Nr.

20 11/24 Maiu 1902' • g

poate. Dumneavoastră, dacă vă interesează, înfăţişeze „i l u s t r a t ă Del Nu trăim vea­ Trecând peste evenimentul de doliu,
să cercetaţi. cul ilustratelor? ţin să constat cu Domniile şi frăţiile voastre,
Dintre piesele, ce se par prelucrate de Pe cele aproape două sute de pagini Cuvent presidial, că ziua de astăzi, deşi zi comună în calculul
domnul învăţător, ca autor, să ne oprim la sunt trei zecî-şi trei de iconiţe, tipărite rostit de Protosincelul loan I. Papp la adu­ de rînd, dar’ în vieaţa şi existenţa fondu­
„Bătrânul procesiv“, pag. 52. Povestirea parte de pe clişeuri rupte, ori tocite, şi narea generală a fondului preoţesc din 1902. lui nostru preoţesc este o zi de atâta în­
aceasta earăş dovedeşte uşurinţa cu care toate alese la întâmplate, cum s’au găsit
compune dl învăţător piese de cetire pentru în tipografie pe vremea aceea, când s’a ti­ Christos a ’n v ia t! semnătate, încât nici nu am putó trece peste
copii. părit cartea. Aceasta nu însemnează „carte ea, fără să ne dăm oare-care seamă cu
A fost odată — zice — un om iăa, ilustrată*. Ţăranul român tn cazuri analoge Onorată Adunare generală! noi înşi-ne.
foarte rău, căci nu mai eşia din „pâri şi are expresiunea: sărăcie cu ciucuri. P. On. Domni Protopresbiteri!
procese“; numele omului era Moş Petru. însemnătatea zilei o remarchează îm-
Odată moşul acesta grozav de rău vede pe Se poate acum admite, ori nu, Cartea Onorată Preoţime! pregiurarea, că fondul nostru preoţesc îşi
vecinul său, că-’şi sparge un ztd dela casă, copiilor ilustrată, de dl învăţător Alexandru, ţine astăzi a 25 -a adunare generală dela
şi işi face acolo o fereastră nouă. Ei, dar ca manual la şcoalele noastre? Poltiţi şi Iubiţi fraţi în Christos!
luaţi hotăilrea ce credeţi, că e mai bine înfiinţarea şi existenţa sa; ear’ mângâierea
fereastra se deschidea In curtea moşului Mulţumiudu-Vâ tuturor, că aţi dat noastră îşi află basa ei în faptul, că de după
Petru. Ce să facă? A spus vecinului, că-’l şi mai cu dreptate.
păreşte. Ceialalţi oameni din apropiere au ascultare convocatorului nostru, înainte de socoata, ce Vi-se presintă, fondul nostru
O singură împrejurare a-’şl mai avea
zis moşului să nu facă proces, că ’1 pierde. de amintit, din acest incident cătră domnii toate YÖ salut cu creştineasca salutare: preoţesc, după 25 de ani ai existenţei sale
S’a năcăjit atunci Moş Petru, a lovit cu învăţători. A compune cărţi româneşti este Christos a înviat! s’a ridicat la un capital depeste 400.000
pumnul In masă şi a strigat între altele: lucru greu şi nemulţumitor. Ca să întocmim (patru sute mii) fl., un capital acesta, care
„o să vă arăt, că vecinul n’are să se uite o carte de şcoală şi să avem măngâerea că In această zi, când Domniile şi fră­ chiar şi numai de sine şi prin sine, dar’ bine
în curtea mea de pe / creasta cea nouă“. A n’am făcut un lucru cu desăvârşire slab, ţiile Yoastre, representanţiî preoţime! die-
Început, ca om toarse rău, procesai. L a avem trebuinţă, pe lângă o bună pregătire cesane, Y’aţi adunat aici, în centrul epar- îngrijit şi administrat, nu nu mai tinde de­
pierdut. Bani, de plătit cheltuelile, moşul pedagogică în şcoală, nu numai de multă chieî, pentru a Yö esercita dreptul şi a Yő stulă garanţie pentru a satisface tot mai
