Sunteți pe pagina 1din 252

26092023

Ziarul Lumina

Sabin Drăgoi, autorul „primului oratoriu ortodox -


Constantin Brâncoveanu”

Galerie foto (3)An omagial


Un articol de: Prof. dr. Dorin Stănescu - 26 Septembrie 2023
În anul comemorativ al imnografilor și psalților bisericești am dorit să
evocăm portretul unuia dintre marii compozitori și folcloriști români din
secolul trecut, Sabin Drăgoi, un om care s-a inspirat din filonul autentic al
folclorului țărănesc pe care l-a cunoscut în copilăria petrecută într-un sat
ardelean și pe care, mai târziu, l-a redat cu fidelitate în compozițiile sale.
Răsfoind presa interbelică am aflat o mulțime de informații și relatări
privind excepționala activitate muzicală a compozitorului Sabin Drăgoi și
legătura sa necontenită cu biserica și credința strămoșească, iar despre
acest lucru ne vorbește un articol apărut în 2 mai 1937 în publicația
„Biserica și Școala” , la care ne vom referi ulterior în evocarea acestei mari
personalități a culturii române.

Compozitorul și folcloristul Sabin Drăgoi s-a născut la 6 iunie 1894 în satul Seliște din Arad, în familia
lui Vasile Drăgoi și a Floarei Cojan. Tatăl său era cântăreț de strană, îndeplinind această slujbă vreme
de șase decenii. „La strana bisericuţei de lemn din Selişte de pe Mureş şi-a educat copilul, credinciosul
cântăreţ Vasile Drăgoi. În mediul de sănătoasă şi robustă viaţă creştinească şi românească, în
societatea copiilor săraci, dar sglobii şi senini la suflet, a crescut maestrul Sabin Drăgoi, răscolitorul de
suflete prin arta-i fermecată ... Genialitatea lui Sabin Drăgoi şi dragostea lui pentru muzica bisericească
se văd din împrejurarea că, la vârsta de 5 ani, ştia din memorie liturghia de Ştefu, pe două voci, şi ajuta
învăţătorului său atât la instruire, cât şi la dirijare. La vârsta de 10 ani ciopleşte pistornicul - tiparul cu
care se imprimă prescura: tot atâtea pregătiri pentru opera din vremea de maturitate”, cu aceste cuvinte
era evocată copilăria compozitorului și mai ales originile pasiunii sale pentru muzică și chemarea sa
pentru trăirea credinței ortodoxe. De altfel, într-un interviu din 1929, publicat în revista „Rampa”, Sabin
Drăgoi mărturisea: „Cântecul bisericesc? Mi-a rămas în urechi de când mă ducea mama în brațe
Duminica la biserica din satul meu, Seliştea Aradului la vârsta de doi ani...” La fel de memorabilă
este și amintirea acestuia despre biserica din satul natal: „Când am intrat în biserică prima oară, m-am
mirat. Era prea lumină şi prea frumos. Pentru un copil de ţăran care n-a trăit decât în casă ţărănească,
biserica e un palat prea luxos pentru a fi privit fără şovăire. Mirosea a opinci noi, mirosea a tămâe şi a
flori rupte din tulpina lor, a fum şi a lumânări. M-a mirat mult de tot minunăția de sfinţi. Noi în casă n-am
pomenit pom de Crăciun cu lumânări aprinse. Noi nu văzusem arzând mai multe lumini deodată, ci
numai una săracă, lipită pe buza ulcicuței, aşa că intrând în biserică mi se părea că am părăsit
pământul şi m-am mutat undeva în cer. Casa Domnului avea cu adevărat mister pentru mine”.

Sabin Drăgoi a urmat cursurile școlii primare maghiare din Petriș, iar ulterior, în 1906, la îndemnul
învățătorului său se înscrie la „Preparandia” din Arad, unde studiază până în 1912. A primit o repartiție
ca învățător lângă Budapesta, dar „de frica lui taica”, după cum afirma mai târziu, nici nu a vrut să audă
de așa ceva. A plecat în armată, dar venirea Primului Război Mondial i-a zădărnicit planurile. Pentru o
perioadă a fost luat prizonier de armata rusă, apoi a luptat ca voluntar în armata română. În 1919-1920
începe studiile la Conservatorul de la Cluj, le continuă la Praga până în 1922. Revenit în țară, devine
profesor la Școala normală din Deva, apoi director al Conservatorului municipal din Timișoara. Este și
dirijor al unor coruri, dar își începe după 1922 și activitatea de folclorist și compozitor. Munca sa este
prețuită prin obținerea unor premii oferite de Academia Română. În viața privată se căsătorește cu Livia
Munteanu, care îi va dărui și doi copii. Consacrarea sa în calitate de compozitor are loc în anul 1928,
după premiera operei „Năpasta” (după piesa lui Caragiale), iar Opera Română îl premiază. Sabin
Drăgoi este un profesionist și un om deosebit de activ: compune, culege folclor, dirijează coruri, scrie în
presa de specialitate, îndeplinește diverse funcții. Evident că operele sale, munca aceasta l-au
transformat într-o personalitate a timpului, însă ascensiunea aceasta socială nu l-a schimbat. Iată cum
îl descria revista „Rampa” în 1929: „Sabin Drăgoi este un om pe lângă care treci repede fără să te
opreşti. Nu e nici impozant, nici n-are lachei şi limuzină. Şi e aşa de modest că-ți răspunde prompt în
mijlocul drumului, fie că îl întrebi unde e Capşa sau care e liedul cel mai frumos al lui Beethoven. Acest
om e marea speranţă a muzicii româneşti moderne în care el aduce nu numai o originalitate şi o
prospeţime rară, dar o cunoaștere a muzicii țărănești”.

Recunoașterea valorii sale îl propulsează în funcția de director al Operei Române din Cluj-Timișoara
între 1940 și 1944, apoi din 1950 devine profesor la Conservatorul din București și director al Institutului
de Folclor, iar din 1953 a devenit membru corespondent al Academiei Române, este și membru The
International Folk Music Council din Londra. Sabin Drăgoi a murit în 1968.

Cântăreț al spațiului mioritic

Numit adeseori în presa interbelică drept un cântăreț al spațiului mioritic, Sabin Drăgoi a explorat și
transpus în muzica mare filonul religios pe care l-a extras din biserică și de la țăranii satului său, iar
pasajul următor din ziarul „Tribuna” din 1933 este relevant: „Limbajul muzical al lui Sabin Drăgoi ar fi
ciunt dacă i-ar lipsi un alt caracter, care este strâns legat de sufletul poporului, anume ortodoxia. Din
copilărie, familiarizat cu troparele şi viersurile noastre bisericeşti, Sabin Drăgoi a ajuns la desăvârşire
pe această cărare, străjuită de o parte de codrii, văile, izvoarele, suferinţele şi bucuriile româneşti, de
altă parte de stranele credinţei noastre străbune. Desprinsă din veacul românesc, muzica lui Drăgoi
este cea mai înaltă expresie a muzicii poporane”. În același timp, în publicația „Biserica și Școala”,
portretul lui Drăgoi este unul convingător, care ne arată de ce maestrul s-a aplecat adeseori asupra
temelor legate de religia ortodoxă: „Maestrul Drăgoi trăeşte viaţă creştinească aievea. Dânsul posteşte,
cu rigurozitate de pustnic, întreg postul Paştilor. Se spovedeşte şi se cuminecă an de an. Creştin
profund inspirat şi sincer practicant al religiei, şi în aceeaşi vreme nedeslipit de viaţa religioasă
bisericească a satelor noastre...” Doar un astfel de om putea să pătrundă cu inspirație în compoziția cu
caracter religios și să lase opere precum Liturghia solemnă, Crăciunul la noi, imnuri și mai ales primul
oratoriu ortodox Constantin Brâncoveanu, în care aduce un prinos de recunoștință față de memoria
acestuia și despre care presa vremii a consemnat: „Acest oratoriu creştin, el închide în partitura sa tot
fumul de tămâie, tot misticul, toată elevata filosofie a creştinismului românesc, de esență”. Pentru
realizarea acestui oratoriu, compozitorul a lucrat vreme de șapte ani, în care a pătruns în esența
spiritualității ortodoxe, a istoriei poporului român și a destinului tragic al Brâncovenilor, a căror
beatificare a intuit-o cumva în creația sa.
Episcopul Europei de Nord la români din Suedia și
Germania

Galerie foto (4)Diaspora


Data: 26 Septembrie 2023
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i-a vizitat în perioada 22-24
septembrie pe românii din Suedia și Germania. Vineri, 22 septembrie, la pomenirea Sfântului Ierarh
Teodosie de la Brazi, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Centrului episcopal din
Stockholm. Pe parcursul slujbei, credincioșii s-au închinat Icoanei Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și
nimeni împotriva voastră”. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat evlavia de care se
bucură Sfântul Ierarh Teodosie în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord: „Sfântul Ierarh
Teodosie ocrotește și comunitatea noastră euharistică de la Göteborg cu ceilalți ierarhi mărturisitori
care au ctitorit în Moldova. Sfântul Ierarh Teodosie a fost prigonit de tătari, păgânii au ajuns și au
prădat Mănăstirea Brazi, pe care o rectitorise și l-au chinuit așa cum a fost chinuit și Sfântul Cuvios
Mucenic Efrem cel Nou, în Grecia, l-au supus la foarte multe torturi, iar el a mărturisit dreapta credință”.

Sâmbătă, 23 septembrie, la pomenirea Zămislirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, ierarhul a liturghisit
de hram în Parohia „Sfânta și Dreapta Elisabeta” din Schwalbach, Germania. În același cadru,
credincioșii au sărbătorit și împlinirea a cinci ani de la înființarea parohiei, dar și ziua de naștere a
preotului paroh Marius Tăut, protopopul Bavariei de Nord, căruia ierarhul i-a conferit „Crucea Nordului”.
Răspunsurile liturgice au fost date de copiii și tinerii din parohie.

Sfântul Siluan Athonitul a fost sărbătorit duminică, 24 septembrie 2023, în mod deosebit de
comunitatea românească din Tübingen, Germania. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, care a mai slujit în această parohie în urmă cu 13 ani. Copiii și
tinerii, coordonați de preoteasa Adina Gilla, au prezentat la finalul slujbei un program artistic, iar toți
credincioșii au primit din partea ierarhului daruri, preotului paroh Nicolae Gilla, protopop al
Protopopiatului Wurttenberg, conferindu-i-se „Crucea Nordului”. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a
susținut în biserica parohială conferința cu tema „Frumoșii bătrâni ai lui Hristos”, eveniment ce s-a
desfășurat în cadrul celor dedicate Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia
Română.

Târnosirea bisericii din localitatea sălăjeană Bizușa


Galerie foto (4)Știri
Un articol de: Arhid. Ionică Torcoș - 26 Septembrie 2023
Credincioşii din localitatea Bizușa, filie a Parohiei Luminișu, din Protopopiatul Jibou, au participat la
slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” și „Sfântul Cuvios
Mucenic Efrem cel Nou”, slujba fiind săvârşită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul
Sălajului. Ierarhul a liturghisit apoi pe un podium amenajat în vecinătatea lăcașului de cult, iar la final l-a
hirotesit întru iconom pe pr. Mihai Bâlc, fost paroh al Parohiei Luminișu, pentru activitatea desfăşurată,
mai ales cea legată de edificarea bisericii din această mică localitate.

Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu a acordat preotului Alin Zegrean, actualul paroh al Parohiei
Luminișu, o diplomă de apreciere pentru eforturile depuse la înfrumusețarea lăcașului de cult. De
asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere celor care au susţinut lucrările de edificare şi
finalizare la această biserică, între care pr. Gavril Chirilă, ctitorul bisericii, distins pentru jertfa sa și cu
„Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție acordată preoților din Biserica Ortodoxă Română, precum
și cu „Crucea Sălăjană”, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului.

Mutarea Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan; Sf. Voievod


Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon
Galerie foto (4)Sinaxar
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 26 Septembrie 2023
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a fost unul dintre cei 12 Apostoli, singurul ucenic prezent la
răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos, moment în care a primit în grijă pe Fecioara Maria. După
Înălţarea Domnului la Cer, Sfântul Ioan era unul din stâlpii Bisericii lui Hristos, împreună cu Petru şi cu
Iacov, ruda Domnului. Tradiţia ne spune că, după Adormirea Maicii Domnului, Ioan a predicat
Evanghelia în Asia şi în Efes. A fost surghiunit de împăratul Domiţian (81-96) în insula Patmos. Acolo a
scris Evanghelia sa, cele trei epistole şi Apocalipsa. S-a mutat la Domnul în jurul anului 100, în Efes,
unde aşezase în timpul vieţii sale episcopi şi preoţi.

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Româneşti (1512- 1521). S-
a îngrijit de mănăstiri şi biserici, cea mai strălucită fiind Mănăstirea Argeşului. A cinstit memoria
dascălului şi învăţătorului său, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, aducând moaştele
sale de la Mănăstirea Dionisiu din Athos. Astfel, l-a împăcat cu prigonitorul acestuia, voievodul Radu
cel Mare. Sfântul Voievod Neagoe ne-a lăsat moştenire şi opera sa Învăţăturile lui Neagoe Basarab
către fiul său Teodosie, prima creaţie de valoare universală a literaturii române. S-a mutat la Domnul la
15 septembrie 1521. Proclamarea oficială a canonizării sale a avut loc la 26 octombrie 2008, în
Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Franța și Republica Moldova încep


negocierile pentru un acord de apărare
Ionut Baias • HotNews.ro
2
share
Franța și Republica Moldova au început negocierile pentru un acord de
apărare, potrivit biroului ministrului francez al Apărării, aflat luni la
Chișinău, scrie AFP.

Ministrul francez al apărării Sébastien LecornuFoto: Romain GAILLARD-POOL / Sipa


Press / Profimedia
„Franța va continua să fie alături de moldoveni în fața oricărei tentative de
destabilizare”, a declarat biroul ministrului în urma vizitei lui Sébastien Lecornu.
Republica Moldova se învecinează cu Ucraina și include Transnistria, o regiune
separatistă pro-rusă de 300.000 de locuitori din estul țării.
În timpul vizitei sale, ministrul francez și omologul său Anatolie Nosatîi au semnat
„o scrisoare de intenție pentru a consolida cooperarea în domeniul apărării și a
asista Moldova în modernizarea armatei sale”, a anunțat Sébastien Lecornu pe X,
fostul Twitter.
Chișinăul a anunțat, de asemenea, achiziționarea unui radar Ground Master 200
(GM 200), comandat deja de Kiev și produs de Thales, cu o rază de acțiune de 250
de kilometri, pentru a spori supravegherea spațiului aerian moldovean.
„Dincolo de aceasta, vom efectua un audit al resurselor de apărare aeriană pentru a
contribui la consolidarea securității cerului Republicii Moldova”, a declarat
Sébastien Lecornu.
Luni, fragmente ale unei rachete au fost găsite în Transnistria, au anunțat
autoritățile, fără a face deocamdată vreo legătură cu un nou atac rusesc în sudul
Ucrainei vecine.

Nagorno-Karabah: Peste 200 de răniți în


explozia unui depozit de combustibil,
potrivit separatiștilor
Ionut Baias • HotNews.ro
0
share
Autoritățile separatiste din Nagorno-Karabah au anunțat luni seara că
peste 200 de persoane au fost rănite în urma unei explozii la un depozit de
combustibil și au cerut asistență externă urgentă pentru a face față
dezastrului, potrivit AFP.
La granita regiunii Nagorno-KarabahFoto: Tofik Babayev / AFP / Profimedia Images
„Numărul persoanelor rănite în urma exploziei de la un depozit de combustibil
depășește 200. Majoritatea sunt în stare gravă sau foarte gravă”, a declarat pe
rețelele de socializare responsabilul pentru drepturile omului din autoproclamata
republică, Gegham Stepanyan.
„Facilitățile medicale (din Nagorno-Karabah) sunt insuficiente. Avioanele
medicale trebuie să aterizeze cât mai repede posibil pentru a salva vieți”, a adăugat
acest responsabil din regiunea separatistă cu majoritate armeană din Azerbaidjan,
țară ale cărei forțe armate tocmai au recăpătat controlul asupra ei.
Etnicii armeni din Nagorno-Karabah au început, duminică, un exod masiv cu
maşina spre Armenia, după ce Azerbaidjanul i-a învins pe luptătorii din regiunea
separatistă într-un conflict care datează din epoca sovietică, scrie agenția Reuters.

China a capturat pe tăcute America de


Sud / Xi Jinping umple un vid de putere
lăsat în urmă de SUA
Ionut Baias • HotNews.ro
5
share
„Îi mulțumesc președintelui Díaz-Canel și poporului cubanez pentru că au
găzduit această întâlnire importantă în cadrul luptei noastre pentru o lume
multi-centrică și pluri-polară. Prin reiterarea angajamentului nostru față
de țările în curs de dezvoltare construim un secol al popoarelor Sudului”, a
declarat Nicolás Maduro al Venezuelei la conferința la nivel înalt
„G77+China”, începută la Havana.

Xi Jinping, Vladimir Putin, Jair Bolsonaro, Narendra Modi și Cyril RamaphosaFoto: Mikhail
Klimentyev / AFP / Profimedia
Conferința, la care au participat peste 100 de țări, inclusiv Iran, Arabia Saudită,
Nigeria și Nicaragua, a fost plină de discursuri pledând pentru o nouă ordine
mondială - o ordine în care China conduce și SUA se conformează, potrivit The
Telegraph, citat de Rador Radio România.
Fondată în 1964, G77 e cea mai mare organizație interguvernamentală a țărilor în
curs de dezvoltare din ONU. Scopul ei e limpede: să promoveze interesele lumii în
curs de dezvoltare excluse de la evenimentele G7 și G20, servind drept forum
pentru 80% din populația lumii.
China nu e membră a organizației, de unde și denumirea „+China” a conferinței.
Însă interesul țării pentru această conferință anume spune mult, dată fiind mult
discutata absență a lui Xi Jinping de la reuniunea G20 din New Delhi. Vizitând
Cuba, o țară binecunoscută pentru istoricul ei unic anti-american - și situată la
numai 130 de kilometri de El Imperio - China a clarificat că le ia partea celor
„oprimați”.
„Unilateralismul și hegemonismul încep să scape de sub control. Unele state
recurg la practici precum sancțiunile unilaterale, ridicarea de «garduri și bariere»,
decuplarea și perturbarea lanțurilor industriale și de aprovizionare, subminând
grav drepturile legitime de dezvoltare și interesele țărilor în curs de dezvoltare”, s-
a burzuluit Li Xi, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al
Comitetului Central al Partidului Comunist al Chinei și substitut al lui Xi Jinping.
„Noi, țările în curs de dezvoltare, ne-am câștigat independența și eliberarea
națională după o călătorie lungă și dificilă [...] Am dat dovadă invariabil de
solidaritate, la bine și la rău. Ne-am sprijinit reciproc și am crescut împreună și
suntem o comunitate care se ridică și cade împreună. După cum spune un proverb
chinez: «Când frații gândesc la fel, pot tăia metalul cu puterea lor combinată»”, a
adăugat el, portretizând China drept un lider global care se gândește la toți ceilalți.
Întrunirea s-a încheiat cu îndemnul președintelui cubanez Miguel Diaz-Canel către
participanți de a „schimba regulile jocului”. Nu au lipsit deloc condamnările
directe la adresa Unchiului Sam, inclusiv din partea președinților din Brazilia și
Honduras, Luiz Inacio “Lula” da Silva, respectiv Xiomara Castro - ultimul rupând
relațiile cu Taiwanul în martie.
Cu o zi înaintea reuniunii autocratul Maduro călătorise la Beijing, după cinci ani în
care nu a pus piciorul pe pământul Chinei. În momentul în care avionul lui Maduro
a aterizat în orașul Shenzhen au și început speculațiile cu privire la ce și-ar fi putut
dori conducătorul Venezuelei de la călătorie. Cum era de așteptat, celor mai mulți
jurnaliști le-au venit în minte petrolul și banii: în definitiv Venezuela are cele mai
mari rezerve de petrol de pe planetă.
Dar interesele chineze în regiune merg până mult dincolo de petrol. Xi Jinping l-a
primit pe Maduro, dar a chiulit de la G20, și a depus un efort concertat pentru a-i
arăta lumii cât de apropiate sunt cele două țări. China și-a ridicat relația cu
Venezuela la rangul de „parteneriat strategic permanent”, pe care-l rezervă doar
pentru cei mai apropiați parteneri, cum este acum și Venezuela în raport cu alte
țări din America Latină.
După vizită „fiul lui Chávez” a anunțat că vor fi trimiși venezueleni pe Lună cu o
navă spațială chineză. Publicația sponsorizată de Partidul Comunist al Chinei
(PCC) The People’s Daily l-a citat pe Zhao Bentang, responsabil pentru America
Latină în ministerul de externe, promițând să ajute progresul Venezuelei.
Când China privește regiunea ea nu vede haosul pe care-l văd SUA - și cu care ele
s-au obișnuit. China vede ocazii, atât economice cât și politice.
China înțelege că America Latină va juca un rol crucial în contextul în care lumea
se pregătește pentru următoarea revoluție industrială, dat fiind că regiunea deține
minerale esențiale pentru dezvoltarea noilor tehnologii, în valoare de trilioane de
dolari. PCC a cumpărat deja zeci de mine pe întregul continent, mai ales că așa-
ziși „anti-imperialiști” îl primesc cu brațele deschise și contracte preferențiale.
În plus, China înțelege importanța geostrategică a unei prezențe proprii în
vecinătatea Americii. De pildă, planurile Chinei de a construi o bază militară în
Cuba au fost deja dezvăluite. Și totuși, în timp ce toate acestea se întâmplă, ochii
americanilor se întorc spre Europa și Asia. Drept urmare, această regiune care
oricum nu-i prea preocupă pe analiști pare să nu mai figureze printre priorități.
America Latină se bucură în sfârșit de atenția pozitivă a unei mari puteri.
Neglijând diplomația la sud de frontiera proprie, America își creează singură o
mare problemă, , potrivit The Telegraph, citat de Rador Radio România.

Financial Times: O Europă cu mai multe


viteze constituie cheia extinderii UE
D. Popa • HotNews.ro
12
share
Un raport franco-german propune patru cercuri suprapuse, de la un nucleu
interior până la noua Comunitate Politică Europeană.
Consiliul EuropeanFoto: Martin Bertrand / Alamy / Alamy / Profimedia
„Ordinea internațională se schimbă [iar] UE trebuie să se schimbe odată cu ea.” E
declarația făcută de premierul spaniol Pedro Sánchez vara aceasta, când Madridul
a preluat președinția rotativă a UE, și rezumă foarte bine noul consens aproape
deplin din Europa. Un deceniu în care UE a încercat cu disperare să evite
dezintegrarea a deschis calea într-o manieră dramatică imperativului politic al
integrării la interior în vederea extinderii în exterior - în primul rând cu Ucraina.
Această schimbare a primit un mare imbold săptămâna trecută grație unui grup
franco-german de 12 experți însărcinat să cerceteze modul în care ar trebui să fie
reformată UE înaintea oricărei extinderi. Chiar dacă raportul nu reprezintă poziția
formală a Franței ori Germaniei, documentul are suficientă susținere oficială
pentru a fi luat în discuție la dezbaterile dintre liderii UE. Totodată el a reușit să
atingă un echilibru între măsurile radicale și cele fezabile, suficient de bun pentru
a lansa discuții serioase.
„Grupul de 12” s-a confruntat fățiș cu o dilemă inevitabilă și cu un adevăr
incomod. Dilema constă în faptul că deși există un larg consens cum că extinderea
necesită o reformare a UE, nu prea există consens cu privire la ce reforme sunt
necesare. Iar adevărul incomod e acela că, chiar și fără o nouă extindere,
funcționalitatea blocului are nevoie de o ameliorare urgentă - atât pentru
eficientizarea procesului decizional cât și pentru restabilirea aplicării universale a
statului de drept și a valorilor fondatoare ale UE.
Grupul conchide - și cu siguranță are dreptate - că reformele ambițioase trebuie
combinate cu o acceptare definitivă a Europei cu mai multe viteze. El propune o
Europă cu patru cercuri concentrice - un nucleu interior; UE însăși; „membri
asociați” (însemnând în primul rând participanți la piața unică); și noua
Comunitate Politică Europeană, cu legăturile ei mai laxe. („Suprapuse” ar fi un
termen mai potrivit decât „concentrice”, din moment ce există deja grupuri de state
care urmăresc o integrare aprofundată doar într-un domeniu anume - de pildă,
există state non-UE în spațiul Schengen.)
Cât despre reforme, ele presupun unele transformări majore, dintre care fie și
numai una singură ar preschimba viața politică europeană. Raportul propune ca
atât UE cât și candidații să se angajeze că vor fi gata pentru extindere până în
2030.
Raportul propune eficientizarea procesului decizional al UE, în special prin mai
multe cheltuieli comune și mai multe domenii în care să se decidă cu vot de
majoritate calificată - ideal pentru toate deciziile afectând întreaga UE, cu excepția
celor constituționale dar incluzând chestiunile fiscale. Raportul propune creșterea
bugetului UE. Raportul propune un birou anticorupție puternic, în măsură să
monitorizeze înseși instituțiile UE. Și raportul propune să se înlesnească
suspendarea fondurilor și dreptului de vot în cazul violării statului de drept.
Multe dintre ele nu sunt idei noi, însă contextul actual le conferă o nouă relevanță.
Propunerea privind „coaliții de voință” care să administreze noi cheltuieli comune
decise prin vot de majoritate calificată - subdiviziuni ale bugetului UE - este în
mod special promițătoare, atunci când necesitatea de a se transforma totul, de la
lanțuri de aprovizionare la furnizori de energie, e presantă.
Alt lucru care nu e nou e acela că unele țări nu vor accepta niciodată aceste idei.
Astfel că raportul propune și niște îndulcitori, cum ar fi posibilitatea de a opta să
nu participi la o integrare mai profundă; „garanții” de suveranitate acolo unde
acționează interese naționale puternice; și o „cameră” în care UE și curțile
supreme ale statelor să-și poată dezbate divergențele cu privire la legislația UE și
tensiunile dintre aceasta și constituțiile naționale. Grupul își trădează în acest
punct nuanța ecumenică: premierul polonez Mateusz Morawiecki a făcut fix
aceeași propunere în urmă cu doi ani.
E suficient pentru a se găsi o cale înainte - cel puțin pentru un nucleu dispus la
pionierat? Scepticii vor spune că nu: cele mai multe schimbări vor necesita
aprobarea Ungariei cât și a Poloniei. Dar acum doi ani ambele au acceptat noua
condiționare a finanțării de statul de drept, care era previzibil că urma să fie
folosită împotriva lor. Dar puterea celor care dețin banii e mare: dacă statele care
plătesc majoritatea facturilor consideră că reformele sunt oportune, e greu să faci
opinie separată.
Raportul conține și două erori, o scăpare și o adăugire nocivă. Grupul a ratat
ocazia de a vedea în integrarea diferențiată și un instrument geopolitic pentru
atragerea mai multor țări pe orbita UE, cu excepția unui unic caz în care se afirmă
că statele africane ar putea primi „statut de invitat” la Comunitatea Politică
Europeană.
Surplusul nociv e mult mai grav. Grupul consideră că „țările cu conflicte militare
durabile nu pot adera la UE [...] accederea țărilor cu teritorii disputate cu o [țară
non-UE] va trebui să includă o clauză cum că respectivele teritorii vor putea adera
la UE doar dacă locuitorii lor vor fi dispuși s-o facă”. Aplicată la Moldova și
Ucraina - a căror suferință, să nu uităm, se află la originea acestui întreg nou
imbold de reformă - prevederea reiterează poziția dictatorului de la Kremlin și îi
oferă de facto Rusiei drept de veto cu privire la accederea lor. E o palmă peste fața
vechiului vis al „Europei întregi și libere”.
Această idee ar trebui fără îndoială să fie ignorată de liderii UE când se vor întâlni
în Granada peste câteva săptămâni. Pe de altă parte, ei ar face bine să discute toate
celelalte idei. (Articol de Martin Sandbu)
Material realizat cu sprijinul Rador Radio România

Ministru bulgar: 1,4 miliarde de euro


pentru al treilea pod peste Dunăre
HotNews.ro
1
share
„Dezvoltarea transportului feroviar trebuie privită ca un model de afaceri.
În acest transport nu s-a investit până acum, la fel ca în țările din Europa.
Transportul feroviar are un viitor bun, fiind unul dintre cele mai ecologice
transporturi din lume și trebuie să se investească în sector”, a declarat
recent pentru BNR ministrul bulgar al Transporturilor, Gheorghi
Gvozdeikov.
Podul Prieteniei Giurgiu - RuseFoto: Shutterstock
Odată cu anunţarea achiziţiei publice pentru material rulant nou, a fost demarat
procesul de modernizare a Căilor Ferate Bulgare (CFB), a subliniat el,
citează 24Chasa, preluată de Rador Radio România.
„Modernizarea nu ține doar de achiziționarea de noi trenuri, ci și de o nouă viziune
și o nouă strategie la care noi am început să lucrăm. Nu se va întâmpla repede, dar
sperăm ca până în 2026, când potrivit Planului de Redresare si Rezilienţă trebuie
să fie livrare noile trenuri, Bulgaria va avea o strategie clară și un plan de afaceri
clar. Până acum, sectorul s-a bazat în întregime pe subvenția de la stat și apoi a
sistat orice gând de a dezvolta acest produs, adică de a oferi un serviciu din care
statul poate câștiga”.
„Noi vom primi nerambursabil din Europa aproximativ 1 miliard (conform
Planului de Redresare şi Rezilienţă – n.r.) și dacă nu putem face un profit de 15
sau 20% din asta, atunci nu putem gestiona această resursă. Nu văd o problemă în
viitor ca transportul feroviar să genereze venituri, să se autosusţină și chiar să facă
profit”.
Gvozdeikov a anunțat că în jur de 1,4 milioane de euro va fi suma pe care Bulgaria
trebuie să o plătească pentru cel de-al treilea pod de pe fluviul Dunărea, pentru
care, la 20 septembrie, guvernele Bulgariei și României au depus formularul
pentru un studiu de fezabilitate și cererea de finanțare de la Comisia Europeană.
„Iniţiativa vine din ambele state. Începem să lucrăm intens. Noi candidăm pentru o
finanţare de 50% de la Comisia Europeană”. Potrivit acestuia, proiectul va fi
realizat deoarece situația geopolitică din regiune este un catalizator în acest sens.
În cadrul emisiunii „Nedelia 150”, ministrul Gvozdeikov a definit drept „lipsite de
valoare” declarațiile parlamentarilor opoziției că deciziile în guvern sunt luate de
Asen Vasilev, ministru de finanțe și copreședinte al formaţiunii Continuăm
Schimbarea, nu de prim-ministrul Nikolai Denkov.
În ceea ce privește tragicul incident cu elicopterul căzut, ministrul a explicat că
vizibilitatea aproape nulă și pierderea orientării pilotului au fost cauzele prăbușirii,
potrivit datelor inițiale din analiza făcută. Într-un comentariu despre concesiunea
sistată a portului petrolier Roseneţ, ministrul Gvozdeikov a admis că fostul
concesionar Lukoil poate emite pretenţii:
„Noi am respectat legea. În momentul de față, portul funcționează normal,
descarcă petroliere. Dar nu pot răspunde în mod concret legat de pretențiile din
partea Lukoil. Acest lucru poate fi decis la nivelul Comisiei Europene sau al Curții
Europene, nu ştiu”.

Polonia introduce controale la frontiera


cu Slovacia pentru a preveni imigrația
ilegală
Ionut Baias • HotNews.ro
1
share
Polonia a anunțat luni că va introduce controale la frontieră pentru
vehiculele care sosesc din Slovacia, un alt stat membru al UE, pentru a
combate o rută de migrație ilegală, potrivit AFP.
Mateusz MorawieckiFoto: DAMIAN BURZYKOWSKI / imago stock&people / Profimedia
Retorica antiimigrație este de ani de zile un element de bază al conservatorilor
aflați la putere în Polonia, care se pregătesc pentru alegerile generale de luna
viitoare.
Atât Polonia, cât și Slovacia fac parte din spațiul european de liberă circulație
Schengen.
Reintroducerea controalelor la frontieră în spațiul Schengen este permisă doar în
circumstanțe excepționale.
„Imigranții ilegali tranzitează așa-numita rută balcanică prin Ungaria și Slovacia,
deoarece nu există o graniță între Polonia și Slovacia, ci doar o graniță Schengen”,
a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki în timpul campaniei electorale.
„L-am instruit pe ministrul de interne să introducă controale asupra microbuzelor,
dubițelor, mașinilor și autobuzelor unde există suspiciunea prezenței imigranților
ilegali”, a adăugat el, citat de agenția de presă poloneză PAP.
Slovacia a înregistrat recent o creștere a numărului de imigranți. În primele opt
luni ale acestui an, țara a detectat aproximativ 24.500 de imigranți care au intrat
ilegal, majoritatea din Serbia via Ungaria.
Potrivit poliției slovace, această cifră a crescut la aproape 10 900 de persoane pe
tot parcursul anului trecut, față de doar câteva sute în anul precedent.
Șeful poliției slovace, Stefan Hamran, a declarat că 97% dintre migranții ilegali
din Slovacia s-au identificat ca fiind sirieni care, din cauza normelor
internaționale, nu pot fi reținuți sau deportați.
El a explicat că, după finalizarea procedurilor administrative în Slovacia, migranții
și-au continuat drumul spre Europa de Vest.

Un căpitan ucrainean de vas a fost


condamnat la închisoare în Ungaria
pentru accidentul mortal de pe Dunăre din
2019
Sebastian Jucan • HotNews.ro
1
share
Căpitanul ucrainean al unui vas de croazieră a fost condamnat marți la 5
ani de închisoare în Ungaria pentru rolul său în accidentul din 2019 care a
dus la scufundarea vasului său și a unei ambarcațiuni de agrement, 25 de
turiști sud-coreeni și doi membri ai echipajului murind în urma tragediei,
relatează Reuters.
Vasul de agrement a fost scos la suprafata din apele DunariiFoto: Balazs Mohai /
Associated Press / Profimedia Images
„Sirena”, ambarcațiunea mai mică care a avut 35 de persoane la bord, s-a
scufundat pe 30 mai 2019 după ce a fost lovită de vasul de linie sub un pod din
Budapesta în timpul unor ploi torențiale.
Ambarcațiunea de agrement lungă de 26 de metri, care avea la bord 33 de de sud-
coreeni și doi membri maghiari ai echipajului, s-a scufundat în cursul nopții în
doar șapte secunde după coliziunea cu nava de croazieră lungă de 135 de metri.
Dintre cei uciși 25 au fost cetățeni sud-coreeni. Căpitanul „Sirenei” și unul dintre
membrii echipajului său și-au pierdut de asemenea viața, în timp ce trupul
neînsuflețit al unui cetățean sud-coreean nu a fost găsit până în ziua de azi.
Accidentul a reprezentat cea mai mare tragedie înregistrată pe Dunăre în mai bine
de jumătate de secol.
Ucraineanul spune că este bântuit de amintirea tragediei

„Acuzatul, Yuriy C., este găsit vinovat de (...) neglijență ce a periclitat siguranța
transportului naval (...) iar instanța îl condamnă la 5 ani de închisoare”, a anunțat
judecătoarea Leona Nemeth.
Căpitanul ucrainean, care se află în custodia autorităților ungare încă din
momentul producerii tragediei, a declarat în fața instanței că regretă profund cele
întâmplate.
„Nu pot scăpa nici măcar un minut de amintirile acestei tragedii teribile, nu pot
dormi și cred că acesta este un lucru cu care voi fi nevoit să trăiesc pentru tot restul
vieții mele”, a declarat în fața instanței bărbatul vizibil afectat.
Decizia nu este definitivă și va putea fi atacată la apel. Căpitanul vasului a fost
achitat de un alt cap de acuzare legat de faptul că nu ar fi oferit ajutor în timpul
tragediei.
Doar 7 dintre pasagerii sud-coreeni au supraviețuit accidentului.

Şase răniţi, unul între viaţă şi moarte, în


Franța după o explozie la o fabrică de
baterii cu hidrogen
Sebastian Jucan • HotNews.ro
0
share
O explozie a avut loc marţi într-un laborator al fabricii Symbio de la
Vénissieux, în apropiere de Lyon, soldată cu şase răniţi, inclusiv unul grav,
relatează Le Figaro, citat de News.ro.
Pompieri franceziFoto: Voegtlin Vincent-Abaca / Shutterstock Editorial / Profimedia
Un angajat în vârstă de 50 de ani a fost grav rănit la faţă, tors şi braţe şi se afla
între viaţă şi moarte, anunţă pompierii din Lyon, confirmând o
informaţie BFMTV.
Explozia a avut loc din cauza unui contact între pulberi şi solvenţi. Nu s-a
semnalat izbucnirea vreunui incendiu. Alte cinci persoane au fost rănite în
explozie.
Aproximativ 70 de pompieri au fost mobilizaţi la faţa locului, pentru a evacua şi a
pune în siguranţă cele 150 de persoane care munceau în instalaţie. Niciun pompier
nu a fost rănit în timpul intervenţiei.
Uzina Symbio produce, în instalaţia de la Vénissieux, baterii cu hidrogen.

China critică ferm sancțiunile americane


împotriva Iranului
Sebastian Jucan • HotNews.ro
1
share
Beijingul a anunţat marţi că se opune ferm sancţiunilor americane
împotriva unor persoane fizice şi juridice chineze acuzate de Departamentul
de Stat de la Washington că au legături cu programe militare iraniene,
transmit AFP și Agerpres.

Imaginea unei drone Shahed 136 folosita de rusi pentru a ataca tinte din UcrainaFoto:
Aleksandr Gusev / Zuma Press / Profimedia
SUA au impus sancţiuni săptămâna trecută împotriva a „şapte persoane şi patru
entităţi” din Iran, China, Rusia şi Turcia, apreciind că au facilitat livrări şi
tranzacţii financiare legate de programul militar iranian.
Statele Unite acuză Iranul că furnizează Rusiei drone folosite în războiul din
Ucraina; aceste arme sunt frecvent utilizate şi în Siria.
Teheranul nu recunoaşte că le-a trimis ruşilor drone pentru atacuri împotriva
ucrainenilor, susținând că a vândut Moscovei un număr mic de aeronave fără pilot,
însă înaintea începerii războiului.
China spune că firme și cetățeni ai săi sunt „reprimați nerezonabil” de sancțiunile americane

Un purtător de cuvânt al ministerului chinez al comerţului a declarat televiziunii


de stat CCTV că „Statele Unite au inclus anumite firme şi persoane chineze în
'Specially Designated Nationals List' (lista cetăţenilor desemnaţi special) din cauza
aşa-numitei dezvoltări a dronelor şi avioanelor militare care implică Iranul, fapt la
care China se opune cu fermitate”.
El a adăugat că „Statele Unite ar trebui să înceteze imediat reprimarea
nerezonabilă a firmelor şi persoanelor chineze” şi a avertizat că „China va lua
măsurile necesare pentru a-şi apăra cu fermitate drepturile şi interesele legitime”.
Dronele au devenit un element central al strategiilor militare ale Rusiei şi Iranului,
ţări supuse unor sancţiuni severe din partea puterilor occidentale, reaminteşte AFP.
Săptămâna trecută, subsecretarul Trezoreriei americane, Brian Nelson, a declarat
că „proliferarea continuă şi intenţionată a dronelor iraniene permite Rusiei,
intermediarilor acesteia în Orientul Mijlociu şi altor actori destabilizatori să
submineze stabilitatea mondială”.

