculină (5/1) se asistă în prezent la o creștere a cazurilor de alcoolism la
femei, concomitent cu coborârea limitei de varsta (cca. 10% din tineri ) și la apariția sa la copii.
Alcoolul afectează îndeosebi populația adultă, cu un maxim între 25 și 65 de ani, mortalitatea prin
alcoolism fiind de 2-4 ori mai mare ca în populația generală (32/100.000 locuitori), iar durata de viață
scurtată cu 8 - 12 ani la marii băutori.
De asemenea, efectele nocive produse de alcool ating o cotă ridicată. 7,4% din totalul cazurilor de
boală sau moarte prematură din UE sunt cauzate de consumul abuziv de alcool.
Indicator al răspândirii acestui flagel îl poate constitui morbiditatea si mortalitatea prin ciroza hepatica,
cca. 2/3 din decesele alcoolicilor se datorează acestuia.
Un procent de 14.7% din decesele înregistrate în România au la origine consumul de alcool.
Implicaţiile negative ale intoxicaţiei etilice se extind pe un palier larg, alcoolul fiind întâlnit drept
cauză în :
40% din agresiunile sexuale şi violuri
50% din accidentele de trafic
52% din decesele prin incendii
67% din decesele prin înec
68% din tâlhării şi omucideri
10 % ajung la alcoolism cronic (în cazul heroinei 100%);
De asemenea este unul dintre factorii de divorț (unul din trei cazuri) și de molestare a copilulul (unul
din trei cazuri).
Raportul Organizatiei Mondiale a Sanatatii prezintă lista primelor 10 cauze de deces la nivel mondial în
funcție de gravitate:
1. malnutriție;
2. sex neprotejat;
3. tensiune arterială ridicată;
4. fumat;
5. consumul de alcool si droguri;
6. consum de apă în condiții neigienice și măsuri sanitare necorespunzătoare;
7. deficiența de fier;
8. inhalare de fum generat de focuri în spații închise;
9. colesterol ridicat;
10. obezitate.
Cauzele alcoolismului
• O anumită predispoziţie ereditară: transmiterea genetică a unei enzime implicate în
metabolismul alcoolului.
• Presiunea grupului asupra membrilor săi: există anturaje şi grupuri cu un grad ridicat de
coeziune ceea ce favorizează adoptarea necondiţionată a unor reguli printre care şi participarea
la întâlniri unde se consumă alcool.
• Exemplul idolilor (în cazul tinerilor, imitarea modelelor şi a personajelor îndrăgite sau "la
modă") şi dorinţa de experimentare (spre exemplu, pentru mulţi tineri alcoolul este un simbol de
maturitate pe care trebuie sa-l treacă în anumite grupuri sau anturaje).
• Conflictele din familie, conflictele celor tineri cu părinţii, stările conflictuale consecutive unor
eşecuri sentimentale, profesionale sau neîmplinirea unor aspiraţii.
• Teama de obligaţiile impuse de vârsta adultă (de ex. căutarea unei slujbe) sau neacceptarea unui
anumit statut social (statutul de şomer, pentru unii sau cel de pensionar, pentru alţii etc).
Alcoolismul este o boala, nu un viciu.
Este o boala progresiva, fizica, mentala și spirituală, incurabila, marcata de obsesia de a bea, în ciuda
răului fizic produs de consumul de alcool. Este o boala a negarii. ( "Eu nu sunt alcoolic!"- în ciuda
tuturor evidențelor ) .Alcoolismul ca orice boala nu face discriminări, nu ține cont de vârsta, sex,
cultură, educație religioasă, proveniența socială sau mediu de viață .
Din punct de vedere psihologic, motivul care contribuie cel mai des la apariția consumului, continuarea
și agravarea consumului problematic este lipsa de satisfacție în relația cu sine și cu ceilalți membrii ai
familiei. Alcoolismul poate fi perceput și ca un rezultat al relațiilor și relaționărilor bolnave din familie.
Un alt motiv pentru care unui alcoolic îi este greu să se abțină din băut sau să bea porționat este acela
că alcoolul perturbă funcționarea normală a neurochimiei de la nivelul creierului, determinând reacții
de pierdere a controlului sau incapacitatea de a bea băutura alcoolică cu masură sau porționat.
La aproximativ 24-48 de ore de la întreruperea bruscă a consumului de alcool persoana alcoolică poate
manifesta simptome de sevraj.
Cele mai frecvente simptome de sevraj sunt:
• stare de indispoziție, anxietate, nervozitate, iritabilitate;
• tremor al mâinilor sau al picioarelor;
• transpirație, stare de greață și/sau vărsături;
• durere de cap;
• tulburări de somn
Aceste simptome se ameliorează sau dispar complet la reluarea consumului. Pe masură ce boala
dependenței se agravează apare și pierderea controlului cantității consumate. Persoana dependentă
începe să-și dea seama că este ceva în neregulă cu felul de a bea și încearca sa bea "controlat",
porționat sau în cantităţi limitate. Îşi propune sau îşi promite că va bea doar un pahar sau că va bea doar
cu anumite ocazii, dar promisiunile sunt încălcate. De cele mai multe ori, persoanele care consumă
abuziv alcool sau cele dependente de alcool neagă sau refuză discuţiile referitoare la consumul şi
problemele cauzate de dependenţa de alcool.
Scurt istoric
Alcoolul, în general, și vinul în particular, țin tovărășie omului încă din vremurile memoriale ale
istoriei. Și tot din acele vremuri sunt cunoscute majoritatea efectelor sale benefice și mai ales cele
malefice asupra organismului. Ceea ce frapează într-o manieră cu totul deosebită pe cel ce urmărește
evoluția în timp a binomului OM-ALCOOL este ponderea din ce în ce mai pregnantă pe care acest
produs chimic o ocupa în viata de zi cu zi. Statisticile ne ofera date cât se poate de interesante și de
convingatoare în această privință. Cu mii de ani în urmǎ, oamenii au început să producă băuturi
alcoolice din motive practice. Producţia vinului a început în Egiptul Antic, când egiptenii şi-au dat
seama că sucul de struguri se strică repede, dar cǎ sucul fermentat sau vinul se păstrează bine. Ei aveau
probleme cu apa de băut, care era impură, şi au observat că dacă beau vin nu se îmbolnăveau. Posibil ca
viticultura a apărut cu mult mai devreme ca agricultura.
În toate scrierile vechi din Mesopotamia, Egipt, China, Grecia precum și în Biblie găsim mărturii
despre folosirea bauturilor alcoolice, dar și despre abuzul în consumul lor. Folosit ca dezinfectant,
tãmãduitor al bolilor, un tonic pentru sãnãtate , un intãritor în caz de tristeţe sau depresie şi o necesitate
în ritualurile magice sau religioase alcoolul pur a fost descoperit în secolul al VI-VII de către arabi care
şi l-au numit “Ali cooli” ceea ce în traducere înseamnă “ameţitor”. Prima sticlă de vodcă a fost
fabricată de către arabul Raghez în anul 860.
În evul mediu şi în Europa oamenii au descoperit metode de preparare a băuturilor alcoolice tari prin
distilare, răspîndit larg în întreaga lume, în primul rând din cauza faptului că producerea lui nu era
deloc costisitoare, alcoolul era preparat din cartofi , cereale şi resturile economiei zahărului.
Alcolismul, noțiunea a fost introdusă în literatura medicală de catre Magnus Huss în 1849. În secolul
XIX a fost introdus în familia chimica a alcoolurilor sub numele de etanol. Etanolul este denumirea
chimica pentru alcool (corect: etanolul, sau alcoolul etilic, este cel mai cunoscut dintre alcooli).
Clasificare
După conţinutul de alcool, aceste băuturi se clasifică în trei grupe principale:
• alcoolice tari, cu 25-70% alcool (rachiuri naturale şi industriale);
• moderat alcoolice, cu 8-20% alcool (vinurile);
• slab alcoolice, cu 1-6% alcool (berea).

