Parenting: 5 frici pe care le transmitem inconstient

copiilor nostri
psychologies.ro /anchete-si-dosar/parenting-5-frici-pe-care-le-transmitem-inconstient-copiilor-nostri-
2153492

10.07.2016

Pentru copiii nostri, noi suntem primele lor modele in viata. Pentru ca in stilul
nostru de parenting se pot strecura si anumite frici, temeri si anxietati, pe care
cei mici le vor prelua, iata ce avem de facut.

Temeri in oglinda
Copiii sunt oglinda noastra, in care ne reflectam in fiecare clipa, atat cu partile noastre bune, cat si cu cele mai
putin bune.

Modul in care acestia se formeaza si functioneaza intr-un anumit context de viata depinde de educatia pe
care o primesc din partea noastra.

Desi intotdeauna suntem manati de cele mai bune intentii, desi ne promitem ca vom fi altfel si nu vom repeta
greselile parintilor nostri, se intampla sa ne surprindem ca, fara sa ne dorim, am copiat o parte din trasaturi
negative ale acestora.

Astfel, prin preluarea si replicarea unor franturi din modelul educational al parintilor nostri, ajungem sa
perpetuam si sa transmitem din generatie in generatie o serie de credinte, nevoi si frici.

Toate acestea sunt preluate direct de catre copii si adoptate ca modele de construire a comportamentului si a
atitudinii fata de anumite experiente sau situatii concrete de viata.

In acest mod se explica cum copiii nostri ajung sa traisca aceleasi frici, fobii sau anxietati pe care si noi
le-am trait de-a lungul copilariei noastre si pe care inca le mai traim.

Nu toate temerile si fricile sunt negative. O parte din ele sunt normale si pot fi de folos copiilor in dezvoltarea lor,
invatandu-i sa fie mai precauti in situatiile care necesita o atentie sporita, precum: teama de foc sau teama de a
trece strada. Pe masura ce cresc, copiii experimenteaza si ajung sa le depaseasca.

Insa exista si frici care au un ecou negativ in evolutia ulterioara a copilului si despre ele vom vorbi in
randurile ce urmeaza.

Teama de esec
Aceasta este una dintre cele mai des intalnite temeri pe care le transmitem copiilor nostri. Ea apare atunci cand
noi, parintii, datorita experientei pe care am avut-o in propria copilarie, obisnuim sa comparam progresele sau
realizarile copiilor cu cele ale fratilor mai mari sau cu ale prietenilor sau colegilor lor de scoala.

De cele mai multe ori, prin aceasta comparatie nu facem altceva decat sa le stabilim o serie de standarde
care corespund de fapt ambitiilor noastre si sa ne construim o serie de asteptari nerealiste de la ei.

Pentru a fi mai buni in ochii nostri, pentru a nu ne dezamagi, copiii vor incerca sa depaseasca aceste standarde.
Insa orice repros, critica sau subapreciere pe care noi o vom formula la adresa lor va insemna de fapt o
invalidare a eforturilor lor, o validare a neputintei lor de a fi asa cum noi ne dorim.

In timp, copiii se vor obisnui sa-si creeze propriile standarde ridicate, iar esecurile repetate vor
reprezenta un teren propice pentru aparitia si dezvoltarea temerii de esec.

1/4
Pentru a evita sau a contracara teama de esec este necesar sa apreciem copilul pentru ceea ce este, pentru
efortul sustinut, pentru perseverenta, pentru modul in care si-a folosit resursele pentru rezolvarea problemelor si
nu pentru perfomantele obtinute.

Copilul se va simti validat, sustinut si incurajat sa exploreze si sa-si asume riscuri corespunzatoare
situatiei.

Teama de abandon
Teama de abandon sau de a nu mai fi iubit este intalnita in principal in randul copiilor de varsta mica,
acestia fiind adesea speriati de ideea ca vor fi parasiti de parintii lor.

Din pacate, exista momente in care, din exasperare, ajungem sa folosim ca si arme de santaj replici de genul:
„daca nu stai cuminte, te las in parc”, „daca nu faci asta, nu te mai iubesc”, „daca mai plangi, vine politistul si te
ia”.

Astfel, ajungem inconstient sa cultivam si sa incurajezam teama de abandon prin folosirea unor gesturi si replici
mostenite din generatie in generatie si care, aparent, par inofensive.

In realitate, copilul nu va sti ca parintele nu vorbeste serios, ca incearca sa obtina din partea lui un
anumit tip de raspuns sau comportament; ci va crede ca daca nu se comporta adecvat risca sa ramana
singur pe lume sau sa nu mai fie iubit de catre parintii sai.

Intretinuta pe termen lung, teama de abandon se accentueaza si poate conduce catre un stil de atasament
dependent.

Astfel, viitorul adult va fi ori o persoana extrem de posesiva, ori va evita relatiile emotionale pentru a se scuti de
suferinta survenita in urma unui posibil abandon.

Pentru a nu incuraja aceste temeri, este necesar ca, pe de o parte, sa evitam folosirea replicilor sau gesturilor de
acest gen.

