Profetul Daniel - TEOLOGIA CĂRŢII

,,În ansamblu, teologia cărţii Daniel este omogenă şi nu se îndepărtează de cea a profeţilor, cu
excepţia influenţelor cărţilor didactico-poetice care au apărut în sânul Iudaismului, fie înainte, fie
după alcătuirea căiţii Daniel. Sunt însă unele probleme asupra cărora cartea insistă cu o forţă şi
într-o manieră originală”1.
Cartea profetului Daniel reia elementele fundamentale ale credinţei lui Israel pentru a
face faţă problemelor puse de timpul său. ,,În faţa civilizaţiilor păgâne politeiste, care
divinizau şi pe regi, e afirmată cu tărie credinţa într-un singur Dumnezeu, fapt care putea
antrena riscul martiriului”2.
Cartea Daniel poate fi citită şi înţeleasă prin ea însăşi, ca o relatare a evenimentelor istorice ce s-
au petrecut pe parcursul a patru sute de ani (sec. VI-II î.Hr.), dar şi din perspectiva iudaică şi iudeo-
creştină, integrând-o curentului apocaliptic, manifestat cu pregnanţă între secolul al III-lea î.Hr. şi al
II-lea î. Hr., şi care reînvie tot mai mult prin sectele milenariste ale zilelor noastre. O interpretare
ideatică (adică mesaj teologic, atmosferă ideologică şi substrat istoric) ar aduce vindecarea de
complexul apocaliptic de care omul modern pare profund marcat. ,,Acest complex se datorează
concepţiei dualiste, gnostice, a omului de astăzi care nu poate duce decât la o viziune catastrofală
asupra lumii”3.
Cartea Daniel poate fi apreciată atât din punct de vedere dogmatic cat şi moral. Sub aspect
dogmatic, cartea ne vorbeşte despre Dumnezeu Mesia, Împaraţia lui Dumnezeu şi realizarea ei în
Istorie, despre îngeri şi rostul lor în mântuirea neamului omenesc şi despre învierea morţilor4.
Sub aspect moral, cartea este mereu actuală, transmiţându-ne diferite învăţături morale:
credinţa vie în Dumnezeu a lui Daniel şi a prietenilor lui, precum şi fidelitatea acestora faţă de Lege;
umilinţa şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu; smerenia şi supunerea faţă de stăpânire; abstinenţa şi
postul; rugăciunea stăruitoare şi efectele ei. Toate acestea pot fi reţinute şi în viaţa creştină a zilelor
noastre5.