Alcoolismul = orice problema fizica, mentala sau sociala cauzata de alcool

Clasificarea bolii
Alcoolismul = orice problema fizica, mentala sau sociala cauzata de alcool
Acoolismul acut = intoxicație acuta cu alcool:
a) merge de la impregnație alcoolică la beție
b) efectele intoxicației dispar daca toxicul este eliminat
Alcoolismul cronic = oricare din situațiile urmatoare:
a) Consum excesiv, prelungit, regulat
- nu există manifestări de dependență
- risc înalt de complicații fizice, mentale, sociale
b) Probleme legate de consumul de alcool
- nu există manifestări de dependență
- fond de afecțiuni ce contraindică medical consumul de alcool
c) Alcoolismul cronic clasic = Boala alcoolismului cronic = Sindromul de dependență alcoolică
- există caracteristici de dependență
- consum zilnic înalt
- serie largă de leziuni organice.
Aceste categorii se dezvoltă una din alta și se pot suprapune.
Acțiune:
Alcoolul acționează predominant pe sistemul nervos al omului, mai ales pe centrii ce coordoneaza
funcțiile cerebrale complexe cum ar fi conștiența și emoțiile, și mai puțin pe funcțiile inferioare,
vegetative. Cât de tare este si cât de mult ține acest efect, depinde de concentrația de alcool din
organism, ce se determină din sânge (alcoolemia) și se masoară în grame de alcool la litrul de sânge.
Cele mai multe decese survenite în urma unei intoxicații etanolice au evidențiat o alcoolemie cuprinsă
între 1,8 si 6,7 grame/l. Concentrațiile letale sunt cuprinse între 5,0 și 8,0 g/l;
Rapiditatea pătrunderii alcoolului în sânge depinde de modul de a bea (mai încet, mai repede sau dat pe
gât), sortimentul de băutura consumat (concentrația de alcool, conținutul de dioxid de carbon,
conținutul de zahăr, temperatura), starea stomacului. Astfel resorbția cea mai rapidă se produce în cazul
consumului unor băuturi calde, dulci și carbogazoase cu o concentrație de alcool de pâna la 6% pe
stomacul gol.
Din punct de vedere al duratei în timp, în general se considera ca dupa 10 pana la 15 minute s-a resorbit
jumatate, dupa 20 de minute cam 60%, iar dupa 30 de minute cam doua treimi din cantitatea totală de
alcool. Dupa 60 pana la 90 minute, procesul este încheiat. Cam 5 - 10% din alcoolul pătruns în sange
părăsește corpul nealterat, mai ales prin aerul expirat, iar o cantitate mai mica prin urina și prin
transpirație. Ficatului îi revine sarcina de a prelucra 80 - 95% din alcoolul asimilat.
Alcoolemia
Formula de calcul a alcoolemiei este C= A / G . r
unde
C = concentratia alcoolului în sânge
A = cantitatea de alcool în grame
G = greutatea corporală
r = un factor de difuziune (0,7 la bărbați și 0,6 la femei)
Rezultă că alcoolemia depinde și de greutetea corporală, respectiv de cantitatea de lichide în care
alcoolul ingerat poate difuza.
În realitate calculul este mai complex deoarece și factori precum sexul, toleranța individuală și durata
consumului joaca un rol.
• 76% dintre români nu știu limita legală a concentrației de alcool în sânge permisă de Codul
Rutier
• 11% din totalul accidentelor rutiere au avut drept cauză consumul de alcool.
Codul Rutier prevede că, dacă un şofer se află la volan sub influenţa băuturilor alcoolice cu o îmbibaţie
alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancţionează cu amenda prevăzută în
clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte- amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce
pentru o perioadă de 180 de zile.
De la 0.00 mg/L până la 0.10 mg/L de alcool în aerul expirat, se consideră toleranță.
Simptomatologia la anumite concentraţii de alcool:
• 0,5 g/ litru de sânge corespunde clinic prin alterarea personalităţii, cu o uşoară stare de euforie;
• peste 0,5 g / litru sânge şi până la 1 gram alcoolemie, echivalează cu tulburări de comportament,
de echilibru şi ale funcţiilor motorii în general;
• la 1,5 g /l de sânge suntem în limitele beţiei;
• peste 1,5 g/l de sânge, individul intră în comă alcoolică;
• la 3,5 – 4 g/l sânge se instalează moartea clinică.
Semne ale abuzului de alcool
- probleme aparute la școală sau serviciu (absenteism, imposibilitatea respectării orarului impus,
performanțe reduse);
- consumul de alcool în situații potențial periculoase (de exemplu, înaintea șofatului);
- episoade de pierdere a conștienței, acest lucru însemnând că după un episod de consum exagerat de
alcool, persoana nu își aduce aminte nimic despre ce s-a întamplat în această perioadă;
- probleme legate de consumul excesiv de alcool, precum arestarea pentru sofatul sub influenta
alcoolului sau abordarea unui comportament violent, secundar intoxicației acute cu alcool;
- accidente personale sau accidentarea unei alte persoane;
- consumul alcoolului în ciuda prezenței unor afecțiuni care pot fi agravate în acest caz, de exemplu,
ulcerul gastroduodenal
- persoanele din anturaj și din familie sunt îngrijorate pentru consumul exagerat de alcool.
Evolutia dependentei de alcool - fazele alcoolismului
S-au făcut numeroase studii pe persoanele dependente de alcool iar cercetatorul E.M. Jellinek a
elaborat o descriere sintetică a evoluției dependenței de alcool. Acesta prezintă evoluția alcoolismului
în patru faze:
F1. Faza pre-alcoolică
F2. Faza de debut
F3. Faza critică
F4. Faza cronică
F1. Faza pre-alcoolică
Este faza în care alcoolul se consuma ocazional, la petreceri, sărbatori, protocoale, etc. În acest stadiu
nu există dependență fizică și psihică. Dependența se poate crea prin:
- consum de alcool repetat. Mulți consumatori în exces nu depașesc niciodată acest punct.
- cantitatea de alcool crește din ce în ce mai mult cu fiecare ocazie de consum
F2. Faza de debut
În aceasta fază, sunt "asigurate", de catre consumator toate condițiile pentru dezvoltarea dependenței.
Consumatorul manifestă urmatoarele simptome:
1. Amnezie
2. Consum de alcool pentru efectul în sine
3. Ascunderea alcoolului
4. Preocupare față de alcool
5. Sorbirea cu sete a primului pahar
6. Sentiment de vinovăție privind alcoolul
7. Evitarea conversației pe tema alcoolului
8. Amneziile apar după aproape fiecare consum
F3. Faza critică
Este faza în care dependenţa de alcool este deja instalată. Alcoolicul manifestă urmatoarele:
• Pierderea controlului, persoana promite sau îşi propune să bea "mai puţin" dar constată că nu
mai poate controla voluntar cantitatea de băutura consumata, că pierde simţul măsurii, că ajunge
iar la ebrietate, beţie, stare de intoxicatie, comă alcoolică.
• Raționalizarea și justificarea consumului, negarea bolii
• Grupul de consumatori devine o sursă importantă pentru respect și stima de sine
• Comportament agresiv, remușcare și sentimentul de vină persistentă
• Modificarea comportamentului, tulburări de comportament
• Întreruperea relațiilor sociale
• Pierderea serviciului, incapacitatea de a prelua sarcini și responsabilități
• Pierderea interesului pentru activitati casnice, hobbyuri, alte activități
• Re-interpretarea relațiilor personale
• Auto-compatimire marcată, stări depresive
• Gândire irațională - crede fapte sau lucruri fără fundament real, interpretare negativă
• Protejarea băuturii, neglijarea hranei, a igienei corporale și a aspectului fizic
• Prima spitalizare, probleme medicale în urma complicațiilor date de consum
• Gelozia alcoolica, scăderea capacității sexuale, impotența
• Consum matinal de alcool
F4. Faza cronică
Este ultima fază a dependenţei. Din acest punct, nu mai exista cale de întoarcere la "băutul controlat".
