Limba română vs.

limba moldovenească
în Republica Moldova

„Graiul fiecărei etnii este un viu monument popular, un tezaur profund

al întregii experienţe de viaţă şi creaţie. Cuvântul ca o comoară de gândire
este creaţia vorbitorului, izvorât din harul imaginaţiei, al frumosului şi al
binelui şi consfinţit în memoria neamului”1

De-a lungul timpului, denumirea limbii vorbite în Republica Moldova a ridicat multe
probleme şi a iscat nenumarate controverse atât în rândul specialiştilor, cât şi în rândul
cetăţenilor. Este limba vorbită în Basarabia limba română sau limba moldovenească?
Din punct de vedere lingvistic, limba unui popor are două forme: limba vorbită
(nereglementată şi dialectală) şi limba literară (normată), adică limba standard. „Ea serveşte
drept limbă de stat şi de cultură, propagată prin intermediul şcolilor, prin manuale, publicaţii,
presă etc.”2 S-a demonstat că limba moldovenească sau graiul moldovenesc „este forma vorbită
a idiomului romanic de pe teritoriul Republicii Moldova [iar] a doua formă a acestui idiom este
limba standard, care este identică – în ceea ce priveşte gramatica, vocabularul, alfabetul şi
ortografia – cu limba standard de la vest de Prut, adica limba română”3 . Deci nu putem denumi
aceeaşi noţiune – limba română – cu două sintagme diferite – limba moldovenească - în
Basarabia, şi limba română ˶ în România. “Singura concluzie ştiinţifică din perspectivă
lingvistică este că limba maternă, tradiţională pe care o folosesc „moldovenii” (şi „românii”)
din Republica Moldova este limba română”4.
1
Pavel, Vasile, Limba română – unitate în diversitate, 28 august 2008, Chişinău, AŞM, p.65, în Revista Akademos,
Prelegeri de Ziua Limbii Române, disponibilă la adresa http://www.akademos.asm.md/files/Vasile%20Pavel.pdf,
accesată în data de 12.11.2016, ora 14:14.
2
Piotrowski, Rajmund, O limbă cu două denumiri?, p. 127, în Limba română este patria mea – Studii. Comunicări.
Documente, Coordonatori: acad. Silviu BEREJAN, acad. Anatol CIOBANU, prof. Nicolae MĂTCAŞ, ediţia a II-a,
Casa Limbii Române, Chişinău, 2007 , disponibilă la adresa http://www.limbaromana.md/carte/d11.pdf, accesată la
data de 13.11.2016, ora 22:33.
3
Idem.
4
Guţu Romalo, Valeria, Evoluţia limbii române în Republica Moldova, în Revista Limba Română, Nr. 6-10, anul
XIII, 2003, disponibilă la adresa: http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2509, accesată la data de
 Fiind „un mijloc greu de contestat al identificării unui popor, al marcării identitaţii,
deopotrivă individuale şi colective, a vorbitorilor ei” 5, limba a fost pricipala modalitate prin care
în perioada ţarista a Republicii Moldova s-a incercat „înstrăinare[a] fiinţei româneşti a
basarabenilor”6 prin impunerea limbii „moldoveneşti” ca fiind diferită de limba română.
„Termenul „limba moldovenească” are o istorie mai veche pe teritoriul Basarabiei. Acest
termen a fost un instrument al politicii imperiale ţariste, iar apoi al politicii imperiale staliniste-
bolşevice. Menirea acestui instrument era de a izola Basarabia, iar mai tîrziu – Republica
Moldova de arealul românesc”7.