n'a avut; prin urmare casa lui a ajuns la experienţă dăscălească, ci şi de cetire te­ mult justelor aspiraţiuni ale preoţime! noastre
doba. meinică, de reviste şi cărţi de pedagogie. Câţi împlini datorinţa impusă prin statutele diecesane, ale văduvelor şi orfanilor ei, dar’
Atâta e povestirea. dintre învăţătorii aplicaţi la şcoaie mai ci­ fondului nostru preoţesc; iu această zi, când a servit dela început şi în viitor va servi
.Cartea Copiilor“, — dacă ar fi adovă tesc lucrări de soiul acesta? Invăţătorimea de dupăiustituţiunile bisericii noastre chemat tot mai mult atât spre întărirea bisericeî
rată şi posibilă întâmplarea cu moş Petru, — diu metropoiia noastră, ştiţi prea bine, s’a sunt să ocup acest scaun de înaltă distincţiune noastre naţionale, cât şi spre ridicarea pre­
face o mare nedreptate omului. Acest moş, dovedit nu de mult că este incapabilă de a pentru mine şi ca atare să conduc consul­ stigiului preoţimoî noastre diecesane.
aşa cum este el, în piesa aceasta, nu o susţinea o unică foae pedagogică românească. tările de astăzi ale Onoratei adunări, aş fi
nici decât om pricinaş (aş zice mai bine Ce reviste citeşte dară? Poate în limba dorit mult şi mi-ar fi servit spre deosebită Dacă dară nu ni-a fost dat, ca
aşa, decât procesiv), el nu face altce va în germană ? Biuo ar fi; dar nu ’x adevörat. această zi însemnată pentru biserica şi preo­
căzui de faţa, decât işi apără un drept, pe învăţătorii care citesc ceva in limba lor, for­ mângâiere, dacă Y’aş putó intimpina cu
«are îl dă şi legea. Autorul căjţd nu ştie, mează un procent minimal. Cei-ce citesc vre-o veste de bucurie generală ; dar’, după- ţimea noastră diecesană oá o putem serba
ca e lucru oprit să facem la casele noastre vre-o lucrare pedagogică in nemţeşte sau ce Provedinţa divină, în sfaturile sale necu­ cu vre-o pompă esterioară, — să o prăz-
tereştri ce se deschid în curţile vecinilor. altă limbă străină, putem zice, că la noi prinse de mintea omenească, altcum a dispus, nuim in inimile noastre, mulţumind luî
Moş Petru are toată dreptatea, când nu nici nu exista. N’avem dar să aşteptăm, ca in loc de a Ye înveseli eu vre-o veste de Dumnezeu, că ae-a învrednicit a ajunge şi
perniite să privim într’una la curtea lui din lucrătorii să facă paradă cu ceea ce u’au. acest moment mult dorit, când şi preoţimea
fereastra cu pricina; căci om păţit fiind, Deocamdată rolul unui învâţâtor deştept, cu bucurie, necesitat sunt a-’mi împlini trista noastră are pentru sine şi ar săi un ce
ştie foarte bine, că după un lung privit ar oare-care experienţă şi doritor de a munci, şi dureroasa datorinţă şi aYé împărtăşi şi
puté urma pe aceeaşi fereastră ceva excur se poate reduce la margini mai modeste, de aci durerosul eveniment, că Preasfin- special ; când preoţimea noastră adecă are
»iuni nocturne; că lumea este plină de dar mai folositoare, şi iu loc să .compună* ţitul nostru archiereu diecesan l o s i f Goldiş atare fond, care pentru acum 1Í serveşte
oameni răi... Aşadară nu bătrân pricinoş, cărţi, care cuprind mai mult haz decât iu spre mângâiere, ear’ pentru viitor spre îm­
ci om, care îşi apără dreptul şi averea, a mină, să arete bunăoară: nu mai este între cei vii.
bărbătare şi încuragiare lu suportarea iipse-
fost moşul Petru. Ce îmbunătăţiri crede el că s’ar puté Mult regretatul nostru archiereu la 23 lor şi neajunsurilor vieţii familiare.