În acest stadiu dependența se manifestă prin:
• Consum permanent de alcool - de unul singur sau în compania prietenilor de pahar
• Deteriorare etică - sistemul de valori s-a modificat (devine mincinos, iresponsabil, etc.)
• Deteriorare severă a gândirii
Deteriorare socială prin compania consumatorilor
• Înlocuirea oricărei băuturi cu băutură alcoolizată
• Tremurături, consumă alcool pentru evitarea sevrajului
• Refuză, nu acceptă starea de degradare fizica si psihica în care a ajuns
• În cazul consumului excesiv de alcool pot apărea psihoze alcoolice determinate de consumul de
alcool.1. Betia patologică
Este o stare de excitație, respectiv sedare declanșata prin consumul de alcool, cu reunoașterea
defectuoasă a realității, iluzii și halucinații. Frica excesivă sau furia, agresivitatea puternică, starea de
afect și atitudinea violentă pot apărea, în unele cazuri, deja la ingerarea de cantități minime de alcool
(probabil în urma unei predispoziții individuale, de ex. date de leziuni la nivel cerebral). Durata acestor
manifestari este limitată în timp (5-15 min.). Urmeaza somnul terminal și amnezia evenimentului.
2. Delirium tremens
Reprezintă o stare gravă în care apar halucinații vizuale majore, aprecierea greșită a realității, agitație
psihomotorie severă, transpirații profuze, tremurături, dereglări periculoase ale frecvenței cardiace și
tensiunii arteriale. În trecut, starea de delirium tremens era adesea letală, mortalitatea a scazut
semnificativ în ultimii ani mulțumită unor medicamente noi.
3. Halucinoza alcoolica
Se aud voci vorbind între ele, precum și voci care vorbesc despre, comentează, critică persoana
consumatorului. Halucinațiile complexe de situații includ scene de urmărire și asediu și se asociază cu
anxietate maximă!
4. Gelozia obsesiva a alcoolicului
Este obsesia adesea incorigibilă, că partenera "merge" cu altul. Se manifestă de regulă zgomotos și cu
un vocabular ordinar. Originea se găsește în relația tensionată a cuplului, datorată tocmai consumului
de alcool, precum și în atitudinea evidentă de refuz din partea partenerei. Se adauga problema
impotenței, sentimentele de vinovăție din cauza abuzului de alcool, sentimentul de umilire și, nu în
ultimul rând, frica de a-și pierde partenerul de viață.
5. Encefalopatia Wernicke
Este o inflamație acută a creierului ce poate pune viața în pericol (include somnolența, paralizia
globilor oculari și ataxia = tulburarea coordonării mișcărilor).
6. Sindromul Korsakov
Tulburări grave ale memoriei, pacientul confabulează mult. Fenomene de sevraj asociate acestor
tulburari cauzate de consumul alcool: hipertensiunea arterială, transpirație abundentă, tremuraturi,
dureri la nivelul întregului corp (la nivelul trunchiului), anxietate, predelir, tulburări de somn. Un
sindrom acut de sevraj reprezintă întotdeauna un motiv serios pentru internarea în spital. În spital se
urmează un tratament cu medicamente psihotrope anxiolitice, hipotensoare și perfuzii pentru corectarea
pierderii de lichide.
Tipuri de alcoolici
Felul de a bea diferă de la persoană la persoană. Ca atare abuzul de alcool și dezvoltarea alcoolismului
(a dependenței de alcool) diferă în funcție de frecvență și cantitatea care se bea, de motivația
consumului și de perioada de pauza dintre consumuri. Profesorul E. M. Jellinek a studiat
comportamentul de consum al alcoolicilor si a descris cinci (V) tipuri de bautori:
1. Băutorii de tip Alfa
Motivul principal al consumului: relaxare, destresare, evadarea din stări de dispoziție neplăcute.
Aceștia consumă alcool pentru a se ușura, încercând să-și rezolve prin aceasta diferite probleme.
În această formă înca există control asupra consumului de alcool dar progresiv se poate instala
dependența. Exemple: consumul unui păhărel înainte de dans, înaintea unei întalniri importante,
seara acasă în fața televizorului, etc.
2. Băutorii de tip beta.
Motivul principal al consumului: obisnuința de a asocia orice situație/eveniment cu consumul de
alcool. Acestia consumă frecvent alcool, cu diferite ocazii, fără a fi încă instalata dependența.
Totuși pot apărea anumite acuze legate de complicații organice datorate abuzului de alcool (boli
 de ficat, de stomac, etc.) Exemple: consumă alcool la nunți, botezuri, petreceri, sărbatori,
aniversări, etc.
3. Băutorii de tip gama.
Motivul principal al consumului: nevoia psihică și fizică de consum, în lipsa consumului apar
stari psihice și fizice neplacute (depresie, iritabilitate, nervozitate, melancolie, agresivitate,
agitație psiho-motorie, dureri și indispoziții fizice).
Aceștia sunt dependenți de alcool în primul rând psihic, dar și fizic. Nu mai pot controla
cantitatea de alcool consumată (dupa primele pahare își pierd masura, consumă în continuare,
apare starea de ebrietate). Exemple: consumă pe parcursul unei zile cu diferite ocazii, mai ales
dimineața pentru înlaturarea simptomelor neplacute (tremurul mâinilor, greutatea vorbirii,
pierdera echilibrului) și seara pentru a putea avea un somn cât de cât confortabil.
4. Băutorii de tip delta.
Motivul principal al consumului: nevoia fizica de a consuma alcool, obisnuința. Aceștia sunt
dependenți de alcool în primul rând fizic. Pot păstra o perioada mai lungă controlul asupra
cantității de alcool consumată (nu se îmbata tare, dar nici nu pot renunța).
Exemplu: obiceiul zilnic, ca dupa serviciu, cu colegii să bea 2 beri la barul din cartier.
5. Băutorii de tip epsilon (băutori periodici).
Motivul principal al consumului: decopensare, lipsa capacității de a menține un echilibru, stare
de epuizare sau de depășire a resurselor funcționale fizice și psihice.
Aceștia sunt dependenți de alcool consumând necontrolat timp de cateva zile, având, însa și
perioade mai lungi fără consum abuziv. Ca lungime de timp pauzele dintre episoadele de
consum pot varia între cateva săptamâni pâna la 5-6 luni de zile. Exemplu: după o pauză de 6
luni de zile, de revelion se începe consumul și ține 1-2 săptămâni, persoana fiind aproape
permanent în stare de ebrietate.
Care sunt efectele de scurtă durată ale alcoolului?
- Răspunsuri încetinite față de mediul ambiant
- Scăderea coordonării
- Scăderea capacității de a gândi limpede
-Alterarea memoriei
- Voma;
- Tulburări de vedere;
- Risc crescut de accidente;
- Dificultatea de a merge sau de a sta în picioare;
- Pierderea cunostinței;
- Coma;
- Deces.
Care sunt efectele de lungă durata ale alcoolului?
- Alcoolismul;
- Pierderea memoriei;
- Ciroza hepatica;
- Deteriorarea creierului;
- Boli de inimă;
- Malnutriția;
- Cancere cu localizare la nivelul gurii, limbii, esofagului, laringelui și ficatului;
- Scurtarea duratei de viață;
- Moartea prin accidente (de mașină).

Profilaxie
În combaterea consumului abuziv de băuturi alcoolice trebuie mobilizate toate domeniile activității
educaționale, socio-culturale, profesionale, religioase și familiale direcționate atât spre formarea unor
personalități echilibrate, cu autostăpânire de sine cât și a dezvoltării simțului măsurii, a cumpătarii,
temperanței, modestiei și responsabilității față de conduitele comportamentale. Profilaxia alcoolismului
cronic presupune îmbunătățirea sistemului de sănătate mintală al populației prin depistarea și tratarea
precoce a tulburărilor psihice chiar și minore capabile să se complice secundar cu abuzul de alcool.