Irakul și Iranul se pregătesc pentru


construirea unei linii de cale ferată
istorice
Sebastian Jucan • HotNews.ro
1
share
Guvernul irakian speră să finalizeze prima sa legătură feroviară cu Iranul
învecinat în următorul an și jumătate, în mare parte pentru a ajuta
milioanele de pelerini iranieni care vizitează anual locuri sfinte șiite din
Irak, relatează Reuters.
Gara in IrakFoto: Sabah Arar / AFP / Profimedia Images
Calea ferată cu o lungime de aproximativ 30 de kilometri va începe din orașul
Basra din sudul Irakului și se va opri în orașul de graniță Shalamja din Iran, legând
cele două foste rivale care s-au apropiat după invazia americană în Irak din 2003.
„Ar trebui să vedem trenurile în mișcare în aproximativ 18 luni fiindcă vorbim de
o distanță mică”, a declarat Nasser Al-Asadi, un consilier al ministrului irakian al
transporturilor, pentru Reuters.
Irakul și Iranul s-au confruntat într-un război devastator în anii 1980, conflictul
durând 8 ani de zile și lăsând mare parte din zona de graniță între cele două țări cu
câmpuri de mine.
Însă după ce fostul dictator irakian Saddam Hussein a fost răsturnat de la putere în
2003, partidele musulmane șiite apropiate de Teheran au devenit jucători politici
cheie la Bagdad iar legăturile religioase și economice între cele două țări s-au
extins și ele.
Consilierul Asadi a precizat că deocamdată au început lucrările de curățare și
nivelare a terenului pe care urmează să fie construită calea ferată.
Până la 20 de pelerini iranieni șiiți se strâng anual în orașul Karbala din Irak în
timpul pelerinajului „Arba'in” care comemorează uciderea imamului Husayn,
nepotul profetului Mahommed.
Mulți dintre pelerini merg pe jos sute de kilometri pentru a ajunge la Karbala sau
se deplasează în orașul irakian cu autoturisme personale sau autobuze pline până la
refuz, ceea ce a provocat frecvent accidente rutiere mortale.
Asadi a declarat că viitoarea cale ferată va reduce riscul unor accidente de acest fel
și va permite Irakului să beneficieze financiar de pe urma pelerinajului prin
vânzarea de bilete de tren.

Guvernul german vrea să înjumătățească


ajutoarele federale acordate pentru
refugiați
Sebastian Jucan • HotNews.ro
6
share
Guvernul german intenționează să înjumătățească de anul viitor ajutoarele
federale acordate landurilor pentru acoperirea costurilor cu primirea și
integrarea migranților, a anunțat marți ministerul de finanțe de la Berlin,
potrivit Reuters.
Refugiați ucraineni în gara din Przemysl, PoloniaFoto: Artur Widak - NurPhoto /
Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Datele Biroului Federal pentru Migrație și Refugiați al Germaniei arată că peste un
milion de refugiați ucraineni au ajuns în țară după începerea invaziei rusești anul
trecut, în timp ce numărul celor sosiți din alte țări a crescut în 2022 cu aproximativ
50% comparativ cu 2019.
Guvernul federal german a plătit timp de ani de zile autorităților regionale din
landurile țării o sumă lunară fixă pentru fiecare refugiat pe care l-au primit, măsura
fiind implementată după criza refugiaților din 2015-2016, când peste un milion de
persoane din Orientul Mijlociu care au fugit de război și persecuție au ajuns în
Germania.
Însă în 2021 guvernul condus atunci de Angela Merkel a schimbat mecanismul de
finanțare, după ce cele 16 landuri ale țării au făcut presiuni să primească o sumă
fixă de bani pentru cheltuielile cu refugiații, indiferent de numărul lor.
Declanșarea războiului din Ucraina de către Vladimir Putin a împins cheltuielile
Germaniei cu refugiații și combaterea cauzelor care au dus la strămutarea lor la
aproximativ 28 de miliarde de euro, dintre care în jur de 15 miliarde au fost
alocate landurilor și municipalităților locale.
Tăierile ajutoarelor pentru refugiați ar putea afecta și ucrainenii din Germania

Guvernul condus de Olaf Scholz intenționează acum să taie fondurile alocate


landurilor pentru refugiați în contextul în care încearcă să acopere o gaură de 20 de
miliarde de euro în bugetul federal și a acordat deja ucrainenilor acces direct la
sistemul de ajutoare sociale al țării.
Însă o sursă guvernamentală a declarat pentru Reuters că executivul lui Scholz
intenționează să își suspende și ajutorul alocat pentru îngrijirea și integrarea celor
un milion de refugiați din Ucraina.
Deocamdată ministerul de finanțe a anunțat că guvernul va tăia de la 3,75 de
miliarde de euro costurile directe cu refugiații în 2023 la 1,25 miliarde de euro
pentru anul viitor.
„Subliniem din nou că statele trebuie să ofere municipalităților resursele financiare
necesare”, a declarat marți un purtător de cuvânt al ministerului finanțelor,
adăugând că deocamdată liderii regionali nu au ajuns la un acord în acest sens
înaintea consultărilor care vor avea loc pe acest subiect cu cancelarul Olaf Scholz
în luna noiembrie.
Liderii landurilor subliniază că au nevoie în continuare de mai multe fonduri
pentru a acoperi costurile indirecte cu refugiații, precum cele cu școlarizarea
copiilor lor.

Moneda unei țări cu economia în pragul


colapsului a depășit randamentul
dolarului
Sebastian Jucan • HotNews.ro
2
share
În pofida unei aprecieri semnificative în ultima perioadă, dolarul nu este
moneda națională cu cel mai bun randament în trimestrul 3 al anului,
distincția revenind umilului afgan, relatează Markets Insider.
Afganul a cunoscut o perioada de depreciere imediat dupa retragerea americana din
taraFoto: Saifurahman Safi / Xinhua News / Profimedia
Moneda controlată strict de talibani s-a apreciat cu 9% față de dolar începând cu 1
iulie, ocupând prima poziție în clasamentul randamentului monedelor naționale
pentru ultimele 3 luni, potrivit datelor furnizate de compania de consultanță
financiară Refinitiv.
Agenția Bloomberg arată că această evoluție din trimestrul 3 al anului a dus la o
apreciere cu 14% a afganului de la începutul lui 2023, ceea ce înseamnă că, per
total, este a treia monedă din lume ca randament în ultimele 9 luni, după pesosul
columbian și rupia srilankeză.
Departe însă de a ilustra în vreun fel starea economiei afgane, situația arată mai
degrabă că măsurile stricte de control a capitalului pot duce la o consolidare
temporară a unei monede naționale, indiferent de realitățile economice.
Rusia s-a bucurat de un efect asemănător anul trecut, când a devenit în primăvara
lui 2022 valuta cu cel mai bun randament din lume ca urmare a măsurilor
draconice adoptate de Moscova în vederea controlării fluxurilor de capital.
Situația a fost însă una temporară, rubla intrând apoi într-un declin generalizat care
a provocat îngrijorări legate de inflație și nemulțumiri la Kremlin.

Peste trei sferturi din afgani trăiesc în sărăcie

În ceea ce privește Afganistanul, talibanii au impus la rândul lor măsuri stricte de


control al capitalului după revenirea la putere în august 2021, interzicând folosirea
dolarului și a rupiei pakistaneze, precum și tranzacțiile valutare online.
Însă economia afgană a suferit puternic după întoarcerea fundamentaliștilor
islamiști, criza umanitară fiind exacerbată de creșterea vertiginoasă a șomajului în
condițiile în care talibanii au interzis femeilor să lucreze în aproape orice domeniu
în care intră în contact cu publicul.
Un raport recent al Crucii Roșii afirmă că 79% din populația Afganistanului
trăiește în sărăcie și că 44% din locuitorii țării nu au suficientă hrană.
Deși PIB-ul Afganistanului este greu de măsurat din cauza lipsei de date și a
dimensiunii economiei informale, unele estimări plasează contracția economică a
țării la 20% în ultimii doi ani.

Sabotarea gazoductelor Nord Stream a


rămas o enigmă și după un an. Piste
greșite sau un subiect sensibil din punct
de vedere politic?
HotNews.ro

4
share
Sabotarea gazoductelor Nord Stream la Marea Baltică, un eveniment
geopolitic major, rămâne după un an de zile o enigmă, iar niciuna dintre
cele trei anchete judiciare separate ale Germaniei, Suediei şi Danemarcei nu
au ajuns la vreun rezultat, în contextul extrem de sensibil al Războiului din
Ucraina, relatează AFP, potrivit News.ro.
nord streamFoto: Danish Armed Forces / SWNS / SWNS / Profimedia
Patru scurgeri uriaşe de gaze naturale precedate de explozii, la un interval de
câteva ore între ele - din Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia şi Germania şi
transportau cea mai mare parte a gazelor naturale ruseşti către Uniunea Europeană
(UE), provocau stupoare la 26 septembrie 2022.
Moscova a încetat atunci să mai livreze gaze naturale prin Nord Stream 1, din
cauza conflictului energetic cu statele UE care susţin Ucraina.
Construcţia gazoductului Nord Stream 2 - mărul discordiei între Berlin şi
Washington de mulţi ani - s-a încheiat la sfârşitul lui 2021. Acesta nu a fost pus
niciodată în funcţiune.
Această infrastructură care valorează miliarde de euro zace degeaba pe fundul
mării.
Scurgerile au avut loc în ape internaţionale, în largul insulei daneze Bornholm, la
sud de coasta Suediei.
Anchete foarte discrete

Niciuna dintre cele trei anchete judiciare lansate separat de către Germania, Suedia
şi Danemarca nu a avut succes.
”Principala ipoteză este că un stat se află în spatele” acestei sabotări, anunţa în
aprilie procurorul suedez Mats Ljungqvist, adăugând că autorii ştiau ”foarte bine
că aveau să lase urme”.
Parchetul General german dă asigurări AFP că ”nu este posibil, în prezent, să se
facă declaraţii fiabile” despre identitatea şi motivaţiile autorilor şi nici ”despre
problema susţinerii unui stat”.
”Fie nu există o pistă suficient de bună, fie este sensibil din punct de vedere
politic”, comentează un expert de la Consiliul German de Relaţii Externe (DGPA),
Christian Mölling.
Miercuri, procurorul suedez Mats Ljungqvist, contactat de AFP, s-a declarat Ӕn
faza finală a anchetei” şi şi-a exprimat speranţa să ia o ”decizie” până în 2024.

Foileton mediatic

Presa de investigaţie încearcă să elucideze resorturile unei operaţiuni ultra-


complexe din punct de vedere tehnic - cu ajutorul unor expediţii de reconstituire,
unele cu drone submarine, experţi, foşti agenţi secreţi şi piste care conduc de la
Varşovia la Crimeea şi trec prin Republica Moldova.
La începutul lui martie, The New York Times (NYT) scria, pe baza unor
informaţii consultate de către spionajul american, că un ”grup proucrainean” s-ar
afla la originea sabotării, însă fără implicarea preşedintelui ucrainean Volodimir
Zelenski.
În acelaşi moment, parchetul german anunţa că ancheta cu privire la un vapor pe
care-l suspecta de transportul explozivilor.
Urmând această pistă, publicaţiile germane Der Spiegel şi ZDF au mers până la a
închiria acest velier de 15 metri lungime - Andromeda -, pentru a reconstitui
peripul pe care un echipaj ucrainean de cinci bărbaţi şi o femeie, scriu ele, l-ar fi
făcut din portul german Rostock şi până în largul insulei daneze Bornholm.
Un fost ofiţer de informaţii din Marina britanică, citat de Der Spiegel, suspctează,
la rândul său, o navă ştiinţifică rusească - Sibiriakov -, iar cotidianul danez
Information a arătat cu degetul SS-75, altă navă rusească specializată în operaţiuni
submarine, prezent în zonă cu puţin mai înainte de explozii.
Speculațiile continuă

Atât Ucraina, cât şi Rusia sau Statele Unite au dezminţit viguros orice implicare.
În iunie, mai multe publicaţii scriau că serviciile militare de spionaj olandeze au
avertizat CIA cu privire la un plan ucrainean de aruncare în aer a gazoductului.
Divulgările de la servicii secrete ”sunt doar o piesă a puzzle-ului”, dă asigurări
Christian Mölling.
”Există, de asemenea, persoane care trăiesc în Ucraina şi care ar putea munci
pentru serviciile secrete ruse”, avertizează el.
O implicare a Ucrainei ar fi foarte delicată de gestionat de către aliaţii din
Occident ai Kievului.
Un analist de la Centrul de Studii ale Europei, în estul Stockholmului, Andreas
Umland, consideră că un scenariu implicând Rusia este ”cel mai probabil”.
Cum Moscova a întrerupt fluxurile către Europa, ca presupuse represalii faţă de
sancţiunile ce i-au fost impuse de către Occident, un sabotaj i-ar fi permis ”să
omoare două muşte dintr-o singură lovitură”, apreciază Andreas Umland.
Pe de o parte i-ar fi permis să scape Gazprom, acţionarul majoritar al gazoductelor,
de cereri de despăgubiri ale clienţilor prin invocarea unui caz de ”forţă majoră”.
Iar pe de altă parte, afirmă expertul, i-ar fi permis să facă Kievul să fie suspectat şi
”să distrugă reputaţia Ucrainei”.
Berlinul - puternic dependent de gaze naturale ruseşti înainte de Războiul din
Ucraina - a fost nevoit să le înlocuiască în pas alergător cu alţi furnizori, cu preţul
unei ”explozii” a costurilor energiei în prima economie a UE.

JPMorgan Chase plătește și ea zeci de


milioane de dolari pentru a scăpa de
procesul privind legăturile cu Jeffrey
Epstein
Sebastian Jucan • HotNews.ro
1
share
Banca de investiții JPMorgan Chase a ajuns la un acord amiabil cu Insulele
Virgine Americane și fostul său director Jes Staley pentru a pune capăt
procesului în care este acuzată că a ignorat activitățile ilegale ale fostului
finanțist Jeffrey Epstein, relatează Reuters.

JPMorgan ChaseFoto: Richard Levine / Alamy / Profimedia Images


Înțelegerea reprezintă una dintre ultimele piese ale unei saga de procese majore
legate de abuzurile sexuale comise de Epstein împotriva femeilor, scandal în care
au fost implicate nume puternice din domeniul afacerilor, finanțelor, dar și
politicii.
JPMorgan a precizat că va plăti Insulelor Virgine Americane 75 de milioane de
dolari pentru a clasa acest proces, 30 de milioane din sumă urmând să fie donate
unor organizații caritabile, 25 de milioane pentru a întări combaterea traficului de
persoane și 20 de milioane pentru onorariile avocaților.
Banca nu a recunoscut comiterea niciunei ilegalități ca parte a înțelegerii.
Termenii acordului cu Staley, un fost prieten al lui Epstein și fost director al
diviziei de banking personal al JPMorgan, sunt confidențiali.
Insulele Virgine Americane acuză banca de investiții JPMorgan Chase că a ignorat
semnalele de alarmă din documentele financiare privind activitățile lui Epstein pe
Little St. James, o insulă privată pe care el o deținea în arhipelag.
În luna mai autoritățile de aici l-au citat pe miliardarul sud-african Elon Musk
pentru a depune mărturie în proces, după ce anterior îl citaseră și pe Larry Page,
unul dintre cei doi cofondatori ai Google și un alt cunoscut al lui Epstein.

Jeffrey Epstein continuă să le dea bătăi de cap bancherilor săi și la 4 ani după ce a murit

Epstein a murit în celula sa dintr-o închisoare din Manhattan în 2019 în urma unui
suicid care a declanșat numeroase teorii ale conspirației din cauza legăturilor sale
apropiate cu persoane influente de la Washington și din restul lumii.
Finanțistul se afla în detenție în așteptarea procesului în care a fost inculpat pentru
agresiune sexuală asupra unor minore și trafic de carne vie.
Epstein a fost client al JPMorgan din 1998 până în 2013, documente depuse în
instanță dezvăluind numeroase detalii despre modul în care banca a închis ochii
asupra activităților sale care ar fi trebuit să declanșeze semnale de alarmă.
Banca de investiții, unul dintre cei mai mari jucători de pe Wall Street, l-a dat în
judecată pe Jes Staley, fostul șef al diviziei sale de private banking, care a avut o
relație de prietenie cu Epstein, pentru a-și acoperi eventualele despăgubiri stabilite
de instanță.
Înțelegerea anunțată marți de JPMorgan Chase vine după ce în luna mai un alt
gigant financiar, Deutsche Bank, a convenit să plătească tot 75 de milioane de
dolari pentru a clasa un alt proces din Manhattan în care a fost chemată în fața
instanței din cauza legăturilor cu Epstein.
Procesul respectiv fusese însă intentat de victimele lui Epstein, nu autoritățile
americane, ca în cazul Insulelor Virgine.

Adam Britton, un zoolog celebru care a


colaborat cu BBC și National Geographic,
recunoaște că a abuzat sexual câini
HotNews.ro
4
share
Adam Britton, un renumit expert britanic în crocodili, a recunoscut că este
vinovat de 60 de capete de acuzare, printre care torturarea animalelor și
accesarea de materiale cu abuzuri asupra copiilor, relatează BBC.
Adam Britton masurand un crocodilFoto: RICHARD GRANDE / AFP / Profimedia
Zoologul a spus în fața unui tribunal australian că s-a filmat torturând zeci de câini
până când cei mai mulți mureau.
Un zoolog celebru care a lucrat la producții BBC și National Geographic, Britton
va fi condamnat la o dată ulterioară.
El a postat online videoclipuri cu respectivele abuzuri și a accesat de asemenea
materiale cu abuzuri asupra copiilor.
La o audiere la Curtea Supremă a Teritoriului de Nord (NT) luni, procurorii au
prezentat dosarul împotriva lui Britton. Multe dintre detaliile infracțiunilor lui
Britton sunt prea grafice pentru a fi publicate și atât de „grotești” încât judecătorul
a avertizat oamenii să părăsească sala de judecată.
Șeful Curții Supreme a Teritoriului de Nord, Michael Grant, a spus că este
îngrijorat că auzul faptelor din dosar ar putea provoca „șoc”.
Britton a avut un „interes sexual sadic” pentru animale din cel puțin 2014, au
declarat procurorii, care spun că acesta și-a exploatat propriile animale de
companie și a manipulat alți oameni pentru a-i încredința animalele lor.
În realitate, el abuza animalele într-un container de transport aflat pe proprietatea
sa, care fusese echipat cu un echipament de înregistrare și apoi posta imaginile
online sub pseudonim.
Un astfel de videoclip a fost în cele din urmă transmis poliției, care l-a arestat pe
Britton în aprilie 2022.
Din cei 42 de câini pe care i-a abuzat în cele 18 luni care au precedat arestarea sa,
39 au murit.
Născut în West Yorkshire, Britton a crescut în Marea Britanie înainte de a se muta
în Australia cu peste 20 de ani în urmă pentru a studia crocodili.
El are un doctorat în zoologie și are o reputație internațională. Britton deținea un
post de profesor la Universitatea Charles Darwin și l-a găzduit pe celebrul David
Attenborough când acesta a filmat documentarul "Life in Cold Blood".

SUA dă în judecată Amazon pentru abuz


de poziție dominantă
HotNews.ro
2
share
Comisia Federală de Comerţ (FTC) din SUA și 17 state au depus marți o
plângere împotriva Amazon, pe care o acuză de „strategii anticoncurențiale
și neloiale de a-și menține ilegal monopolul” asupra comerțului online,
potrivit unui comunicat de presă al agenției federale, relatează AFP și
Reuters.
Logo AmazonFoto: Andreistanescu | Dreamstime.com
FTC, responsabilă și cu protecția consumatorilor, are deja în derulare mai multe
investigații și plângeri împotriva platformei pe diverse subiecte, de la
confidențialitatea datelor până la practicile sale comerciale.
„FTC și partenerii săi de stat spun că acțiunile Amazon îi permit să împiedice
rivalii și vânzătorii să scadă prețurile, să degradeze calitatea pentru cumpărători, să
suprataxeze vânzătorii, să înăbușe inovația și să împiedice rivalii să concureze în
mod corect cu Amazon”, a spus agenția într-un comunicat.
FTC a spus că a cerut instanței să emită o ordonanță permanentă prin care să
ordone Amazon.com să înceteze comportamentul său ilegal.
FTC a spus că Amazon, fondată în 1994, a pedepsit vânzătorii care încercau să
ofere prețuri mai mici decât cele ale Amazon, făcând dificil pentru consumatori să
găsească vânzătorul pe platforma Amazon.
Alte acuzații includ că Amazon a acordat prioritate propriilor produse de pe
platformele sale față de cele ale concurenților care erau, de asemenea, pe
platformă.
Peninsula coreeană se află „în pragul
unui război nuclear”, avertizează Coreea
de Nord la ONU
Ionut Baias • HotNews.ro
6
share
Reprezentantul Coreei de Nord la Națiunile Unite a avertizat marți că
peninsula coreeană se află „în pragul unui război nuclear”, în special din
cauza „acțiunilor nesăbuite” ale Statelor Unite, potrivit AFP.

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică cu rază lungă de acțiuneFoto: Ahn Young-
joon / AP / Profimedia
„Situația militară din peninsula coreeană și din jurul acesteia se îndreaptă spre
marginea unui război nuclear”, a avertizat ambasadorul Phenianului la ONU, Kim
Song, într-un discurs în fața Adunării Generale a ONU, în care a atacat politica
Washingtonului în Asia de Nord-Est.
Atacând politica Washingtonului în Asia de Nord-Est, reprezentantul Republicii
Populare Democrate Coreene, denumirea oficială a Coreei de Nord, a denunțat o
„situație actuală periculoasă (care) este din vina Statelor Unite, care caută să-și
desăvârșească prin toate mijloacele ambiția hegemonică, supraestimându-și
puterea”.
Pentru reprezentantul regimului comunist al lui Kim Jong Un, „responsabilitatea
aparține, de asemenea, forțelor conducătoare ale „Republicii Coreea” (Coreea de
Sud, n.r.) care caută să impună flagelul unui război nuclear împotriva națiunii
(noastre)”.
Seulul ar fi „obsedat de supunerea voluntară față de Statele Unite și de
confruntarea fratricidă”, a conchis diplomatul nord-coreean.

Aleksei Navalanii, cel al cărui nume Putin


nu îl rostește, se confruntă în total cu
peste 30 de ani închisoare / Instanța i-a
respins apelul
HotNews.ro

1
share
Cel mai important lider al opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi, a pierdut
marți apelul împotriva unei noi pedepse de 19 ani de închisoare care îi
prelungește pedeapsa totală la peste 30 de ani, relatează Reuters.
Aleksei Navalnîi în închisoareFoto: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia
După o audiere care a avut loc fără presă, în ciuda protestelor din partea lui
Navalnîi și a avocaților săi, el l-a ascultat pe judecătorul Viktor Rogov răsfoind
lista condamnărilor sale înainte de a-i spune că sentința lui a rămas neschimbată.
Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, se confruntă acum cu un transfer într-o colonie
penală cu „regim special”, cel mai dur grad din sistemul penal al Rusiei.
El respinge toate acuzațiile aduse împotriva sa, care au variat de-a lungul anilor de
la fraudă și sfidarea instanței la o serie de activități „extremiste”, ca încercări de a-l
face să nu-l mai critice pe președintele Vladimir Putin.
Daniel Holodnîi, un tehnician TV care lucra pentru Navalnîi, a fost condamnat la
opt ani de închisoare în august, în cadrul aceluiași proces. Și apelul său a fost el
respins marți.
"Aleksei, ne vedem!" strigă Holodnîi după ce judecătorul a terminat de vorbit.
Navalnîi și-a fluturat mâna ca răspuns.
„Pentru noi toți – colegii și prietenii lor – aceasta este o durere constantă”, a postat
Leonid Volkov, asistentul Navalnîi, pe platforma X, fostă Twitter. „Și o provocare
constantă: în fiecare zi să facem tot ce putem pentru a-l distruge pe maniacul de la
Kremlin”.

Putin nu îi pronunță niciondată numele

Kremlinul a încercat să-l portretizeze pe Navalnîi ca fiind irelevant din punct de


vedere politic, iar Putin își propune să nu-i rostească niciodată numele. Moscova l-
a prezentat drept un extremist și, fără a furniza dovezi, drept o marionetă a
Agenției Centrale de Informații din SUA.
Navalnîi este de departe cea mai cunoscută figură din opoziția divizată a Rusiei,
susținătorii considerându-l drept o figură în stil Nelson Mandela, care va fi eliberat
într-o zi din închisoare pentru a conduce țara.
Mișcarea sa politică a fost scoasă în afara legii, iar figurile centrale ale acesteia au
fost arestate sau au fugit în st
răinătate, ca parte a represiunii împotriva disidenței care s-a intensificat de când
Putin și-a lansat anul trecut invazia la scară largă a Ucrainei.
Vladimir Kara-Murza, un alt critic deschis al Kremlinului, care a fost condamnat
la 25 de ani de închisoare în aprilie sub acuzația de trădare și minciuni în legătură
cu războiul, a fost mutat săptămâna trecută într-o colonie penală de maximă
securitate din Siberia, potrivit avocatului său.
Ultima pedeapsă de 19 ani a lui Navalnîi a fost impusă pe 4 august, după ce a fost
condamnat pentru șase capete de acuzare legate de presupuse activități extremiste,
pe care le-a negat.
Această condamnare vine după cei 11 și jumătate pe care îi făcea deja la colonia
penală IK-6 de la Melekhovo, la aproximativ 235 km est de Moscova, sub acuzație
de fraudă și alte acuzații pe care le-a respins, de asemenea, ca fiind motivate
politic.
Navalnîi și-a câștigat admirația în întreaga lume pentru că s-a întors voluntar în
Rusia în 2021 din Germania, unde a urmat un tratament pentru ceea ce testele de
laborator occidentale au arătat că a fost o încercare de otrăvire cu un agent
neurochimic în Siberia.
A fost arestat imediat la sosire. Kremlinul a negat că a încercat să-l omoare, Putin
comentând: „Dacă cineva ar fi vrut să-l otrăvească, l-ar fi terminat”.

Parlamentul Elvețian a votat ca peste


două duzini de tancuri Leopard 2 să fie
revândute Germaniei / Garanții că nu vor
ajunge în Ucraina
Dani Rockhoff • HotNews.ro
12
share
În Elveția, Parlamentul a decis că 25 de tancuri Leopard 2, scoase din
funcțiune, pot fi vândute înapoi Germaniei. Pentru această aprobare,
Berlinul a trebuit să garanteze că tancurile nu vor fi livrate în Ucraina.

Tanc Leopard 2 pe câmpul de luptăFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Armata elvețiană poate retrage 25 de tancuri Leopard 2 scoase din funcțiune, care
pot fi apoi vândute înapoi producătorului german. Parlamentul elvețian a votat
marți acest lucru, potrivit Tagesschau.de.
După Consiliul Național, și Consiliul Cantoanelor a fost de acord.
Partidul Popular Elvețian (SVP), populist de dreapta, a votat împotriva revânzării.
Werner Salzmann, parlamentar SVP, a susținut că eliminarea treptată a tancurilor
ar pune armata elvețiană în dezavantaj, în comparație cu alte țări.

Nu pentru Ucraina

Potrivit guvernului elvețian, ministrul federal al Economiei din Germania, Robert


Habeck, și ministrul federal al Apărării, Boris Pistorius, au asigurat anterior, într-o
scrisoare către ministrul Apărării din Elveția, Viola Amherd, că tancurile nu vor
merge în Ucraina, dacă Elveția ar vota pozitiv. Garanția cerută a fost ca aceste
tancuri să rămână în Germania, în alte state UE sau NATO.
Ministrul Amherd a spus că vânzarea înapoi a fost „corectă în ceea ce privește
legea neutralității și are sens în ceea ce privește politica de integrare” pentru
Elveția, care aduce astfel o contribuție la securitatea Europei. Este în interesul
acesteia, dacă țările partenere își pot consolida astfel capacitățile de apărare, a
explicat ea.
În februarie, Germania a cerut Elveției să revândă producătorului german
Rheinmetall, tancurile Leopard 2 care nu erau operaționale în prezent. În luna mai,
guvernul elvețian a fost de acord să dezafecteze 25 din cele 96 de Leopard 2
nemodernizate, din stocul armatei. După votul afirmativ al Parlamentului, acum
trebuie să stabilească momentul revânzării.
Invazia Ucrainei de către Rusia a pus Elveția în situația de a se confrunta cu
neutralitatea ei de lungă durată, consacrată în Constituție. Acest lucru interzice,
printre altele, exportul de arme fabricate sau deținute în Elveția către părțile în
conflict. Țara s-a alăturat sancțiunilor UE împotriva Moscovei, dar continuă să-și
mențină neutralitatea militară.

Tancuri noi pentru Germania

Germania vrea să umple golurile din propriile stocuri, goluri create din cauza
vânzării Leopard 2 către Ucraina. Ca o compensație pentru livrările de tancuri
către Ucraina, Bundeswehr va primi 18 tancuri de luptă principale Leopard 2A8
noi. Comisia de buget al Bundestagului a eliberat aproximativ 525 de milioane de
euro, în acest sens.
Modelele înlocuiesc cele 18 exemple de tanc Leopard 2A6, pe care Germania le-a
livrat Ucrainei. Leopard 2 este principala armă a forței blindate germane. Nu
numai că materialul dat Ucrainei este înlocuit, dar principalul tanc de luptă este
echipat și cu noi sisteme de apărare.
Președintele Parlamentului canadian
demisionează după omagiul adus unui
fost soldat nazist
HotNews.ro
0
share
Președintele Camerei Comunelor din Canada și-a anunțat marți demisia, în
urma scandalului provocat de omagiul adus unui veteran ucrainean care a
luptat alături de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în
timpul vizitei președintelui Volodimir Zelenski, potrivit AFP.

Yaroslav Hunka asteapta in Camera Comunelor din Canada sosirea lui Volodimir
ZelenskiFoto: Doyle Patrick/CP/ABACA / Abaca Press / Profimedia
„Mă ridic cu inima strânsă pentru a-i informa pe deputați de demisia mea din
funcția de președinte al Camerei Comunelor”, a declarat Anthony Rota în fața
Parlamentului, vorbind despre „regretul său profund pentru greșeala făcută”.
Tot marți, ministrul canadian de externe Melanie Joly a declarat marți
că președintele Camerei Comunelor ar trebui să demisioneze, dar acesta a refuzat
inițial.
Vinerea trecută, în timpul unei vizite a președintelui ucrainean Volodimir
Zelenski, Rota l-a numit pe acest veteran un erou de război, un imigrant ucrainean.
Dar s-a constatat că fostul soldat Yaroslav Hunka, în vârstă de 98 de ani, care a
fost ovaționat de parlamentari de două ori, a servit într-una dintre unitățile SS
Waffen ale lui Adolf Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia a
numit incidentul drept scandalos.

"Să crezi în Austria!” Cancelarul


Nehammer lansează o campanie
publicitară cu un an înainte alegerilor, la
care se teme că va pierde voturi în
favoarea extremei-drepte VIDEO
HotNews.ro

3
share
Cancelarul austriac Karl Nehammer a lansat o campanie de relaţii publice
cu mesaje optimiste menită să crească încrederea publică în coaliţia sa de
guvernare, cu un an înaintea alegerilor şi în timp ce partidul său
conservator este ţinta criticilor, relatează marţi agenţia DPA, potrivit
Agerpres.
Karl NehammerFoto: JOHN THYS / AFP / Profimedia
Karl Nehammer, care conduce formaţiunea Partidul Popular Austriac (OeVP), a
prezentat astfel campania pe care a intitulat-o "Să crezi în Austria!". El admite că
populaţia suferă în urma pandemiei, a războiului din Ucraina şi inflaţiei, dar "în
acelaşi timp am văzut că poporul austriac este mult mai puternic decât au crezut
mulţi şi noi înşine am crezut", spune şeful guvernului austriac.
Nehammer nu enunţă în campania sa niciun proiect nou, dar menţionează măsurile
anti-inflaţie, subvenţiile pentru energia regenerabilă şi combaterea migraţiei
ilegale printre reuşitele guvernului său, care este o coaliţie formată din OeVP şi
Verzi.
Campania este lansată cu un an înaintea alegerilor legislative, într-un moment în
care Partidul Popular Austriac se află pe locul doi în intenţiile de vot, cu un
procent de 24%, în urma formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii
(FPOe), cotat cu 30%, conform unui sondaj publicat mai devreme luna aceasta.
Nehammer si politica sa împotriva aderării României la Schengen

Reamintim că Austria insistă că sistemul Schengen nu funcționează și refuză să


permită aderarea României și a Bulgariei, argumentând în principal pe cifre de la
Ministerul de Interne austriac: 100.000 de „treceri ilegale ale frontierei” în Austria,
dintre care 75.000 neînregistrate în nicio altă țară din UE.
Premierul Marcel Ciolacu a confirmat luni seară că România se opune accesului a
doi ofiţeri ai armatei austriece la reuniuni ale NATO și îl acuză pe cancelarul
Austriei, Karl Nehammer, de ipocrizie în ceea ce priveşte poziţia cu privire la
aderarea României la Spaţiul Schengen.
Politologul austriac prof. Reinhard Heinisch a comentat într-un interviu pentru
postul naţional de radio BNR din Bulgaria motivul intern al blocadei impuse de
guvernul conservator naţional de la Viena pentru aderarea Bulgariei şi României la
Schengen. Heinisch a subliniat că, după alegerile parlamentare de anul viitor,
Austria va renunţa la vetoul pentru Schengen.
„Ceea ce ar putea determina mai degrabă guvernul să renunţe la blocadă sunt
interesele businessului austriac. În timpul dezbaterilor parlamentare, s-a constatat
că firmele austriece suferă pierderi din cauza faptului că Bulgaria şi România nu
sunt încă în Schengen. Partidul Popular de guvernământ nu este doar un partid
conservator care se aliază cu extrema dreaptă. Este un partid care apără interesele
comunităţii de afaceri, iar businessul înţelege deja că vetoul împiedică relaţiile
economice cu Bulgaria şi România", a menţionat Reinhard Heinisch.
La alegerile de la începutul anului din Austria Inferioară, partidele tradiționale, cel
conservator ÖVP și cel al social-democraților SPÖ, au suferit înfrângeri istorice, în
timp ce extrema dreaptă a câștigat teren. Cancelarul austriac Karl Nehammer a
explicat că rezultatul dezastruos obținut de Partidul Popular Austriac (ÖVP) se
datorează în principal ultimilor „ani de criză”. ÖVP a ajuns la cel mai slab rezultat
din 1945 şi a pierdut majoritatea absolută din parlamentul Austriei inferioare.

Rusia încearcă să revină în Consiliul ONU


pentru drepturile omului, după ce a fost
suspendată anul trecut
HotNews.ro
4
share
Rusia încearcă să revină în Consiliul pentru Drepturile Omului al
Națiunilor Unite după ce a fost expulzată în aprilie anul trecut, după ce a
invadat Ucraina, relatează CNN.

Adunarea Generala ONUFoto: Michael M. Santiago / Getty Images / Profimedia


Rusia este listată pe site-ul ONU drept candidată la alegerile membrilor
Consiliului pentru Drepturile Omului pentru mandatul 2024-2026, care urmează să
aibă loc pe 10 octombrie.
Calitatea de membru se bazează pe o distribuție geografică echitabilă, cu două
locuri vacante în grupul regional al Statelor Europei de Est, potrivit Națiunilor
Unite. Rusia, împreună cu Albania și Bulgaria, și-au anunțat până acum
candidatura pentru acea regiune.
Potrivit documentului de poziție al Rusiei, obținut CNN, Rusia consideră Consiliul
pentru Drepturile Omului un „organism cheie în sistemele Națiunilor Unite”.
Documentul de poziție, pe care Rusia îl distribuie membrilor ONU pentru a obține
sprijin, afirmă că Rusia „crede că este important să prevină tendința crescândă de a
transforma Consiliul pentru Drepturile Omului în instrumentul care servește
voințelor politice ale unui grup de țări care pedepsesc guvernele non-loiale pentru
politica lor independentă internă și externă.”
„Dacă va fi aleasă, Federația Rusă se va concentra pe această problemă. Vom
promova cu fermitate principiile de cooperare și consolidare a dialogului
constructiv reciproc respectuos în cadrul Consiliului pentru a găsi soluții adecvate
pentru problemele legate de drepturile omului”, se arată în documentul de poziție.
Adunarea generală a Națiunilor Unite
a votat pe 7 aprilie 2022 suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile
Omului.

Trump a fost găsit responsabil de fraudă


într-un proces civil din New York
HotNews.ro
10
share
Donald Trump și companiile familiei sale au fost găsiți marți responsabili
de fraudă în procesul civil intentat de procurorul general al statului, Letitia
James, care îl acuză pe fostul președinte american că și-a umflat ilegal
activele și valoarea netă, potrivit Reuters.
Donald Trump in instantaFoto: Seth Wenig / UPI / Profimedia
Decizia a fost emisă de judecătorul Arthur Engoron de la tribunalul statului New
York din Manhattan.
James l-a dat în judecată pe Trump în septembrie 2022, acuzându-l pe acesta că a
mințit timp de un deceniu cu privire la valoarea activelor și la valoarea sa netă
pentru a obține condiții mai bune la credite bancare și asigurări. Fapte similare au
fost imputate și Organizației Trump.
Ea a declarat că Trump și-a umflat valoarea netă cu până la 2,23 miliarde de dolari
și, după o măsurătoare, cu până la 3,6 miliarde de dolari, în declarațiile financiare
anuale date băncilor și asigurătorilor.
Procurorul general a spus că printre activele ale căror valori au fost umflate se
numără proprietatea lui Trump de la Mar-a-Lago din Florida, apartamentul său de
lux din Trump Tower din Manhattan, precum și diverse clădiri de birouri și
terenuri de golf.
Cercetătorii au descoperit în China o
specie de pangolin necunoscută până
acum
Sebastian Jucan • HotNews.ro
5
share
O nouă specie de pangolin a fost descoperită de cercetători în urma analizei
unor solzi ai acestui mamifer, care fuseseră confiscaţi, potrivit unui studiu
publicat marţi, informează AFP și Agerpres.

PangolinFoto: Scott Hurd / Alamy / Profimedia Images


Până acum, oamenii de ştiinţă credeau că există doar patru varietăţi asiatice şi
patru africane ale acestui mamifer nocturn, victima unui vast trafic mondial. Un
studiu publicat marţi în revista ştiinţifică Proceedings of the National Academy of
Sciences a dezvăluit însă că o a noua specie a scăpat atenţiei oamenilor de ştiinţă.
Iniţial, analiza a 27 de solzi confiscaţi în Hong Kong în 2012 şi 2013 a fost cea
care i-a pus pe cercetători pe urmele unei a noua specii. Cu toate acestea, oamenii
de ştiinţă nu au putut trage nicio concluzie definitivă la momentul respectiv,
deoarece fragmentele de solzi disponibile erau în cantitate prea mică.
Pe baza acestor prime cercetări, cercetătorii au analizat apoi solzi confiscaţi în
provincia chineză Yunnan (vest) în 2015 şi 2019 şi au descoperit o nouă linie,
„distinctă de cele opt specii de pangolin cunoscute în prezent”.

De la ce vine numele noii specii de pangolin

Pentru că prezintă asemănări cu ramura asiatică a familiei pangolinilor, ce poartă


numele de „Manis”, cercetătorii au numit-o „Manis mysteria”, cu referire la natura
sa enigmatică. Se crede că majoritatea pangolinilor asiatici care ajung în Hong
Kong şi în provincia Yunnan sunt originari din Asia de Sud-Est.
Solzii acestui mamifer sunt căutaţi pentru a fi folosiţi în medicina tradiţională.
Animalul este, de asemenea, foarte apreciat pentru carnea sa. Peste un milion de
pangolini ar fi fost braconaţi în perioada 2004 -2014, însă, în 2016, comerţul
internaţional al tuturor speciilor de pangolin a fost interzis.
Acest mic animal a atras atenția opiniei publice din întreaga lume în timpul
pandemiei de COVID-19, când unii cercetători au sugerat că el ar putea fi „veriga
lipsă” între lilieci și om în ceea ce privește lanțul de transmitere a coronavirusului
SARS-CoV-2, o pistă abandonată între timp.
Noua descoperire vine după ce anul trecut o altă specie de pangolin, cea mai veche
din Europa, a fost descoperită în România și numită „Smutsia olteniensis”.