Autorul, atât în piesa aceasta, cât şi face la cutare obiect de învăţământ? Ce Martie st. v. a. c. a adormit în Domnul, şi
tn altele, a greşit iSr. Dar nici nu se pu­ păi ţi i-se par lui greşite ori prea grele in Binecuvântat să fie deci momentul,
tea altfel. O minte de om încrezut, şi cărţile ce le foloseşte îa şcoală ? Şi altele aatfel, mutându-se la cele erterne, a lăsat când s’a conceput idea şi când s’a pro­
poate şi tinăr, care nu este în stare a di­ de ieial acesta. eparebia vöduvä, pe eparebioţiî iubiţi, popo­ nunţat prim ul cuvent pentru înfiinţarea
stinge un lucru de altul, produce adese ori rul credincios, preoţimea diecesană, decorul acestui fond, a cărui bunătate s’a dove­
cele mai prăpăstioase rătăciri, fără a-’şi da Părerile acestea le poate aduce in dis­ sufletului sSu, — iu profund doliu.
seamă de ele. Tinărul nostru autor declară, cuţie cu ocasia adunărilor înv0ţîtforeşiî, în dit peste toată îndoiala şi până acum,
bună-oară, că „omul e substantiv“, şi .cast* coaferenţe, ori în gazete câte le avem; pe pentru-că acest fond, ca un pom răsădit
urmă acolo, conduse de o mână harnică, In faţa durerosului eveniment nu ne lângă isvoarele apelor, a dat şi până aci
t substantiv“, la p&g. 135 înţr’o analiză, pe
care vrea s’o dea drept „model“, copiilor, s’ar cerceta cu de amSruaîul şi s’ar statorî mai rSmâu9 alta, decât aceea, pentru-ce Vé roade mănoase, ear’ pé viitor garantează
acelor copii, care earăş nu pot să fle alt­ ce părere poate să fie admisă, şi care trebue rog, ca reverinţei şi devotamentului nostru roduri tot mai îmbelşugate!
ceva decât substantive; căci în sfîrşit noi respinsă ori îndreptată. Ideile primite s’ar fliese faţă de regretatul nostru archiereu
toţi se vede că nu suntem lucruri concrete, ci comunica in scris cătră toate despărţâcăin­ de pie memorie lo s if Goldiş, precum şi Aceia dintre D-voastre, cari aţi luat
abstracţiuni, numite „substantive“, care când ţele învăţătoreşti; în modul acesta s’ar pro­ profundului nostru doliu pentru perderea parte începând dela conferinţa din 1877
cetim, ori mâncăm, ori bem, nu ne nutrim duce un schimb de idei, s’ar generálisa şi dintre cari cu bucurie putem saluta şi
acestui arebipăstor, să-’i dăm expresiuae
cu carte, cu pâne, cu apă, ci cu substan­ unele adevăruri folositoare, şi cu încetai la adunarea de astăzi pe mai mulţi, vă
tive. Că, de bună seamă, eşa trebue să fia ! s’ar desvolta poate o mişcare literară mai prin ridicare de pe scaune, zicéndu-’i cu veţi aduce aminte, că prin înfiinţarea fon­
Doar de aceea domnii învăţături, sunt îa de vieaţă şi in pedagogia noastră. pietatea creştinească: Odihnească în pace,
general atât de bine nutriţi, încât unora le Caransebeş, in 1 Maiu 1902. binecuvântată să fie memoria lui; şi acestti dului preoţesc nu s’au urmărit numai in­
mai vine pofta să se resfeţe une-ori, şi să memorii nu numai să-i facem loc iu inimile terese materiale, ci, precum ne arată şi
comită câte-un „substantiv“ în forma de E. Hodoş. noastre, dar’ să o eterni săm şi în analele istoricul fondului, espus în statute, prin
carte. fondului. acest fond s’a urmărit un scop mult mai
In Birăcia de idei, .Cartea Copiilor* superior: inchiegarea tot mai tare a ra­
ar vrea — vedeţi dumneavoastră, — să se Iubiţi fraţi în Christos! porturilor bune dintre elementele constitutive
datoriilor noastre, chiar a celor mal neîn­ eă cheme norodul la arme în contra Tătari­ s’aşteptăm cu resignare dreptatea celui a Dumnezeu să vS dea sălaş în staul lui
semnate. lor, Turcilor, Leşilor şi Ungurilor — spre Tot puternici Avram.
