Dintre toate miturile create vreodată, Adam și Eva e probabil cel mai influent.

E mitul care ne spune de

unde ne tragem, ne descrie paradisul și ne dă afară din el. Încă de la început, mitul primilor oameni a
schimbat definitiv lumea în care trăim. Prin el a înțeles omenirea cine suntem, de unde venim, ce rost
avem pe lumea asta și de ce suferim.
Evreii creștinii și musulmanii au prețuit mitul și l-au pus în cărțile lor sfinte. Timp de mii de ani,
majoritatea oamenilor, a crezut că ce scrie in Biblie e adevăr științific si a interpretat lumea ca atare.
Ajungând pe coastele Americii după luni de zile de călătorie epuizantă, exploratorii au întâlnit oameni
goi care îi așteptau curioși pe plajă. Cine erau acei oameni de pe plajă, ce fel de oameni erau?
“De aceea femeia socotind că rodul pomului este bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere si vrednic de
droit pentru ca da stiință, a luat din el și a mâncat și a dat barbatului sau si a mâncat și el.Atunci li s-au
deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi și au cusut frunze de smochin si si-au facut
acoperaminte” (Biblie)
Cum sa fie cei de pe plajă oameni, dacă toți oamenii se trag din Adam și Eva și sunt meniți să trăiască,
rușinându-se de goliciunea lor?? Mai mult, cum să fie oameni dacă nu seamănă cu noi? Adm era alb, Eva
la fel și oamenii de pe plajă, Nu sunt!
Interpretările date la vremea respectivă sunt halucinante și sunt doar un exemplu în care mitul din
geneză a avut consecinte cat se poate de reale la mii de ani distanță de la data scrierii. Sunt multe găuri
în mitul primilor oameni, dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Ce ma preocupă pe mine sunt
următoarele întrebări: cum de a reușit o poveste de genul ăsta să fascineze și să influențeze în așa
măsură cultura in care traim? Cine a scris Biblia? Există și alte mituri care să concureze cu cele din
biblie.? Există alte variante de Adam și Eva sau cea din bibliile noastre e singura varianta? Cum și în ce
măsură a reușit mitul primilor oameni să ne schimbe tuturor viețile?
Adam și Eva a avut mai multe versiuni, fie scrise, fie transmise pe cale orală. Cea din bibliile noastre e
versiunea canonică, adică versiunea oficială acceptată de biserică și a fost aleasă din mai multe numite
apocrife. Faptul că există mai multe variante nu e deloc surprinzător. Inainte de a fi scrisa in cartea
Genezei, povestea a circulat pe cale orală din povestitor in povestitor.
Dacă Balada Miorița are sute de variante, imaginați-vă cât de multe avea Adam și Eva!
Majoritatea variantelor existente în perioada scrierii Bibliei au dispărut și nu avem de unde să le
recuperăm, dar există încă câteva variante care au supraviețuit până în zilele noastre. Inclusiv una în
care toată povestea e spusa din perspectiva sarpelui.
Înainte să intrăm în variantele apocrife ce sunt și cum au fost descoperite, hai să ne ocupăm de varianta
canonică, cea din Biblie.
Întrebarea e: cine a scris Bblia?Versiunea canonică a poveștii a apărut prima dată în Biblia Ebraică, o
colecție de scrieri sacre evreiești, care alcătuiesc vechiul testament din Biblia creștină. Vechiul testament
a început să fie scris cândva în secolul 6 înainte de Hristos, așa că fără să putem afla originile exacte ale
poveștii, știm că varianta citită de noi e scris acum aproximativ 2500 de ani si ca face parte din scrierile
sacre ale evreilor.
Intrebarea e cine a scris-o? mai mult de ce Adam și Eva? De ce să începi cu facerea lumii și apoi să
explice apariția tuturor oamenilor? De ce să începi cu evenimente la care, în mod evident, nu a asistat
nimeni când ai putea să începi povestea câteva pagini mai târziu cu aparitia evreilor?
“Domnul zisese lui Avram: ieși din țara ta din Rudenia ta și din casa Tatălui tău și Vino în țara pe care ți-o
voi arăta. Voi face din tine un neam mare Și te voi binecuvânta, iti voi face un nume mare si vei fi o
binecuvântare.” (Biblia)
Pare un început mai firesc și mai ușor de crezut. Ca să înțelegem de ce evreii și-au început cartea sacră
cu facerea lumii și a omului, trebuie să înțelegem dezastrul prin care au trecut. Totul începe cu o luptă.
Uriașul imperiu BABILONIAN, condus de legendarul Nabucodonosor al II-lea, cucerește fără prea mult
efort capitala iudeii condusa de o dinastie numita Casa lui David.
In loc sa ucida poporul cucerit, așa cum ar fi procedat mulți alții la vremea aceea,. Nabucodonosor al II-
lea îi adună pe cei mai pricepuți și ii trimite în Babilon la muncă. Așa au ajuns evreii, în Babilon.
De la o distanță de mii de ani, cei cuceriti inca reusesc sa ne transmită suferințele trăite și dorul de casă
pe care îl simțeau. Cuvintele spuse atunci au fost păstrate în psalmul 137. Părinții și bunicii noștri cunosc
prima parte a psalmului pe de rost, pentru că versurile astea au fost cântate de Boniem în cea mai
cunoscută melodie a formației.
“Pe malurile râurilor Babilonului, Ședeam Jos și Plângeam când ne aduceam aminte de Sion. In salciile
