AM VENIT LA BETLEEM

Autor: Benone Cătană, 2005

CUPRINS: INTRODUCERE
1. Deschidere 42/52 Departe-n’tro iesle
2. Rugăciune Într-un restaurant, două doamne "se cinsteau" cu o masă
3. SOLO:
bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au
4. COR: 14 O, ce veste minunată
răspuns: "Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!" Pentru că nu
5. Poezie: De ce Crăciun -
6. Introducere - era nici un bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: "Dar unde este
7. Tema I – bebeluşul?" Mama a răspuns: "O, l-am lăsat la o mătuşă…" Exact
8. SOLO: aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ "Crăciunul",
9. COR: 24 Pân’ la Mine ceea ce ei numesc "Naşterea Mântuitorului": mănâncă, beau,
10. Tema II: Iosif şi Maria – petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…
11. Poezie: A venit pentru noi –
12. COR: 26 Domnul Isus Hristos Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment
13. COR + COM: 378 Isuse scump aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au existat de la
14. Tema III: Ieslea - început. Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe
15. Poezie: Acest staul – care sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru
16. Poezie: Conjunctură - oameni. Cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a
17. Punct instrumental –
fost silit să interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi
18. Texte: Luca 2:8-20; Matei 2:1; Matei 2:9.11 -
orice fel de manifestare care să amintească despre acest
19. Tema IV: Păstorii şi magii -
20. Poezie: Mai sunt păstori? - eveniment. Perioada crăciunului devenise cea mai ruşinoasă
21. COR: 4 Astăzi s-a născut Hristos perioadă a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de
22. Tema V: Irod - imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor.
23. Poezie: Ultimul colind - Situaţia de azi nu este mult diferită…
24. COR: 15 Pentru noi venit
25. Cuvânt pastor: Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu
26. COR: Dormi frumos se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu alte cuvinte,
27. Închidere: 380 O, Betleem Dumnezeu nu porunceşte o astfel de sărbătoare.
28. Rugăciune –
29. Punct instrumental
30. Postludiu – ieşire
 Abia după ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman
(în prima jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii
religioşi ai vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului.
Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie?
Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de seamă
sărbători la romani… Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în
antichitate. Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat
celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume
romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui,
mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită "Naşterea" -
"Naşterea Soarelui".(În această perioadă a iernii, soarele atinge
punctul sau cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi
începe mişcarea sa treptată către nord - asemenea unei ridicări.
Acest fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era sărbătorit în
această perioadă. Închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la
sidonieni) şi închinarea cu faţa spre răsărit sunt neplăcute lui
Dumnezeu - De.4:19;2 Imp.23:5,11; Ez.8:13-16.
Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu
boabe roşii… Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar între
altele, se foloseşte beteala (argintie sau aurie). Iată un pasaj
interesant din Biblie: Ier.10:3,4!!! „Căci obiceiurile popoarelor
sunt deşarte… taie un lemn din pădure, îl lucrează cu securea, îl
împodobesc cu argint şi cu aur…”
TEMA I
Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare
care cade în 20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina
tăierii porcului de Crăciun. Obârşia păgână a sacrificării porcului
este evidentă. În Egiptul antic, porcul era adus ca jertfa zeului
Osiris, iar în Grecia antica un ritual similar se săvârşea în cinstea
zeiţei Demeter. Ceremoniile sacrificiale din lumea antică
corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului
calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de Ignat,
pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi urme
ale unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a
pierdut.
În acest peisaj confuz şi amestecat ce loc are Mântuitorul