I. 1. Teologia Providenţei

1
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 236
2
Petru Sescu, Introducere în Sfânta Scriptură, Ed. Sapienţia, Iaşi, 2006, p. 232
3
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 236
4
Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof. Mircea Chialda, op. cit., p. 224
5
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 237
 Cartea sugerează diferite perspective ale relaţiei Divinităţii cu oamenii şi implicarea
Providenţei în lume. Aceasta se realizează pe fundalul unui portret consistent al lui
Dumnezeu prezentat ca puternic, suveran şi atotputernic. Numele special Iahve dispare în
favoarea termenilor care arată în mod explicit că El nu este doar o zeitate de tip evreiască,
ci Dumnezeu în/din ceruri, Domnul Ceresc, Domnul Suprem, Marele Dumnezeu, Cel
Preaînalt, Atotputernicul etc. Aceste titluri subliniază transcendenţa absolută a lui
Dumnezeu şi de aceea ,,religia iudaică se distinge de toate celelalte, chiar dacă ea
speculează foarte puţin cu fundamentul filosofic al monoteismului său”6.
În ciuda creşterii prestigiului politeismului grecesc, profetul Daniel apără cu pricepere
maiestatea veşnică a Dumnezeului lui Israel, care ţine în mâna sa istoria umană şi îndreaptă
toate spre instaurarea împărăţiei sale (2, 7); ea nu e rezultatul străduinţei lui Israel, ci e darul
Domnului, care are un plan pe care îl împlineşte prin întronarea Fiului Omului 7.
Pentru a sublinia caracterul mai pregnant al transcendenţei lui Dumnezeu, cartea
accentuează procedeul inaugurat deja de profeţii exilici şi postexilici (Iezechiel, Zaharia):
înmulţirea intermediarilor dintre Dumnezeu şi oameni, adică îngerii. Dumnezeu este
înconjurat de ,,îngerii păzitori” (4, 10) în fruntea cărora se află îngerii Mihail 8 şi Gavriil
(8,16)9.
Dumnezeu a făcut toate lucrurile (1, 31); El este Creatorul cel Atotputernic,
Suveranul tuturor împărăţiilor (4, 14). ,,El este deci universal şi împarte imperiile cum
voieşte”10. El controlează istoria şi poate dezvălui istoria; ,,El conduce regatele dar le şi
judecă după înţelepciunea Sa divină”11. Dumnezeu nu părăseşte pe cei ce-i rămân
credincioşi şi nu se închină idolilor păgâni. Mulţimi de îngeri îndeplinesc şi dezvăluie
puterea Lui în lume; de altfel, El însuşi se descoperă pe Sine (2, 17-19) ca un Dumnezeu bun
şi iubitor.
Cartea îl portretizează ca ascultător al rugăciunilor, care I se adresează, şi fidel fă-
găduinţelor Sale. Dumnezeul danielic este atotprezent: îl găsim într-o stâncă, în cuptorul de
foc, în groapa cu lei. Este acelaşi Dumnezeu pentru toţi şi al tuturor. ,,Dumnezeu a promis
mântuirea omului şi eliberarea din robia păcatului şi a morţii şi viaţa în ,,împărăţia
păcii”, ,,împărăţia veşnică”. Trimisul divin însărcinat cu realizarea împărăţiei lui
6
Ibidem
7
Petre Sescu, op. cit., p. 233
8
Mihail este apărătorul poporului Israel; IPS Bartolomeu Anania, op. cit., p. 20
9
Gavriil fiind interpretul lui Dumnezeu; Ibidem
10
Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof. Mircea Chialda, op. cit., p. 224
11
Drd. Burcuş M. Teodor, op. cit., p. 577
Dumnezeu pe pământ nu este numai Fiul lui David, ci este Fiul Omului venit pe norii
cerului”12.. Timpul venirii Lui este arătat cu precizie: ,,Daniel a prevestit şi timpul de faţă şi
venirea Mântuitorului, zicând: «Şaptezeci de săptămâni» s-au tăiat peste poporul tău şi
peste cetatea cea sfântă, ca să se împlinească până la capăt păcatul şi să se pecetluiască
păcatele şi să se şteargă nedreptăţile şi să se ispăşească fărădelegile şi să se aducă
dreptatea veşnică, să se pecetluiască vedenia şi proorocul şi să se ungă Sfântul Sfinţilor. Şi
să ştii şi să înţelegi ca să răspunzi că de la sfârşitul cuvântului se va zidi Ierusalimul până la
Povăţuitorul cel uns”(Dn. 9, 24-25)13.
Hristos-Mesia este din veşnicie, El dă adevărata cunoaştere a creaţiunii (2, 30);
comunică îngerilor hotărârile Tatălui, deoarece tot ceea ce s-a făcut prin El s-a făcut.
Logosul dumnezeiesc a scris Tablele Legii pe Muntele Sinai, a deschis mintea profeţilor (3,
14; 4, 36-39); degetele mâinii scriind pe peretele regelui Belşaţar anunţau întruparea lui
Mesia (3,14); ,,El este Primul născut al lui Dumnezeu (4, 11), profeţeşte prin prooroci şi
este aşteptat şi de păgâni (4, 36)”14. El este Arca legământului ce nu putrezeşte (4, 24), este
tânărul care dă mărturie adevărată pentru Susana şi sălăşluieşte în Daniel (1, 19-21, 28; 2,
30-32). El este mâna lui Dumnezeu (2, 33), nu are încă nume în vremea lui Daniel (2,
34). ,,El a promis harul Duhului Sfânt la tot trupul şi ia servii şi servitoarele Sale pentru a
profeţi şi a visa (Ioil 3, 1), va lua în considerare acele vise care corespund graţiei divine” 15.
Această descoperire care se acordă oamenilor se datorează unei vieţi de sfinţenie, a
unei vieţi conformă cu poruncile lui Dumnezeu. Daniel profetul ,,bărbat plin de credinţă
dumnezeiască” a primit anumite adevăruri legate de istoria lui Israel şi venirea lui Mesia
pentru că nu s-a abătut de la prescripţiile Legii, ci ,,a stat lipsit de hrană timp de trei
săptămâni, apoi împreună cu prietenii săi s-au mulţumit cu un singur fel de legume”16.
„Fiul Omului” este o persoană care preia de la Cel Vechi de Zile stăpânirea
universală. Scena, petrecută în cer, seamănă chiar cu un transfer de putere. ,,Expresia „Fiul
Omului”, prezentă în sens eshatologic şi în apocaliptică iudaică, apare în Noul Testament în
majoritatea cazurilor în evangheliile sinoptice, unde Hristos îşi aplică expresia propriei
persoane (Mt. 8, 20; 9, 6)”17.
12
Pr. Prof. Dr. Ioan Barbu, Câteva consideraţii asupra raportului dintre Vechiul şi Noul Testament, în rev. GB, nr. 4-6/2007, p.192
13
Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, în Scrieri, Colecţia PSB,
vol. 15, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 133
14
Pr. Petre Semen, Aşteptând mântuirea…, p. 233
15
Tertulian, Despre suflet, în Apologeţi de limbă latină, Colecţia PSB, traducere de Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor
Constantinescu, Paul Papadopol şi Prof. David Popescu, , Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 323
16
Pr. Iconom Stavrofor Dumitru Bondalici, op. cit., p. 59
17
Constantin Necula, Ascultă, Israele! Activitatea învăţătorească a profeţilor în Vechiul Testament, Ed. Tehnopress, Iaşi, 2004, p.
 Tema centrală pentru Daniel, ce nu se găseşte în altă carte a Vechiului Testament
este cea a împărăţiei lui Dumnezeu. Cartea în întregul ei se referă la regula prin care
Dumnezeu devine o realitate a acestei lumi în contextul în care evreii duc lipsa puterii
politice, dar unde popoarele, ce exersează puterea politică, au şi ele responsabilitate
religioasă18.
Scopul lui Dumnezeu este de a fi percepută această împărăţie pe pământ de toţi
oamenii, lucru ce se realizează cu puterea divinităţii. ,,La Daniel, Trimisul divin, din cap. 10
este un ανηρεις îmbrăcat în veşminte strălucitoare (v. 5-6)” 19, iar mai târziu (v. 16-18) este
numit Fiul Omului, misiunea Sa se identifică cu cea a lui Mesia; dându-I acest titlu, ,,autorul
cărţii Daniei vrea să detaşeze mesianismul de legăturile sale naţionale privindu-1 în
perspectivele universaliste ale Genezei”20.
Întreaga carte caută să explice stăpânirea lui Dumnezeu pe pământ şi implicarea în
istorie. El controlează perioadele istorice, detronează şi încoronează regi; conduce
imperiile omeneşti şi dă putere cui doreşte; evaluează modul de conducere al regilor şi îi
îndepărtează de la tron când aceştia greşesc. ,,Procesul istoric are deci un sens. Se vede
puterea, atotînţelepciunea şi dreptatea Sa divină, chiar dacă nu este întotdeauna clar cum se
reflectă aceasta în istorie”21.
Profeţii sunt interesaţi de istoria poporului ales şi în măsura în care aceasta este
afectată de anumite popoare şi de istoria acestora. Ei au arătat poporului ales
superioritatea jertfelor interne: ,,ascultarea este mai bună decât jertfa şi supunerea mai
bună decât grăsimea berbecilor”(I Reg. 25, 22) 22. Daniel are chiar o filosofie religioasă a
istoriei internaţionale. ,,Dumnezeu este activ în istoria tuturor popoarelor, în sensul în care
îi dă acesteia o finalitate”23. Controlează istoria cum comandantul unei închisori
controlează închisoarea şi deţinuţii în timpul unei revolte (forma viziunii cvasi-profetice nu
trebuie să ne conducă în mod greşit la ideea că Daniel îl vede pe Dumnezeu ca
predeterminând istoria). ,,Chiar şi în cer sunt conflicte între ,,îngerii lui Dumnezeu”,
respectiv forţele pământeşti”24.

