Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d.

24 august 1917,
Chișinău) a fost unul din cei mai reprezentativi scriitori români basarabeni. Născut
în Gubernia Basarabia, actualmente Republica Moldova.

Cronologie

La 27 martie (stil vechi) se naște la Căinari, fostul județ Bender, Alexei Mateevici,
primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile județului
Soroca, căsătorit cu Nadejda Mateevici (1863-1930), fiica protopopului Ioan
Neaga din Căușeni.Părinții se mută cu traiul în satul Zaim, localitate situată pe
drumul dintre Căușeni și Cimișlia. Aici micul Alexei învață la școala primară și se
familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi,
precum și de la țăranii de prin partea locului . A fost înscris de părinți la școala
teologică din Chișinău, pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) în
1902, “cu privilegii”( cu laude). Își urmează studiile la seminarul teologic. Face
cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală (1880-
1940), care studia și el la seminar în aceeași perioadă. La 24 iunie, la numai 43 de
ani, încetează din viață tatăl lui, Alexei Mateevici. În primele numere ale ziarului
“Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile „Țăranii”, „Eu cânt”, „Țara”. Tot aici publică
articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile românilor basarabeni” și „Din
cântecele poporane ale Basarabiei”. - În 1908, împreună cu alți tineri basarabeni,
a înființat cercul „Deșteptarea”. Din acest cerc, pe lângă Alexei Mateevici, au făcut
parte Daniel Ciugureanu, Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Ștefan Berechet,
Dimitrie Bogos și alții. Daniel Ciugureanu a fost ales președintele cercului. Această
asociație avea drept scop luminarea oamenilor, deșteptarea conștiinței lor
naționale, lupta pentru dezrobire și pentru Unire cu România. După doi ani, din
cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-și suspende activitatea. Devine
student la Academia teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1914. În aceiași ani,
după mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beție a cititului”. Traduce
mult din literatura rusă clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului
său.

1910- 1911 Publică în „Chisineovschie eparhialinie vedomosti” studiul lingvistic

„Momente ale influenței bisericești asupra originii și dezvoltării istorice a limbii
române”, precum și articolele “Motive religioase în credințele și obiceiurile
românilor basarabeni”, “Bocetele funerare moldovenești”.Vede lumina tiparului
articolul “Schiță a traducerilor românești religioase și de trai”.Apare în revista
„Luminatorul” studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.
Se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică cu
teza de licență Concepția religioasă și filosofică la Fechneenner și se întoarce la
Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la
seminarul unde învățase. Ține o cuvântare în fața absolvenților seminarului din
Chișinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căușeni, pe care o găsește
“uimitor de bine păstrată”. În anul 1915 se înrolează in armata rusă preot militar,
iar în 1916 este trimis pe frontul din România. În vara anului 1916 scrie poeziile:
“Văd prăbușirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora”
s.a. La 17 iulie creează poezia Limba noastră, publicată în Cuvânt moldovenesc,
poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române, care devine Imnul Republicii
Moldova, (din 1994). La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se
stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău și este înmormântat la Cimitirul
Central din Chișinău.

În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul

Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoștea din 1910.

În anul 1994, versurile poeziei Limba noastră au fost alese ca text al Imnului de
Stat al Republicii Moldova. Poezia Limba noastră se fixează definitiv în registrul
marii arte, fiind superioară versurilor pe aceeași temă ale lui George Coșbuc sau
George Sion.

În lirica sa, poezia religioasă, uneori remarcabilă (Roagă-te), alternează cu poezia

revoltei sociale, expresie a durerii poetului pentru soarta țăranilor români
basarabeni, apăsați de nevoi și suferințe. Poeziile Eu cânt, Țăranii, Cântecul
zorilor, Țara împletesc nota elegiacă cu tonalitatea energică și credința în „ivirea
zorilor” dreptății și devin profund definitorii pentru profilul poetului militant.