nostru? E clar că trebuie să ne retragem în liniştea sufletului
nostru şi să ne întrebăm cu seriozitate: Ce reprezintă naşterea lui
Isus pentru mine? Ce înseamnă viaţa Lui pentru mine? Ce trebuie
să înţeleg prin faptul că El este Mântuitorul meu! Isus doreşte să
se nască în inima fiecăruia din noi şi nu doar atât! Dacă nouă ne-
ar plăcea ca Isus să rămână veşnic un Prunc ce nu ştie să
vorbească şi să scrie, Lui nu I-ar plăcea! El vrea să se nască şi SĂ
CREASCĂ. El trebuie să ajungă chiar Domn pe tronul inimii
noastre!
 Astăzi vrem să ştim că El S-a născut în inima noastră. Şi
dacă S-a născut cu adevărat, haideţi să serbăm această naştere. Nu
în Betleem, ci acum şi aici, în inima noastră. Şi apoi să-L lăsăm să
crească, şi să devină DOMNUL Isus, Împărat şi Dumnezeu!
Amin!
II. MARIA SI IOSIF
Luca 1,30-33.38: Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai
căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne
însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi
mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va
da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui
Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Maria a zis: „Iată,
roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale! Şi îngerul a plecat de
la ea.”
Matei 1,19-21: Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu
voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus în gând s-o
lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat
în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme
să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la
Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus pentru că El
va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”
În fiinţa omului există două armate care se războiesc:
sentimentele şi gândurile, sau, cu alte cuvinte inima şi mintea. Deşi
mintea trebuie să controleze foarte bine sentimentele ca să n-o ia razna,
atunci când nu este ea însăşi controlată de Duhul lui Dumnezeu, şi nu
se alimentează din Cuvântul lui Dumnezeu, mintea este o călăuză
nesigură. Uneori inima se dovedeşte a fi mai în măsură să emită nişte
semnalele de care avem nevoie cu toţii.
Când aude de Dumnezeu, mintea omului se dovedeşte adesea
refractară: nu-i place să audă de lucrurile spirituale; are ea nişte
argumente pe care îşi sprijină judecata şi deciziile… şi pentru că nu-i
place ce spune inima, se hotărăşte s-o lase pe ascuns… adică să nu ţină
seama prea mult de ce spune, de ce simte…
Cu inima însă e altă poveste. Deşi raţiunea a hotărât ca, de
exemplu, originea omului poate fi pe undeva îndărăt cu milioane de
ani, după o evoluţie în ceaţă - de la o molecula primară până la un
biped declarat de ştiinţă strămoşul omului, inima are şi ea gândurile ei:
„Nu se poate!… viaţa e ceva atât de complex, atât de frumos, atât de
neînţeles! Orice lucru, spune ea, este supus legilor descompunerii şi
ale degradării! Trebuie să intervină o forţă dinafară ca să aibă loc un
proces evolutiv. Întâmplarea nu duce niciodată la progres.”
Între raţiune şi simţire se duce adesea o luptă crâncenă. Victime
sunt şi de o parte şi de alta! Trebuie să cadă pe frontul de luptă mulţimi
de sentimente şi mulţimi de gânduri, până ce se va decide soarta: cine
va birui?
În fine, după intervenţiile Providenţei şi de o parte şi de alta,
decizia este luată: Inima spune prima: „De acord! Am înţeles! Facă-
mi-se după cuvântul tău!” Mintea, spune şi ea la fel, dar numai după ce
a stat de vorbă cu acea străfulgerare îngerească ce a venit să-i explice:
„Nu te teme să accepţi intuiţia inimii în acest caz! Ceea ce se
zămisleşte în adâncul gândurilor şi al fiinţei tale este de la Duhul
Sfânt!”
Atunci, o pace deplină se instalează în fiinţa omului! Primirea
adevărului şi acceptarea voinţei divine în viaţa lui, duce la echilibru şi
la bucurie.
Dragi prieteni! Ce se petrece în sufletul vostru când auziţi astăzi,
poate a suta oară despre Dumnezeu şi despre Fiul Său care S-a născut
în ieslea din Betleem? Este pace? Este linişte? Nu există nici o umbră
de conflict între ce spune mintea şi ce spune inima?
Poate că venind astăzi mai aproape de Betleem, vom găsi lumina
şi vocea blândă a îngerului care ne va spune tuturor: Nu vă temeţi!
Ceea ce se zămisleşte în inimă şi în gândurile voastre astăzi, este de la
Duhul Sfânt! Nu vă temeţi să-L luaţi la voi pe Isus, căci El vine la voi înseamnă mai întâi
plin de Duhul Sfânt şi se naşte pentru mântuirea voastră. o inimă
în care S-a născut Hristos!