În profilaxia primara a alcoolismului un rol deosebit de important revine medicilor de familie,
medicilor generaliști, internisti, cardiologi, neurologi,etc., care tratează boli somatice a căror etiologie
implică și abuzul de alcool. Acestia trebuie să îndrume bolnavul către serviciile de specialitate,
deoarece instituirea unui tratament precoce are șanse mai mari de recuperare. Odata ajuns în serviciile
de specialitate, pacientul trebuie abordat cu o atitudine binevoitoare, comprehensivă și activă din partea
cadrelor medicale, ceea ce favorizează stabilirea relației terapeutice. Alcoolismul cronic, ca și alte boli
cronice evoluează cu remisiuni întrupte de recăderi și recidive. Abstinența nu trebuie considerată drept
criteriu unic de evaluare al eficienței tratamentului, insistarea pe acest criteriu poate genera bolnavului
un sentiment de culpabilitate și ineficiență, iar terapeutul va fi frustrat de insuccesul tratamentului.
Adaptarea familială și socio-profesionala bună, echilibrul afectiv al pacientului chiar în cazul unui
consum redus sau ocazional pot fi considerate ca rezultate superioare.
Referitor la profilaxia secundară ea trebuie să ținteasca atât spre diminuarea numărului de consumatori
abuzivi de băuturi alcoolice, care sunt sau pot deveni alcoolo-dependenți, cât și a complicațiilor
somatice și psihice și ale deteriorării relațiilor socio-profesionale. Scopul prevenției secundare este
acela de a diminua consecințele negative ale consumului atunci când el a început. Profilaxia secundară
cuprinde screening-uri în masă, cresterea utilizării spitalelor de psihiatrie, înființarea unor centre
specializate în diagnosticul și tratamentul alcoolicilor, precum și în extinderea metodelor de asbordare
psihoterapeutică a acestora - psihoterapie individuală, de grup, de susținere și de familie. Modalitățile
terapeutice trebuie individualizate, iar în procesul terapeutic este necesar să fie antrenați toți factorii
socio-familiali și profesionali.
Profilaxia terțiară urmărește reducerea deficitului funcțional datorat caracterului cronic evolutiv a
dependențelor precum și potențialul lor desocializant. Ea consta în limitarea dezadaptării, dependenței
și deficienței psihice, evaluarea concretă a gradului de incapacitate de muncă, reabilitarea, readaptarea
și resocializarea prin psihoterapie, ergoterapie și socioterapie a pacientului respectiv.
Tratament
Tratamentul dependenței de alcool are loc în patru etape distincte la care participă membri ai diferitelor
categorii profesionale, cel mai adesea asistenți sociali, medici, psihologi, preoți și chiar foști dependenți,
succesiunea acestor faze constituind un lanț terapeutic.
1. Etapa de contact în care accentul cade pe stabilirea diagnosticului și evaluarea complicațiilor
organice, clarificarea situației sociale precum și pe încurajarea motivației pacientului de a se
trata.
Acesta fază se poate desfășura în centre de consiliere ambulatorii, unde pot obține rezultate
dependenții foarte motivați.
 2. Etapa de dezintoxicare este indicată atunci când sunt de așteptat simptome de sevraj severe și
se desfășoară în spitale de psihiatrie sub supraveghere medicală.

3. Etapa de dezobișnuire are ca scop reducerea până la dispariție a dependenței psihice și

consolidarea unei abstinențe stabile, desfăsurându-se de regulă în centre de tratament staționar,
atunci când nu se obțin rezultate în tratamentul ambulatoriu sau când mediul social nu susține
cauza.
4. Etapa de postcură și readaptare are ca scop stabilizarea dezobișnuinței în care participarea la
grupuri abstinente este de mare importanță.
Cel mai important element al tratamentului alcoolismului sau a altor dependențe este discuția în grup -
terapia de grup. Oricât de diferit ar fi de la o clinică la alta, acest element nu lipsește din nici o clinică
de specialitate.

CONSUMUL DE CAFEA
Generalități
Cafeaua este un lichid de culoare neagră obținut din boabele arborelui de cafea, arbore din familia
Rubiaceae cu două varietăți mai importante Coffea arabica și Coffea canephora, prima având boabe de
calitate superioară. Cafeaua este produsă în peste 50 de țări de pe glob, 10 State produc 78,4% din
producţia mondială de cafea, cel mai mare producator din lume fiind Brazilia.
După petrol, cafeaua este pe locul doi în privința importanței economice.
Consumatorii cei mai importanți sunt: SUA, Germania, Franța, Japonia și Italia.
În România, consumul de cafea este de circa 2 kg pe cap de locuitor în fiecare an, ceva mai puțin decât
media europeană de 3 kg pe cap de locuitor.
Istoric
• Cele mai multe plante ce conțin cofeina au fost descoperite și folosite înca din Epoca de Piatra.
Acei oameni mestecau semințele, scoarța și frunzele mai multor plante și asociau probabil
consumul de plante ce conțineau cofeina cu modificarile de comportament și stare.
• Primele însemnari referitoare la cafea au fost descoperite în niște documente din secolul al X-
lea, de proveniență arabă.
• Pe de alta parte, există dovezi că înca din secolul al VI-lea cafeaua era cultivată și consumată în
Etiopia. O legendă arabă povestește că un tânăr păstor de capre, a descoperit virtuțile stimulente
ale tufelor de cafea când caprele sale au mâncat din acestea și au devenit foarte zburdalnice. De
altfel, frumoasele indiene și metise din Lima păstrează și astăzi în poșetă, conform tradiției
câteva bobițe roșii de huayura- planta înrudită cu cafeaua- pe care le folosesc la nevoie
împotriva asteniei fizice , a deprimarii psihice,și a melancoliei.
• Pe la sfârsitul secolului al XVII-lea germanii plantau cafea în insula Java iar în următorii 50 de
ani, francezii, apoi englezii aveau plantații în coloniile din Caraibe. Cultivarea cafelei s-a
răspândit în America Centrală și de Sud și la începutul secolului al XIX-lea Brazilia depașea
Indonezia și devenea principalul exportator de cafea.
• Pe la 1860, în Statele Unite se consumau trei sferturi din producția mondială de cafea, mai mult
de jumătate din aceasta provenind din Brazilia.
Cofeina
Componenta principală a cafelei e cofeina, un alcaloid amar, alb cristalin, prezent în florile, frunzele şi
ramurile arborelui de cafea. În boabele de cafea verde, cofeina variază între 0,9 -2,0% și se găsește
parțial în stare liberă. Cofeina a fost prima data extrasa din cafea în1820.
Cantitatea considerată ca fiind sigură pentru consumul zilnic este 300 de miligrame de cofeină. Două
cești de cafea pe zi sunt suficiente pentru menținerea tonusului.
Cca 80% din populația adultă consumă cofeina în diferite cantități -circa 20% consumă peste 350 mg/zi
- cantitate suficientă pentru a produce dependență fizică.
Este important de reținut că o ceașca de cafea, la prepararea căreia am folosit o linguriță rasă de materie
primă din varietatea Arabica, cuprinde 0,60g de cofeina,iar în cazul întrebuințării varietații Robusta
0,15g. Aceste cifre devin automat si de 0,30 în cazul folosirii a două lingurițe, cum se întamplă în mod
obișnuit. Una până la două lingurițe de cafea macinată conține cantitatea de 100-300mg cofeină. O
ceașca de cafea din varietatea Robusta cuprinde o cantitate de cofeină întru totul echivalentă cu cea
terapeutică uzuală. O ceașcă de cafea reprezintă în realitate un veritabil laborator, ca și un veritabil
depozit chimic. În afară de cofeină, vom găsi acizi aminati, lipide în proporție de 20-25%, glucide în
proporție de 28%, acizi organici, oligoelemente de tipul fierului și al potasiului etc., ca și diverse
vitamine. Într-o asemenea situație nu trebuie să ne mai surprindă multiplele efecte pe care le
declanșează o simplă ceașca de cafea.