Un tanc s-a răsturnat pe șosea, în


apropierea unei biserici din județul Bacău
Un tanc al Armatei Române s-a răsturnat pe carosabil în județul Bacău.
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 07:29
Incidentul a avut loc luni după-amiază, în zona bisericii de la Văsiești, pe drumul
către Moinești.

Din primele informații, un localnic s-a aflat la originea acestui eveniment.

"Trailerul a evitat un bătrân care traversa neregulamentar. Tancul a scăpat din


sistemul de ancorare, ieșind cu șenila dreaptă de pe platformă", a declarat
purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu.

Mașina de poliție care preceda acest transport special l-a evitat pe bătrân în
ultima clipă, iar trailerul pe care se afla tancul a făcut, la rândul său, o manevră
de evitare în urma căreia carul de luptă a intrat în balans și și-a rupt ancorele.

Din imaginile care au surprins incidentul se vede că tacul era așezat pe


platformă cu tunul îndreptat în sens opus celui de deplasare.

Nimeni nu a fost rănit.


Un martor citat de Observator News a remarcat că marele noroc a fost acela că
de pe contrasens nu venea niciun vehicul.

"Dacă era o mașină pe partea carosabila de pe contrasens, nu cred ca scăpa


cineva", a declarat martorul.

Din informațiile oficiale, tancul, model TR 85, se deplasa de la Sibiu la Roman,


într-o mutare tehnică între depozite, potrivit Antena 3 CNN.
Marcel Ciolacu anunță concedieri masive
în România | Angajații care își vor pierde
locul de muncă
Marcel Ciolacu a anunțat care sunt angajații români care își vor pierde locul de
muncă în perioada următoare.

de Laura Dinu | 26 Sep 2023 • 07:51


Invitat în emisiunea Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea de la Antena 3 CNN,
premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre măsurile fiscale pentru care Guvernul
își va asuma răspunderea. Printre acestea, și reducerea locurilor de muncă la
unele instituții de stat.

”Eu nu vreau să trimit pe nimeni acasă. Avem cei mai mulți ordonatori de
credite. Șefii de birou pot trece pe funcții de execuție... Eu nu pot să accept
să mai fie 16.000 de ordonatori de credite.

În loc să le fac, să unesc trei-patru instituții să facă una singură aceste achiziții și
cheltuieli. De aceea sunt și diferențele atât de mari la aceleași produse
achiziționate de către unii și de către alții”, a explicat Marcel Ciolacu la Antena 3
CNN.

”Statul nu mai trebuie să lase loc de corupți”


”Statul nu mai trebuie să lase loc de corupți. Fiecare ministru, primar, va hotărî o
nouă organizare și o nouă organigramă. Este o descentralizare.

Ceea ce spun eu foarte clar și Ministerului Transporturilor, că nu poate să mai


continue cu 53 de autorități. Și o să vedeți că domnul ministru Grindeanu va veni
cu o reorganizare a ministerului. Este normal să se întâmple acest lucru. Nu
avem șomaj în România, cu toate că au plecat din România aproape peste 5
milioane de români. Noi stăm cu șomajul între 1% și 2% în acest moment.

Nu este o problemă că rămâne lumea pe drumuri, există viață și în zona privată.


Și eu am lucrat și în zona privată. Nu am avut nicio problemă. Adică nu a venit
Ciolacu să spună că va da lumea afară. Nu, fiecare să se reorganizeze, dar pe
alte căi. Nu mai putem așa. Avem un sistem bugetar ceaușist, comunist”, a mai
spus premierul în emisiunea Sinteza Zilei.

Guvernanții au decis, prin măsurile fiscale adoptate ieri, ca la nivelul


administrațiilor locale, primării, Consilii Județene, să se reducă 10% din posturile
pe care fiecare unitate administrativ teritorială le are.

Cum s-a modificat legea austerității, cu


care guvernul vrea să acopere gaura
bugetară de 20 de miliarde. Cine pierde
cel mai mult
Noile taxe și tăieri de cheltuieli discutate încă din iulie a acestui an au ca scop
acoperirea găurii de 20 de miliarde de lei de la bugetul de stat.

Sursa foto: Profimedia Images


de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 08:00
De trei luni, pachetul austerității a tot fost modificat, sub presiunile sociale și
politico-electorale.

Antena 3 CNN a făcut o analiză a formei finale decise de guvern, din care reiese
că Executivul a găsit zone din sectorul privat în care a decis că fiscalitatea poate
crește.

Taxa pe valoare adăugată pentru evenimente artistice precum concertele şi


festivalurile crește de la 5 la 9%.

Marile companii și microîntreprinderile, taxate


suplimentar
Aici a avut loc un compromis, după ce ministrul Finanțelor a anunțat că TVA-ul
în acest caz rămâne la 5%, iar premierul a susținut public, în repetate rânduri, că
pentru evenimentele culturale TVA trebuie să crească la 19%.

Fiscalitatea pentru marile companii crește: acestea vor plăti un impozit de 1%


din cifra de afaceri. Microîntreprinderile care realizează venituri peste 60.000
de euro plătesc 3% impozit pe venit.

Pentru casele şi mașinile de lux ale românilor înstăriți a fost impusă o taxă de
0.3%.

Toți angajații vor plăti CASS, contribuțiile la sănătate. Bugetarii cu salariul mai
mare de 8.000 lei net vor pierde voucherele de vacanță şi indemnizația de
hrană, iar funcția de şef de birou dispare.

IT-știi cu salarii peste 10 mii de lei plătesc impozit pe salariu.

Iniţial, Guvernul a decis să permită plata tichetelor de masa cu bani în mână, a


revenit asupra deciziei. Tichetele de masa vor fi acordate ca pana acum sub
forma de tichete sau pe carduri speciale.

Guvernul, milos cu primarii și Consiliile Județene în an


preelectoral
De la 1 ianuarie, se reduce numărul secretarilor de stat, iar posturile neocupate
vor fi tăiate.

Totuși, în an preelectoral, Guvernul a făcut mai multe concesii pentru primari şi


președinți de Consilii Județene.
Astfel, nu vor mai fi limitate la 2.5% din venituri cheltuielile pe care aceștia le pot
face pentru târguri, petreceri câmpenești sau activități sportive.

Tot pentru a veni in sprijinul liderilor locali din administrație, Guvernul nu va mai
tăia toate posturile neocupate din primarii şi Consilii Județene, așa cum se
întâmplă în administrația centrală, ci le va reduce cu 10%.

Responsabilii din guvern au mai hotărât că valorile pentru salariul minim și


pentru salariile din construcții vor fi adoptate prin acte separate.

Rusia a bombardat în apropiere de


Isaccea. O dronă a căzut și a explodat
lângă un bac cu români | Vama Isaccea a
fost închisă și sunt răniți pe malul
ucrainean
Rusia a bombardat cu drone în apropiere de localitatea românească Isaccea din
județul Tulcea în această dimineață.

de Cătălina Buzoianu | 26 Sep 2023 • 08:10


Bombardamentul a fost filmat de un martor iar imaginile au fost difuzate de
Antena 3 CNN.

"Dă-i drumul, că vine! Fugi, că pică aici", spune un bărbat către o altă persoană.

Un zgomot de motor se aude pe fundal, probabil de la drona în picaj.

"Uite, aici a picat direct în vamă", se aude vocea masculină din înregistrare, în
timp ce flacăra portocalie a exploziei umple partea din stânga a cadrului.

Atacul a avut loc la primele ore ale acestei dimineți.


›››
Vezi galeria foto ‹‹‹
Update: Răniți și distrugeri la Orlovka, după atacul cu
drone
Doi șoferi de camion au fost răniți la Orlovka, în urma atacului cu drone de azi-
noapte, spun surse Antena 3 CNN.

Clădirea Punctului de Trecere a Frontierei, mai multe depozite și aproximativ 30


de camioane au fost avariate iar șase autospeciale au luat foc, afirmă sursele
citate.
Update: Garda de Coastă română anunță că Vama
Isaccea a fost închisă în urma atacurilor rusești
"Traficul prin PTF Isaccea este închis total din cauza atacurilor de azi noapte de
pe partea ucraineană (PTF Orlovka).

Astfel, traficul de ieșire este redirecționat către Galați Rutier.

La acest moment, polițiștii de frontieră din PTF Isaccea operează strict


autovehiculele aflate în punct pe intrare.
Cele doua bacuri care asigură traversarea de pe un mai pe altul al Dunării sunt
ancorate pe malul românesc", se arată într-un comunicat al Gărzii de Coastă.

Corespondent Antena 3 CNN: "Prima dronă a căzut în


jurul orei 2:40 dimineața"
"Imaginile au fost surprinse de un voluntar care face aproape săptămânal
drumuri între Isaccea și Orlovka, pe malul ucrainean. Este un voluntar care duce
ajutoare către Ucraina, iar noaptea trecută se îndrepta către Orlovka, urcase pe
bac și aștepta ca acesta să pornească.

Undeva în jurul orei 2:40, a observat cum a căzut prima dronă, la doar câțiva
metri distanță de el. Pur și simplu, lumea a rămas paralizată pe bac. Nu știau ce
să facă, dacă să pornească bacul, sau să nu-l pornească.

Bărbatul le-a cerut celor care pilotau bacul să se pună în mișcare cât mai
repede, ca să se îndepărteze de locul respectiv. În cele din urmă, bacul a pornit.

Din fericire, nu a fost nimeni rănit acolo, însă, din ceea ce a declarat
martorul, s-ar fi înregistrat pagube materiale la punctul de trecere a frontierei de
la Orlovka, pe partea ucraineană.

Corespondent Antena 3 CNN: "Rusia a început să


bombardeze și micile porturi ucrainene"
Sigur, toate acestea vor fi evaluate pe parcursul acestei zile, însă, din păcate,
atacurile cu drone rusești se intensifică și s-au intensificat în ultima perioadă.

Mai întâi au fost vizate porturile Reni și Ismail. Iată că acum dronele au început
să cadă și pe partea aceasta, în porturi mult mai mici.

Totuși, sunt porturi dunărene folosite de Ucraina, fie pentru transportul de


persoane, fie pentru transporturile de marfă care se fac cu ajutorul barjelor", a
relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cătălina Buzoianu.

Circulația trenurilor între Cluj-Napoca și


Oradea, oprită în timpul lucrărilor de
modernizare. Alternativa propusă de CFR
călătorilor
Circulația trenurilor între Cluj-Napoca şi Oradea va fi închisă aproape total,
pentru efectuarea unor lucrări de modernizare și electrificare a liniei de cale
ferată.

Sursa foto: Facebook/ CFR Infrastructura


de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 09:44
Începând de anul viitor, trenurile nu vor mai circula între Cluj-Napoca şi Oradea,
urmând să fie desfășurate lucrări de electrificare a liniei de cale ferată.

Astfel, în 2024, ruta Cluj-Napoca-Oradea-Episcopia Bihor va fi modernizată


printr-un proiect în valoare de 2 milioane de euro, finanțat prin PNRR.

Din acest motiv, timp de doi ani, nu vor exista trenuri directe între Cluj-Napoca și
Oradea.
Lucrarea este împărțită în patru loturi, iar trenurile nu vor mai circula deloc pe o
porțiune de 89 de kilometri între Cluj și Oradea.

De asemenea, pe o distanță de 28 de kilometri se va circula pe un singur fir.


Citește și: Când vor purtea călători românii fără viză în SUA! Anunțul făcut de
ambasadorul Statelor Unite în România

Cu toate acestea, CFR va realiza transportul călătorilor cu autobuze.

Totodată, circulația trenurilor de marfă va fi făcută pe rute alternative.

Între cele două orașe, circulă, în fiecare zi, 19 trenuri, iar cel mai rapid este un
tren internațional, care parcurge drumul în două ore și jumătate, cu două opriri
intermediare

Cele mai lente trenuri, care opresc în 42 de stații, fac chiar și 3 ore și 50 de
minute.

După modernizarea căii ferate, trenurile vor circula cu o viteză între 100 și 150
km/h, în prezent, acestea circulând cu o viteză medie de 60 km/h.
Atacul rusesc de lângă Isaccea, relatat de
CNN: doi răniți, zeci de camioane avariate
Rusia a atacat cu drone infrastructura portuară ucraineană de la Dunăre în
cursul nopții, iar loviturile au rănit doi șoferi de camion și au provocat distrugeri,
relatează CNN pe site-ul său.
Sursa foto: Antena 3 CNN via Facebook / Petru Gabor
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 09:58
Un punct de trecere a frontierei, mai multe depozite și aproximativ 30 de
camioane au fost avariate în atacurile asupra districtului Izmail din regiunea
sudică Odesa, a declarat Oleg Kiper, șeful administrației militare regionale.

"Timp de două ore, teroriștii ruși au atacat regiunea Odesa cu drone", a precizat
Kiper pe Telegram, adăugând că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât
majoritatea vehiculelor aeriene fără pilot.

Punctul de trecere a frontierei Orlovka - Isaccea fost închis, iar traficul este dirijat
în altă parte, potrivit unui purtător de cuvânt al Serviciului Gărzii de Frontieră din
Ucraina.

Citește și: Rusia a bombardat în apropiere de Isaccea. O dronă a căzut și a


explodat lângă un bac cu români

"În acest moment, se iau măsuri pentru a stabiliza funcționarea la punctul de


trecere cu feribotul Orlovka, de la granița cu România, în regiunea Odesa, după
atacul din timpul nopții al inamicului asupra infrastructurii de frontieră", a declarat
pentru CNN purtătorul de cuvânt Andrii Demcenko.

Poliția română de frontieră a confirmat suspendarea circulației la punctul de


trecere Isaccea - Orlovka, precizând că traficul este redirecționat către punctul
de trecere Rutier Galați.

Momentele atacului rusesc au fost filmate din Orlovka de voluntarul român Petru
Gabor.

Acesta a povestit în direct la Antena 3 CNN momentele de panică și haos de pe


malul ucrainean.

Porturile fluviale din regiunea Odesa, situate în apropierea graniței cu România,


au fost vizate în mod repetat de Moscova în atacuri cu rachete și drone, după ce
Rusia s-a retras, în iulie, din acordul care permitea transportul de cereale de
Marea Neagră, amintește CNN.
Scandal la un colegiul din Vâlcea după ce
fiul unui cunoscut afacerist şi-a obligat
colegii mai mici să mimeze în clasă scene
pentru adulţi
Scenele revoltătoare au avut loc la Colegiul Naţional "Matei Basarab" din
Vâlcea, unde un elev de clasa a şaptea, fiul unui cunoscut afacerist din
domeniul constructiilor, ar fi obligat mai mulţi copii de clasa a treia să mimeze
scene demne de filmele de după 12:00 noaptea.

de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 10:39


Un elev de clasa a şaptea din Vâlcea este acuzat că a obligat mai mulți copii de
clasa a treia să mimeze în clasă acte sexuale. I-a înregistrat și apoi i-a supus
mai multor abuzuri.

Polițiștii au deschis o anchetă, după ce mai mulți părinți au depus reclamații.

Elevul este cunoscut pentru comportamentul său agresiv. În urmă cu doar


câteva luni și-a înjunghiat un alt coleg de clasă chiar în incinta școlii.

Părinții au anunțat că vor protesta în fața colegiului dacă nu vor fi luate măsuri.

"Nu putem vorbi despre niște măsuri deoarece, după cum știți, legislația școlară
impune anumite etape de identificare a faptelor - dacă faptele au fost săvârșite,
de cine au fost săvârșite și în ce context.
În momentul actual am declanșat operațiunea de anchetare internă. Școala
noastră regretă cele întâmplate. Toleranța la violență este zero.", a transmis
reprezentanta Colegiului Naţional "Matei Basarab" din Vâlcea.

Polițiștii biroului siguranță școlară efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii


infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, sub supraveghere a Parchetului de
pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Tânăr surprins în timp ce amenința
trecătorii cu un pistol, la Timișoara.
Echipa Antena 3 CNN a sunat la 112
Un bărbat care amenința trecătorii cu un pistol a fost imobilizat de polițiștii din
Timișoara, după ce echipa Antena 3 CNN a alertat autoritățile.

de Andreea Borboros | 26 Sep 2023 • 10:50


Momentele de panică s-au petrecut pe o stradă din Timișoara, aproape de
Fabrica de bere, locul în care tânărul a fost surprins în timp ce îi amenința cu
pistolul pe trecători.

Acesta se plimba relaxat pe stradă, iar toți cei care treceau pe lângă el erau
amenințați.

De asemenea, echipa Antena 3 CNN a alertat Poliția, după ce inclusiv jurnaliștii


au fost amenințați că vor fi împușcați.

Autoritățile s-au prezentat imediat la fața locului și l-au imobilizat pe tânăr.

Citește și: Un autocar a intrat pe terasa unei pensiuni din Bascov. Pompierii,
chemați să intervină la fața locului
›››
Vezi galeria foto ‹‹‹
Panicați, oamenii s-au ascuns după mașini, de teamă să nu fie împușcați.

În momentul capturării, tânărul a început să strige că pistolul este de jucărie.

În urma cercetărilor, oamenii legii vor stabili dacă arma este sau nu reală.
Racheta care a ucis doi oameni în
Polonia, la Przewodow, a fost lansată de
Ucraina
Experții polonezi au confirmat că racheta care a ucis două persoane la o fermă
din sudul țării a fost lansată de Ucraina.
Sursa foto: Profimedia Images
de Adrian Iclozan | 26 Sep 2023 • 11:08
Incidentul, care a reaprins temerile privind extinderea războiului în Europa, a
avut loc în luna noiembrie anul trecut, amintește cotidianul
polonez Rzeczpospolita, citat de CNN.

Primele suspiciuni au vizat Rusia, însă SUA, șeful NATO și oficiali polonezi au
comunicat la scurt timp că este mai probabil ca racheta să fi fost lansată de
Ucraina, pentru a contracara un atac rusesc pe propriul teritoriu.

Moscova chiar a felicitat, la momentul respectiv, Washingtonul pentru "reacția


profesionistă", în vreme ce Ucraina a negat și continuă să nege faptul că
racheta căzută la Przewodow i-ar aparține.
Surse din anchetă: racheta era de tip S-300 5-W-55 și a
fost lansată de pe teritoriul ucrainean
Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Rzeczpospolita, Polonia a
stabilit că racheta de la Przewodow era de tip S-300 5-W-55 și a fost lansată de
pe teritoriul ucrainean.

"Această rachetă are o rază de acțiune de 75 km până la 90 km. În acel


moment, pozițiile rusești se aflau într-un loc din care nicio rachetă rusă nu putea
ajunge la Przewodow", a explicat o sursă a cotidianului polonez.

Rzeczpospolita a relatat că partea ucraineană nu a pus niciun material la


dispoziția anchetatorilor polonezi.

Dezvăluirea "pe surse" vine într-un moment de tensiune


între Varșovia și Kiev
Această evoluție vine în contextul în care relațiile dintre Varșovia și Kiev au
devenit tensionate, tensiunile fiind alimentate de scandalul cerealelor ucrainene
și de apropierea alegerilor legislative în Polonia.

La fel ca și guvernele ungar și slovac, guvernul polonez a anunțat un embargo


unilateral față de importurile agricole din Ucraina, pentru a-și proteja propriii
fermieri - și a securiza voturile acestora în favoarea partidului de guvernământ,
PiS - după ce o interdicție temporară similară, valabilă în cinci state europene, a
fost ridicată de Bruxelles la 15 septembrie.

În replică la embargoul polonez, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a


spus la ONU că unii parteneri ai Kievului mimează solidaritatea și joacă un
"thriller cu cereale" de care beneficiază Moscova.

După această declarație, premierul Mateusz Morawiecki a anunțat că țara sa nu


va mai furniza armament Ucrainei.

În scandal a intervenit și președintele polonez, Andrzej Duda, care a încercat să


calmeze spiritele, afirmând că declarația premierului său a fost interpretată
greșit.

Foto: locul în care a căzut racheta de la Przewodow, securizat de militari


polonezi, 17 noiembrie 2022
Eolienele din Marea Neagră, cea mai
importantă sursă de energie | Conferinţa
Income Magazine Corporate
Energia eoliană offshore ar putea deveni una dintre cele mai importante surse
de electricitate pentru România, într-un moment în care în Europa se vorbește
tot mai mult de securitate energetică și protejarea mediului.

de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 11:39


Ministerul Energiei urmează să trimită pe masa Guvernului proiectul de lege
pentru exploatarea energiei eoliene offshore în Marea Neagră. Investitorii s-au
arătat deja interesaţi, în cadrul Conferinţei Income Magazine Corporate.

După o perioadă lungă de aşteptare, proiectul de lege pentru offshore-uri este


aproape gata.

Citeşte şi: Provocări pentru viitorul energiei eoliene offshore. Soluțiile


prezentate de autorități

"În maxim două săptămâni, noi ne străduim să fim cu proiectul legislativ în


guvern. Ulterior, de la guvern merge către parlament. Aşa este calea unui
proiect legislativ care vine dinspre guvern spre parlament şi deci, finalul sesiunii
parlamentare, luna decembrie, ar trebui să fie un termen fezabil pentru
adoptare", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Până în 2030, România ar urma să aibă o capacitate de 1.000 de megawati,


produşi cu turbinele eoliene instalate în Marea Neagră.

"Şi acum, avem aproape săptămânal întâlniri la Ministerul Energiei cu diverşi


investitori în eoliană offshore, mai ales din zona Europei de Nord, acolo e o
experienţă bună cu aceste proiecte şi vom vedea, în funcţie şi de apetitul pieţei,
ce licitaţii vom organiza", a mai precizat ministrul Energiei.

Investitorii interesaţi se gândesc la riscuri, dar vin şi cu soluţii.

"Infrastructura de transport a energiei dinspre mare spre uscat este primul lucru
care trebuie demarat, cum spunea şi domnul Mang, paralel cu procesul de
stabilire a cadrului legislativ. Există şi soluţii. Creşterea consumului prin
relocarea lanţului valoric, impulsionarea industriei în general. O altă soluţie este
planificarea accelerată a investiţiilor în transport şi distribuţie în reţele cu fonduri
europene", a explicat Dana Dinescu, managing director PNE România.

"Fiind un început de drum, trebuie să ne uităm la ce fac ceilalți. Trebuie să


învăţăm din lecţiile acelora şi să vedem ce nu a funcţionat la ei şi să nu copiem
totul de la ei cum este acum, ci să încercăm să îmbunătăţim", a declarat Andrei
Manea, membru board RWEA - Asociația Română Pentru Energie Eoliană.

România a început deja planificarea căilor de transport a energiei din Marea


Neagră atât pentru consumul intern, cât și pentru export.

"Este clar că va fi o provocare pentru toată lumea ca interfaţarea între cele două
sisteme de transport curent continuu şi curent alternativ să decurgă în condiţii
normale şi optime pentru ceea ce va urma. Planul de dezvoltare al
Transelectrica prevede, în etapa 2023-2031, o cotă de 300 MW energie
offshore", a precizat Daniel Balaci, director D.E.M.D. Transelectrica.

România are toate şansele să devină un hub al energiei regenerabile în sud-


estul Europei.
Un vas în pericol să se scufunde la Vama
Veche a cerut ajutor, azi-noapte. Salvatorii
români au intervenit în condiții de vânt
puternic
O intervenție a salvatorilor români pe mare a avut loc azi-noapte, în sprijinul unui
vas aflat în largul coastei din dreptul localității Vama Veche.
Sursa foto: ARSVOM
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 11:51
Potrivit unui anunț făcut de Căpitănia Mangalia, în cursul nopții 25 spre 26
septembrie velierul Minorca era în pericol de scufundare, acesta luând apa la
bord.

În jurul orei 03:30, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat ajutorul


navei SAR (Search and Rescue, căutare și salvare, n.r.) Theia, aparținând
Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, ARSVOM, pentru a
acorda asistență velierului care lua apă.

Theia, cu echipajul format din comandantul Lucian Drăghici, ofițerul mecanic


Călin Valerică și timonierul Aurel Drăgănoiu, s-a deplasat în direcția indicată de
MRCC, respectiv la est de Vama Veche.

Citește și: Nava Seama, avariată de o explozie în apele teritoriale românești, a


eșuat controlat la vărsarea Dunării în Marea Neagră
›››
Vezi galeria foto ‹‹‹
În această intervenție, echipajul de salvatori a folosit pompa mobilă de santină a
navei pentru a scoate apa din interiorul vasului în pericol de scufundare.

Velierul Minorca, având la bord cinci persoane de naționalitate română, a fost


remorcat de către SAR Theia și adus în condiții de siguranță în Portul Turistic
Mangalia.

Intervenția a fost una destul de dificilă din cauza vremii nefavorabile, cu vânt
puternic, având forța 6 pe scara Beaufort, potrivit autorităților.
Doi iubiţi din Buzău, amândoi profesori,
cumpărau droguri cu criptomonede şi le
vindeau, prin dealeri, tinerilor din oraş
Doi iubiţi din Buzău, amândoi profesori, au condus o reţea de traficanţi de
droguri din oraş, iar metoda prin care cumpărau substanţele interzise fără să se
întâlnească cu vânzătorii i-a uimit până şi pe anchetatori.

de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 12:11


Potrivit unor surse, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, este din Buzău şi este
profesor de economie, comerţ, calitatea produselor şi serviciilor la două licee,
unul în Buzău, altul în Pătârlagele, în timp ce iubita sa, în vârstă de 38 de ani,
lucrează la Liceul pentru Deficienţi de Auz din Buzău.

Cei doi ar fi, potrivit aceloraşi surse, liderii grupării de traficanţi de


droguri. Ancheta procurorilor DIICOT a arătat că, cel puţin până în acest
moment, traficul de droguri nu s-ar fi desfăşurat în cadrul liceelor.
Citeşte şi: Copii de personaje importante cu droguri. De unde făceau rost de
substanțe interzise tinerii săltați și cine îi învăța să le prepare

"La data de 26 septembrie a.c., polițiști Serviciului pentru Combaterea


Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul
Teritorial Buzău, efectuează 26 de percheziții domiciliare, în județele Buzău,
Vrancea, Brăila și Teleorman, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de
constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc
și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a
avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-septembrie 2023, mai mulți


bănuiți, din județul Buzău, ar fi achiziționat, de la persoane din județele Vrancea,
Brăila și Teleorman, diferite cantități de droguri de risc (canabis), mare risc (3-
CMC, MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (2-CMC, ADB-BUTINACA,
5F-MDMB-BUTINACA și 5F-ADB), în vederea comercializării, către consumatori
din municipiul Buzău.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că drogurile ar fi fost


comandate prin intermediul unor aplicații online criptate, iar plata s-ar fi realizat
prin transferuri în echivalentul unei criptomonede.

Distribuția și vânzarea ulterioară a drogurilor ar fi avut loc fără ca persoanele să


se întâlnească, cumpărătorul primind, după ce efectua plata, o fotografie și
coordonatele GPS ale locului în care se aflau drogurile ce făcuseră obiectul
tranzacției.

La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Buzău vor fi conduse 25 de persoane, în


vederea audierii.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a


criminalității organizate Ploiești și Brașov și Serviciului de Combatere a
Criminalității Organizate Teleorman, precum și al jandarmilor din cadrul
inspectoratelor de jandarmi judeţene Buzău, Vrancea, Brăila, Teleorman și
Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din


cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate


beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de
procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", se arată într-un
comunicat al DIICOT.
Operaţiune-mamut a DIICOT | Peste 250
de percheziţii la traficanţii de droguri
Cel puţin trei profesori sunt vizaţi de operaţiunea-mamut a DIICOT împotriva
reţelelor de trafic de droguri, trafic de persoane şi pornografie. Unul dintre ei,
profesor de engleză, ar fi cultivat canabis într-o seră din judeţul Bacău şi ar fi
vândut apoi drogurile cu 70 de lei gramul.

de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 12:29


În Buzău, o altă reţea ar fi fost coordonată de doi concubini, profesori şi ei. 260
de percheziţii au loc în toată ţara.

"La acest moment, în cadrul unei ample operațiuni, Poliția Română și procurorii
D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează peste 50 de acțiuni
operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate,
specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și de minori, exploatarea
persoanelor vulnerabile, pornografie infantilă, trafic de migranți și criminalitate
informatică.

În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, polițiștii, împreună cu


procurorii D.I.I.C.O.T., vor pune în executare peste 260 de mandate de
percheziție domiciliară și 250 de mandate de aducere.

Astfel, sunt desfășurate 37 de acțiuni operative pe linia combaterii traficului de


droguri, urmând a fi puse în executare 212 mandate de percheziție domiciliară și
aproximativ 200 de mandate de aducere, precum și 10 acțiuni operative pe linia
combaterii criminalității informatice, urmând a fi puse în executare 20 de
mandate de percheziție domiciliară.

De asemenea, polițiștii și procurorii efectuează 3 acțiuni operative pe linia


combaterii traficului de persoane, urmând a fi puse în executare 25 de mandate
de percheziție domiciliară, precum și o acțiune operativă pe linia combaterii
traficului de migranți, urmând a fi puse în executare 4 mandate de percheziție
domiciliară.

Acțiunea face parte dintr-o serie de inițiative similare, desfășurate la nivelul


Poliției Române și D.I.I.C.O.T., începând cu anul 2018 și relevă preocuparea
structurilor specializate în combaterea criminalității organizate de a investiga în
mod constant activitatea infracțională a grupurilor criminale organizate, care
activează pe teritoriul național sau având componentă transnațională, dar și alte
fapte grave, asociate criminalității organizate.

Perchezițiile efectuate astăzi, 26 septembrie 2023, au scopul de a obține probe


despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea
lor la răspundere penală a persoanelor implicate, precum și identificarea
bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.

Acțiunile urmăresc, în final, crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor


și, nu în ultimul rând, protecția victimelor infracțiunilor.
În cursul acestei zile, în funcție de evoluția anchetelor, în fiecare caz în parte,
Poliția Română și D.I.I.C.O.T. vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice", au
anunţat procurorii DIICOT într-un comunicat.
Marcel Boloș, prima reacție după
discuțiile cu FMI: ”Cheltuiți fără să puneți
nimic în loc și sacul a ajuns la fund!”
Marcel Boloș, primele declarații după întâlnirea cu reprezentanții Fondului
Monetar Internațional.

Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN


de Laura Dinu | 26 Sep 2023 • 12:52
Vine Comisia Europeană și spune: „Aveți grijă cu deficitul bugetar, dacă nu
faceți ceva, ajunge la cote alarmante. Sunteți în pericol să vă suspendăm
fondurile europene, toate, și din Politica de coeziune și din PNRR.”
Mai pe românește „v-ați întins mai mult decât vă ajunge plapuma, cheltuiți fără
să puneți nimic în loc și sacul a ajuns la fund”.

Miza? Riscul să pierdem 75 miliarde euro și să închidem toate proiectele de


investiții, care ar rămâne fără sursă de finanțare: adică toate proiectele din bani
europeni ce înseamnă drumuri noi, spitale noi, școli noi, sprijin pentru
persoanele vulnerabile sau rețele de apă-canalizare s-ar opri.

Ieri, am primit vizita Fondului Monetar Internațional, veniți în delegația anuală


pentru examinarea situației financiare şi economice la nivel național.

Ne-au apreciat eforturile de a implementa reforme și politici economice


responsabile, dar au subliniat: „Aveți nevoie de sustenabilitate fiscal-bugetară.
Aveți nevoie să reduceți deficitul bugetar și să luați măsuri suplimentare pentru
combaterea evaziunii.”

În tot acest timp, țările UE care „donează” pentru noi privesc cum dăm din umeri.

Așa am ajuns să vorbim despre nevoia unui pachet de măsuri fiscal-bugetare


asumat de coaliția de guvernare, care ține agenda publică deja de prea mult
timp. Un efort necesar și un efort care nu se poate opri aici.

Pentru că în următorii ani va aduce beneficiile unui stat mai disciplinat și mai
corect, care îi protejează pe cei care fac investiții.

Pentru că va însemna cheltuieli publice mai înțelept făcute și cu resursa umană


corect dimensionată, dar și un cadru fiscal mai predictibil pentru mediul de
afaceri și mai onest pentru români”, a scris Marcel Boloș pe o rețea socială după
negocierile cu Fondul Monetar Internațional.
Maru a fost agresat în închisoare!
Dealerul de droguri, adus la DIICOT
pentru noi audieri
Tudor Duma, supranumit Maru, principalul dealer de droguri al lui Vlad Pascu, a ajuns,
marți dimineață, la sediul DIICOT.
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Alexandra Dima | 26 Sep 2023 • 12:56
Este a doua zi la rând când Tudor Duma este adus la DIICOT, colateral
percheziţiilor informatice pe care anchetatorii le fac asupra dispozitivelor
confiscate de la traficant.

Oamenii legii au de transferat un volum uriaş de date din telefonul şi laptopul lui
Maru în baza de date a DIICOT.

Procurorii vor să afle exact de unde obţinea Maru drogurile pe care le vindea
mai departe tinerilor de bani gata, printre care şi Vlad Pascu, autorul tragicului
accident de la 2 Mai.

Anchetatorii urmăresc, totodată, să afle ce legături există între Maru şi alţi


traficanţi de droguri capturati recent în cadrul amplelor operaţiuni antidrog din
ţară.
›››
Vezi galeria foto ‹‹‹
Maru, agresat în închisoare chiar din prima zi
Potrivit avocatei Georgiana Popa, Maru a fost agresat de un alt deţinut chiar din
prima zi de închisoare. Nu a fost însă ceva grav şi problema a fost rezolvată.

Avocata a mai declarat că Maru nu mai are simptome de sevraj, dar ia


medicamente să poată dormi.

Amintim că Tudor Duma a fost arestat preventiv împreună cu alți doi dealeri,
frații Constantin.

Circulație oprită la metrou! Un tren defect


a rămas blocat în stația Aurel Vlaicu
Probleme la metrou, marți la prânz. Un tren a rămas blocat în stația Aurel Vlaicu.
Sursa foto: Facebook/ Metrorex
de Laura Dinu | 26 Sep 2023 • 13:02
Circulația la metrou este blocată marţi la amiază după ce un tren defect a
rămas blocat pe șine în stația de metrou Aurel Vlaicu, pe sensul de mers spre
Unirii.

Un alt tren a oprit în urmă cu scurt timp ce cealaltă linie și i-a preluat pe călători
cu destinația Berceni.
Controverse uriaşe după ce o femeie cu
ten alb a câştigat un concurs de Miss în
Africa | Ea este Brooke, frumuseţea
controversată din Zimbabwe
Concursul Miss Univers Zimbabwe a transmis o undă de șoc în lumea acestor
competiții și a provocat un tsunami de comentarii pe rețelele sociale, după ce
titlul a fost câștigat de modelul Brooke Bruk Jackson.

Sursa foto: Instagram@brooke_brukjackson


de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 13:06
Victoria acestei tinere de 21 de ani, cu o înălțime de 1,86 metri, se profilează
asemenea unei pete de culoare într-o mare cenușie, date fiind următoarele
realități: este albă într-o țară în care 98% din populație este de culoare și, mai
mult, s-a născut acolo.

Concursul Miss Univers Zimbabwe a avut loc pe 16 septembrie anul curent,


pentru prima dată în ultimii 22 de ani.

"Sunt mândră că sunt din Zimbabwe. Este șocant și uimitor, în același timp.
Sunt foarte copleșită. Abia aștept să îmi îndeplinesc îndatoririle de
reprezentantă a țării mele în El Salvador (unde va avea loc concursul Miss
Univers 2023, n.r).
Sunt model de câțiva și am călătorit în întreaga lume, dar acesta este primul
meu concurs", a declarat Jackson, citată de presa internațională.

Comentatorii de specialitate notează că, pe lângă expunerea internațională, titlul


național de Miss Univers i-a adus lui Booke Bruk Jackson și 10.000 de dolari,
cash.

Controverse după victoria lui Brooke Bruk Jackson


Unele publicații au relatat succesul lui Jackson sub titluri precum "un triumf al
diversității", însă realitatea este că victoria tinerei cu tenul alb și părul șaten a
împărțit internetul în două: unii critici spun că Jackson a câștigat concursul
pentru că este albă și că ar fi trebuit să fie selectată o concurentă de culoare
pentru a reprezenta această țară africană.

Alții atrag atenția că situația nu este chiar excepțională și că, în Anglia, titlul de
Miss Univers 2021 a fost câștigat de Rehema Muthamia, o tânără de origine
kenyană, precedată în 2019 de Bhasha Mukherjee, de origine indiană.

Potrivit presei internaționale, câștigătoarea concursului Miss Univers Zimbabwe


a fost decisă de șapte judecători, dintre care șase sunt de culoare.
Cine este Brooke Bruk Jackson, Miss Univers Zimbabwe
2023
Brooke Bruk Jackson este originară din Harare, capitala țării.

Purtătoarea coroanei de Miss Zimbabwe lucrează ca terapeut de înfrumusețare


la cabinetul Aesthetic Solutions Zim din oraș și este, de asemenea, model part-
time.

A studiat la Chispite Senior School din Harare și a absolvit Academia Britanică


de Design Vestimentar din Londra.

În octombrie 2022, Jackson a semnat un contract cu agenția de modelling Boss


Models South Africa, din Cape Town, Africa de Sud.

Zimbabwe, una dintre cele mai sărace țări din lume


Zimbabwe, țara care a ales-o Miss Univers pe Brooke Bruk Jackson, are o
populație de circa 16 milioane de locuitori și un PIB per capita de 1.267 de
dolari la nivelul anului 2022, în scădere cu aproape 30% față de anul precedent.

Spre comparație, PIB-ul per capita în România a fost 12.280 dolari în 2022.

Inflația anuală în Zimbabwe a fost anul trecut de 104,7%.

Din totalul populației, se estima - în 2019 - că 6,6 milioane de oameni trăiesc în


sărăcie extremă, în special în mediul rural.

Aproape 15.000 de cazuri noi de COVID,


27 de decese şi peste 1.000 de pacienți
internați, săptămâna trecută
Numărul infectărilor cu SARS - CoV - 2 continuă să crească, potrivit buletinului
de presă publicat marți de Ministerul Sănătății.
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 13:32
În ultima săptămână - 18 - 24 septembrie - au fost înregistrate 14.861 cazuri noi
de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), față de 11.226 câte
erau în persoana precendentă, anunță Ministerul Sănătății.

5.064 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați,
testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.455.207 cazuri de


infectare cu SARS-CoV-2.

Incidența înregistrată la 14 zile este de 0.95.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja
pozitivi, 362 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-
19 în prezent este de 1149. De asemenea, la ATI, sunt internate 74 persoane.
Dintre cei 74 pacienți internați la ATI, 48 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați în prezent, 197 sunt minori, 195 fiind internați în
secții și 2 în ATI.

Până astăzi, 68.341 persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au


decedat.

În intervalul 18.09.2023 (10:00) – 24.09.2023 (10:00) au fost raportate de către


INSP 27 decese (17 bărbați și 10 femei).

Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la


categoria de vârstă 50-59 de ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 9 la
categoria de vârstă 70-79 de ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Din totalul pacienților decedați 26 prezentau comorbidități, iar 13 erau vaccinați.

În intervalul 18 - 24 septembrie 2023 au fost efectuate 4.475 teste RT-PCR și


54.678 teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.933.179 teste RT-
PCR și 14.066.978 teste rapide antigenice.
Deşi Arhiepiscopia Sibiului se opune,
documentarul ”Arsenie. Viața de apoi” va
fi difuzat la Astra Film Festival
Astra Film Festival a anunțat că va difuza documentarul ”Arsenie. Viața de apoi”,
în ciuda faptului că Arhiepiscopia Sibiului a solicitat public ca acest film să nu fie
proiectat.
Sursa foto: Doxologia.ro
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 13:54
Organizatorii Festivalului Astra Film (AFF) de la Sibiu au transmis că vor
difuza documentarul ”Arsenie. Viaţa de apoi”, în ciuda faptului că Arhiepiscopia
Sibiului a cerut ca acest film să nu fie proiectat.

