Eretz Yisrael

Luptând cu
Dumnezeu

Gânduri culese și alese de Horeb

2
Eretz Yisrael

Israel — Al treilea Templu

“Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde voi pune talpa
picioarelor Mele; aici voi locui vecinic în mijlocul copiilor lui Israel! ” Ezechiel 43:7

Acum 4000 de ani, Avraam era pus la încercare pe muntele

Moria, pentru un mare sacrificiu. Trebuia să aleagă între
dragostea pentru Dumnezeu şi dragostea pentru fiul său Isaac.
Avraam a fost credincios, drept răsplată Dumnezeu îl face sub
jurământ pe Avraam tatăl unui popor binecuvântat. Dumnezeu l-a
încercat pe Avraam şi l-a găsit credincios. După 1000 de ani,
Dumnezeu I se arată printr-un înger lui David pentru o altă jertfă.
Acum era o jertfă pentru păcat. Dumnezeu i-a jurat lui Avraam că
mare va fi numărul urmaşilor lui. David a vrut să verifice acest lucru, şi pentru
aceasta a trebuit să fie pedepsit. Dumnezeu îi cruţă viaţa, iar David ridică un altar
Domnului şi mai târziu în acel loc, fiul său Solomon ridică
un templu în care Dumnezeu să locuiască. Păcatele
înfăptuite de poporul evreu l-au îndepărtat mai târziu pe
Dumnezeu din templu şi templul a fost distrus. L-a fel s-a
întâmplat şi cu al doilea templu, în anul 70 după Hristos.

După alţi 1000 de ani, înaintea lui Dumnezeu este adusă o altă jertfă.
Aceasta era atât pentru păcat, cât şi pentru o “sămânţă de urmaşi” aşa cum este
descris în Isaia 53:10. Aceasta este jertfa lui Isus Hristos. Domnul Isus a spus
într-o împrejurare:” stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!” Ioan 2:19. Al
treilea Templu pe care Dumnezeu îl alesese şi nu oamenii, era trupul Domnului
Isus.

Astăzi pe locul unde era templul din timpul Domnului

Isus, se află o moshee care pretinde că în interiorul ei are
stânca pe care Avraam a adus ca jertfă pe Ismael, şi nu pe
Isaac! Conflictele cu care astăzi ne confruntăm la radio sau
televiziune în mare parte se datorează acestei micuţe porţiuni
sfinte. Acum se pune întrebarea, templul pe care Ezechiel
(cap. 43) l-a văzut în vedenia sa, va fi el construit acum când Israelului i s-a redat
pământul?

Într-una din zile am studiat un pic în limba ebraică numele lui Dumnezeu, şi
am descoperit ceva interesant. Poporul Israel atunci când au ieşit din Egipt l-au
cunoscut pe Dumnezeu sub numele de ‫( אל‬EL). Mai pe larg acest nume EL
înseamnă “Cel ce conduce şi călăuzeşte ca un păstor”, această definiţie fiind
dată de pictogramele cu care era reprezentat numele lui Dumnezeu. Aceste
pictograme arătau un viţel ca şi autoritate şi un toiag ca şi călăuzire. Însă Moise L
-a cunoscut pe Domnul ca ‫( יהוה‬Yahweh) care înseamnă “Eu sunt Cel ce sunt”.
3
 Eretz Yisrael

Poporul Israel, care îl cunoscuse pe Dumnezeu cu numele EL, a încercat

să îl facă prezent atunci când Moise a lipsit printr-un viţel de aur spunând: ” Iată
dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!”. Doar pentru acest păcat o
naţiune întreagă era să fie exterminată, nu de Hitler, Stalin sau de forţele arabe,
ci de Dumnezeul cel veşnic. Ce înseamnă lucrul acesta? Israeliţi nu L-au
cunoscut pe Dumnezeu, decât puţin de departe. Dar ce trist pentru ei, Dumnezeu
în mijlocul lor, şi ei atât de departe de EL? Oare nu se întâmplă cu fiecare dintre
noi să fim în felul acesta ca al evreilor, poporul lui Dumnezeu? Dumnezeu în
mijocul nostru şi noi departe de EL? Doamne fereşte-ne de acest mare păcat! Ei
au căutat să îşi creeze propriul chip al lui Dumnezeu după numele Său, dar au
uitat ei că erau creaţi după chipul şi asemănarea celui Sfânt? Noi, ca Biserica lui
Hristos, nu suntem cumva ispitiţi să cădem în aceeaşi capcană?

Pentru ca Templul fizic să aibă viaţă, trebuie ca

Templul spiritual al lui Dumnezeu să fie gata! Se poate
vorbi multe despre acest minunat Templu, pe mine mă
uimeşte supremaţia Sfântă a lui Dumnezeu descrisă în
Scriptură legat de templu. În Noul Ierusalim, spune
Biblia, nu va fi Templu pentru că Dumnezeu şi Mielul
vor fi Templul acestei noi cetăţi(Apoc. 21:22). Însă
Împărăţia de 1000 de ani va avea ca centru de
închinare templul descris în Ezechiel. Popoarele vor veni să se închine la
Ierusalim, iar poporul Israel va fi preot înaintea lui Dumnezeu pentru popoare.

Aşa că moscheea va rămâne în acel loc până când se va împlini ceasul

hotărât. Îngerii şi sfinţii în cer cred că se bucură să vadă că Domnul Isus se
pregăteşte de venire. Eu unul cred că vremea este foarte aproape. Nouă nu ne
rămâne decât să veghem, să stăm de strajă. Timpul nostru abia începe şi al celui
rău se sfârşeşte. Porţile cerurilor se deschid înaintea noastră, şi să ne întristăm
pentru praf şi pulbere de pe acest pământ?

Să ne rugăm pentru rabinii din Israel, învăţătorii care conduc

poporul Israel spre Dumnezeu, să ne rugăm pentru guvernul Israel
(Knesset). Rabinii sunt acei oameni ca şi fariseii şi cărturarii de altă dată.
Ei conduc din punct de vedere spiritual pe poporul Israel. Guvernul
israelian conduce poporul economic, administrativ. Ei sunt aceia care se
străduiesc să aşeze graniţele ţării cât mai stabile şi să îndrepte conflictele cu
popoarele vecine spre pace. Să ne rugăm ca acest popor să îşi pună inima să
caute Faţa Domnului. Poporul Israel, pentru a-L onora pe Dumnezeu cu un alt
templu trebuie să îl accepte pe Hristos ca Mare Preot şi Împărat, altfel religiunea
lor este ştirbită şi rătăcitoare, incapabilă de a sluji ca preoţi pentru neamuri.

“Şi peste toţi ceice vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui
Dumnezeu să fie pace şi îndurare!” (Gal.6:16)

4
Eretz Yisrael

Israel—Chivotul legământului
“Să facă un chivot din lemn de salcîm; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi
jumătate şi înălţimea de un cot şi jumătate. Să pui în chivot mărturia pe care ţi-o voi da. Să pui capacul
ispăşirii pe chivot şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da.” Exodul 25:10,16,21

Cu toții am auzit sau cunoaștem câte ceva legat de unul dintre cele mai sacre
obiecte ale închinării pentru poporul Israel. Chivotul reprezenta într-o vreme ca a lui
David împăratul, un simbol al puterii și prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului
Israel. Istoria chivotului nu se cunoaște în totalitate, și referințele biblice nu dau o
notă importantă acestui obiect pe perioada nou testamentară. Ieremia spune despre
chivot în felul acesta:„Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea, zice
Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului, şi nu-i va mai veni
nimănui în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa, şi nici nu
vor mai face altul.”

În timpul lui Moise, în Cortul Întâlnirii, chivotul conținea trei lucruri importante, mărturii ale puterii lui
Dumnezeu. Tablele Legii, un vas cu mană și toiagul lui Aaron erau menite de a fi în centrul legământului cu
Israel. Toate vorbesc despre o legătură dintre Israel și Dumnezeu. Conform 1 Împ. 2:26, în timpul
împăratului Solomon, se pare că în chivot nu mai rămăsese decât Tablele Legii. După cucerirea
Ierusalimului de către Nebucadnețar, chivotul nu mai apare în noul Templu construit, chiar dacă Sfinta
Sfintelor era la fel de importantă ca în timpul lui Moise.

În zilele noastre, zvonurile cu privire la chivot circulă în lumea întreagă spunând că acesta a fost găsit.
Unii sunt de părere că se află în siguranță undeva în subteran, sub locul unde odinioară se afla Templul lui
Solomon, iar alții, cum este liderul bisericii ortodoxe din Etiopia, susține cu certitudine că veritabilul chivot se
află în custodia lor de sute de ani. Apocalipsa spune în cap. 11:19:”Şi Templul lui Dumnezeu, care este în
cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete,
un cutremur de pământ, şi o grindină mare.”

Când Domnul Isus a murit pe cruce, biblia spune că perdeaua dinăuntrul Templului, aceea care
separă locul Sfânt de locul PreaSfânt, s-a rupt în două. Această perdea avea două roluri binedeterminate.
Primul era acela de a separa cele 2 locuri sfinte, de a bloca intrarea în locul unde se afla chivotul, iar al
doilea rol de îndeplinit era acela ca în momentul în care se pleca din Cortul Întâlnirii cu chivotul, perdeaua
trebuia să-l acopere desăvârșit în așa fel încât să nu fie văzut de nimeni, Numeri 4:5. Faptul că s-a rupt a
făcut cumva ca accesul în prezența lui Dumnezeu să fie liber pentru oricine se apropie prin Isus Hristos.
Templul a fost distrus, chivotul a dispărut, Domnul Isus a fost omorât și apoi ”dispărut”. Toate acestea fac ca
accesul la Dumnezeu să fie făcut total pe o altă cale, și aceasta este calea credinței. Templul lui Dumnezeu,
Ierusalimul cel nou, chivotul, pomul vieții, grădina edenului, Domnul Isus ne arată faptul că Dumnezeu le-a
pregătit pentru un pământ nou, regenerat de puterea Sa, aflat în afara blestemului adamic. Adam este o
întruchipare a cerului și pământului actual, blestemat din pricina neascultării, iar Domnul Isus este
întruchiparea cerului și pământului nou în care voia lui Dumnezeu guvernează.