Efectele cafelei
Cantitatea care trebuie consumată pentru a-i simți efectele diferă de la o persoana la alta, în funcție de
gradul de toleranță și greutatea corporală. În general, cafeaua ajunge în sânge cam la 45 de minute dupa
consumare. În urmatorul sfert de oră începe să ajungă la creier unde înlocuiește adenozina, substanța
care semnalează nevoia de somn. Drept urmare, cresc pulsul, glicemia și temperatura corpului. De fapt,
cofeina nu anuleaza nevoia a dormi, ci doar reduce pentru un anumit timp senzația de oboseală.
Conţinutul în cofeină al unor produse:
- o ceaşcă (cca. 150 ml) de cafea poate conţine 40-180 mg
- coca-cola standard (280ml) - 35 mg
- 100 g ciocolată cu lapte - cca.20 mg
- 100g ciocolată amăruie - cca.85 mg
- unele medicamente
Efecte pozitive
Cofeina din compoziția cafelei stimulează sistemul nervos central, metabolismul, reduce oboseala
fizică, crește puterea de concentrare și memorare, diminuează oboseala, somnolența. Se mai recomandă
și împotriva durerilor de cap, deoarece dilatează vasele de sange, și este folosită ca un medicament
împotriva migrenelor.
Cafeaua favorizează digestia, stimulează tranzitul intestinal și secreția de suc pancreatic necesar pentru
digerarea alimentelor. Cofeina, ca bun diuretic, stimulează activitatea aparatului excretor și elimină
substanțele toxice din corp. Alte beneficii ale cafelei pentru organismul uman se datorează
antioxidanților din compoziție, care protejează celulele și au un efect antiinflamator puternic.
În plus, cafeaua mai contine si o serie de substanțe care reduc concentrația de glucoză din sânge, scade
riscul de diabet la jumatate . Studiile recente arată ca două cești de cafea pe zi reduc, cu 25%, riscul
apariției cancerului .
Cunoscând excitarea cortexului produsă de cafea, era cum nu se poate mai normal de a încerca
intensificarea performanțelor intelectuale pe calea ingestiei intermitente, dar susținute de cafea. Asa s-a
ajuns la aceasta magie moderna , care ne marchează existența. Dar cum de la uz pâna la abuz nu e decât
un pas nu a trebuit să treaca prea mult pentru a cunoaște și tributul platit acestor inofensive plăceri.
Consumul excesiv și cronic de cafea produce:
• Palpitații, transpirații, dureri de cap, stări de agitație și nervozitate, amețeli
 • Tensiune arteriala, tulburări de ritm cardiac, infarct miocardic
• Gastrita, ulcer duodenal sau gastric
• Tulburari ale tranzitului intestinal
• Creșterea riscului de cancer vezical și de pancreas
• Oboseala, somnolenta, insomnie, epuizare fizică
• Hiperglicemie
• Creşterea riscului de osteoporoză
• Anxietate și depresie
Din acest motiv, cafeaua are pe cât de multe, pe atât de cunoscute contraindicații. Ea nu este de
recomandată în sindroame coronariene și gută. Hepaticilor se interzice cafeaua nu atât din cauza
cafeinei, cât mai ales din cauza grasimilor și a mercaptanilor pe care aceasta le conține. Mai contestabil
pare interdicția cafelei în unele boli digestive, de tipul gastritelor, bolilor gastrointestinale, ca și al
colitelor. Rolul negativ al cafelei în ateroscleroză, litiază și hipertensiune a fost însă demonstrat. De
asemenea, cafeaua alunga somnul, îl întarzie sau îl superficializează. Starea de excitare care urmează
unei nopți de acest fel este combătută cu o nouă adictie de cafea și în felul acesta ne integrăm într-un
cerc vicios din care se iese foarte greu. O cotă parte din starea de irascibilitate, de discomfort
intelectual, de anxietate și agitație, de eșec în procesul de învatamant nu este străină de faptul ca mulți
confundă cafeaua cu limonada.
Este cofeina un drog? DA
Cofeina intra în categoria substanțelor psihoactive -cea mai consumata în întreaga lume, este legală și
consumul ei nu este în nici un fel reglementat.
Drog psihoactiv, este o substanță chimică care traversează bariera hemato-encefalică și acționează
asupra SNC unde afectează funcțiile creierului ducând la modificări ale percepției, ale stării de spirit,
ale conștienței, ale cogniției și comportamentului.
Deoarece substanțele psihoactive aduc schimbări atît în starea de conștiență cât și în starea de spirit - pe
care utilizatorul o poate găsi plăcută (de exemplu euforia) sau avantajoasă (de exemplu creșterea
vigilenței) - multe persoane abuzează de uzul acestora și le folosesc excesiv în ciuda riscurilor pentru
sănată sau a consecințelor negative.
Cofeina dă toleranță, dependenţă şi poate cauza sevraj !

CONSUMUL DE DROGURI
Definiţie
OMS definește drogul ca fiind :„acea substanţă care, odată absorbită de un organism viu, poate
modifica una sau mai multe funcţii ale acestuia”. Cu alte cuvinte, drogul este o substanță solidă, lichidă
sau gazoasă, a cărei folosință se transformă în obicei și care afectează direct creierul și sistemul nervos,
schimbă sentimentele, dispoziția și gândirea, percepția și/sau starea de conștiență, modificând imaginea
asupra realității înconjurătoare.
Istoric
Omul preistoric a aflat, cu mirare si teamă proprietățile extraordinare ale drogului asupra organismului
său, descoperindu-le accidental, când culegea plante și rădăcini. Cele mai vechii atestări referitoare la
stupefiante sunt făcute în tăbliţele sumerienilor din Mesopotamia, în urmă cu circa 7000 de ani. Ele au
vizat macul din care se produce opiul şi derivatele sale. Ca preparat medicinal opiul a fost menţionat de
Scriponius Largus în anul 46 î.Hr. iar pe vremea faraonului Amenophis se cunoșteau multe remedii
pentru diferite suferințe, preparate din opiu.
Chinezii, utilizau cânepa (Cannabis) ca anastezic în chirurgie cu peste 2000 de ani în urmă iar Hipocrat
şi Galenius au cunoscut efectele psihofarmacologice ale opiumului şi cannabisului, recomandate ca
medicamente.
Tendința medicală a poporului nostru indică folosirea semințelor de mac în infuzie, pentru liniștirea
copiilor agitați în perioada apariției dentiției . Tot tradiția ne previne asupra faptului că e periculos să
dormi în lanurile de cînepa ori în apropierea canepei proaspăt recoltate .
Drogurile sunt substante artificiale create de oamenii de stiință în anumite situații limită. Cauzele au
fost de regulă războaiele. Efectele drogurilor erau "benefice" pentru armatele diverselor popoare care
trebuiau să reziste în regim de razboi, de multe ori fără hrană și fără apă. Așa au luat naștere substanțele
excitante - droguri ăn formă primară. Tot razboaiele au dus la dezastre umane. Astfel, în secolul al
XVII-lea s-a descoperit morfina, un medicament care calma durerile provocate de răni. Cu timpul s-a
realizat ca morfina administrată în mod repetat duce foarte repede la dependența fizică si psihică.
S-a căutat un înlocuitor și prin derivarea morfinei cu opium-ul s-a descoperit heroina, care ințial se
credea că nu dă dependență așa de mare ca morfina. În 1897, chimistul german H.Dreser descoperă
heroina el fiind convins că a găsit un leac împotriva tuberculozei. În realitate, dependența de heroină
este de șapte ori mai mare decat cea de morfină. În anul 1804 se izolează morfina din opiu.