din tinutl Acela ne atarnaseram harpele. Căci acolo biruitorii noștri ne cereau cântări și asupritorii noștri
ne cereau bucurie, zicând: cantata-ne câteva din cântările Sionului. Cum să cântăm noi cântările
domnului pe un pământ străin?” (Biblia)
Evreii nu erau singurul popor adus in Babilon. Ei completau o forță de muncă, deja formată din alte
popoare, asirieni egipteni și alții.
Impreună, oamenii aceștia își împleteau limbile și munceau. Babilonul, pământ strain, unde fuseseră
aduși evreii și unde-și cântau cântărillei, era probabil cel mai palpitant loc din lumea antică.
Doua dintre construcțiile orașului făceau parte din prima listă a celor 7 minuni ale lumii, Zidurile
Babilonului și grădinile suspendate ale Semiramidei. In preajma celor 2 minuni trona o alta constuctie,
un imens zigurat de 7 etaje în trepte pe nume Turnul Babel sau Turnul din Babilon.
Evreii aduși aici luau contactul cu un oraș mare, cosmopolit și impresionant din toate punctele de
vedere. Ca să înțelegem starea emoțională în care se aflau, încearcă să te pui în locul lor: un popor mic,
care se ruga unui singur zeu si care fusese cucerit cu ușurință. Cei ajunși în Babilon vedeau cu ochii lor
măreția orașului și le venea din ce în ce mai greu să creadă în Dumnezeul lor, când zeii Babilonienilor
reusisera să facă atât de multe.
In momentul ăsta, Biblia nu fusese scrisă și religia evreilor nu avea un text sacru. Era in perioada ei de
formare și e ușor de înțeles de ce evreii din Babilon erau tentați să creadă și în alti zei sau de ce evreii
rămași acasă se întrebau de ce au fost abandonați de dumnezeul lor?
Dacă ai suficientă răbdare să te pui în locul oamenilor de atunci înțelegi și de ce vechiul testament insistă
că Dumnezeu e un zeu gelos și de ce o poruncă fundamental e sa nu ai alti zei.
Cand ești cucerit într-un mod așa de rapid și de definitive: fie îți pierzi orice speranță, fie treci de partea
inamicului, fie așa cum ne spune si psalmul 137 începi să visezi răzbunarea.
După primele versuri melancolice care apar și în melodia Boniem, psalmul trece brusc la visuri de
răzbunare.
“Dacă te voi uita Ierusalime să-și uite dreapta mea, destoinicia ei / Să mi se lipească limba de cerul gurii/
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, / dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
Adu-ți aminte, Doamne de copiii Edomului care în ziua nenorocirii Ierusalimului/ ziceau: radeți-l radeți-l
din temelii!/ Ah, fiica Babilonului, sortită pustiirii/ ferice de cine îți va întoarce la fel răul pe care ni l-ai
făcut!/ Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi/ și-i va zdrobi de stâncă!”
Inainte să treacă la răzbunare, evreii aveau sã îndure și alte suferințe.
In iudeea are loc o revolta a celor rămași care pun mâna pe arme, în speranța că egiptenii le vor sări în
ajutor. Din păcate, ajutorul egiptenilor nu se materializează și cetatea e asediată vreme îndelungată.
Incetul cu incetul foamea cuprinde populatia. Exista un grad de disperare greu de imaginat astazi.
Chair si cel mai credincios om are indoieli când vede așa ceva.
Când distrugerea e așa de totală, ai de ale: fie Dumnezeu n-a putut să te apere, fie nu a droit.
Sau pur și simplu nu există.
Iehova sau Iahve, Dumnezeul evreilor părea neputincios în fața zeului Babilonian- Marduk.
In realitatea de atunci cei care isi pierdeau credinta trebuie sa fi privit cu disperare cum ceilalți, cei care
rămăseseră credincioși, se rugau unui zeu aparent absent.
Puterile zeului Marduk crescusera pe măsură ce creștea imperiul și când evreii au ajuns în Babilon,
Marduk era deja considerat cel mai puternic zeu. Zeu era adorat și temut în așa măsură că oamenii nici
măcar nu-i puteau pronunța numele și ii spuneau Mel-adică domnul. Marduk era considerat stăpânul
universului, un zeu fascinant care absorbise mitologia tuturor zeităților mai mici din jur si acum era gata
să-l treacă și pe iehova prin același proces.
În fiecare an se organiza un mare festival de anul nou în cinstea zeului Zeilor: Marduk.
Statuile cioplite ale celorlalți zei erau scoase din locurile lor și plimbate pe umeri, în procesiune către
principalul sanctuary.
în a 4-a zi a festivalului cu regale de fata se citea textul sacru scris pe vechile tăblițe de lut. Textul citit se
numea “Enuma eliș” și era mitul mesopotamian de creație a lumii. Iată cum povesteau babilonienii că a
apărut lumea. La inceput a fost sexul. Cei 2 zei primordiali au luat forma a 2 ape, scurgându-se una către
cealaltă. apa dulce s-a lovit de apă sărata si din unirea asta au aparut toți ceilalți zei ca nămolul care
apare la gura râului.
Obosiți, primii zei s-au întins și au adormit, dar odihna lor a fost scurtă și liniștea lor le-a fost tulburată de
zgomotele infernale scoase de zeii proaspăt născuți din mariajul apelor. tulburat peste măsură Apsu nu
a suportat zgomotele si a hotart sa isi ucida copii.