* • a’şî apöra legea şi moşia; ţeara în sare a Eată, D-Jor colegi, cum multa şi minu­ Primarei auzind rugăciunea orbului să
Şi acum pe cale de a termina socot fost fărîmat trufaşul rigă polon, Albert, eu nate fapte au sSvârşit părinţii şi strSmoşiî milostivi şi-’i întinse o bâtă sä se ţină de
eă nu voiu pricinui durere inimilor D-voastră toată şleahta şi oştirea sa, în care cel mat noştri, şi cum multe şi frumoasa ne-a iö- ea, apoi îl ducea ea p’un orb pe morarul,
făcând scurtă pomenire despre soartea a neînsemnat loc e totuşi mărturie a unei mas şi ncuS de îndeplinit. şi băgându 1 în casă îl puse într’ua ungheţ,
două părţi din Moldova Marelui Stefan ce glorii străbune; unde etă şi astăzi Vorons- Eu na vö urez alt-ceva decât să fiţi eî.r’ el şi en femeia prostului, sa puseră din
azi zac sub stăpâniri străine: Bucovina şi ţal cu amintirea sihastrului Daniil; unde, asemenea înaintaşilor voştri şi atunci cum noa la böute. Orbul şedea în ungheţ ghe­
Basarabia. In sfârşit, e străvechea Putaă tn care şi exclama Chichindeal: muit şi bo uita bine cum îşi petrec oamenii
Şi dacă aeeste nume Vă amintesc pa­ astăzi lumina candeli! se revarsă peste pea- „Ce dulce şi privire ar fi a vedea aşa noştri. Când petrecerea era mal bană să
gini dureroase din vieaţa poporului român, tra sepulcrară, pe care e săpat numele a mare numâî de Români In Bănat, Ungaria, deschide leasa (poarta) şi omul cu bucatele
ziua ce-o serbăm astăzi e de natură a Vă cărui purtător era împodobit de virtuţile Ardeal, România şi Bucovina că se iubesc dela moară şi topoteşte. Ba gă umble să
Insufla duhul nădejdii în aşa măsură în cât cele mal alese ce le poate avea fiinţă, ome­ ca fraţii şi să omenesc*, ca ,una trebuie descarce carul ori să bage boii în grajd ca
Bă credeţi nestrămutat că odată şi odată se nească şi sub care s’ar aşezat spre veşnică să fie naţia românească“ şi atunci, .mărită şi până aci, nu, Doamne fereşte, ci oblu se
vor ivi zori de zile mal bune şi pentru ele; odihnă rămăşiţele pământeşti ale cela! mal naţie daeo-românească, mal aleasă n*ţie pe băgă în casă şi porunci! muierii să desprindă
şi nădejdea noastră In această privinţă e, mare şi glorios Român, ce-a purtat vre o pämönt nu va fi înaintea Ts!“ boii, ea spăriată de purtarea bărbatului abia
cu atât mal îndrituită cu cât frumoasa ţară dată o coroană — ale lui Stefan-cel Mare Până atunci însă viitorul fiind în roâniîe avu vreme să ascundă pe primar sub pat,
a Bucovinei şi Basarabia cea atât de bo şi sfânt; o asemenea ţară nu poate fl uitată lui Dumnezeu, cu toţii L u î să ne închinăm! olul cu vinarsul Ia căpătâi în pat, purcelul
gată tn braţe vitejeşti sunt rupte nu se decât numai eu preţul prăpădiril neamului după caminiţă, plăcinţile pe grindă şi cina