În chivot, după cum am văzut în sfânta scriptură, erau trei mărturii. Prima dintre ele
erau Tablele Legii. Acele table care au fost aduse a doua oară de Moise, scrise pe
Muntele Horeb. Acolo Dumnezeu, a scris cu degetul Său, toate poruncile pe care
poporul Israel trebuiau să le țină pentru a rămâne sub binecuvântarea Sa.
Dumnezeu a scris cu mâna Sa, ca întreg poporul să nu spună că există ceva scris
greșit sau interpretabil în cuvintele Sale. Atât de mare importanță a dat Dumnezeu
acestor porunci. În geneza îl vedem pe Dumnezeu în creație folosind doar
cuvintele pentru a aduce la viață anumite lucruri. Doar la om, Dumnezeu se
implică într-un mod mai deosebit. Dar pentru a transmite cuvintele Sale omului, El le-a scris cu mâna Sa pe
table de piatră. Domnul Isus spune într-o împrejurare: ”Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece.” Cuvintele lui Dumnezeu, oriunde ar fi ele scrise, tipărite ele vor dăinui peste veacuri. Ferice de omul
care le poartă în viața lui pentru a le transmite mai departe. Doamne ajută-ne să fim niște pietre vii, în care
cuvintele Tale sunt scrise așa de puternic, încât să împlinească voia Ta peste tot pe unde le purtăm. Lăsați
Cuvântul lui Dumnezeu să vă strice toate gândurile și planurile, și El să vă dea lumina lucrurilor de sus.
Aceasta este mărturia pe care o avem astăzi cu noi, Biblia, și trebuie să ne apropiem de ea cu sfințenie, dar
și cu bucurie.

5
 Eretz Yisrael

O a doua mărturie în chivot era vasul cu mană. Aceasta este cu

adevărat o mărturie a purtării de grijă a lui Dumnezeu în pustie. Nouă, ca
și copii de Dumnezeu, nu trebuie să ne fie frică de pustie, de viața lipsită
de bunuri materiale. Dimpotrivă, aceasta nu poate decât să aducă prilejul
de încredere totală în El. Gândiți-vă la Moise, unde l-a întâlnit pe
Dumnezeu? Dar Ilie, sau Domnul Isus? Unde l-a trimis Duhul Sfânt pe
Ioan Botezătorul? Când mă gândesc la poporul Israel, la binecuvântarea
pe care au primit-o și ei în pustie, mă minunez, dar au dorit mai mult
”mierea și laptele” țării promise decât frumusețea chipului Său. Ca să-l
întâlnești pe Dumnezeul vieții cred că trebuie să treci prin pustie. Pustia
este locul potrivit pentru a-L întâni pe El. Aduceți-vă aminte de cele spuse
de Richard Wurmbrandt legat de timpul petrecut în acea temniță, lipsită de
lumină. Pentru el acel loc a fost cu adevărat un loc de întâlnire cu cerul, cu Dumnezeu. Ce nestemată a putut ieși
de acolo acest frate. Nouă, se pare că nu ne place pustia. Alergăm spre pășuni cât mai mari și mai bune. Căutăm
să trăim pentru pământ și nu pentru cer. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru vremurile de trecere prin pustie
avute până acum în viața mea, și îi mulțumesc pentru Mana pe care El a avut-o pregătită pentru mine. Mana, care
vine din cer, prin credință este cu adevărat o mană sufletească, o mană care te leagă de Cel ce o dă. Diavolul a
venit la Domnul Isus când a flămânzit, și l-a pus să prepare o mană din pietre, dar Diavolul nu a știut că Mana era
însăși persoana lui Isus. Israeliți s-au scârbit de mana lui Dumnezeu în pustie, atenție fiecăruia ca nu cumva într-
un anume fel să se scârbească de Mana lui Dumnezeu, pentru că va fi amarnic. Noi ca să putem beneficia de
viața eternă cu Dumnezeu, trebuie să avem părtășie cu această Mană, în Domnul Isus numai vom avea din
belșug toate lucrurile.

O a treia mărturie aflată în chivot era toiagul lui Aaron. Acest toiag era încă o mărturie a
puterii și alegerii lui Dumnezeu. Într-o singură noapte, toiagul lui Aaron a înverzit, a făcut muguri,
a înflorit și a copt migdale. Toiagul lui Aaron arătat pe cine a ales Dumnezeu. ”Lui Dumnezeu nu
-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.”. Dumnezeu ne-a chemat la El să fim adevărați
preoți pentru familia noastră, pentru prietenii noștrii. De multe ori venim înaintea lui Dumnezeu,
nu ca preoți, ca mijlocitori, ca reprezentanți ar unor suflete nemântuite, ci ca cerșetori. Aaron nu
avea voie să se jelească cum ar fi vrut el pentru moartea fiilor săi, ci în tăcere a trebuit să poarte
povara poporului înaintea Domnului. În felul acesta, venind înaintea lui Dumnezeu în necazurile
noastre, cu probleme celor din jur, cu suferințele fraților, cu păcatele rudelor pentru iertare, toiagul preoției noastre
va înmuguri și va da roadele Duhului Sfânt. Noi suntem chemați la mijlocire, și aceasta vine printr-o viață dedicată
în slujba Sa. Noi nu avem voie să fim cum vrem noi.

Dumnezeu vrea ca viața noastră să fie un adevărat chivot, în care aceste trei mărturii să fie prezente.
Dumnezeu vrea ca în acest templu (trupul nostru) curățit de păcate, de idoli să poată locui și aceasta prin Duhul
Sfânt și Cuvântul Său. Israel a pierdut din vedere chivotul legământului, prin călcarea legământului. Dar
Dumnezeu le va ierta păcatele oricât de mari vor fi fost ele, și îi va aduce din nou înapoi la El. Le va dărui din nou
Templul și le va face ca inima lor să tresalte de bucurie la vederea prezenței lui Dumnezeu în mijlocul lor.

Ieremia 31:35-37 „Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi
stelele să lumineze noaptea, care întărîtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul
oştirilor.Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să
mai fie un neam înaintea Mea!” „Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate, şi dacă temeliile
pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice
Domnul.”

Dumnezeu să vă binecuvinteze sufletele cu viață veșnică!

6
Eretz Yisrael

Poporul evreu şi Isus Hristos

Încă din timpuri străvechi, evreii şi creştinii “au convieţuit” mai mult sau mai puţin împreună,trăind în
aceleaşi ţări dar în cele mai multe cazuri locuind în cartiere separate, care permiteau ambelor părţi să îşi trăiască
atât viaţa de zi cu zi cât şi cea spiritual, fiecare în modul moştenit din generaţie în generaţie. Deşi evreii şi creştinii
par la prima vedere naţiuni cu totul diferite au şi surprinzător lucruri de o deosebită semnificaţie în comun. Poporul
evreu a fost chiar “o acoperire a creştinilor” în primele decenii de existenţă, deoarece la început creştinismul a fost
privit ca pe o sectă a iudaismului şi ca atare o perioadă, deşi scurtă au fost privaţi de prigonire. Ce avem în
comun cu evreii?

Cu siguranţă unul din cele mai importante lucruri, pe DUMNEZEUL lui

Avraam, care prin îndurarea Lui a devenit şi Dumnezeul altor popoare care L-
au primit şi acceptat ca Dumnezeu al vieţii lor. Un alt lucru important pe care îl
avem în comun cu poporul evreu este Vechiul Testament, fără de care Noul
Testament al creştinilor nu ar avea nici un sens. Fără Vechiul Testament scris
aproape în exlcusivitate de evrei nu L-am cunoaşte pe Dumnezeu decât în
parte, pentru că El s-a revelat în fapte şi caracter în Vechiul Testament.
Bineînţeles că nu este de negat faptul că în Noul Testament el s-a revelat în
dragoste şi glorie. Dar fără Testamentul Evreilor nu am cunoaşte multe lucruri
importante despre Dumnezeu. Fără să insist prea mult asupra acestui lucru, Noul Testament este plin de evrei
care au scris istoria acestor cărţi ce îl formează. Şi atunci marea întrebare, de ce nu îl acceptă evreii pe Isus?

Cu alte cuvinte, care au marcat şi istoria tristă a evreilor din Europa, de ce nu se convertesc evreii la
creştinism? O întrebare, dar şi mai mult un motiv de discriminare a evreilor, a căror răni se resimt încă şi astăzi.
Cu siguranţă că evreii L-au respins pe Isus şi au contribuit la răstignirea Sa pentru care au fost şi mai târziu numiţi
ucigaşi ai lui Hristos, însă dacă suntem câtuşi de puţin cunoscători ai Bibliei ştim că acest lucru trebuia să se
întâmple. Şi fără să fiu sarcastică, dacă acest lucru nu s-ar fi întamplat şi evreii l-ar fi acceptat pe Mesia poate că
noi celelalte popoare nu am fi avut parte de harul de a-L cunoaşte pe Hristos şi de viata vesnica în El. Poate că
astăzi nu ar fi existat Creştinismul, cel puţin nu într-un spectru atât de larg. Şi totuşi de ce nu îl acceptă evreii pe
Isus Hristos ca Mesia cel mult aşteptat? Cum se face că poporul evreu încă mai trăieşte în aşteptarea Lui? De la
bun început evreii au avut o imagine “proprie” despre Mesia, Salvatorul lor. Ei au aşteptat un “salvator” la sensul
propriu. Nu atât un salvator spiritual cât unul fizic.