Cocaina a fost izolată din frunzele de coca după 1860 şi a început să se răspândească foarte repede din
1885, când campaniile farmaceutice au început să vândă în USA şi Europa.
Dupa primul Război Mondial, aceste substanțe au început sa fie consumate în toată lumea. Până la
sfârșitul anilor '30, ele erau legale. Flagelul comerţului ilicit de stupefiante pornit din America de Sud şi
Orientul Mijlociu a cuprins întreaga planetă.
Traficul de stupefiante a devenit cea mai rentabila afacere, câştigandu-se astfel sume fabuloase.
Clasificarea drogurilor
- în funcţie de efectul asupra SNC, se consideră în general cea mai adecvată fiind cea utilizată în
practică de organismele ONU, si de Interpol. În conformitate cu acest criteriu, drogurile se clasifică
astfel:
1. substanţe stimulente sau psihoanaleptice;
2. substanţe depresoare sau psiholeptice;
3. substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice.
1. Stimulentele sunt substanţe care accelerează activitatea SNC. Din această categorie fac parte:
frunzele arbustului de coca, cafea crack-ul, khat-ul, tutunul, amfetaminele, anorexigenele şi
psihostimulenţii.
 2. Depresoarele sunt substanţe care încetinesc activitatea SNC în general ele având efecte
analgezice şi sedative. Principalele substanţe ce fac parte din această categorie sunt: opiul şi
derivaţii săi (morfina şi heroina), medicamente pe bază de opiu sau derivaţi ai acestuia,
morfinice de sinteză, barbiturice, tranchilizante şi hipnoticele.
3. Halucinogenele sunt substanţe care perturbă activitatea SNC şi provoacă alterări ale percepţiei,
temporale şi spaţiale.
• cannabisul
• cocaina
• LSD 25
• mescalina
• alcoolul
• ciuperci halucinogene
Opiul – este latexul uscat, obţinut prin incizarea capsulelor încă verzi ale macului opiaceu (Papaver
somniferum). Are o culoare negricioasă, miros caracteristic şi gust amar. Picăturile se solidifică până a
doua zi, se culeg, se usucă câteva zile şi apoi se aglomerează în bucăţi, turte, chifle, batoane cunoscute
sub aproape 100 denumiri în lume. Este opiul brut. Datorită mirosului specific, puternic, este depistat
cu câini.Din opiu se obţin, în industria farmaceutică: morfina, papaverina, tebaina, codeina.
Morfina (etimologia cuvântului porneşte de la zeul somnului în mitologia romană, Morfeu) este
principalul alcaloid al opiului fiind un analgezic puternic cu efect narcotic. Se prezintă ca o pulbere
granuloasa, alba, bej, maroniu sau roz. Poate fi întalnită și sub diferite forme farmaceutice (comprimate,
soluții injectabile, supozitoare).
Metadona este un opioid produs pe cale sintetica, cu efect similar morfinei, elaborată în anul 1942 de
fabrica de vopsele Hoechster. A fost patentată în anul 1953 și lansată pe piață ca analgezic forte. Din
anii 1960, metadona a fost utilizată (mai întâi în SUA) ca substanța împotriva sindromului de
abstinență fizică în cadrul dezintoxicării de heroină.
Heroina (smack, thunder, hell dust, big H, nose drops, brown sugar) este un clorhidrat de
diacetilmorfină, fiind un produs de semisinteză. Se obţine prin reacţia dintre morfină şi anhidridă
acetică.
• Introdusă în medicină în anul 1898 de firma Bayer, heroina s-a făcut cunoscută de la început ca
un analgezic puternic şi un remediu foarte eficace contra tusei, problemelor respiratorii ale
astmaticilor şi tuberculoşilor, folosindu-se de asemenea pentru dezintoxicarea morfinomanilor.
• Produce dependenţă mai repede decât morfina şi decât alte droguri, indiferent de forma de
consum.
• Provoacă pierderea poftei de mâncare, deshidratarea organismului şi scăderea rezistenţei
organismului în lupta împotriva infecţiilor.
• În cazul consumului regulat sau în cantitate mare apar tulburări respiratorii şi constipaţie
cronică, scăderea rezistenţei la îmbolnăviri, iar la femei: menstruaţia neregulată sau chiar
întreruperea ciclului menstrual.
 • Sindromul de abstinenţă apare la doar câteva ore de la administrarea ultimei doze deoarece
dependenţa este foarte puternică şi se manifestă prin: agitaţie, nelinişte, tremurături, transpiraţie
abundentă, perturbări ale termoreglării, dureri de muşchi şi oase care devin insuportabile dacă
nu se ia o doză imediat
Cocaina (pudră, zăpadă, "Albă ca zăpada", gheaţă, cristale, pietre) este un alcaloid extras din frunzele
arbustului de coca (Erytroxylon coca) .
Ca stupefiant poate fi consumată sub diverse forme: frunzele de coca pot fi masticate, sau atunci când
se gaseşte sub formă de pudră ea poate fi inhalată, prizată sau injectată. Când cocaina este prizată pe
nas, senzaţia de maximă intensitate apare la 15-30 de minute şi apoi scade rapid în intensitate.
Determină toleranţă, dependenţă fizică şi psihică, riscurile datorate consumului sunt diverse- dilatarea
anormală a pupilelor şi imobilizarea irisului, uscăciunea gurii, creşterea transpiraţiei şi a temperaturii
corpului, pot aparea spasme şi tremurături, anxietate, somn agitat şi neodihnitor.
Crack-ul (rock, caillou) poate fi definit ca o formă a cocainei sau un mod de consumare a ei (versiunea
fast-food a cocainei). E întâlnit sub forma unor cristale de culoare albicioasă, bej sau brună. Determină
toleranţă, dependenţă fizică şi psihică, supradozajul amplificând efectele nefaste şi putând provoca
moartea.
Combinaţia cocaină (praf sau crack) + heroină, se numeşte speedball, la modă în SUA, foarte periculos,
care se fumează.
Marijuana- canabisul este un amestec verde - cenuşiu preparat din frunzele, tulpina şi seminţele uscate
şi mărunţite ale plantei numite Cannabis sativa (cânepă).
Haşişul este obţinut din aceeaşi plantă şi există sub formă de răşină sau de ulei vâscos. Cel mai adesea
marijuana este fumată din ţigări răsucite manual. Poate fi însă fumată şi din pipe obişnuite sau pipe
speciale, numite pipe-cu-apă (water pipes).
Unii utilizatori o fumează din ţigări obişnuite, înlocuind tutunul din ele cu marijuana şi amestecând-o şi
cu alte substanţe stupefiante (ex.: crack). Marijuana poate fi consumată şi sub formă de infuzie (ceai)
sau amestecată în mâncăruri sau prăjituri (engl. cookies). În unele ţări este permisă utilizarea
marijuanei în scopuri medicale, mai ales în tratamentul cancerului, al SIDA şi al glaucomului.
LSD – dietilamida acidului lisergic – este cel mai puternic drog halucinogen cunoscut, acţiunea sa
apărând la doze extrem de mici (3-6 mg). În traficul ilicit LSD-ul se prezintă sub forma unei pulberi de
culoare alb-murdar, tablete sau capsule aperculate, de diferite mărimi şi culori.
Dezvoltă foarte rapid toleranţă provocând dependenţă psihică
Pe termen lung provoaca boli mintale grave şi ireversibile.
Amfetaminele: substanţe simpatomimetice, derivaţi ai adrenalinei (epinefrinei) la care predomină
efectele excitatoare centrale.
Preparate înregistrate de amfetamine sunt:
Fenetyllin (Captagon), Pemolin (Tradon), Piracetam (Nootrop, Normabrain), precum şi substanţele cu
acţiune mai slabă: Meclofenoxat (Helfergin) şi Pyritinol (Encephabol).