EMANUEL
III. IESLEA

S-a născut Emanuel, Luca 2,6 Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când
Emanuel... trebuia să nască Maria. Şi a născut pe fiul ei, cel întâi născut, L-a
O lume de-ntuneric înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de
a fost străfulgerată de iubire... poposire nu era loc pentru ei.
Emanuel, Emanuel
un gând de umilinţă Înainte de naşterea Mântuitorului are loc adesea o
şi-o rază de speranţă deplasare, o călătorie undeva, departe de locul obişnuit al vieţii de
întru fericire! fiecare zi. Viaţa este atât de trepidantă, aglomerată cu fel de fel de
S-a născut Emanuel! lucruri, şi mai bune şi mai puţin bune, unele importante altele mai
O lume plină de-nşelare puţin importante dar obligatorii; oricum, ne plângem cu toţii de
a fost adusă faţă-n faţă lipsa de timp. Nici să priveşti o floare nu mai este timp, nici cerul
cu marele şi sfântul Adevăr! înstelat sau senin!… Poate şi pomii înfloresc în Mai atât de
La cumpăna Lui grăbiţi, încât abia dacă le simţim aroma… Când liliacul înfloreşte
inima mea, nici nu băgăm de seamă… Doar atât întrebăm, cu regret: „Gata?
inima Ta S-a ofilit?”
de care parte se-nclină?
O lume plină
de iubire şi frumos
 Pentru a pătrunde lumea spirituală, pentru a putea observa miroase neplăcut în viaţa ta. În schimb, El aşează în inima ta
în tihnă lucrurile cu adevărat de valoare veşnică, e necesar să ne lumină şi sfinţenia Sa, neprihănirea şi nobleţea de caracter.
sustragem din iureşul cotidian. Isus nu se poate naşte în inima
omului grăbit, în viaţa omului ocupat până peste cap cu cele Dragi prieteni! Dacă Isus S-a născut deja în inima voastră,
materiale… Departe, aproape de natură, aproape de cer, vin lăsaţi-L să facă curat! Nu-L opriţi! Ajutaţi-L în această lucrare
îngerii în suflet şi cântă aşa de frumos despre o veste nemaiauzită: minunată! Dintr-un grajd El poate să facă un palat! Dintr-o viaţă
S-a născut Isus în inima ta! O, de câte ori oamenii L-au primit pe fără valoare El poate să facă nestemate pentru tezaurul cerului!
Isus departe de casă, departe de atmosfera îngheţată din patrie,
unde rareori se mai schimbă câte ceva… În altă ţară, în alt oraş, la
lucru cu un coleg credincios, poate chiar în război, undeva într-un
Betleem depărtat… Ce minunat! S-a născut Isus!