Istoric al limbii în Republica Moldova până la 1989

Dupa încorporarea Basarabiei în Imperiul ţarist, la 1812, s-a început imediat procesul de
rusificare a poporului. Acest fenomen urma să se desfăşoare în principal cu ajutorul instituţiilor
care aveau cea mai mare influenţă asupra oamenilor de rând: biserica, învăţământul, armata şi
administraţia. Astfel, în acest scop au fost numiţi, de-a lungul timpului, în fruntea acestor
instituţii oameni cu viziuni pro-ruse. “Prin includerea Basarabiei în Imperiul ţarist, limba
română a acestei regiuni a fost implicată într-o modalitate de comunicare socială care se
desfăşoară în condiţiile bilingvismului instituţionalizat: comunicarea în limba română […]este
dublată de utilizarea paralelă, în calitate de limbă oficială, a limbii ruse”8(s.a.)
Denumirea de limbă română este schimbată în limba moldovenească, urmărindu-se în
acest fel separarea Basarabiei de România: “După anexarea în 1812 a părţii dintre Prut şi Nistru
a Moldovei istorice (a aşa-numitei Basarabii) de către imperiul rus, aici, din motive lesne de
înţeles, a fost utilizată pentru vorbirea localnicilor denumirea tradiţională, dar neştiinţifică,
limba moldovenească”9. Prin utilizarea acestei sintagme se urmărea argumentarea ideii că
Basarabia este un teritoriu aparte, independent de România, şi poate fi anexat deci Rusiei:

05.11.2016, ora 21:49.