Aceste substanţe sunt larg răspândite, mai ales ca inhibitori ai apetitului alimentar în cure slăbire,
respectiv indicate pentru creşterea performanţelor înainte de examen sau în viaţa profesională (de ex. la
şoferii de camion). Amfetaminele provenite din circuitul legal au o puritate de 99% și culoarea albă,
cele obtinute în laboratoarele clandestine nu depașesc 20-30% substanța activă și culoarea lor este spre
galben.
Expresia americană "speed" a devenit uzuală pentru distribuţia pe piaţa neagră a acestor substanţe.
Ecstasy (MDMA) face parte din categoria amfetaminelor - adică a substanţelor care măresc viteza de
reacţie a corpului. 80% din producţia mondială de ecstasy este obţinută în laboratoarele clandestine din
Olanda, Belgia şi, mai nou, Polonia .
El se prezintă sub formă de tablete fiind consumat pe cale orală. Consumul de ecstasy produce euforie,
senzaţia de emoţii profunde şi în doze mari, halucinaţii.
“Roofise“ si Rhypnol - "drogul intalnirii", un drog fără gust, ce poate fi strecurat în băutura victmei
fără ca aceasta să știe, în scopul de a fi violată sau jefuită, după ce acesta își face efectul și viitoarea
victimă adoarme. Drogul poate fi înghițit sub forma unei pastile sau a unei soluții, amestecată în
diferite băuturi. Efect pe termen scurt.
Barbituricele au fost folosite: începand cu anul 1900. Ele sunt antidepresive puternice care încetinesc
sistemul nervos central. (Amobarbital, Ciclobarbital, Fenobarbital,Tiopental, Seconal, Amital ) Au
efecte sedative, iar la doze puternice au efecte hipnotice. Sunt prescrise de către medici pentru a trata
insomniile, neliniștea și tensiunea. Unele dintre ele sunt folosite și pentru anestezii.
Barbituricele combinate cu alcool sau alte medicamente pot cauza coma sau moartea.
Ciupercile halucinogene
Sunt anumite specii de ciuperci, aparținând genului PSILOCYBE, care conțin principii active cu
proprietati halucinogene. Se consuma ca atare, proaspete sau uscate, învelite în ciocolată sau gătite.
Solvenţii - Drogurile inhalante
Substanţe chimice care produc vapori psihoactivi ( petrol, aerozoli, lichide de epurare, adezivi cu
conţinut de toluent şi acetonă )şi care nu au fost niciodată cunoscute sub denumirea de droguri. Sunt
banale produse chimice utilizate în gospodării pentru curăţat sau ca produse cosmetice, adezivi,
petroliere. Ca atare, sunt comercializate fără restricţie. Sunt folosite ca droguri în colectivităţile umane
de tineri, copii dar şi adulţi („aurolacii"). Dependența de solvent este creată de substanţe chimice
volatile la temperatura ambiantă şi ai căror vapori produc efecte analoge alcoolului şi anestezicelor.
Vaporii solvenţilor inhalaţi trec prin plămîni şi ajung cu rapiditate în creier, încetinind ritmul respirator.
Efectele vaporilor de solvenţi se manifestă imediat, dacă se renunţă la inhalare, pot să dispară între
cîteva minute şi jumătate de oră; subiecţii însă vor resimţi dureri de cap timp îndelungat, nu se pot
concentra, sunt apatici, obosiţi. La doze mici, individul se simte uşor stimulat, iar la o cantitate mai
mare este inhibat şi mai puţin stăpân pe el. La doze foarte mari se poate ajunge la pierderea cunoştinţei
ori chiar la deces, prin stop cardiac.
Etnobotanicele
Sunt un amestec de prafuri sau plante uscate stropite cu diferite substante chimice. Desi existã o listã cu
substantele interzise, autoritãtilor le este practic imposibil sã tina pasul cu laboratoarele producatorilor.
O simpla schimbarea chimica poate scoate un produs în afara listei de produse interzise.
Plantele psihogene sau plantele psihotrope sunt acele plante care produc schimbări în ceea ce privește
modul de gândire, de a percepe lucrurile din jur sau dispoziția persoanelor care le utilizează. În
componența lor se pot găsi urme de amfetamine, methamfetamine, mefedrona, cocaina, heroina,
canabinoizi sintetici.
Prafurile rezultate se fumează, se ingeră, se prizează, se injectează și poartă diferite nume precum-
Magic, Pure, Puff, Strong, Class, Insomnia, Jamaica, Special Cox, Special etc.
Organizatia Mondială a Sănătătii (OMS) defineste abuzul de droguri ca fiind orice utilizare excesivă,
continuă ori sporadică, incompatibilă sau în relatie cu practica medicală, a unui drog.
Consumul poate fi:
- exceptional, în scopul de a încerca odată sau de mai multe ori un drog, fără a continua însă;
- ocazional, sub formă intermitentă, fără a ajunge la dependentă;
- episodic, într-o circumstantă determinată;
- sistematic, caracterizându-se prin dependență.
În toxicomanie, înclinația de a consuma droguri conduce la o stare de subordonare, de cele mai multe
ori tiranică, a unui individ față de un drog, care îi conditionează comportamentul, existența, relațiile
familiale și sociale.
Cauzele consumului de drog
Cauzele interne ale consumului de droguri
• curiozitatea, tentaţia, ,,fructul oprit”;
• dorinţa de senzaţii tari;
• lipsa de maturitate/responsabilitate;
• problemele personale, necazurile, disperarea;
• singurătatea, lipsa de prieteni;
• plictiseala, lipsa unor preocupări interesante;
• teribilismul/nevoia de a ieşi în evidenţă;
Cauzele externe ale consumului de droguri
• anturajul/grupul de prieteni ,,dubioşi”;
• climatul familial defavorabil;
• nivelul educaţional şi cultural redus;
• lipsa informaţiilor sau informaţii false cu privire la droguri;
• imitarea modelelor din filme etc.;
Consecinţele consumului de droguri
Cele de ordin medical se referă la următoarele afecţiuni:
• hepatită
 • tuberculoză
• sifilis
• afecţiuni cardio-respiratorii
• tulburări endocrine
• insuficienţă renală
• infecţii şi afecţiuni ale pielii
• complicaţii psihiatrice – iluzii, halucinaţii terifiante, percepţia alterată a timpului şi a distanţei
• SIDA
• supradoza poate avea efecte letale.
Pe plan psihologic apar reacţii de:
• panică
• anxietate
• depresie
• suspiciune şi tendinţe paranoice
• agresivitate
• labilitate emoţională
• tulburări de comportament
• înstrăinare de propria persoană şi afectarea imaginii de sine
• modificări de personalitate care pot duce la suicid sau omor
• scăderea performanţelor intelectuale.
În sfera socială consumul de droguri are ca efecte:
• deteriorarea progresivă a relaţiilor sociale
• creşterea riscului de excludere socială
• diminuarea şanselor de reintegrare socială şi profesională
• suferinţa familiei şi a adevăraţilor prieteni
• dezinteres în relaţionarea cu ceilalţi
• implicarea în activităţi infracţionale când se află sub influenţa drogului sau pentru a-şi procura
doza de stupefiante.
Diagnosticul dependenţei de drog:
semne clinice care duc la suspiciunea că drogurile au fost injectate (urme de înţepături pe antebraţ,
tromboză venoasă, infecţii la locul de injectare, leziuni arteriale, îmbrăcăminte cu mâneci lungi vara şi
cicatrici);
- modificări de comportament (absenţe nemotivate de la şcoală, neglijarea aspectului fizic, izolarea de
prieteni, schimbarea bruscă a prietenilor, acte penale minore – furturi mărunte sau prostituţie, slaba
concentrare a atenţiei, dispariţia unor obiecte valoroase din casă).