E minunat! Chiar dacă S-a născut într-un grajd! Chiar dacă

nu i-ai oferit camera din faţă a inimii tale, acolo unde aveai
lucrurile importante, prietenii, cunoştinţele, (doar nu aveai cum
să-i alungi pe toţi aceştia afară, nu?) Acum e foarte bine că ai fost
primitor de oaspeţi, şi nu L-ai trimis pe câmp… Grajdul inimii!…
Sau nu cumva… acest grajd e chiar toată inima ta, în care nu s-a
mai făcut curat de mult timp, acest staul în care miroase urât şi e ACEST STAUL
rece… Nu e rece? E şi cald uneori? Da, dar căldura asta care vine
de la poftele firii tale pământeşti şi care se amestecă cu mirosul
atâtor plăceri egoiste poate fi acea căldură primitoare şi plăcută Acest staul este sufletul meu
pentru un Prunc ca Isus? Întunecat
şi mirosind a murdărie
Dar, în fine, nu aveai alt loc unde să-L primeşti. Şi El a cu zidul spart
venit. Acolo S-a născut, şi a făcut-o cu bună ştiinţă, pentru că El şi plin de igrasie
vrea să facă curat! Nimeni altul nu poate face lucrul acesta. cu boii nesătui
Numele lui Isus înseamnă „salvare”. Îngerul a spus: „Îi vei pune mugind de vânturile reci
numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele ce vin şi trec
sale.” El vrea să arunce afară tot ce nu e bun şi frumos, tot ce prin podul afumat
şi plin de lilieci...
 Acest staul
necurăţit de ani
acest neprimitor sălaş
adesea vizitat de şobolani
în care spiritele lui Satan se zbat
e locu-n care S-a născut Hristos
să facă El lumină şi curat,
sufletul meu, nespus de păcătos...
IV. PĂSTORII ŞI MAGII
Luca 2,8-20: În ţinutul acela erau nişte păstori care făceau
de strajă în jurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a
înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor.
Ei s-au înfricoşat foarte tare dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi!
Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut în Mântuitor care este
Hristos Domnul! Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: Veţi găsi
un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle. Şi deodată
împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească
lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile
prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”
Pastorii s-au dus în grabă şi au găsit pe Iosif şi pe Maria şi
pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se
spusese despre Prunc. Şi toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de ce au
spus păstorii. Maria păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Şi
păstorii s-au întors SLĂVIND ŞI LĂUDÂND PE DUMNEZEU
pentru ce auziseră şi văzuseră.”
Matei 2,1:
După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele
împăratului Irod, iată că nişte magi au venit din Răsărit la
Ierusalim.
Matei 2:9.11: …Şi iată că steaua pe care o văzuseră în
Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit
deasupra locului unde era Pruncul. Au intrat în casă, au văzut
Pruncul şi pe mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au
închinat! Apoi şi-au deschis vistieriile şi i-au adus daruri: aur,
tămâie, şi smirnă.
Păstorii erau cei care aşteptau, cei care făceau de strajă,
noaptea… Cei care plângeau şi se rugau pentru naşterea lui Mesia
în inima unui prieten drag. O, de câte ori şi dumneavoastră v-aţi
întrebat: de ce oare prietenul meu, fratele meu, sora mea sau tatăl,
sau mama mea, sau copilul meu – nu se decide pentru Hristos?
Cunoaşte atâtea lucruri din Scriptură! A auzit atâtea chemări!…
M-am rugat de atâta timp ca să se întoarcă şi să se hotărască
pentru viaţa veşnică! De ce nu se naşte Isus în inima Lui?
Sau poate tu însuţi, cel care asculţi aceste cuvinte ai fraţi şi
surori, părinţi sau copii care se roagă pentru tine! De ce oare nu se
naşte Isus în inima ta? Ce anume ocupă locul cuvenit Lui din
inima ta? Sunt lucruri mai importante? Sunt persoane mai
importante?
Şi, într-o zi, răsare o lumină nemaivăzută! Se aude un
cântec sublim! Nu vă temeţi! Astăzi, undeva, într-o iesle, se naşte
Isus Hristos! Cei care au aşteptat, s-au rugat şi au sperat, aud
vestea şi vin să vadă minunea! Cuvinte de laudă şi mulţumire se
revarsă de pe buzele lor! Mulţumim lui Dumnezeu! S-a petrecut
minunea pe care o aşteptam demult! Bucuria care are originea în
inima lui Dumnezeu pătrunde inimile lor şi se revarsă în cântec.
Şi nu numai aceşti prieteni şi rude se bucură de naşterea lui
Isus… Oamenii de departe, străinii, aud şi văd această schimbare.
Tocmai din Răsăritul vieţii lor aud şi vor să vadă… De aceea vin
aproape, şi constată cu uimire că cel care altădată era egoist, rău şi
răzbunător, a devenit prin Harul lui Hristos altruist, plin de
bunătate şi dragoste. Cel care era spaima satului sau bătăuşul de
care se temea toată puşcăria este acum un om blând şi amabil. Cel
care nu a avut puterea să se lase de robia tutunului sau a altor
vicii, stă acum ca şi demonizatul din Gadara „îmbrăcat şi întreg la
minte” la picioarele lui Isus.
Dragi prieteni! Când auziţi şi vedeţi minunea naşterii lui
Isus în inima cuiva, nu ezitaţi să vă deschideţi
vistieria inimii voastre ca să-I aduceţi în dar aurul cuvintelor cele
mai alese, tămâia şi smirna frumos mirositoare ale închinării.
„Slava lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ
între oamenii plăcuţi Lui!”