Pe de alta parte, este necesar sa oferim copilului siguranta ca, indiferent ce se va intampla, el este si va fi
mereu iubit si niciodata nu va fi abandonat.

Teama de schimbare
Aceasta ia nastere atunci cand noi, ca adulti, manifestam in fata copiilor nostri reticenta la schimbare,
alegand sa ramanem in zona de confort si sa acceptam situatii care nu ne fac placere.

Faptul ca suntem rezervati in fata schimbarilor, ca nu avem incredere ca viitorul ne poate oferi ceva mai bun
decat ceea ce avem in prezent va sadi in copiii sentimentul de teama fata de schimbare.

Astfel, ei vor ajunge sa manifeste aceeasi retinere in momentele in care vor fi pusi in situatii noi. In acest sens,
trecerea de la gradinita la scoala, schimbarea locuintei sau a scolii vor implica o perioada mai lunga si mai
dificila de adaptare.

Daca dorim ca ei sa devina mai flexibili si sa depaseasca aceasta teama este necesar sa le explicam ca
viata este un lung sir de schimbari.

Ca fiecare schimbare aduce cu sine noi oportunitati care ne faciliteaza evolutia si dezvoltarea si chiar daca se
intampla prea repede sau pe mai multe planuri, intotdeauna exista resurse pentru a se adapta si a face fata cu
brio la tot ce este nou si necunoscut.

2/4
Iar daca vor avea nevoie de un sfat sau de experienta noastra de viata, le vom fi mereu alaturi si-i vom
indruma.

Teama de respingere
De-a lungul vietii, refuzurile sau respingerile sunt inevitabile pentru ca, oricat am incerca si ne-am stradui, nu
putem fi perfecti si pe placul tuturor.

Insa, refuzurile repetate sau respingerea celor pe care ii iubim pot face ca in noi sa incolteasca aceasta
teama, facandu-ne sa credem ca suntem de neiubit, lipsiti de valoare sau condamnati la singuratate.

Cautarea noastra constanta de a fi acceptati, ingrijorarea ca ceilalti ne-ar putea judeca negativ vor face din noi
niste oameni distanti si vulnerabili, care, la randul lor, vor creste si vor educa niste copii vulnerabili, ostili si
retinuti in manifestarea sentimentelor reale din teama de a nu fi refuzati sau respinsi.

Daca intentionam sa crestem niste copii capabili sa-si invinga teama de respingere, atunci este necesar
sa-i invatam ca e normal si firesc sa nu fim intotdeauna pe placul tuturor.

Ei trebuie sa stie ca vor exista oameni pe care niciodata nu-i vom putea multumi. Totodata, sa inteleaga ca
respingerile, refuzurile si esecurile fac parte din jocul vietii si ca dincolo de orice teama si durere exista un viitor
care asteapta sa fie descoperit si trait.

Teama de a fi judecat si criticat

Aceasta teama apare atunci cand consideram ca ideile, concluziile sau parerile noastre nu sunt la fel de
valoroase ca ale celorlalti si ca, expunandu-le, ne vom face de rusine si vom fi considerati inferiori.

Ajungem astfel sa ne cenzuram in exprimarea propriilor idei sau opinii si sa tacem. Autocenzura si autocritica in
exces ne vor schimba comportamentul, facandu-ne sa devenim rigizi si frustrati, lipsiti de spontaneitate,
dependenti de dorintele si parerile celorlalti si mereu in cautarea validarii din exterior.

Gandind si actionand in acest mod vom creste copii care vor duce mai departe convingerile noastre, care vor
considera ca pentru a fi „valoros” si „a nu te face de rusine” trebuie sa arati, sa te porti, sa vorbesti intr-un fel
anume, in caz contrar riscand sa ajungi batjocura celorlalti.

Daca vrem sa oferim copiilor nostri un viitor diferit, atunci va trebui sa-i invatam ca este important sa ne
expunem si sa ne sustinem ideile si ca opiniile noastre sunt la fel de valorase ca si ale celorlalti.

Ei trebuie sa stie ca nimeni nu este perfect, si chiar si cei de care ne e teama ca ne vor judeca sau critica
sunt supusi greselii.

De cele mai multe ori, transmitem aceste frici copiilor nostri din dorinta de a-i proteja, de a le oferi ceva diferit si
mai bun decat ceea ce am trait noi.

Insa acest lucru este posibil doar daca renuntam sa mai perpetuam aceste temeri, daca evoluam, ne schimbam,
devenim mai buni si mai intelepti pentru copiii nostri. Doar asa trecutul nostru va ramane in trecut, departe de
prezentul si viitorul lor.

De Andra Zaharia, psiholog clinician, psihoterapeut integrativ in formare, Life&Career Coach

Tel.: 0726.757.396

www.andrazaharia.weebly.com

3/4
Foto: shutterstock.com

Citește și următorul articol:

Cuplu: ramanem impreuna de dragul copiilor?

4/4