5
Chivu, Gheorghe, „Limba Română” şi statutul limbii naţionale în Republica Moldova, în Revista Limba Română,
Nr. 3-6, anul XXI, 2011, disponibila la adresa http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1169,
accesată în data de 05.11.2016, ora 15:29.
6
Limba română este patria mea, Cuvânt înainte, p.12.
7
Piotrowski, Rajmund, op.cit., p. 129.
8
Guţu Romalo, Valeria, op.cit.
9
Berejan, Silviu, Graiul din Republica Moldova şi limba literară comună, în Revista DACOROMANIA, serie nouă,
III–IV, 1998–1999, Cluj-Napoca, p. 103, disponibilă la adresa
http://www.dacoromania.inst-puscariu.ro/articole/1998-1999_12.pdf, accesată la data de 12.11.2016, ora 21:27.
„Odată cu smulgerea Basarabiei din hotarele Moldovei şi încorporarea ei în 1812 în imperiul
ţarist au apărut şi primele încercări de argumentare politico-lingvistică în favoarea anexării:
poporul moldovean din stînga şi din dreapta Prutului ar fi două popoare diferite ce vorbesc
graiuri diferite, deşi cele două părţi ale principatului făcuseră corp comun încă de la
începuturile Ţării Moldovei”10. Se încearcă aducerea de argumente lingvistice şi ştiinţifice din
ramura foneticii şi a lexicului şi se trece uşor-uşor la scoaterea limbii române din instituţii şi
introducerea limbii ruse, în vederea anexării depline.
Biserica a avut un rol destul de însemnat în procesul rusificării Basarabiei şi au existat
deopotrivă două atitudini contradictorii: una de încurajare a limbii naţionale prin înfiinţarea de
tipografii în limba română şi alta favorabilă rusificării, prin înfiinţarea de seminarii teologice în
care limba rusă era obligatorie alături de greacă şi latină, iar limba română era lasată pe ultimul
loc.
Introducerea limbii ruse în curriculumul seminariilor teologice a urmărit rusificarea
viitorilor preoţi, care, mai departe, ar fi rusificat credincioşii din parohiile obţinute dupa
hirotonie. Din anul 1867 nu s-a mai folosit limba română în predarea din cadrul seminariilor,
chiar daca profesorii, elevii şi episcopii s-au opus acestui lucru.
O perioada de rusificare intensă în rândul preoţilor şi a familiilor lor a fost în timpul
episcopului Pavel (1871-1882). Acesta a introdus limba rusă chiar şi în mănăstiri, unde călugării
o respinseseră cu îndârjire. A aplicat sancţiuni, atât în rândul preoţilor cât şi în rândul călugărilor
care se opuneau acestui proces, a înfiinţat şcoli mănăstireşti cu predare în limba rusă, examenele
pentru diaconi şi cantareţi se dădeau doar în limba rusă, iar din 1872 toate registrele bisericilor
au început să se scrie în aceasta limbă. A închis biserici, a numit preoţi pro-ruşi, şi i-a obligat pe
toţi preoţii să îşi înveţe copiii acasă ruseşte, pentru a-i da apoi la şcolile mănăstireşti cu predare
în această limbă. Tipografia moldovenească, ce fusese înfiinţată în 31 mai 1814, nu mai
funcţionează în timpul episcopului Pavel. Următorii episcopi “au căutat să menţie achiziţiile de
rusificare a lui Pavel, fără să ia măsuri nouă (sic!) nici pentru cultura religioasă a
Moldovenilor, nici pentru prigoniri nouă (sic!)”11. În anul 1882 se închide de tot tipografia.
Episcopul Iacov 2 (1898-1904) încearcă să promoveze limba moldovenească: “trecuseră
88 de ani de rusificare bisericească, 30 de ani dela (sic!) începutul rusificării violente şi
anticreştineşti a lui Pavel Lebedev şi 20 de ani dela închiderea tipografiei bisericeşti
10
Ţepelea, Gabriel, Raţiunile politice ale unei „teorii lingvistice”, în Limba română este patria mea, p.161.
11
Cazacu, P., Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918, prefaţă de dr. Dan Jumară, Editura Alfa, Iaşi, 2005, p. 133.
moldoveneşti. Toţi clericii învăţaseră şi ruseşte”12. Odată ajunşi în parohiile de la sat, preoţii,
care învăţaseră ruseşte în seminarii, influenţaţi de ţăranii moldoveni, începeau să vorbească
“prost ruseşte”13, să uite limba rusă. “Pe teritoriul Basarabiei, limba română continuă să fie
folosită în condiţiile vieţii tradiţionale, mai ales în localităţile rurale, unde continuă să asigure
comunicarea aproape în exclusivitate”14. Datorită acestui fenomen, episcopul Iacov adresează Sf.
Sinod al Imperiului, la 23 martie 1900, un raport în care spune că moldovenii nu înţeleg predicile
şi slujba în slavă şi rusă şi din acest motiv duc o mare lipsă de învăţătură religioasă. În acest sens,
cerea Sf. Sinod permisiunea de a se tipări cărţi şi borşuri religioase în limba moldovenească, cu
litere chirilice, şi cu text paralel rusesc, sau fără. Sinodul acceptă şi în 1900 se redeschide
tipografia bisericească şi se tipăreşte Evanghelia şi Psaltirea.
Văzând această acţiune de rezistenţă, guvernul rus numeşte episcop pe Serafim (1908) care
sprijină iarăşi rusificarea. Pe timpul lui are loc o mişcare religioasă importantă – mişcarea lui
Innochentie – şi pentru a o combate, epsicopul este nevoit să facă propagandă în limba
moldovnească, iar predicile şi slujbele să se ţină tot în această limbă. A ordonat însă să se scrie în
limba locală cu litere ruseşti şi ortografie slavă pentru a evita romanizarea limbii. “Serafim este
primul care [...] a susţinut că există două limbi cu totul deosebite – cea de peste Prut
românească şi ce (sic!) din Basarabia – limbă aparte, care trebuişte ferită de romanizare, idee
susţinută pe urma lui şi astăzi de alţii cu aceleaşi intenţii”15.
În ceea ce priveşte învăţământul, scriitorii ruşi susţin că în momentul anexării Basarabiei,
aici nu existau şcoli şi boierimea era incultă. Adevărul este însă că boierii aveau profesori de
franceză pentru copiii lor, iar dosarele, condicile şi actele din acea perioadă dovedesc că
boierimea ştia greaca şi româna. Învăţământul primar se realiza acasă în limba română, apoi se
continua în şcolile mănăstireşti, unde, din 1872 s-a introdus limba rusă. “Cu timpul, în loc să se
estindă (sic!), învăţământul limbii moldoveneşti s'a oprit cu totul, excluzându-se pela (sic!)
1860-70 din toate şcolile din Basarabia”16. Până la 1917, şi unirea cu România, în Basarabia au
existat perioade în care s-au format mişcări naţionale pentru refomarea învăţământului şi
înfiinţarea de şcoli în limba maternă, dar acestea nu au avut prea mare succes.