MAI SUNT PĂSTORI?

Şi au venit păstorii să se-nchine

căci Te-au iubit şi Te-au primit
şi au ştiut că numai lângă Tine floarea iubirii se desface;
Isuse, pacea lor e de găsit! Decât savanţi în bezna lumii
Şi Ţi-au adus în sfânta adorare mai bine înţelepţi în adevăr şi pace!
o inima de bucurie plină
cu spirit pregătit de sărbătoare
şi de privirea mieilor, blajină...
Miros de pace şi de libertate,
arome de păduri şi munţi şi ape,
Tu Doamne Te-ai descoperit în toate
şi-n toate
Tu le-ai fost mereu aproape!
Mai sunt păstori cu inima fierbinte?
Mai sunt şi astăzi inimi doritoare?
Isus mai are încă daruri sfinte
de viaţă şi de pace salvatoare!
Deschide-ţi poarta, Betleeme!
Deschide-ţi poarta de lumină,
să intre-n staul înţelepţii,
să-aducă daruri,
să se-nchine,
conduşi de Steaua dimineţii...
Lumina din lumina-ţi sfântă
împarte-ne la fiecare
căci n-am găsit în noaptea lumii
înţelepciunea salvatoare...
Azi ne căim
ca din pruncie am preţuit
comori deşarte,
şi-am alergat fără de ţinta
şi am băut din puţuri sparte...
În pragu-nţelepciunii Tale
 V. I R O D
Matei 2,3.4.16. Când a auzit Împăratul Irod acest lucru s-a
tulburat mult şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el… A
adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului
şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să se nască Hristosul.
Apoi când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte
tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească de
la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile
lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.
Ce crud este acest Împărat! Să omoare nişte copii
nevinovaţi!… Cum de a fost posibil aşa ceva? Motivul? Teama de
a nu-şi pierde tronul!
Ca să accepţi pe Isus să se nască în inima ta înseamnă să-L
primeşti aşa cum este, adică Domn, Împărat şi Dumnezeu.
Primirea lui ca Domn înseamnă subordonarea voinţei, a
planurilor, a idealurilor şi a întregii vieţi. Sigur că e necesar să
vorbim aici despre faptul că abdicarea de la voinţa proprie
înseamnă renunţarea la tot ce este RĂU, iar primirea voinţei
divine înseamnă re-orientarea vieţii pe cărările binelui şi ale
dreptăţii. Când Dumnezeu ne cere să-i predăm inima şi voinţa
noastră şi noi spunem rugăciunea „facă-se voia Ta”, asta nu
înseamnă depersonalizare sau negarea extremă de sine, ci
înseamnă identificarea totală cu voinţa divină. Firea noastră
pofteşte ce este rău şi urmând această cale a păcatului soarta
noastră va fi distrugerea. Dar Dumnezeu este Tatăl nostru şi
doreşte binele nostru veşnic, chiar dacă noi nu ştim lucrul acesta,
chiar dacă noi nu simţim de la început.
Când aude de naşterea lui Hristos în inimă, EUL începe să
tremure de frică. Se teme de detronare! Se tulbură, şi pentru că se
tulbură el, împreună cu el se tulbură tot Ierusalimul fiinţei umane.
Este un veritabil cutremur care se produce la vestea naşterii lui