Auzind planurile sale zei mai mici au căzut pradă disperării. Unii au rătăcit prin pustiu, alții au rămas
nemișcați în tăcere.
nki, cel mai deștept dintre ei nu și-a acceptat soarta. El a mers la tatăl său, i-a cântat până la adormit și
apoi l-a ucis în somn. A 2-a oară Tiamat, mama, devine iritată de zgomote si porneste sa isi ucida copii.
De data asta fiul lui Enki, Marduk, se oferă să ucida zeița și drept răsplată le cere tuturor celorlalți zei
supunere.
În final, Marduk o taie pe Tiamat în 2 și desparte trupul ei făcut din ape: o parte o pune în cer și o parte
pe pământ. Așadar, din trupul zeiței s-a născut atât cerul cat si oceanul. Pamantul a ieșit din ocean și zeii
care supraviețuiseră erau obosiți.
Văzând toate câte erau, Marduk a strâns sânge, a legat oase, și-a creat omul pentru a-l pune pe el, să
muncească în locul zeilor. Construind canale de irigație, construind temple și adunând recolte,
omul lucrează pentru preamărirea eterna a zeilor care l-au făcut în special Marduk.

In fiecare an evreii au ascultat miturile banilonilor. Enuma ellis vorba despre facerea lumii, dar existau și
altele. Atra Hasis spunea povestea unui potop imens care aproape că a ucis omenirea și Ghilgameș
vorbea despre dragostea unui erou semizeu pentru un om făcut din lut.
Toate poveștile acestor zei se întrepătrund și se scriu una pe alta, dar Iahv, zeul evreilor, nu apare
nicaieri.
În situația de atunci, evreilor le-ar fi fost mai ușor să renunțe la zeul lor mic și care îi abandonase și să
treacă la credința învingătorilor. Nu ar fi fost singura dată când s-ar fi întâmplat așa ceva.
Aproape toate religiile vechi ale lumii au pierit în felul ăsta.
Tristețea Psalmului 137, e exact Sentimentul la care te aștepți dar nu e si finalul.
Mai devreme evreii plângeau pe malurile râurilor Babilonului si deodată trec de la melancolie, la
gânduri pline de cea mai pură ură, visează să zdrobească copii inamicului de stâncă.
Când urăști cu o asemenea intensitate, nu prea ai multe opțiuni. Evreii au rămas în Babilon zeci de ani.
Cei bătrâni au murit acolo, cei care fuseseră doar copii la plecare îmbătrâniseră acum. Copii si nepotii
acestora din urma nu cunoscusera altă viață în afara celei din Babilon.
Apoi pe nepregătite Nabucodonosor al II-lea moare și lasă în urmă un gol de putere care slăbește statul
exact la momentul la care un inamic mare se pregătea de luptă. Persia atacă și cucerește rapid Babilonul
care se predă în anul 539 BCE.
O parte dintre evrei se intorc acasa. Cu eforturi colosale reconstruiesc Templus si reiau practica
sacrificiilor către zeul Iahve.
Deși timp de mai bine de 1000 de ani evreii traisera si fără texte sacre, după ce auziseră miturile
babiloniene citite an de an, cei mai învățați dintre evrei înțeleseseră puterea cuvântului scris, așa că au
adunat și au scris împreună toate poveștile și miturile poporului evreiesc.
Trauma exilului și amenințarea cu dispariția sunt motive foarte convingătoare pentru a munci și a scrie
toate poveștile și legile, toate amintirile și toate miturile care îți definesc cultura în care te-ai născut.

Chiar și cu templul reconstruit evreii își pierduseră o mare parte din identitate. Mulți adoptaseră alte
stiluri vestimentare,casatoriile intre persoane de alte religii deveniseră ceva obișnuit și cultura
babiloniană pătrunsese inclusiv în cântecele și în credințele popular.
In condițiile astea să-ți spui poveștile pe hârtie e un act de conservare. Dorești să pui temelie credințelor
tale, să le dai un punct fix față de care să se raporteze. Cu un text sacru pui mana pe propria ta viață,
devii stăpânul destinului tău.

Diferența dintre o cultură orală și una scrisă e uriașă. La vremea respectivă, Marduk părea un zeu cu o
putere incredibilă, dar era un zeu legat de cetatea sa și care a căzut odată cu Babilonul. Așa că evreii nu
și-au legat zeul de un loc și au ales să îi înregistreze faptele intr-o carte, facand din cartea respectivă
dovada puterii sale.
Așa au ajuns evreii să fie numiți “Am HaSefer”- poporul cărții.
Cartea a fost redactată cândva acum 2500 de ani. Mai mulți editori, nu se știe câți, au adunat povești, le-
au comparat, le-au editat și le-au legat împreună.
“Nimeni nu știe cine au fost acești editori, cati au fost sau cine i-a ales. Nimeni nu stie daca erau in
concurență, unul cu celălalt sau daca exista o personalitate dominantau care sa le judece certurile și să
ia deciziile finale. Si nimeni nu știe cu certitudine câte fire: narațiuni complete, fragmente mitologice,
tabele genealogice, cronici, legi, scrisori și documente ale tribului au fost adunate, consultate și legate.
(Steven Greenblat).

