reaga Biblie poate fi asemanata cu o oglinda plimbata asupra istoriei omenirii.

Reciproca este valabila,

caci întreaga istorie umana poate fi desprinsa din continutul profetic asezat în cele 66 de carti ale Bibliei.

Cartea lui Daniel poate fi numita pe drept cheia descifrarii mesajelor profetice. Cadranul unui ceas n-ar fi
de nici un folos fara ajutorul limbilor indicatoare. Tot asa, cartea lui Daniel este pentru întregul Scripturii,
indicatorul care ne ajuta sa ne orientam în succesiunea de evenimente consemnate în profetii.

Din cauza continutului ei extraordinar, cartea lui Daniel a fost contestata de toti cei care au combatut
Biblia si credinta crestina. Criticii ei înfierbîntati au prezentat-o drept un fals istoric produs cel mai
devreme prin jurul anului 164 î.Cr. cu scopul de a-i întari în credinta pe evreii care treceau prin vremuri
grele sub conducerea Macabeilor.

Descoperirea manuscriselor de la Marea Moarta a redus la tacere aceste critici. Pentru crestini, lucrurile
erau clare chiar si înainte de aceste descoperiri, în afara dovezilor continute chiar în textul cartii, despre
Daniel a mai scris si Ezechiel, care-l aseaza în rîndul sfintilor poporului evreu, numindu-l: „un om
neprihanit" si „un om foarte întelept" (Ezecniel l:19-20; 28:3) Nimeni nu s-a îndoit vreodata ca Ezechiel a
trait în vremea cînd ni se spune ca a trait, ori el îl aminteste pe Daniel ca pe un contemporan al sau aflat
înca în viata.

Cea mai mare dovada despre veridicitatea continutului cartii lui Daniel vine însa din partea Domnului
Isus care citeaza din cartea profetului de trei ori în cuprinsul cuvântarii Sale din Matei 24. În versetul 15,
El citeaza Daniel 8:13; 9:27; 11:31; 12:11; indicîndu-le ucenicilor semnele care-i vor anunta ca e timpul sa
fuga din Ierusalim („De aceea, cînd veti vedea "urîciunea pustiirii", despre care a vorbit proorocul Daniel,
„asezata în locul sfînt" - cine citeste sa înteleaga! -...”)

În versetul 21, El descrie venirea „Necazului cel mare" citînd din Daniel 12:1: „Pentru ca atunci va fi un
necaz asa de mare, cum n- a fost niciodata de la întemeierea lumii pîna acum si nici nu va mai fi".

Apoi, în versetul 30, El descrie cea de a doua venire a Sa folosind textul din Daniel 7:13: „Atunci se va
arata în cer semnul Fiului omului...”

Mai mult decît atît, în cel mai solemn moment din cadrul procesului religios la care a fost supus, în
ceasul în care Marele Preot l-a întrebat categoric: „Te jur pe Dumnezeul cel viu sa ne spui daca esti
Cristosul, Fiul lui Dumnezeu". Domnul Isus i-a raspuns cu acelasi text din Daniel 7:13, 14: „Da, sînt. Ba
mai mult, va spun de acum încolo veti vedea pe Fiul omului sezînd la dreapta puterii lui Dumnezeu, si
venind pe norii cerului" (Matei 26:63-64).

Domnul Isus îl prezinta pe Daniel drept „un crainic al lucrurilor viitoare" confirmînd ceea ce scrisese
însusi Daniel despre cartea sa: „Tu însa Daniele, tine ascunse aceste cuvinte si pecetluieste cartea, pîna
la vremea sfîrsitului. Atunci multi o vor citi si cunostinta va creste" (Dan. 12:4). La venirea Sa Domnul Isus
a proclamat începutul acestei „vremi a sfîrsitului", a ridicat pecetea de pe cartea lui Daniel si a declarat
emfatic: (De acum) „Cine citeste sa înteleaga" (Matei 24:15).

Acestei întelegeri îi dedicam rîndurile care urmeaza.

Cartea poarta numele autorului ei: Daniel, care se poate traduce prin „Dumnezeu este judecatorul".
Desi pare surprinzator, stim foarte putine lucruri despre acest om extraordinar.

(1). Ca tînar, a fost dus ca rob din Israel la Babilon, în robie a hotarît sa nu-si piarda specificul national
evreiesc, refuzînd sa „se spurce mîncînd din bucatele aduse de la masa împaratului" (Dan. 1:8). Pus în
scoala, a dat curînd dovada de o întelepciune cu totul iesita din comun, dar mai ales s-a evidentiat prin
capacitatea supranaturala de a patrunde în lumea lui Dumnezeu si de a primi talmaciri pentru vise si
vedenii.

(2). În urma simpatiei de care s-a bucurat din partea lui Nebucadnetar, a fost promovat în cele mai înalte
dregatorii imperiale. ªi acolo însa si-a pastrat dorinta de a trai ca un evreu cucernic. Din aceasta cauza, la
vîrsta de 70-75 de ani a fost aruncat într-o groapa cu lei, din care Dumnezeu l-a scapat în chip miraculos.
Caracterul sau integru si apartenenta lui la lumea supraomeneasca a revelatiei divine, l-au ajutat sa
pluteasca asemenea unei corabii peste talazurile framîntate ale istoriei.

Monarhii lumi s-au succedat unul dupa altul: Nebucadnetar a fost urmat de Belsatar, iar apoi Babilonul a
cazut în stapînirea lui Dariu, medul si a lui Cir, persanul. Simpatizat de toti acestia, Daniel a ramas mereu
la curtea împarateasca, harazit de Dumnezeu sa fie un fel de „crainic dumnezeiesc" pe lînga curtile
imperiale ale pamîntului. La ceas de cumpana, el a fost, asemenea poporului ales din care a facut parte,
un fel de constiinta cosmica si de „lumina a neamurilor".

A murit la Susa, probabil de batrînete, la 90-94 de ani.

Unul dintre motivele pentru care cartea lui Daniel a fost contestata este si continutul supranatural al
celor scrise de el. Vise, vedenii, talmaciri, izbaviri miraculoase din foc sau din gura leilor, aparitii angelice
sînt întrepatrunse într-o tesatura densa si imposibil de separat.