12
Idem, p. 134.
13
Idem.
14
Guţu Romalo, Valeria, op.cit.
15
Cazacu, P., op.cit., p. 138.
16
Idem, p.145.
 În sistemul administrativ sau judiciar, se menţionase odată cu anexarea Basarabiei că se va
folosi limba română. În procesele civile se utiliza limba română, dar în cele penale, procesele
verbale se scriau în română şi rusă, interogatoriile baştinaşilor se luau în română, iar sentinţa se
dădea şi în limba română, dacă membrii tribunalului nu se puteau exprima bine în limba rusă.
Din 1828, odată cu desfiinţarea autonomiei, legea se modifică, iar limba română este utilizată
numai în caz de necesitate. “Astfel întrebuinţarea limbii în administraţie şi judecată aproape a
fost scoasă din uz”17
La data de 2 decembrie 1917, Republica Democratică Moldovenească îşi proclamă
independenţa faţă de Imperiul Rus, iar la 27 marie 1918 se uneşte cu România. Teritoriul din
stanga Nistrului devine din 1924 RASS Moldovenească, „o republică autonomă subordonată
RSS Ucraineană. Aici îşi are originea teoria unei limbi moldoveneşti diferită de română, prin
această teorie URSS încercând să-şi justifice pretenţiile asupra Basarabiei. În acest teritoriu
URSS a aplicat o politică culturală de «confecţionare» a unei limbi false, scrisă în alfabet
chirilic şi astfel purificată de elementele latine ale limbii române vorbite dincolo de Prut. Acestei
limbi i s-a spus moldovenească”18. La 28 iunie 1940, în urma Pactului Molotov-Ribbentrop
încheiat cu Germania, Uniunea Sovietică reanexează Basarabia.
Din 1812 şi până în ziua de astăzi în Basarabia s-au utilizat două limbi: limba română,
vorbită de populaţia simplă, în special de la sate, şi limba rusă: “calitatea de limbă oficială,
preluată în 1812 de rusă, revine din 1918 până în 1940 limbii române; după 1940 şi mai ales
după 1944, ca urmare a integrării Basarabiei în spaţiul sovietic, hegemonia limbii ruse, din nou
limbă de stat, se manifestă în comunicarea socială în mod agresiv, sprijinită de o complicată
politică ideologică, culturală şi lingvistică; după 1989 raporturile se modifică de această dată în
favoarea limbii române, declarată prin constituţie limbă de stat”19.