Fiind sub stăpânire romana şi în suferinţă, din acest motiv poporul evreu
tânjea după eliberare. În concepţia lor Mesia avea să îi elibereze de sub această
stăpânire şi să îşi definească şi să materializeze Împărăţia în mijlocul lor. În timpul
vieţii Domnului Isus L-au testat mereu şi chiar la final în timpul agoniei de pe cruce
i-au cerut dacă este Mesia să se salveze singur. Cum putea un crucificat sa fie
Mesia? În concepţia lor era imposibil. Ei nu înţelegeau adevaratul scop al Fiului lui
Dumnezeu, care venise să le salveze sufletele şi nu trupurile de la moarte. După
răstignirea, învierea şi înălţarea lui Hristos a luat naştere şi amploare Biserica
dezvoltându-se în timp scurt şi termenul de creştini.

————
Pentru neamurile din Antiohia termenul de Hristos (care înseamnă Mesia, Unsul) sună mai degrabă ca un nume de persoană decât ca o
“denumire oficială”. De aceea i-au numit pe cei care vorbeau atât de mult despre Hristos în mod natural “christianoi” (adepţi ai lui Hristos,
creştini), denumire ce s-a păstrat până în zilele noastre.

7
 Eretz Yisrael

Din nefericire de-alungul timpului creştinismul autentic a căzut în umbră, dezvoltându-se puternic ca religie
şi chiar ca politică. (Nu este necunoscut faptul că în evul mediu religia şi politica mergeau mână în mână, la
început chiar religia dominând conducerea ţării.) Biserica catolică a torturat, ucis şi expulzat evrei în numele lui
Hristos într-un mod îngrozitor şi rusinos pentru istoria creştinismului. Inchiziţia din evul mediu a marcat istoria
evreilor într-un mod resimţit şi astăzi.

Adolf Hitler a dorit să extermine evreii ca şi naţiune şi lui I s-au alăturat alte ţări
“creştine”. Chiar şi liderii religioşi au fost pervertiţi în timpul holocaustului alăturându-se
acestei cauze. Cum am putea aştepta ca evreii să creadă că Isus Hristos este Mesia când
Biserica şi Religia a abuzat de numele Lui pentru a-i persecuta într-un mod mai mult decît
groaznic. Iată motivul pentru care evreii sunt distanţi faţă de creştinism. Mulţi nici nu îşi pot
imagina să calce într-o Biserică sau să citească Noul Testament. Şi TOTUŞI nu este
nesemnificant numărul evreilor care au ajuns la credinţa liberă şi sinceră în Isus Hristos
(evrei mesianici). Cum s-a întamplat acest lucru în pofida istoriei? Datorită dragostei lui
Dumnezeu şi a creştinilor autentici, care prin viaţa lor au reuşit să dovedească
mesianitatea lui Isus Hristos. Ascultând şi citind multe mărturii ale evreilor întorşi la Hristos
am realizat că aceştia s-au întors datorită cercetării personale din partea lui Dumnezeu şi
a exemplului dat de alţi credincioşi, influenţaţi apoi de alţi factori cum ar fi de ex. Citirea
Noului Testament, vizitarea unei Bisericii, conferinţe etc. Evreii întorşi la Hristos rămân
evrei şi acest lucru nu este de condamnat ci este mai degrabă minunat. Evreii mesianici
îşi păstrează identitatea de evrei sărbătorind alături de cele creştine şi sărbătorile evreieşti şi păstrându-şi
anumite obiceiuri, porturi care nu fac altceva decât să le reamintească felul în care Dumnezeu a lucrat în viaţa
poporului Israel scriind o istorie de mii de ani care încă continuă.

Fiecare zi ce trece în viaţa acestui popor rămâne remarcată în istorie pentru că este un popor care înca
luptă pentru existenţa sa ameninţată de mii de ani. Deşi s-a încercat nimicirea evreilor în diferite rânduri, această
naţiune a rămas în ciuda tuturor greutăţilor în picioare şi nu va putea fi distrus niciodată, pentru că este poporul lui
Dumnezeu. Deşi pare, Dumnezeu nu i-a uitat ci veghează asupra lor. Să ne rugăm ca acest popor să găsească
pacea şi să îl recunoască pe Isus Hristos ca Salvatorul sufletelor lor. Dar mai mult haideţi ca prin viaţa noastră să
dovedim mesianitatea lui Hristos atât pentru evrei cât şi pentru celelalte naţiuni şi să nu lăsăm niciodată crunta
istorie să se repete. Isus Hristos ne-a chemat să ne dăm viaţa nu să o luăm, nici prin vorbe nici prin fapte.
Un călduros shalom pentru fiecare cititor!

Binecuvântat să fii Tu , Domnul Dumnezeul nostru, Împărat peste univers,

care ne-ai dăruit o cale spre mântuire
prin Isus Mesia, binecuvântat fie El. Amin.

Profesor B. Nentanyahu scrie in cartea sa “The origins of the Inquisition” (Originea inchizitiei) pag.159:
“Acei (evrei) care refuzau sa fie botezati erau imediat ucisi, corpurile lor expuse pe strazi si in piete oferind un spectacol ingrozitor.”
Astazi exista comunitati crestine de oameni ale caror arbore genealogic conduce spre aceasta perioada a inchizitiei spaniole.(marranos,
maraniti). Aceste persoane practica obiceiuri “ciudate” mostenite din generatii. Cu toate ca sunt catolici vinerea seara ei aprind lumanari in
casa. Aceste obiceiuri dovedesc ca sunt descendenti evrei care pretindeau sa fie crestini dar practicau in secret ritualuri iudaice.

http://www.youtube.com/watch?v=w1PeS4TS_cM

8
Eretz Yisrael

Israel—Poarta de aur
“M-a adus înapoi la poarta de afară a Sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar
era închisă. Şi Domnul mi-a zis: “Poarta aceasta va sta închisă, nu se va
deschide, şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a
intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă! ” Ezechiel 44:1,2

Era o zi însorită. În aer plutea o mireasmă primăvăratică, și ceva minunat

parcă avea să se întâmple, dar oare ce? Unul câte unul au început să pășească
spre intrarea din est a cetății, mânați parcă de un suflu divin. Emoțiile au început
să crească în momentul în care o mulțime mică se apropia de cetate, strigând
cu putere: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în
cer, şi slavă în locurile prea înalte!”. Toată cetatea Ierusalim a fost tulburată, cu
toții s-au pus în mișcare și s-au grăbit să îl întâmpine pe Împăratul lor, nu era
Cezar, nu era Irod, ci Isus din Nazaret, profetul lui Dumnezeu venea călare pe
un măgăruș. Ce emoții pentru mulți, în sfârșit Mesia a venit, poporul l-a primit,
aveau să fie eliberați de robia romană. Dar vai ce tragedie! Fariseii și cărturarii
păreau că erau stupefiați de această situație. Cum?! Un om așa de sărac, lipsit
de facultățile teologice de la Ierusalim, lipsit de putere politică, lipsit de iscusință în arme și bătălii, să vină în
așa glorie? Dar totuși, ce anume îi mână pe oameni să îl declare Împărat?
Au trecut doar câteva zile, și totul s-a năruit. Dacă Isus era primit în glorie, ca Împărat, într-o zi
frumoasă, însorită, acum El atârna pe crucea de lemn în chinuri groaznice, într-un întuneric ce stăpânea
întreaga țară, cu inscripția deasupra capului: ”Isus Nazarineanul Regele Iudeilor”. Totul s-a stins, ucenicii l-
au părăsit, mulțimea s-a împrăștiat, iar El a rămas singur într-un mormânt gol, întunecat și rece. Eternitatea
a încetat să mai existe! Parcă acest din urmă tablou seamănă cu cel din Gen. 1:2...
Glorie lui Dumnezeu și Cuvântului Său care este viață!

Fiul lui Dumnezeu, a intrat pe poarta de est. Poarta de aur este cea mai importantă și impresionantă
poartă din Ierusalimul vechi și poate fi vizibilă doar la intrarea în Ierusalim dinspre est. În timpul apostolilor,
ea era cunoscută sub numele de Poarta cea Frumoasă,locul unde Pentru și Ioan au vindecat un olog. Este
cea mai veche poartă din Ierusalim, și în momentul de față este închisă, zidită de arabi din anul 810. Poarta
datează de pe vremea lui Neemia. Pentru mulți mulsulmani, iudei și creștini, această poartă reprezintă locul
ultimei judecății. Din punct de vedere istoric, judecățile aveau loc la poarta cetății. O parte din mulsulmani
plasează judecata finală a lui Allah (Dumnezeu), în acest loc. Iudeii spun că pe această poartă va intra
Mesia, iar unii creștini cred că a doua venire a Domnului Isus în Ierusalim va avea loc pe acolo. Zaharia 14:4
spune:”Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit;
muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare:
jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi.” Musulmanii numesc
această poartă, “Poarta vieții veșnice”, deci pentru mulți acest loc reprezintă un loc de întâlnire cu
eternitatea.