Nu știm exact cum s-a întâmplat dar stim ca povestitorii au scris Geneza bazându se pe alte povești.
Nimic nu vine din nimic.
La fel ca în Babilon, mitul biblic al creației e o dovadă a puterii zeului evreilor.
El singur a făcut cerul și pământul și tot el a creat și primii oameni: pe Adam și apoi pe Eva.
Pentru a avea toată puterea celorlalte mituri ale creației mai erau cativa pasi de facut.
Aici intră în schemă variantele apocrife neoficiale ale mitului.
In 1945, un copil țăran egiptean, pe nume Mohamed Ali al Samman, a plecat împreuna cu fratele sau în
munții de pe lângă satul lui, în căutare de fertilizant.

în timp ce săpa după sabac un fertilizant aflat în materia descompusă din cimitire și locuri abandonate, a
dat peste un vas mare și sigilat.
La început n-a avut curaj să deschidă capacul de teamă că va elibera un spirit rău, dar până la urmă
curiozitatea a castigat. Spre dezamăgirea lui, acolo nu erau nici comori, nici bani de aur.

Erau 13 cărți vechi, legate în piele și câteva hârtii împrăștiat.

Mohamed Ali al Samman a luat cărțile și s-a dus în sat, unde a încercat să le dea pentru câteva țigări. În
ziua aceea a reușit să scape de câteva cărți și pe restul le-a aruncat peste o grămăjoară de paie pe care o
folosea maică-sa să facă focul prin casă.
Câteva foi au fost rupte de femeie pentru a face foc, iar Mohamed Ali al Samman a pus deoparte restul
gândindu-se că ar putea avea ceva valoare.
Vestea cărților a circulat până la un vânzător de antichități care a mirosit imediat profitul și a plecat în
căutarea băiatului .înainte să apuce să vândă cărțile, guvernul egiptean a aflat toată povestea.
Căutându-i pe toți cei implicați în mod surprinzător, guvernul egiptean a și reușit să-i găsească pe toți și
să recupereze toate cărțile, mai puțin una. Așa au ajuns cărțile pe un raft dintr-un muzeu unde au zăcut
nebăgate în seamă timp de un deceniu, până s-a făcut un proiect de transcriere și traducere a
materialului.
Cărțile găsite în vas fusesera scrise undeva intre anul 350 și anul 400 și erau copii ale unor texte și mai
vechi. E un miracol și că au supraviețuit până în zilele noastre! o combinație de climă ideală și faptul că
nimeni nu a dat peste scrieri atâta timp. dacă ar fi fost descoperite în altă epocă, ar fi avut șanse mari să
fie distruse în secunda în care și-ar fi dat seama cineva ce contin.
In mod surprinzător cei care sigilasera cărțile în vas nu si-au dezvăluit identitatea în niciun fel, dar cel
mai probabil e vorba de călugării de la o mănăstire din apropiere.
Călugării, probabil fuseseră speriați de noua atitudine a Bisericii de a arde toate variantele considerate
eretice.
La vremea la care fuseseră ascunse cărțile, biserica trecea printr-un amplu proces de trasare a granițelor
ideologice.E o perioada in care teologii spun clar ce e și ce nu e acceptabil, care e varianta canonică și
care sunt variantele apocrife.
Indiferent cine a fost cel care a ascuns cărțile, putem presupune că omul ținea la ele și nu dorea să le
vadă arse .
Poate că-și imagina și că persecuțiile de genul ăsta nu pot dura prea mult și că aceeași biserică se va
razgandi la un momentdat. Din păcate, lupta bisericii cu ereziile s-a intensificat si cartile au rămas
ascunse timp de 1500 de ani.
Nu a durat mult și vestea descoperirii lor s-a răspândit prin toate mediile academic.
Multă vâlvă a stârnit Evanghelia după Toma.
Evanghelia după Toma, conține în mod controversat cuvinte spuse de Isus, care nu apar în evangheliile
canonice.
Actele despre Adam și Eva, unul dintre ele pe nume apocalipsa lui Adam, e scris în vocea primului om
care vorbește cu fiul său, Seth.
“Când Dumnezeu m-a făcut din Pământ împreună cu Eva-Mama ta, am trait alaturi vremuri glorioase,
pentru că ea m-a învățat cuvântul cunoasterii si cunoașterea asta ma puternicit.
Ne asemănnm îngerilor eternii pentru că noi ajunseserăm deasupra lui Dumnezeu, creatorul nostru și
deasupra puterilor sale pe care nu le cunoscuserăm.” Evanghelia dupa Toma.

In versiunea asta, cuplul devine mai puternic decât însuși Dumnezeu.