”În atenţia celor care solicită ca filmul "Arsenie. Viaţa de apoi", de Alexandru
Solomon, să fie retras din cadrul festivalului Astra Film 2023.

Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a


fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată
vreun punct de vedere, cu atât mai puţin vreun film din selecţia festivalului.

Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă


în care se poate discuta liber despre orice.

Citește și: Proiecția documentarului „Arsenie. Viața de Apoi“, anulată la Arad


din cauza amenințărilor: "Venim acolo și va fi circ!"
Cererea de a scoate un film din festival, de a-l opri de la distribuire, înseamnă
cenzură, este neconstituţională (vezi Art. 29, referitor la libertatea conştiinţei şi
Art. 30, referitor la libertatea de exprimare) şi, nu în ultimă instanţă, atentează la
dreptul şi libertatea publicului de a viziona un film", au transmis marţi,
organizatorii AFF, scrie Agerpres.

Organizatorii au mai transmis că reprezentanții Mitropoliei Ardealului sunt invitați


la proiecția documentarului, dar și la dezbaterea organizată la final.

”Astra Film Festival respectă inclusiv punctul de vedere al celor care critică filmul
"Arsenie. Viaţa de apoi". Oricine are dreptul să critice orice, inclusiv un film din
selecţia festivalului.

De aceea, fiecare film din programul AFF este urmat de dialoguri între realizatori
şi public.

De aceea vom organiza o dezbatere şi după proiecţia acestui film, la care am


invitat să participe inclusiv reprezentanţi ai Mitropoliei Ardealului”, mai
precizează cei de la AFF.

"Facem apel la înţelepciune"


AFF a atras atenția, de asemenea, că în cadrul festivalului a fost proiectat, în
trecut, un alt film despre Arsenie Boca, realizat de Nicolae Mărgineanu, care s-a
bucurat de un mare succes.

”Dând dovadă de deschidere totală şi respectând cu stricteţe libertatea de


exprimare, Astra Film Festival nu a atentat niciodată şi nu nici nu va atenta
vreodată la valorile Bisericii Ortodoxe Române.

În urma cu 10 ani, am prezentat un alt film despre Arsenie Boca, realizat de


Nicolae Mărgineanu, având o perspectivă şi o abordare diferită, o producţie care
a avut un succes extraordinar", spun cei de la AFF.

Organizatorii AFF fac apel la ”înţelepciune” și speră să nu se ajungă la un


"scandal public".

"Facem apel la înţelepciune. Pentru noi, AFF2023 este o ediţie aniversară. şi


facem cu atât mai mult acest apel. Să nu uităm că trăim în oraşul culturii, al
pluralismului etnic şi religios, al pluralismului de creaţie şi interpretare.

Toate acestea sunt posibile tocmai din respect pentru diferenţele de interpretare
şi în respect pentru libertatea de exprimare, de credinţă şi de creaţie artistică”,
au arătat cei de la AFF.
Arhiepiscopia Sibiului a criticat dur documentarul lui Alexandru Solomon, într-o
Scrisoare deschisă, comunicată luni seara, pe site-ul Mitropoliei Ardealului, şi
acuză că "filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor şi valorile lui
spirituale.

Viaţa părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext
de ridiculizare şi jignire a mii şi mii de credincioşi ai Bisericii Ortodoxe",
potrivit Agerpres.

Creşte taxa pentru bănci | Amendament


nou din legea austerităţii
Parlamentarii vor ca taxa pe profiturile băncilor să fie de 2% în următorii doi ani,
faţă de 1%, cât s-a propus iniţial, potrivit unui amendament de depus la legea
austerităţii.

Sursa foto: Profimedia Images


de Georgiana Adam | 26 Sep 2023 • 14:20
Astfel, taxa ar putea fi de 2% din cifra de afaceri în perioada 2024-2025 şi 1%,
începând din anul 2026.

Noile taxe pentru firme

- 1% taxă pe cifra de afaceri a băncilor (se scad costurile cu investiţiile,


amortizare şi accizele)

- 1% taxă pe cifra de afaceri a multinaţionalelor (cu cifra de afaceri peste 50


milioane de euro) dacă impozitul de 16% pe profit nu reprezintă 1% din cifra de
afaceri

- 1% taxă din cifra de afaceri IMM-uri sub 300.000 de lei

- 3% taxă din cifra de afaceri IMM-uri peste 300.000 de lei

- 3% taxă pe cifra de afaceri - indiferent de cifra de afaceri (editare a jocurilor de


calculator, editare a altor produse software, hoteluri, parcuri pentru rulote,
campinguri şi tabere, restaurante, activități de alimentație (catering) pentru
evenimente, alte servicii de alimentaţie, baruri și alte activități de servire a
băuturilor, activități juridice, activități de asistență medicală generală,
stomatologică).
Reacția Patriarhiei Române, după ce
Arhiepiscopia Sibiului a cerut interzicerea
documentarului despre Arsenie Boca
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis un mesaj
după ce Arhiepiscopia Sibiului a cerut interzicerea documentarului "Arsenie.
Viața de apoi”.
Sursa foto: Doxologia.ro | Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 14:22
"Solicitarea Arhiepiscopiei Sibiului este una strict locală, eparhială. Fiecare
eparhie este autonomă administrativ. Motivația o constituie apărarea imaginii
unei personalități reale a Bisericii, respectiv a părintelui Arsenie Boca, perceput
de mulți credincioși ca un sfânt al Ardealului. Chiar dacă nu a fost canonizat
încă.

O abordare ireverențioasă, fie ea și "artistică", a unei personalități religioase va


stârni totdeauna și oriunde în lume o reacție critică sau de protest.

Un vechi și înțelept gând spune "să nu te joci cu ceea ce este adânc în om”, a
reacționat Bănescu.

Potrivit acestuia, Biserica nu poate și nici nu-și propune să interzică vreodată


ceva în spațiul public.

"Rolul ei, printre altele, este să ofere convingător repere morale și spirituale pe
care oamenii să le accepte liber, în bună cunoștință de cauză.
De aici rezidă și rolul înalt pedagogic al Bisericii. Biserica nu este o instituție
care emite interdicții, ci o comunitate vie de credință profund modelatoare.

Citește și: Deşi Arhiepiscopia Sibiului se opune, documentarul ”Arsenie. Viața


de apoi” va fi difuzat la Astra Film Festival

Un spațiu al rafinării și vindecării prin rugăciune și dragoste pentru ceilalți. Acest


lucru ar trebui să fie conștientizat la nivel personal și comunitar, inclusiv
eparhial”, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Arhiepiscopia Sibiului a cerut, într-o scrisoare deschisă, interzicerea


documentarului "Arsenie. Viața de apoi”, considerând că "acest film, așa-zis
documentar, caricaturizează și profanează memoria Părintelui Arsenie Boca,
care încă din timpul vieții a fost numit în evlavia poporului nostru Sfântul
Ardealului”.

"Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în
spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator
și jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului "sufocat" de prezenţa
Bisericii Ortodoxe în spaţiul public şi îşi propune în pseudo-documentarul său să
o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. (...)

Într-un mod cu totul nesincer a fost obținută și aprobarea din partea


Arhiepiscopiei Sibiului de a filma la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, stipulându-se
în cererea adresată nouă că se dorește "realizarea unui film documentar despre
viața Părintelui Arsenie Boca….", realizatorii fiind "însoțiți la filmare de circa 20
de pelerini (aceste persoane sunt alese de către noi, sunt enoriași care merg la
pelerinaje în toată țara)".

Realitatea prezentată pe peliculă este cu totul diferită: filmul nu este


documentar, ci o parodie ieftină în care pretinșii pelerini defăimă prin cuvinte și
atitudini atât locurile acelea, cât și actul de pelerinaj în sine la mormântul
părintelui Arsenie”, susțin cei de la Arhiepiscopia Sibiului.

Potrivit acestora, viaţa părintelui Arsenie este "grosolan şi jignitor bagatelizată:


un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie îşi permite să fumeze
îmbrăcat în haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi,
atitudini şi cuvinte explicit ura şi antipatia faţă de personalitatea marelui
duhovnic”.

Și conducerea Muzeului ASTRA a avut o reacție, susținând că nu a intervenit


niciodată asupra selecției de filme pentru festivalul ASTRA Film, lăsând
specialiștii să decidă: "Dialogul prilejuit de fiecare proiecție a reprezentat cadrul
unei exprimări libere, în care au fost evidențiate atât fapte de laudă, cât și
greșeli”, potrivit Mediafax.
Ziua austerităţii. Marcel Ciolacu îşi asumă
răpunderea în Parlament pe proiectul
privind noile măsuri fiscal-bugetare
Toţi ochii sunt azi pe premierul Marcel Ciolacu, care merge în Parlament cu
noile schimbări fiscale. Guvernul îşi asumă măsurile de austeritate, apar taxe
noi, iar unele sunt modificate.

de Georgiana Adam | 26 Sep 2023 • 14:45


UPDATE 14:20 - Creşte taxa pentru bănci şi ar putea să dispară taxa de 1% a
companiilor de petrol

UPDATE 13:30 - În jurul orei 15:00, începe şedinţa de guvern în care se bate în
cuie legea austerităţii.

Premierul Ciolacu a discutat la Palatul Victoria cu ministrul de Finanţe, cu


Nicolae Ciucă şi cu Kelemen Hunor.

UPDATE 13:00 - Guvernul se reunește din nou în ședință. La această oră,


miniştrii au fost convocaţi în şedinţă.

Cabinetul Ciolacu va analiza amendamentele depuse de parlamentari. Înainte


de şedinţa de guvern, premierul Marcel Ciolacu va avea o nouă discuție cu
președintele PNL, Nicoale Ciucă.

După ședință, proiectul de asumare ajunge în Parlament. La jurul orei 18:00,


este convocat plenul reunit al celor două Camere în care Marcel Ciolacu va
anunța că îşi asumă răspunderea pentru impunerea noilor taxe.

După angajarea răspunderii, opoziţia are la dispoziție trei zile pentru a depune
moțiune de cenzură.

Dacă moţiunea nu este depusă, legea se consideră adoptată. Există însă


posibilitatea atacării la CCR a legii care impune noi taxe.

Termenul pentru sesizarea CCR este de două zile. Dacă legea nu este sesizată
la Curte, merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

UPDATE 11:15 - Orgoliile din opoziţie fac imposibilă depunere unei moţiuni de
cenzură împotriva guvernului.

USR şi AUR au anunţat deja că strâng separat semnături, dar în aceste condiţii,
iniţierea unei moţiuni este extrem de grea. USR a anunţat că va apela la acest
demers doar dacă UDMR va semna moţiunea.
Opoziţia e mai divizată ca niciodată şi nu reuşeşte să depună moţiune de
cenzură. Liderul AUR, George Simion, a făcut ieri o ultimă încercare de a-i
convinge pe cei din USR să îi semneze textul moţiunii AUR, dar nu a reuşit.

Cei de la USR nu au mai depus moţiune de cenzură proprie pentru că nu i-au


convins pe cei de la UDMR să li se alăture. Dar USR a anunţat că va sesiza
CCR cu legea de angajare a răspunderii.

Cei de la PLUS, foşti parlamentari USR, au anunţat propria moţiune de cenzură


şi a cerut celorlalţi parlmentari de opoziţie să o semneze, doar că nu s-a alăturat
nimeni.

Surse din UDMR susţin că liderii formaţiunii au decis să meargă alături de


coaliţia de guvernare după ce le-au fost luate în considerare aproape toate
cerinţele referitoare la legea de angajare a răspunderii guvernului. Cam tot ce au
cerut premierului Ciolacu referitor la comunităţile locale, la primarii UDMR, au
primit.

UPDATE 09:45 - S-a încheiat şedinţa Birourilor Permanente Reunite din


Parlament.

Aleşii au termen până la ora 13:00 să depună amendamente la pachetul


măsurilor fiscale şi să le trimită apoi la Guvern.

Potrivit unor surse Antena 3 CNN, sunt amendamente pe care guvernul şi le va


însuşi. Vor fi amendamente inclusiv ale grupului PSD şi PNL, dar şi
UDMR legate de combaterea evaziunii fiscale.

Amendamentele UDMR

- Creşterea taxării jocurilor de noroc

- Banii din taxa pe lux să se întoarcă la primării

- Desfiinţarea ANAF-urilor regionale

- Suprataxarea băncilor să nu se răsfrângă asupra clienţilor prin creşterea


dobânzilor

- Eliminarea controlului ANAF asupra primarilor, mai exact, a performanţelor


aplicate aleşilor locali

- Renunţarea la comasarea instituţiilor de cultură

- Renunţarea pragului de 2,5% din buget pe care îl pot cheltui primarii

Amendamentele vor fi centralizate în Parlament şi trimise guvernului.


Dacă nu vom avea moţiune de cenzură, proiectul va intra în vigoare peste
cel mult trei zile.

Premierul Marcel Ciolacu va veni de la ora 18:00, în fața Parlamentului pentru a


angaja răspunderea Guvernului asupra proiectului privind reformele fiscal-
bugetare.

--------------

Ştirea iniţială

În Parlament a început şedinţa Birourilor Permanente Reunite, acolo unde aleşii


trebuie să depună amendamente la pachetul măsurilor fiscale.

Până la ora 13:00 parlamentarii au posibilitatea să depună amendamente la


proiectul de lege.

Premierul Marcel Ciolacu va veni de la ora 18:00, în fața Parlamentului pentru a


angaja răspunderea Guvernului asupra proiectului privind reformele fiscal-
bugetare.

Dacă legea nu este atacată la CCR, va merge la


promulgare
Nu sunt suficiente semnături în Parlament pentru depunerea unei moţiuni de
cenzură.

Odată ce premierul Marcel Ciolacu îşi angajează răspunderea, Parlamentul are


la dispoziţie trei zile să depună moţiune de cenzură.

În scenariul în care opoziţia nu depune moţiune de cenzură, Parlamentul lasă un


termen de două zile, în care legea să poată să fie atacată la Curtea
Constituţională.

USR a anunţat deja că va face acest demers. În acest caz, se va aştepta decizia
CCR şi motivarea. Pasul următor este ca legea să fie pusă în acord cu decizia
CCR. Dacă legea nu este atacată la CCR, va merge la promulgare.

Când vor apărea noile taxe impuse prin angajarea răspunderii

Scenariul 1:

- Nu se depune moţiune de cenzură

- Termen: 2 zile pentru sesizarea CCR


Scenariul 2:

- Legea nu este atacată la CCR, merge la promulgare

Scenariul 3:

- Legea este atacată la CCR

- Se așteaptă decizia CCR și motivarea

- Legea este pusă în acord cu decizia CCR.

Documentul care aduce taxe şi impozite mai mari pentru toţi românii şi care a
fost modificat față de forma inițială a fost redactat luni seară.

Guvernul a adoptat luni, în şedinţă, proiectul privind măsurile fiscal-bugetare.

"În scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de


amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor
permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor.

Ulterior, în cadrul unei noi şedinţe de guvern, vor fi dezbătute şi încorporate


amendamentele acceptate, urmând ca Guvernul să îşi asume răspunderea în
Parlament pe acest proiect în şedinţă comună a celor două Camere, potrivit
reglementărilor constituţionale", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului,
Mihai Constantin, după şedinţa Executivului.

Lista modificărilor de taxe şi impozite


Noile taxe şi reducerea cheltuelilor discutate încă din iulie au ca scop acoperirea
găurii de 20 de miliarde de lei, de la bugetul de stat. De trei luni, pachetul
austerităţii a tot fost îndulcit.

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru concerte şi festivaluri creşte de la 5%


la 9%. Totul după ce ministrul Finanțelor a anunțat că TVA-ul în acest caz
rămâne la 5%, iar premierul a susținut public, în repetate rânduri, că pentru
evenimentele culturale, TVA trebuie să crească la 19%.

Guvernanţii au mai hotărât şi că salariul minim și salariile din construcţii vor fi


adoptate prin acte separate.

Deşi iniţial, Guvernul a decis să permită plata tichetelor de masă cu bani în


mână, a revenit asupra deciziei. Tichetele de masă vor fi acordate ca până
acum sub formă de tichete sau pe carduri speciale.
În an preelectoral, Guvernul a făcut şi mai multe concesii pentru primari şi
președinți de consilii judeţene. Nu vor mai fi limitate la 2,5% cheltuielile din
venituri pe care le pot face pentru târguri, petreceri câmpenesti sau activităţi
sportive.

Tot pentru a veni în sprijinul primarilor, Guvernul nu va mai tăia toate posturile
neocupate din primării şi Consilii Judeţene, asa cum se întamplă în administraţia
centrală, ci le va reduce cu 10%.

Celelalte taxe care îi vizează pe românii de rând rămân neschimbate.

Toți angajații plătesc vor plăti CASS. Bugetarii cu salariul mai mare de 8.000 lei
net vor pierde voucherele de vacanţă şi indemnizația de hrană, iar funcţia de şef
de birou dispare.

De la 1 ianuarie 2024, se reduce numărul secretarilor de stat, iar posturile


neocupate vor fi tăiate.

Pentru casele şi maşinile de lux se va plăti o taxă de 0,3%.

Şi firmele vor fi puse la plată: marile companii vor plăti un impozit de 1% din cifra
de afaceri.

Erdogan pune condiții la ratificarea


aderării Suediei la NATO: "Parlamentul
turc are ultimul cuvânt!"
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că țara sa va debloca
aderarea Suediei la NATO cu condiția ca administrația președintelui american
Joe Biden să își onoreze un angajament față de Ankara.
Sursa foto: hepta / Zuma Press / Tunahan Turhan
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 14:55
Angajamentul se referă la livrarea de avioane de luptă F-16 în Turcia.

"Parlamentul Turciei își va onora promisiunea de a ratifica candidatura


la NATO a Suediei dacă administrația președintelui american Joe Biden va
permite vânzările de avioane F-16 către Ankara", a spus Erdogan, marți,
conform presei internaționale.

El a mai menționat că ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan, și secretarul


de stat american Antony Blinken au discutat despre aderarea Suediei la NATO,
săptămâna trecută, la New York.

Citește și: România blochează participarea Austriei la reuniunile NATO

Potrivit lui Erdogan, administrația americană este cea care condiționează


vânzările de avioane de luptă F-16 de ratificarea candidaturii Suediei.

"Parlamentul turc va avea ultimul cuvânt cu privire la aderarea Suediei la


NATO", a avertizat președintele turc.
Ungaria și Turcia sunt ultimele țări NATO care nu au aprobat la nivel
parlamentar candidatura Suediei.

Probleme asemănătoare a avut și Finlanda, care a reușit să devină membră a


alianței militare în primăvara acestui an.

Cele două țări nordice au renunțat la neutralitate și au decis să intre în NATO


după izbucnirea războiului din Ucraina.
OSIM ar putea fi obligat în instanță să
renunțe la unele taxe. FACIAS le-a cerut
judecătorilor să constate abuzul
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a
cerut în instanță eliminarea unor taxe percepute de Oficiul de Stat pentru Invenții
și Mărci (OSIM).

Sursa foto: Getty Images


de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 15:26
Potrivit FACIAS, OSIM are un număr excesiv de taxe, mai mare decât în
majoritatea țărilor UE, iar acest lucru este o piedică în calea inovării.

"Guvernul României se apără invocând faptul că actualele taxe percepute de


OSIM sunt rezultatul unui amplu proces de consultare și revizuire la nivel
european, care a avut drept scop armonizarea dintre legislațiile interne cu cea a
Uniunii Europene. Însă, o simplă comparație făcută între România și alte state
UE, așa cum sunt Polonia, Germania sau Slovacia, arată faptul că OSIM are un
număr mult mai mare taxe față de alte țări. Un exemplu elocvent este faptul că și
în 2023 OSIM percepe o taxă pentru banala operațiune de eliberare a unei copii.
Revoltător este și faptul că tocmai OSIM, instituția care ar trebui să susțină
inovația și progresul, este restanțieră la un capitol esențial: digitalizarea. De fapt,
chiar acest aspect împiedică eliminarea unor taxe, după cum chiar Guvernul
României recunoaște. La ora actuală, OSIM nu are capacitatea de a elibera
online certificatele de înregistrare/reînnoire, o taxă care se ridică la aproape 50
de euro și care ar putea fi eliminată prin digitalizare", spune FACIAS.

FACIAS amintește și de faptul că unele taxe ale OSIM nu există nici la instituția
similară de la nivelul UE, respectiv Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate
Intelectuală.

"O altă problemă a cărei rezolvare a fost cerută de FACIAS este cea a
diferențierii făcute de OSIM între mărcile în format color și cele alb-negru,
existând diferențe foarte mari de taxe între aceste două tipuri. Se ajunge în
situațiile în care depunerea mărcii se face frecvent în albnegru, deși ea este
folosită color. Explicațiile Guvernului, legate de dificultatea examinării celor două
tipuri de mărci, este nu doar nesatisfăcătoare, ci de-a dreptul ridicolă. Oficiul
Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală nu percepe nicio astfel de taxă,
dovedind astfel că modul de operare al OSIM este cu mult în urma standardelor
actuale. Prin această acțiune juridică, FACIAS își reafirmă angajamentul de a
lupta împotriva abuzurilor statului și de a proteja drepturile cetățenilor români, în
condițiile în care inovarea este esențială pentru progresul societății", subliniază
FACIAS.
Comisia Europeană anunţă un buget
disponibil de 7 miliarde de euro pentru
proiecte noi de infrastructură
Comisia Europeană a lansat, astăzi, un apel de proiecte pentru transporturi prin
Mecanismul pentru Interconectarea Europei, bugetul disponibil fiind de peste 7
miliarde de euro.
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam | 26 Sep 2023 • 15:31
Peste 7 miliarde de euro sunt disponibile pentru proiecte noi de infrastructură,
modernizări și îmbunătățiri pe rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T),
care implică transportul feroviar, căile navigabile interioare, porturile maritime
sau fluviale, și infrastructura rutieră, potrivit apelului lansat de Comisia
Europeană.

De asemenea, vor fi eligibile și proiectele care ajută Culoarele Solidarității UE-


Ucraina, create pentru a facilita exporturile și importurile Ucrainei și Moldovei.

Pentru prima dată, entități și autorități din Ucraina și din Moldova pot solicita
direct finanțare din partea UE în cadrul acestui apel de proiecte, grație semnării
acordurilor de asociere la CEF cu cele două țări la începutul acestui an.

"Acest apel de proiecte va fi cel mai mare din punct de vedere al bugetului
disponibil în perioada 2021-2027. Punem la dispoziție peste 7 miliarde de euro
pentru proiecte care vor sprijini un sistem de transport inteligent și durabil, cu
accent pe proiectele transfrontaliere între statele membre. Vremurile pe care le
trăim ne-au demonstrat din nou importanța de a avea o rețea de transport
puternică de căi ferate, căi navigabile interioare și rute maritime, care să
sporească competitivitatea industriei noastre, să aducă cetățenii mai aproape
unii de alții și să ancoreze ferm Ucraina și Republica Moldova în UE", a declarat
Adina Vălean, Comisarul European pentru Transporturi.

Proiectele de infrastructură finanțate vor îmbunătăți siguranța și


interoperabilitatea pe rețeaua de transport a UE. Apelul vizează, de asemenea,
proiecte care îmbunătățesc rezistența infrastructurii de transport la dezastrele
naturale. Aceste investiții vor susține competitivitatea pieței interne, atât pentru
pasageri, cât și pentru mărfuri, pentru o calitate mai bună a vieții și pentru
reducerea emisiilor.

Solicitanții sunt invitați să își depună propunerile până la 30 ianuarie 2024.


Avocatul Simonei Halep, noi dezvăluiri din
anchetă: "Nu trebuie să fii expert să
înţelegi că nu poate să fie vorba de
doping"
Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a făcut noi dezvăluiri din ancheta prin
care sportiva a fost suspendată timp de patru ani pentru acuzaţiile de dopaj.
Sursa foto: Hepta | Abaca Press / CORINNE DUBREUIL
de Violeta Moroianu | 26 Sep 2023 • 15:45
S-a scris de mai multe ori că Simona Halep nu a completat în formularele DCF
(Doping Control Forms), care se completează cu ocazia fiecărui control
antidoping, despre faptul că începuse să ia aceste suplimente. Informația este
eronată și se bazează pe o prezentare generală, fără particularități, a situației de
fapt, a anunţat Bogdan Stoica, avocatul sportivei.

Simona Halep a uitat să menționeze aceste suplimente în formularul completat


cu ocazia testului negativ din 26 august, căci începuse să le ia chiar atunci dar
le-a menționat în mod expres în formularul completat cu ocazia testului pozitiv
din 29 august.

Avocatul Bogdan Stoica vine cu lămuriri după ce Simona Halep a fost


suspendată patru ani pentru dopaj.

"Proba incriminată, cea din 22 septembrie 2022, nu a ieșit din parametrii istorici
ai probelor Simonei din pașaportul biologic, hemoglobina și reticulocitele s-au
înscris și de dată asta, că de altfel în toate cele 56 de probe în aceleași limite
minime și maxime. Scrie clar în hotărâre că Tribunalul a acceptat faptul că
suplimentul era contaminat și că acesta a determinat proba pozitivă a Simonei
din 29 august. Dacă Simona ar fi luat o singură dată o singură pastilă de
Roxadustat, concentrația pe care ar fi detectat-o testul de urină din 29 august ar
fi fost de 10.000 de ori mai mare decât a fost.

Dat fiind testul negativ făcut cu 3 zile înainte de testul pozitiv și multiplele teste
negative care au urmat acestui test, nu trebuie să fii expert să înțelegi că nu
poate să fie vorba de doping", a declarat Bogdan Stoica.

"Tot astfel, nu poate fi vorba ca această contaminare să o fi ajutat în vreun fel pe


Simona din punct de vedere sportiv. Pentru aceasta, Simona ar fi trebuit să
ingereze această substanța o perioadă de cel puțin două săptămâni. Testele
realizate pentru asemenea situații au arătat că după un asemenea program,
atletul în cauză avea o concentrație de Roxadustat în urină de 18.000 de
nanograme pe mililitru, ceea ce înseamnă de aproimativ 90 de mii de ori mai
mult decât au descoperit ei", a mai subliniat avocatul Simonei Halep.
Angajații ale căror salarii scad după
aplicarea măsurilor! Milioane de români
vor fi afectați
Măsurile Guvernului vor lovi în anumite categorii de angajați. Milioane de
salariați ar putea fi afectați.

de Laura Dinu | 26 Sep 2023 • 16:00


În primul rând, IT-știi care câștigă peste 10.000 de lei vor plăti un impozit pe
venit de 10%.

Totodată, angajații din agricultură, sectorul alimentar sau construcții vor plăti
10% contribuție la asigurările sociale de sănătate.

Pe de altă parte, angajații din IT vor fi scutiți de la contribuția la Pilonul 2 de


pensii, la fel ca cei din construcții, agricultură și industria alimentară, care erau
scutiți și anterior. Toți aceștia vor putea opta să contribuie la acest pilon, dacă își
doresc.

”Marea reformă” include și reducerea cu 25% a numărului de secretari de stat


dar și reducerea cu 50% a numărului de consilieri.

Mai mult decât atât, 10% din posturile care aparțin autorităților publice locale vor
fi tăiate.

Iar măsurile fiscale ce privesc veniturile angajaților nu se opresc aici.


Guvernanții au hotărât să taxeze tichetele de masă cu 10% pentru contribuții la
sănătate.
Bugetarii cu peste 8000 de lei net nu vor mai primi vouchere de vacanță iar cei
care primesc vor fi taxați cu 10% contribuție la sănătate.

Norma de hrană va fi de 4000 de lei pe an. Aceasta va fi primită de bugetarii


care au până în 8000 de lei venit net, excepție făcând MAPN, MAI, angajații din
justiție, etc.

Și nu în ultimul rând sporul pentru condiții de muncă poate fi de până la 15% din
salariul de bază, dar nu mai mult de 1500 de lei brut lunar.

Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical, a explicat în exclusivitate la


Antena 3 CNN cum vor fi afectați angajații.

”Am făcut deja niște evaluări pe care vreau să vi le prezint. Să începem cu


impactul pe salariul minim. Există odată cu acest proiect de lege pe care
urmează să își asume răspunderea un alt act normativ care vizează creșterea
salariului minim de la 3000 de lei la 3300 de lei, concomitent cu eliminarea
acelei deduceri fiscale de 200 de lei care se aplică salariul minim.

Așadar, crește salariul minim de la 3300 de lei, concomitent cu eliminarea acelei


facilități, acelei deduceri de 200 de lei. Asta înseamnă că din cei 300 de lei pe
care angajatorii din România îi voi plăti pentru majorarea salariului minim, pentru
lucrătorii pe care îi au angajați cu salariul minim, din cei 300 de lei 98 de lei vor
rămâne în venitul net al salariatului, iar 202 lei intră la bugetul de stat. Ca să
înțelegeți dimensiunea acestui de mers, impactul pe bugetul general consolidat,
adică venituri în plus până la 31 decembrie anul curent, pentru că avem în
economia României 1,8 milioane de salariați plătiți pe salariul minim, impactul va
fi de peste 1 miliard”, a explicat Dumitru Costin la Antena 3 CNN.

”În construcții, de exemplu, impactul va fi unul negativ. Aproape jumătate de


milion de salariați în domeniul construcțiilor care vor avea, cel puțin cei care sunt
plătiți cu salariul minim, aici s-a putut face un calcul efectiv, în ciuda faptului că
le crește brutul de la 1 octombrie de la 4000 la 4500 de lei, vor avea un venit net
mai mic cu 56 de lei. Și asta din cauza contribuției la CASS care de la nivel 0 va
ajunge la 450 de lei.

Pe de altă parte, impozitarea tichetelor afectează orice salariat al acestei țări


care primește tichete de masă.

Și la IT, ei iau cu stânga și dau cu dreapta. Au făcut o combinație de modificare


legislativă care va duce la o creștere de venit net pentru salariații din IT. În ciuda
faptului că vin și spun că pun impozit de venit și pentru ei, pentru tot ceea ce
depășește 10.000 de lei, după scăderea CAS-ului și CASS-ului. Pentru că le-au
dat o opțiune de plată la pensii. Aceștia pot plăti 25% sau, conform legii pentru
care vor să își asume răspunderea, pot plăti la pensie mai puțin, 475 la Pilonul
II. Aplicând formulele de calcul, aici rezultă un plus de venit net de 479 de lei,
480 de lei pentru sectorul de IT”, a mai explicat Dumitru Costin, liderul BNS, în
exclusivitate la Antena 3 CNN.
FACIAS, avertisment pentru guvern
înaintea ordonanței austerității:
"Echilibrarea bugetară pe spinarea
cetățenilor e un abuz"
Implementarea măsurilor fiscal-bugetare trebuie făcută cu responsabilitate,
pentru a reduce efectele asupra cetățenilor, afirmă FACIAS într-o scrisoare
adresată premierului.

Sursa foto: gov.ro


de Georgiana Adam | 26 Sep 2023 • 16:52
"Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) i-a
solicitat premierului Marcel Ciolacu să analizeze cu maximă atenție impactul
măsurilor de austeritate anunțate, astfel încât să fie preîntâmpinate posibile
abuzuri la adresa cetățenilor", spune FACIAS într-un comunicat de presă.

"FACIAS consideră că reechilibrarea economică a țării, 'pe spatele cetățenilor',


este în sine un abuz și de aceea trebuie reamintit cu fiecare ocazie că unul
dintre cele mai importante roluri pe care statul le are este de a-și proteja
cetățenii. În actualul context este vorba despre asigurarea unui nivel de trai
decent și încercarea de a evita împovărarea și mai tare a cetățenilor.

Citeşte şi: FACIAS demască abuzurile instituțiilor statului: Realitatea este una
dezastruoasă

FACIAS a sugerat identificarea unor viitoare măsuri alternative, care să ajute


atât la echilibrarea bugetului, fără a contribui la scăderea nivelului de trai al
populației. Există în România suficienți experți bine pregătiți în macroeconomie
a căror opinii pot fi consultate și, după caz, aplicate.

Respectarea drepturilor cetățenești, de orice natură ar fi ele, este unul dintre


fundamentele unei societăți democratice funcționale.

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS)


este o organizație non-guvernamentală, non-profit și apolitică, partener strategic
al Consiliului Europei și al Comisiei Europene prin Asociația Europeană pentru
Democrație Locală (ALDA)", transmite FACIAS.
Un bărbat a alergat după oameni cu un
cuțit în mână, pe o stradă din Focșani
Un bărbat a fugărit, luni după-amiaza, oamenii de pe strada Constantin
Dobrogenu Gherea din Focșani, cu un cuțit în mână.
Sursa foto: Getty Images
de Silvia Preda | 26 Sep 2023 • 16:58
Jandarmii au fost solicitați de IPJ să intervină pe strada Constantin Dobrogenu
Gherea din Focşani, unde un bărbat fugărea cu un cuţit alte persoane.

Ajuns la faţa locului, echipajul de jandarmi a observat la intersecţia străzilor


Cernei cu Independenţei un bărbat care a aruncat un obiect din mână şi a fugit
spre strada Dobrogenu Gherea. În momentul urmăririi, jandarmii au observat un
alt bărbat care a început să alerge cu o crosă de golf după prima persoană.

Cele două persoane au fost somate să se oprescă, însă acestea erau în


continuare agitate fizic şi verbal, motiv pentru care au fost imoblizate şi
încătuşate.

Jandarmii au identificat obiectul aruncat. Este vorba de un briceag


multifuncțional cu lama de aproximativ 8 cm, scrie Mediafax.

S-a întocmit proces verbal de sesizare a organelor de cercetare penală, iar


persoanele în cauză au fost duse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean
Vrancea.
Taxa pe care o pot plăti românii care
pleacă în vacanţă în străinătate.
Patronatele din turism: "Avem mai multe
variante, una e o taxă modică"
Românii care își fac concediile în străinătate ar putea plăti o taxă în plus, pe
lângă taxa turistică aplicată de țara de destinație.

Sursa foto: Getty Images | Calin Stan


de Milena Niță | 26 Sep 2023 • 17:00
Propunerea vine de la Federația Patronatelor din Turismul Românesc, care
lansează suma de un euro de persoană.

Agențiile de turism vor colecta taxa de la români, iar banii strânși ar uma să fie
folosiți pentru promovarea României.
Mai mult, se ia în calcul să fie taxați și turiștii care își fac vacanța pe cont propriu
și nu sunt clienți ai agențiilor de turism.

"În România nu avem bani să ne promovăm pe destinații externe, cei care vin
întâmplător. Am pornit de la modelul de succes al Turciei care are buget de
promovare de 225 milioane de euro până în 2028, în timp ce România are anul
acesta buget de trei milioane de euro.

Şeful Federației Patronatelor din Turismul Românesc:


"Avem mai multe variante, una e o taxă modică"
Ne-am gândit ca fiecare turist român care pleacă din țară să participe la
promovarea României. A fost un model de succes acum 30 de ani când din
TVA, 3% se ducea în promovarea turismului.

Avem mai multe variante, una e să se plătească suplimentar o taxă modică. În


Turcia se plătesc 12 euro de persoană. Noi am vrea ca aceste sume să fie
deduse dintr-un impozit al agenției respective, să plătească mai puțin TVA, dar
banii să aibă destinație precisă, nu să se ducă undeva unde să nu știe nimeni de
ei.

Ne gândim la un euro. Încercăm să găsim o modalitate ca să fie echitabil pentru


toată lumea. Ne gândim ca acești bani să fie colectați de site-uri de rezervări
online, de companii aeriene.

Așteptăm să treacă această furtună financiar-fiscală care e în Parlament, ca


apoi să venim și noi cu această propunere care să fie implementată într-un act
normativ, nu vrem să afecteze bugetele turiștilor.

Nu s-a purtat o discuție oficială la nivel de minister. Au fost contacte neoficiale


cu Ministerul de Finanțe, al Economiei, cu colegi din țară, urmează să discutăm
cu agențiile de turism care, bineînțeles, că nu sunt de acord cu această măsură
pe care vrem să o implementăm", a declarat Dragoș Răducan, președintele
Federației Patronatelor din Turismul Românesc, potrivit digi24.ro.

Un român stabilit în Italia și-a trimis fiul


afară cu o grenadă activă să se joace ”de-
a războiul” cu alți copii
Un român stabilit în Italia, într-un oraș din provincia Mantova, a declanșat
teroare weekend-ul trecut, când și-a trimis băiatul afară cu o grenadă despre
care el credea că este nefuncțională, ca să se joace ”de-a războiul” cu alți copii.
Sursa foto: Getty images
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 17:10
Alarma s-a declașat sâmbătă dimineață, în jurul orei 4:30, când un bărbat se
întorcea acasă, în Castel Goffredo, după tura de noapte. Chiar lângă ușa de
intrare în bloc a văzut o grenadă și, speriat, a alertat carabinierii, potrivit Corriere
della Sera.

Citește și: Poliţia Capitalei cere sprijin pentru găsirea unui adolescent de 17 ani,
dispărut marți. Băiatul a plecat la școală și nu s-a mai întors

În scurt timp, zona a fost izolată, întreaga clădire a fost evacuată și a fost
solicitată o echipă pirotehnică. Grenada a fost ridicată și dusă într-un loc sigur,
iar carabinierii au început să facă investigații pentru a afla cum a ajuns proiectilul
acolo.

Dar în timp ce la locul incidentului s-a produs o agitație de nedescris, un român,


care locuiește în blocul alăturat, s-a dus la carabinieri și le-a spus senin
că grenada îi aparținea și că i-a dat-o fiului său minor ca să se joace cu alți copii.
Băiatul lui o uitase afară când s-a întors în casă.
Citește și: Un bărbat a alergat după oameni cu un cuțit în mână, pe o stradă din
Focșani

Românul le-a mai spus carabinierilor că avea grenada de la bunicul său, care o
găsise cu mult timp în urmă, că era goală și nu prezenta niciun pericol. Mai mult,
el a cerut ca obiectul să-i fie înapoiat, pentru că era amintire de familie.

Pirotehniștii care au ridicat și analizat grenada au confirmat că aceasta era


foarte veche, că nu conținea explozibili, dar că mecanismul de deflagrație nu era
dezactivat, astfel că o explozie se putea produce oricând.

Grenada a fost confiscată și urmează să fie distrusă, iar românul este cercetat
penal.
Şefa socialiştilor din Parlamentul
European îl felicită pe Marcel Ciolacu
pentru măsurile fiscal-bugetare
Iratxe Garcia Perez, şefa S&D, social-democraţilor din Parlamentul European, l-
a felicitat, într-o postare pe X, pe Marcel Ciolacu pentru măsurile fiscal-bugetare.
Sursa foto: X / @IratxeGarper
de Alin Tarnovschi | 26 Sep 2023 • 17:14
Iratxe Garcia Perez a scris în postare că Guvernul României a luat decizia
corectă prin modificarea Codului Fiscal şi adoptarea măsurilor fiscal-bugetare
anunţate de Marcel Ciolacu.

"Guvernul României a luat decizia corectă prin adoptarea măsurilor fiscale care
ajută ţara să salveze fonduri europene, să îi protejeze pe oameni, să aplice RRF
(n.r. PNRR - Mecanismul de redresare şi rezilienţă) şi să evite penalizările
impuse din cauza deficitului excesiv început în 2019. Un mare semn de
responsabilitate din partea lui Marcel Ciolacu", a scris Iratxe Garcia Perez,
preşedintele S&D din Parlamentul European.
Shakira, noi acuzații privind presupusa
fraudă fiscală de peste 14 milioane de
euro. Riscă 8 ani de închisoare în Spania
Un procuror spaniol a depus o a doua plângere fiscală împotriva cântăreței
columbiene Shakira, acuzând-o că a fraudat statul spaniol, cu 6,6 milioane de
euro în 2018.

de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 17:25


Cunoscută drept Regina muzicii pop latino, Shakira a optat să fie judecată în
noiembrie, la Barcelona, într-un proces în care neagă că nu a plătit impozite de
14,5 milioane de euro pentru perioada 2012-2014, fapt pentru care ar putea fi
închisă până la opt ani.