Astăzi această poartă este închisă, a fost pecetluită de arabi

pentru a împiedica intrarea lui Mesia după cum cred evreii. Un lucru
mai interesant este că la intrarea ei, sau mai bine spus în fața porții
se află un cimitir, pus de arabi pentru a-i ține departe de acest loc pe
evrei. Ce mesaj poate să transmită acest cimitir? Un mesaj al vieții
sau al morții? Trăim în vremuri tulburi, în vremuri în care valorile sunt
răsturnate, în vremuri în care ceea ce are viață este mort, și ceea
este mort are viață. Astăzi poarta către veșnicie este zidită, blocată
nu de către Dumnezeu ci de către propriile noastre idealuri umane.
Eternitatea pare să fie un domeniu al trecutului decât al viitorului, un
domeniu al imaginației decât al realității. Cât de trist este astăzi că evanghelia vieții veșnice este stinsă de
glasurile puternice ale realizărilor umane. Stâlpii lumii contemporane sunt alcătuiți azi de știință și filozofie.
Oamenii nu se mai tem de Dumnezeu ci se tem de propriile lor limite, de aceea există o continuă luptă în a
le depăși pentru a crește. ”Trăiește-ți viața ca și cum știi că nu există Dumnezeu!” spun mesajele ce pot fi
citite pe mijloacele de transport în comun, într-o țară, cum e Anglia, în care Biblia a avut un mare impact în
urmă cu 200-300 ani. ”Gândește liber!” spune postul de televiziune cel mai mediatizat din România, unde
actele de imoralitate sunt ridicate la rang înalt. Gândul veșniciei care altădată era exteriorizat, a ajuns să fie
înăbușit de realitățile virtuale ale internetului, în care o nouă lume este în plină dezvoltare, o lume a ideilor, o
lume a realităților interioare umane.

9
 Eretz Yisrael

Domnul Isus a intrat pe poartă, dacă a intrat sau nu pe această poartă de aur cu singuranță El o știe
cel mai bine, dar mesajul pe care l-a transmis celor de atunci și care îl transmite și nouă astăzi prin aceleași
cuvinte este găsit în Matei 7:13,14 :”Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care
duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la
viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” Dacă poarta de astăzi care duce în Împărăția lui Dumnezeu pare închisă,
biblia ne spune că încă mai este vreme. Va veni un timp în care Dumnezeu Însuși va intra în Templu care va
veni, și poarta pe care va intra va rămâne închisă.

Un apel către cei care niciodată nu au intrat pe poarta mântuirii.

Dacă citiți aceste cuvinte înseamnă că Dumnezeu dorește ca să
intrați degrabă pe ea, și să nu amânați. Intrarea pe poartă înseamnă
să pierzi concepția personală despre viață, relațiile
necorespunzătoare, poate relațiile cu membrii familiei, poate poziții
sociale, poate totul. De fapt poarta este așa de ”strâmtă” încât
Dumnezeu a intenționat ca omul să intre cât mai lipsit. Dincolo de
această poartă se află eternitatea, dincolo de ea începe cu adevărat
viața. Eternitatea nu înseamnă numai viață fără sfârșit, de fapt nu
asta este esența eternității, ci eternitatea înseamnă întâlnirea cu
Dumnezeu, cunoașterea continuă a lui Dumnezeu de care vom avea
parte Ioan 17:3 ”Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe
Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Viața veșnică este doar timpul
necesar de care avem nevoie pentru a-l cunoaște pe deplin!

Dacă ai făcut lucrul acesta cândva, și nu mai simți bucurie în a-L cunoaște pe Hristos, pe Dumnezeu
ești plin de frământări și îngrijorări, sau poate că-ți merge prea bine și nu mai ai timp,atunci poate că poarta
pe care ai intrat a fost largă, poate că ai intrat luat de-a valma, luat de emoții și nu din dorința de a-L
cunoaște pe El, atunci e bine să te oprești pe loc și să te uiți înapoi pe unde ai intrat, pentru a alege ”poarta
vieții veșnice”, ”poarta frumoasă”, ”poarta strâmtă”. Domnul Isus a zis în Ioan 10:9: ”Eu Sunt Uşa. Dacă intră
cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.” Sunt
mulți, spune biblia, care au intrat pe o anumită poartă, dar siguranța vieții
veșnice este doar prin Isus Hristos. Acum ce rămâne de făcut după ce am
intrat pe poartă? Să ne hrănim cu ceea ce trebuie, fie cu gura, fie cu ochii,
cu urechile trebuie să îi dăm sufletului din ceea ce este a lui Dumnezeu.
Ca și popor a lui Dumnezeu, avem menirea pe acest pământ să aruncăm
din viața noastră tot ceea ce ne infectează, și să ne preocupăm de
lucrurile care vizează eternitatea. La revenirea lui Hristos pe norii cerului
vom fi puși în Împărăția lui Hristos într-o stare după voia Lui. Ce vom
dovedi astăzi că suntem în fața lumii, ne vom dovedi a fi la fel atunci în fața
sfinților.

Dacă până la Domnul Isus accesul unui păgân la Dumnezeu era prin poporul Israel, prin tăiere
împrejur, iar în Israel prin familia lui Levi la Templu, iar apoi prin familia lui Aaron spre locul sfânt, iar în locul
preasfânt prin Marele Preot, o dată pe an, acum accesul la Dumnezeu este definitivat prin Isus Hristos
pentru toată eternitatea. Așadar cine intră prin El și rămâne în El îl cunoaște pe Dumnezeu. Fie ca poporul
Israel să capete har deplin pentru a-L recunoaște pe Isus Hristos, ca Mesia, Cel trimis de Dumnezeu. În
rugăciunea aceasta mă alătur celor ce sunt pentru mântuirea poporului Israel.

10
Eretz Yisrael

Israel — Hanuka
“Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul
Meu, - zice Domnul oştirilor! -” Zaharia 4:6

Israelul, din punct de vedere al Scripturii, este trâmbiţa Sa pentru popoare.

Acest teritoriu deseori binecuvântat, dar şi blestemat, a scris istoria omenirii
pentru mai bine de 4000 de ani. Israelul şi Biblia se împletesc armonios în planul
lui Dumnezeu, şi cine desconsideră dreptul de existenţă a Israelului, desconsi-
deră şi adevărul Bibliei. Acest pământ avertizează lumea întreagă că “Domnul
Dumnezeu este un singur Domn!”. (Deuteronom 6:4)

O amintire a intervenţiei lui Dumnezeu în viaţa poporului Israel este

încadrată în această sărbătoare numită Hanuka (Sărbătoarea Luminiilor) sau
Praznicul Înoirii. Domnul Isus s-a aflat în timpul acestei sărbători la Ierusalim, mai
exact în Templu (Ioan 10:22,23). Ea coincide în general cu perioada în care
sărbătorim naşterea Domnului Isus. Dar ce s-a întâmplat în aceasta perioadă?

Cu 165 de ani înainte ca Domnul Isus să vină pe acest pământ, Israel a fost
obligat de civilizaţia greacă , sub conducerea lui Antiohus Epiphanes, să se
predea şi să fie elenizat. Trebuia să renunţe la închinarea Dumnezeului Bibliei şi
să adopte închinarea la idoli. Antioh a pătruns în Templul din Ierusalim, a
dărâmat altarele, a aşezat o statuie a lui Jupiter în locul altarului, a jertfit porci in
Templu, a ars cărţile sfinte şi a interzis orice formă de închinare faţă de
Dumnezeu. În acest mod s-a împlinit cuvântul profetic al lui Daniel: "Nişte oşti
trimise de el, vor veni şi vor spurca sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze
jertfa necurmată, şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin vicleşug
pe cei ce vor părăsi legământul sfânt. Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe
Dumnezeul lor, vor rămânea tari, şi vor face mari isprăvi" (Dan. 11:31-32). Atunci,
în acele zile s-au ridicat din popor unii oameni care au dorit să lupte pentru
închinarea înaintea lui Dumnezeu. Iuda Macabeul, împreună cu familia lui de
preoţi au luptat şi au condus poporul Israel spre
independenţă. Dumnezeu a fost cu acei puţini oameni care
nu s-au spurcat pentru a-şi scăpa viaţa. Minunea mai mare a
constat în faptul ca după curăţarea Templului, o candela mică
a ars 8 zile cu resurse de ulei sfânt doar pentru o zi.
Dumnezeu a avut grijă ca lumina să nu fie stinsă în Templu,
iar acest lucru a convins poporul Israel de prezenţa Lui în
Templu. Acum evreii sărbătoresc în fiecare an marea
izbăvire. Pe data de 25, a lunii Kislev, evreii aprind în casele lor lumânări într-un
sfeşnic (menorah, hanuchia) ca acesta din imagine. Timp de 8 zile ei aprind
lumânările şi sunt lăsate sa ardă de tot. Tot în acest timp copiilor li se dau
cadouri, bani normali sau bani de ciocolată.
11
 Eretz Yisrael

Putem învăţa din această minune petrecută în Templu, că Dumnezeu

locuieşte acolo unde este curăţire şi sfinţire. Poporul evreu are nevoie de
Dumnezeu şi acum. Noi avem nevoie de Dumnezeu. Dar ce putem face ca El să
fie prezent în viaţa noastră într-un mod puternic?

Ne amintim bine, din Scriptură, ce s-a întâmplat după 200 de ani de la acest
eveniment. Domnul Isus a fost scos afară din Templu şi pus pe dealul Golgotha
pentru a face ispăşire nu numai poporului Israel, ci întregii lumi. El, Lumina care
a strălucit pe acest pământ nu 8 zile, ci 33 de ani şi jumătate, a fost pusă nu în
sfeşnic, ci pe cruce. Fiecare fiinţă umană este un templu zidit de Dumnezeu.
Fiecare fiinţă umană este născută în întunericul păcatului şi condamnat să
rămână rob morţii. Eşti tu un templu curat în care Dumnezeu poate locui, sau
idolii acestui veac ţi-au întunecat viaţa? Ce poate aduce schimbare?
Curăţirea,sfinţirea, pocăinţa! Trebuie ca să scoţi afară din inimă, din viaţa ta, din
templul tău “urâciunea pustiirii” cum ar fi faptele firii pământeşti ( Galateni 5:19-
21) şi să pui în schimb uleiul sfânt, adică pe Duhul lui Hristos (Galateni 5:22-25).
În felul acesta Lumina nu se va stinge niciodată în templul tău, ci va arde pentru
veşnicie.