17
18
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 238
19
De obicei, îngerul se arată sub înfăţişarea unui bărbat; aripile sunt absente – sau doar presupuse; IPS Bartolomeu Anania, op.
cit., p. 73
20
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 238
21
Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof. Mircea Chialda, op. cit., p. 225
22
Pr. Prof. Mircea Chialda, Sacrificiile Vechiului Testament, Ed. Dieceziană, Caransebeş, 1941, p. 12
23
PS Antonie Plămădeală, Aspecte ale slujirii în Vechiul Testament, în rev. ST, nr. 5-8/1972, p.352
24
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 238
 I. 2. Doctrina despre îngeri

Numindu-i pe sfinţii îngeri puterile cele fără de trup, Biserica noastră dreptmăritoare îi
cinsteşte pe aceştia considerându-i fiinţe spirituale, create de Dumnezeu, nemuritoare,
raţionale, libere şi necorporale, înzestrate cu minte, voinţă liberă şi putere. După natura lor,
îngerii sunt creaţii, după cuvântul Scripturii, de Dumnezeu: „Pentru că în Acela au fost
făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute” (Col. 1 , 16).
,,Îngerii au fire cu totul deosebită de cea a oamenilor” 25pentru că sunt duhuri: „Cel ce
face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc” (Psalm 103, 5). Ei sunt fiinţe
nemuritoare, dar această nemurire nu ţine de firea lor, ci de harul lui Dumnezeu „căci tot
ceea ce are început are şi sfârşit” 26 dar, deşi sunt duhuri, îngerii sunt totuşi fiinţe mărginite.
,,Ei sunt superiori oamenilorsub raportul inteligenţei sau al cunoaşterii, dar nu sunt
atotştiutori, ca Dumnezeu. De asemenea, nu cunosc toate tainele lui Dumnezeu (I Petru
1 , 12) şi nu pot săvârşi minuni, decât cu darul şi puterea lui Dumnezeu”27.
Fiind mărginiţi, îngerii nu sunt pretutindeni în acelaşi timp, aşa cum este Dumnezeu,
ci se află doar acolo unde sunt trimişi. De aceea, ei iau chip obişnuit de om, ocupă un loc în
spaţiu şi îndeplinesc toate misiunile în credinţă, având însă posibilitatea, ca fiinţe spirituale,
să treacă prin ziduri, uşi încuiate, peceţi etc. ,,Când intră în legătură cu oamenii îngerii au
diverse înfăţişări”28. Astfel, ei apar ca oameni, ca nişte ostaşi cereşti, plini de lumină şi
încinşi de cingători sau stâlpi de foc. în general, însă, îngerii apar înfricoşător la chip, dar cu
o frumuseţe mai presus de minte.
,,Îngerii sunt fiinţe înzestrate cu voie liberă” 29, săvârşind fapte după propria lor
hotărâre. O dovadă în acest sens este răzvrătirea lui Lucifer şi a îngerilor răi, care din îngeri
luminaţi au devenit diavoli întunecaţi.