În noul caz, procurorul susține că, în 2018, Shakira a omis să declare profituri de
12,5 milioane de dolari din plata unui avans pentru turneul său El Dorado World
Tour.

Procurorii susțin că ea era rezidentă în Spania și, prin urmare, era obligată să își
impoziteze acolo toate veniturile mondiale, indiferent de locul în care au fost
obținute.

În schimb, spun ei, ea a deturnat banii către "companii cu sediul în țări cu


impozitare redusă și opacitate ridicată".

Citește și: Surse: Smiley a rămas fără permis, în Tulcea. Cântărețul gonea cu
peste 100 de km/h pe un drum cu limită de viteză de 50 de km/h

Artista în vârstă de 46 de ani, care a vândut milioane de discuri în întreaga lume,


este acuzată că nu a plătit 6,6 milioane de euro, impozit pe venit și dobânzi.

Echipa de avocați a Shakirei a declarat că aceasta nu a primit nicio notificare cu


privire la noul caz din Miami, unde se află acum.

O anchetă preliminară a început în luna iulie după un raport al fiscului cu privire


la două posibile infracțiuni legate de veniturile și impozitele sale pe proprietăți
aferente anului 2018.

Cântăreața latino-americană, urmează deja să fie judecată într-un proces la


Barcelona spre finalul acestui an pentru două acuzații separate de evaziune
fiscală, totalizând aproximativ 14,5 milioane de euro și reprezentând taxe
neachitate pentru perioada 2012-2014.

Shakira a spus că este nevinovată, dar a achitat toate


taxele pentru neplata cărora a fost acuzată
Procurorul public din Spania a cerut pentru acel proces o pedeapsă de
închisoare de opt ani și două luni, precum și o amendă de 23,8 milioane de
euro.
Shakira a declarat de mai multe ori că este nevinovată și a negat acuzațiile care
i-au fost aduse în primul proces, considerând că ea trebuia să plătească taxe în
Bahamas în 2012, 2013 și 2014, nu în Spania. Totuși, ea a anunțat că a plătit
între timp toate taxele, plus dobânzile aferente.

În iulie 2022, ea a respins un acord cu procurorii din Spania, unde a locuit - cu


mai multe pauze - alături de fostul ei partener de viață Gerard Pique, fost
membru al naționalei de fotbal a Spaniei și al echipei F.C. Barcelona.

Cei doi s-au despărțit între timp, iar Shakira s-a mutat la Miami alături de cei doi
fii ai lor.

Un urs a fost lovit mortal de un tren de


călători pe ruta Craiova-Târgu Jiu
Un tren de călători care circula pe ruta Craiova-Târgu Jiu a lovit mortal un urs.

Sursa foto: Facebook/ CFR Infrastructura


de Silvia Preda | 26 Sep 2023 • 17:29
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgu Jiu au fost
sesizați telefonic, marți, de un bărbat cu privire la faptul că a fost informat de
mecanicul unui tren de persoane, care circula pe ruta Craiova-Târgu Jiu, că ar fi
surprins și lovit un animal aflat pe calea ferată.

Polițiștii deplasați la fața locului au găsit cadavrul unui urs între șinele de cale
ferată.

La fața locului s-au prezentat reprezentanți ai AJVPS Gorj, care au procedat la


ridicarea animalului, acesta fiind transportat la DSVSA Gorj.
"Păi, ce, ai murit? Văd că ești în picioare"
| Noi dezvăluiri de la interlopul care i-a
făcut plângere lui Pescobar, după
toxiinfecție
Un cunoscut interlop, care susţine că a făcut toxiinfecție alimentară după ce a
mâncat la unul din restaurantele lui Pescobar, face noi declarații. Acesta este
hotărât să-l dea în judecată pe omul de afaceri. Iată de ce!
Sursa foto: Captură video Facebook &Youtube
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 17:45
Reamintim că în urma unor nereguli grave, mai multe restaurante deținute
de Paul Nicolau zis "Pescobar", au fost închise de ANPC. Vorbim despre
restaurantele "Taverna racilor", din Herăstrău, Bucureşti, Snagov şi Timișoara.

De altfel, ANPC a anunţat că toate locațiile în care acesta funcționează vor fi


controlate, demers catalogat de Pescobar ca fiind "o execuție în direct".

În acest context, problemele lui Pescobar sunt departe de a lua sfârşit, mai ales
după ce omul de afaceri a intrat în vizorul unui cunoscut interlop hotărât să îşi
ceară dreptatea în instanţă.

Este vorba despre interlopul Nelson Mondialul care a declarat că i-a făcut
plângere lui Pescobar, după ce a mâncat la restaurantul lui și a făcut toxiinfecție
alimentară.

"Eu i-am făcut reclamație. Eu i-am închis restaurantele. Acum cinci luni, în luna
mai, am făcut reclamație să se rezolve situația”, a spus Nelson Mondialul.
Subiectul a devenit de interes aşa că intelopul a venit cu noi dezvăluiri, fiind
hotărât să meargă mai departe cu acțiunea de judecată împotriva lui Pescobar.

Mai exact, Nelson Mondialul îl acuză pe Pescobar că are un tupeu fantastic şi


este decis să nu-l ierte niciodată pentru experiența pe care a trăit-o la unul din
restaurantele lui din Braşov.

"Pescobar, ăsta, e un țăran. Îl voi da în judecată. De două ori am fost la el(...)


După o săptămână am scăpat de probleme. Am vrut să vin la București și să-l
trântesc", a povestit Nelson Mondialul în exclusivitate pentru cancan.ro.

Mai mult acesta a dat mai multe detalii despre momentul în care a sesizat că a
făcut toxiinfecție:

"Am mâncat scoici și picioare de broască în ou. Asta a fost seara. Dimineața mi-
a fost un rău teribil. (...) nu puteam sta în picioare. Am ajuns la Brașov, la hotel,
iar recepționerul, când m-a văzut, a rămas șocat. Eram alb, zici că am consumat
toate cele. A vrut să cheme salvarea”, a mai spus Nelson Mondialul sursei
citate, subliniind că în acel moment a ales să nu meargă la spital speriat fiind de
"spălaturi şi injecţii".

"Pentru simplul motiv că bagă un furtun să facă spălături și injecții mi-a fost frică
și am zis că îmi revin eu. Atunci pot să nu am ciudă pe această locație", a mai
spus Nelson Mondialul, citat de stiridecluj.ro

Interlopul clujean spune că își va căuta dreptatea în instanță şi va găsi o cale să


dovedească cum au stat lucrurile în luna mai 2023 atunci când a făcut
toxiinfecție alimentară, chiar dacă nu a fost la spital.

Mai mult acesta spune că are şi declaraţiile unor prieteni care la fel s-ar fi simțit
rău după ce au mâncat la restaurantele lui Pescobar.

"Este un țărănoi și un gunoi. La UNTOLD s-a întâlnit un prieten cu el și acesta i-


a reproșat că i-a fost rău după ce a mâncat la el. Și ghici ce spune țărănoiul:
‘Păi, ce, ai murit? Văd că ești în picioare!’. Pe gunoiul ăsta nu-l voi ierta
niciodată. Are un tupeu fantastic", a mai spus interlopul Nelson Mondialul
surselor citate.

"Plec la Athos ca să mă liniștesc un pic din tot taifunul


ăsta creat împotriva mea şi a afaceri mele.
Între timp, Pescobar a plecat pentru rugăciune, liniște și pace la Muntele Athos.

"Plec la Athos ca să mă liniștesc un pic din tot taifunul ăsta creat împotriva mea
şi a afacerii mele. Mă duc frumos să așezăm gândurile, liniște că până la urmă
asta contează puterea lui Dumnezeu şi noi sănătoși să fim. În rest stres zero şi
dăm înainte! O să pun un acatist şi pentru ei şi pentru noi ca să fie pace şi
lumină pentru toată lumea. Nu e problemă", a transmis Paul Nicolau zis
"Pescobar" din aeroport, într-o postare pe Facebook.

Pescobar, noi declaraţii după scandalul


restaurantelor închise de ANPC: "Stres
zero. Plec la Sfântul Munte Athos"
Paul Nicolau zis "Pescobar" a avut o nouă reacţie în scandalul restaurantelor
închise de ANPC, în urma unor nereguli grave. Iată ce mesaj le transmite
clienților săi şi celor care i-au pus gând rău afacerilor sale!

Sursa foto: Captură video Facebook Taverna Racilor Herastrau


de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 18:14
Paul Nicolau zis "Pescobar" a decis să aleagă calea spiritualității după ce
afacerile sale au intrat în vizorul ANPC în urma unor nereguli grave.
Vorbim despre restaurantele "Taverna racilor", din Herăstrău, Bucureşti, Snagov
şi Timișoara a căror activitate a fost suspendată pentru o perioadă de 12 luni.

Decis să îşi limpezească gândurile şi să găsească liniște şi pace, omul de


afaceri a plecat pentru câteva zile la Muntele Athos.

"Adevărul este unul singur, iar clienții mei îl cunosc. Cu ajutorul lui Dumnezeu,
trecem peste toate lucrările diavolești", spune Pescobar, care a postat un scurt
video pe Facebook legat de călătoria sa.

Citeşte şi: "Păi, ce, ai murit? Văd că ești în picioare" | Noi dezvăluiri de la
interlopul care i-a făcut plângere lui Pescobar, după toxiinfecție

"O să pun un acatist pentru ei ca să fie pace şi lumină


pentru toată lumea"
"Plec la Athos ca să mă liniștesc un pic din tot taifunul ăsta creat împotriva mea
şi a afacerii mele. Mă duc frumos să așezăm gândurile şi liniște. Că până la
urmă asta contează puterea lui Dumnezeu şi noi sănătoși să fim.

În rest, stres zero şi dăm înainte! O să pun un acatist şi pentru ei şi pentru noi ca
să fie pace şi lumină pentru toată lumea. Nu e problemă", a transmis Paul
Nicolau zis "Pescobar" din aeroport, într-o postare pe Facebook.

O chelneriță a devenit virală pe internet


după ce a fost filmată ridicând 13 halbe
cu bere: ”Clienții comandă mai mult doar
ca să mă vadă”
O chelneriță a devenită cunoscută la nivel mondial după filmările virale de la
festivalul Oktoberfest din Germania, în care apare ducând la mese câte 13 halbe
de bere de un litru, spre surpriza totală a clienților.
Sursa foto: TikTok/Verena Angermeier
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 18:17
Verena Angermeier lucrează în cortul Löwenbräu Schützenfestzelt, de 4.932 de
locuri. În funcție de zonă, ea se poate deplasa și 100 de metri pentru a onora
comenzilor clienților însetați.

”Piramida de bere” din filmările de la Oktoberfest din Germania cântărește circa


30 de kilograme, în condițiile în care doar halba de bere goală are 1,3 kilograme,
o greutate care poate pune probleme multor bărbați.
›››
Vezi galeria foto ‹‹‹
Verena Angermeier, 1,59 de metri înălțime și 59 de kilograme, nu are însă
”dificultăți”. ”Contează tehnica”, spune chelnerița, cu zâmbetul devenit viral pe
rețelele de socializare, potrivit Bild.

Videoclipul ei de pe TikTok a fost vizualizat de peste 54 de milioane de ori. Are


3,3 milioane de aprecieri și peste 14.000 de comentarii. Oamenii s-au minunat
de filmare și s-au întrebat cum este posibil acest lucru. ”Trebuie să merg din nou
la antrenament, la sală”, e doar unul dintre comentarii.

”Am inventat ”tehnica piramidei” din necesitate. Pentru că sunt atât de mică,
aveam nevoie de o soluție să-mi fac cel mai ușor drum prin cort. Și am găsit
această metodă. Mi-e mai simplu cu 13 halbe una peste alta decât cu 6 în
fiecare mână”, mărturisește Verena.
”Oaspeții noștri comandă acum mai multă bere doar
pentru a mă vedea”
„Oaspeții noștri comandă acum mai multă bere doar pentru a mă vedea cum fac
asta. Chiar dacă sunt doar 6 la masă, întotdeauna mi se comandă 13 halbe.
Oaspeții mă filmează cum vin cu turnul de bere”, explică Verena ”prețul
celebrității”.

Un utilizator online a numit-o pe Verena "femeia perfectă", în timp ce alții i-au


cerut să se căsătorească cu ei: "Ce se întâmplă... nu pot nici măcar să-mi duc
ceașca de cafea din bucătărie până pe canapea fără un defect major!!!"

Marcel Ciolacu prezintă noile măsuri


fiscale în Parlament: "De astăzi, s-a
terminat cu dubla măsură şi cu privilegiile
la stat"
Premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat răspunderea în Parlamentul României pe
proiectul de lege care cuprinde mai multe măsuri fiscale de reducere a
cheltuielilor bugetare și de creștere a taxelor.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
de Claudia Popovici | 26 Sep 2023 • 18:40
"Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a angaja răspunderea Guvernului pe
care îl conduc pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară şi sa pună
punct modului în care celor puternici şi cu foarte mulţi bani care se credeau de
neatins.

Vă spun cu maximă sinceritate: de astăzi s-a terminat cu dubla măsură, s-a


terminat cu privilegiile la stat , s-a terminat cu excepțiile peste excepții din mediul
privat şi mai ales s-a terminat cu banii făcuţi uşor din evaziune fiscală. La fel ca
toţi românii şi eu m-am săturat de ipocrizie. M-am săturat să aud că dacă nu ai
privilegii ,dacă nu ești șef la stat, atunci nu mai poți munci. Sau că, dacă
nu ai ajutoare de stat, subvenții ori facilități fiscale atunci dai faliment sau
ai voie să încalci legea!

"Nu mai putem să ne mințim unii pe alții"


M-am săturat să văd că unii își încasează lună de lună salariul, fără să aibă vreo
performanță, în vreme ce alții trebuie să muncească pe rupte pentru acel salariu!
M-am săturat să văd cum unii își pot plăti corect toate taxele, contribuțiile și
impozitele, iar alții urlă ca din gură de șarpe că nu se poate să fii corect!

Trebuie să înțelegem cu toții că, așa cum a fost până acum, statul român nu
poate merge mai departe! Nu mai putem să ne mințim unii pe alții, nu mai putem
să ne facem că facem, nu mai putem să cerem mereu... fără să dăm nimic în
schimb!

Trebuie să punem tot sistemul pe baze CORECTE și ECHITABILE pentru


toți cei care muncesc, indiferent unde muncesc – la stat sau la privat", a
spus Marcel Ciolacu în şedinţă comună pentru asumarea răspunderii guvernului
pe pachetul de măsuri fiscale.

"Eu NU vreau să văd o nouă generație îndatorată"


"Astăzi îmi asum răspunderea pentru un set de măsuri, dar suntem abia la
începutul unei reforme mai ample care înseamnă de fapt o reașezare a statului
pe baze mult mai corecte și echitabile. Este un efort național al României din
2023, pentru a avea o economie mai puternică și a trăi mai bine și în 2025
și în 2030.

A fost o dezbatere pe care nu o mai puteam amâna. De aceea, am mers înainte


cu mult curaj, curaj care - din păcate! - a lipsit în ultimii ani în materie de
reforme. Pentru că timpul nu are răbdare cu noi. Eu NU vreau să văd o nouă
generație îndatorată, doar pentru că noi pierdem acești ani fără să facem nimic!
›››
Vezi galeria foto ‹‹‹
Știm că românii vor un stat mai implicat și mai eficient, cu servicii publice mai
bune, susținute de o economie dinamică. În următoarele săptămâni vom demara
un proces de simplificare a legilor țării, astfel încât toate eforturile făcute de
românii care muncesc, de sectorul privat și de statul român să poată fi
valorificate la justa valoare și așteptare a tuturor românilor.

Echilibrarea sistemului fiscal și legi mai bune înseamnă apropierea de ceea ce


numeam, acum câțiva ani, o țară ca afară. Dar aceste obiective nu pot fi atinse
fără organizare, fără simplificare sau fără un buget mai puternic al statului, care
să-i ajute pe toți românii să treacă cu bine peste crizele cu care ne confruntăm și
noi, dar și celelalte state din Europa și din restul lumii", a mai spus Marcel
Ciolacu.
"Nu cred în varianta inventării de noi biruri pentru mediul
de afaceri corect"
"Nu sunt adeptul modificărilor fiscale atunci când nu este cazul. Nu am susținut
niciodată măsuri luate peste noapte, fără nicio analiză. Nu cred în varianta
inventării de noi biruri pentru mediul de afaceri corect, care își achită
impozitele și taxele la stat.
Cred, însă, că măsurile dure trebuie luate acolo unde există fraudă, acolo unde
există evaziune, acolo unde există risipă în cheltuielile statului. Cred că singura
cale prin care această țară se poate dezvolta este un PARTENERIAT cinstit și
real între guvern și mediul de afaceri", a mai spus Marcel Ciolacu.

"NU este o opțiune pentru mine a nu face nimic pentru


că vin alegerile"
Referitor la alegerile parlamentare premierul a spus:

"Vă spun sincer că, în ultimele luni de zile, foarte multe persoane mi-au sugerat
că nu este momentul acum să luăm aceste măsuri. Înaintea unui an electoral
fără precedent, cu patru rânduri de alegeri. Că ar fi mai bine să ascundem
problemele sub preș și să amânăm toate aceste măsuri după alegeri. După
alegeri, când românii nu mai pot sancționa prin vot pe nimeni...
A nu face nimic pentru că vin alegerile și nu trebuie deranjat nimeni, nici
măcar cei incorecți, NU este o opțiune pentru mine! A nu face nimic și doar a
da din gură din opoziție, după ce ai nenorocit bugetul României, iarăși nu poate
fi o opțiune.
Eu NU POT și NU VREAU să las o țară fără opțiuni! De aceea, nu am adoptat
varianta comodă în care SĂ NU FAC NIMIC", a mai spus Marcel Ciolacu

"Am multe defecte, dar cu siguranță nu pot să mint"


"Eu am multe defecte, dar cu siguranță nu pot să mint. Nu pot să vin în fața
dumneavoastră și să vă mint așa cum ați fost mințiți înainte de alegerile din
2009, când vi s-a promis raiul pe Pământ, și apoi v-au fost tăiate salariile și
pensiile!
Sunt un om responsabil și cred că măsurile trebuie luate atunci când sunt
necesare. Chiar dacă ele NU sunt pe placul unora! Chiar dacă cei care au
crezut că șmecheria va putea continua la nesfârșit țipă acum cât pot de tare!
Nu, dragi români! Astăzi, se va încheia o etapă din istoria României! Astăzi, se
termină cu șmecheria", a mai transmis premierul Marcel Ciolacu.
"Să fie clar - oamenii obișnuiți nu vor plăti niciun fel de
taxe în plus"
„Repet, ca să fie clar: oamenii obișnuiți nu vor plăti niciun fel de taxe în
plus! Vor fi supraimpozitate însă profitul excesiv, luxul și viciile! Cine are
proprietăți scumpe, de peste 500 de mii de euro, sau iahturi ori mașini scumpe,
este normal să plătească mai mult! De asemenea, alcoolul, tutunul, băuturile cu
zahăr și, ulterior, jocurile de noroc trebuie taxate mai mult! Pentru că efectele lor
devin probleme majore de sănătate publică! Iar eu nu pot asista nepăsător la
distrugerea unor generații întregi”, spune premierul Marcel Ciolacu, în discursul
de asumare a proiectului privind măsurile fiscale.

El amintește și de cazul lui Dumitru Buzatu.

„Știu că, în aceste zile, românii de bună-credință se întreabă ce se va întâmpla


cu taxele și impozitele lor, dacă acești bani vor fi bine cheltuiți sau vor ajunge
prin vreun portbagaj. Înțeleg aceste îngrijorări ale românilor și tocmai de aceea,
astăzi, de la tribuna Parlamentului vreau să transmit un mesaj foarte clar
pentru toți cei care sunt în serviciul public, politicieni sau nu.

Această guvernare este despre reforme și economie, despre binele românilor și


dezvoltarea României. Cei care vor să folosească funcția publică sau politică
pentru beneficii personale nu vor fi tolerați în această guvernare și nu se vor
putea ascunde după carnetele de partid. Am văzut că, cei care clamau "fără
penali", acum fac scut în jurul penalilor din propriul partid. Spre deosebire de ei -
eu și acest Guvern vom avea toleranță zero față de corupție.

Solidaritatea noastră este doar cu românii, în special cu cei care își


numără banii de la un salariu la altul. Solidaritatea noastră este cu
pensionarii, cărora le vom crește pensiile. Solidaritatea noastră este cu firmele
care fac profit, dau locuri de muncă pentru români și își plătesc corect taxele în
România. Dar nu voi fi niciodată solidar cu cei care confundă funcția publică cu
moșia proprie!

Nu voi tolera niciun exces! Și le cer tuturor celor care sunt în slujba
românilor să se gândească de două ori înainte de a aviza vreo achiziție. Ne
putem face treaba și fără cele mai noi mașini, telefoane sau deplasări externe al
căror singur scop e plimbarea. Rețineți, dragi colegi: noi putem legifera foarte
multe, dar nu putem legifera bunul-simț și responsabilitatea! Asta depinde de
fiecare dintre noi”, adaugă premierul.

"România are nevoie de această reformă majoră”


„Eu sunt pregătit să mi-o asum. Este singura șansă pentru a continua
dezvoltarea acestei țări, singura șansă pentru a crește nivelul de trai al
generațiilor actuale și viitoare. Prin urmare, având în vedere toate argumentele
expuse mai sus, în temeiul articolului 114 din Constituția României, Guvernul
își angajează răspunderea asupra Proiectului de Lege privind unele măsuri
fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe
termen lung”, încheie premierul Marcel Ciolacu.

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost


suspendat
Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând de marţi, 26
septembrie.

Sursa foto: Profimedia Images


de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 18:42
Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând de marţi, 26
septembrie, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care se admite
cererea formulată de unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de
Administraţia Fondului pentru Mediu.
"Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice
se suspendă ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea nr. 199/2023 în
dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta
Dhelectric Systems SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului
pentru Mediu. Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei
de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al
reclamantei Dhelectric Systems SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în
data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei
instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a
contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei
ce face obiectul dosarului 3168/111/2023", se arată într-un comunicat al AFM.

Administraţia Fondului pentru Mediu menţionează că va depune cerere de


recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării şi reluării Programului
Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cel mai scurt timp.

Instituţia precizează că a respectat întocmai toate procedurile privind


validarea/invalidarea instalatorilor prevăzute în Ghidul de finanţare a
Programului Casa Verde Fotovoltaice, inclusiv în cazul respingerii dosarului
depus de Dhelectric Systems SRL.

Citeşte şi: Casa Verde Fotovoltaice 2023. Condiția pe care trebuie să o


îndeplinească românii pentru a nu pierde banii de la stat

Administraţia Fondului pentru Mediu menţionează că va depune toate eforturile


pentru a clarifica situaţia şi pentru a debloca şi relua Programul Casa Verde
Fotovoltaice în cel mai scurt timp.
Dumitru Buzatu, suspendat din funcția de
președinte al Consiliului Județean Vaslui
Baronul de Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost suspendat, marți, din funcția de
președinte al Consiliului Județean Vaslui de prefectul Daniel Onofrei.
Sursa foto: Inquam Photos | Octav Ganea
de Claudia Popovici | 26 Sep 2023 • 19:19
Instituția Prefectului Vaslui a primit marți notificarea din partea Tribunalului
Vaslui cu privire la admiterea propunerii procurorului de arestare preventivă
pentru o perioadă de 30 de zile în cazul domnului Dumitru Buzatu, președintele
CJ Vaslui.

În conformitate cu prevederile legale și procedurile stipulate în Codul


administrativ, reprezentantul Guvernului în teritoriu (prefectul) are atribuția de a
aplica legea în situațiile în care sunt îndeplinite toate condițiile procedurale
prealabile. Drept urmare, prefectul Daniel Onofrei a emis ordinul de suspendare
a activității domnului Dumitru Buzatu, potrivit unui comunicat de presă.

"Această situație reprezintă o premieră, nefiind


înregistrat anterior un astfel de ordin"
“Această situație reprezintă o premieră, nefiind înregistrat anterior un astfel de
ordin. Din punct de vedere legal, procedurile au fost respectate în conformitate
cu decizia Tribunalului Vaslui. Menționăm că o contestație nu afectează actul de
suspendare emis.

Conform legii, odată ce măsura arestului preventiv a fost dispusă, domnul


Dumitru Buzatu se află în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile de președinte
al CJ. În interesul funcționării neîntrerupte a instituției, nu putem bloca activitatea
acesteia”, a declarat prefectul Daniel Onofrei.

Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile. El a fost


prins vineri seara în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a ajuta o
companie să obțină un contract.

Marcel Ciolacu, despre cazul lui Dumitru Buzatu: "Nu voi


fi niciodată solidar cu cei care confundă funcția publică
cu moșia proprie!"
În discursul de asumare a proiectului privind măsurile fiscale, Marcel Ciolacu a
amintit despre cazul lui Dumitru Buzatu.

„Știu că, în aceste zile, românii de bună-credință se întreabă ce se va întâmpla


cu taxele și impozitele lor, dacă acești bani vor fi bine cheltuiți sau vor ajunge
prin vreun portbagaj. Înțeleg aceste îngrijorări ale românilor și tocmai de aceea,
astăzi, de la tribuna Parlamentului vreau să transmit un mesaj foarte clar
pentru toți cei care sunt în serviciul public, politicieni sau nu.

Această guvernare este despre reforme și economie, despre binele românilor și


dezvoltarea României. Cei care vor să folosească funcția publică sau politică
pentru beneficii personale nu vor fi tolerați în această guvernare și nu se vor
putea ascunde după carnetele de partid. Am văzut că, cei care clamau "fără
penali", acum fac scut în jurul penalilor din propriul partid. Spre deosebire de ei -
eu și acest Guvern vom avea toleranță zero față de corupție.

Solidaritatea noastră este doar cu românii, în special cu cei care își


numără banii de la un salariu la altul. Solidaritatea noastră este cu
pensionarii, cărora le vom crește pensiile. Solidaritatea noastră este cu firmele
care fac profit, dau locuri de muncă pentru români și își plătesc corect taxele în
România. Dar nu voi fi niciodată solidar cu cei care confundă funcția publică cu
moșia proprie!

Nu voi tolera niciun exces! Și le cer tuturor celor care sunt în slujba
românilor să se gândească de două ori înainte de a aviza vreo achiziție. Ne
putem face treaba și fără cele mai noi mașini, telefoane sau deplasări externe al
căror singur scop e plimbarea. Rețineți, dragi colegi: noi putem legifera foarte
multe, dar nu putem legifera bunul-simț și responsabilitatea! Asta depinde de
fiecare dintre noi”, a spus premierul Marcel Ciolacu, în discursul de asumare a
proiectului privind măsurile fiscale.

Focar de salmoneloză aviară, la o fermă


de păsări din Sibiu. Peste 14.000 de găini
vor fi ucise
Un focar de salmoneloză aviară a fost confirmat la o fermă de găini din comuna
Hoghilag, din județul Sibiu. Toate păsările din exploatația afectată vor fi ucise.

Sursa foto: Unsplash.com


de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 19:32
"Ca urmare a confirmării unui focar de Salmoneloză Aviară într-o exploatație
comercială de creștere a găinilor ouătoare pentru ouă de consum din localitatea
Hoghilag, astăzi a avut loc în sistem on-line Ședința Centrului Local de
Combatere a Bolilor Sibiu", informează Prefectura Sibiu.
În cadrul şedinţei a fost prezentat şi aprobat Planul de măsuri privind
combaterea focarului de Salmoneloză Aviară confirmată în această exploataţie
comercială.

"Păsările din hala afectată, ouăle provenite de la acestea şi alte eventuale


pagube colaterale, vor fi evaluate de către o comisie de evaluare, în
conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1.214 din 7 octombrie 2009
privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin
proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării
rapide a focarului de boli transmisibile ale animalelor.

După depopularea completă a efectivului pozitiv din hala 2, se va trece la


dezinfecţia şi evacuarea gunoiului, către platforma de gunoi a societăţii pentru a
fi depozitat pe o perioada de 120 de zile", se arată în comunicat.

Sursa citată a precizat că au fost afectate un număr de 14.192 de găini ouătoare


şi 251.330 de ouă.

Prefectura Sibiu a mai precizat că toate cadavrele vor fi colectate şi dirijate către
o firmă de neutralizare cu care unitatea deţine contract.
MAE a emis o atenţionare de călătorie
pentru românii care vor să meargă în
Grecia. Este cod roșu de furtună
MAE informează că autoritățile locale din Grecia au emis un cod roșu pe fondul
intensificării efectelor furtunii „Elias”, care va afecta parțial teritoriul acestei țări,
în perioada 26 - 28 septembrie 2023.
Sursa foto: pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 19:42
"Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află,
tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că serviciul
local de meteorologie (EMY) a emis un cod roșu pe fondul intensificării efectelor
furtunii „Elias”, care va afecta parțial teritoriul acestei țări, în perioada 26 - 28
septembrie 2023", potrivit unui comunicat de presă.

MAE precizează că fenomenele meteorologice, sub forma averselor de ploaie -


însemnate cantitativ, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului,
se vor manifesta după cum urmează:

Citește și: Un aeroport internațional nou va fi construit în sudul Bucureștiului.


Primar: "Măcar două treimi din ce înseamnă Aeroportul Otopeni"

- Marți, 26 septembrie 2023, sunt prognozate ploi și furtuni puternice în insulele


din Marea Ionică și în Grecia continentală (cu excepția Macedoniei și Traciei),
Insulele Sporade și nordul Eviei. Cantități însemnate de ploi se vor înregistra la
Tesalia (în prefecturile Karditsa, Trikala, Magnesia și părțile sudice ale
prefecturii Larissa), Sterea (în prefecturile Fthiotida, Evrytania și Fokida) și în
Epir;

- Miercuri, 27 septembrie 2023, sunt prognozate ploi abundente și furtuni în


Marea Ionică, în centrul și sudul continentului (în Tesalia, Sterea și Peloponez),
în Sporade, Evia, vestul Cretei și în vestul Insulelor Ciclade. Cele mai însemnate
precipitații vor avea loc în prefecturile Karditsa, Fthiotida, în părțile de est ale
prefecturii Magnesia, în Sporade și în nordul Evia;

- Joi, 28 septembrie 2023, sunt prognozate ploi abundente și furtuni în prima


parte a zilei, în Insulele Sporade, Magnezia, nordul Eviei și părțile de nord-est
ale Sterei. Treptat fenomenele vor slăbi în intensitate.
Măsurile fiscale luate de Guvern. Lista
completă și impactul pe care îl vor avea în
2023 şi 2024
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit marţi, în şedinţă comună pentru
asumarea răspunderii Guvernului, pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-
bugetare.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 19:55
Pachetul de măsuri fiscale adoptate:

1. Creşterea impozitării microîntreprinderilor: 1% pentru cele care au o cifră de


afaceri de până în 300.000 lei (60.000 euro) – până acum era 500.000 lei, cu
3% pentru cele care au mai afaceri mai mari de 300.000 de lei (până acum era
1%). Impactul bugetar preconizat - 6 mld. lei – 700.000 de microîntreprinderi
afectate.

2. Impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile care au o C.A care


depăşeşte 50 mil. euro (250 mil. lei).Dacă impozitul pe profit este mai mare de
1% din cifra de afaceri, se plăteşte impozit pe profit.

Din cifra de afaceri luată în considerare se scad investiţiile, amortizarea,


stocurile, accizele etc.

Citește și: Categoria de români care va fi afectată în urma noilor măsuri


implementate de guvern, prin asumarea răspunderii: "Ne vom permite mai
puține produse și mai puține servicii"
Impact bugetar - 6,2 mld. lei, sunt 1.044 de companii care au cifră de afaceri de
peste 50 mil. euro.

3. Impozit 2% la bănci pe veniturile din dobânzi, taxe şi comisioane ale băncilor.

Dacă varianta Guvernului arăta că se introduce un impozit de 1% pe cifra de


afaceri, un amendament depus cu puţin timp înainte de vot propune un procent
de 2% pentru 2 ani (2024-2025), iar apoi de 1% începând din 2026.

Din aceste venituri se scad diferenţele nefavorabile de curs valutar, diferenţa din
deprecierea valorii titlurilor de stat, provizioanele pentru creditele neperformante.

Impactul bugetarul estimat este cuprins între 400 mil. lei şi 2 mld. lei.

4. Creşte TVA de la 9 la 19% pentru următoarele categorii: berea fără alcool şi


alimentele cu zahar adăugat al căror conţinut total de zahăr este de minimum
10g/100g produs. 5. Creşte TVA la vânzarea locuinţelor noi de la 5% la 9%
pentru apartamente cu preţuri de până la 600.000 lei (120.000 euro).

Impact bugetar estimat – 150 – 200 mil. lei.

6.Impozit suplimentar pentru veniturile/bunurile de lux.

Persoanele fizice care deţin imobile cu o valoare mai mare 500.000 euro vor
plăti un impozit suplimentar de 0,3% pe diferenţa dintre plafon şi valoarea
proprietăţii.

Taxă specială pentru maşinile mai scumpe de 75.000 euro.

Impact bugetar 300 – 500 mil. lei.

7. Se elimină scutirea de impozit pe venit în IT (10%) pentru veniturile care


depăşesc 10.000 lei brut.
Impact bugetar estimat – între 500.000 lei – 1 mld. lei.

8. Se introduce CASS (10%) pentru angajaţii din construcţii, agricultură şi


industria alimentară.

Impact bugetar între 500.000 lei – 1 mld. lei.

9. Voucherele de vacanţă vor fi majorate la valoarea de 1.600lei, dar se va plăti


contribuţie de asigurări de sănătate de 10% (CASS) şi se vor acorda doar
persoanelor cu venituri nete sub 8.000 lei.

10.Veniturile persoanelor fizice a căror sursă nu poate fi dovedită se


impozitează cu 70%.
11. Cresc accizele la ţigări şi alcool.Produse care conţin tutun, destinate inhalării
fără ardere.

Lichide cu sau fără nicotină, destinate inhalării fără ardere.

Produse destinate inhalării fără ardere, care conţin înlocuitori de tutun, cu sau
fără nicotină.

12. Sistemul e-Factura va deveni obligatoriu de la 1 iulie 2024.

În prezent, sistemul de facturare electronică se aplică în relaţia B2G (business to


government) pentru bunurile cu risc fiscal ridicat.

Ce impact vor avea măsurile în 2023 şi 2024


Impact bugetar măsuri în 2023 – zero.

Reducerea cheltuielilor în 2023 – 631 mil. lei.

Impact bugetar măsuri 2024 – 16 mld. lei.

Reducerea cheltuielilor în 2024 – 3 mld. lei.

Impact bugetar 2025 – 20 mld. lei.

A murit Adrian Hârlab, fost mare jucător și


antrenor la FC Brașov
Adrian Hârlab, fost mare jucător și antrenor la FC Brașov, a murit la vârsta de 75
de ani.
Sursa foto: SR Brașov/ Facebook
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 20:22
Fost fundaș dreapta, Adrian Hârlab a jucat la Steagul Roșu Brașov în anii 70.
Ulterior, acesta a devenit antrenor și a stat pe banca celor de la FC Brașov la
dubla cu Inter Milano, din 2001.

A fost un nume de legendă în istoria fotbalului brașovean.

"Drum lin, Hârlab! Cu tristețe clubul nostu a luat la cunoștiință că astăzi, 26


septembrie 2023, fostul mare fundaș și antrenor stegar Adrian Hârlab a plecat
dintre noi.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate", a anunțat Steagul Roșu pe pagina de


Facebook.

Pe lângă FC Brașov, Adrian Hârlab a mai antrenat în Liga 1 pe FC Vaslui și


Corona Brașov, iar în ligile inferioare pe ACS Steagul Roșu Brașov și Kids
Tâmpa Brașov.
Ministrul Finanţelor, detalii din spatele
încercării de a naţionaliza banii românilor
din Pilonul II de pensii : "Este soră cu
nebunia"
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, a vorbit la Antena 3 CNN despre
amendamentul propus de un secretar de stat în Ministerul Finanţelor care
vizează banii românilor din Pilonul II de pensii. Iată care ar fi miza şi cine ar
avea de câştigat!

Sursa foto: Antena 3 CNN


de Claudia Popovici | 26 Sep 2023 • 21:33
A fost scandal azi în coaliţie înainte de asumarea răspunderii Guvernului pentru
pachetul de măsuri fiscale. Mai exact, a început să circule o hârtie cu așa zise
amendamente aduse proiectului guvernamental, printre care figura și unul care
ar fi desființat Pilonul II de pensii private.
Acest amendament ar fi fost propus de secretarul de stat din cadrul Ministerului
Finanţelor din partea PSD, Daniela Pescaru, care viza o naționalizare oarecum
mascată a Pilonului II de Pensii. Mai exact, în cadrul amendamentului 7 se dă
posibilitatea românilor de a cotiza sau nu la acest sistem de pensii.

Pe scurt, în cazul în care nu se mai cotizează sistemul poate fi propus pentru


naționalizare, punând însă în pericol cei 8,2 milioane de români care au
participat până acum.

Amendamentul nu a fost asumat nici de PSD sau PNL care au refuzat în bloc
această idee. Şi Marcel Boloș a fost chestionat de colegii de la PNL și a negat
că ar avea cunoștință de așa ceva.

De cealaltă parte, premierul Marcel Ciolacu a declarat că subiectul desființării


pensiilor private nu a fost discutat în Coaliție și că nu există pe lista de subiecte
luate în calcul de Guvern.

Ministrul Finanţelor, despre naționalizarea Pilonului II de


pensii : "Este soră cu nebunia"
Întrebat când a aflat despre introducerea acestui amendament, Marcel Boloş,
ministrul Finanţelor, a spus:

"Astăzi am aflat şi având în vedere atribuțiile pe care le are un secretar de stat


nu ştiu cum au ajuns să facă amendament. Nu cred, fiind un text care a ajuns în
forma se pare cerută pentru amendamente, nu cred în această formă este
soră cu nebunia şi acele active nete care sunt ale oamenilor acolo rămân.

În fondul de pensii private sunt 103 miliare de lei care sunt şi discutăm de un
număr de 8.2 milioane de oameni. Sunt nişte decizii pe care nu trebuie să le
discutăm.

Acest amendament nu a urmat calea oficială, deci practic el nu a ajuns să


fie discutat în comisii. Eu nu ştiu să fi ajuns în comisii", a spus Marcel Boloș,
ministrul Finanţelor la Antena 3 CNN.

Ministrul Finanţelor, despre Daniela Pescaru: "Un


profesionist de bună credință şi cu valori morale foarte
corecte"
Referitor la secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanţelor din partea
PSD, Daniela Pescaru, care a propus acest amendament, ministrul Boloş a
spus:
"Este un profesionist foarte bun pe care îl are ministerul şi eu îl ştiu un
profesionist de bună credință şi cu valori morale foarte corecte...Nu cunosc
detaliile întregii povesti şi nici nu vreau să le cunosc pentru că o astfel de
măsură nu cred că poate fi pusă în discuție şi în aplicare.

Aici discutăm de active nete de 100 de miliarde de lei şi nu s-a pus în discuție.
Este jenant să o întreb eu (n.r Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul
Finanţelor) de astfel de lucruri care sunt de acţiuni individuale. Nu pot eu să o
demit, este de atributul domnului ministru", a mai spus Marcel Boloș, ministrul
Finanţelor la Antena 3 CNN.

"Pentru binele şi interesul României nu ar mai trebui să


aprofundăm acest subiect"
Întrebat de la cine ar fi putut veni cu o asemenea idee, ministrul Boloş a spus:

"Nu face parte din structurile politice. Prefer ca acest subiect să nu-l aprofundez
pentru interesele ţării noastre. Pentru binele şi interesul României nu ar mai
trebui să aprofundăm acest subiect. Instituțiile financiare se uita la noi. În calitate
de ministrul al Finanţelor am spus că nu", a mai adăugat Marcel Boloş, ministrul
Finanţelor.