Gelos și speriat Dumnezeu nu poate accepta noua condiție omului și îl pedepsește.
De data asta, Eva e adevăratul erou pentru că ea e cea care are curajul să mănânce fructul și să capete
putere și cunoaștere să fure cunoașterea de la un Dumnezeu gelos care nu dorea sa o imparta.
Alta variant e scrisa din perspectiva șarpelui.
De data asta, Dumnezeu are limite clare. Ce fel de zeu ar refuza oamenilor accesul la pomul cunoașterii
binelui și răului? Un creator cu adevărat mărinimos ar fi oferit cu inima deschisă asemenea daruri și nu
le-ar fi interzis.
In versiunea ast, nu Dumnezeu e Prietenul Omului, ci șarpele E Marele binefăcător . Sarpele e cel care
deschide ochii intregii omeniri.
E destul de clar că la început, în vremea în care toate versiunile astea circulau liber, existau membri ai
comunității creștine, care gîndeau foarte diferit periculos de diferit de ceilalți. Unii credeau că
Dumnezeu e un zeu rău și gelos alții sărbătoreau acțiunile șarpelui și alții considerau că femeia e eroul.

Adică, exact invers de cum va interpreta biserica varianta canonică.

După nesfârșite dezbateri pe marginea textelor și înțelesurilor,până la urmă biserica a ales o variantă a
poveștii -cea canonică și a pus-o odată pentru totdeauna la începutul Bibliei. Dumnezeu i-a făcut pe
Adam și pe Eva și i-a așezat goi cum erau într-o impresionantă grădină a plăcerilor. Le-a spus ca pot
manca fructele oricărui copac, cu excepția unuia. Le-a spus să nu mănânce din copacul cunoașterii
binelui și a răului, pentru că în ziua în care vor mânca de acolo vor muri negreșit.
Un șarpe a întâlnit femeia și a intrat în discuție cu ea. I-a spus că fructul pomului interzis nu-i va ucide, ci
le va deschide ochii, făcându-i asemenea zeilor, cunoscând binele si raul.
Eva l-a crezut, a mâncat fructul și i-a dat și lui Adam să mănânce. Astfel, celor 2 li s-au deschis ochii, au
văzut că sunt goi și au făcut haine din frunze.
Dumnezeu a înțeles ce s-a întâmplat, le-a cerut socoteală și ei au mărturisit ce au făcu.
Apoi Dumnezeu i-a pedepsit pe toți.
Sarpele va trebui să se târască pe burtă și să mănânce pământ. Femeia va trebui sa nasca in chinuri si să
fie atrasă de bărbatul ei care o va stăpâni și bărbatul va trebui să muncească pentru a supraviețui .

Ca să nu mai mănânce din copacii interziși cei doi au fost alungați din rai.
Povestea a ramas neschimbată încă de când biserica a hotărât că asta e varianta canonică.
Sigur, povestea e aceeași, dar nu și interpretările.
Citind același lucru, doi oameni pot înțelege lucruri foarte diferite. Întrebarea e :
ce vrea să spună autorul ?
In momentul in care celelalte variante fusesera deja eliminate, Biblia era deja studiată și interpretată
teologic.
Ne putem imagina ca existau oameni carora le era greu să accepte că Adam și Eva sunt oameni reali,
oameni care au respirat pe pământul ăsta.
Orice creștin sau evreu sofisticat ar fi citit operele lui Platon sau ale lui Aristotel și ar fi știut cum să
interpreteze un text.
Un om care cunoaște îndeaproape scrierile filozofilor greci începe sa vada imediat incoerența etică a
poveștilor biblice.
Cum să citim și cum să înțelegem ce scrie în Biblie? Una dintre soluțiile propuse era cea a alegoriei.
Efortul necesar pentru a crede că tot ce scrie în Biblie E adevărul adevărat era pur și simplu prea mare,
așa că unii optaseră pentru varianta alegoriei.
Fiecare detaliu din Biblie Nu era luat ca atare ci era doar un detaliu care ascunde, de fapt, un sens mai
adânc.
De exemplu, biblia spune că lumea a fost creată în 6 zile, nu pentru că Dumnezeu ar fi avut nevoie de o
perioadă anume de timp atotputernicul a creat cu siguranță lumea în același timp, dar zilele apar în
Biblie pentru a sublinia o ordine a devenirii.
La fel, Primul om nu a fost carne și oase ci mai degraba idea de om.
La fel și pomul cunoașterii- nu există nici șerpi vorbitori, nici pomi ai cunoașterii. Ei sunt un simbol care
să ducă spre un înțeles mai adânc.
Așa a ajuns Adam să fie considerat o perioadă un simbol. Paradisul nu era un loc, ci o condiție a
sufletului. Izgonirea din rai devenise un comentariu asupra naturii sufletului omului.
Ne putem imagina interpretări din ce în ce mai sofisticate, care duc către adevăruri seducătoare.
Dar în același timp putem vedea și cum atracția oferită de un adevăr clar dispare în fața alegoriei și a
sutelor de interpretări.