25
*** Teologia Dogmatică şi Simbolică, voi. 1, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1957, p. 483.
26
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 60
27
Pr. Prof. Nicolae D. Necula, Învăţătura ortodoxă despre Sfinţii îngeri, în Îndrumător Bisericesc, Misionar şi Patriotic, Ed. Arhiepiscopia
Bucureştilor, Bucureşti, 1985, p. 103.
28
Monahia Eustochia Ciucanu, Cultul Sfinţilor îngeri în Biserica Ortodoxă, în rev. Mitropolia Moldovei şi a Sucevei, nr. 1-3/1983, p. 31.
29
Ibidem, p. 33.
 ,,Fiind chipuri ale lui Dumnezeu, îngerii sunt sfinţi” 30, nestricaţi şi fără de moarte, dar
nu reprezintă sfinţenia însuşi. ,,Această sfinţenie a lor este tot un dar al lui Dumnezeu” 31, dat
lor prin împărtăşire din sfinţenia Sa, din sfinţenia Duhului Sfânt.
Toţi Sfinţii Părinţi, interpretând textul din Geneză: „La început a făcut Dumnezeu
cerul şi pământul” (Facere 1 , 1 ) , spun că prin cuvântul „cer" trebuie să se înţeleagă lumea
nevăzută, spirituală, a îngerilor şi prin „pământ" să se înţeleagă lumea materială, terestră. Ei
precizează, de asemenea, că ,,lumea îngerilor, a puterilor cereşti a fost creată de Dumnezeu
înaintea lumii materiale, înaintea omului”32.
Cuvântul ,,înger”, ca şi corespondentul său în cele mai multe limbi moderne, derivă de
la cuvântul latinesc ,,angelus”33 şi de la cel grecesc ,,αγγελος”34, care înseamnă, sol, trimis,
vestitor. În limba ebraică pentru cuvântul înger găsim termenul de „malak" prin care, în
general, ,,se redă noţiunea de trimis, sol, vestitor, atât pentru acţiunile divine, cât şi pentru
cele omeneşti”35.
Termenul de înger (αγγελος - malak) arată prin el nu natura îngerilor, ci principala
lor misiune de vestitori ai voii lui Dumnezeu şi slujitori ai Lui. Sfântul Ioan Damaschin
spune că: ,,îngerii au un singur lucru de făcut şi anume să laude şi să slujească voinţa lui
Dumnezeu”36.
Noţiunea de „malak" = mesager, trimis, sol, desemnează atât pe mesagerii omeneşti
trimişi de oameni către oameni, ca şi pe profeţii Vechiului Testament şi pe
îngeri. ,,Clasificarea de mesaj sau trimis o merită şi preotul (Mal. 2, 7) sau întregul popor al
lui Israel ca instrument al lui Dumnezeu” 37. Preotul, în calitate de trimis al lui Iahve, avea
misiunea permanentă pe lângă Israel de a-1 proteja (Psalm 34) sau de a-1 pedepsi atunci
când era în culpă (Psalm 35).
,,Profetul Daniel acordă un loc deosebit îngerilor ca miniştri ai lui Dumnezeu, prin
care el arată oamenilor voinţa sa”38. În cartea Profetului Daniel, trimiterile directe la îngeri
sunt numeroase. Putem spune că această parte din Vechiul Testament este una dintre cele
mai bogate dacă nu cea mai bogată în referiri directe, explicite la lumea
30
Pr. Prof. Dr. Mircea Chialda, Cinstirea Sfinţilor îngeri, în rev. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 6/1986, p. 90.
31
Isidor Todoran şi Ioan Zăgrean, Teologie Dogmatică, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991, p. 231.
32
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia a II-a, în vol. Opere, vol. 1, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 182
33
Drd. Viorel Caloianu, Sensul expresiei trimisul lui Dumnezeu în Vechiul Testament, în rev. ST, nr. 3-4/1975, p. 177
34
***Dicţionar Biblic, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995, p. 376
35
Drd. Viorel Caloianu, op. cit., p. 179.
36
Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., p. 61
37
Drd. Viorel Caloianu, op. cit., p. 180
38
Petre Sescu, op. cit., p. 233
spirituală. ,,Preocupat de sfârşitul veacurilor şi de Fiul Omului, profetul nu poate să
ocolească îngerii, trimişii lui Dumnezeu şi mesagerii voinţei acestuia” 39.
Textele din Sfânta Scriptură, din cartea Profetului Daniel, ce dau mărturie despre
rolul fiinţelor spirituale, pot fi grupate în pericope în care ,,îngerii sunt trimişi spre slujirea
celor care cred în Dumnezeu”40, în pericope în care aceştia îi vorbesc Profetului şi pasaje în
care ei sunt numiţi explicit şi chiar se arată oamenilor în chip de om.
În ceea ce priveşte primul grup de texte din diviziunea prezentată mai sus, textele din
cartea Profetului ce exemplifică pe deplin aceasta sunt „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui
Sadrac, Mesac şi Abed-Negro, care a trimis pe îngerul său şi a izbăvit pe servii săi care îşi
puseseră nădejdea în el” (Dan. 3, 28) şi respectiv „Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a
astupat gura leilor şi ei nu mi-au făcut nici un rău pentru că am fost găsit nevinovat înaintea
Lui”(Dan. 6, 23).
Pericopele în care îngerii îi vorbesc Profetului sunt: „Atunci am auzit un glas de om
deasupra fluviului Ulai, glas care striga şi spunea «Gavriile, tâlcuieşte celui de acolo
vedenia». Şi el a venit unde eram eu şi când se apropia, m-am înspăimântat şi am căzut cu
faţa la pământ. Şi el mi-a grăit” (Dan.8,16,17).
Un alt text este următorul: „Şi pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om,
Gavriil pe care l-am văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, se apropie de
mine pe la vremea jertfei de seară. Şi a venit şi mi-a grăit zicând: «Daniele, chiar acuma am
sosit ca să-ţi deschid mintea»” (Dan. 9, 21-22).
În ceea ce priveşte textele care prezintă numele cunoscute ale îngerilor, subliniem de
la început că Sfânta Scriptură precizează doar trei nume de îngeri, ,,pe Arhanghelii Mihail şi
Gavriil şi respectiv pe Rafael” 41. Dintre aceste nume, primele două sunt prezente în cartea
Profetului Daniel. Despre Arhanghelul Mihail ni se spune: „Şi îngerul păzitor al Persiei mi-
a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori
a venit în ajutorul meu şi eu l-am lăsat acolo la îngerul păzitor al regelui Perşilor” (Dan.
10,13).
O altă referire la acelaşi Arhanghel este prezentă în textul: „Şi în vremea aceea se va
scula Mihail, marele voievod care ocroteşte pe fii poporului şi va fi vreme de strâmtoare
cum nu a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de acum” (Dan. 12,1).
39
Georgescu Ion, Demonologia Vechiului Testament, Ed. Institutului de Arte Grafice Speranţa, Bucureşti, 1934, p. 78.
40
Drd. Marin Stamate, Rolul îngerilor în iconomia mântuirii după Vechiul Testament, în rev. ST, nr. 5-8/1977, p. 38.
41
Drd. Viorel Caloianu, op. cit., p. 180
 Despre celălalt Arhanghel, cartea Profetului Daniel ne precizează direct: „Atunci am
auzit un glas de om deasupra fluviului Ulai, glas care striga şi spunea «Gavriile, tâlcuieşte
celui de acolo vedenia». Şi el a venit unde eram eu şi când se apropia, m-am înspăimântat şi
am căzut cu faţa la pământ. Şi el mi-a grăit” (Dan.8,16).
Numele lui Gavriil şi Mihail le întâlnim pentru prima dată (8, 16; 9, 21). Gavriil este
interpretul lui Dumnezeu, Mihail este apărătorul poporului Israel. Spiritele cereşti sunt foarte
numeroase (7, 10), apar cu chip de oameni, stau în jurul lui Dumnezeu şi sunt protectorii
popoarelor (10, 12; 11, 12). Îngerilor li se aduce cinstire (10, 5) 42.
,,Amintim însă că ideea despre îngeri este foarte veche în Sfânta Scriptură (Fac.18,
19), şi nu poate fi vorba de o influenţă a mitologiei babiloniene”43. Influenţa acesteia se
simte probabil când se vorbeşte de o ierarhie în lumea îngerilor, în care Mihaii şi Gavriil
joacă un rol de şefi, conducători (9, 21; 10, 13). ,,În Dan. 4, 19 se stabileşte un oarecare cult
şi o cinstire a îngerilor, desigur nu înaintea celui oferit Dumnezeului cerurilor” 44. Lupta
angelică din cartea Daniel este reluată în Fapte 12, 7, însă între îngerii buni şi îngerii răi.
,,După o concepţie apocaliptică, istoria se dezvoltă pe două planuri diferite: planul ceresc şi
planul pământesc, dar există corelaţie între ceea ce se petrece pe pământ şi ce se petrece în
cer”45.
Preluând textul din cartea Profetului Daniel, Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul
mărturiseşte că putem vorbi de mii şi milioane de milioane de entităţi netrupeşti: „Şi acest
lucru este vrednic, - după credinţa mea, de atenţia spirituală, că anume, tradiţia scripturilor
vorbeşte de mii de mii şi miliarde de miliarde de îngeri (Daniil 7, 10), repetând şi
multiplicând deseori pe cele mai înalte din numerele noastre şi prin aceasta lăsând să se
înţeleagă, în mod clar, ordinele fiinţelor cereşti nu pot fi socotite de noi.
Căci oştirile fericite ale spiritelor celor mai presus de lume sunt numeroase, fiind
determinate spiritualmente numai de către ştiinţa cerească, ce li s-a dăruit lor, în chip fericit
de către dătătorul de înţelepciune divină şi bogată în cunoştinţă; de către principiul ce cu
adevărat există, al tuturor lucrurilor, de către cauza cea substanţială, de puterea şi
determinarea cea a toate cuprinzătoare”46.

