2008
libertăţi democratice), oferite de revoluţia rusă din
februarie 1917.
în iulie 1917, Pantelimon Halippa, împreună cu
încă alţi 15 delegaţi din partea Basarabiei, participă la
Congresul ţăranilor din întreaga Rusie, care şi-a ţinut
lucrările la Petrograd. Peste ani, bătrânul militant al
cauzei naţionale avea să mărturisească: „în capitala
Rusiei am luat contact cu guvernul Kerenski şi am pus
problema pregătirilor necesare pentru naţionalizarea
învăţământului, pentru ca anul şcolar 1917/1918 să-l
facem în limba elevilor, nu în limba rusă, ca sub ţar. Se
cerea să ne pregătim manuale şi cadre didactice, dar
lucrul acesta nu putea fi realizat în două-trei luni. Am
cerut deci aprobarea guvernului, ca să colaborăm cu
România pe frontul cultural cum colaborăm pe cel
militar. Kerenski s-a opus, spunând că această
chestiune se va putea rezolva numai în Constituanta
Rusiei. Am încercat să-l lămuresc că noi, moldovenii,
nu putem aştepta ca Adunarea Constituantă să ne dea
şcoală moldovenească. Această şcoală trebuie să se facă
de îndată, în 1917, cu puterile locale ale Moldovei
noastre”.
O piedică serioasă în crearea sistemului de
învăţământ naţional era lipsa de cadre didactice
calificate, nemaivorbind de programe, manuale şi alte
materiale didactice în limba română. Majoritatea
învăţătorilor moldoveni erau străini de cultura
românească, nu cunoşteau alfabetul latin, aveau o
conştiinţă naţională deformată. Aceste „lacune” în
pregătirea corpului didactic au fost înlăturate, desigur,
parţial la cursurile pentru învăţători organizate imediat
după congres. In faţa învăţătorilor moldoveni au ţinut
prelegeri atât profesori basarabeni, cât şi cei veniţi din
Bucovina, Ardeal şi Vechiul Regat. Din Basarabia au
participat: profesorul Iustin Frăţiman (limba şi
literatura română, istoria românilor), profesorul Ştefan
Ciobanu (limba şi literatura română), profesorul
Nicolae Popovschi (activitatea extraşcolară), preotul
Mihail Berezovschi (muzică); la buna organizare a
cursurilor au contribuit profesorii din Bucovina -
George Tofan (limba română, istoria românilor, lecţii
practice), Liviu Marian (limba română), O. Topa (limba
română); din Ardeal - profesorul Onisifor Ghibu
(metodică, limba română, istoria literaturii române,
lecţii practice); din Vechiul Regat - George Aslan
(limba română) şi alţii.
La cursurile ţinute la Chişinău, în perioada 17
iunie-15 august 1917, învăţătorii moldoveni au învăţat
să citească şi să scrie utilizând alfabetul latin, au
dobândit o primă cunoaştere a gramaticii române, au
făcut cunoştinţă cu literatura română, au căpătat
primele cunoştinţe de istorie românească,
conştientizând descendenţa română a moldovenilor, şi-
au cultivat unele elemente de conştiinţă naţională. Cele
învăţate i-au făcut pe învăţători să înţeleagă că limba
moldovenească şi limba română sunt identice.
Cursurile din vara anului 1917 nu au putut să cuprindă
«< 72
toţi învăţătorii din satele moldoveneşti. De aceea,
Comisia şcolară moldovenească a hotărât ţinerea unei
noi serii de cursuri, în lunile de toamnă, concomitent în
trei oraşe: la Chişinău, cu 220 de cursişti, la Soroca, cu
100 de cursişti, la Bălţi, cu 110 cursişti. D rept rezultat,
în acest fel, către începutul anului de învăţământ
1917-1918 urmau a fi pregătiţi peste 850 de învăţători.
Evident, cursurile respective, fiind de scurtă durată,
nu au atins toate obiectivele preconizate, nu au rezolvat
toate problemele, nu au putut substitui pregătirea
temeinică a cadrelor didactice prin intermediul şcolilor
cu profil pedagogic, dar ele, totuşi, au contribuit la
trezirea conştiinţei naţionale la acei învăţători
moldoveni, care, în toamna anului 1917, au pus bazele
învăţământului în limba maternă.
Naţionalizarea învăţământului era de neconceput
fără elaborarea programelor de instruire, fără tipărirea
manualelor în limba română, fără asigurarea şcolii cu
alte materiale didactice. In acest scop, în vara anului
1917, Zemstva gubernială a alocat 20 000 de ruble,
sumă nesemnificativă, dacă luăm în considerare
necesităţile generale ale învăţământului naţional din
Basarabia la acel moment.
In cadrul Comisiei şcolare moldoveneşti de pe
lângă Zemstva gubernială a fost creată o subcomisie
specială, chemată să supravegheze tipărirea manualelor
în grafia latină. Elaborarea materialelor didactice s-a
dovedit a fi un lucru anevoios, deoarece profesorii cu
experienţă în acest domeniu aproape că lipseau cu
desăvârşire. După cum am menţionat mai sus, în
Basarabia nu exista nici o tipografie care ar fi putut
tipări cărţi cu alfabet latin. Această problemă a fost
rezolvată de Onisifor Ghibu şi prietenii săi de la Iaşi,
care au trimis urgent la Chişinău o tipografie cu
caractere latine. In noiembrie 1917, în tipografia
proaspăt instalată au fost tipărite primele manuale:
Abecedarul, de arhimandritul Gurie Grossu, Cartea de
citire, de Ştefan Ciobanu, Legea lui Dumnezeu, de preotul
Nicolae Vlad, Aritmetica practică, de Constantin
Popescu.
Un rol de seamă în naţionalizarea învăţământului
din Basarabia l-a jucat revista pedagogică „Şcoala
Moldovenească”, ce a început să apară în iunie 1917,
fiind redactată de profesorul transilvănean Onisifor
Ghibu. In paginile revistei au fost publicate procesele-
verbale, dezbaterile şi hotărârile congresului
învăţătorilor din aprilie 1917, ale congresului
învăţătorilor moldoveni din mai 1917, precum şi alte
documente de program, apeluri şi recomandări
metodice pentru învăţătorii din învăţământul primar
din Basarabia. Pe lângă orientarea sa profesională,
revista, prin publicarea unor opere din literatura
română şi a unor texte de lectură cu conţinut istoric,
încerca să le cultive învăţătorilor, respectiv, elevilor din
Basarabia sentimente naţionale.
Aşadar, în încheiere, câteva concluzii:
1. In urma eforturilor depuse de fruntaşii