Isus. Lupta aceasta cuprinde întreaga fiinţă umană: ce să fac cu
Isus? Dacă este Domn, va trebui să stea pe tron… Or, în inimă nu
este decât un singur tron!  Să abdic eu în faţa Domnului de curând
născut? Niciodată! Şi, pentru că nu vrea să abdice, face planuri
ucigătoare: pregăteşte armata de argumente, mai mult sau mai
puţin diplomatice, şi o trimite să omoare toate ideile spirituale
care s-au născut în ultima vreme…
Sărmane Irod! Sărmanule EU care nu vezi decât privilegiile
vremelnice şi care nu eşti în stare să lupţi pentru adevăratele tale
interese!   Cum de nu vezi tu că Împăratul de curând născut n-are
de a face cu poziţia ta, cu drepturile şi obligaţiile tale? El are
tronul Lui, are Împărăţia Lui! Împărăţia Lui nu este din lumea
aceasta!  Dacă ar fi fost din lumea aceasta, El nu s-ar fi născut
într-un staul, ci într-un palat, în capitala Regatului, pe perne de
puf şi cu mare strălucire! El ar fi întărit domnia ta, ţi-ar fi pus
împărăţia pe temelii veşnice şi  ai fi fost mântuit prin intervenţia
Lui! Dar acum, pentru că ai vrut să-L omori, pentru că ai acţionat
în sensul acesta, chiar dacă nu ţi-au fost împlinite planurile
diabolice, şansa ta a trecut… Ai pierdut totul:  Şi tronul acesta
pământesc, şi mântuirea sufletului tău!
Dar nu! Poate nu! Poate mai este o şansă. Poate de aceea
astăzi, aici, am venit la Betleem, ca să ne închinăm înaintea
Împăratului de curând născut! Am venit să ne mărturisim păcatul
ignoranţei şi al ne-acceptării domniei lui Isus. Am venit să
căpătăm iertarea. Am venit să primim harul şi puterea de a trăi o
viaţă nouă. Am venit să spunem: Doamne, facă-se voia Ta
precum în cer şi pe pământ! Vie Împărăţia Ta în inimile noastre!
Umple Tu Doamne inima şi gândurile noastre! Alungă de pe tron
egoismul acesta tiran şi absurd! Alungă tot ce e rău din Împărăţia
fiinţei noastre! Îţi predăm tronul inimii, Doamne Isuse, şi nu mai
pleca de la noi! Ne iartă greşelile noastre aşa cum suntem dispuşi
să iertăm şi noi şi ajută-ne să iertăm şi noi cum eşti dispus să ne
ierţi Tu! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi
hrăneşte sufletele noastre cu dragostea Ta! Nu ne lăsa să cădem în
ispită căci a Ta este puterea şi domnia şi slava în veci.
Amin!
RĂSĂRIT ŞI APUS
Când soarele răsare, lumina lui pătrunde
Şi schimbă faţa nopţii pe-un zâmbet de copil...
De legea-aceasta nimeni nu are-a se ascunde,
Un împărat să fie, sau slujitor umil...
Pustia nopţii noastre a fost atunci străpunsă
Când înfăşată-n slavă, lumina a ţâşnit,
Din Betleem spre lume, o taină nepătrunsă,
O taină a iubirii şi fără de sfârşit!"
Iubirea când se-arată cu faţa-i de lumină,
E ca şi când prin gheţuri o rază-a răsărit,
Ca să topească răul cu unda ei blajină,
Căci noaptea pentru nimeni nu este de dorit...
Şi totuşi cum dispare la orizont lumina,
Fiarele pădurii încep a se trezi;
În beznă toţi irozii îşi sapă vizuina