Poporul Israel trebuie să cunoască o curăţire şi sfinţire cum nu a avut-o

niciodată. Să scoată afară răul care este, şi să lase să
intre în Templul lor un duh de pocăinţă aşa cum zice
profetul Zaharia: “Atunci voi turna peste casa lui David
şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi
de rugăciune, şi işi vor întoarce privirile spre Mine, pe
care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva
pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum
plânge cineva pe un întîi născut.” (Zaharia 12:10)

Rugăciunea mea este ca Domnul să deschidă ochii poporului evreu şi să

înţeleagă chemarea facută acum 2000 de ani prin Domnul Isus la pocăinţă.
Suntem datori să ne rugăm pentru poporul Israel. Biserica de astăzi tinde să se
depărteze de Dumnezeul Bibliei, iar Israelul tinde să se apropie de Dumnezeu.
Mulţi evrei se întorc în ţara lor, mulţi evrei se întorc la Dumnezeul lui Avraam.
Încet, încet harul de la neamuri se va ridica pentru a se îndrepta din nou spre
Israel. Acesta este cuvântul lui Dumnezeu şi el se va împlini! Nouă nu ne rămâne
decât să păzim ce ne-a fost încredinţat.

Pacea să fie peste Biserica lui Dumnezeu şi peste Israel! Amin.

12
Eretz Yisrael

Israel - Ziua independenței

”Aşa vorbeşte Domnul: „Poporul celor ce-au scăpat de sabie, a căpătat trecere în pustie: Israel merge
spre locul lui de odihnă.” „Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi
păstrez bunătatea Mea! Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi
iarăşi cu timpanele tale, şi vei ieşi în mijlocul jocurilor voioase. Vei sădi iarăşi vii pe înălţimile Samariei; cei
ce le vor sădi, le vor culege şi roadele. Căci vine ziua, când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: „Sculaţi-
vă, să ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru! Căci aşa vorbeşte Domnul: „Strigaţi de bucurie
asupra lui Iacov, chiuiţi de veselie în fruntea neamurilor! Înălţaţi-vă glasurile, cântaţi laude, şi ziceţi:
„Doamne, izbăveşte pe poporul Tău, pe rămăşiţa lui Israel!” „Iată, îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte,
îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile
naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici!
Plângând vin, şi îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la râuri de apă, pe un drum neted pe care nu se
poticnesc. Căci Eu Sunt Tatăl lui Israel, şi Efraim este întâiul Meu născut. ”(Ieremia 31:2-9)

Ziua de 5 Iyar (aprilie,mai) a fiecărui an este un prilej de mare

sărbătoare in Israel, este o zi memorabilă nu numai în istoria evreilor ci a
întregii lumi. Cine ar mai fi crezut că un popor aproape nimicit se va
ridica din nou la viață și va avea o țară. În pofida tuturor greutăților și
spre uimirea tuturor pe data de 14 Mai 1948 un nou stat s-a ridicat din
cenușă, Israel și-a declarat Independența. Acest fapt a reprezentat un
motiv de bucurie pentru evreii și adevărații creștini din întreaga lume dar
și împlinirea unei profeții, aceia în care Dumnezeu va așeza din nou
după sute de ani poporul în țara lui. 14 Mai 1948 este o zi cu greutate istorică, biblică și profetică care are în
spate o istorie lungă, interesantă și semnificativă.

Cu cca. 4000 de ani în urmă Dumnezeu i-a promis lui Avram țara Canaan. Avram a intrat în această
țară și a străbătut-o împreună cu familia lui după care s-a stabilit acolo câștigând de-alungul generațiilor tot
mai mult teren. Pe vreme de foamete, familia lui Iacov (strănepotul lui Avram) s-a mutat în Egipt unde Iosif
(unul din copiii lui Iacov) era prim ministru. Familia lui Iacov (70 de sufelte) a fost binevenită în Egipt de către
Faraon oferindu-le ținutul Gosen, unde au trăit în pace aprox. 100 de ani și s-au înmulțit formând poporul
evreu. Odată cu schimbarea conducerii țării Egiptului, noul Faraon a început să-i asuprească trasformându-i
în sclavi. A urmat o perioadă de cca. 300 de ani de sclavie după
care Dumnezeu a răspuns strigătelor evreilor, trimițându-l pe
Moise să elibereze poporul și să-l conducă în Canaan, țara
promisă. Deși aveau acum țara lor, din motive de nesupunere față
de Dumnezeu, Cel care le-a dăruit cu mână puternică această
țară, poporul Israel a oscilat între perioade de libertate și perioade
de robie respectiv exil. Punctul de cotitură l-a reprezentat anul 70
d.H. când după distrugerea Ierusalimului și a templului a început o
emigrare masivă a evreilor. Aceștia au emigrat în toată lumea,
lăsând în urmă țara promisiunii. Oriunde au ajuns evreii s-au
remarcat prin iscusință, inteligență, spirit de afaceri și trăire religioasă. Numai în Romania înainte de al
doilea război mondial locuiau cca. 800 000 de evrei, iar în București existau 120 de sinagogi. Oameni
importanți au scris lucruri mari despre implicarea evreilor în societate. Nicolae Iorga (5/17 iunie 1871-27
noiembrie 1940) a scris: ”Nu pot să am în calitate de istoric, de cunoscător al culturii universale și de creștin
decât respect pentru partea pe care vechiul popor evreiesc a dat-o civilizației lumii și religiei celei mai
raspândite astăzi, celei mai vrednice de a fi păstrată pentru binele moralității umane.”
”Astăzi evreii reprezintă o parte din intelectualitatea epocii noastre și nu pot, pentru nici o considerație,
să fie excluși din viața societăților omenești. Și mai ales acum, când de o parte avem o intelectualitate care
a produs acest monument superb care se cheamă cultura modernă, iar pe de altă parte o enormă masă
de...incapabili să prețuiască această muncă milenară, această binefacere divină.”

13
 Eretz Yisrael

În orice țară s-au stabilit prezența lor a adus un beneficiu societății. Din
păcate experiența ne învață că lucrurile astăzi bune mâine se pot întoarce spre
rău. Mintea omului este pervertită de păcat și ușor de manipulat. Aceasta a
condus și la izbucnirea și desfășurarea Holocaustului din timpul celui de-al doilea
război mondial, masacru care a curmat în mod deliberat viața a 6 000 000 de
evrei. Deși au existat creștini care nu au susținut această cauză, creștinismul în
sine ca și religie nu a luat nici o măsură în a stopa această cruzime. Holocaustul a
fost cu desavârșire un punct culminat in istoria evreilor. Au fost privați de toate
bunurile lor, de familiile lor, de libertate si chiar de viată, fiind tratați mai rău ca
niște animale. Intenția regimului nazist a fost aceea de a extermina această nație.
Și se părea ca planul nazist se va și împlini, dar așa cum binele de azi mâine
poate fi un rău, la fel răul de azi mâine se poate transforma în bine. Odată cu
terminarea războilului evreii au realizat ca nu pot exista fără o țară a lor. Și unde s-ar fi putut întoarce dacă
nu în Canaan, țara promisă și dăruită de Dumnezeu evreilor. Evrei din toată lumea au început să se întoarcă
în Israel, proces care continuă și astăzi. Într-o atmosferă tensionată de război, pe data de 14 Mai 1948
David Ben Gurion proclamă Israelul ca stat independent.

Partea principala a declaratiei spune astfel:

”Prin urmare noi, membrii consiliului natțonal, reprezentanți ai comunității evreiești a
țării Israel și a mișcării sioniste, ne-am adunat aici în ziua expirării mandatului britanic
pentru Palestina și prin meritul dat de dreptul natural și istoric și prin rezoluția Adunării
Generale a Națiunilor Unite, declarăm înființarea unui stat evreu în Palestina, care va fi
cunoscut în viitor sub numele de Israel.”

În sfârșit poporul evreu și-a recâștigat patria mult dorită, iar binecunoscuta urare
a evreilor din diaspora ”La anul în Ierusalim” a devenit realitate. Strigătele de bucurie
ale evreilor au fost doar câteva ore mai târziu înăbușite de război pentru că în aceeași
zi armatele arabe au înaintat pentru a nimici Israelul. Acest lucru deși a adus pierderi
umane și materiale din fericire nu s-a realizat. De atunci și până astăzi Israel stă în
picioare sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu sunt un foarte bun cunoscător al
istoriei, dar în istoria modernă nu am auzit de nici un alt stat care să se ridice și să
evolueze într-un ritm atât de rapid ca și Israelul. Au trecut 61 de ani de la înființarea
statului Israel, iar realizările acestuia a depășit cu mult țări existente deja de sute de
ani. Statul Israel s-a remarcat prin inovații în medicină, tehnologie, farmacie,
agricultură etc. Să nu mai menționez cca 18% din totalul de premii nobel onorate au
fost acordate către evrei, care s-au remarcat prin inteligența lor deosebită. A fost o
perioada în creștinism în care s-a crezut cu desăvârșire că Dumnezeu a lepădat
poporul Israel și Biserica creștină i-a luat locul. Această concepție a fost întotdeauna
greșită și evenimentele istorice și însăși Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia dovedesc cât
de eronată este. Israel, chiar dacă a trecut prin perioade în care Dumnezeu s-a
îndepărtat de El, a fost, este și va rămâne poporul lui Dumnezeu căruia nimeni nu îi va
lua vreodată locul. Dumnezeu să binecuvinteze țara și poporul Israel.