42
Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof. Mircea Chialda, op. cit., p. 225
43
IPS Bartolomeu Anania, op. cit., p. 62
44
Protos. Lect. Dr. Justinian Cârstoiu, Sfinţii Îngeri după Proorocul Daniel, în rev. GB, nr. 5-8/1999, p. 64
45
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 249
46
Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul, Ierarhia cerească, trad. Cicerone Iordăchescu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, pp. 55-56.
 Această idee este reluată şi în cărţile de slujbă, ceea ce confirmă identitatea dintre
Sfânta Scriptură în general şi Sfânta Tradiţie, dintre cartea Profetului Daniel şi Minei:
„Căruia în cer îi stau cu cutremur mulţimi de îngeri şi arhangheli”47.
Prefigurată în Vechiul Testament, caracteristica pe care îngerii o au în Evanghelii,
aceea de a-L sluji pe Hristos, apare, după cum am văzut în cartea Proorocului Daniel. Avem
şi aici o confirmare a faptului că nu există o ruptură în ceea ce priveşte mesajul între cele
două Testamente. ,,În cadrul Sfintei Scripturi, dătătoare de seamă în primul rând în ceea ce
îi priveşte pe îngeri, cartea Proorocului Daniel este dacă nu cea mai bogată cu siguranţă
una dintre cele mai bogate texte scripturistice în acest domeniu” 48.

I. 3. Învierea morţilor

Cartea profetului Daniel aduce o contribuţie deosebit de valoroasă în privinţa

adevărului învierii morţilor (12,2), adevăr pe care-l afirmă explicit şi clar; acesta e un fapt
unic în Vechiul Testament ebraic; ,,această doctrină e mult mai semnificativă pentru
mentalitatea semită decât doctrina despre nemurirea sufletului”49.
În profeţia lui Daniel, învierea joacă un rol important, căci vedenia despre învierea
morţilor şi despre Antihrist încoronează opera marelui profet cu adevăruri incontestabile:
„Şi în vremea aceea se va scula Mihail, marele voievod care ocroteşte pe fiii poporului tău,
şi va îi vreme de strâmtoare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de
acum. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în
carte. Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică,
iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică." (Dn.12; 1,2)
Cartea profetului Daniel are şi o însemnătate teologică de mare importanţă, datorită
doctrinei sale despre înviere50. Cartea lui Daniel se distinge apoi şi prin ideile eshatologice,
mult mai explicite decât la profeţii anteriori (Isaia 11, 6-24; 27; Zaharia 12-14) 51.
,,Eshatologia sau descrierea ultimelor timpuri, la Daniel, arată diferite faze succesive,

47
***Minei pe noiembrie, ed. a IlI-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1929, p. 126.
48
Protos. Lect. Dr. Justinian Cârstoiu, op. cit., p. 66
49
Petre Sescu, op. cit., p. 234
50
Pr. Iconom Stavrofor Dumitru Bondalici, op. cit., p. 59
51
Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof. Mircea Chialda, op. cit., p. 226
grupate aici, dar care apar risipite şi la alţi profeţi”52. Astfel, profetul vorbeşte despre
încercările şi suferinţele poporului biblic (12, 25; 8, 24-25; 9, 26-27), despre judecata
universală asupra popoarelor, îndeplinită de către Dumnezeu însuşi (7, 11) despre
condamnarea celor răi (12, 2) despre desfiinţarea răului şi a păcatului (9, 24) despre
inaugurarea împărăţiei mesianice (2, 44; 7, 27). ,,Învierea morţilor va premerge împărăţiei
mesianice”53; toţi se vor ridica din ţărână, unii pentru viaţa veşnică, alţii pentru pedeapsa
veşnică (Mt. 25, 4; In. 5, 29).
În Vechiul Testament, a existat ideea că murind israelitul, ,,se adăuga la poporul
său”: ,,Şi a murit Avraam la adânci bătrâneţi şi s-a adăugat la poporul său” (Fac. 25, 8),
continuând astfel ,,să participe la eternitatea grupului”54.
Daniel prevesteşte o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor păcătoşi; unii se vor scula
spre viaţă veşnică, alţii spre osânda veşnică 55; ,,cei ce au suferit moartea martirică sau au
îndrumat pe alţii vor fi primii beneficiari ai acestei învieri” 56. Speranţele eshatologice ale lui
Israel sunt legate de conceptul de popor al Legământului. În această perspectivă expresii ca
,,Tu ai ridicat sufletul meu din Şeol” nu trebuie considerate ca hiperbole, ci ca realităţi
existenţiale57. În alte texte ca Os. 6, 1-3; 13,14; Iez. 37, 1-14; Is. 53, 10, este vorba de
restaurarea naţională. ,,În acest sens există o legătură strânsă între învierea morţilor şi
învierea lui Hristos”58.
,,Pentru Daniel, învierea nu este o simplă întoarcere la viaţa pământească, ci o
înălţare la viaţa cerească, corpurile celor înviaţi vor fi pătrunse de o luminozitate. Mai
mult, învierea morţilor în cartea lui Daniel este mai mult decât o speranţă, este o necesitate
veritabilă”59.
I. 4. Profeţii mesianice