- diagnosticul de laborator este necesar, multe dintre droguri putând fi detectate în urină, cu exceptia
LSD-ului şi cannabisului.
Există trei căi pe care se poate ajunge la dependenţa de droguri:
- prin administrarea drogurilor prescrise de medici (barbiturice, benzodiazepine);
- prin procurare legală, fără reţetă (nicotina, morfina şi alcoolul);
- prin auto-administrare de droguri obţinute pe căi ilegale.
Consumatorii de drog, mai ales tinerii, pot avea urmatoarele caracteristici:
- un anumit grad de vulnerabilitate a personalităţii, anterioară începerii consumului;
- părinţi lipsiti de resursele necesare pentru a face faţă exigenţelor vieţii cotidiene;
- sunt nestatornici în sentimente;
- sunt în dezacord cu societatea şi cu autorităţile;
- au rezultate şcolare slabe, multe absenţe şi acte de delincvenţă;
- acuză stări depresive sau anxietate, dar nu se ştie dacă ele sunt cauzele sau consecinţele consumului
de droguri;
- unii provin din medii profund dezorganizate şi adesea au avut o copilarie tristă.
Cu toate acestea, multe dintre persoanele care fac abuz de drog nu au nici una din caracteristicile
menţionate mai sus. Riscul abuzului de drog creşte în societăţile în care acesta nu este o ruşine. Asupra
tinerilor acţionează şi presiuni sociale, determinându-i să consume pentru a fi în rând cu ceilalţi.
Date statistice
Drogurile constituie o problemă socială şi medicală complexă, care afectează milioane de oameni .
Astazi în toata lumea sunt în jurul 190 milioane utilizatori de drogurilor. Estimarile indică canabisul ca
cel mai utilizat drog în toate partile lumii, pe care îl consuma estimativ 141 milioane oameni (sau 2.4
procente din populația globului). Aproximativ 6 500 de persoane mor în UE din cauza unei supradoze
de droguri, 1 700 mor de HIV/SIDA, ca urmare a consumului de droguri, iar 1 500 de persoane sunt
infectate cu HIV din cauza drogurilor.
Drogurile în România
România este unul dintre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prevalenței consumului de substanțe
interzise. În doar trei ani, procentele au crescut de la 1,7%, la 4,3%. Sunt 35.000 de consumatori in
România.Sunt 24.000 de consumatori in Bucuresti. Rata deceselor în randul consumatorilor crește
galopant cu aproximativ 25% pe an. Numai 2.000 de persoane au cerut asistență pentru dezintoxicare
anul trecut.
Prevalenţa consumului de droguri ilegale de-alungul vietii, la categoria de vârstă 11 – 18 ani, este de
3,6% si exista o tendinţa ascendentă de consum pentru majoritatea drogurilor. În funcţie de sexul
respondentului, se remarcă o prevalenţă a consumului experimental, pentru orice tip de drog ilegal, de
17,8% în cazul băieţilor şi 13,8% în cazul fetelor.
Cum prevenim ?
Este cunoscut faptul că pretutindeni în lume consumul de droguri a devenit o problemă, precum și
preocuparea crescândă a adolescenţilor şi tinerilor pentru consumul de droguri.
Prevenirea consumului ilicit de droguri este atribuţie a instituţiilor abilitate ale statului , dar şi
componentă a activităţii societăţii civile: şcoală, sistem medical, ONG-uri.
Prevenirea consumului ilicit de droguri se realizează pe mai multe paliere:
FAMILIE – comunicare, încredere, cunoaşterea anturajului, legătură strânsă cu şcoala
ŞCOALĂ – ore de educaţie, întâlniri cu medici, psihologi, poliţişti, acţiuni de timp liber
COMUNITATE – suportul social şi afectiv al vecinilor, prietenilor, colegilor, preoţilor
POLIŢIE – educaţie şi pregătire antivictimală, prin Serviciul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii.
Acţiuni în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog.
Ce înseamnă prevenire?
Prevenirea primară se referă la încercarea de a stimula abstinenţa totală sau cel puţin creşterea vârstei
la care tânărul vine în contact cu drogul. Prevenirea primară se poate realiza în şcoală, prin implicarea
şi pregătirea cadrelor didactice.
Prevenirea secundară se adresează acelora care au deja experienţa unui consum şi încercăm să
împiedicăm apariţia dependenţei.
Prevenirea terţiară se adresează celor care au o experienţă îndelungată cu drogurile, au avut mai
multe recăderi şi sunt expuşi riscului complicaţiilor (virusul HIV, hepatita B, infecţii generalizate, ş.a.).
Prevenirea secundară şi cea terţiară necesită consiliere / psihoterapie specializată.
Bibliografie:
Andrews G. Psihoterapia tulburarilor anxioase. Ghid practic pentru terapeuti si pacienti, Editura:
POLIROM 2008
Ardelean M.- Tulburari din Spectrul Anxietatii, ANXIETATE, OBSESIE, COMPULSIE, Ed.
Callisto,2006
Feenstra Tl, Van Genugten Ml, Hoogenveen Rt, Wouters Ef, Rutten-Van Molken MP. –The impact of
aging and smoking on the future burden of chronic obstructive pulmonary disease :a model analysis in
the Ntherlands – Am J Respir crit Care Med 2001
Grecu Gabos Iosif, Marieta Grecu Gabos- Drogurile Aspecte Istorice, Epidemiologice Si Clinico-
terapeutice -Ed. Ardealul 2002
Mihai A.- Delirium tremens: complicatie a alcoolismului,Ed.Riscoprint Cluj-Napoca 2007
Fumatul si sanatatea publica in Romania, cunostinte,atitudini si practici legate de consumul de produse
din tutun in randul populatiei generale din Romania– Centrul pentru Politici si servicii de Sanatate,
2004
Ghid de renuntare la fumat si asistenta de specialitate a fumatorului(GREFA) Ghidul societatii romane
de pneumologie Editia a 2-a revizuita si adaugita - (2010)
GLOBO-Ghid local de management al BPOC-2009 Strategia OMS de Abordare Practica a Bolilor
Respiratorii WHO Practical Approach to Lung Health (PAL) GHID OPERA?IONAL pentru
Implementarea în Asisten?a Primara din România Bucuresti, septembrie 2009
Practica Medicala– Vol. VIII, NR. 3(31), AN 2013
The World Health Organisation. World Health Report. Geneva : World Health Organisation 2000;
http://alcohol.3x.ro/continut/stiinta.html
http://www.antidrog.weboas.ro/dictionar/metadona.php
www.anagov.ro/upl/ro/.../678prevenirea-consumului-de-droguri.d..
http://biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/2012/12/alcoolismul.html
http://www.castlecraig.ro/despre-noi/mass-media/statistici-dependenta#sthash.iNMLA3nc.dpuf
http://consultatiiladomiciliu.ro/wordpress_blog/consultatii-la-domiciliu/cursuri/articole-consultatii-la-
domiciliu/
http://www.dependenta.ro/tratament_dependenta_alcoolism.htm#p1
http://totb.ro/harta-mondiala-a-consumului-de-droguri/
http://www.ghidulpacientului.ro/fumatul/pagina5.php
http://elytis-hospital.ro/tag/dependenta-de-droguri/
http://www.informatiiprofesionale.ro/productie/produs/drogurile-alcoolul-si-efectele-lor
http://www.descopera.ro/stiinta/14927961-cum-iti-schimba-alcoolul-creierul-in-functie-de-numarul-de-
pahare-pe-care-le-bei
http://medlive.hotnews.ro/top-10-cauze-de-deces-1900-vs-2010-care-sunt-principalele-cauze-de-deces-
in-romania.html
who.int/.../moldova_annex1_national_cessation_guidelines.pd..
www.sfatulmedicului.ro
www.sanatateata.com
www.romedic.ro
www.e-sana.ro
Imagini sursa:Internet