14
Eretz Yisrael

Israel - smochinul înflorit

“De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.” Matei 24:32

Poporul Israel în mijlocul popoarelor, asemenea smochinului într-un teren

îngrăşat, pare să înflorească şi să aducă roadele târzii. Modul în care este curăţat,
udat acest smochin ne duce cu gândul la cele scrise de Domnul Isus şi anume că “vara
este aproape”. Un alt cuvânt profetic este acela: “Adevărat, adevărat vă spun că dacă
grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare,
aduce mult rod.” (Ioan 12:24). Această sămânţă pusă de Dumnezeu în ţinutul Canaan
acum 3500 de ani, şi în ţinutul palestinean în 1948 este acolo pentru ca să aducă rod
pentru Dumnezeu. Numai din 1939 şi până în 1948, 6 milioane de evrei au fost
exterminaţi, cu scopul de a li se şterge urma de pe acest pământ.Poporul Israel a fost
propriu-zis mort, nu aveau un pământ al lor şi nici ca neam nu mai erau atât de adunaţi.
Dumnezeu a împlinit cu ei toate cuvintele scrise în Legea Sa, chiar şi aceste cuvinte de Blestem. Chiar şi
cuvintele celor ce L-au dat la răstignire pe Domnul Isus răsună astăzi ca un blestem: <Şi tot norodul a
răspuns:”sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”> Matei 27:25. Dacă Dumnezeu ar fi împlinit
toate aceste cuvinte nu ştiu cine ar mai fi rămas din ei. Dar Dumnezeu a făcut ca această sămânţă moartă să
încolţească. Este greu să te gândeşti la lucrurile care se vor declanşa cu privire la Israel, cum a fost de exemplu
şi războiul din fişia Gaza, la începutul anului 2009. Cu toţii suntem cumva tulburaţi şi aşteptăm cumva
entuziasmaţi dar şi puţin speriaţi să vedem ce se întâmplă. Va fi acesta un moment culminant? Va fi ceva
deosebit? Toţi încep parcă să se trezească un pic când este vorba de ceva drastic în dreptul acestui popor. Însă
când vine “pacea”, parcă dispare şi motivaţia şi privirea îndreptată spre acest popor.

“Firea suspină şi suferă durerile naşterii” şi trupurile noastre aşteaptă ca

întâlnirea cu Domnul Isus să fie cât suntem în viaţă. Dar oare care sunt
planurile lui Dumnezeu? Unul din versetele de încheiere ale cărţii Daniel sunt
acestea :”Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea
până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va
creşte.” (Daniel 12:4). Daniel a ţinut ascunse aceste cuvinte până la un timp
anume, dar ele astăzi sunt printre noi, în casele fiecăruia. Ele au fost pecetluite,
sigilate dar astăzi ele sunt puse în faţa noastră, mai mult sau mai puţin
împlinite. Cunoştiinţa va creşte spune acest verset. Cunoştiinţa întradevăr a
crescut în ultima 100 de ani mai mult decât în ceilalţi 4500 de ani de după
potop. Explozia industrială şi informaţională a dus pe om în vârful turnului
Babel. Astăzi oamenii pot cu destulă uşurinţă să facă ce nu a putut să realizeze Nimrod, cum ar fi de exemplu să
ajungă pe lună. Fiecare centimetru de pământ poate fi controlat prin sateliţi, şi chiar noi putem fi văzuţi cu destulă
uşurinţă din orice loc al planetei. Dar oare la acestă cunoştiinţă se referea îngerul care vestise lui Daniel mesajul?
Sau la cunoştiinţa profetică, biblică?! Şi acest lucru este dovedit că oamenii au înaintat în cunoaşterea scripturilor
şi profeţiilor! Sunt atâtea şcoli de specialitate teologică care pot să facă pe oameni să exploreze biblia cu un
microscop intelectual de înaltă fineţe, în aşa fel încât să vezi lucrurile care practic nu s-au văzut niciodată. Pentru
fiecare eveniment legat de poporul Israel este atribuit sau găsit o referinţă biblică. Întradevăr sunt lucruri care s-au
întâmplat, dar oare care sunt acelea de care noi trebuie să ţinem cont? Biblia este ireversibilă, adică poţi găsi,
scoate multe lucruri din ea dar nu poţi adăuga. Este ca un ocean fără fund şi oricât te-ai strădui să îi dai de capăt
nu vei realiza decât că eşti tot mai departe de suprafaţă. Acesta este partea cea mai frumoasă a bibliei,
inepuizabilul. Tot ce se vorbeşte despre popoare, îngeri, oameni şi Israel poate va fi până la urmă cunoscut pe
deplin când ajungem sus la Domnul, dar când vorbim de Domnul Isus şi Dumnezeu Tatăl trebuie să ne bucurăm
că acesta este doar începutul cunoştiinţei. Şi Ioan 17:3 ne spune ce înseamnă viaţa veşnică: “să Te cunoască pe
Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”

Întorcându-ne la poporul Israel, ne dăm seama că cunoştiinţele despre planurile

lui Dumnezeu legat de acest popor ne sunt limitate. Dacă ne uităm la biblie vedem o
oarecare simetrie, a începutului şi sfârşitului, şi primele trei capitole din biblie sunt
cumva în aceeaşi temă cu ultimele trei. Domnul Isus a spus despre Sine că este Alfa şi
Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Biserica primară, cum o
numim noi, a fost una apostolică şi în mare parte formată din evrei credincioşi. Oare
Biserica de la sfârşitul veacurilor nu va fi una formată tot la fel? Versetul cel mai
aproape de acest adevăr îl reprezintă profetul Zaharia în profeţia sa , cap.
12:10 :”Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi
îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L
vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut.” Biserica primară a început din Ierusalim, iar pocăinţa
ultimelor vremuri se va sfârşi tot de acolo.

15
 Eretz Yisrael

În statisticile făcute 3 ani în urmă din poporul Israel numărul de evrei mesianici, evrei creştini
se ridica undeva între 10 000 şi 15 000. Acest lucru în raport cu 7 milioane populaţia totală
înseamnă foarte puţin. Numai pe raza judeţului nostru Sibiu se numără cam 10 000 de credincioşi
dintr-un total de populaţie de aproximativ 420 000. Biblia vorbeşte de 144 000 de credincioşi din
poporul Israel care îl vor accepta pe Isus hristos ca Mântuitor. În felul acesta vă puteţi imagina
poziţia de astăzi a Israelului faţă de Domnul Isus. Un cuvânt pe care evreii îl urăsc în ziua de
astăzi este cuvântul misionar. Ori de astfel de oameni are nevoie acest popor pentru a fi lumini în
mijlocul unei naţiuni rătăcitoare în propria lor ţară. Persecuţia evreilor în dreptul evreilor creştini este tot mai mare
în Israel, şi acest lucru ne îndeamnă să ne îndreptăm atenţia şi gândurile noastre spre Dumnezeu pentru a-I cere
ajutorul pentru cei aflaţi în conflict. Iată care este definiţia pe care o dă un rabin evreilor mesianici:”Evreii
mesianici reprezintă o mişcare caracterizată prin ignoranţă, rea-voinţă şi intenţia de a distruge esenţa spirituală a
poporului evreu. Toate acestea luate împreună ne permit să tragem concluzia că aceşti oameni sunt extrem de
periculoşi, chiar dacă în exterior lasă impresia că ar fi paşnici şi inofensivi.” (Ştiri din Israel, dec. 2008, pag. 9)
Aşadar evreii creştini, după părerea fariseilor şi cărturarilor din vremea asta nu au ce căuta pe suprafaţa ţării
sfinte. Lucrul acesta este trist, pentru că îndărătnicia conducătorilor religioşi se întinde peste veacuri sub acelaşi
jug de rătăcire. Totuşi Dumnezeu îi iubeşte şi acest lucru este minunat, poporul Israel nu poate să zică :”pentru că
Te-am iubit, şi Te-am slujit de aceea am crezut că Isus este Hristosul.”. Şi noi am crezut în Domnul Isus pentru că
Dumnezeu a vrut ca noi să credem, deci slava este numai al Lui, şi o merită pe deplin. În primul veac, Ierusalimul
a împins ucenicii Domnului dincolo de graniţele ţării, ajungând până în cele mai îndepărtate locuri, şi Dumnezeu a
binecuvântat toată această respingere. Acum e timpul ca biserica să-şi împingă ucenicii spre locul de unde au
plecat.

Să ne rugăm pentru:

 Evreii care sunt creştini acolo şi care îl slujesc pe Domnul Isus, ei să fie ocrotiţi şi să
fie o lumină pentru cei din jurul lor.

 Pentru evrei rabini ca Dumnezeu să le dea o lucrare de înţelegere a scripturilor şi să

vadă că lucrarea pe care o duc misionarii creştini acolo nu este o lucrare de la oameni ci
de la Dumnezeu.

 Pentru cât mai mulţi evrei să îl accepte pe Hristos.

 Pentru ca Dumnezeu să îi protejeze în războaiele care vin din partea celui rău.

16
Eretz Yisrael

Pesahul — Sărbătoarea Paştelui

Originea sărbătorii Pastelui este descrisă în Exodul capitolul 12.

Promisiunea lui Dumnezeu făcută patriarhilor se împlineşte aici.
Poporul Israel este eliberat de sub robia egipteană şi condus în ţara
promisă. Eliberarea poporului Israel a avut loc în luna Nisan (martie-
aprilie), care în calendarul civil este luna a şaptea dar devine prima
lună din calendarul religios iudaic datorită faptului că pentru Israel în
această lună a început o noua epocă. Sărbătoarea Paştelui este legată de
multe simboluri, ritualuri şi ceremonii, care au o conexiune cu ieşirea
din Egipt. Până în ziua de astăzi, această sărbătoare a rămas cel mai
important eveniment din istoria evreilor şi are un impact deosebit în
viaţa lor. Paşte înseamnă “trecere peste”, ceea ce aminteşte de faptul că
îngerul morţii a trecut pe lângă casele celor la care tocul uşii era stropit
cu sângele mielului pascal, cruţând astfel viaţa celor întâi născuţi din
aceste case ale evreilor. Mielul era de asemenea o parte din masa de
paşte care trebuia servită în noaptea de dinaintea ieşirii din Egipt.
Această masa nu a fost una festivă, căci totul s-a petrecut în grabă. Mielul nu a putut fi pregătit minuţios, ci a trebuit să fie
pregătit repede la rotisor. Nu a fost nici timp pentru a coace pâine dospită şi astfel au mâncat Matza, pâine nedospită. Ierburi
amare, Maror care erau pe masă aduceau aminte de viaţa amară din Egipt, fapt care nu trebuia dat uitării astfel încât nici
intervenţia lui Dumnezeu care a dus la eliberare să nu fie subestimat. (Exod 13:9,16).