Alertă într-o comună din Gorj! Mai mulți


urși au fost văzuți pe străzi. Localnicii s-
au baricadat în case de frică
Panică într-o comună din Gorj după ce mai mulți urși au fost văzuți în apropierea
gospodăriilor localnicilor. Oamenii s-au adăpostit în case de teamă.
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 21:43
O ursoaică și puiul ei au fost văzuți în centrul comunei Albeni din județul Gorj, iar
un al treilea urs, la câteva sute de metri distanță.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se observă cum ursoaica


vrea să sară peste o poartă și să intre în curtea unei case, scrie gorjonline.ro.

Unii oameni au ieșit pe stradă și au încercat să alunge urșii, în timp ce alții s-au
panicat și au intrat în case de spaimă că animalele ar putea pătrunde în
gospodării.
Boloş, despre amendamentul privind o
„naţionalizare” a Pilonului II de pensii:
"Am văzut amendamentul astăzi"
Gina Vacariu, realizator Antena 3 CNN, l-a întrebat, marţi, pe ministrul de
Finanţe Marcel Boloş despre amendamentul la proiectul de lege privind măsurile
fiscale care prevede o naţionalizare a Pilonului II de pensii.
Sursa foto: Marcel Bolos/Facebook
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 22:13
Acest amendament a creat tensiuni în coaliţia de guvernare. Potrivit informaţiilor
obţinute de Gina Vacariu, în Direcţia legislaţie din Ministerul Finanţelor s-a lucrat
acest amendament.

"Informaţiile pe care eu le am cu privire la acel amendament care avea ca scop


naţionalizarea pilonului II sunt următoarele: în Direcţia legislaţie din Ministerul
Finanţelor s-a lucrat acest amendament. Doamna Pescaru astăzi a adunat toate
amendamentele respective şi ele au ajuns la Gabriel Andronache, liderul
deputaţilor PNL, pe grupul de WhatsApp al grupului deputaţilor PNL", a spus
Gina Vacariu la Antena 3 CNN.

Întrebat cine i-a dat acel amendament lui Gabriel Andronache, ministrul Marcel
Boloş a spus că nu face pe poliţistul şi nu urmăreşte aceste chestiuni.

"Am văzut amendamentul astăzi", a mai spus el.

Chestionat de unde a apărut acest amendament, ministrul de Finanţe a răspuns:


"Am văzut amendamentul astăzi, deci cum aş fi putut da lui Gabriel Andronache
acest lucru. Şi să nu uitaţi: nu mint. De acest lucru vă asigur", a mai spus Marcel
Boloş, marţi, la "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea".
Război în Ucraina, ziua 580 | Rusia a
atacat cu drone și a provocat distrugeri la
Orlovka, lângă Isaccea
Război în Ucraina, ziua 580: Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, luni
seară, în discursul adresat naţiunii, că aşteaptă şi de la alte ţări vecine o
cooperare constructivă în problema cerealelor aşa cum a fost cu România şi
Bulgaria.

Sursa foto: hepta / Petru Gabor/Facebook / Administratia militara Odesa / Zuma Press / Carol Guzy
/ US Army
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 22:23
Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:
 Estonia se alătură Germaniei într-un program comun pentru procurarea de
muniție pentru Ucraina
 Putin i-a dat termen lui Șoigu până în octombrie să stopeze contraofensiva
ucraineană
 Forțele Kievului au lovit un post de comandă al rușilor din regiunea
ocupată Herson
 Comisia Europeană propune o finanţare de 15 miliarde de euro pentru
statele ce primesc mulţi refugiaţi, inclusiv ucraineni
 Încă o navă comercială a ridicat ancora dintr-un port ucrainean la Marea
Neagră
 Varșovia confirmă "pe surse" după aproape un an: racheta care a ucis doi
oameni în Polonia, la Przewodow, a fost lansată de Ucraina
 Rezistența ucraineană a tăiat curentul la o bază a rușilor din Mariupol
 Erdogan: ratificăm candidatura Suediei la NATO în schimbul avioanelor F-
16 promise de administrația Biden
 Atacul rusesc de lângă Isaccea, relatat de CNN: doi răniți, zeci de
camioane avariate
 Zelenski anunță că tancurile americane de tip Abrams au sosit în Ucraina
 Rusia a emis un mandat de căutare pe numele președintelui Curții Penale
Internaționale
 Anchetă ONU: Rușii au torturat ucraineni până la moarte
 Kievul, după atacul Rusiei la Odesa: "O încercare jalnică de răzbunare"
Update 22:20 Estonia se alătură Germaniei într-un program comun pentru
procurarea de muniție pentru Ucraina.

Estonia s-a alăturat Germaniei într-un program comun de achiziție de muniție


pentru Ucraina, a anunțat marți guvernul de la Berlin, potrivit Al Jazeera.

„Sunt foarte, foarte bucuros că Estonia tocmai a decis să se alăture contractelor-


cadru germane pentru muniție”, a declarat ministrul german al apărării, Boris
Pistorius, în cadrul unei întâlniri cu omologul său estonian, Hanno Pevkur, la
Tallinn.

El a precizat că acest lucru va permite industriei să-și sporească capacitățile de


producție, ceea ce este „foarte important pentru noi toți”.

Muniția „este și va rămâne un factor crucial pentru rezistența Ucrainei”, a


adăugat Pistorius.

Update 20:30 Putin i-a dat termen lui Șoigu până în octombrie să stopeze
contraofensiva ucraineană.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a dat ministrului Apărării, Serghei Şoigu, un
termen foarte scurt – până la începutul lui octombrie – să inverseze tendinţa pe
front şi să oprească contraofensiva ucraineană, aflată în desfăşurare de patru
luni, a declarat o sursă de la Kremlin pentru Institutul pentru Studiul Războiului
(ISW).

“Vladimir Putin i-ar fi stabilit lui Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, câteva
zile, până la începutul lui octombrie 2023, să îmbunătăţească situaţia de pe
front, să oprească contraofensivele ucrainene şi să le permită forţelor ruse să
reia controlul şi să lanseze o operaţiune ofensivă împotriva unui mare oraș”,
scrie think tank-ul cu sediul la Washington într-un raport de informaţii clasificate,
potrivit news.ro.

Contraofensiva ucraineană, care vizează respingerea tuturor forţelor ruse din


teritoriul pe care l-au invadat, se află în a patra lună şi a permis câştiguri
teritoriale importante.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că această operaţiune


avansează lent, dar a subliniat importanţa progreselor zilnice.

Vladimir Putin a dat la rândul său asigurări că inamicul nu a făcut cuceriri


importante şi a salutat rezistenţa armatei ruse.

Update 17:20 Forțele Kievului au lovit un post de comandă al rușilor din


regiunea ocupată Herson, scrie presa ucraineană.

Un bombardament ucrainean efectuat cu rachete HIMARS a lovit un post de


comandă temporar al rușilor aflat pe teritoriul ocupat al regiunii Herson, în timpul
unei reuniuni a ofițerilor ruși, relatează publicația ucraieană Hromadske, citând o
sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), potrivit The Kyiv
Independent.

Opt ofițeri ai Diviziei 70 de pușcași motorizați din armata rusă au fost uciși, iar
alți șapte au fost răniți, scrie Hromadske marți.

Sursa publicației a declarat că atacul a avut loc recent, dar nu a precizat data.

Hromadske precizează că postul de comandă vizat era situat în apropiere de


Herson, referindu-se la malul estic al fluviului Nipru, controlat de forțele ruse, dar
nu oferă alte detalii.

Schemes, un proiect de investigație al Radio Free Europe/Radio Liberty, a scris


ulterior că a geolocalizat o înregistrare video care surprinde atacul, înregistrarea
fiind furnizată de surse din cadrul SBU.

Potrivit Schemes, atacul cu rachete HIMARS a avut loc în localitatea ocupată


Radensk, situată la aproximativ 30 de kilometri sud-est de Herson.
Update 15:35 Comisia Europeană va propune alocarea unei sume suplimentare
de 15 miliarde de euro pentru statele europene care primesc un număr mare de
refugiaţi, inclusiv ucraineni, a anunţat marţi la Praga preşedinta executivului
comunitar, Ursula von der Leyen, relatează agenţia EFE.

Acest ajutor destinat ţărilor care se confruntă cu un puternic val migrator, cum
este cel al ucrainenilor care fug de războiul din ţara lor, va fi inclus în
următoarea revizuire a cadrului financiar multianual al UE pentru perioada 2021-
2027. Condiţia este însă ca statele membre ale UE să accepte propunerea
Comisiei Europene, aşadar să accepte să-şi suplimenteze contribuţiile la bugetul
comunitar.

"Având în vedere că aţi primit atât de mulţi refugiaţi ucraineni, am propus o


creştere (a bugetului) cu 15 miliarde de euro destinaţi în mod specific ţărilor care
primesc un număr mare de refugiaţi", incluzând printre acestea şi Republica
Cehă, a spus Ursula von der Leyen la o conferinţă de presă comună la Praga cu
premierul ceh Petr Fiala.

Această creştere va necesita însă "o revizuire a cadrului financiar multianual", a


adăugat ea. "Vedem cum putem îmbunătăţi această propunere şi această
revizuire va depinde de capacitatea noastră de negociere", a nuanţat ea în
declaraţia dată în capitala cehă.

Republica Cehă a primit peste o jumătate de milion de refugiaţi ucraineni după


ce Rusia a atacat Ucraina în februarie anul trecut. Totuşi, guvernul de la Praga
estimează că aproximativ o treime dintre aceştia au revenit între timp în ţara lor.

Comisia Europeană le-a cerut deja vara aceasta statelor UE o contribuţie


suplimentară de 65,8 de miliarde de euro la bugetul multianual al blocului
comunitar până în anul 2027, în special pentru finanţarea ajutorului financiar
destinat Ucrainei, dar şi pentru acoperirea dobânzilor pentru fondul de redresare
post-pandemie, gestionarea migraţiei, investiţiile în energiile verzi şi acoperirea
costurilor de funcţionare ale instituţiilor de la Bruxelles.

Dar unele state membre, precum Germania, Austria, Olanda şi ţările


scandinave, s-au arătat reticente faţă de această propunere, respinsă de
asemenea de Polonia şi Ungaria întrucât Bruxellesul le-a blocat accesul la
fonduri europene pe motivul încălcării statului de drept, şi au sugerat în schimb
reorientarea unor programe, precum cele din politica de coeziune.

Din capitolele de cheltuieli pentru care Comisia Europeană a cerut


suplimentarea bugetului numai pentru cel referitor la Ucraina există un consens,
deşi Ungaria s-a manifestat şi împotriva acestuia, iar revizuirea bugetului
multianual al UE necesită o aprobare în unanimitate din partea statelor membre
şi de asemenea acordul Parlamentului European.
Update 14:50 O navă încărcată cu marfă a părăsit, marți, un port ucrainean de
la Marea Neagră.

Informația provine dintr-o sursă citată de agenția Reuters.

Sursa nu a oferi detalii despre port, încărcătură și destinație, însă este cert este
că nava utilizează "coridorul umanitar" anunțat de autoritățile ucrainene.

Săptămâna trecuta, două vapoare încărcate cu cereale au plecat din portul


ucrainean Ciornomorsk.

Tot săptămâna trecută, vicepremierul Oleksandr Kubrakov a anunțat că trei


nave de marfă se îndreaptă către porturile Ucrainei la Marea Neagră pentru a
încărca produse alimentare și oțel. Marfa încărcată acolo urma să fie
transportată în China, Egipt și Spania.

Luna trecută, ca răspuns la ieșirea Rusiei din acordul de transport cerealier


mediat de Turcia și ONU, Ucraina a anunțat organizarea unui "coridor umanitar"
care trece pe lângă coasta vestică a Mării Negre, în apropiere de România și
Bulgaria.

Update 13:00 Turcia își va respecta promisiunea de a ratifica în Parlament


candidatura Suediei la NATO, dacă administrația președintelui american Joe
Biden va deschide calea pentru vânzarea de avioane F-16 către Ankara.

O declarație în acest sens a fost făcută, marți, de președintele turc Recep


Tayyip Erdogan, notează presa internațională.

Erdogan, care s-a întors din exclava azeră Nahicevan, a precizat că ministrul
turc de Externe Hakan Fidan și secretarul de stat american Antony Blinken au
discutat săptămâna trecută la New York despre candidatura Suediei la NATO.

Administrația americană condiționează vânzările de avioane de luptă F-16 către


Turcia de ratificarea, de către Ankara, a candidaturii Suediei, a susținut
președintele turc.

Luni, premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că Parlamentul de la


Budapesta nu se grăbește să ratifice solicitarea Suediei de a adera la NATO,
rămasă în suspensie de anul trecut.

Update 12:00 Experții polonezi au confirmat că racheta care a ucis două


persoane la o fermă din sudul țării a fost lansată de Ucraina.

Incidentul, care a reaprins temerile privind extinderea războiului în Europa, a


avut loc în luna noiembrie anul trecut, amintește cotidianul polonez
Rzeczpospolita, citat de CNN.
Primele suspiciuni au vizat Rusia, însă SUA, șeful NATO și oficiali polonezi au
comunicat la scurt timp că este mai probabil ca racheta să fi fost lansată de
Ucraina, pentru a contracara un atac rusesc pe propriul teritoriu, în vreme ce
Kievul a negat și continuă să nege faptul că racheta căzută la Przewodow i-ar
aparține.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Rzeczpospolita, Polonia a


stabilit că racheta de la Przewodow era de tip S-300 5-W-55 și a fost lansată de
pe teritoriul ucrainean.

"Această rachetă are o rază de acțiune de 75 km până la 90 km. În acel


moment, pozițiile rusești se aflau într-un loc din care nicio rachetă rusă nu putea
ajunge la Przewodow", a explicat o sursă a cotidianului polonez.

Această evoluție vine în contextul în care relațiile dintre Varșovia și Kiev au


devenit tensionate, tensiunile fiind alimentate de scandalul cerealelor ucrainene
și de apropierea alegerilor legislative în Polonia.

Update 11:00 Partizanii au distrus stația care alimentează cu energie electrică o


bază militară a rușilor din Mariupol.

Anunțul a fost făcut de Petro Andriușchenko, un consilier al primarului din oraș. ,


a anunțat un consilier ucrainean, potrivit Sky News.

"În Mariupol, rezistența a neutralizat stațiile de transformare între districtul


Mariupol și Starîi Krim, care au furnizat ocupanților electricitate", a precizat el.

Andriușchenko, care nu se află în Mariupol, utilizează informații provenite de la


persoane rămase în zonele ocupate.

Update 10:00 Tancurile americane Abrams au sosit în Ucraina și urmează să


întărească brigăzile forțelor de apărare.

O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Volodimir Zelenski.

"Le sunt recunoscător aliaților noștri pentru îndeplinirea acordurilor! Căutăm noi
contracte și extindem geografia aprovizionării", a scris Zelenski pe Telegram.

Pentagonul a confirmat că primul lot, care include 31 de tancuri Abrams, a ajuns


în Ucraina, notează CNN.

Capabilitățile acestor blindate adaugă o componentă terestră puternică trupelor


Kievului, care înfruntă trupele ruse de un an și șapte luni, adaugă sursa citată.

Update 09:00 Rusia a atacat cu drone infrastructura portuară ucraineană de la


Dunăre în cursul nopții, iar loviturile au rănit doi șoferi de camion și au provocat
distrugeri, relatează CNN pe site-ul său.
Un punct de trecere a frontierei, mai multe depozite și aproximativ 30 de
camioane au fost avariate în atacurile asupra districtului Izmail din regiunea
sudică Odesa, a declarat Oleg Kiper, șeful administrației militare regionale.

"Timp de două ore, teroriștii ruși au atacat regiunea Odesa cu drone", a precizat
Kiper pe Telegram, adăugând că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât
majoritatea vehiculelor aeriene fără pilot.

Momentele atacului rusesc au fost filmate din localitatea ucraineană Orlovka de


voluntarul român Petru Gabor.

Acesta a povestit în direct la Antena 3 CNN momentele de panică și haos de pe


malul ucrainean.

Porturile fluviale din regiunea Odesa, situate în apropierea graniței cu România,


au fost vizate în mod repetat de Moscova în atacuri cu rachete și drone, după ce
Rusia s-a retras, în iulie, din acordul care permitea transportul de cereale de
Marea Neagră, amintește CNN.

Update 00:01 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat exemplu


România, în discursul adresat națiunii.

"Am avut o întâlnire cu oficialii guvernamentali şi cu Oficiul privind exporturile


noastre de cereale. Am coordonat măsurile ulterioare şi am înregistrat
rezultatele obținute. În primul rând: Comisia Europeană a sprijinit foaia de
parcurs pentru monitorizarea reciprocă a exporturilor de cereale. Acest lucru
este complet rațional.

În al doilea rând, eliminăm treptat emoțiile din acest subiect în majoritatea


problemelor. Lucrul cu vecinii noștri poate şi ar trebui să fie în întregime
constructiv, iar Ucraina face totul pentru asta. În al treilea rând, sunt
recunoscător partenerilor noștri care au împiedicat încălcarea normelor
comerciale ale UE şi a Acordului de asociere.

Așteptăm de la alte ţări vecine aceeași cooperare constructivă ca şi în cazul


Bulgariei și României. Uniunea Europeană este un spațiu pentru înțelegere şi
cooperare reciprocă. Așa ar trebui să fie", a declarat Zelenski.

El a afirmat că pentru Ucraina este important să poată produce arme avansate


pentru a garanta securitatea ţării.

”Vom face totul pentru a uni lumea”


Zelenski a mai spus că a discutat cu ministrul Industriei Strategice despre
pregătirile pentru primul Forum al industriilor de apărare, subliniind există deja
peste 160 de companii care vor participa, din 26 de ţări.
"Diferite părţi ale lumii: America, Asia, Europa, Australia. Producători ai unei
game complete de arme. Vom face totul pentru a uni lumea pentru a crea un
arsenal nou şi puternic pentru Ucraina şi pentru toţi apărătorii dreptului
internaţional", a spus el.

Volodimir Zelenski a subliniat că o atenţie specială trebuie acordată


reprezentantului special al SUA pentru redresarea Ucrainei, Penny Pritzker,
recent numit. ”Aceasta este o numire foarte importantă. Este un simbol clar al
încrederii Americii în viitorul Ucrainei. M-am întâlnit cu doamna Pritzker la New
York, iar aceasta a fost, de asemenea, la Washington pentru discuţii prelungite
cu președintele Biden. Atmosfera este productivă. Şi este important pentru noi
ca reprezentantul special să îşi poată începe activitatea cât mai curând posibil".

”Le mulțumesc tuturor celor din lume care ne ajută să ne


apărăm”
Preşedintele ucrainean a menţionat că în timpul unui atac împotriva Ucrainei,
numai noaptea trecută, inamicul a folosit 33 de arme de atac: "Cele mai multe
dintre ele au fost lansate împotriva Odesa şi a regiunii. Cele mai multe dintre ele
au fost doborâte. Din păcate, nu toate. Din păcate, au existat lovituri.

Dar 30 de ţinte din 33 au fost neutralizate. Este important să ne amintim că


fiecare ţintă neutralizată înseamnă vieţi salvate. Şi vom răspunde la fiecare atac
împotriva oraşelor şi satelor noastre, împotriva fiecărei comunităţi ucrainene.

Pentru Odesa, pentru Berislav şi Herson, pentru regiunile Doneţk, Harkov şi


Sumî. Pentru toate regiunile noastre. Le mulţumesc tuturor celor care salvează
oameni după atacurile ocupanţilor! Le mulţumesc tuturor celor din lume care ne
ajută să ne apărăm!".

Succes răsunător pentru România la


europenele de tir cu arcul
România a câștigat trei medalii de argint la Campionatul European de Field de la
Cesana – San Sicario, Italia, disputat în perioada 16-23 septembrie, a informat
marți Federația Română de Tir cu Arcul.
Sursa foto: Federația Română de Tir cu Arcul/ Facebook
de Redacția Antena 3 CNN | 26 Sep 2023 • 23:08
Echipa feminină U21 a României, formată din Andreea Albu (compound),
Beatrice Miklos (olimpic) și Elena Toplicieanu (barebow), a obținut primul argint,
învingând în semifinale echipa Ungariei și fiind învinsă în finală de echipa Italiei.

De asemenea, echipa mixtă de compound U21, formată din Andreea Albu și


Rareș Alexandrescu, a obținut medalia de argint, fiind învinsă în finală tot de
echipa Italiei.

Elena Toplicieanu a obținut medalia de argint în proba individuală feminină de


arc barebow U21, fiind învinsă în finală de Kathryn Morton din Marea Britanie.

Cu aceste rezultate, România se clasează pe locul 11 în ierarhia finală pe


medalii, alături de alte 13 națiuni.

La această ediție au participat 26 de națiuni din întreaga lume cu un total de 232


de participanți.

www.ziuaveche.ro
K2-18 b, un potential Pamant…
oceanic?
scris de GABRIEL TUDOR 26-09-2023 17 afisari
Telescopul James Webb a identificat, la 120 de ani-lumina distanta, o planeta acoperita
de ape, care ar putea gazdui forme de viata. Administratia Nationala Aeronautica si
Spatiala (NASA) a facut de curand o dezvaluire care ar putea schimba radical felul cum
oamenii de stiinta privesc posibilitatea existentei vietii in galaxia noastra. Este vorba
despre o exoplaneta indepartata care ar putea fi acoperita de un ocean de apa lichida –
asemenea oceanului planetar ce se intinde pe mai bine de trei sferturi din suprafata
Terrei.

Misterioasa exoplaneta K2-18 b


Exoplaneta K2-18 b
De asemenea, savantii americani au anuntat gasirea unor posibile indicii chimice care sa
sugereze existenta cel putin a unor forme primitive de viata. Descoperirea „incitanta” a
fost facuta de telescopul James Webb al agentiei spatiale americane, care a „scrutat” o
regiune aflata in constelatia Leul, la circa 120 de ani-lumina de sistemul nostru solar,
pornind de la cercetari anterioare ale regiunii respective realizate de predecesorii lui
Webb, telescoapele Hubble si Kepler.

Cercetatorii au numit exoplaneta K2-18 b, o denumire banala pentru ceva de o


asemenea importanta. Avand o masa de aproape noua ori mai mare decat cea a
Pamantului, aceasta este, conform NASA, „o exoplaneta de tip Hycean, care are
potentialul de a poseda o atmosfera bogata in hidrogen si o suprafata acoperita de un
ocean de apa”.

Agentia spatiala a precizat ca observatiile sale privind compozitia chimica a atmosferei


plane-tei sugereaza posibilitatea existentei unei lumi oceanice foarte diversificate.
„Abundenta metanului si a dioxidului de carbon si lipsa amoniacului sustin ipoteza ca,
sub o atmosfera bogata in hidrogen, pe K2-18 b s-ar putea afla un ocean de apa”, se
precizeaza intr-un comunicat oficial al agentiei.

Dar specialistii americani sugereaza ca posibilitatea existentei vietii ar fi si mai ridicata


datorita descoperirii „amprentei” chimice a unor molecule dintr-un compus chimic numit
sulfat de dimetil (DMS), care pe Pamant este specific doar formelor de viata. „Cea mai
mare parte a sulfatului de dimetil din atmosfera Pamantului este emisa de fitoplanctonul
din mediile marine”, se arata in comunicatul NASA.

Cu toate acestea, prezenta DMS nu a fost inca pe deplin confirmata si necesita


investigatii suplimentare. „Viitoarele observatii efectuate cu telescopul Webb ar trebui sa
fie in masura sa confirme daca DMS este intr-adevar prezent in atmosfera lui K2-18 b la
niveluri semnificative”, a declarat Nikku Madhusudhan, astronom la Universitatea din
Cambridge si autor principal al cercetarii NASA.

Nu ar fi prima data cand NASA gaseste indicii ale prezentei apei pe alte planete.
Anterior, vapori de apa au fost identificati pe o exoplaneta mai mica – HAT-P-11b de
marimea aproximativa a planetei Neptun, din constelatia Cygnus, aflata la 120 de ani-
lumina distanta de Soare. Oamenii de stiinta sunt entuziasmati de aceasta revelatie, chiar
daca avertizeaza ca aceasta nu inseamna neaparat ca planeta ar putea sustine viata.
„Descoperirile noastre subliniaza importanta luarii in considerare a diverselor medii
locuibile in cautarea vietii in alte parti ale galaxiei”, a declarat Madhusudhan. „In mod
traditional, cautarea vietii pe exoplanete s-a axat in principal pe planetele telurice de
dimensiuni mai mici, similare ca marime cu Pamantul, dar lumile Hyceane mai mari sunt
semnificativ mai favorabile observatiilor atmosferice.”

James Webb, un telescop mult mai performant


Orbitand in jurul stelei pitice reci K2-18, exoplaneta, care are o raza de 2,6 ori mai mare
decat cea a Pamantului, se afla in ceea ce Nasa numeste zona locuibila (sau spatiul
Goldilocks), o regiune din jurul unei stele in care pot fi prezente planete cu apa lichida.
Interiorul planetei contine probabil o manta mare de gheata sub inalta presiune,
asemanatoare cu cea a lui Neptun, sustin specia-listii NASA, dar probabil are o
atmosfera mai rarefiata, bogata in hidrogen, si o suprafata acoperita de un vast ocean
planetar lichid.

Se presupune ca lumile „Hyceane” au oceane de apa, dar pe K2-18 b este posibil ca


oceanul sa fie prea fierbinte pentru a permite existenta unor forme de viata precum cele
de pe Pamant. Prezenta planetei a fost relevata pentru prima data de misiunea K2 a
NASA, in 2015, dar tehnologia imbunatatita a noului telescop James Webb fata de
telescoapele anterioare a permis o analiza mai detaliata si posibilitatea ca ar putea exista
o lume oceanica.

Oamenii de stiinta au reusit sa studieze o fractiune minuscula din lumina stelei-mama,


in timp ce aceasta trecea prin atmosfera exoplanetei. „Aceasta performanta a fost
posibila doar datorita gamei extinse de lungimi de unda si sensibilitatii fara precedent a
lui Webb, care a permis detectarea destul de precisa a caracteristicilor spectrale la doar
doua treceri ale planetei prin fata stelei, a declarat Madhusudhan. Pentru comparatie, o
singura observatie a tran-zitului realizata de Webb a oferit o precizie comparabila cu opt
observatii facute de Hubble, efectuate pe parcursul a catorva ani si intr-o gama relativ
ingusta de lungimi de unda.”

Privind catre originile Universului


NASA a sarbatorit prima aniversare a punerii in folosinta a telescopului spatial Webb in
luna iulie prin publicarea unei imagini aproape „fara precedent” a unei pepiniere de stele
aflate cel mai aproape de Soare.
In ceva mai mult de un an, telescopul a permis oamenilor sa priveasca mai aproape
decat oricand inainte spre originile Universului si a produs imagini de inalta rezolutie ale
unor lumi indepartate si ale structurilor misterioase care le inconjoara.

Printre acestea se numara faza „rara si trecatoare” a unei stele aflate in pragul mortii;
galaxii timpurii formate la doar 350 de milioane de ani dupa Big Bang; si dovezi ale
existentei unor „galaxii spargatoare de Univers” mult mai mari decat credeau oamenii de
stiinta ca ar fi posibil si avand potentialul de a rasturna teoriile actuale ale cosmologiei.

SUA acordă Poloniei un împrumut


de două miliarde de dolari pentru
modernizarea armatei
scris de Misu Andrei 26-09-2023 21 afisari
Statele Unite au acordat Poloniei un împrumut direct de două miliarde de dolari
pentru modernizarea armatei, a anunţat luni Departamentul de Stat de la
Washington.
Documentul american arată că astfel de credite, cunoscute ca FMF (Foreign Military
Financing – finanţare militară pentru străinătate), sunt „un instrument de cooperare
pentru securitate rezervat unora din cei mai importanţi parteneri de cooperare în
domeniul securităţii”, potrivit Agerpres.
„Polonia este un aliat de bază al SUA, iar securitatea Poloniei este vitală pentru
apărarea colectivă a flancului estic al NATO”, a subliniat Departamentul, adăugând că
„pe lângă rolul central de sprijin pentru facilitarea asistenţei internaţionale pentru
Ucraina vecină, Polonia şi-a demonstrat angajamentul de nezdruncinat pentru întărirea
securităţii regionale, prin investiţiile sale solide în cheltuielile de apărare”.
Guvernul american asigură 60 de milioane de dolari pentru acoperirea costurilor
împrumutului, ceea ce – conform aceluiaşi comunicat – „va facilita accelerarea
modernizării apărării Poloniei prin susţinerea achiziţiilor urgente de echipamente şi
servicii pentru apărare din Statele Unite”.
Polonia urmăreşte să îşi modernizeze capacităţile de apărare în contextul invaziei ruse în
Ucraina şi are ca obiectiv pentru anul acesta cheltuieli pentru apărare de 4% din PIB,
dublu faţă de nivelul agreat de NATO.

În acest scop, guvernul de la Varşovia a încheiat deja acorduri în valoare de câteva


miliarde de dolari cu partenerii de la Washington şi Seul, pentru dotarea armatei terestre
şi a forţelor aeriene.

SUA cer Kievului reforme cât mai


urgent drept condiție pentru
continuarea asistenței.
scris de Misu Andrei 26-09-2023 10 afisari
Guvernul american a cerut Ucrainei realizarea unei serii de reforme urgente în
agenţiile sale anticorupţie, sistemul de justiţie şi în sectorul de securitate, potrivit
unei scrisori al cărei conţinut a fost publicat marţi de publicaţia Ukrainska Pravda.

Lista – care stabileşte termene de minim trei luni şi maxim un an şi jumătate – a fost
trimisă de consilierul adjunct pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Pyle,
premierului (Denis Şmîgal), preşedintelui ucrainean (Volodimir Zelenski), precum şi
Platformei de coordonare a donatorilor, înfiinţată de G7 pentru a armoniza sprijinul
acordat Ucrainei, scrie Agerpres.
Ambasada SUA în Ucraina a confirmat că această scrisoare a fost trimisă către Platforma
de coordonare a donatorilor.

Scrisoarea are ca titlu „Reforme legate de condiţiile privind asistenţa SUA” şi expune o
„lista de reforme”, prezentate ca „fiind necesare să fie pusă în aplicare” pentru ca
Ucraina „să poată primi în continuare asistenţă militară din partea SUA”, notează
Ukrainska Pravda.

Reformele urgente, în trei luni

Cele mai urgente reforme necesare, ce trebuie realizate în maxim trei luni, constau
printre altele în clarificarea funcţiilor şi îmbunătăţirea criteriilor de selecţie pentru
Procuratura Anticorupţie,în conformitate cu recomandările Fondului Monetar
Internaţional (FMI), şi consolidarea Oficiului Naţional Anticorupţie cu mai mulţi agenţi.

Washingtonul solicită, de asemenea, Ucrainei să îşi oblige funcţionarii publici să-şi facă
publice averile în mai puţin de 90 de zile. Este exact termenul acordat experţilor
independenţi în numirea judecătorilor de la Curtea Supremă, în conformitate cu cerinţele
UE.

Printre priorităţile stabilite pentru anul viitor se remarcă cele vizând Ministerul Apărării,
cerându-se transparenţă şi control civil în domeniul apărării. Astfel, Kievului i se solicită
să „redreseze procesele” în domeniul achiziţiilor de armament şi altor tipuri de materiale
într-o manieră care să reflecte standardele NATO de transparenţă.

Acte de corupție

Fostul ministru ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a demisionat la 5 septembrie, din


ordinul preşedintelui Volodimir Zelenski, după ce, în timpul mandatului său, presa a
dezvăluit mai multe cazuri de presupusă corupţie în achiziţionarea de echipamente de uz
non-militar pentru soldaţi, cum ar fi hrană şi uniforme la suprapreţ.

În ciuda faptului că nici Reznikov şi nici succesorul său, Rustem Umarov, nu sunt
militari de carieră, provenind din zona civilă, Washingtonul consideră drept o prioritate
pentru Ucraina „consolidarea controlului şi supravegherii civile şi democratice a
armatei”. Scrisoarea solicită, de asemenea, o „modernizare a arhitecturii de comandă şi
control în conformitate cu principiile NATO”.
În acelaşi timp, se menţionează în scrisoare, Kievul trebuie în termen de un an şi
jumătate să reducă funcţiile principalei sale agenţii de contrainformaţii Serviciul de
Securitate al Ucrainei (SBU). Acesta urmează să îşi „limiteze” activitatea la chestiuni
legate de „contrainformaţii, contraspionaj, securitate cibernetică şi antiterorism”.

Anchete judiciare

În plus, autorităţile civile trebuie să asigure control asupra acestei structuri, care nu ar
trebui să-şi cedeze prerogativele privind interceptarea comunicaţiilor în cadrul
anchetelor judiciare către alte instituţii.

Implicarea SBU în anchete judiciare la nivel înalt a fost criticată de organizaţiile civice
ucrainene. Serviciul secret răspunde direct în faţa puterii executive, permiţând astfel
preşedinţiei să direcţioneze aceste investigaţii în avantajul său.

Preşedintele Zelenski a propus în august ca infracţiunile de corupţie pe timp de război să


fie declarate drept o formă de trădare, ceea ce ar favoriza implicarea SBU în astfel de
cazuri.

Casa Albă cere, de asemenea, reforme în sectorul energetic şi în administrarea


întreprinderilor de stat.

Trimiterea acestei scrisori şi scurgerea ei către mass-media a fost interpretată de mulţi în


Ucraina ca un semnal de alarmă pentru administraţia preşedintelui Zelenski, care trebuie
să ia măsuri concrete în direcţia statului de drept.

Unii lideri de opinie o leagă de cererile de supraveghere sporită a ajutorului acordat


Ucrainei din partea cercurilor politice americane, în special din partea Partidului
Republican, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din SUA, preconizate să aibă loc în
noiembrie anul viitor.
www.jurnalul.ro

Împăratul-mandibulă și Fecioara
asexuată, doi bolnavi care au
schimbat istoria lumii
de Florian Saiu | 26 Sep 2023 • 06:45




V-ați întrebat vreodată de ce afecțiuni au suferit mai marii
lumii? Ei bine, psihiatrul Patrick Lemoine, doctor în
neuroștiințe, a făcut-o, iar rezultatul este cel puțin
spectaculos. Astăzi, „pacienți” vor fi Carol Quintul și Ioana
d’Arc.

Născut la Ghent, în Flandra, pe 24 februarie, Carol de Habsburg (1500-1558),


mai cunoscut sub supranumele de Carol Quintul, a fost cel mai puternic monarh
al secolului al XVI-lea. Avea în putere Sfântul Imperiu Romano-German, Țările
de Jos, Burgundia, Spania, America de Nord, America Centrală și de Sud,
Indonezia etc. „Comparabil cu Ginghis Han, Amazon și Facebook în materie de
teritorii administrate, Carol Quintul a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari
suverani ai tuturor timpurilor și, de asemenea, o gazdă nemaipomenită pentru o
multitudine de boli care l-au măcinat constant, până când, la 58 de ani,
organismul i-a cedat”, aprecia Patrick Lemoine în studiul său intitulat Sănătatea
mentală a marilor conducători ai lumii, publicat în România în 2020 de Editura
Trei.

Bărbie în cădere

Cum luptele lui cu Francisc I, Henric al II-lea sau Martin Luther nu sunt o
noutate, să dăm curs informațiilor noi, a datelor care conturează, grație efortului
depus de psihiatrul francez, profilul medical al suveranului. Așadar, de ce boli a
suferit Carol Quintul? „Carol a avut un serios handicap fizic, un prognatism
mandibular spectaculos și dizgrațios, atât de pronunțat încât nu putea mânca
(una dintre activitățile lui preferate) fără ca dumicații să nu-i scape din gură și să-
i păteze hainele. Îi era dificil până și să vorbească. Majoritatea timpului maxilarul
inferior îi atârna pur și simplu”.
Blestemul consangvinității

O posibilă cauză a acestei malformații? Patrick Lemoine n-a ezitat:


„Contemplându-i portretele, de bună seamă măgulitoare, nu ne putem opri să nu
ne gândim că această bărbie împinsă în afară, tipică anumitor suverani ai
Spaniei, era legată de o puternică consangvinitate, frecventă la curțile princiare
europene ale epocii”. Și încă un amănunt: „Tot astfel cum și nebunia a afectat
un mare număr dintre membrii familiei lui Carol Quintul”. Să fi fost acest maxilar
inferior proeminent singura problemă a acestui principe cu milioane de supuși?
Nici pomeneală! Carol Quintul mai suferea, conform analizei lui Patrick Lemoine,
de epilepsie, bâlbâială, astm, hemoroizi, icter, gută, sindrom dureros cronic …
„Nefericitul împărat a răbdat un adevărat martiriu”, opina psihiatrul Patrick
Lemoine.

Hiperfagie, alcoolism, misticism

Și toate aceste afecțiuni nu au fost totul! Carol a Quintul a suferit și de unele


tulburări mentale. Melancolia (care degenera în depresii severe), hiperfagia
(monarhul nu se putea abține să nu înghită cantități impresionante de bucate
contraindicate pentru gută), alcoolismul, anxietatea cronică, misticismul
(exacerbat la limita delirului, l-a transmis și fiului Filip al II-lea, un fanatic religios)
și arahnofobia (teama morbidă de păianjeni) au fost boli cu care Carol Quintul a
purtat lupte istovitoare. „Acest împărat ghinionist a mai fost lovit de o pasiune
obsesională, manifestată prin interesul excesiv arătat ceasornicelor și muzicii”, a
completat Patrick Lemoine.

Ereditate razna
Pentru a înțelege cât de cât fișa medicală atât de încărcată a lui Carol e musai
să știm că străbunica din partea mamei, Isabella a Portugaliei, era descrisă în
epocă ca fiind dementă, cu deficiențe mentale cronice. „Aceasta suferea -
specula psihiatrul Patrick Lemoine în studiul citat - de o tulburare psihotică, de
schizofrenie”. Nici bunica din partea mamei, Isabella Catolica, nu era mai
brează. „Mistică și insuportabilă, pe ea a urmat-o la tron Carol, după ce bunicul,
Ferdinand de Aragon, a trecut la cele sfinte”, consemna Lemoine. Mama lui
Carol Quintul, Ioana cea nebună, a fost împiedicată să domnească tocmai din
cauza afecțiunii sub numele căreia amintirea ei a fost păstrată în istorie. „Tatăl
lui Carol - Filip cel Frumos - a fost un tată groaznic. Și-a părăsit fiul pentru a-și
urma soția nebună în Spania. Astfel, tatăl și fiul n-au apucat să se cunoască
niciodată. Fără îndoială, acest suveran a avut o ereditate extrem de încărcată”,
concluziona psihiatrul Patrick Lemoine.

Ioana Rommée din Lorena

Dacă în privința lui Carol Quintul ne-am lămurit, să aflăm cum au stat lucrurile în
legătură cu un alt personaj istoric fabulos: Ioana d’Arc (1412-1431), supranumită
„Fecioara din Orleans”, dar și, aiuritor, „Mama națiunii franceze”. Născută în
1412 la Domrémy, un sătuc din actuala provincie Lorena, Ioana Rommée a fost
fiica unor mici nobili de țară. La 16 ani, a refuzat să se căsătorească, iar la 17,
copleșită de viziunile cu sfinți și arhangheli, a predicat alungarea englezilor din
Normandia și încoronarea delfinului Franței, Carol al VII-lea. Impresionat de
predicții (toate favorabile coroanei), Carol chiar a pus-o pe Ioana în fruntea
armatei sale. Au despresurat orașul Orléans, apoi, la Reims, delfinul a fost uns
rege. Soarta Războiului de 100 de ani căpătase o altă turnură, una favorabilă
francezilor.
Pantalonii, ce cădere în păcat!