De fapt exista un motiv foarte întemeiat pentru care factorul supranatural este atît de proeminent în
aceasta carte, în vremea aceea Israelul se afla în captivitate. Ierusalimul se gasea în ruina. Chiar si
Templul - ultima speranta a evreilor - fusese ras de pe fata pamîntului. Într-un fel, Iehova, Dumnezeul
evreilor se dovedise mai slab decît dumnezeii Babilonului! Bel-Merodah îl învinsese pe Iehova, sau cel
putin asa le placea sa creada celor din pagînul imperiu. ªi tot asa erau înclinati sa creada si evreii.
Reîntoarcerea si refacerea pareau imposibile. Nimeni nu credea în spusele lui Ieremia care estimase
durata robiei la numai 70 de ani. La urma urmei, de ce s-ar tine Dumnezeu de aceasta promisiune daca
nu s-a tinut de promisiunile facute lui David si Solomon?!

Lucrarile supranaturale relatate de Daniel au fost tocmai niste raspunsuri date unor astfel de gînduri. Ele
au avut caracterul unor semne venite din partea lui Iehova si adresate lui Israel si neamurilor deopotriva.

Atunci cînd Dumnezeu a transferat dreptul de instrument al suveranitatii Sale de la Israel si l-a daruit lui
Nebucadnetar, El l-a ridicat pe evreul Daniel si l-a asezat la curtea regala Babiloneana pentru ca prin
buzele lui si prin actiunile lui sa-l învete pe Nebucadnetar despre necesitatea supunerii înaintea Celui
Atotputernic, încetînd sa mai vorbeasca la Ierusalim, Dumnezeu si-a plasat solul la curtea marilor imperii
ale lumii, dovedind neamurilor ca El exista si ca are ultimul cuvînt în desfasurarea evenimentelor istoriei
lumii. În acelasi timp, prin activitatea lui Daniel, Dumnezeu a dovedit evreilor ca El continua sa le fie un
Dumnezeu „de aproape", gata sa le asigure supravietuirea si în stare sa-i elibereze si acum din robie tot
asa cum a facut-o si atunci cînd i-a scos din tara Egiptului.
Cartea lui Daniel este plina de întîmplari în care supranaturalul invadeaza lumea obisnuita si schimba
cursul istoriei. A fost vremea cînd poporul lui Dumnezeu a avut nevoie de o revelatie deosebita, cu
puternice implicatii în desfasurarea ulterioara a istoriei.

Cea mai buna dovada ca aceste evenimente supranaturale s-au petrecut întocmai si nu au fost produsul
fabulatiei o constituie chiar transformarea uluitoare pe care ele le-au produs asupra poporului evreu.

Pe durata robiei, evreii si-au schimbat total atitudinea religioasa, devenind dintr-un popor înclinat spre
idolatrie, un popor cu o credinta monoteista mai tare decît granitul. Cei plecati în robie s-au aflat acolo
din cauza celor aproximativ 500 de ani de cochetarie cu idolii neamurilor învecinate. În numai 70 de ani
petrecuti în captivitate, Dumnezeu i-a „curatit" pe evrei în cuptorul mîniei Lui si i-a scos de acolo
vindecati pentru vecie. Nu multimea idolilor din Babilon i-a schimbat pe evrei, ci tocmai acele
manifestari dumnezeiesti supranaturale amintite în cartea profetului Daniel.

De la Ezechiel stim ca Daniel devenise celebru chiar fiind înca în viata. ªi cum s-ar fi putut sa fie altfel
dupa întîmplari ca cele relatate în capitolele 2 si 3 ale cartii sale? Ba înca sub influenta lui Daniel,
Nebucadnetar emisese si celebrele lui proclamatii catre toate popoarele din Imperiu în care recunostea
suveranitatea Dumnezeului evreilor (cap.4). Asemenea lucruri nu puteau sa-i lase indiferenti pe cei din
Israel. Cu o noua si arzatoare dorinta, ei s-au aplecat asupra scrierilor profetice ale lui Ieremia („în anul
dintîi al domniei lui, eu, Daniel, om vazut din carti ca trebuiau sa treaca 70 de ani pentru darîmaturile
Ierusalimului, dupa numarul anilor despre care vorbise Domnul catre proorocul Ieremia" - cap.9:2), si ale
lui Isaia. Acesta vorbise nu numai despre caderea viitoare a Babilonului, dar pomenise pe nume chiar si
pe cel ce avea sa dea decretul de reîntoarcere a iudeilor în Canaan si de rezidire a templului din
Ierusalim: Cir persanul (Isaia 45 si 46).

Cum trebuie sa fi trait evreii toate aceste evenimente? Cum trebuie sa se fi uimit ei vazîndu-le prinzînd
viata chiar sub ochii lor? Experientele din acesti 70 de ani de evenimente supranaturale explica
spulberarea îndoielilor si ratacirilor lor si transformarea lor într-un popor cu o adorare totala, unica si
definitiva pentru Iehova.

Aranjarea cartii este foarte clara: primele 6 capitole sînt istorice, iar ultimele 6 capitole sînt profetice.
Scopul cartii exprimat în mesajul ei central este expus în cuvintele repetate emfatic de trei ori în
cuprinsul capitolului 4 (4:17, 25, 32): „Ca sa stie cei vii ca Cel Prea înalt stapîneste peste împaratia
oamenilor, ca o da cui îi place". Este semnificativ ca acest mesaj este facut sa ajunga la noi prin gura
smeritului Nebucadnetar, „capul" de aur si cel dintîi suveran mondial din acesta „vreme a neamurilor".

O alta caracteristica izbitoare a acestei carti este aceea ca ea este scrisa în doua limbi. De la capitolul 2:4
pîna la capitolul 7 este scrisa în limba aramaica. Restul textului este scris însa în limba ebraica. Are faptul
acesta vreo semnificatie? Noi credem ca da.