Sărbătoarea durează 7 zile, din 15 până în 22 Nisan şi este şi astăzi sărbătorită ca odinioară, chiar în cele mai mici
detalii. De Paşte evreii nu consumă nici un fel de produs care conţine drojdie datorită poruncii care interzice că în aceste sapte
zile să se găsească la evrei pâine dospită. În timpul sărbătorii chiar şi astăzi evreii sunt atenţi ca în casele lor să nu existe
nimic dospit sau orice altceva care a intrat în contact cu ceva dospit. La fel cum în viaţa de zi cu zi ei folosesc seturi de
veselă diferite pentru mâncare din produse lactate şi din carne şi pentru sărbătoarea paştelui ei folosesc un set de vase special.
Nu au voie să folosească pentru pregătirea, respectiv servirea mesei, nici un obiect pe care l-au folosit în restul anului la
gătirea mâncărurilor fermentate. Datorită faptului că nu toate persoanele îşi pot
permite atâtea rânduri de veselă exista indicaţii rabinice speciale pentru curăţarea
ritualică a veselei, proces prin care orice element de fermentare este îndepărtat.
Curăţarea se face în funcţie de materialul din care sunt fabricate obiectele. De
exemplu ochiurile de aragaz care intră în contact direct cu focul sunt curăţate pe
toate părţile în foc. Obiectele din metal trebuie scufundate in apa fierbinte. Pentru
obiectele din sticla procesul este ceva mai lung, acestea trebuie sa stea timp de 3
zile în apă călduţă, apa fiind înnoită în fiecare zi. Odată cu pregătirea pentru Paşte
se face şi curăţenia de primăvară, căci orice urmă de aluat dospit trebuie
îndepărtată. În nici un colţ al casei nu are voie să se găsească Chametz, aluat
dospit.

Pe 14 Nisan, după rugăciunea de seară se face ultima căutare cu ajutorul unei lumânări. Înainte se rosteşte o
binecuvântare: „Lăudat fii Tu, Dumnezeul nostru veşnic, Rege al lumii, care ne-ai sfinţit cu legile Tale şi ne-ai poruncit să
ardem dospeala.” Toate resturile de mâncare dospită ce nu au fost consumate şi tot ceea ce s-a mai găsit în această seară se
aruncă a doua zi în aşa numitul foc de paşte. Focul se face în gradină sau în curtea locuinţei. Fiecare are ceva de aruncat în
foc căci există obiceiul să se ascundă zece bucăţi de pâine în casă astfel încât să fie uşor de găsit. Astfel nu se rosteşte fără
rost nici binecuvântarea şi căutarea după aluat dospit are şi succes. La focul de paşte cât şi în timpul căutării se rosteşte
următoarea binecuvântare: „Orice fel de dospitură şi drojdie, care se află în posesia mea, acelea pe care nu le-am văzut cât şi
cele pe care nu le-am îndepărtat, sunt predate acum şi vor fi privite ca praful pământului.” Prin aceste cuvinte evreul se
leapădă de orice Chametz, chiar şi de cele pe care nu le-a găsit pentru el acum nu mai există. Rabini nu lasă nici o problemă
nerezolvată, ei au găsit o soluţie şi pentru cei care deţin o brutărie, cofetărie sau orice altă afacere de acest gen. Ei nu trebuie
să îşi vândă afacerea ci numai produsele la neevrei. După ce evreul s-a lepădat de orice fel de aluat dospit sărbătoare poate să
înceapă. Sărbătoarea este însă precedată de una respectiv două seri care sunt de o deosebită importanţă pentru evrei. Aceste
seri se numesc Seder.

17
 Eretz Yisrael

Seder-ul este o sărbătoare în familie, de aceea după serviciul religios desfăşurat în sinagogă fiecare evreu se duce
acasă. Pentru cei care nu pot merge acasă la familiile lor si pentru alţi oaspeţi uşile rămân deschise fiind bineveniţi în alte
familii pentru a sărbători. Casa este împodobită frumos, în special masa care joacă un rol important în această sărbătoare.
Chiar şi participanţii poartă haine cele mai bune. În această seară se sărbătoreşte în mod simbolic ieşirea din Egipt. Se explică
însemnătatea istorică a acestei sărbători si urmările sunt enumerate. La masă se citeşte din Haggada, o carte ce conţine
povestirea ieşirii din Egipt. Cel mai important rol de pe masă îl are platoul Seder, care se află pus în mijlocul mesei. Pe acest
platou se află toate simbolurile care desemnează această seară. În primul rând se află 3 bucăţi de pâine nedospită, fiecare
dintre ele fiind acoperită cu un şerveţel şi purtând câte un nume, Israel, Levi si Cohen. Fiecare simbol din platou ne duce la
origini. Astfel ca pentru mielul de paşte se află pe platou un os cu puţină carne pe el pregătit în cuptor sau prăjit deasupra
focului. Nu se mănâncă miel propriu zis datorită faptului că de la distrugerea templului nu se mai aduc jertfe. Alte simboluri
din platou mai sunt:

Maror, ierburi amare care aduc aminte de viaţa grea din Egipt;
Charosset un amestec făcut din bucăţi tocate mici de mandel, mere, stafide, scorţişoară, zahăr si vin, a cărui culoare cărămizie
aduce aminte de lutul din care se făceau cărămizi în Egipt.
Un ou ca simbol de jale, de doliu în amintirea distrugerii templului.
Pe masă se mai află un bol cu apă sărată sau oţet pentru a înmuia petersillie şi selerie la fel cum făceau şi strămoşii. La
această sărbătoare se cântă psalmi, cântări si se rostesc binecuvântări.

Sărbătoarea Paştelui decurge timp de 7 zile, însă doar două zile sunt declarate zile de
sărbătoare depline în care orice fel de muncă este interzisă, prima şi a şaptea zi. (Levitic
23:7,8) A şaptea zi este dedicată minunii de la marea Roşie. În restul zilelor de
sărbătoare există libertatea de a se efectua diferite munci. În timpul acestor zile fără
interdicţie de lucru se citesc din două cărţi biblice care vorbesc despre ieşirea din Egipt
şi despre sărbătoarea Paştelui. În ziua de Sabatului din săptămâna Paştelui se citeşte
Cântarea Cântărilor. De ce este potrivită citirea din tocmai această carte explică Rabinul
Akiba prin următoarele cuvinte: „Toate cărţile sunt sfinte, dar Cântarea Cântărilor este
cea mai sfântă.” Iar S. Ph. De Vries scrie despre însemnătatea acestei cărţi: „Este deci o
cântare de nuntă despre legământul lui Dumnezeu cu Israel care a fost pecetluit cu
ieşirea din Egipt. După 49 de zile după terminarea Paştelui evreii sărbătoresc
Sărbătoarea Săptămânilor sau Sărbătoarea Recoltei o sărbătoare cu caracter agricol, care se leagă de darul din primele roade
ale pământului adus înaintea preotului Levitic 23:15-22.

Paştele evreiesc şi paştele creştin

Sărbătoarea creştină a paştelui îşi are originea în paştele evreiesc. Hristos este adevăratul
paşte, mielul noului legământ. (1 Cor. 5:7, Isaia 53:7, Ioan 1:29) Aceasta constituie marea
diferenţă între aceste două sărbători cu acelaşi nume. Paştele care la început s-a numit Pessach,
cade de cele mai multe ori în aceeaşi zi cu Pessah-ul evreiesc şi odinioară era sărbătorit de
biserica de răsărit pe 14 Nissan. În timp si în funcţie de ţară şi confesiune s-au dezvoltat diferite
obiceiuri. La o privire atentă a multor simboluri şi obiceiuri legate de Paşte se observă multe
asemănări care se deosebesc însă prin semnificaţie. De exemplu şi românii obişnuiesc de Paşte să
îmbrace hainele cele mai bune, chiar să se cumpere haine noi, precum evreii în seara de Seder. În
cele mai multe case se serveşte carne de miel. Oul de pe platoul de la masa de Seder care deşi are
o altă semnificaţie ne duce cu gândul la ouăle roşii de Paşte, a căror culoare simbolizează sângele
mântuitorului vărsat pentru iertarea păcatelor întregii lumi. O diferenţă majoră între cele două
sărbători o constituie faptul că de paştele creştin se consumă produse dospite. În creştinism nu
există o seară Seder, dar cu o seară înainte se ţine în cadrul bisericii ortodoxe respectiv catolice o
liturghie.

În loc de Sărbătoarea Recoltei creştinii sărbătoresc după 49de zile de la Paşte Rusaliile, care nu are caracter agricol, ci
face referire la primirea Duhului Sfânt şi ne poate duce cu gândul la primele roade ale creştinismului.

Fie ca prin aceste sărbători să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu prin Mielul Sfânt jertfit pe cruce, dar care mai
presus de toate a înviat, a biruit moarte şi mai mult ne-a pus înaintea noastră puterea de a birui păcatul şi moartea, prin
credinţa în El, în Fiul Isus Hristos. Dumnezeu să vă binecuvânteze, şi doresc fiecărui cititor să se ţină tare de credinţa în Isus
pentru a sărbători Pessach-ul, Paştele împreună cu El în Împărăţia Sa. Amin!