Ideea mesianică ia naştere odată cu începutul neamului omenesc. Ceea ce a provocat

doctrina despre reformatorul sufletului omenesc a fost necesitatea unei reacţii radicale
împotriva factorilor ce au produs o atât de accentuată suferinţă socială. „Cu spiritul lor

52
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 250
53
IPS Bartolomeu Anania, op. cit., p. 84
54
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 250
55
Ibidem
56
Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Un capitol de teologie biblică vechi-testamentară: moartea, nemurirea sufletului, judecata şi
viaţa viitoare, în rev. RT, nr. 3/1994, p. 7
57
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 251
58
Ierom. Antonie Plămădeală, Câteva probleme în legătură cu Ebed-Iahve şi Deutero-Isaia, în rev. MB, nr. 1-3/1970, p. 70
59
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 252
puternic de scriitori inspiraţi, autorii cărţilor Vechiului Testament se fac ecoul voinţei divine
şi vestesc treptat că omul va ieşi din acea stare de barbarie. Astfel, de la întâia carte a
Vechiului Testament, persoana Mântuitorului promis se vede anunţată ca un fir roşu de-a
lungul istoriei până ce se arată lumii ca Fiu al lui Dumnezeu. Însă mesianismul nu este un
apanaj propriu numai Vechiului Testament, căci idei mesianice găsim şi în literaturile
religioase sau profane ale multor popoare”60.
Planul mântuirii omenirii de sub osânda păcatului strămoşesc, rânduit de Dumnezeu,
stă în strânsă legătură cu întruparea Mântuitorului Hristos, despre a cărui venire în lume
profeţesc aghiografii Vechiului Testament, începând cu Moise şi încheind cu proorocul
Maleahi. Pentru ca oamenii să înţeleagă şi să recunoască această misiune a lui Mesia
Dumnezeu le-a descoperit, pe cale supranaturală, prin profeţii Vechiului Testament câteva
trăsături privind persoana şi lucrarea Lui în lume. „Având în vedere acest lucru, putem spune
că scrierile Vechiului Testament conţin istoria mântuirii şi aproape toate cărţile canonice
vechi-testamentare vorbesc în sens profetic de venirea în lume a lui Mesia” 61.
În cărţile Vechiului Testament, toate textele care vorbesc despre persoana şi lucrarea
lui Mesia poartă numele de profeţii mesianice. După modul în care sunt făcute, acestea se
împart în două categorii: cele directe şi cele indirecte sau tipic mesianice. Urmărind şirul
profeţiilor vechi-testamentare observăm că ideea mesianică cunoaşte o dezvoltare strâns
legată de revelaţia divină şi ea se conturează foarte mult după ce Dumnezeu a ales pe
patriarhul Avraam din care se va naşte poporul lui Israel, ,,chemat de Iahve ca să păstreze
curată credinţa în Unicul şi adevăratul Creator al lumii”62.
De asemenea, cu acest popor va încheia un legământ pe muntele Sinai ca să asculte
de poruncile sale şi din sânul său va alege prooroci care să-i vorbească nu numai de
împlinirea Legii divine, ci şi de persoana şi venirea lui Mesia în lume. Perioada de vârf în
care ideea mesianică despre persoana şi lucrarea lui Mesia a cunoscut o mare dezvoltare a
fost cea a profeţilor (sec.IX-V î.Hr.).
La egipteni se aştepta victoria luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii.La
perşi, după Zendavesta, omului îi va veni un ajutor printr-un prunc născut din fecioară;
acesta va hărăzi morţilor învierea, va răsplăti pe cei buni şi va pedepsi sever pe cei păcătoşi 63.