Limba oficială a Republicii Moldova dupa 1989

17
Boldur, V. Alexandru, Basarabia românească, editura Vicovia, Bacău, 2004, p. 120.
18
Punctul 14, capitolul Contextul istoric, din Hotărârea Nr. 36, din 05.12.2013, a Curţii Constituţionale, privind
interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în corelaţie cu Preambulul Constituţiei şi Declaraţia de
Independenţă a Republicii Moldova, publicată la data de 27.12.2013 în Monitorul Oficial Nr. 304-310 art Nr: 51,
data intrării în vigoare: 05.12.2013, disponibilă la adresa http://lex.justice.md/md/350850/, consultată în data de
13.11.2016, ora 15:27.
19
Guţu Romalo, Valeria, op. cit.
 “Din punct de vedere legal, constituţional, raporturile în interiorul bilingvismului de după
1989 nu se deosebesc de cele din 1918: în ambele situaţii, românei i se recunoaşte rolul de limbă
oficială a Republicii Moldova. Cadrul organizatoric, statal, dar şi social şi etnic, în care se
produce această recunoaştere, este însă mult diferit.” 20
O primă diferenţă este reprezentată de teritoriul “implicat în procesul de comunicare
bilingvă: după 1940, reînglobată în Uniunea Sovietică, Basarabia face parte, alături de
Transnistria, din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.”21 Transnistria facuse parte din
Ucraina şi formase apoi, după 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.
Deşi aici existau mai mulţi vorbitori de limba română, decât in Basarabia, ea fusese supusă
schimbarii lingvistice pe o perioadă mai lungă de timp, deci “nu participase istoric la evoluţia
statului român şi, implicit, nici la dezvoltarea şi răspândirea limbii literare”.22 În aceste condiţii
“includerea într-o unică structură statală a două teritorii cu «istorii» substanţial distincte nu
putea să rămână fără consecinţe în ce priveşte soluţionarea diverselor probleme pe care le
ridică «istoria» comună”23.
A doua diferenţă o reprezintă noua situaţie lingvistică a Republicii Moldova. Deşi din punct
de vedere al populaţiei, cea română este majoritară, rusofonii sunt mai mulţi decât în 1918.
Declararea, la 1989, a limbii române ca fiind, constituţional, limba oficială a Republicii
Moldova, a părut să deschidă drumul unui “promiţător proces de reabilitare a limbii române în
raporturile ei cu celelalte limbi”24. Dar acest process a fost oprit în 1994, prin modificarea
articolului 13 din constituţie şi reintroducerea termenului de limbă “moldovenească”: „(1) Limba
de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine.
[...]”25.
Se insistă asupra diferenţei dintre limba română şi cea moldovenească pentru a
argumenta ideea că Basarabia este un stat “distinct de România şi care să aibă legături istorice
apropiate mai degrabă cu Rusia decât cu provinciile istorice româneşti”26. Se pretinde că această

20
Idem.
21
Idem.
22
Idem.
23
Idem.
24
Idem.
25
Constituţia Republicii Moldova, art 13, alin.1, Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi, disponibilă la adresa
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731, accesată la data de 12.11.2016, ora 20:59.
26
Theodorescu, C. Const., Un stat, o istorie şi o limbă „moldovenească” în Basarabia?, în Revista Limba Română,
Nr. 6-10, anul XIII, 2003, disponibilă la adresa http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2511, accesată la
data de 12.11.2016, ora 21:04.
limbă are caracteristici particulare, fiind o limbă independentă de limba română, o limbă care
face parte din limbile neolatine. Potrivit lui Eugen Coşeriu, “a promova sub orice formă o limbă
moldovenească deosebită de română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală
naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie;
şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci,
un genocid etnico-cultural”27

Argumente lingvistice privind problema limbii oficiale a Republicii Moldova

Marele lingvist Carlo Tagliavini, în lucrarea sa Originile limbilor neolatine, atunci cand
clasifică limbile neolatine, afrimă următoarele:
Româna se împarte în patru dialecte principale:
1. Dacoromâna, vorbită pe teritoriul României de astăzi, în Basarabia şi într-o parte din
Bucovina, aparţinând în timpul şi după cel de-al doilea război mondial U.R.S.S.-ului, ca şi într-o
parte din Banatul care aparţine Iugoslaviei, în câteva sate din Bulgaria şi din Ungaria, lângă
graniţa românească. Ea se împarte în mai multe varietăţi dialectale, nu prea diferenţiate între
ele, pe malul stâng al Dunării (Moldova, Valahia, Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia) şi
doar în mică parte pe malul drept (Dobrogea şi o mică parte a Banatului Iugoslav) [...]
2. Macedoromâna sau aromâna [...]
3. Meglenoromâna sau meglenita[...]
4. Istroromâna [...].”28
Cu alte cuvinte limba moldovenească nu este considerată ca fiind o limbă neolatină
aparte, diferită de limba romănă, ci este o parte a dialectului principal al limbii române,
dacoromâna, fiind un subdialect, un “grai” al acesteia, precum sunt şi: graiul ardelenesc, crişean,
maramureşean, bucovinean, muntenesc, oltenesc etc. “Limba română are patru dialecte:
dacoromân, aromân (macedoromân), meglenoromân şi istroromân. Ultimele trei sunt dialecte
sud-dunărene. Numai dialectul dacoromân şi-a dezvoltat o formă literară. […]Varietatea
dialectală din interiorul limbii române – al dacoromânei – ţine, pe de o parte, de două grupuri