18
Eretz Yisrael

Israel—Moise și Mesia
“Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va
spune tot ce-i voi porunci Eu.” Deuteronom 18:18
”Şi trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi sângele, şi aceşti trei sunt una
în mărturisirea lor.” 1 Ioan 5:8

În limba ebraică pentru numele Mesia se folosesc aceleași

consoane ca pentru numele lui Moise. Și în adevăr, Mesia a avut și are un
acelaș rol de conducător spiritual ca Moise. Dacă Moise a fost numit așa
pentru că a fost scos din apă, Mesia se numește așa pentru că este ieșit
de la Dumnezeu: „Lumină din Lumină,Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut iar nu făcut, Cel de-o ființă cu Tatăl prin care toate s-au
făcut.„ Dacă Moise a ieșit din apă, Mesia a ieșit din Duh. Duhul și apa sunt
primordiale existenței umane și nu numai. Acestea sunt prezente încă din
Geneze 1:2, și ele vor fi prezente și în eternitate. Moise a fost un „mesager
al apei” dacă putem spune așa. Cum? Moise a fost acela prin care Dumnezeu a transformat apa în sânge,
prin care Domnul a izbăvit poporul Israel trecându-i prin Marea Roșie, prin care a săturat poporul oferind apă
din stâncă. Moise a fost mesagerul, Mesia trimis de Dumnezeu pentru a le îndrepta inima israeliților către
Dumnezeu și către țara promisă. Moise a vorbit timp de 40 de ani despre o țară în care curge „lapte și
miere” dar în care nu a reușit să intre decât după ce a trecut de vârful muntelui Pisga, prin moarte. Lucrul
acesta adeverit de frumosul sfat avut pe muntele Măslinilor în plină slavă împreună cu Ilie și cu Domnul Isus.
Adevăratul Mesia, adică Domnul Isus, a venit de la Dumnezeu ca mesager al țării promise, nu aflată pe
acest pământ ci în cer. Însă poporul Israel nu a înțeles trecerea Domnului Isus pe la dealul Golgothei.

Moise a mers pe muntele Horeb ca să se întâlnească cu Dumnezeu, și a stat 40 de zile acolo, timp în
care poporul Israel începea să fie fără frâu. Moise era una cu Dumnezeu pe munte, era în prezența lui
Dumnezeu, iar poporul Israel la o distanță nu foarte mare, era în culmea răutăților. Curând au cerut ca un
vițel de aur să fie ținta închinărilor lor. Mesia a venit pe pământ, dar S-a înălțat la cer la dreapta Celui
PreaÎnalt și acolo este una cu El. Dar a promis că se va întoarce. Astăzi creștinismul fierbe de răutate
turnându-și propriul vițel de aur, de valori. Astăzi clădirile bisericilor iau locul vițelului de aur, care mai
frumoase și impunătoare pentru a impresiona ochii. Oamenii nu se mai închină Celui nevăzut în duh și
adevăr, ci se închină la ceea ce se vede. Cu gura îl slăvim pe Dumnezeu, dar cu inima și cu fapta
închinarea este adusă vițelului de aur, banului și poziției în societate. Locuim lângă muntele sfânt ca Israel
altădată, aproape de prezența lui Dumnezeu, dar nicidecum în prezența Sa. Israel a văzut multe lucruri
minunate cu ochii lor, dar nu L-au cunoscut deplin pe El. Cunoașterea lui Dumnezeu implică schimbare,
transformare, implică scufundare în natura lui Dumnezeu până se pierde personalitatea firească. Contopirea
în Dumnezeu înseamnă schimbarea substanțială a sufletului. Aceasta este dezvoltarea hristică a omului,
pregătit pentru veșnicie.

Privind înapoi la elementul apă cunoaștem din cercetările științifice

că procentul de apă pe întreaga suprafață a pământului este undeva la
73%. Asta înseamnă că partea uscată a pământului este de numai 27%.
Un alt argument al creației lui Dumnezeu este și aceasta. Omul, spune
scriptura, a fost făcut din țărâna pământului și ceea ce caracterizează pe
un om normal este același raport procentual de apă și materie. Apa este un
element de mare necesitate pentru dezvoltarea vieții biosferei și umane.
Fără apă întregul ecosistem în care trăim ar avea de suferit. Ceea ce în
ziua de azi dă viață pământului din Israel, înverzind pustiile acestei țări,
este apa oferită prin tehnologia sistemelor de irigații.

Botezul în apă este simbolul spiritual dar și fizic al unei noi vieți. Fiecare om trebuie să primească
botezul lui Ioan pentru pocăință. Apostolul Pavel vorbește în 1 Cor. 10 astfel: „toţi au fost botezaţi în nor şi
în mare, pentru Moise” făcând referire la poporul Israel. Deși au fost cufundați prin aceste lucruri totuși nu au
intrat în țara promisă datorită lipsei lor de credință în Dumnezeu. Botezul lui Moise, putem spune așa
trecerii poporului Israel prin Marea Roșie, a eliberat poporul din sclavia egipteană, dar nu a dat puterea de a
intra în țara promisă. Ce putem gândi noi ca și creștini privind la aceste exemple? Botezul lui Ioan pune
înaintea noastră drumul spre cer dar nu ne dă puterea necesară să intrăm. Credința este elementul superior
de care avem nevoie. Apa ține de simțurile noastre fizice.

19
 Eretz Yisrael

Dar avem nevoie ca simțurile noastre sufletești să fie dezvoltate.

Omul nu a fost destinat să fie „carne păcătoasă” ci suflarea lui
Dumnezeu, Duhul Său a avut și are menirea de a întări statura de fiu
de Dumnezeu.

În contrast cu apa, dar împreună cu aceasta este Duhul de viață

al lui Dumnezeu. Oamenilor le este sete din lipsă de apă. Lipsa de apă
aduce moartea acestuia. Golul spiritual al omului este determinat de
lipsa Duhului de viață. Lipsa acestuia aduce moartea veșnică. Este
clar că ființele noastre au nevoie și de apă și de Duh. Domnul Isus a venit pe pământ sub aceste forme și a
dat întregii omeniri înțelegerea noii Împărății. În cerul nou și pământul nou nu mai este nevoie de apă? Apa
este venită de la Dumnezeu și menită pentru oameni: ”Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca
cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.„ Ce învățăm din aceste cuvinte?
Că Duhul Sfânt nu este dat ca un premiu pentru cel mai bun ci ca o necesitate celui ce vrea să își
astâmpere setea de Dumnezeu. Nevoia cufundării în Duhul Sfânt trimis de Domnul Isus este acută,
primordială existenței noastre veșnice. Așadar, dacă Domnului Isus i-a fost dat Duhul Sfânt fără masură
pentru că El este Cel mai mare dintre noi toți înseamnă că și nouă fiecăruia care și-a dat viața lui Dumnezeu
îi va fi dat din belșug din Duhul Său.

Următorul gând este unul care aduce încă o lumină asupra existenței noastre umane. Există o
contopire a celor două elemente amintite mai sus, apa și Duhul, în ființa noastră. Și acesta este sângele.
Dumnezeu spune că viața unui om stă în sânge. O etimologie a cuvântului sânge în limba ebraică (‫)דם‬
descrie anume ceea ce îl caracterizează: „mișcarea apelor”. Sângele înseamnă mișcare,
dinamism dar ca substanță este și apă. Sângele acționează, acțiunile noastre sunt rezultatul
a ceea ce sângele operează. Lucrarea de ispășire a păcatelor noastre o dă una singură,
sângele lui Hristos, care înseamnă o contopire sfântă dintre apă și Duh în viața Sa pe acest
pământ. Pentru a fi împreună cu Dumnezeu o veșnicie, prin credință în Sfântul lui
Dumnezeu, sângele Său trebuie să ia locul sângelui nostru: ”Cine mănâncă trupul Meu, şi
bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Sângele nostru este
de natură păcătoasă ceea ce va determina ca trupul nostru să moară. De aceea firea nouă,
creștinul nu trebuie să fie născut din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din
Dumnezeu. Atunci când Moise a prefăcut apa în sânge, puterea Duhului a fost implicată.
Sângele jertfelor aduse în Cortul Întâlnirii aveau menirea de a substitui acțiunile celor ce au păcătuit cu
acțiunile nevinovate ale unui miel sau vițel. Substituirea este un act veritabil de comun acord între cel ce
este vinovat și cel nevinovat. Animalele sacrificate nu aveau voința de a fi sacrificate, un alt motiv pentru
care jetfirea lor nu era una perfectă, absolută. Domnul Isus a făcut lucrul acesta prin propria Sa voință.
Rămâne acum ca voința noastră să fie una cu voința Domnului Isus, altfel subtituirea nu are loc pe deplin, și
vom rămâne în continuare vinovați de necinstire a lui Dumnezeu.

Întoarcerea lui Israel la Dumnezeu implică aceste lucruri. Trebuie ca națiunea să se pocăiască și să
accepte străpungerea lui Hristos ca o vină națională. Atunci când păcatul va fi eradicat din acest loc, atunci
când nu vor mai fi tolerate acțiuni jignitoare la adresa lui Dumnezeu, cum este homosexualitate, mândria,
sau regiliozitatea de fațadă, atunci ei vor primi cunoștiința celor întâmplate acum 2000 de ani. Lucruri care
de atunci apasă puternic pe sângele oricărui evreu. Dumnezeu poate să schimbe în orice clipă starea
lucrurilor de față, și când timpul Lui se va împlini o va face. Să ne rugăm ca Israel să pregătească venirea
Celui ce și-a câștigat dreptul de Împărat peste ei: „Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine
roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui? -,Eu Sunt Cel care am făgăduit
mântuirea, şi am putere să izbăvesc!”. Amin

20