Ca să-şi ascundă-n tihnă... fiara inimii...
O, cât de nepătrunsă e-a sufletului noapte,
În ale cărei peşteri nu intră nici o stea,
Urechi ce n-au s-audă nici tainicele şoapte
Nici trâmbiţa din urmă care-a-nceput deja!
Soldaţii sunt şi astăzi trimişi cu o poruncă
N-au voie să gândească, n-au milă de-mpărţit,
Pentru un ban de aur, dreptatea o aruncă,
Când soarele răsare, în ei... a asfinţit!
Lumina nu pătrunde pe uşa încuiată!
Zăvoare nu deschide, şi nici nu sfarmă stânci!
Cum oare să mai bată o inimă de piatră
Înmormântată-n groapa păcatelor adânci??
Afară-i încă  noapte şi-au adormit drumeţii...
Pe cerul nostru însă a răsărit o stea;
Ea luminează drumul spre zorii dimineţii;
Treziţi-vă şi mergeţi la staul după ea!
ÎN VIAŢA NOASTRĂ
Mi-am amintit de-o stea care ştia să cânte,
Mi-am amintit de-o amforă de har
ţinută-n mâini prea sfinte;
În goana timpului fumegător
mi-am amintit de mag şi de păstor,
Dar nu îmi aminteam de El,
Singurul Fiu de Dumnezeu venit din cer.
Am colindat cetatea toată:
Era prea mică, prea săracă să-L încapă.
Şi-am întrebat de Împăratul aşteptat,
Cin’ L-a găsit? Cin’ L-a aflat?
…………………………………
Spre veacul meu trecutul şi-a întors privirea
Dar n-a găsit decât o noapte veştedă şi grea.
Mi-am amintit de multe,
Cu multe-mi umplu astăzi inima.
Dar unde e Mântuitorul meu?
Fiul de Dumnezeu, la care dintre uşi mai bate
Şi unde-i ieslea care să-L aştepte-n noapte?
Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 41
A VENIT PENTRU NOI
A venit din cer pe-o cărare uitată,
Presărată cu lacrimi şi cu sânge udată.
Nevegheate mureau mii de candele-n noapte
Şi lumina era ne-nţeles de departe.
Deodată, un cântec de tânără stea
A făcut să tresară din somn inima;
Doar păstori veghind ne-ncetat lângă turme
Au ştiut că se-arată un semn peste lume.
Era noapte şi frig şi o lume prea mică,
Se-arătau umbre reci ce mureau într-o clipă,
Nici un loc de popas nu era-n pragul casei;
Neprimit de ai Săi, s-a oprit printre miei.
S-a născut ca să poarte-o povară străină
A venit ca un blând condamnat fără vină.
I S-a dat să stropească pământul cu sânge,
A venit ca să şteargă-orice ochi care plânge.
Pentru noi s-a născut Prunc uitat într-o iesle,
Pentru noi a venit ca să-mpartă o veste.
Cât de mult ne-a iubit Tatăl nostru din cer
Ne-a vorbit dintr-un staul, ne-a vorbit de pe lemn. Într-o iesle prea de tot săracă,
Fiindcă azi a renăscut
S-au aprins iar lumini pe cărarea uitată
Pacea peste orice muritor,
Se arată Isus coborând încăodată,
Iar Mesia a venit
Căutând printre noi un cuvânt de primire
Să reverse, în ploi, un potop de iubire. Mântuire să ne facă.
Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 123
Se arată şi-acum aşteptând un suspin,
Ca să-aducă şi azi pentru lacrimi alin,
Să ne-aprindă în ochi o nestinsă făclie
Pas cu pas să-L urmăm pe cărarea cea vie.
Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 35
CONJUNCTURĂ
ULTIMUL COLIND