27
Coşeriu, Eugen, Identitatea limbii şi a poporului nostru, în Revista Limba Română, Nr. 3-6, anul XXI, 2011,
disponibilă la adresa http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1164, accesată în data de 12.11.2016, ora
21:09.
28
Tagliavini, Carlo, Originile limbilor neolatine, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, pp. 285-286,
apud Theodorescu, C. Const, op.cit.
de graiuri: grupul sud-estic (graiurile din Muntenia, Oltenia, Dobrogea, sud-vestul Basarabiei şi
sud-estul Transilvaniei) şi grupul nord-vestic, mai extins şi mai puţin unitar (e vorba de graiurile
de pe restul teritoriului dacoromânei) […] Graiurile din Basarabia, Bucovina şi Transnistria ţin
astfel de subdialectul moldovean al dialectului dacoromân”29.
Cel dintâi lingvist care a clasificat graiurile dacoromâne a fost G. Weigand care considera
“graiurile din Basarabia ca aparţinînd «dialectului moldovean», observînd, totodată, prezenţa
în sudul Basarabiei a unor influenţe (colonii) munteneşti”30. “În magistrala sa recenzie la ALR,
romanistul elveţian K. Jaberg observă că «dependenţa lingvistică a Basarabiei de Moldova,
respectiv România transcarpatică, este evidentă» şi că graiurile de aici au o «uniformitate» mai
pronunţată faţă de alte zone ale României”31 (s.a.).
În ciuda acestor marturii grăitoare ale marilor lingvişti, lingviştii sovietici s-au
încapăţânat să demonstreze în lucrările lor că limba moldovenească este una independentă de cea
română, şi face parte, alături de aceasta din limbile romanice. De exemplu, în lucrarea lui M.V.
Serghievskij, Vvedenie v romanskoe jazykoznanie (Moskva, 1954), “limbile romanice sunt
clasificate în 11 grupuri: spaniolă, portugheză, catalană, franceză, provensală, retoromană,
italiană, sardă, română, moldovenească şi dalmată. Vedem deci că […] moldoveneasca este
recunoscută ca limbă independentă”32(s.a.). Într-un articol al Marii Enciclopedii Sovietice, este
specificat faptul că limba moldovenească „«este o limbă romanică care face parte, împreună cu
româna, din grupul limbilor romanice orientale» şi se adaugă: «Limba moldovenească este
extraordinar de apropiată de dialectul moldovenesc al limbii române care se vorbeşte în
Moldova (Republica Populară Română) dintre Prut şi Carpaţi»”33. Alţi lingvişti afrimă că limba
română şi limba moldovenească fac parte dintr-un grup de limbi romanice, dar au caracteristici
care le individualizează – caracteristici enumerate în lucrările lor, dar care sunt comune întregii
zone a Moldovei istorice. Un alt argument invocat de aceştia este existenţa în cadrul limbii
moldoveneşti a unui număr mai mare de neologisme din limbile occidentale.
În 1930 se tipărise, cu alfabet rusesc, o gramatică a limbii moldoveneşti, care cuprindea
Fonetica şi Morfologhia. Această Gramatica moldovenească aparţine lui L.A. Madan şi afirmă
că “«Gramatica fi şticării linghi în temelii salcătuieşti după vorba jii a norodului» şi că «limba
29
Pavel, Vasile, op.cit., pp.57-58.
30
Turculeţ, Adrian, Limba română din Basarabia, p.149, în Limba română este patria mea
31
Idem, p. 140.
32
Theodorescu, C.Const., op.cit.
33
Idem.
moldovneascâ, în cari grăieşti amu norodu moldovnesc, esti limba sânistătoari, diosăghitâ di
limba româneascâ»”34 Acesta încearcă să arate prin gramatica sa că în limba moldovenească
există cuvinte diferite de cele ale limbii române pentru desemnarea termenilor tehnici
gramaticali. Astfel el creează următoarele cuvinte:
Sloguri – silabe
Starnic – substantiv
Multuratic – plural
Sânguratic – singular
Căderi – caz
Treptili di potrijiri – gradele de comparaţie
Aplecarea cuvintelor cu sfârşâtu fărâ lojiturâ – declinarea cuvintelor cu terminaţie neaccentuată
Numărătoarili câtnici – numerale cardinale
Locdinumi – pronume
Graiu – verb
Hotărârea graiului – definiţia verbului35
Limba moldovenească nu este însă decât o formă neliterară şi dialectală a limbii române
care are anumite particularităţi de pronunţie, ce se regăsesc de altfel şi în interiorul graniţelor
României, nu numai în Basarabia. De pildă:
1. Ž se pronunţă în locul lui ğ – “maržină în loc de marğine, ležile în loc de leğil, kurže în
loc de curğe”36(s.a.)
2. “a, ja în loc de diftongul ea (sară, în loc de seară; drjaptă în loc de dreaptă); é în loc de
ea final (de ex. gré în loc de grea; pré în loc de prea);
3. -iet în loc de -iat (apropiet în loc de apropiat, s’a încheiet în loc de s-a încheiat);
4. y (=î) în loc de i după z şi ţ (zyle în loc de zile, să ţye în loc de să ţie etc.) şi forme
populare de viitor cu i în loc de vei, a în loc de va, dar şi unele cuvinte de origine rusă şi
ucraineană.”(s.a.)37

