De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Alexei Mateevici

Date personale

Născut 27 martie 1888

Căinari, Imperiul Rus

Decedat 24 august 1917 (29 de ani)

Chișinău, Republica Rusă

Înmormântat Cimitirul Central din Chișinău

Cetățenie Imperiul Rus (–2 martie 1917)

Republica Rusă (2 martie 1917–
24 august 1917)

Religie Ortodox

Ocupație poet
preot
educator[*]
militar
traducător

Locul desfășurării
Basarabia[1]
activității

Limbi vorbite limba română[1]

Partid politic Partidul Național

Moldovenesc

Studii Academia Teologică din Kiev

Activitatea literară
 Limbi limba română

Opere semnificative Limba noastră

Modifică date / text

Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) a fost unul
din cei mai reprezentativi scriitori români din Basarabia.[2] Născut în Gubernia Basarabia,
actualmente Republica Moldova.

Cronologie[modificare | modificare sursă]

La 27 martie (stil vechi) se naște la Căinari, fostul județ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al
preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile județului Soroca, căsătorit cu Nadejda Mateevici
(1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căușeni.Părinții se mută cu traiul în satul Zaim,
localitate situată pe drumul dintre Căușeni și Cimișlia. Aici micul Alexei învață la școala primară și se
familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la
țăranii de prin partea locului. A fost înscris de părinți la școala teologică din Chișinău, pe care o
termină (conform adeverinței de absolvire) în 1902, „cu privilegii”(cu laude).[3] Își urmează studiile la
seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru
Plămădeală (1880 - 1940), care studia și el la seminar în aceeași perioadă. La 24 iunie, la numai 43
de ani, încetează din viață tatăl lui, Alexei Mateevici.

În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile „Țăranii”, „Eu cânt”, „Țara”. Tot
aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile românilor basarabeni” (nr.1) și „Din
cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11). - În 1908, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat
cercul „Deșteptarea”. Din acest cerc, pe lângă Alexei Mateevici, au făcut parte Daniel
Ciugureanu, Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Ștefan Berechet, Dimitrie Bogos și alții. Daniel
Ciugureanu a fost ales președintele cercului. Această asociație avea drept scop luminarea
oamenilor, deșteptarea conștiinței lor naționale, lupta pentru dezrobire și pentru unire cu România.
După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-și suspende activitatea. [4] Devine
student la Academia teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1914. În aceiași ani, după
mărturisirea unui coleg, „Mateevici trăia ca într-o beție a cititului”. Traduce mult din literatura rusă
clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului său.

Alexei Mateevici (1910) student la Academia din Kiev, anul III.

Între 1910 - 1911 publică în „Chisineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 și nr.42
din 1911) studiul lingvistic „Momente ale influenței bisericești asupra originii și dezvoltării istorice a
limbii române”, precum și articolele “Motive religioase în credințele și obiceiurile românilor
basarabeni” (nr.9, 13, 14), “Bocetele funerare moldovenești” (nr.38, 39, 40, 41).Vede lumina tiparului
(Chisineovschie eparhialinie vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul „Schiță a traducerilor
românești religioase și de trai”. Apare în revista „Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul „Mitropolitul
Gavril Bănulescu - Bodoni”. Se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia
Teologică cu teza de licență Concepția religioasă și filosofică la Fechneenner și se întoarce la
Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învățase.
Ține o cuvântare în fața absolvenților seminarului din Chișinău. La 23 iunie vizitează străvechea
biserică din Căușeni, pe care o găsește „uimitor de bine păstrată”. În anul 1915 se înrolează în
armata rusă ca preot militar, iar în 1916 este trimis pe frontul din România.[5] În vara anului 1916
scrie poeziile: „Văd prăbușirea”, „Cântec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza nucului”, „Unora” s.a.
La 17 iulie creează poezia Limba noastră, publicată în Cuvânt moldovenesc, poate cea mai
frumoasă odă închinată limbii române, care devine Imnul Republicii Moldova, (din 1994). La 13
august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău și este
înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.

În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe
care-l cunoștea din 1910.

În anul 1994, versurile poeziei Limba noastră au fost alese ca text al Imnului de Stat al Republicii
Moldova. Poezia Limba noastră se fixează definitiv în registrul marii arte, fiind superioară versurilor
pe aceeași temă ale lui George Coșbuc sau George Sion.[6]

În lirica sa, poezia religioasă, uneori remarcabilă (Roagă-te), alternează cu poezia revoltei sociale,
expresie a durerii poetului pentru soarta țăranilor moldoveni, apăsați de nevoi și suferințe.
Poeziile Eu cânt, Țăranii, Cântecul zorilor, Țara împletesc nota elegiacă cu tonalitatea energică și
credința în „ivirea zorilor” dreptății și devin profund definitorii pentru profilul poetului militant.

A colaborat la revista Luminătorul, Viața Basarabiei, Cuvânt moldovenesc etc. cu versuri originale și
traduse (din Al. K. Tolstoi, S. I. Nadson, Gavrila Derjavin, Mihail Lermontov, Alexandr Sergheevici
Pușkin).

Monumentul[modificare | modificare sursă]

Bustul său de pe Aleea Clasicilor

Monumentul intitulat Apostolii Basarabeni a fost ridicat în memoria eroilor naționali Simeon Murafa,
Alexei Mateevici și Andrei Hodorogea, la inițiativa Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”,
după proiectul sculptorului Vasile Ionescu-Varo, la 29 septembrie 1923 (după alte surse 1933), în
grădina Catedralei din Chișinău. Monumentul fusese confecționat dintr-o placă de piatră, așezată în
poziție verticală, în care erau îngropate chipurile în basorelief de bronz ale celor trei eroi, având
dedesubt, săpată în piatră, inscripția: „Simeon Murafa, născut la 24 mai 1887, mort la 20 august
1917; Pr. Alexei Mateevici, născut la 27 martie 1888, mort la 13 august 1917; Andrei Hodorogea,
născut octombrie 1878, mort la 20 august 1917”. Pe piedestal, în fața basoreliefurilor, era așezată
figura de bronz al unui vultur. Mai jos era amplasată inscripția: „Apostolii Basarabeni, Martiri ai
Sfintei Cauze Naționale”. În partea superioară, monumentul înalt de 3 m era încununat cu Stema
României, amplasată între două ramuri, una de stejar și alta de laur, toate executate în bronz. Baza
monumentului avea dimensiunile 4,35/1,92 m iar panoul de piatră avea dimensiunile de
2,75/3,00/0,60 m. În urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, în 1940, basoreliefurile în bronz
ale lui Murafa și Mateevici din Chișinău, au fost recuperate și repartizate Muzeului de Artă Națională
„Carol I” din București, iar restul monumentului a fost distrus de sovietici. [7][8][9]