Deși alegoria e o soluție pentru nenumărate probleme vine și ea cu propria problemă imensă: daca totul
e a alegorie, în ce să cred eu?
Pentru a supravitetui, biserica nu avea nevoie de alegorii și de interpretări sophisticate ci de adevăruri
concrete, așa că a renunțat rapid la Solutia alegoriei si a trecut la lucruri mult mai grele, mai serioase.
 Chiar și în zilele noastre, când evoluția speciilor e susținută de un numar imens de dovezi științifice, incă
există oameni care cred că undeva pe aic,i există o grădină a raiului păzita de îngeri cu săbii de foc care
stau de gardă, nu cumva să se întoarcă adam sau un alt om.
Motivul pentru care cred asta nu are nimic de-a face cu ignoranta.
Printre cei care cred sau au crezut în existența concretă a grădinii raiului se află și oameni excepționali,
ultra-educați, intelectuali de vârf.
Întrebarea e: de ce există încă oameni care cred în șerpi vorbitori și în rai??
In secolul IV, ca și acum, lumea era plină de crime și orori inimaginabile.
Cei mai puternici ii abuzau, pe cei mai slabi și de multe ori, nici măcar nu era nevoie de un abuzator. Te
lovea pur și simplu soarta: venea o secetă și mureai de foame, te nășteai cu defecte, cădea ceva pe tine.
Faptul că lumea e astăzi ca întotdeauna, în mod evident, haotică și lipsită de dreptate duce la o intrebare
esentiala: Dacă Dumnezeu a făcut lumea asta, atunci de ce e lumea așa de crudă?
Dacă un Dumnezeu perfect a creat universul? Cum de e universul așa de defect? Nu putea Dumnezeu să
construiască o lume în care să existe totul în abundență și să nu existe boli defecte genetice sau război??

Biserica explică ororile vieții prin pacatul originar. Lumea E rea pentru că omul e rău, păcătos.
Era bine în grădina raiului, dar omul a păcătuit și a fost dat afară.

Alții precum maniheiști credeau că totul e explicat prin faptul că 2 forțe se luptă pentru supremație:
forța binelui și forța răului. Evident, existau și alte explicații oferite.
Acum aproape 1700 de ani, Augustin de hipona sau Sfântul Augustin, oscila intre aceste 2 variante.
La început a fost de partea maniheilor, spunând că ororile aflate pe lume sunt prea mari să se tragă din
faptul că un om a mușcat la un moment dat dintr-un fruct interzis.
I sepărea ca o oroare precum violul, de exemplu e o fapta mult prea violentă și lipsita de suflet să poată
fi explicată în felul ăsta. Apoi ceva s-a întâmplat și Augustin a trecut de partea argumentului creștin.

La prima vedere, părea o decizie nebunească, nu era ușor să crezi că toată suferința de pe pământ e
rezultatul unei greseli a unui strămoș pe care nimeni nu și-l putea aminti și care nici măcar nu făcuse
cine știe ce crimă de neimaginat: mancase dintr-un mar!
Când vedeai un copil murind de boală sau de foame, era greu să crezi că lumea e corectă și că de vină e
păcatul originar! Că de vină e faptul că Adam și Eva au mușcat din fructul interzis și că d'aia noi toți
trăim, suferim si murim.
Augustin intelegea foarte bine de ce e asa de greu de crezut că așa stau lucrurile. Dar din puncrul lui de
vedere alternativa era și mai dificilă.
Explicatia gasita atunci a fost așa de convingătoare că încă ne mai influențează.
Pentru a-si demonstra ideile, și-a început argumentația bazându-se pe propria copilărie.
Elev fiind el a suportat cu greu bătăile care ii erau administrate- bătăi care atât pe vremea aia ca de altfel
secole la rând au reprezentat metoda preferată de motivare a elevilor.
In tinerețe, Augustin povestea cum se ruga sa fie scapat de bataile profesorului. Gandurile sale nu au
fost ascultate. Părea o situație cu atât mai nedreaptă, din moment ce profesorii care își biciuiau elevii pe
motiv că sunt leneși erau la rândul lor destul de leneși.
Și totuși, Augustin nu povestește momentele astea pentru a-și condamna profesorii, ci el credea că
merita să fie biciuit din moment ce fusese un păcătos mare în trupul unui copil mic.
Augustin trage concluzia că e ceva neînregulă cu noi. Omul se naște corupt, se naște sub povara
păcatului originar.

Pentru a incheia prima parte a eseului, ne intoarcem la Eva care va explica imaginea femeii in societate
pentru secole intregi- scuza perfecta pentru supunea de nediscutat a femeii, o umilire.
Eva, care în multe variante apocrife fusese și eroina mitului, dar în varianta canonică a ajuns sa fie cea
mai păcătoasă ființă.
Femeila de pretutindeni au fost asuprite în fel și chip, dar nu oriunde la fel și nu întotdeauna. Diferențele
astea contează!
în Imperiul Roman pagan, femeia avea cu totul alt statut și cu totul alte drepturi în comparație cu cele
din Imperiul Roman Creștin.
La fel și în Grecia antică- pe lângă faptul că grecii stăteau deseori goi langa statuile lor, ceea ce nu era
posibil pentru că grecii erau oameni și știm că oamenii se rușinează și se acoperă, așa cum s-au acoperit
Adam și Eva cu frunze.
Drept urmare, statuilor le-a fost acoperită rușinea cu frunze de piatră.
Deși femeile au fost dominate în multe alte culturi, diferențele pomenite sunt mari și contează.

Din cauza asta povestea primei femei a avut o importanță colosală în istoria culturii și civilizației

Deși toți ne-am născut din femei, știm că Eva prima femeie s-a născut din bărbat. Mai știm și că Eva e
cea slabă, care cedează șarpelui.
Apoi tot ea e cea care îl împinge pe Adam spre păcat și la final pedeapsa ei e să nască în dureri și să fie
supusă bărbatului-așa scrie negru pe alb!