În bătălia pentru Paris, însă, Ioana d’Arc a fost capturată de burgunzi, care
aveau s-o vândă englezilor. Judecată de Inchiziție pentru vrăjitorie și erezie,
Ioana s-a apărat impecabil și, grație excelentelor argumente teologice aduse în
fața tribunalului, avea să fie achitată. Rejudecată în scurt timp - pentru recădere
în păcat (purta pantaloni pentru a-și proteja fecioria, iar în epocă femeilor le era
interzis cu strictețe utilizarea unui accesoriu vestimentar bărbătesc) -, sorții nu i-
au mai surâs. A fost condamnată să ardă de vie. A murit pe rug, la 30 mai 1431,
la Rouen. Avea doar 19 ani. Reabilitată în 1456, Ioana d’Arc avea să fie
canonizată în 1920.

Un episod maniacal însoțit de halucinații

În linii mari, aceasta a fost povestea Ioanei Rommée. Dar cum a fost posibil ca o
adolescentă fugită de acasă, o fetișcană care susținea că relaționează cu
Divinitatea prin intermediul unor vise, să ajungă în fruntea armatei Franței, să
stea la dreapta regelui și să emită păreri (care să și fie luate în considerare)
asemenea marilor oameni de stat? Ce i-a dat putere, tupeu, ce i-a conferit forță
de convingere? Era sărită de pe fix, era țicnită? La toate aceste necunoscute au
încercat să formuleze răspunsuri specialiști notorii. Îi dăm mai întâi cuvântul
neurologului și psihiatrului Roy Didi: „Ioana d’Arc este un caz din sfera tulburării
bipolare. Ea a prezentat un episod maniacal delirant însoțit de halucinații.
Tânăra de 16 ani a fost suficient de dezinhibată pentru a-și părăsi satul natal,
pentru a merge să-l convingă pe rege și să-i învingă pe englezi. Toate acestea
reprezintă o adevărată ruptură în viața unei țărăncuțe pe cale să devină o mare
războinică. Doar un maniac ar fi fost în stare de așa ceva”.

Anorexie nervoasă și fobie de dezvirginare

Oare? Psihiatrul și doctorul în neuroștiințe Patrick Lemoine nu este de acord:


„Analiza confratelui și prietenului meu, oricât de interesantă ar fi, nu corespunde
întru totul realității. Nu putem vorbi despre un episod maniacal în povestea
Ioanei deoarece profețiile ei durau de ceva vreme”. Și-atunci? Schizofrenie?
Isterie? Mitomanie? Miracol? „Răspunsul e altul!”, susține Lemoine. Altul, dar
care? „Anorexie nervoasă”, opinează specialistul. Mai precis? „Potrivit lui Michel
de Grèce, la vârsta de 18 ani, Fecioara din Orleans nu avea încă ciclu menstrual
și nu mânca seara decât «un pic de fiertură în care înmuia pâine neagră
uscată»”.

Perfect androgină

În lucrarea lui George Duby găsim și o descriere fizică destul de explicită: „Ioana
d’Arc, examinată de un medic în timpul detenției sale, era neobișnuit de slabă”.
De altfel, în ciuda celor 18 ani, Ioana prezenta o amenoree primară. Cum a scris
Duby - „nu avusese niciodată boala secretă a femeilor”. Ce înseamnă, de fapt,
toate acestea? „Cu alte cuvinte, Ioana nu avea nici forme feminine, nici
menstruație. Era aproape perfect androgină, aproape asexuată, visul oricărei
anorectice”, a punctat Patrick Lemoine.
Trapa din armură

În completare, pentru a înțelege cum au înlesnit toate aceste presupuse


caracteristici odiseea Ioanei d’Arc: „Este cunoscut faptul că slăbitul antrenează
mai devreme sau mai târziu întreruperea ovulației, realizând un fel de
contracepție naturală. Ioana, în calitate de șef al armatei, purta o armură în care
nu ar fi încăput niciodată dacă ar fi avut forme feminine, de unde necesitatea
pentru ea de a avea o siluetă androgină, fără sâni sau șolduri. În plus, întrucât
era nevoie de aproape o oră pentru a-ți pune armura și de tot atâta timp ca să ți-
o dai jos, constructorii prevăzuseră pentru bărbați o mică trapă care le permitea
să se ușureze în caz de nevoie”.

Pe rug, decât pe mâna englezilor

Demonstrația lui Patrick Lemoine a continuat: „Pentru o femeie, problema era


dublă din moment ce ea nu putea urina în același mod, iar în caz de menstruație
situația devenea de-a dreptul imposibil de gestionat. Anorexia Ioanei rezolva
însă toate aceste probleme suprimând urinatul și ciclul menstrual! Nu numai că
viitoarea sfântă adopta un comportament ascetic recomandat de Biserică, dar,
în plus, acest lucru îi permitea să lupte mai eficient pentru măreția Franței și
ungerea ca rege a Prea Bunului său Delfin!” Să înțelegem că Ioana Rommée n-
a fost o țicnită, ci a înfăptuit toate acele grozăvii cu bună știință, înfometându-se,
urmându-și viziunile, sacrificându-se? „Diagnosticul meu e unul singur - a
conchis Patrick Lemoine: anorexie nervoasă în contextul unei fobii de
dezvirginare. Pentru că Ioana, care se temea cumplit de foc, a preferat să fie
arsă pe rug decât să fie lăsată la discreția soldaților englezi, așa cum se zvonea
că avea să se întâmple imediat după proces”.
În cazul lui Carol Quintul, expresia franceză „a se naște cu lingurița de argint în
gură” (a proveni dintr-o familie bogată) s-a potrivit mănușă, acesta moștenind de
la părinți și bunici nu mai puțin de 70 de teritorii uriașe

Carol a avut un serios handicap fizic, un prognatism mandibular spectaculos și


dizgrațios, atât de pronunțat încât nu putea mânca fără ca dumicații să nu-i
scape din gură și să-i păteze hainele”, Patrick Lemoine, psihiatru

Ioana d’Arc nu avea nici forme feminine, nici menstruație. Era aproape
asexuată, visul oricărei anorectice”, Patrick Lemoine, psihiatru

Ioana, în calitate de șef al armatei, purta o armură în care nu ar fi încăput


niciodată dacă ar fi avut forme feminine, de unde necesitatea pentru ea de a
avea o siluetă androgină, fără sâni sau șolduri”, Patrick Lemoine, psihiatru

Mașinile nu vor mai circula între


localități, după liberalizarea pieței
de Diana Scarlat | 26 Sep 2023 • 08:20





România are din ce în ce mai puțini transportatori rutieri de
persoane, mai ales între localități, dar în curând s-ar putea
să nu mai fie deloc.

Haosul creat până în prezent a mai lăsat „în viață” câteva firme, însă
liberalizarea pieței înseamnă în primul rând eliminarea posibilității de a licita pe
rute fixe, cu orar prestabilit. Cei care acum încă operează astfel de curse spun
că va fi imposibil să mai poată funcționa dacă pe rutele respective va putea veni
oricând orice mașină care să preia călătorii, fără să mai existe reguli clare. După
ce se vor retrage actualii transportatori, vor constata și cei care vin în locul lor că
numărul călătorilor nu crește și nici prețul biletului nu poate fi mărit, ceea ce va
duce inevitabil și la falimentul lor. S-ar putea întâmpla anul viitor sau chiar în
următoarele luni.

Liberalizarea ar trebui să însemne că piața va dicta regulile, dar transportatorii s-


au trezit într-o junglă în care au nevoie de reguli, ca să nu se trezească în
situația de a avea concurență pe rutele unde deja au foarte puțini călători. În
general, România stă foarte prost la capitolul transport rutier de persoane, iar
multe firme deja fie au dat faliment, ieșind total de pe piață, în ultimii trei ani, fie
și-au restrâns foarte mult activitatea.

Cei care au de suferit sunt călătorii. Românii sunt obligați să facă autostopul pe
marginea drumului, pentru că nu au mijloace de transport în comun. Haosul
creat de prima parte a modificărilor legislative, prin care s-a transferat
transportul interjudețean la Consiliile Județene, are deja efecte devastatoare.

Situația în care a ajuns județul Argeș este emblematică pentru problemele


create prin desprinderea transporturilor de la ministerul de resort. Pe 20
septembrie, toți cei care așteptau un microbuz în județul Argeș au făcut
autostopul pentru a putea ajunge la destinație și înapoi acasă, pentru că nici
măcar nu au fost anunțați că transportatorii au rămas fără licență pentru o zi și
nu mai pot circula.

Consiliul Județean Argeș a reușit să rezolve problema în timp record, până


seara, dar a prelungit, prin hotărâre de Consiliu, niște trasee și licențe date inițial
de ARR, în baza legii vechi, făcând astfel un fel de atribuire de trasee, fără
licitație, fără criterii stabilite pentru cei care operează pe aceste rute, fără
controlul asupra calității serviciilor oferite de firmele de transport.

Nu au specialiști în CJ

Celelalte județe stau ceva mai bine, pentru că au reușit să lanseze licitații, unele
au fost deja atribuite, însă foarte multe sunt blocate în instanțele de judecată,
poate chiar pentru 3 sau 4 ani, de contestații. Firmele care au contestat licitațiile
făcute de consiliile județene au și mari șanse de câștig, tocmai pentru că de la
CJ-uri lipsesc experții care ar fi putut scrie conform legislației în vigoare caietele
de sarcini sau care ar fi știut ce mai trebuie să facă administrația județeană
înainte de a scoate traseele la licitație.
Nefiind cunoscători, se ajunge la contestații și la blocaje de lungă durată, ceea
ce înseamnă că aproape în toată țara vor rămâne aceleași probleme legate de
lipsa transportului în comun, mai ales în zonele sărace, unde oamenii nu-și
permit să plătească bilete scumpe pentru a face naveta și nici nu au mașini
personale.

Contestație pentru liberalizare imediată

Plx 12 din 2023, proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei


Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, a fost contestat la Curtea
Constituțională de USR și astfel s-a blocat demersul prin care ar fi trebuit să se
schimbe regulile transporturilor rutiere de persoane între județe din luna iulie.
Însă se așteaptă răspunsul CC, apoi proiectul de lege se va întoarce în
Parlament, pentru unele modificări, pentru că au fost depășite termenele stabilite
inițial.

Dacă răspunsul CC va fi favorabil pentru USR, e posibil să se elimine cei trei ani
de liberalizare treptată prevăzuți prin acest proiect și de la intrarea în vigoare a
noii legi va putea veni orice operator străin pe orice rută din România.

Concurența pe o piață săracă

Acest aspect îi sperie cel mai mult pe operatorii care încă au rămas pe piața din
România, pentru că aceștia se întreabă, pe bună dreptate, cum ar mai putea
supraviețui dacă acum abia reușesc să nu intre în faliment, având un număr
foarte redus de călători. Legea actuală, din anul 2013, prevede ca operarea
traseelor să fie făcută în urma unei licitații, conform unor reguli stricte și pe un
orar bine determinat.
Dacă se va liberaliza piața, practic ar însemna ca pe o rută unde există o
singură cursă pe zi, din cauza numărului foarte scăzut de călători care nu
justifica introducerea mai multor mașini, să apară și concurența care să preia
călătorii – ceea ce până acum era interzis prin lege.

„Dacă vine cineva cu jumătate de oră înaintea mea și ia toți clienții, eu merg gol,
intru în faliment, dar apoi va constata și cel care a venit în locul meu că ruta aia
nu e profitabilă și se va retrage, pentru că nu-i va aduce câștiguri, sau va da și el
faliment. Dacă legea nouă intră în vigoare de luna viitoare, noi nu vom mai
opera pe unele rute, dar e posibil ca până în ianuarie-februarie să nu mai circule
deloc microbuze în acele zone ale țării”, a explicat, pentru Jurnalul, patronul unei
firme de transport care operează pe mai multe rute unde nu este nicio altă firmă,
tocmai pentru că multe trasee nu au mai fost interesante în ultimii ani pentru cei
care au participat la licitații.

La fel s-a întâmplat pe rutele feroviare declarate neinteroperabile și scoase la


licitații de CFR SA, acolo unde pe același traseu a circulat și CFR Călători,
preluând mare parte din călători, astfel încât operatorii privați s-au retras ulterior,
neavând câștiguri. Un astfel de exemplu este București-Pietroșița, unde s-a
întrerupt circulația trenurilor timp de un an, în 2019, pentru că s-a retras și CFR
Călători, nu doar operatorul privat. Pe astfel de trasee rutiere, concurența va
elimina în același fel toate firmele.

Nu mai există protecție din partea autorității

Marele pericol pe care transportatorii îl văd în noua lege este faptul că se


elimină acea condiționare care exista până acum, care pentru firmele care
participau la licitații însemna că își asumă niște riscuri pe o perioadă determinată
prin contract – adică investiții, achiziții pentru parcul auto, instruirea șoferilor etc.
- dar aveau protecție în fața concurenței, pentru că orarul era foarte bine stabilit
și nu puteau veni alți transportatori care să le ia din stație clienții.

La liberalizare se vor elimina elementele de protecție, mergându-se pe ideea că


trebuie să fie lăsat clientul să aleagă firma care oferă servicii mai bune. Doar că
în România nu este o piață de lux a transporturilor, astfel încât clienții să aleagă
în funcție de parfumul ambiental și aerul condiționat din autocare.

Cei mai mulți călători sunt navetiști care muncesc la distanță destul de mare de
casă pe salariul minim pe economie, astfel încât abia reușesc acum să-și
plătească transportul. Când prețul biletelor pe o lună va depăși salariul minim pe
economie, acei oameni nu se vor mai duce să muncească, pentru că nu-și vor
mai permite. Astfel vor intra în faliment și transportatorii.

Alegerea autobuzului se face în funcție de prețul cel mai mic și de ora la care
ajunge mașina în stație, nu de notorietatea companiei sau de serviciile oferite
suplimentar, ca în turism. De aceea există riscul ca autobuzele care vor alege
un traseu, cu decalaj de o jumătate de oră față de actualii operatori, să preia toți
clienții din stații.

Ar putea intra în vigoare în ianuarie

Contestația celor de la USR este făcută destul de prost, referindu-se la un


aspect legat de concurență care e greu de demonstrat, astfel încât e mai
plauzibilă varianta în care CC o va respinge și proiectul se va întoarce în
Parlament, pentru câteva mici modificări, urmând să fie promulgată până la
finalul acestui an. Riscul cel mai mare ar fi ca pe traseele din țară care deja sunt
foarte puțini operatori să apară imediat autobuze care să preia toți călătorii, să
falimenteze firmele care fac transportul acum, apoi să dispară toți de pe piață, în
cel mai scurt timp. Astfel s-ar ajunge la varianta unică „ia-mă, nene”, nefiind
disponibile nici măcar mașini prin aplicația „Bla-bla-car” în zonele sărace ale
României.

Liberalizarea treptată, în trei ani

Prin lege, așa cum este acest proiect în forma actuală, se va putea stabili un
program, cu trasee, dar dacă vor fi mai mulți care vor dori să plece pe aceeași
rută la aceeași oră, vor putea face acest lucru. De exemplu, pe București-
Constanța – una dintre cele mai bune rute până în 2019 – vor putea pleca 5
autocare de la firme diferite, din autogări diferite, din București, la ora 10.00
dimineața. Asta înseamnă că numărul total de călători care ar fi încăput într-un
autocar se va împărți la 5 și toți operatorii vor ieși în pierdere.

Conceptul european de la care a pornit nevoia de schimbare a legii, impusă de


UE, este acela al concurenței pe bază de calitate a serviciilor, dar nivelul de trai
din România este altul decât cel care dictează concurența în vestul Europei.
Dacă pe ruta București-Constanța se circula bine doar vara, când călătorii
plecau în vacanță cu autocarele, pe alte rute circulă doar elevii, studenții și cei
care fac naveta, la care se adaugă pensionarii cu probleme de sănătate care
mai au cu ce să se deplaseze între localități ca să se ducă la spital. Iar o astfel
de concurență pe acele rute frecventate de persoane care nu-și permit să
plătească bilete scumpe va duce doar la eliminarea transportului în comun.

Românii, incapabili să-și facă platformă

Actualii operatori se tem și de Flixbus, o platformă cu o singură copie conformă


pentru o singură mașină înregistrată acum în România. Flixbus vinde foarte
multe bilete și lucrează în țara noastră cu subcontractori. Un răspuns favorabil al
CC pentru contestația făcută de USR ar veni și în sprijinul Flixbus, care nu ar
putea intra pe piața din România pe orice rută și la orice oră dacă proiectul
actual va rămâne în forma în care este acum.

S-a ajuns la această situație pentru că în România nu a existat nicio inițiativă de


a crea o astfel de platformă online care să poată intra pe piața românească.
USR a contestat legea pentru că ar vrea o liberalizare totală, care în actuala
formă a Plx 12/2023 nu este posibilă decât după perioada de 3 ani de
liberalizare treptată, cu reguli stabilite tot de Ministerul Transporturilor, de ARR și
ISCTR, cu autogări, trasee, orare prestabilite.

Flixbus a cumpărat licențele de la Eurolines și ar fi principalul beneficiar, dacă s-


ar mai face câteva modificări care să-i fie favorabile. Există niște condiții care au
fost introduse în lege de specialiștii din Ministerul Transporturilor, care nu permit
crearea haosului total, dar încă nu se știe care va fi forma finală a acestui act
normativ.

Fie că actualele firme de transport vor sau nu, legea liberalizării oricum va trebui
să fie votată și promulgată, în cel mai scurt timp, conform cerințelor UE. Deja
Consiliul Concurenței trage la răspundere Ministerul Transporturilor pentru că nu
a făcut liberalizarea la timp pentru transporturile rutiere de persoane și s-ar fi
creat monopol, așa cum susține și USR. Nimeni nu se gândește la sutele de
trasee care leagă mai multe județe și ar trebui să fie considerate sociale, nu
comerciale, pentru a beneficia inclusiv de subvenții din partea statului, pentru a
nu lăsa țara fără autobuze și microbuze.

Singura parte bună din Plx nr. 12/2023 este că legea ar introduce posibilitatea
de a fi create mai multe stații de oprire pentru autobuze. În prezent sunt rute pe
care nu se poate opri în localitățile cele mai izolate, pentru că nu au fost
introduse stațiile în trasee.
Sute de percheziții pentru
destructurarea rețelelor de crimă
organizată
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 08:24




Polițiștii, împreună cu procurorii DIICOT vor pune în


executare marți peste 260 de mandate de percheziție
domiciliară și 250 de mandate de aducere.

În cadrul unei ample operațiuni, Poliția Română și procurorii DIICOT, cu sprijinul


Jandarmeriei Române, fac, marți dimineața, peste 50 de acțiuni operative,
pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic
de droguri, trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile,
pornografie infantilă, trafic de migranți și criminalitate informatică.

În cadrul operațiunii realizate la nivel național, polițiștii, împreună cu procurorii


DIICOT vor pune în executare peste 260 de mandate de percheziție domiciliară
și 250 de mandate de aducere.

Astfel, sunt desfășurate 37 de acțiuni operative pe linia combaterii traficului de


droguri, urmând a fi puse în executare 212 mandate de percheziție domiciliară și
aproximativ 200 de mandate de aducere, precum și 10 acțiuni operative pe linia
combaterii criminalității informatice, urmând a fi puse în executare 20 de
mandate de percheziție domiciliară.

De asemenea, polițiștii și procurorii fac trei acțiuni operative pe linia combaterii


traficului de persoane, urmând a fi puse în executare 25 de mandate de
percheziție domiciliară, precum și o acțiune operativă pe linia combaterii
traficului de migranți, urmând a fi puse în executare 4 mandate de percheziție
domiciliară.

„Perchezițiile efectuate marți au scopul de a obține probe despre activitatea


ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere
penală a persoanelor implicate, precum și identificarea bunurilor susceptibile de
a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor. Acțiunile urmăresc, în final,
crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor și, nu în ultimul rând,
protecția victimelor infracțiunilor”, potrivit Poliției Române.

(sursa: Mediafax)

UPDATE Vama Isaccea, închisă total


după bombardamentele de noaptea
trecută. O dronă a căzut și a explodat
lângă un bac cu muncitori români
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 08:36




Sursa foto: Captură video Gabor Petru

Rusia a bombardat cu drone în apropiere de localitatea


românească Isaccea în această dimineață. Vama Isaccea a
fost închisă și sunt răniți pe malul ucrainean.

Bombardamentul a fost filmat de un martor iar imaginile au fost difuzate de


Antena 3 CNN.

"Dă-i drumul, că vine! Fugi, că pică aici", spune un bărbat către o altă persoană.

Un zgomot de motor se aude pe fundal, probabil de la drona în picaj.

"Uite, aici a picat direct în vamă", se aude vocea masculină din înregistrare, în
timp ce flacăra portocalie a exploziei umple partea din stânga a cadrului.
Atacul a avut loc la primele ore ale acestei dimineți.

UPDATE: Răniți și distrugeri la Orlovka, după atacul cu


drone
Doi șoferi de camion au fost răniți la Orlovka, în urma atacului cu drone de azi-
noapte, spun surse Antena 3 CNN.

Clădirea Punctului de Trecere a Frontierei, mai multe depozite și aproximativ 30


de camioane au fost avariate iar șase autospeciale au luat foc, afirmă sursele
citate.

UPDATE: Garda de Coastă română anunță că Vama


Isaccea a fost închisă în urma atacurilor rusești
"Traficul prin PTF Isaccea este închis total din cauza atacurilor de azi noapte de
pe partea ucraineană (PTF Orlovka).

Astfel, traficul de ieșire este redirecționat către Galați Rutier.

La acest moment, polițiștii de frontieră din PTF Isaccea operează strict


autovehiculele aflate în punct pe intrare.

Cele doua bacuri care asigură traversarea de pe un mai pe altul al Dunării sunt
ancorate pe malul românesc", se arată într-un comunicat al Gărzii de Coastă.

Corespondent Antena 3 CNN: "Prima dronă a căzut în jurul orei 2:40


dimineața"

"Imaginile au fost surprinse de un voluntar care face aproape săptămânal


drumuri între Isaccea și Orlovka, pe malul ucrainean. Este un voluntar care duce
ajutoare către Ucraina, iar noaptea trecută se îndrepta către Orlovka, urcase pe
bac și aștepta ca acesta să pornească.
Undeva în jurul orei 2:40, a observat cum a căzut prima dronă, la doar câțiva
metri distanță de el. Pur și simplu, lumea a rămas paralizată pe bac. Nu știau ce
să facă, dacă să pornească bacul, sau să nu-l pornească.

Bărbatul le-a cerut celor care pilotau bacul să se pună în mișcare cât mai
repede, ca să se îndepărteze de locul respectiv. În cele din urmă, bacul a fost
pornit.

Din fericire, nu a fost nimeni rănit acolo, însă, din ceea ce a declarat martorul, s-
ar fi înregistrat pagube materiale la punctul de trecere a frontierei de la Orlovka,
pe partea ucraineană.

Corespondent Antena 3 CNN: "Rusia a început să bombardeze și micile


porturi ucrainene"

Sigur, toate acestea vor fi evaluate pe parcursul acestei zile, însă, din păcate,
atacurile cu drone rusești se intensifică și s-au intensificat în ultima perioadă.

Mai întâi au fost vizate porturile Reni și Ismail. Iată că acum dronele au început
să cadă și pe partea aceasta, în porturi mult mai mici.

Totuși, sunt porturi dunărene folosite de Ucraina, fie pentru transportul de


persoane, fie pentru transporturile de marfă care se fac cu ajutorul barjelor", a
relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cătălina Buzoianu.

Nou atac cu drone

Un nou atac cu drone rusești a fost raportat marți dimineață de autoritățile din
regiunea ucraineană Odesa. Atacul a avut loc chiar lângă granița cu România,
în apropiere de localitatea Isaccea, în județul Tulcea. Forțele aeriene ucrainene
spun că dronele rusești au vizat porturile de pe Dunăre, în sudul regiunii Odesa.

Atacuri cu drone Shahed-136 au fost raportate asupra porturilor Reni, Orlivka și


Izmail, potrivit canalului de Telegram al armatei ucrainene. Alertele de raid
aerian au fost activate în zonă în jurul orei 1:00 și au fost ridicate spre dimineață.
Infrastructura portuară a fost afectată, iar mai multe depozite și vehicule au fost
avariate în urma unui atac cu drone în Izmail, a anunțat guvernatorul regiunii
Odesa, Oleh Kiper, marți dimineață pe canalul său de Telegram.

Inițial, Statul Major General ucrainean a spus, marți dimineață, că toate cele 24
de drone Shahed și 11 din cele 12 rachete de croazieră au fost interceptate în
timpul atacului rusesc care a vizat infrastructura portuară din regiunea Odesa.

MApN solicită Parlamentului


aprobare pentru achiziția avioanelor
F-35
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 09:16





Sursa foto: Hepta

Ministerul Apărării Naționale solicită aprobarea prealabilă a


Parlamentului pentru inițierea procedurii de atribuire a
acordurilor aferente achiziției a 35 de avioane F-35 în cadrul
programului de înzestrare „Avion multirol de generația a V-
a, F-35, prin programul Foreign Military Sales (FMS).

Potrivit solicitării MApN transmisă către Parlament, continuă demersurile pentru


achiziția de noi echipamente militare care să contribuie la dezvoltarea și
menținerea unor capabilități de apărare robuste și reziliente, credibile,
interoperabile, flexibile și eficiente, destinate atât descurajării unei posibile
agresiuni și articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale și viitoare ale
mediului de securitate, inclusiv în spectrul neconvențional, hibrid, cât și
îndeplinirii angajamentelor asumate de România în calitate de membru NATO și
UE.

„Programele de înzestrare au în vedere operaționalizarea țintelor de capabilități


asumate în cadrul procesului NATO și UE de planificare a apărării pentru
realizarea obiectivelor programului pentru transformarea Armatei României până
în anul 2040. Astfel, prin programele de înzestrare vor fi asigurate echipamente
cu destinație militară și sisteme de armament în sprijinul unor categorii de forțe
flexibile, cu un spectru larg de capabilități specifice secolului XXI cu mijloace
care să le asigure supraviețuirea în câmpul tactic, cu o mobilitate și o
cunoaștere situațională extinsă și o putere de fc mărită”, potrivit solicitării MApN
către Parlamentul României.

În ședința CSAT din 11 aprilie a fost aprobată realizarea capabilității


operaționale de apărare aeriană finală, pentru îndeplinirea obiectivelor naționale
de securitate stabilite prin Strategia Militară a României, a misiunilor Armatei
României șia rolului fundamental al Forțelor Aeriene pentru apărarea spațiului
aerian național pe timp de pace, în situații de criză și la război cu avioane F-
35 în două faze: faza I (două escadrile - 32 de avioane), Faza II (1 escadrilă - 16
avioane).

Faza I a programului de înzestrare va fi inițiată anul acesta și presupune


achiziția a 32 de avioane F-35, de motoare, a Suportului logistic inițial, a
Serviciilor de instruire, de simulatoare de zbor și muniții aer-aer și aer-sol pentru
o valoare estimată de 6,5 miliarde de dolari, iar cantitățile de echipamente, altele
decât aeronavele, ce vor fi achiziționate urmeaază a fi stabilite cu exactitate
după inițierea procedurii de atribuire a respectivului contract de achiziție.

(sursa: Mediafax)
Percheziții în Timiș și Caraș-Severin,
la persoane care vindeau droguri
tinerilor
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 09:47




Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate


Caraș-Severin, împreună cu procurorii DIICOT Caraș-
Severin, pun în aplicare, marți, 15 percheziții domiciliare, în
județele Caraș-Severin și Timiș, într-o cauză penală privind
traficul de droguri de risc.

Perchezițiile din Caraș-Severin și Timiș se fac pentru trafic de droguri de risc, de


mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt
susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în
condiţiile legii.

Anchetatorii au reţinut că, în perioada 2022 - septembrie 2023, 15 persoane ar fi


comercializat, în mod repetat, preponderent către tineri, droguri de risc
(canabis), de mare risc (ecstasy, amfetamină și cocaină), precum și substanțe
psihoactive.

Din cercetările efectuate a rezultat că bănuiții ar fi achiziționat substanțele în


cantități mai mari, de la dealeri din județul Timiș, după care le-ar fi porționat „în
doze” și le-ar fi vândut.

La sediul DIICOT Caraș-Severin vor fi duse, în vederea audierii, 15 persoane.

(sursa: Mediafax)

Ucraina afirmă că a fost ucis


comandantul Flotei Rusiei din Marea
Neagră
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 10:30





Sursa foto: Hepta

Forțele speciale ucrainene au declarat că l-au ucis pe


principalul amiral al Moscovei în Crimeea, împreună cu alți
33 de ofițeri, în atacul cu rachete de săptămâna trecută
asupra sediului central al Flotei ruse a Mării Negre din portul
Sevastopol, potrivit Reuters.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns când i-a fost solicitat de către Reuters să
confirme sau să infirme că amiralul Viktor Sokolov, comandantul Flotei Mării
Negre și unul dintre cei mai înalți ofițeri de marină ai Rusiei, a fost ucis.

Cu toate acestea, autoritățile instalate de Moscova la Sevastopol luau măsuri


suplimentare pentru a face față atacurilor sporite ale Ucrainei asupra Crimeei, o
regiune critică ce oferă o platformă de unde Rusia a lansat multe dintre atacurile
sale aeriene asupra Ucrainei în războiul care durează de 19 luni.

Dacă se confirmă, uciderea lui Sokolov ar fi una dintre cele mai semnificative
lovituri ale Kievului asupra Crimeei, pe care Rusia a confiscat-o și anexat-o de la
Ucraina în 2014.

„După lovitura asupra sediului Flotei ruse a Mării Negre, 34 de ofițeri au murit,
inclusiv comandantul Flotei ruse a Mării Negre. Alți 105 ocupanți au fost răniți.
Clădirea sediului nu poate fi restaurată”, au declarat forțele speciale ucrainene
pe aplicația de mesagerie Telegram.

Nu a fost clar cum au numărat forțele speciale ucrainene morții și răniții în urma
atacului.

Reuters nu a putut verifica în mod independent raportul. Fiecare parte a


exagerat uneori pierderile inamicului în război și spune puține lucruri despre
propriile pierderi.

Într-o declarație după atac, Ministerul rus al Apărării a declarat că un militar a


fost dat dispărut, revizuind o declarație anterioară potrivit căreia bărbatul a fost
ucis. Apărarea aeriană a doborât cinci rachete, a precizat ministerul.

Ucraina și-a intensificat atacurile în Marea Neagră și în Peninsula Crimeea și a


început să folosească rachete pe lângă dronele de asalt. Kievul a declarat că
distrugerea flotei rusești din Marea Neagră ar accelera semnificativ sfârșitul
războiului.

La începutul acestei luni, Ministerul rus al Apărării a declarat că Ucraina a atacat


un șantier naval din Marea Neagră cu 10 rachete de croazieră.

Ca un posibil indiciu al gravității recentelor atacuri ucrainene asupra


Sevastopolului, guvernatorul orașului, instalat de Rusia, a organizat luni o
întâlnire pentru a elabora sisteme mai bune de apărare și de avertizare a
atacurilor pentru oraș.
„Înțelegem că am trecut într-o nouă situație care necesită un răspuns sistemic”,
au citat agențiile rusești că guvernatorul Mihail Razvozhayev a declarat
guvernului său.

„Anterior, noi și armata noastră ne-am confruntat cu atacuri din partea unor
vehicule fără pilot ... Acum totul s-a schimbat și trebuie să fim pregătiți pentru
acest tip de amenințare”.

România pierde minim 2% din PIB


prin neaderarea la Schengen.
Ciolacu, acuzații grave la adresa
cancelarului Nehammer
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 11:00





Sursa foto: Hepta

România pierde minim 2% din PIB prin neaderarea la


Spațiul Schengen, a spus, luni seara, premierul Marcel
Ciolacu. Acesta avertizează Austria și pe cancelarul Karl
Nehammer că dacă va fi folosit dreptul de veto nejustificat în
decembrie România va da în judecată Austria la CJUE.

„Ceea ce face cancelarul Nehammer este de neacceptat. Și eu, și domnia sa


suntem trecători. Ai drept de veto. Comisia Europeană, Consiliul European,
Parlamentul European au făcut o recomandare: că România merită acest lucru
de 10 ani. Am îndeplinit absolut toate cerințele tehnice, ai drept de veto dar
trebuie să îl justifici. Eu cât timp sunt prim-ministru nu o să accept ca domnul
cancelar să fie ipocrit și să umilească în continuare România”, spune Marcel
Ciolacu, luni seara, la Antena 3 CNN.
Acesta a mai spus că și România are drepturi și, în plus,
„ține spatele frontului din Ucraina”
„De fapt, România ține spatele frontului din Ucraina. În timp ce România
respectă toate sancțiunile împotriva Rusiei, toate fără excepție, în timp ce
România ajută Rep. Moldova să nu mai fie dependentă de Rusia și în acest
moment, de câteva săptămâni, Rep. Moldova este independentă în ceea ce
privește gazul rusesc, tu, Austria, ești o țară neutră, nu cheltui un euro pentru
înzestrarea Armatei. România își mărește alocarea din PIB de la 2% la 2,5% ca
în acest moment să descurajeze ceea ce dorește să facă Rusia. Și tu vii ca un
ipocrit și spui că România nu are dreptul în Schengen, fără să justifici deloc
veto-ul tău”, a mai spus Ciolacu.

Premierul român acuză Austria că de când a pornit


războiul a cumpărat gaz rusesc de 7 miliarde de euro.
„(Austria - n.r.) în continuare cumpără gaze și petrol din Rusia de când a pornit
războiul de aproape 7 miliarde de euro. Din punctul meu de vedere, bani pe care
Putin îi folosește în economia rusească. Mai departe, în susținerea războiului din
Ucraina. Bani murdari, pătați. Dar tu vii, cu toate că toată lumea demonstrează
că nu e nicio migrație... 2 -3 % trece prin România. Tu vii și spui: Eu mă opun.
Eu voi ataca ca și Guvern dacă în decembrie Austria își va folosi din nou veto-ul.
Voi ataca la Curtea de Justiție a UE. Mai mult, voi cere Consiliului European,
Comisiei Europene, Parlamentului European să fie parte împreună cu România
în acest proces. România pierde minim 2% din PIB prin neaderarea la Spațiul
Schengen”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

Corupție la nivel înalt: Fiul


președintelui din Columbia va fi
judecat pentru spălare de bani
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 11:15



Sursa foto: Hepta

Fiul președintelui din Columbia va fi judecat, fiind acuzat de


îmbogățire ilicită și de spălare de bani. Președintele susține
că nu a știut despre activitățile fiului, potrivit Reuters.

Nicolas Petro, fiul președintelui Columbia Gustavo Petro, va fi judecat într-un


proces de îmbogățire ilicită și spălare de bani. Presupusele infracțiuni s-au
produs în timp ce Nicolas Petro era politician în provincia Atlantico, a declarat
procurorul general.
Petro a fost arestat în Barraquilla, capitala regiunii Atlantico, în iulie împreună cu
fosta sa soție, Daysuris del Carmen Vasquez, care este vizată de acuzații
similare.

În cadrul unei audieri din august, Petro a pledat nevinovat și a anunțat că va


colabora cu procurorii, care îl acuză că a cumpărat proprietăți evaluate la
394.000 de dolari cu bani care nu proveneau din salariul său.

Acordul pe care Petro l-a negociat cu procurorii nu s-a încheiat deoarece


anchetatorii nu au primit informații și dovezi despre implicarea altor persoane,
potrivit procurorului general.

Conform acuzațiilor, Nicolas Petro a primit bani de la traficanții de droguri în


schimbul includerii lor în planurile de pace ale președintelui.

Președintele a negat orice legătură cu activităților ilegale ale fiului său.


Scandalul amenință să împiedice negocierile cu grupările armate din Columbia
privind predarea armelor și încheierea unui tratat de pace.

Activist thailandez, condamnat la 4


ani pentru insulte regale
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 11:30





Sursa foto: Hepta

Un activist și avocat recunoscut, devenit celebru pentru


apelurile sale deschise pentru reformarea puternicei
monarhii thailandeze, a fost condamnat marți la patru ani de
închisoare pentru insulte regale, au declarat un judecător și
avocatul său, potrivit Reuters.

Avocatul pentru drepturile omului Arnon Nampa este cunoscut pentru discursul
său care a rupt tabuurile în timpul protestelor pro-democrație din 2020, în timpul
căruia a cerut o dezbatere publică privind rolul puternicului rege al Thailandei.
Arnon a negat că ar fi comis vreo infracțiune.

Legea thailandeză privind lezmajestate protejează palatul de critici și prevede o


pedeapsă maximă de 15 ani de închisoare pentru fiecare insultă percepută la
adresa monarhiei, o pedeapsă condamnată pe scară largă de grupurile
internaționale pentru drepturile omului.

„Încercăm să obținem eliberarea sa pe cauțiune”, a declarat pentru Reuters


avocatul lui Arnon Nampa, Krisadang Nutcharus.

Verdictul a fost primul din cele 14 cazuri de lezmajestate împotriva lui Arnon,
unul dintre sutele de persoane care au fost acuzate în temeiul acestei legi, una
dintre cele mai stricte din lume.

El a fost unul dintre liderii mișcării pro-democrație condusă de tineri care a


cuprins capitala Bangkok în 2020, atrăgând sute de mii de oameni în stradă.

Protestatarii au cerut ca fostul prim-ministru Prayuth Chan-ocha să demisioneze


după ce a ajuns la putere printr-o lovitură de stat, precum și reformarea
monarhiei și abolirea legii privind insultele regale, cunoscută sub numele de
articolul 112 din codul penal.

Începând cu luna trecută, cel puțin 257 de persoane au fost acuzate de 112 din
2020, potrivit grupului de asistență juridică, Thai Lawyers for Human Rights. De
obicei, palatul nu comentează legea.
›››
Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Avertisment planetar: Suprafața de


gheață din Antarctica, la un nivel
alarmant
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 12:00




Sursa foto: Hepta

Gheața care înconjoară Antarctica a atins un nivel record în


iarna recent încheiată, a anunțat Centrul Național de Date
despre Zăpadă și Gheață din SUA (NSIDC). Astfel, temerile
oamenilor de știință privitoare la impactul schimbărilor
climatice asupra polului sud cresc, potrivit Reuters.

Cercetătorii avertizează că schimbarea poate avea consecințe grave pentru


animalele care trăiesc pe gheață. Mărimea suprafeței de gheață care acoperă
marea din jurul Antacticii a ajuns pe 10 septembrie la 16,96 milioane de kilometri
pătrați.
Este cea mai mică suprafață înregistrată iarna de când se fac înregistrări prin
satelit. Acestea au început în 1979, a spus NSIDC. În prezent suprafața este cu
aproximativ 1 milion de kilometri pătrați mai mică decât recordul precedent
stabilit în 1986.

„Nu este doar un record, ci este un record extrem", a spus Walt Meier, unul
dintre specialiștii NSIDC.

NSIDC a mai anunțat că statisticile nu sunt definitive și că o analiză completă va


fi finalizată luna următoare.

Un alt record a fost atins în Antactica în timpul ultimei veri. Atunci, mărimea
suprafeței cu gheață a fost cea mai mică depășind recordul stabilit în anul
anterior.

(sursa: Mediafax)

Sebastian Burduja anunță o finanțare


americană de 57 de milioane de
dolari pentru centrala de la
Cernavodă
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 12:30





Exim SUA a aprobat o finanţare de 57 de milioane de dolari
pentru studii de inginerie şi fezabilitate la construcţia
unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, a anunţat ministrul
Energiei, Sebastian Burduja, pe Facebook.

„Am început cu energie bună săptămâna. Veştile bune au venit din Washington,
unde Exim SUA a aprobat în unanimitate o finanţare de 57 de milioane de dolari
pentru studii de inginerie şi fezabilitate pentru pregătirea construcţiei unităţilor 3
şi 4 de la Cernavodă. Un proiect pe care îl vom vedea finalizat peste 8 ani de
zile, iar pentru asta trebuie să facem paşi în fiecare zi. Şi facem”, a scris acesta.