Exista o corespondenta extraordinara între visul dat de Dumnezeu lui Nebucadnetar (cap.2) si prima
vedenie a lui Daniel (cap.7). Amîndoua ne traseaza cursul general al istoriei din „vremea neamurilor".
Celelalte vedenii ale lui Daniel privesc înspre viitor mai ales din punct de vedere al poporului Israel. Spre
a le separa de restul, capitolele de la 2 la 7 sînt scrise în aramaica, limba care se vorbea atunci în
institutiile comerciale si diplomatice ale lumii. Aceasta schimbare, de la limba ebraica din debutul cartii,
la limba aramaica din mijlocul ei si apoi întoarcerea la limba ebraica ilustreaza schimbarea accentului pe
care Dumnezeu îl va pune în istoria lumii si mai spune ceva, si anume, ca Dumnezeu a dat lumii acces
numai la planul general al vremurilor, pastrînd doar pentru cei ce stiau limba evreilor detaliile lui
semnificative.

În plus, folosirea ambelor limbi este înca o dovada ca Daniel si-a scris cartea tocmai în acea vreme.
Înainte de vremea robiei, evreii n-ar fi înteles aramaica (vezi 2 Regi 18:26), iar dupa robia babiloneana, ei
n-ar mai fi înteles ebraica, deoarece încetasera sa o mai foloseasca (vezi Neemia 8:8). Numai si numai în
perioada de timp în care a trait Daniel, evreii au cunoscut amîndoua limbile amintite.

Dumnezeu a asezat chiar în cuprinsul cartii dovada datei evenimentelor anuntate de autorul acestei
scrieri. Astfel, El i-a redus la tacere pe cei care vor sa-i conteste valabilitatea, pentru ca de fapt nu vor sa-
i primeasca mesajul.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Pentru studiul nostru, cel mai important este felul în care Domnul
Isus îl remarca pe profetul Daniel drept un crainic al lucrurilor viitoare (Matei 24:15-16). Datele
prezentate în cartea lui Daniel sînt într-atît de exacte si de clare încît mai marii iudeilor au interzis cu
desavîrsire studierea lor, ca nu cumva poporul sa priceapa ca Isus a fost într-adevar „Unsul-Mesia".

Multi alti critici au sustinut cu încapatînare ca amanuntele istorice au fost adaugate mult mai tîrziu în
cartea lui Daniel de catre preoti. Descoperirile de la Marea Moarta (între altele si o copie a cartii lui
Daniel) au dovedit însa zdrobitor de clar ca textul profetic din care a citat Domnul Isus a existat exact în
forma de azi cu sute de ani înainte de era crestina.

Cartea lui Daniel este cheia profetica a Bibliei. Imaginea ei se reflecta simetric în cartea Apocalipsei. Cele
mai importante pasaje profetice ale cartii sînt visele profetice ale lui Nebucadnetar din capitolul 2 si
vedenia despre „cele saptezeci de saptamîni" din capitolul 9.

Visul lui Nebucadnetar din capitolul 2 schiteaza istoria împaratiilor lumii si are un interes deosebit
pentru neamuri. Vedenia lui Daniel din capitolul 9 este o profetie privitoare la Israel si la evenimentele
cheie prin care va trece acesta.

Visul lui Nebucadnetar

Niciodata nu a visat un muritor un vis mai epocal decît acesta. Împreuna cu vedenia lui Daniel din cap.7
(care reia tema cap.2 si o lamureste în detaliu), acest pasaj anunta ca Dumnezeu s-a hotarît sa renunte
pentru un timp la importanta preponderenta pe care a jucat-o în istorie divina Israelul si sa aduca în
scena "Vremea neamurilor", pomenite de Domnul Isus în Luca 21:24.

Lui Nebucadnetar, preocupat de „ce se va întîmpla în vremurile de pe urma" (Dan. 2:28), Dumnezeu îi
descopera în vis succesiunea de puteri mondiale care se va desfasura pe pamînt începînd cu Imperiul lui
si pîna la venirea împaratiei „care va dainui vesnic" (Dan. 2:44.) Aceasta ultima împaratie pe care
Dumnezeu o va aduce pe pamînt va fi instaurata fara ajutorul vreunei mîini" si va acoperi întreg
pamîntul (Dan. 2:34, 35, 45).

Cei dintîi crestini au cunoscut si ei aceste profetii din cartea lui Daniel si le-au dat o interpretare foarte
precisa. Iata ce scria Hippolytus, care a trait între anii 160-236 dupa Cristos si a fost unul dintre ucenicii
lui Irineu, socotit la rîndul sau ca unul dintre cei patru mari teologi ai vremii sale:

„Capul de aur al Chipului, ca si leul corespunzator arata Imperiul Babilonian; pieptul si bratele de argint
împreuna cu simbolul ursului din cap.7 sînt Imperiul Mezilor si Persilor; pîntecele si coapsele de arama
împreuna cu pardosul (leopardul) îi arata pe Greci, care au detinut suprematia începînd cu vremea lui
Alexandru Macedon; picioarele de fier ca si fiara „nespus de grozav de înspaimîntatoare si de puternica"
îi arata pe Romani, care sînt în fruntea lumii în vremea de azi; picioarele parte de fier si parte de lut, ca si
cele zece coarne, sînt simboluri pentru zece împaratii care nu s-au ridicat înca; celalalt corn mai mic care
s-a ridicat dintre cele zece îl arata pe Anticrist; piatra care loveste Chipul si aduce Judecata asupra
întregului pamînt este Cristos". („Tretise on Crist and Antichrist" - Ante-Nicene Faters, Volumul V,
pag.210, par.28)

Partea de profetie care se împlinise deja le era foarte clara primilor crestini. Ei si-au dat seama chiar si ca
în perimetru Imperiului Roman se vor mai defini înca alte zece forme de guvernamînt, aliate într-o forma
de stapînire comuna, care îi va face loc Anticristului si ca Cristos, la cea de a doua venire a Sa, va pune
capat „vremii neamurilor", instaurînd chiar aici pe pamînt împaratia neprihanirii. Cei dintîi crestini
nadajduiau înca de pe atunci în venirea împaratiei. Nu este de mirare, caci însusi Domnul îi învatase sa se
roage spunînd: „Vie împaratia Ta" (Mat. 6:10).