Astazi, in bisericile din România, toate cununiile religioase conțin cuvintele: “ căci bărbatul este cap
femeii și femeia să se teamă de bărbat”!

Asta e varianta oficială a slujbei din zilele noastre, slujbă oficiată întotdeauna de preoți barbati din
moment ce femeile nu pot fi preoti, protopopi, patriarhi, mitropoliți sau mai nimic în cadrul bisericii.

Inca mai sunt locuri in care femeia nu poate intra în biserica asta dominată de barbati dacă e la ciclu,
dacă e îmbrăcată în vreun fel sau dacă nu e acoperită pe cap! imaginați-vă că pe vremuri era și mai
nasol!! Ce vedem noi astăzi e varianta diluată. Biserica se corectează încet, încet.

Există, de pildă și cultul Fecioarei Maria, care mai ridică nițel statutul femeii, atât cât se poate.
Poți îndulci situația, dar de schimbat e mai greu, din moment ce Biblia nu poate fi modificată- Deci nici
Adam și Eva.

Interesant e că, deși interpretările misogine au fost clar la putere, deși textul variantei canonice e în sine
fantastic de misogin, exista si interpretari in care femeia e ființa superioară.
Interpretarile astea alternative mi se par mai interesante! Nu pentru ca ar fi mai adevărate, până la
urmă interpretezi un mit.
Rezultatul e exact așa: o interpretare a unui mit, în niciun caz vreun adevăr!!
adică, indiferent cum interpretezi Adam și Eva n-ar trebui să conteze.
Nu din interpretările astea ar trebui să înțelegem noi ce e bărbatul sau femeia.

Am putea sa privim totul ca pe o provocare intelectuală.

Intrebarea e: cum citești povestea cu femeia scoasă din coasta bărbatului și faci din femeie eroul ?? nu
e deloc usor.

înainte să trecem la senzaționala interpretare de acum 400 de ani, hai să ne facem încălzirea cu
argumentele general acceptate care pe parcursul istoriei au mai indulcit putin conditia femeii.
 În primul rând, deși femeia era considerata mai păcătoasă, existau totuși niște frâne teologice general
acceptate.
Biserica considera femeia o ființă inferioară, dar nu suficient de inferioară să fie sclava bărbatului sau să
poți să o tratezi ca pe un animal. De ce? Pentru că la fel ca primul bărbat, si prima femeie fusese create
după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Pare puțin, dar timp de secole argumentul ăsta a contat.
Dacă erai femeie, erai clar supusă în mod total tatălui și apoi soțului, dar nu erai chiar animal, pentru că
și tu semănai cu Dumnezeu.
Mai mult, lista nesfârșită de defecte și slăbiciuni pe care biserica le punea în cârca femeii putea fi folosită
in apararea ei.
Fara nici un fel de glumă, in unele cazuri, femeile obțineau o pedeapsă mai blândă folosind argumentul
de netăgăduit: Nu vă supărați, dar eu ca femeie pur și simplu nu știam ce fac!”

Există procese unde femeile au mizat pe argumentul ăsta și au scăpat mai ieftin, așa cum astăzi, minorii
sunt tratați preferențial de lege, pe motiv că sunt minori și încă nu au discernamant.

Toate argumentele astea sunt apă de ploaie în comparație cu ce spune călugărița Arcangela Tarabotti.
Ea s-a nascult in 1604 și a trăit în Veneția. Aceasta s-a nascut cu un handicap locomotor, deci în secolul
xvii avea practic 2 opțiui: fie moare, fie merge la mănăstire.

La mănăstire a depus jurămintele și s-a legat în felul ăsta de locul acela până la sfârșitul vieții ei.
Fiind vorba de un om cu totul și cu totul exceptional, in ciuda handicapului, Arcangela nu s-a împăcat cu
soarta sa și a dus o viață activă dedicata scrisului.
In 1654, la 2 ani după moartea sa, ii este publicată și cartea pe nume “Tirania paternă”- o carte care
vorbea deschis despre cruzimea bărbaților de la putere.

În același timp, cartea încercat să demonteze toate minciunile de care se sprijineau bărbații pentru a
supune femeile.
Arcangel a credea că dacă înțelegi cu adevărat biblia intelegi si ca femeia nu numai ca e egala bărbatului,
dar si ca il depaseste în aproape toate privințele.

De exemplu, Adam e făcut din țărână ordinară, în timp ce Eva e creată din substanța superioară, care e
trupul omenesc. Adam e creat în afara grădinii raiului, în timp ce Eva e însăși copila paradisului. Tot Eva e
suma tuturor perfecțiunii lor, cea din urmă creație a lui Dumnezeu.

Arcangela era convinsă că bărbații, geloși pe condiția evident superioară a femeii, au complotat și au
folosit unelte malefice precum decepția și minciuna pentru a supune femeile.