Ministerul Energiei a transmis, săptămâna trecută, intenţia guvernului Canadei


de a acorda 3 miliarde de dolari canadieni pentru finanţarea noilor reactoare
nucleare CANDU ale centralei de la Cernavodă.
România a semnat un Memorandum de Înţelegere cu Canada, în august 2021,
pentru consolidarea şi susţinea cooperării în proiecte civile de energie nucleară,
ca urmare a unei relaţii de 55 de ani între Canada şi România în industria
nucleară, scrie incomemagazine.ro.

Interesul pentru finanţarea proiectului Unităţilor 3 şi 4, în valoare de 3miliarde


dolari canadieni, anunţat de guvernul canadian, completează interesul exprimat
de SUA, prin US Exim Bank, de a finanţa serviciile tehnice furnizate pentru
aceleaşi unităţi.

Nuclearelectrica este compania naţională românească producătoare de energie


electrică, termică şi combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea
Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi
acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

Sucursala CNE (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare


CANDU, printre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale
nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear, şi se află în curs de
realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziţia unei linii de procesare
a concentratului de uraniu, în vederea susţinerii proiectelor de investiţii pe
termen lung ale companiei.

Capacităţile de producere a energiei nucleare nu au emisii de CO2, sunt


disponibile 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, au o dependenţă extrem de
redusă de factorul climatic şi sunt sigure. Exploatarea Unităţilor 1 şi 2 a evitat
eliberarea a 205 milioane de tone de CO2 de la punerea în funcţiune.

Valoarea de tranzacţionare din


primele 8 luni la BVB a depăşit
recordul înregistrat în tot anul 2022
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 15:15




Valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de


instrumente financiare listate pe Piaţa Reglementată a
Bursei de Valori Bucureşti a ajuns la un nou nivel record în
perioada ianuarie-august 2023.

Tranzacţiile totale au atins 24,5 miliarde lei, echivalentul a cinci miliarde de euro
în primele opt luni ale acestui an. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022,
nivelul este cu 60% mai ridicat, conform unui comunicat al BVB, citat de Ziarul
Financiar.

„Ceea ce este remarcabil la nivelul consemnat până acum în acest an este că


doar de două ori până acum în istoria BVB valoarea totală de tranzacţionare cu
toate tipurile de instrumente financiare de pe Piaţa Reglementată a BVB a mai
depăşit 20 miliarde lei. Astfel, un nivel peste acest prag a mai fost înregistrat la
nivelul unui an întreg în 2021 (20 miliarde lei) şi în 2022 (23,2 miliarde lei)”, scriu
reprezentanţii BVB.

Al doilea indicator de lichiditate, cel al valorii medii zilnice, a consemnat un


avans procentual similar şi a ajuns la nivelul de 147 milioane lei, echivalentul a
30 milioane euro. Cel de-al treilea indicator de lichiditate, reprezentat de
numărul tranzacţiilor a trecut, a atins la finalul primelor opt luni din acest an
pragul de un milion de tranzacţii.
Cele mai lichide cinci societăţi listate la BVB în funcţie de valoarea totală de
tranzacţionare realizată pe primele opt luni au fost Hidroelectrica (H2O), Fondul
Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP) şi Romgaz
(SNG).

„Piaţa de capital din România traversează una dintre cele mai bune perioade din
istorie şi ceea ce vedem acum reprezintă rezultatul unui cumul de factori şi al
eforturilor depuse de BVB şi de comunitatea pieţei de capital în ultimii cinci ani
(…) Exemplul Hidroelectrica poate fi replicat, evident păstrând proporţiile, şi de
alte companii din portofoliul statului relevante pentru economia românească”, a
declarant Radu Hanga, preşedintele BVB.

Numărul investitorilor de pe piaţa de capital din România a continuat să crească


şi a ajuns la finalul primului semestru din 2023 la aproape 160.000 de investitori,
potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparaţie,
în 2019 erau aproape 54.000 de investitori. Acest lucru înseamnă o creştere de
200% realizată într-un ultimii cinci ani. Mai mult, odată cu depăşirea pragului de
150.000 investitori, piaţa de capital din România a ajuns la un nou maxim istoric,
scrie BVB.

(sursa: Mediafax)

Droguri vândute în școli și licee din


Târgoviște cu 50 de lei doza, dar și
pe datorie
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 15:30





Elevi de liceu și de școală generală din Târgoviște, județul
Dâmbovița, erau aprovizionați cu droguri contra sumei de 50
de lei per doză de trei persoane la care au loc, marți,
percheziții. Dealerii vindeau droguri și „pe datorie”.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și


Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița împreună cu polițiști din cadrul SCCO
Dâmbovița fac, marți, 8 percheziții domiciliare, în municipiul Târgoviște și în alte
3 localități de pe raza județului Dâmbovița într-o cauză penală privind traficul
de droguri de risc.

S-a reţinut că, în perioada august – septembrie 2023, trei persoane au


comercializat, în mod repetat, pe raza municipiului Târgoviște, inclusiv către
tineri din școli și licee, cantități de canabis cu suma de 50 lei pentru un gram.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că unul dintre făptuitori achiziționa drogul
de risc „pe datorie”, iar din suma încasată după comercializare achita costul
drogurilor cumpărate.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și


Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița vor fi duse, pentru audieri, 26 de
persoane.

(sursa: Mediafax)

Cultiva canabis într-o seră și vindea


apoi drogurile cu 70 de lei gramul
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 16:00




Sursa foto: Hepta

Procurorii DIICOT și polițiștii BCCO din Bacău fac marți trei


percheziții într-un dosar în care un individ este bănuit că a
cultivat canabis într-o seră și vindea apoi drogurile cu 70 de
lei gramul.
Perchezițiile au loc în județul Bacău într-un dosar privind traficul de droguri de
risc.

Din cercetări a rezultat că de la începutul anului 2023 un individ a cultivat plante


de canabis, într-o seră amplasată într-o localitate din zona rurală a județului, în
scopul comercializării.

Acesta vindea drogul de risc către consumatori de pe raza județului Bacău


pentru suma de 70 lei pentru un gram.

Audierile în acest caz se vor desfășura la sediul DIICOT Bacău.

(sursa: Mediafax)

Experții polonezi confirmă că racheta


care a căzut în Polonia a fost
ucraineană
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 16:15





Sursa foto: Hepta

Experții polonezi au confirmat că racheta care în noiembrie,


anul trecut, a căzut peste o fermă din sudul Poloniei și a
ucis două persoane a fost lansată din Ucraina, au anunțat
surse citate de Reuters.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru ziarul Rzeczpospolita că racheta


care a aterizat în satul Przewodow aparținea apărării aeriene ucrainene și a fost
trasă din Ucraina.

„Această rachetă are o autonomie de 75 km până la 90 km. La acea vreme,


pozițiile rusești se aflau într-un loc din care nu puteau trimite rachete până la la
Przewodow", a explicat sursa.
Ucraina a negat că una dintre rachetele sale a aterizat în Polonia. Incidentul a
alimentat temerile că războiul din Ucraina s-ar putea extinde implicând și țările
NATO.

(sursa: Mediafax)

Alegeri interne, vineri, la UDMR


de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 16:30




Sursa foto: FB Kelemen Hunor


Vineri vor avea loc, la Cluj-Napoca, alegeri interne la
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR).
Printre alții, va fi votat și noul președinte executiv al
formațiunii.

Ședința Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) va avea loc, vineri,


începând cu ora 12.00 la Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative
din Cluj-Napoca.

Președintele UDMR Kelemen Hunor va susține un discurs politic.

De asemenea, va fi ales președintele Consiliului Reprezentanților Unionali, se


vor alege președintele executiv al Uniunii și vicepreședinții executivi.

(sursa: Mediafax)

Erdogan:Turcia va sprijini
candidatura Suediei la NATO dacă
SUA își va onora promisiunea privind
F16
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 17:45





Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a anunțat marți că
Turcia va sprijini candidatura Suediei la NATO dacă SUA își
va onora promisiunea privind avioanele F-16.

Parlamentul Turciei își va păstra promisiunea de a ratifica candidatura la NATO


a Suediei dacă administrația președintelui american Joe Biden va permite
vânzările de avioane F-16 către Ankara, a declarat președintele Recep Tayyip
Erdogan, potrivit presei turcești citate de Reuters.

Erdogan a mai spus că ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, și


secretarul de stat Antony Blinken au discutat despre aderarea Suediei la NATO,
săptămâna trecută, la New York.

Administrația americană leagă vânzările de avioane de luptă F-16 de ratificarea


candidaturii Suediei, a explicat Erdogan.
„Dacă SUA își respectă promisiunile, parlamentul nostru își va respecta propria
promisiune. Parlamentul turc va avea ultimul cuvânt cu privire la aderarea
Suediei la NATO", a precizat președintele Turciei.

Ungaria și Turcia sunt ultimele țări NATO care nu au aprobat la nivel


parlamentar candidatura Suediei. Probleme asemănătoare a avut și Finlanda
care a reușit să devină membră a alianței militare în primăvara acestui an. Cele
două țări nordice au renunțat la neutralitate și au decis să intre în NATO după
izbucnirea războiului din Ucraina.

(sursa: Mediafax)

Kelemen Hunor: Nu rezolvăm nimic


cu moțiunea de cenzură
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 18:27





Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că șansele
Opoziției de a demite Guvernul prin moțiune de cenzură
sunt „zero”. De asemenea, el spune că a primit „sugestii din
partea liberalilor să existe o moțiune de cenzură”, dar că
parlamentarii PNL nu ar fi fost lăsați să voteze.

„Eu am discutat cu dl. președinte Drulă în aceste zile și i-am spus punctul meu
de vedere, că vreau să rezolv câteva probleme, fiindcă șansele noastre să dăm
jos guvernul sunt zero. Au 60%. Când au 60% o moțiune de cenzură este, din
punct de vedere mediatic, un lucru interesant, dar nu rezolvi nimic. Eu am vrut
să rezolv problema instituțiilor de cultură, problema autonomiei locale, am
obținut aceste lucruri. Deci noi nu putem să dăm jos guvernul, dar am reușit să
rezolvăm probleme importante”, spune Kelemen Hunor.
Liderul UDMR precizează că nu a văzut forma finală a proiectului de lege privind
măsurile fiscale.

„Este adevărat că au existat dinspre PNL sugestii să existe o moțiune de


cenzură, dar când am întrebat dacă votează o moțiune de cenzură au spus că
nu. Atunci de ce să semnăm o moțiune de cenzură? (...) Ei sigur că nu sunt
lăsați să iasă la vot și dacă nu mergi la vot nu poți să greșești la vot. Ei au
majoritate 60% Nu putem da jos guvernul în acest moment”, încheie Kelemen
Hunor.

(sursa: Mediafax)

Cătălin Drulă: Pe matematica


parlamentară nu există în acest
moment voturile ca o moţiune de
cenzură să treacă
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 19:45





Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat, marţi, că sunt


foarte mici şanse ca formaţiunile Opoziţiei să depună o
moţiune de cenzură după ce Guvernul îşi asumă
răspunderea pe pachetul de legi privind măsurile fiscale,
având în vedere că acestea că nu vor reuşi să adune
numărul de voturi necesar pentru ca moţiunea să fie
adoptată.

"Singurul remediu care să facă ceva în practică împotriva acestui pachet de legi,
să prevină intrarea în vigoare şi anularea lui, este atacul la Curtea
Constituţională. E o matematică foarte simplă, PSD şi PNL au 65% din acest
Parlament, iar PNL, prin reprezentanţi de frunte, preşedinte al partidului Nicolae
Ciucă, secretarul general Lucian Bode, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş şi
ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, susţin acest pachet. În mod logic, pe
matematica parlamentară în care Iohannis a făcut această majoritate împotriva
firii, cu voturile PNL în mâna domnului Ciolacu, nu există în acest moment
voturile ca o astfel de moţiune să treacă", a afirmat Cătălin Drulă, la Palatul
Parlamentului.

El a adăugat că există şi posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură, iar pe


această temă USR va avea discuţii "până în ultimul moment".

"Vom încerca şi acea depunere, dar metoda prin care putem opri intrarea în
vigoare a acestui pachet odios şi anularea lui este pronunţarea CCR", a
menţionat Drulă.

TikTok investește în lupta împotriva


dezinformării
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 20:45





Sursa foto: Hepta

TikTok publică al doilea raport al platformei sub Codul UE


de Bune Practici privind Dezinformarea, care include peste
2.600 de data points din cadrul a 30 de țări membre UE și
SEE (Spațiul Economic European) pentru perioada 1
ianuarie - 30 iunie 2023. Acesta are la bază primul raport de
referință de la începutul acestui an și oferă comunității o
actualizare a progresului pe care platforma l-a făcut pentru a
combate răspândirea dezinformării, alături de partenerii din
industrie.

Încurajarea rezilienței în comunitatea europeană


Pe lângă protejarea experienței TikTok prin eliminarea dezinformării dăunătoare,
platforma continuă să investească în inițiative pentru a conecta comunitatea la
informații oficiale.

· Competențele media în Europa de Est: În primele șase luni ale anului 2023,
TikTok a lansat campanii de media literacy în opt țări est-europene pentru le
oferi oamenilor informații atunci când interacționează cu conținutul legat de
războiul din Ucraina care poate conține dezinformare. În România și alte țări din
regiune, TikTok a lucrat cu Lead Stories pentru a crea o serie de videoclipuri
care să îi ajute pe oameni să învețe cum să evalueze critic sursele conținutului
pe care îl văd online.

Comunicat de presă furnizat și asumat de LION COMMUNICATION SERVICES

Citește comunicatul în întregime la


adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?
comunicatId=18377

(sursa: Mediafax)

Shakira, noi acuzații. Un procuror


spaniol a depus cea de-a doua
plângere fiscală împotriva ei
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 20:50





Sursa foto: Hepta

Un procuror spaniol a depus o a doua plângere fiscală


împotriva cântăreței columbiene Shakira, acuzând-o că a
fraudat statul cu 6,6 milioane de euro în 2018, potrivit cererii
de anchetă consultată marți de Reuters.

Cunoscută drept Regina muzicii pop latino, Shakira a optat să fie judecată în
noiembrie la Barcelona într-un proces în care neagă că nu a plătit impozite de
14,5 milioane de euro pentru perioada 2012-2014, fapt pentru care ar putea fi
închisă până la opt ani.
În noul caz, procurorul susține că, în 2018, Shakira a omis să declare profituri de
12,5 milioane de dolari din plata unui avans pentru turneul său El Dorado World
Tour.

La acea vreme, ea avea o relație cu Gerard Pique de la FC Barcelona și locuia


în oraș cu cei doi copii ai lor.

Procurorii susțin că ea era rezidentă în Spania și, prin urmare, era obligată să își
impoziteze acolo toate veniturile mondiale, indiferent de locul în care au fost
obținute. În schimb, spun ei, ea a deturnat banii către "companii cu sediul în țări
cu impozitare redusă și opacitate ridicată".

Artista în vârstă de 46 de ani, care a vândut milioane de discuri în întreaga lume,


este acuzată că nu a plătit 6,6 milioane de euro, impozit pe venit și dobânzi.

Echipa de avocați a Shakirei a declarat că aceasta nu a primit nicio notificare cu


privire la noul caz din Miami, unde se află acum.

În ce privește primul proces, Shakira s-a apărat spunând că, în perioada 2012-
2014, cea mai mare parte a veniturilor ei au provenit din turneele sale şi că ea
nu a locuit mai mult de şase luni pe an în Spania, condiţie necesară pentru a-şi
stabili reşedinţa fiscală în ţară. Până în 2015 şi-a menţinut reşedinţa fiscală în
insulele Bahamas.

Artista ceruse să se renunțe la acizații, dar recursul a fost respins în mai 2022
de către un tribunal din Barcelona. Ulterior, Shakira spunea că drepturile îi sunt
„încălcate total” și că procuratura spaniolă folosește „metode abuzive”.

Militarii israelieni au primit noile


tancuri Barak, cu inteligenţă
artificială, senzori şi camere
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 22:30




Sursa foto: Hepta

Israelul a dezvăluit marţi noul său tanc Barak pentru Corpul


Blindat al Forţelor Terestre, o platformă echipată cu
inteligenţă artificială, senzori, radar şi camere mici, scrie
Monitorul Apărării și Securității, care citează
defensenews.com.

Ministerul Apărării a declarat că sistemele tancului vor oferi superioritate trupelor


israeliene prin dezvăluirea locaţiilor inamice şi furnizarea de ţinte pentru trupele
aflate pe câmpul de luptă pe baza tehnologiei de observare periferică la 360 de
grade.
„Tancul Barak a fost proiectat pe baza unui concept de antifragilitate, cu scopul
de a oferi soldaţilor IDF [Forţele de Apărare Israeliene] un sistem de arme cu
flexibilitate încorporată, care le va permite să câştige în toate situaţiile de luptă”,
a declarat generalul de brigadă Oren Giber, care conduce direcţia de vehicule
blindate a ministerului. Barak, la fel ca tancurile Merkava din generaţiile
anterioare, a fost dezvoltat de direcţia de vehicule blindate de luptă a
Ministerului Apărării, cunoscută local sub numele de MANTAK, a declarat
ministerul pentru Defense News.

Israelul nu a specificat numărul de tancuri comandate sau costul contractului,


dar a precizat că un tanc Barak este aproximativ la preţ cu un Merkava 4M, deci
în jur de trei milioane euro, chiar dacă are o tehnologie superioară.

Introducerea la unităţile operative a tancului Barak vine la aproximativ două


decenii după ce tancurile Merkava 4 au intrat în dotarea armatei. Dezvoltarea
noului tanc Barak a durat cinci ani şi a fost testat în ultimul an.

Ministerul a declarat că se aşteaptă să furnizeze armatei zeci de tancuri în


fiecare an, prima brigadă Barak urmând să fie complet echipată în aproximativ
doi ani.

Tancurile Merkava 4 vor intra în dotarea forţelor de rezervă, a mai precizat sursa
citată.

(sursa: Mediafax)

Recursul lui Alexei Navalnîi la


condamnarea de 19 ani de
închisoare, respins de judecătorii
ruși
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 22:38




Sursa foto: Hepta

Un judecător din Moscova a respins, marți, recursul lui


Alexei Navalnîi la condamnarea de 19 ani de închisoare,
relatează skynews.com.

Curtea de apel a respins apelul lui Alexei Navalnîi la condamnarea de 19 ani de


închisoare pentru „extremism”. El este condamnat și la 11 ani și jumătate pentru
fraudă și alte acuzații.
Politicianul în vârstă de 47 de ani s-a întors voluntar în țară în 2021. A fost
arestat imediat când a aterizat și este închis în Melekhovo, la aproximativ 235
km est de Moscova.

Navalnîi este închis în Melekhovo, la aproximativ 235 km est de Moscova, dar


va fi mutat într-o colonie cu regim special.
›››
Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Lockheed Martin, copleşiți de


comenzile de F-35: depăşesc
capabilitatea de producţie a
companiei. România plătește 6,5
miliarde de dolari
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 23:03





Sursa foto: Hepta

Comenzile numeroase de avioane F-35 de la compania


americană Lockheed Martin, deşi profitabile, par să
provoace preocupări în rândul experţilor şi al
reprezentanţilor Forţelor Aeriene ale SUA, care se tem că
nu vor putea creşte numărul avioanelor serviciului american.

Comenzile pentru aceste avioane depăşesc acum capabilitatea de producţie a


companiei, a declarat un general american din cadrul Forţelor Aeriene, pentru
Breaking Defense, şi deşi serviciul vrea să crească rata de achiziţii pentru F-35,
linia de producţie, plus limitele bugetare, fac acest lucru „imposibil în viitorul
apropiat”.

Generalul-locotenent Richard Moore, şeful adjunct pentru programe şi planuri în


cadrul Forţelor Aeriene, a declarat: „Cred că Lockheed va trebui să crească
producţia pentru a face faţă cererilor internaţionale. Au deja comenzi care
depăşesc ceea ce produc acum”.

Acest lucru a fost observat şi de alţi experţi, care cred că LM are prea multe
comenzi pentru cât poate să producă în viitorul apropiat. Obiectivul companiei
este de a produce 156 de avioane pe an, începând cu 2025, însă acest obiectiv
pare să nu se mai potrivească acum cu cererile de avioane.

Compania are peste 2.500 de avioane comandate în prezent pe o perioadă de


14 ani, susţine analistul JJ Gertler, de la Teal Group. Asta înseamnă 180 de
avioane pe an – dacă perioada de producţie rămâne 14 ani – o rată de producţie
la care LM spera înainte de pandemie, însă care este cu 24 mai mult decât
obiectivul anual curent, de 156.

Gertler însă se întreba dacă SUA va lăsa alte ţări să achiziţioneze avioane
înaintea lor sau dacă va insista să primească întâi Forţele Aeriene Americane
aeronavele F-35 şi să aştepte celelalte state care doresc acelaşi tip de avioane.

Creşterea capacităţii de producţie nu este însă o misiune uşoară, întrucât este


necesar ca toţi furnizorii LM să fie pe aceeaşi lungime de undă.

Şi România cumpără F-35. Într-un program de achiziţie care ajunge la 6,5


miliarde de dolari, România cumpără, în două etape, 48 de avioane. În prima
etapă, va achiziţiona două escadrile, adică 32 de avioane, iar în a doua etapă va
cumpăra o escadrilă de 16 aeronave.
›››
Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Efectivul salariaților continuă să


crească la maxime istorice, a spus
Boloș la o întâlnire cu FMI
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 23:00




Sursa foto: Marcel Bolos/antena3

Față de economiile similare din regiune, România


înregistrează un nivel mai redus al inflației, iar efectivul
salariaților continuă să crească la maxime a spus ministrul
Marcel Boloș, vizitat de o echipă a FMI, condusă de Jan
Kees Martijn, șeful misiunii pentru România.

În contextul vizitei anuale sub temeiul Articolului IV din Statutul Fondului


Monetar Internațional în România, ministrul Marcel Baloș a avut luni seară o
întrevedere cu o echipă a FMI condusã de Jan Kees Martijn, șeful misiunii
pentru România.

Discuțiile au inclus o gamă largă de subiecte, printre care politica fiscală,


evoluțiile macroeconomice recente și reformele structurale asumate de România
prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Rata anuală a inflației și-a continuat traiectoria descendentă, ajungând în iulie
la o singura cifră. Comparativ cu economiile similare din regiune, înregistrăm un
nivel mai redus al inflației, față de Ungaria, Polonia și Cehia. Scăderea ratei
inflației în primele șapte luni ale anului a fost antrenată în principal de dinamica
prețurilor energiei și combustibililor. În ceea ce privește piața muncii, România
manifestă reziliență, efectivul salariaților continuând să crească la maxime
istorice, preponderent pe seama angajărilor din sectorului privat. Dinamica
puterii de cumpărare rămâne în teritoriul pozitiv, în contextul unei creșteri
salariale superioare ratei inflației. Pe partea de resurse, serviciile au rămas
principalul motor al creșterii, cu un aport de 1,8 puncte procentuale în primul
semestru, în vreme ce, pe partea de cerere, structura creșterii economice în
prima jumătate a anului a fost mai favorabilã investițiilor, comparativ cu aceeași
perioadã a anului trecut”, le-a explicat ministrul Marcel Boloș membrilor
delegației.

Echipa FMI a transmis că apreciazăã și încurajează angajamentul și eforturile


Guvernului României de a implementa reforme și politici economice
responsabile, pentru a asigura un climat favorabil dezvoltării durabile. De
asemenea, a subliniat nevoia de a identifica și implementa mãsuri de
consolidare fiscală, inclusiv reducerea cheltuielilor neesențiale și îmbunătățirea
colectãrii veniturilor. În plus, au evidențiat importanța continuării reformelor
structurale pentru stimularea creșterii economice și pentru crearea unui mediu
favorabil investițiilor.

„În ceea ce privește politica bugetară, știți că pentru România a fost declanșată
procedura de deficit excesiv. În acest context, am prezentat măsurile pregãtite
de Guvern care au ca obiectiv general consolidarea fiscal-bugetară a României,
prin administrarea eficientă a veniturilor publice, dar și pentru utilizarea eficientă
a resurselor alocate pentru finanțarea cheltuielilor publice, inclusiv măsuri de
combatere a evaziunii fiscale dar și pentru gestionarea eficientă a patrimoniului
și resurselor”, a completat ministrul Marcel Boloș.
Cele două părți au convenit să poarte o nouă serie de discuții în cursul
săptămânii viitoare, zilele acestea urmând ca FMI să aibă întâlniri cu
reprezentanți Băncii Naționale, ai altor agenții guvernamentale, cu reprezentanți
ai sectorului privat și ai organizațiilor neguvernamentale.

Consultãrile constituie un exercițiu de supraveghere care este obligatoriu pentru


toate statele membre. Scopul consultãrilor în baza Articolului IV este
examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor
recomandãri generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare și
economice de urmat pentru asigurarea stabilitãții și a unei evoluții pozitive la
nivelul economiei.

(sursa: Mediafax)

România, obligată să recunoască


familiile formate din persoane de
același sex
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 23:45





Sursa foto: Hepta

România este obligată să recunoască familiile formate din


persoane de același sex, după ce CEDO a respins o
contestație depusă de Guvern, anunță ACCEPT într-un
comunicat de presă.

Obligația României de a proteja și recunoaște familiile formate din persoane de


același sex este reconfirmată de Colegiul de judecători ai Marii Camere, care a
respins contestația depusă de Guvernul României în cazul Buhuceanu și
Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României.

Astfel, spune ACCEPT, decizia CEDO pronunțată în luna mai a acestui an


rămâne definitivă, la fel ca obligația Guvernului și Parlamentul României de a
adopta măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea legală a
tuturor familiilor.

„Nu mai există căi de atac prin care statul să se sustragă de la obligațiile pe care
le are față de proprii cetățeni. Este momentul ca România să facă pasul firesc,
pentru care majoritatea populației se declară pregătită. Zeci de mii de români au
așteptat încrezători concluzia Colegiului de judecători ai Marii Camere, format
din reprezentanți ai țărilor membre, după ce Guvernul a hotărât să amâne
implementarea Hotărârii CEDO care-l găsește vinovat pentru încălcarea
Articolului 8 al Convenției Europene, privind viața de familie. Declarația de
inadmisibilitate a contestației nu a întârziat să apară, valorile europene fiind
clare și asumate de majoritatea covârșitoare a statelor membre. Cu toate
acestea, realitatea arată că fiecare zi în care România a întârziat să ia măsuri a
adus prejudicii reale cuplurilor formate din persoane de același sex”, informează
asociația citată.

Atitudinea statului român față de această problemă urgentă cu care se confruntă


familiile LGBT „este o dovadă de nepăsare care afectează România pe mai
multe paliere”, transmite ACCEPT.

„Dincolo de nerespectarea angajamentelor luate de România față de partenerii


europeni în baza convențiilor și tratatelor la care este parte, cei care au de
suferit din cauza lipsei unei legislații care să asigure protecție și recunoaștere
familiilor formate din persoane de același sex rămân, în continuare cetățenii.
Tratamentul la care statul îi supune este unul nedemn și profund condamnabil.
Deși formează familii bazate pe iubire și respect reciproc și își îndeplinesc toate
obligațiile și îndatoririle în fața statului, persoanele LGBT sunt condamnate la
invizibilitate și nesiguranță în lipsa unor legi adaptate realităților sociale. Nu se
pot vizita la spital, nu pot moșteni bunurile obținute împreună de-a lungul vieții,
nu pot beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului în cazul în care
celălalt partener nu are o sursă de venit”, se menționează în comunnicat.
Conform asociației, o componentă importantă a exodului cu care se confruntă
România în acest moment reprezintă un rezultat al atitudinii statului față de
drepturile omului, iar „mulți români au decis să părăsească țara în ultimii 30 de
ani pentru a-și putea întemeia o familie, lăsându-și în urmă părinții”.

„Încercarea statului român de amâna încă o dată recunoașterea și protecția


familiilor noastre a eșuat. Nu mai există absolut nici un motiv care ar putea fi
invocat pentru a justifica continuarea discriminării prin lege într-un stat
democratic. Familiile noastre sunt parte a acestei societăți și trebuie să fie
tratate egal acum și protejate juridic fără întârziere!”, declară Florin Buhuceanu
și Victor Ciobotaru, una dintre cele 21 de familii care au dat România în judecată
la CEDO.

(sursa: Mediafax)

Un preot a drogat, agresat sexual și


filmat mai multe femei
de Redacția Jurnalul | 26 Sep 2023 • 23:55





Sursa foto: Foto cu rol ilustrativ

Poliţia spaniolă a arestat un preot în vârstă de 34 de ani din oraşul


Velez-Malaga (sud), acuzat că a agresat sexual cel puţin patru
femei pe care le-a sedat şi le-a filmat, transmite EFE.

Potrivit DC News, surse din cadrul anchetei au declarat pentru agenţia de presă
că bărbatul, care a fost paroh la o biserică din Melilla (oraş autonom spaniol
din nordul Africii) înainte de a fi repartizat la Malaga, se află deja în arest
preventiv, fiind acuzat de patru agresiuni sexuale şi cinci infracţiuni
împotriva vieţii private.

Într-un comunicat, poliţia a precizat că ancheta a început în luna august când o


femeie, care s-a declarat partenera preotului, a denunţat în Melilla că a găsit,
în locuinţa pe care o împărţeau, un hard disk cu fotografii şi înregistrări
video.

În acestea apăreau mai multe femei pe jumătate goale, adormite sau sub
efectul unui sedativ, iar un bărbat efectua cu ele tot felul de practici
sexuale.
După ce au analizat materialul de pe acest hard disk, anchetatorii au reuşit să
identifice cinci victime care au declarat că nu aveau cunoştinţă de existenţa
înregistrărilor şi că nu ştiau că au fost victime ale vreunei infracţiuni de natură
sexuală.

Poliţiştii au descoperit că agresiunile sexuale au fost comise în mod


continuu, în ani şi localităţi diferite, cu ocazia unor excursii ale unor
grupuri de prieteni, printre care şi bărbatul acum arestat.

Acesta ar fi furnizat victimelor un tip de substanţă care le anula starea de


conştienţă pentru a comite agresiunile sexuale.

Agenţii nu exclud posibilitatea ca în oraşele în care a locuit arestatul să existe


mai multe victime, astfel că analizează în continuare materialul care a fost
confiscat de la actualul domiciliu al acestuia, din Velez-Malaga, după arestare,
conform Agerpres.

https://ro.wikipedia.org/wiki/26_septembrie
26 septembrie este a 269-a zi a calendarului gregorian și a 270-a zi în anii bisecți. Mai sunt 96 de zile
până la sfârșitul anului.

Evenimente[modificare | modificare sursă]

1687: Partenonul din Atena, folosit ca depozit


de praf de pușcă de către garnizoana otomană, este parțial distrus după ce a fost
bombardat în timpul Asediului Acropolei de către forțele venețiene.
1905: Albert Einstein publică a treia lucrare a sa din acest an,
„Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”, introducând teoria relativității restrânse.

1973: Concorde face prima traversare continuă


a Atlanticului într-un timp record.

 70: Generalul Titus cucerește Ierusalimul.


 1087: La Westminster Abbey, William al II-lea este încoronat rege al Angliei, și va domni până în
anul 1100.
 1371: Războaiele sârbo-turce: turcii otomani înving trupele sârbe în Bătălia de pe Marița.
 1387: Petru I Mușat, domnul Moldovei, recunoaște suzeranitatea poloneză.
 1493: Papa Alexandru al VI-lea emite bula papală Dudum siquidem spaniolilor, extinzând
acordarea de noi terenuri pe care le-a făcut în bula Inter caetera.
 1580: Sir Francis Drake se întoarce în Anglia după o călătorie în jurul lumii pe mare care a durat
trei ani.
 1687: Partenonul din Atena, folosit ca depozit de praf de pușcă de către garnizoana otomană, este
parțial distrus după ce a fost bombardat în timpul Asediului Acropolei de către forțele venețiene.
 1815: A fost semnat, la Paris, actul de constituire a "Sfintei Alianțe", de către Alexandru I, țarul
Rusiei (1801-1825), Francisc I, împăratul Austriei (1804-1835), și Frederic Wilhelm al III-lea, rege al
Prusiei (1797-1840).
 1874: Are loc, la București, prima competiție internațională din analele sportului românesc - un
concurs de tir (tragere la semn).
 1905: Albert Einstein publică a treia lucrare a sa din acest an, „Despre electrodinamica corpurilor în
mișcare”, introducând teoria relativității restrânse.
 1918: Primul Război Mondial: Începe Bătălia de la Meuse care se va termina în noiembrie cu
victoria decisivă a Aliaților.
 1954: Feribotul japonez Toya Maru s-a scufundat în timpul taifunului Marie în strâmtoarea Tsugaru,
între insulele japoneze Hokkaido și Honshu. Peste 1.000 de oameni au murit.
 1960: La Chicago, Illinois, a avut loc prima dezbatere televizată, înaintea alegerilor prezidențiale
din SUA, între Richard Nixon și John F. Kennedy.
 1960: Fidel Castro anunță sprijinul Cubei pentru U.R.S.S.
 1961: Bob Dylan își face debutul.
 1969: Se lansează Abbey Road, ultimul album înregistrat de Beatles.
 1969: În Bolivia, generalul Alfredo Ovando Candía revine la funcția de președinte printr-o lovitură
de stat.
 1973: Concorde face prima traversare continuă a Atlanticului într-un timp record.
 1983: Ofițerul Stanislav Petrov al Forțelor de Apărare Antiaeriană Sovietică împiedică un război
nuclear când, după ce sistemul său electronic îl avertizează că o rachetă nucleară a fost lansată
din Statele Unite Ale Americii, el refuză să-l considere un atac real.[1] Investigații ulterioare au
confirmat că avertizarea satelitului a fost cauzată de o defecțiune.[2]
 1984: Regatul Unit și China sunt de acord cu un transfer de suveranitate asupra Hong Kongului,
care va avea loc în 1997.
 1989: Ultimele trupe vietnameze părăsesc Cambodgia.
 1991: A patra mineriadă: Minerii revin în Piața Victoriei. Au loc negocieri cu ușile închise, între
reprezentanții minerilor și cei ai conducerii țării. Se obține demisia Guvernului Roman, anunțată la
orele 12:30, din balconul Palatului Victoria. Seara, minerii încearcă să pătrundă în Televiziunea
Română. Au loc scene de violență și de vandalism.
 1999: Președintele egiptean Hosni Mubarak este confirmat de un referendum pentru un al patrulea
mandat de șase ani. Va deține funcția de președinte al Egiptului până în 2011, când va demisiona
în urma unor proteste de masă.
 2002: Timișoara a devenit primul oraș din România cu un sistem de iluminare stradală inteligentă:
pe perioada nopții, când traficul scade foarte mult, are loc o reducere a nivelului de iluminare, fără a
afecta însă siguranța circulației, astfel încât consumul de energie electrică se reduce cu până la
30%.
 2002: Feribotul senegalez supraîncărcat Le Joola s-a răsturnat în largul coastelor Gambiei;
numărul estimat al morților a fost de peste 1.800 de persoane.
 2005: Soldatul american Lynndie England este găsită vinovată în scandalul de tortură de la
închisoarea Abu Ghraib în timpul ocupației din Irak. A doua zi, ea a fost condamnată la trei ani de
închisoare.
 2014: În orașul mexican Iguala, 43 de studenți sunt răpiți și ulterior uciși. Evenimentul a stârnit
proteste masive în toată țara.

Nașteri[modificare | modificare sursă]

Ivan Pavlov, fiziolog, psiholog și medic rus, laureat Nobel

Archibald Vivian Hill, fiziolog englez, laureat Nobel


T.S. Eliot, poet și dramaturg anglo-american, laureat Nobel

 1791: Theodore Gericault, pictor și grafician francez (d. 1824)


 1843: Joseph Furphy, romancier australian (d. 1912)
 1849: Ivan Pavlov, fiziolog, psiholog și medic rus, laureat Nobel (d. 1936)
 1870: Christian al X-lea al Danemarcei (d. 1947)
 1886: Archibald Vivian Hill, fiziolog englez, laureat Nobel (d. 1977)
 1888: T.S. Eliot, poet și dramaturg anglo-american, laureat Nobel (d. 1965)
 1889: Martin Heidegger, filosof german (d. 1976)
 1897: Papa Paul al VI-lea (d. 1978)
 1898: George Gershwin, compozitor american (d. 1937)
 1907: Dan Botta, poet, eseist, dramaturg român (d. 1958)

Martin Heidegger, filosof german

Papa Paul al VI-lea


George Gershwin, compozitor american

 1914: Ștefan Berceanu, medic și dramaturg român (d. 1990)


 1919: Matilde Camus, poetă spaniolă (d. 2012)
 1920: Nicolae Boboc, dirijor și compozitor român (d. 1999)
 1922: Nicolae Romanov, Prinț al Rusiei (d. 2014)
 1928: Vsevolod Moscalenco, fizician din Republica Moldova (d. 2018)
 1928: Sveatoslav Moscalenco, fizician din Republica Moldova (d. 2022)
 1928: Niculae Nedeff, jucător și antrenor român de handbal (d. 2017)
 1934: Aurel Bulgariu, handbalist român (d. 1995)
 1938: Mihai Radan, politician român
 1948: Olivia Newton-John, solistă vocală, actriță australiană (d. 2022)
 1950: Dan Grecu, gimnast și antrenor român
 1952: Viorel Constantinescu, politician român
 1956: Linda Hamilton, actriță americană
 1968: Jim Caviezel, actor american
 1970: Uwe Bein, fotbalist german
 1976: Michael Ballack, fotbalist german
 1981: Serena Williams, jucătoare americană de tenis
 1983: Ricardo Quaresma, fotbalist portughez
 1985: Mirela Pașca, handbalistă română
 1985: Dana Rogoz, actriță și prezentatoare de televiziune română
 1989: Kieran Gibbs, fotbalist englez
 1989: Măriuca Verdeș, interpretă română de muzică populară și religioasă
 1990: Michael Matthews, ciclist australian
 1999: Santiago Buitrago, ciclist columbian
 1999: Dione Housheer, handbalistă olandeză

Decese[modificare | modificare sursă]

 1290: Regina Margareta I a Scoției (n. 1283)


 1866: Carl Jonas Love Almqvist, poet și prozator suedez (n. 1793)
 1877: Hermann Grassmann, matematician și fizician german (n. 1809)
 1909: Apcar Baltazar, pictor român de etnie armeană (n. 1880)
 1978: Jean Fayard, scriitor francez, câștigător al Premiului Goncourt în 1931 (n. 1902)
 1940: Walter Benjamin, filosof german (n. 1892)
 1945: Béla Bartók, compozitor, pianist și folclorist maghiar (n. 1881)

Hermann Grassmann, matematician și fizician german

Robert Palmer, muzician englez

Paul Newman, actor și regizor american

Ioan Gyuri Pascu, muzician și actor român

 1973: Anna Magnani, actriță italiană (n. 1908)


 1976: Lavoslav Ružička, chimist croat, laureat Nobel (n. 1887)
 1978: Karl Manne Georg Siegbahn, fizician suedez, laureat Nobel (n. 1886)
 1990: Alberto Moravia (Alberto Pincherle), scriitor italian (n. 1907)
 1992: Suimenkul Ciokmorov, actor de film sovietic de origine kirghiză (n. 1939)
 1996: Nicu Ceaușescu, politician român (n. 1951)
 1998: Ion Dumitriu, pictor român (n. 1943)
 2004: Ion Aramă, scriitor român (n. 1936)
 2008: Paul Newman, actor și regizor american (n. 1925)
 2013: Sos Sargsian, actor, regizor și scriitor armean (n. 1929)
 2016: Ioan Gyuri Pascu, muzician și actor român (n. 1961)
 2016: Anastasia Istrati, interpretă de muzică populară moldoveană (n. 1942)
 2019: Jacques Chirac, politician francez, fost președinte al Franței în perioada 1995-2007 (n. 1932)

Sărbători[modificare | modificare sursă]

 Ziua Europeană a Limbilor


 Ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare(it) [3]
 Ziua Națională a Contracepției

S-ar putea să vă placă și