Revenind la secventele visului lui Nebucadnetar si la talmacirea pe care i-o oferea Daniel ajungem sa
privim la o veritabila perspectiva a istoriei. Iat-o:

Imperiul Babilonian - a fost instalat la putere începînd cu anul 604 înainte de Cristos, prin venirea lui
Nebucadnetar la putere, ca un urmas al lui Nebopolasar. Acest imperiu a fost supranumit: „Un Imperiu
de Aur, într-o epoca de aur". Realizarile militare, economice si edilitare din Imperiu au depasit fara
termen de comparatie tot ceea ce omenirea vazuse pîna la vremea aceea. Ca oras, Babilonul era o
minunatie a lumii. Zidurile lui erau întinse pe un perimetru de 90 de km cu fiecare latura lunga de 23 de
km, înalt de 70-100 de metri si gros de 25 de metri. În interiorul orasului existau provizii suficiente
pentru a supravietui unui eventual asediu pe o durata de 20 de ani. Rîul Eufrat fusese deviat printre doi
pereti dubli ai orasului si asigura alimentarea cu apa necesara. Nebucadnetar adunase în Babilon
cantitati uriase de aur: cladise temple aurite, statui de aur si el însusi domnea pe un urias tron turnat din
aur. Babilonul devenise un simbol al puterii omenesti si al trairii fara Dumnezeu.

Ca simbol profetic întîlnit de multe ori în profetii, Babilonul reprezinta încercarea oamenilor de a se
descurca fara Dumnezeu, sistemul din care este exclusa închinarea la Dumnezeu si în care omenirea este
organizata într-o societate suficienta de sine. În judecata lui Dumnezeu, un astfel de sistem nu trebuie sa
dainuiasca. Chiar daca el nu-si gaseste un rival pe pamînt de care sa se teama, Dumnezeu însusi se ridica
împotriva lui si-l sorteste pieirii. Într-un text din Isaia (45:1) ni se spune cum Dumnezeu l-a ridicat pe Cir-
persanul si cum l-a ajutat în chip providential sa distruga Babilonul, înlesnindu-i patrunderea în cetate
prin niste „porti, care sa nu se mai închida". Istoria ne spune ca asa a si fost. Acest Cirus-persanul a fost
ajutat sa asedieze Babilonul de Dariu-medul, un unchi batrîn al lui Cir. Ei au planuit ca în ajunul unei mari
sarbatori din Babilon, cînd populatia orasului se îmbata de bucurie, sa devieze într-o depresiune apele
Eufratului si sa patrunda prin albia goala a rîului, pe sub zidul cetatii, între cele doua ziduri ale
fortificatiei. Totul ar fi ramas însa zadarnic, daca „cineva" n-ar fi uitat tocmai în seara aceea sa închida
portile de fier dinspre interiorul cetatii. Dumnezeu hotarîse ca falnicul Babilon sa devina „ca Sodoma si
Gomora", un loc în care nu va mai fi niciodata popor, ci îl vor locui fiarele pustiei si-l vor bîntui stafiile
(Isaia 13:19- 22). Despre caderea Babilonului (în 538 î.Cr.) mai vorbise si Ieremia (Ieremia 50:1-3, 8-9, 14-
16, 22-25; 51:1-4, 56-57) cu aproape 80 de ani înainte sa se întîmple. Amanunte despre luarea
Babilonului gasim si în cartea lui Daniel, în capitolul 5:1-31.

Urmasul lui Nebucadnetar, numit de Daniel: Belsatar, n-a învatat nimic din experientele tatalui sau si a
fost înlaturat de la tron de însusi Dumnezeu, care-i cîntarise în balanta dreptatii Sale si-l gasise usor
(Dan. 5:22-28). Caderea Babilonului a devenit sinonima cu înfrîngerea celor ce se ridica împotriva lui
Dumnezeu, formînd un sistem prosper pentru o vreme, mîndru si arogant în înfatisare, dar gol si
ignorant în esenta. Cartea Apocalipsei ne prezinta caderea unui alt Babilon, Babilonul cei mare. Numirea
aceasta este simbolica bineînteles si face aluzie la asemanarile care vor exista între societatea viitorului,
în timpul lui Anticrist si Babilonul istoric. Cititi în acest sens Apocalipsa 18:1-24. Concluziile acestui
fragment din planul profetic revelat sînt multe. Noi ne marginim sa enumeram doar cîteva:

(1) Dumnezeu face ce vrea în istoria lumii (subliniata de trei ori în Dan. 4:17, 25, 32).
(2) Dumnezeu poate îngadui pentru o vreme nebunia oamenilor.
(3) Mîndria merge înaintea caderii.
(4) Oamenii nu învata din experienta trecutului.
(5) Bogatia si slava lumii sînt puse în cîntarul divin si fiecare îsi va primi rasplata.

Imperiul Medo-Persan - a luat fiinta în 538 î.Cr. si a durat 200 de ani, pîna cînd a aparut pe scena lumii
Alexandru Macedon în 331 î.Cr. Despre felul în care a cazut Babilonul în mîinile medo-persilor gasim scris
în Daniel cap.5 (în special v.30-31). Dupa cum se vede din citirea textului, caderea Babilonului a fost
hotarîta de însusi Dumnezeu care o anuntase de altfel cu aproximativ 100 de ani înainte prin Isaia
(13:17-18). Urmasul lui Nebucadnetar n-a priceput nimic din experienta marelui împarat (Daniel 5:18-
22) si a trebuit sa fie scos din scena istoriei. În visul lui Nebucadnetar, imperiul Medo-persan corespunde
„pieptului si bratelor de argint" (2:32), iar în vedeniile lui Daniel, el este asemanat cu „un urs care statea
într-o rîna si avea trei coaste în gura între dinti" (7:5), dar si cu berbecele din Dan. 8:1-4, 20). Aceste
descrieri s-au potrivit întocmai cu caracteristicile acestui imperiu în care au fost introduse sisteme de
taxare draconice si care si-a întins cuceririle dincolo de Egipt si pîna la granitele Greciei.