Bine că Mesia S-a născut E seară,

Într-un loc nestrăjuit de gărzi imperiale Luminile timpului
Ce ne-am fi făcut Pe-alocuri se sting, pe-alocuri se-aprind.
Dacă, în drumul spre El, Buretele profetic
Ne-am fi pomenit cu girofaruri Şterge ultimii paşi ai istoriei acestui pământ.
Şi cu bariere, Mulţi călători se pregătesc de sărbători,
Înşirate peste cale? Iar alţii plâng.
E vremea socotelilor, spun unii,
Bine că Mesia a venit Iar alţii… e vremea uitării.
Fără surle îngrozind pământul. Şi la fereşti
Ce ne-am fi făcut, Din gâturi răguşite se-aude un colind,
Dacă într-un palat Ei spun că a venit…
Dumnezeu Eu însă-aş vrea să-L văd venind.
Şi-ar fi ascuns
şi Cuvântul? E seară,
Adorm cărbunii-n vatră
Numai că Şi apa în calorifer,
Mesia S-a născut Pe ici pe acolo,câte un câine mai stă străjer,
Iar unii oameni stau în chefuri
Şi alţii cad făr’ de puteri, sleiţi;
Când Steaua se arată şi se strigă,
Străjerii toţi au adormit.

E seară,
Se-aude un colind pe la fereşti,
Tu unde eşti?
E vremea socotelilor, tu ştii?
Isus acum nu se va naşte,
Ci va veni.

E seară,
Colindătorii zgribuliţi la uşi
Aşteaptă clanţa să se mişte, DE CE CRĂCIUN?
Semn că mesajul e primit,
Plecând, în noapte urma lor se pierde…
Sunt mulţi ce nu-nţeleg iubirea cu chip de Prunc născut în iesle,
Aşteptătorii-au adormit.
Nu înţeleg corul de îngeri şi slujesc altor interese...
Ades sărbătoresc Crăciunul, însă nu-i înţeleg prezenţa
E seară, Şi urmărind numai plăcerea pierd din vedere chiar esenţa.
E vremea socotelilor, spun unii,
Iar alţii… e vremea uitării. De ce s-o fi născut Hristos? Numai ca eu să stau la masă
Şi la fereşti Ciocnind, urând pentru prieteni, servind bucata copioasă?
Din gâturi răguşite se-aude ultimul colind, A coborât în Betleem  ca eu să-mi pun de-o parte bani
Ei spun: Treziţi-vă! Şi omorând viţelul, oaia, să strig: La anul, la mulţi ani?
Şi cei ce-s gata
Îl văd pe nor venind. Isus a apărut în lume numai ca eu să-I cânt colinde
Şi să mă bucur, cu copiii, când bradul verde se aprinde?
Iacob Coman, Şi să-L cunosc, pag. 113 Să las o lacrimă să cadă, emoţie de saducheu,
Când ne-ntâlnim cu toţi acasă, când îmi deschid cadoul meu?
Iertaţi-mă! Nu pot să cred în noi „meniuri şi reţete...”
Isus nu a venit din cer, ca oamenii să se îmbete,
Să cheltuiască bani pe daruri, pe alimente, pe brăduţi 
Şi după sărbători să fie tot  amărâţi şi abătuţi.

Isus nu a dorit să fie motiv de repetenţă-n şcoală,

De neplăcere în familii, sau un amar de pungă goală...
Nu lacrima de despărţire, nu cearta, nici dezamăgire!
Isus în Betleemul nopţii a vrut să-nsemne doar IUBIRE!

A vrut să-nsemne şansa vieţii, poarta de har mântuitoare,

O scară rezemată-n ceruri pe care poţi urca spre soare...
Motiv rarisim de cântare a psalmilor de lăudat,
Motiv de strigat către oameni, că doar Mesia e-mpărat!

Isus dorea să spună lumii prin scâncet de copil în paie

Că a lăsat slava din ceruri şi a-mbrăcat umile straie,
Ca tu să te opreşti o clipă, să cânţi speranţa viitoare:
Îţi mulţumesc, iubite Doamne, că mă iubeşti aşa de tare!
Jercan Dănuţ Alexandru / 2004 PENTRU ISUS SI BETLEEM

A nins afară din belşug,

Şi lumea pare din poveste...
Se odihnesc şi boi, şi plug,
Şi frunza-n ramuri nu mai este.
Noiembrie s-a dus plângând,
Înconjurat de nori de ploaie,
S-a dus pe drumuri, suspinând,
Lăsând noroiul să se moaie.
Şi iată, iarna, ne-a adus
Un alb ceresc, de mântuire,
Şi-o stea pe cer, o stea în plus,
În Betleem şi-n amintire.
Deşi Hristos nu S-a născut
Când fulgii albi zburau uşor,
Pornim cu dorul absolut
Spre Marele Mântuitor.
Că nu-i păcat să ne-amintim
De un Isus căzut sub greu...
Păcat e-atunci când tot greşim
Şi tot uităm de Dumnezeu!
Ne amintim, când iarna vine,
De cerul care ne ridică
Şi doritori numai de bine
Ne îndreptăm spre ieslea mică.
Şi dăm slăvire Celui Sfânt
Pentru speranţa ce avem,
Pentru lumina din Cuvânt,
Pentru Isus şi Betleem!
Jercan Danut Alexandru