34
Pavel, Vasile, op. cit., p. 56.
35
Idem, pp.56-57.
36
Theodorescu, C. Const., op.cit.
37
Idem.
 Cităm integral din Adrian Turculeţ, un fragment care demonstrează că vorbirea din
raionul Orhei din Republica Moldova prezintă caracteristici specifice graiului moldovenesc
în general.
“fricativele š, ž: adušim, merži, žos; velarizări de tipul: aşă, şăpti; mărs; răpidi,
sarî, şîde, ţăs; închiderea vocalelor neaccentuate e şi ă (vezi exemplele precedente
şi următoare); palatalizarea labialelor: copk’ii, g’ini, n’ercuri; labiodentalele f, v
se palatalizează la š, ž; širi, žin, dar apare şi o formă mai veche: h’er; menţinerea
africatei d: dîli; ˇa (e) protonic > a mai ales înainte de á: sarac, liagat, dar,
uneori, şi înaintea altei vocale accentuate: am sî va spun, cameş; ´ˇa în întˇai,
dintˇai; velarizarea uşoară şi inconsecventă a lui l în poziţie finală şi
preconsonantică: albî, val; f, v>h: buhnit, hulk’; fonetisme izolate (faze mai vechi
sau modificări poziţionale mai recente): arinjăm, burghidău, cîşligat, contonog,
fušei (= fuştei), grelimea, (cu l epentetic), (am) împlut, (am) întrat, mărunchi,
mînţănesc (= mulţumesc), nant, (sî) scurî, šeteşti, šibotî, Sî-Medru (= Sf. Dumitru),
sprăvăl(esc), stuh, păr (= pînă), pişti (= peste), pomînt ”38(s.a.).