Importanta profetica a imperiului Medo-Persan. Fara îndoiala ca evenimentul cel mai extraordinar a fost
împlinirea absolut exacta a profetiei facuta despre aparitia si rolul împaratului persan Cir. Cu aproximativ
100 de ani înainte, Dumnezeu anuntase prin Isaia si numele acestui împarat si lucrarea pe care o va
împlini acesta: sa dea voie evreilor sa se întoarca în patria lor (Isaia 45:1-13). Pe cînd slujea la curtea
împaratului Dariu, Daniel „a vazut din carti" ca s-au împlinit datele anuntate de profetul Ieremia (25:11)
despre robia evreilor si împreuna cu mai marii poporului iudeu s-au înfatisat înaintea împaratului
purtînd în mîini sulul profetiei lui Isaia. Impresionat de cele citite, Cir s-a pus imediat pe lucru si Ezra ne
povesteste despre hotarîrea luata de el (Ezra l: l -11).

Dupa 200 de ani de dominare, Imperiul Medo-Persan s-a prabusit încercînd sa cucereasca Grecia. În
planul lui Dumnezeu, venise vremea lui Alexandru Macedon. În batalia de la Arabela (331 î.Cr.) desi
coplesiti numeric, proportia a fost se pare de unul la douazeci în favoarea Medo-Persanilor, Grecii au
obtinut o victorie zdrobitoare. Împaratul medo-persan a încercat zadarnic sa-si regrupeze trupele într-o
retragere strategica. „Pardosul" grec (leopardul este cea mai rapida dintre feline) nu le-a dat nici un timp
de ragaz, ci i-a urmarit peste tot cu o iutime nemaiîntîlnita în istorie. Pas cu pas, imperiul medo-persan a
disparut, lasîndu-i loc lui Alexandru sa se întinda „pîna la marginile pamîntului" (Daniel 8:5).

Imperiul Grecesc - este asemanat în visul lui Nebucadnetar cu „pîntecele si coapsele de arama" (Daniel
2:32). Imaginea a fost cum nu se poate mai nimerita, deoarece grecii au fost primii în istoria lumii care
au purtat în afara hainelor obisnuite echipament de razboi facut din arama. Despre soldatii greci se
spunea ca sînt „de arama". Coiful, platosele, si scutul le-au dat grecilor avantaje nete si i-au ajutat sa
înfrînga osti care-i depaseau cu mult din punct de vedere numeric. Comandantul lor, Alexandru, a fost
un geniu militar. Nimeni nu i-a putut sta împotriva. El a cucerit tot ceea ce putea fi cucerit în vremea
aceea, iar dupa aceea, istoricii spun, a izbucnit în plîns, pentru ca nu putea merge mai departe.

Succesul l-a gasit pe Alexandru Macedon foarte repede. La nici treizeci de ani avea deja o putere
incomensurabila. El a trait însa ca un smintit în betii si în serbari în care era proclamat una cu zeii. De
fapt, chiar si campania lui împotriva Indiei, s-a nascut tot din dorinta de a repeta ceea ce facuse în
traditia Olimpului grecesc Bachus si Hercules. La aproximativ 32 de ani, Alexandru Macedon a fost atins
de friguri si a murit în delir dupa 11 zile de chin. Era anul 323 î.Cr.

Influenta imperiului grecesc asupra Israelului a fost adînca si de durata. Filozofia greceasca n-a facut casa
prea buna cu religia evreilor, dar ocupantii s-au impus prin forta armata si viclenia distractiilor.
Rezultatul influentei grecesti a fost o slabire a moralei si o provocare la adresa atasamentului evreilor
fata de Dumnezeu.

Împaratul grec Antioh Epifaniu a atins culmea represaliilor atunci cînd a intrat calare în Templu si a oferit
pe altar carne de porc (animal necurat în religia evreilor). El a omorît preotii si a încercat o grecizare
fortata a evreilor. Prin ceea ce a facut, Antioh a intrat în istorie ca un precursor al lui Anticrist. (La el face
aluzie Domnul Isus în Matei 24:15). Obraznicia cuceritorilor greci a trezit însa spiritul nationalist în evrei
si sub conducerea Macabeilor, ei s-au revoltat si si-au dobîndit libertatea. Aceasta scurta perioada de
libertate s-a sfîrsit însa repede. Din cauza framîntariior interne si a luptelor fraticide, Israelul a slabit
treptat si a cazut sub stapînirea masinii de razboi romane. Venise vremea ultimului imperiu din visul lui
Nabucadnetar si din vedeniile lui Daniel.

Imperiul Roman. În vedeniile lui, Daniel nu a gasit nici o asemanare suficient de socanta pentru a ilustra
ceva din caracterul acestei puteri mondiale. Profetul scrie: „Era o a patra fiara, nespus de grozava de
înspaimîntatoare si puternica" (Daniel 7:7). Nimic n-a putut sa stea împotriva acestei uriase forte de
invazie romana care „avea niste dinti mari de fier, mînca, sfarîma, si calca în picioare ce mai ramînea"
Roma si-a început cuceririle în anul 241 î.Cr., odata cu invadarea Siciliei. Sub talpile Legiunilor ei au cazut
apoi Europa, Asia Mica, Orientul Mijlociu si coasta de nord a Africii, astfel ca întreaga Mediterana
devenise un lac al Imperiului...

În timp ce alte imperii au durat o perioada masurata în zeci sau sute de ani, puterea Romei a instaurat
un Imperiu care a dainuit mai bine de l.500 de ani. Chiar daca ramura de apus a Imperiului a cazut cam
pe la anul 500 d.Cr., Imperiul Bizantin a continuat pîna în 1453 d.Cr. De departe, Imperiul roman a fost
cel mai mare dintre imperiile lumii.