60
Pr. Conf. Dr. Ioan Chirilă, op. cit., p .190
61
Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, op. cit., p. 613.
62
Ibidem
63
Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Prof. Dr. Remus Rus, op. cit., p. 206
Samaritenii ştiau că o să vină Mesia, care se cheamă Hristos, iar venind va descoperi lor
toate tainele vieţii sufleteşti. ,,După presupunerile samaritenilor (cf. In. 4, 25), Mesia avea
să fie o personalitate cu totul deosebită de altele. Şi apusenii aşteptau să vadă visul
strămoşilor devenit realitate”64.
Este o eroare dacă credem că mesianismul ar fi creţia lui Israel. Ideea mesianică este
mult mai veche decȃt apariţia poporului Israel pe arena istoriei. Ideea, care a existat ȋn
străvechiul Orient, a reluat-o doar Avraam şi prin el descendenţii săi direcţi – din momentul
autorizării cu desăvȃrşire a operei de pregătire a lumii pentru venirea lui Hristos. ,,Ideea
mesianică ia naştere odată cu ȋnceputul neamului omenesc”65.
Credinţa poporului evreu este una monoteistă prin excelenţă, având la bază credinţa
într-un singur Dumnezeu. Religia Vechiului Testament nu vorbeşte decât despre un
Dumnezeu Unic. ,,Când Moise a primit revelaţia pe muntele Sinai şi a fost cunoscut numele
adevăratului Dumnezeu că este Yahweh, din acel moment, El a fost conceput ca un singur
Dumnezeu”66.
Ȋn Vechiul Testament nu vom ȋntȃlni un sistem bine ȋnghegat despre concepţia păcii
viitoare, mesianice, ci ideile despre pace le putem desprinde din cuvȃntările ocazionale ale
Profeţilor sau cȃntările religioase ale psalmiştilor inspiraţi.
Ideile despre pace la Profeţi şi la psalmişti ȋşi au izvorul ȋn concepţia despre
Dumnezeu Cel Atotbun şi Atotdrept, despre Dumnezeu Creatorul, Proniatorul şi Părintele
popoarelor. Dumnezeu, ȋn atotbunătatea Sa va trimite ȋn lume un Mȃntuitor care va izbăvii
pe oameni, ȋi va ȋmpăca cu Dumnezeu şi ȋntreolaltă, ridicȃndu-I la starea lor cea dinainte de
cădere. ,,Astfel, ideea de pace se desprinde, mai departe, din ideea mesianică, din ideea de
mȃntuire, care este atȃt de veche, pe cȃt de veche este şi omenirea căzută ȋn păcat” 67.
Ȋn fruntea textelor mesianice ale Vechiului Testament stau celebrele cuvinte:
,,Vrăjmăşie voi pune ȋntre tine şi femeie, ȋntre sămȃnţa ta şi sămȃnţa ei; Acela va sfărȃma
capul tău şi tu ȋi vei ȋnţepa călcȃiul Lui”(Fac.3,15). Aceasta este cea mai veche profeţie
mesianică. ,,Această viziune clară a adevărului o are omul de la ȋnceput”68.
Cea dintȃi veste bună vorbeşte despre Cel ce Se va naşte din sămȃnţa Evei. Acesta va
birui puterea celui rău, va zdrobii capul şarpelui şi va elibera de sub robia lui neamul
64
Pr. Conf. Dr. Ioan Chirilă, op. cit., p .191
65
Prof. Dr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, op. cit., p. 33
66
Pr. Prof. Athanase Negoiţă, op. cit., p. 16.
67
Pr. Prof. Vladimir Prelipcean, Pacea mesianică la profeţii Vechiului Testament, ȋn rev. ST, nr.1-2/1954, p. 6
68
Prof. Dr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, op. cit., p. 33
omenesc (Fac.3, 15). Biruitorul şarpelui, a forţelor ȋntunericului va fi un om, un urmaş
celebru al Evei. El ȋşi va avea obȃrşia din neamul lui Sem ( Fac.9, 25-27), din neamul lui
Avraam, Isaac şi Iacov. Prin acest urmaş al Patriarhilor ,,se vor binecuvȃnta toate neamurile
pămȃntului”(Fac.12,2; 22,18). Odată cu inaugurarea domniei lui David, viitorul Mesia este
ȋnfăţişat ca un urmaş glorios al casei davidice, ,,care va ȋntemeia o Ȋmpărăţie universală
permanentă, cu central ei ȋn Ierusalim, cetatea păcii”69.
Un aport substanţial la dezvoltarea ideii mesianice l-a adus şi profetul Daniel, chemat
la misiunea profetică tot în timpul exilului babilonian. ,,Cartea lui Daniel poate fi numită pe
drept cheia descifrării mesajelor profetice” 70. Din cuprinsul cărţii sale, în care se subliniază
cu claritate persoana şi lucrarea lui Mesia, menţionăm cele trei texte mesianice despre
Împărăţia păcii (Dan. 2, 44), Fiul Omului (Dan. 7, 13-14) şi cele 70 de săptămâni de ani
(Dan. 9, 24-27). ,,În prima profeţie aflăm că profetul prevesteşte sosirea celei de a V- a
împărăţii care are o origine divină şi este de natură spirituală, deoarece existenţa ei nu va fi
nimicită de nimeni şi ea va dăinui în veci” 71. Această împărăţie este pusă în legătură cu
marile împărăţii ale lumii, care nu au fost veşnice72.
Împărăţia păcii (2, 44-45) – această profeţie este în directă relaţie cu visul regelui
Nabucodonosor despre statuia colosală, în care primele împărăţii sunt lumeşti şi reprezentate
material în ordinea descreşterii lor valorice, iar cea de-a cincea este împărăţia veşnică 73. ,,Ea
există deodată cu celelalte împărăţii şi se bucură de universalitate şi
veşnicie”74. ,,<<Piatra>> dezlipită este identificată fie cu persoana lui Mesia, care distruge
duşmanul lui Israel”75, fie cu Israel însuşi, la sfârşitul lumii, când se va instaura era
mesianică şi, respectiv, Împărăţia păcii76.
,,Fiul Omului ( 7, 13-14) – aceasta este cea mai importantă, dar şi cea mai
controversată profeţie danielică”77. Trebuie să remarcăm deosebirea dintre Textul Masoretic
şi textul Septuagintei. În textul original, ,,Fiul Omului” vine ,,cu norii cerului”, expresie în