În urma tuturor documentărilor şi studiilor realizate de-a lungul timpului de

specialiştii lingvişti moldoveni, români, dar şi de peste hotare, s-a ajuns la concluzia,
susţinută public, că “denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova
este Limba Română”39(s.a.).
“În concluzie, chestiunea aşa-numitei limbi moldoveneşti s-a dovedit a fi, în plan
lingvistic, o falsă problemă, creată şi dirijată, ca în atâtea alte cazuri similare, din
raţiuni strict politice, intercomprehensiunea reciprocă dintre cele două «limbi» fiind
incontestabilă, iar diferenţele dintre ele – cu totul minore.
40
Să sperăm că istoria va face în cele din urmă dreptate.”

38
Turculeţ, Adrian, op.cit., 151.
39
Pavel, Vasile, op.cit., p. 55
40
Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limba moldovenească şi limba română, în Revista Limba Română, Nr. 6-10, anul XIII,
2003, disponibilă la adresa http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2508, accesată în data de 13.11.2016,
ora 22:31.
 BIBLIOGRAFIE/WEBLIOGRAFIE

Berejan, Silviu, Graiul din Republica Moldova şi limba literară comună, în Revista
DACOROMANIA, serie nouă, III–IV, 1998–1999, Cluj-Napoca, disponibilă la adresa
http://www.dacoromania.inst-puscariu.ro/articole/1998-1999_12.pdf
Boldur, V. Alexandru, Basarabia românească, editura Vicovia, Bacău, 2004.
Cazacu, P., Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918, prefaţă de dr. Dan Jumară, Editura Alfa,
Iaşi, 2005.
Chivu, Gheorghe, „Limba Română” şi statutul limbii naţionale în Republica Moldova, în
Revista Limba Română, Nr. 3-6, anul XXI, 2011, disponibila la adresa
http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1169
Constituţia Republicii Moldova, art 13, alin.1, Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi,
disponibilă la adresa http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731
Coşeriu, Eugen, Identitatea limbii şi a poporului nostru, în Revista Limba Română, Nr. 3-6, anul
XXI, 2011, disponibilă la adresa http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1164
Guţu Romalo, Valeria, Evoluţia limbii române în Republica Moldova, în Revista Limba Română,
Nr. 6-10, anul XIII, 2003, disponibilă la adresa: http://limbaromana.md/index.php?
go=articole&n=2509
Hotărârea Nr. 36, din 05.12.2013, a Curţii Constituţionale, privind interpretarea articolului 13
alin. (1) din Constituţie în corelaţie cu Preambulul Constituţiei şi Declaraţia de
Independenţă a Republicii Moldova, publicat la data de 27.12.2013 în Monitorul Oficial
Nr. 304-310 art Nr: 51, data intrării în vigoare: 05.12.2013, disponibil la adresa
http://lex.justice.md/md/350850/
Pavel, Vasile, Limba română – unitate în diversitate, 28 august 2008, Chişinău, AŞM, în Revista
Akademos, Prelegeri de Ziua Limbii Române, disponibilă la adresa
http://www.akademos.asm.md/files/Vasile%20Pavel.pdf
Piotrowski, Rajmund, O limbă cu două denumiri?, în Limba română este patria mea – Studii.
Comunicări. Documente, Coordonatori: acad. Silviu BEREJAN, acad. Anatol
CIOBANU, prof. Nicolae MĂTCAŞ, ediţia a II-a, Casa Limbii Române, Chişinău, 2007,
disponibilă la adresa http://www.limbaromana.md/carte/d11.pdf
Theodorescu, C. Const., Un stat, o istorie şi o limbă „moldovenească” în Basarabia?, în Revista
Limba Română, Nr. 6-10, anul XIII, 2003, disponibilă la adresa
http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2511
Turculeţ, Adrian, Limba română din Basarabia, în Limba română este patria mea – Studii.
Comunicări. Documente.
Ţepelea, Gabriel, Raţiunile politice ale unei „teorii lingvistice”, în Limba română este patria
mea – Studii. Comunicări. Documente.
Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limba moldovenească şi limba română, în Revista Limba Română, Nr.
6-10, anul XIII, 2003, disponibilă la adresa http://limbaromana.md/index.php?
go=articole&n=2508