Din cele patru puteri mondiale anuntate de Dumnezeu prin visul lui Nebucadnetar si prin vedeniile lui
Daniel, Imperiul roman este important într-un mod aparte:

(1) el va fi cea din urma forma de stapînire omeneasca asupra pamîntului si

(2) el va fi imperiul în care va lovi Cristos la cea de a doua Sa venire. Asupra acestui imperiu se merita sa
aruncam o privire mai atenta si sa cautam sa identificam fragmentele de informatii pe care ni le pune la
dispozitie textul profetic.

Caracteristicile profetice ale imperiului fiarei.

a) Este un imperiu segmentat în doua sectiuni distincte. Textul din Dan. 2:33 ne spune ca în prima lui
parte de existenta („picioare"), imperiul este unitar si are taria fierului, în timp ce în cea de a doua parte
a existentei lui (de la fluierele picioarelor în jos) imperiul se înfatiseaza sub forma unei imposibile unitati
între fierul si lutul amestecate împreuna. Într-adevar, imperiul fiarei a patra a debutat sub numele de
Imperiu al Romei si a supus sub talpile invincibilelor ei legiuni toata suflarea lumii. Romanii au cucerit
prin forta si au dominat prin teroare. Fara a fi vreodata cucerit (!!!), acest imperiu al Romei a cazut într-
un fel de „lesin", disparînd temporar de pe scena istoriei. El s-a dat la o parte ca sa faca loc pentru
„vremea Bisericii". (Noi traim acum în vremea sfîrsitului si putem vedea cum imperiul Romei se reface,
ca forma si ca alcatuire, sub numele de „Confederatia Europeana" sau „Piata Comuna" sau
„Comunitatea Europeana". Exista astazi chiar si un „Parlament European" ca un mugure al unei visate
conduceri unice.) În cea de a doua sa faza, Imperiul Romei sau Imperiul Fiarei, nu va mai fi unitar, ci
fragmentat în zece unitati distincte de guvernamînt simbolizate de cele zece coarne ale fiarei (Daniel
7:7-8; Apoc.13:l). Faptul ca imperiul fiarei a patra se reface, este semnul ca vremea Bisericii este pe
sfîrsite si ca Dumnezeu este gata sa reia firul profetiilor lui Daniel. În ordine cronologica urmeaza ca,
dupa plecarea Bisericii, în imperiu sa apara „Omul faradelegii, Fiul pierzarii, Nelegiuitul" (2 Tesal. 2:3-12;
1 Ioan 2:18; Apoc. 13:3-8), micul corn din vedenia lui Daniel 7:8, Anticristul, "domnul care va veni"
(Daniel 9:26). El va face semne mari si minuni, va intra în Templul din Ierusalim si se va da drept
Dumnezeu, va face razboi cu sfintii si-i va birui, dar va fi nimicit de „piatra desprinsa fara ajutorul vreunei
mîini omenesti" (Daniel 2:34-35). Acest Anticrist va fi nimicit de suflarea Domnului Isus care-l va prapadi
la aratarea venirii Sale (2 Tesaloniceni 3:8). Dumnezeu va da apoi împaratia în mîinile Fiului Omului care
va veni pe norii cerului (Daniel 7:13-14; 1 Corint. 15:24-27; Ps. 2).

b) Este un imperiu care va avea o putere înfricosator de mare. Grozavia acestui imperiu nu si-a gasit
echivalent în nici o creatura de pe fata pamîntului. Textele profetice îl numesc pur si simplu „FIARA".
Impresia pe care a lasat-o asupra lui Daniel a fost una „nespus de grozava de înspamîntatoare si de
puternica". „Avea dinti mari de fier si mînca, sfarîma si calca în picioare ce mai ramînea; era cu totul
deosebita de toate fiarele de mai înainte" (Daniel 7:7) Astazi oamenii au descoperit energia atomica si
armele moderne de distrugere îngrozesc pe toti locuitorii pamîntului. Puterea de dominare a Fiarei se va
sprijini si pe amenintarea cu razboiul atomic.

c) Este un imperiu în care totul si toti se vor afla sub controlul celui aflat la putere. Apocalipsa ne spune
ca fara asentimentul Fiarei „nimeni nu va putea sa vînda sau sa cumpere" (Apoc.13:15-18). Mult timp
aceasta profetie a parut greu de crezut, dar acum, de cînd au aparut calculatoarele electronice,
computerele si credit-cardurile cu coduri numerice, toata lumea stie ca acesta este drumul pe care se
îndreapta societatea de mîine.

d) Este un imperiu cu o închinare impusa. Forme de închinare impusa au mai existat si în alte timpuri,
dar ceea ce se va întîmpla în timpul domniei Fiarei va întrece orice închipuire. O a doua personalitate, la
fel de dezumanizata (si numita din acest motiv: „o a doua fiara", va îndemna tot pamîntul sa cada în
admiratia Fiarei celei mari:

„Ea lucra cu toata puterea fiarei dinaintea ei (aceiasi putere satanica deci) si facea ca pamîntul si
locuitorii lui sa se închine fiarei dintîi, a carei rana fusese vindecata...  Ea a zis locuitorilor pamîntului sa
faca o icoana fiarei, care avea rana de sabie si traia. I s-a dat putere sa dea suflare icoanei fiarei, ca
icoana fiarei sa vorbeasca si sa faca sa fie omorîti toti cei ce nu se vor închina icoanei fiarei" (Apocalipsa
13:12-15).

e) este primul si singurul imperiu care, crezînd în Dumnezeu, se va ridica declarat împotriva Lui. Forme
de împotrivire fata de Dumnezeu au existat întodeauna, dar de obicei oamenii aceia erau sau agnostici
sau atei sau idolatri. Fiara care va conduce imperiul roman restaurat, va fi pe fata Anti-Dumnezeu, Anti-
Cristos. Diavolul însusi o va însufleti dupa încercarea de atentat sugerata de „rana de moarte care fusese
vindecata" (Apoc. 13:12) si îi va transmite împotrivirea lui fata de Stapînul universului care l-a facut „sa-
si piarda vrednicia" si sa devina „Satanah" (Împotrivitorul).

Fiara „va intra în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu" (2 Tesal. 2:4).