69
Pr. Prof. Vladimir Prelipcean, op. cit., p. 8
70
http://www.crestinul.ro/daniel.htm
71
Pr. Ioan Vasile Botiza, Introducere în studiul Sfintei Scripturi, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2005, p. 341
72
Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof. Mircea Chialda, op. cit., p. 227
73
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 242
74
Ibidem
75
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon, în PSB, vol. 2, traducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 107
76
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 242
77
Origen, Scrieri alese III, în PSB, vol. 8, studio introductiv, traducere şi note de Pr. Prof. teodor Bodogae, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1982, p. 71
care particula ,,im” marchează coexistenţa temporală, în timp ce Septuaginta foloseşte
prepoziţia ,,επι”, ceea ce dă expresia ,,pe norii cerului”78.
Expresia „Fiul omului" îl desemnează pe Mesia, care nu mai vine ca să instaureze
vechea împărăţie a regelui David; el e un personaj transcendent, care nu aparţine acestei lumi
decât pentru faptul că vine să o judece şi să o cureţe de orice stricăciune la sfârşitul
timpurilor; împărăţia inaugurată de Fiul omului nu va aparţine acestei lumi (9, 24) şi va
începe cu învierea celor care au murit (12, 1-4). ,,Această doctrină prezentă în profetul
Daniel conduce speranţa lui Israel la ultimul ei stadiu înainte de a se împlini în Noul
Testament”79. Între cele mai des întâlnite interpretări date despre ,, Fiul Omului” amintim:
1) Interpretarea mitologică vede în acest personaj o figură specifică mitologiei antice.
,,Se fac referiri la mitul babilonian şi la concepţia Omului primordial din mitologia
iraniană”80. Această concepţie este rspinsă de majoritatea exegeţilor.
2) Interpretarea simbolică este des întâlnită printre comentatorii cărţii Daniel şi
identifică pe ,,Fiul Omului”, ,,fie cu poporul ales al Vechiului Testament, fie cu
Înţelepciunea divină ipostaziată”81.
3) Interpretarea mesianică a văzut în ,,Fiul Omului” o figură mesianică82.
,,Expresia ,,Fiul Omului” îi conferă personajului divin un rol eshatologic aparte” 83.
Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că ,,Fiul este de aceaşi cinstire cu Tatăl; El vine
în lume după Tatăl; Fiul este preexistent”84.
Sfinţii Părinţi identifică espresia ,,Fiul Omului” cu expresia ,,Fiul lui Dumnezeu”, deducere
,,corectă din punct de vedere dogmatic, dar inaccesibilă din punct de vedere gramatical” 85.
Cele şaptezeci de săptămâni (9, 24-27) – simbolismul profetic din capitolul 9
culminează cu prima venire a lui Hristos şi cu evenimente legate de aceasta, întrucât Daniel
vede împlinirea prin Biserica răscumpărată, ca noul Ierusalim sau noul Israel. Această
profeţie are o importanţă crucială pentru problematica eshatologică a Sfintei Scripturi:
„«...Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă
până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi
78
Prof. Dr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, op. cit., p. 33
79
Petre Sescu, op. cit., p. 235
80
Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Prof. Dr. Remus Rus, op. cit., p. 209
81
Dr. Nicolae Neaga, Profetul Daniel despre Hristos, Ed. Tipografiei Arhidiecezană, Sibiu, 1933, p. 13
82
Pr. Drd. Liviu Vâlcea, op. cit., p. 41
83
Pr. Drd. Vasile Mihoc, Fiul Omului după Noul Testament, în rev. ST, nr. 1-2/1973, p. 40
84
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB, în vol. Scrieri. Partea a treia, vol. 23, traducere de pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 85
85
Pr. Ioan Chirilă, Profeţiile mesianice din cartea profetului Daniel în viziune patristică, în rev. RT, nr. 2/1997, p. 125
nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi proorocia se vor pecetlui şi se
va unge Sfântul Sfinţilor. ..Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la
mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până
când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii».” (Dn. 9, 24-27),
deoarece s-a dovedit a fi una din cele mai exacte profeţii86. Mesajul are două secţiuni: 9, 24 -
o nouă profeţie şi 9, 25-27 o explicaţie. Descifrarea acestei profeţii a creat însă multe
discuţii. În funcţie de argumentele aduse, comentatorii s-au grupat în jurul câtorva ex-
plicaţii.
1)Explicaţia istorică: 70 de săptămâni se raportează la
timpul exilului; Cel Uns este un personaj al restaurării (Cirus, Zorobabel,
sau marele preot Iosua); ,,62 de săptămâni sunt de la reîntoarcerea din exil la
epoca macabeană, iar ultima săptămână este persecuţia lui Antioh Epifanes”87.
2)Explicaţia mesianică: Cel Uns este Iisus Hristos (Sf. Părinţi şi majoritatea autorilor
creştini până în secolul al XlX-lea).
3)Explicaţia istorico-mesianică: este o poziţie mediană; reţine reîntoarcerea din exil,
restaurarea, persecuţia seleucidă, dar menţine caracterul mesianic al v.24.
4)Explicaţia eshatologică: plasează totul la sfârşitul lumii.
Comentatorii se gândesc la 70 de săptămâni de ani: o săptămână are 7 ani, 70 de
săptămâni de ani de 70x7=490 de ani. ,,În acest context numărul 70 trebuie receptat în sens
simbolic, iar noţiunea de "săptămână" trebuie considerată ca o perioadă de timp delimi-
tată”88.
Dacă la ceilalţi profeţi împărăţia mesianică este pusă în legătură cu întoarcerea din exil
a poporului israelit, în cartea proorocului Daniel, venirea acesteia este pusă în relaţie cu
trecerea celor 70 de săptămâni de ani. Fixarea acestei date ne dă posibilitatea să ştim câţi ani
vor trece de la eliberarea israeliţilor din robia babiloniană şi până la venirea Mântuitorului,
Care se va jertfi şi va întemeia o împărăţie universală şi veşnică, cuprinzând toate popoarele.
Momentul jertfei va avea loc după scurgerea celor 70 de săptămâni de ani, adică după 490 de
ani, ,,începând cu anul 458 î.Hr., când regele perşilor Artaxerxes I” 89 a dat ,,primul edict de
eliberare al iudeilor din robie”90.
86
Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, op. cit., p. 613
87
Prof. Dr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament..., p. 98
88
Pr. Lect. Dr. Aurel Pavel, op. cit., p. 247
89
Horia C. Matei, op. cit., p. 44
90
Pr. Iconom Stavrofor Dumitru Bondalici, op. cit., p. 59