întreg. Bucureşti, 23 Ianuarie 1901. în podişor, apoi iute o tuli afară să-’şl vadă
poate mal rău din trupul Moldovil, — că
ranele pricinuite de aceste răpiri vrăşmaşe Ua veac trecut cu un pătrar s’a scurs A. Lăpădatu. de lucru. Orbul bine văzu ce şi unde puse
nu s’au vindecat şi nu se vor vindeca decât In şireaua vremii nesfârşite de când mor­ muierea. Cât ai bate în pălmî boii fură îu
odată cu reunirea lor. mântul Marelui Stefan a căzut In mâni strö- grajd şi femeia încasă. Era oare-cum afară
Pentru Bucovina şi Basarabia nu nu­ ine, — şi precum odinioră creştinii n’avură ISTEAŢĂ ŞI PACE! de sine, nu pricepea eum ’i-s’a putut schimba
trim numai aspiraţiunl întemeiate pe coma pace sufletească, câtă vreme mormőatul bărbatul de când a fost la moară. Spăriată
nitatea etnică, ca pentru Ardeal, ci reven­ Mântuitorului era In mâni păgâna — astfel, — Poveste. — cum era nici nu putea să vorbească.
dicările cele mal legitime ce le poate face facă Cerul, să n’aibă Românii pace până ce (Urmare şi fine.) — Muiere 1N’auzi ?! Hsl! Dă-’ml ceva
popor pe lume. pämöntul In care zac moaştele sfinte dela Nu auzi ta? — grăi primarul. Ce s’aude? sorbitură, mi o fl vremea să sorb şi eu ceva
Căci ţara pe unde şi-a făcut drum Putna n’o să li-se întoarcă îndărâpt. Cine se văietă aşa cu jele pe afară. Hal Ră că de trei zile strop de păzitură n’am gustat.
Dragoş şi Bogdan cu voinicii lor pentru a Cu ce preţ ? Dumnezeu singur ştie!! vedem. Amândoi es şi cearcă să vadă cina Dă-’mi dar’ ceva să sorb —zise bărbatul —
descăleeb Moldova; din care şl ia început Aşişderea ţara, pe pământul căreia s’au şi ce-I, aşezându-se pe un seăunas la foc. Dar’ ăsta
toate ilurile ce scaldă câmpiile mănoase rösboit oştenii lui Stefan, al luî R&reş şi Orbul Începe a se tângui şi mal tare cine-I? Ăsta Iu ungheţ? Ce oameni mi al
ale Moldovil; unde sunt Rădăuţii cu mădu- loan Vodă-cel cumplit, ţara cu Hotinul şi când îl aude apropiindri-se. adus la casă?!
lările Bătrânului Bogdan Descălecătorul; Soroca, ţara In care au trăit odată călăreţii — Fie-vö milă, — se tânguia el — — Un biet orb sărmanul, — zise ea
unde e Suceava, cetatea eternă şi veşnică Tighecen! şi arcaşii Orheienl, la ţara aceia, fle-vö milă de mine, m’a părăsit vedeţul, mal moartă de nöasz — un biet orb a ce­
a Românismului, din care resunau coarnele în care neamul se stinge vözénd cu ochii, m’a lăsat să peiu, oameni buni, faoä-vö rut sălaş şi i-am dat, i’a lăsat vedeţul, a
şi buciumele de alarmă şi din care plecau, să ne gândim tot deauna. Atât măcar să Dumnezeu parte de raia, nu lăsaţi po un fugit de el, s’a rugat să-’l las şi l’am lăsat
tn toată ţara, crainicii lui Stefan-cel-Mare facem, dacă alt ceva mal mult nu putem şi biet orb să se prăpădească, daţi i sălaş ca colea în ungheţ.