„El va rosti vorbe de hula împotriva Celui Prea înalt, si se va încumeta sa schimbe vremile si legea; si
sfintiilor fi dati în mîinile lui timp de o vreme, doua vremi si jumatate de vreme" (Daniel 7:25).

„Împaratul va face ce va dori; se va înalta mai pe sus de toti dumnezeii si va spune lucruri nemaiauzite
împotriva Dumnezeului dumnezeilor; si va propasi pîna va trece mînia, caci ce este hotarît se va împlini.
Nu va tine seama nici de dumnezeii parintilor sai, nici de dorinta femeilor; cu un cuvînt, nu va tinea
seama de nici un dumnezeu, ci se va slavi pe sine mai pe sus de toti". (Daniel 11:36-37)

Despre acest imperiu al Anticristului gasim o relatare mult mai amanuntita în cartea Apocalipsei. Pentru
studiul de fata este bine sa ne oprim aici si sa ne amintim ca aceasta ultima forma de guvernamînt al
oamenilor, mai rea si mai perversa decît toate celelalte, va fi pedepsita nu prin interventia vreunei alte
structuri sociale, ci prin însasi interventia lui Dumnezeu, care în persoana lui Cristos („piatra desprinsa
fara ajutorul vreunei mîini omenesti"- Daniel 2:34) se va napusti asupra chipului vazut de Nebucadnetar,
punînd capat vremii neamurilor, si întemeind o noua împaratie, care va fi data „poporului sfintilor Celui
Prea înalt" (Daniel 7:27).

„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte si iata ca pe norii cerului a venit unul ca un fiu al
omului; a înaintat spre Cel îmbatrînit de zile si a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stapînire, slava si putere
împarateasca, pentru ca sa-i slujeasca toate popoarele, neamurile, si oameni de toate limbile. Stapînirea
Lui este o stapînire vesnica, si nu va trece nicidecum, si împaratia Lui nu va fi nimicita niciodata" (Daniel
17:13-14).

Fara sa staruim prea mult la analizarea visului lui Nebucadnetar, este bine totusi sa subliniem doua
concluzii care ne afecteaza pe noi, cei de astazi:

(1). Sfîrsitul epocii noastre nu se va produce în urma unei îmbunatatiri treptate care sa culmineze cu
venirea împaratiei cerurilor, ci se va împlini printr-un moment de criza, de prabusire si de catastrofa
neasteptata. În vedenia lui Nebucadnetar, peste degetele de fier si lut se prabuseste „piatra, deslipita
fara ajutorul vreunei mîini" (aratata în cap.7 a fi Cristos în împaratia lui Mesianica) si face bucati întreg
Chipul, transformîndu-l într-o pleava luata de vînt si împrastiata fara urma (cap.2:34-35, 43-45).

Iata ce scrie William Newall în aceasta privinta: „Toate visarile moderne despre un Mileniu înainte de
venirea lui Cristos sînt erezii nascute dintr-o necugetata încredere în bunatatea oamenilor sau, si mai
grav, din înselare Satanica. „Cînd vor zice: „Pace si liniste!" atunci o prapadenie neasteptata va veni
peste ei, ca durerile nasterii peste femeia însarcinata, si nu va fi chip de scapare" (1 Tesal.5:3). Cristos va
face razboi cu lumea actuala si va spulbera puterile lumii transformîndu-le în pleava purtata de vînt".

(2). Sfîrsitul vremurilor noastre este acum aproape. Cele doua picioare ale Chipului din visul lui
Nebucadnetar sînt o reprezentare fidela a istoriei. Dupa cîte stim, imperiul roman s-a rupt în doua
ramuri - Imperiul de Rasarit si Imperiul de Apus. Despartirea s-a produs în anul 395 d.Cr. Fara sa riscam
prea mult, noi credem ca ne aflam astazi în perioada descrisa de imaginea celor zece degete ale
picioarelor Chipului din vis. Traim astazi o renastere a Imperiului roman pe teritoriul cunoscut din
Europa. Slabiciunea fierului amestecat cu lutul, defineste cum nu se poate mai bine, lipsa de coeziune
care exista sub masca unitatii europene. „Legaturile omenesti" de care vorbea Daniel exista: casatorii
peste granite, calatorii fara pasapoarte, investitii multinationale, libertatea companilor de a prelua
contracte în alte tari, planul de a avea în curînd o moneda comuna unica, etc. Totusi, dominarea Europei
de astazi asupra lumii nu va mai avea forta si taria Imperiului de altadata. Dominarea militara va fi
înlocuita cu dominarea economica si politica. ªubrezenia partilor componente îi va determina pe cei din
noua Europa Unita sa-l accepte ca unic conducator pe Anticrist. Cu solutiile propuse de el, lumea va
parea ca iese din impas, dar... pacea adevarata nu va fi asezata decît de venirea Domnului Pacii. Va mai fi
un groaznic razboi mondial: Armaghedonul, sau „ultimul razboi dinaintea pacii".

CELE 70 DE SaPTaMÎNI

Vedenia din cel de al 9-lea capitol al cartii lui Daniel este o profetie privitoare la Israel si la evenimentele
cheie prin care va trece acest popor „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pîna la
Unsul (Mesia), Cîrmuitorul" (Dan. 9:25).

Aceasta perioada cuprinde istoria din „vremea neamurilor", pîna cînd Dumnezeu se va arata si va
reaseza Israelul în prerogativele Mesianice („toate neamurile vor fi binecuvîntate în samînta ta" - Gen
22:18).

Iata cuprinsul profetiei:.

(a) În versetele 24-27 i se spune lui Daniel ca: „70 de saptamîni au fost hotarîte asupra poporului sau".
Aceste 70 de saptamîni (sau septade, deoarece în limba folosita grupa de 7 nu are neaparat semnificatia
de saptamîna) sînt împartite în doua grupe, dupa cum urmeaza: primele 69 de saptamîni si saptamîna a-
70-a.