Mai mult, Eva a mușcat prima din fructul interzis, nu din mândrie sau prostie ci din cauza setei ei de
cunoastere, o calitate care merită să fie mai degrabă prețuită.
Din nou, tipa asta scria asa ceva, cândva în secolul XVIII. Ea își încheie argumentul, spunând că: deși
recunoaște că frumusețea Evei a făcut-o mai convingătoare și l-a împins pe Adam în păcat asta nu s-a
întâmplat din vina femeii.
“Voi bărbați orgolioși urati frumusetea femilor Pentru că inimile voastre impure nu va permit să vă
bucurați de prezența lor fără să râvniți rușinos pe ascuns.” (Arcangela Tarabotti).
E posibil ca în secolul XVII să se fi strâns câteva femei în jurul cărții “Tirania paternă”, dar nu știm exact și
chiar dacă s-ar fi strâns, nu a contat.
Cartea a fost imediat atacată, apoi inchiziția a condamnat-o în totalitate și a interzis viitoarele publicații,
punând-o pe faimoasa listă a cărților interzise.
In ciuda eforturilor Impresionante ale Arcangelei si ale altor femei nimic nu a reușit să treacă de
cordonul gros și misogin al bisericii.
Oricat de mult incercai, femeile nu se puteau ridica fără o interpretare diferită a mitului primilor oameni
și o interpretare diferită n-ar fi fost acceptată niciodată de biserică.
Așa a fost timp de secole, peste secole.
Si în biserică Încă mai e așa, dar în societate treaba a început să se schimbe cândva pe la finalul secolului
XIX cand Charles Darwin a dat peste cap în mod definitiv mitul biblic al creației.
Darwinismul nu e incompatibil cu credința în Dumnezeu, dar cu siguranță e incompatibil cu credința în
Adam și Eva. Oricum ai citit teoria lui Darwin, oricât de strâmbă ai înțelege-o, e imposibil să citești
Darwin și să înțelegi că omenirea se trage din 2 exemplare perfecte de oameni care au trait intr-o
gradina a raiului.
Darwin a dezvăluit lumii pentru întâia oară teoria evoluției în 1859, odată cu publicarea cărții “originea
speciilor”.
E o carte scrisă pentru a fi înțeleasă de toată lumea și a avut un impact uriaș aproape imediat ce a fost
publicată. Citind-o oamenii incă își puteau păstra speranța din moment ce Darwin evitase să includa și
omul în analiza sa.
După 1871, tot Darwin a spulberat iluzia asta în cartea “the discent of man”- paradisul nu era o grădină
pierdută de undeva de pe pământ, ci pur și simplu nu existase niciodată.
Oamenii nu au aparut intr-o grădină pașnică și lipsita de moarte, nu s-au născut direct adulți și nu au
trăit niciodată într-o stare de sănătate perfectă și abundență din toate privințele. Originea noastră se
află undeva într-un trecut îndepărtat, unde, alături de toate celelalte vietăți ne chinuiam să
supraviețuim.
E o lume plină de pericole, în care, chiar și dacă poți ține toți prădătorii departe cu foc, pietre sau arme
tot te mănâncă țânțarii, tot ai dureri de dinți, de intestine, și ești incredibil de vulnerabili în fața bolilor,
naturii sau sorții pur și simplu.
Chiar si asa oamenii sunt ființe excepționale, cu calități exceptionale: cum e limba sau capacitatea de a
raționa și constiinta morala.
Darwin insistă că toate acestea se află și în alte animale, dar în grade diferite de complexitate.
Chiar și când și-a luat inima în dinți și a publicat a 2-a carte, Darwin nu a menționat niciun fel de mit al
primilor oameni, în ciuda faptului că lucrarea sa distrugea poate cel mai important mit al Bibliei.
Aceleași întrebări erau puse și de Darwin: de unde vin oamenii? de ce trebuie să muncim ca să
supraviețuim? De ce suferim si murim ?
Cel puțin în comunitatea științifică, Darwin a schimbat radical ideea de origine a omului. Evoluționismul
oferă și un nou set de instrumente cu care să interpretăm lumea, dar la fel ca în multe alte cazuri, dând
peste un adevăr, am pierdut ceva din farmecul mitului.
Spre exemplu, sa luam Luna.
Lumea s-a uitat la lună și a văzut ceva în India, unde zilele sunt calde și nopțile răcoroase, luna era
considerată o zeiță a îndrăgostiților.
In nordul Europei, unde zilele sunt friguroase și nopțile și mai friguroase, luna era considerată o zeiță
aducătoare de moarte- pentru că dacă vedeai luna, însemna că erai afară noaptea si noaptea nu prea
supravietuiai mult timp afara.
În 1969, omul a ajuns pe lună și a aflat exact ce e acolo. Omul a adus cu el pietre și pra, a făcut poze, a
transmis în direct la TV.
Pe de o parte, am aflat că luna E o piatră mare, lipsită de viață și fără aproape niciun fel de atmosferă.
Aselenizarea e o realizare imensă, dar în același timp a tăiat putin din vechea magie a lunii.
La fel și cu Darwin . Acum știm cum a fost și e bine că e așa, dar pe de altă parte, nici nu mai putem Visa
și interpreta ca pe vremuri.
Doar că, spre deosebire de lună, de data asta există și un punct de intersecție. Undeva intr-o lume de
mult apusa un proto-umanoid mascul a întâlnit o femeie atrăgătoare. Știm că a fost așa și cel puțin în
imaginația mea mai știu câteva lucruri: stiu că cei doi au stat undeva și au mâncat un fruct, uitându-se
unul la celălalt și mai știu că erau goi și că nu știau că sunt goi.