De la darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului" si pîna în ziua cînd Mesia va fi „stîrpit” au fost
hotarîte sapte saptamîni si sase zeci si doua de saptamîni". Facînd socotelile ajungem la 69x7=483 de ani
de la decret si pîna la moartea lui Mesia. Ramîne înca o a 70-a saptamîna de ani, rezervati pentru
vremea sfîrsitului, cînd un „domn al unui popor care va veni" va face un legamînt trainic cu Israelul, dar
la mijlocul acestei saptamîni va calca legamîntul si, intrînd în Templu, se va da drept Dumnezeu.

Pentru a întelege profetia trebuie sa stabilim data la care s-a dat decretul pentru rezidirea Ierusalimului.
Trecînd peste cele trei decrete amintite de Ezra în cartea sa si care au lasat Ierusalimul cu zidurile înca
neridicate, ajungem la porunca data de Artaxerxe ca urmare a cerem facute de Neemia: „trimite-ma în
Iuda, la cetatea mormintelor parintilor mei, CA S-O ZIDESC DIN NOU" (Neemia 2:5). Data acestui decret
ne este data la începutul cartii: „În luna Nisan a anului al douazecelea al împaratului Artarxerxe" sau în
luna Nisan 445 î.Cr.

Dupa obiceiul evreiesc, atunci cînd nu ni se precizeaza ziua din luna este vorba de cea dintîi zi a ei.
Facînd transformarile corespunzatoare calendarului Iulian, Sir Robert Anderson în colaborare cu
„Astronomer Royal" au ajuns la concluzia ca aceasta data a fost 14 Martie 445 î.Cr. În socotelile profetice
vorbeste în anii luni-solari de cîte 360 de zile (vezi toate socotelile lui Ioan în cartea Apocalipsei) si daca
facem socotelile de rigoare ajungem exact la ziua în care a intrat Domnul Isus în Ierusalim. Nu se poate
sa nu fii socat de precizia cu care s-au împlinit prezicerile lui Daniel. Cu pasiunea lui pentru amanunte,
Evanghelistul Luca ne spune ca aceste lucruri se întîmplau „în cel de al cincisprezecelea an al domniei lui
Tiberiu Cezar" (Luca 3:1). ªtiind ca Tiberiu si-a început domnia la 19 August anul 14 d.Cr. ajungem cu
socoteala la anul 29 d.Cr. sau exact 483 de ani de la porunca pentru rezidirea Ierusalimului.

Cine a citit Evangheliile stie ca Domnul Isus s-a retras într-un fel de obscuritate deliberata dupa ce a fost
refuzat de mai marii evreilor asteptînd ceea ce El numea „Ceasul" care-i fusese hotarît. Era vorba de
ceasul profetic al împlinirilor Mesianice (Ioan 2:4; 7:8; 8:20).

„Acum sufletul Meu este tulburat. ªi ce voi zice?... Tata, izbaveste-Ma din CEASUL acesta?... Dar tocmai
pentru aceasta am venit pîna la CEASUL acesta!" (Ioan 12:27).

Într-adevar în repetate rînduri El le-a poruncit ucenicilor sa nu spuna nimanui despre divinitatea Sa, dar
în ziua Floriilor a primit slava multimilor care L-au primit ca pe Mesia! Cînd fariseii au protestat, invocînd
blasfemia si teama de represaliile romanilor, Domnul Isus le-a spus clar: „Aceasta este ziua! Va spun ca
daca vor tacea ei, pietrele vor striga!" (Luca 19:40)

Fara a-si face iluzii, El a privit de departe Ierusalimul si a izbucnit în plîns spunînd: „Daca ai fi cunoscut si
tu macar în aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea! Dar acum ele sînt ascunse de ochii tai. Vor
veni peste tine zile cînd vrasmasii tai te vor înconjura cu santuri, te vor împresura si te vor strînge din
toate partile te vor face una cu pamîntul, pe tine si pe copiii tai din mijlocul tau; si nu vor lasa în tine
piatra peste piatra, PENTRU Ca N-AI CUNOSCUT VREMEA CÎND AI FOST CERCETATA" (Luca 19:42-44)

Ierusalimul ar fi trebuit sa stie ca se împlinisera cei 483 de ani si ca venise vremea profetiei rostita de
Zaharia: Împaratul, Cîrmuitorul venise blînd si calarepe un mînz, pe mînzul unei magarite (Zaharia 9:9;
Matei 21:4-5). Se împlnisera cei 483 de ani de asteptare. „Unsul" înainta spre criza suprema a calatoriei
lui terestre. Se apropia de momentul cînd avea sa fie „stîrpit", si nimeni în afara de El nu stia înca ce
vroise sa spuna Daniel atunci cînd adaugase „stîrpit, si nu va avea nimic" (9:26). Mîntuitorul calatorea
înspre înviere!

Ce se întîmpla însa cu saptamîna a-70-a? Ea ramîne înca în viitor. Între „stîrpirea” Unsului la sfîrsitul celei
de a 69 saptamîni si începutul celei de a 70-a saptamîni se întinde acum „taina tinuta ascunsa de
veacuri": vremea Bisericii. Biserica a fost un secret pe care Dumnezeu nu l-a descoperit celor din Israel
(Efeseni 3:2-13). La sfîrsitul acestei perioade, în care harul este „la neamuri", Dumnezeu se va întoarce
iarasi înspre Israel, îi va readuce în patria lor si vor trai împreuna cu toata omenirea vremea amagitoare
a Anticristului. Sub protectia lui initiala, ei îsi vor putea reconstrui Templul, dar la jumatatea saptamîna,
legamîntul va fi rupt, Anticristul va intra în Templu dîndu-se drept Dumnezeu si declansmd lantul violent
de evenimente relatat pe larg în cartea Apocalipsei.

Din pacate nu putem merge mai departe în analizarea profetiilor lui Daniel. Speram însa ca acest studiu
asupra celor doua pasaje profetice de baza sa va fie folositor pentru investigatii personale ulterioare.
Între timp, cu cea de a-70-a saptamîna în minte, noi asteptam sunetul trîmbitei divine, vocea
arhanghelul, coborîrea Domnului, deschiderea mormintelor, învierea celor sfinti, stapînirea din timpul
împaratiei, si slava de care vor fi urmate toate aceste