CAPITOLUL I

VIATA SI ACTIVITATEA MUZICIANULUI TIMOTEI

POPOVICI
Creionând pe scurt viața și activitatea preotului, profesorului, dirijorului,
compozitorului și folcloristului Timotei Popovici, putem afirma, fără teama de a greși, că el
ocupă un loc de frunte între personalitățile muzicale ale neamului nostru.

1.1 Copilăria şi anii de studii

Acum 136 de ani, în 1870, la Tincova (CaraşSeverin), vedea lumina zilei Timotei, al
patrulea din cei unsprezece copii născuţi din căsătoria preotului Dionisie Popovici cu Elena
Achimescu şi unul din cei cinci rămaşi în viaţă.
Primele două clase ale şcolii generale le-a făcut în sat, unde micul Timo, cum îi
spuneau au săi, a trăit cele dintâi emoţii muzicale în preajma părinţilor suficient de înzestraţi
cu darul cântării pentru a crea o ambianţă propice formării viitorului artist. Şi-a continuat
studiile la gimnaziul, apoi la Institutul pedagogic-teologic din Caransebeş, unde s-a bucurat
de învăţătura admirabilului profesor Antoniu Sequens. În institut, elevul Timotei Popovici s-a
dovedit a fi posesorul unor aptitudini muzicale deosebite. După absolvirea institutului, în vara
lui 1892, se angajează ca dirijor al corului Societăţii române de cântări şi muzică din
Caransebeş.
Tânărul şi talentatul absolvent al preparandiei caransebeşene, „subţire la trup, dar
drept, slab la faţă, dar cu sclipiri de ascuţită inteligenţă şi hotărâre dârză în privire”, cum este
caracterizat de elevul său Gheorghe Şoima, însetat de cunoaştere, dornic de a pătrunde mai
adânc tainele muzicii, devine în vara anului 1893, student al Conservatorului de muzică şi
declamaţiune din Iaşi. Încă din primele săptămâni, tânărul bănăţean se dovedeşte a fi modest
şi activ, ajungând în scurtă vreme unul dintre cei mai apreciaţi studenţi ai conservatorului

Tatăl său, preotul Dionisie, ajutat și de Eftimie Murgu, a luptat din răsputeri şi a reuşit
să dobândească pentru enoriaşii săi din Tincova drepturile materiale acaparate cu forţa de
către un moşier hapsân. Mama, preoteasa Elena, născută Achimescu, era sora pictorului
Trifon din Caransebeş şi rudă cu Ioan Achimescu, cunoscut îndeosebi pentru strângerea de
ajutoare pe seama armatei române care lupta în Războiul de independenţă din 1877. Cu
asemenea părinţi, copilul Tima – cum îi spuneau sătenii – a crescut în dragoste de ţară şi de
neam, în atmosfera cântărilor liturgice, a colindelor şi a cântecelor populare executate cu
multă măiestrie de către rapsozii populari (locali), de renumite tarafuri din împrejurimi ori de
corurile din Lugoj, Caransebeş, Chizătău etc.
După două clase primare făcute în satul natal cu învăţătorul Ion Toma, viitorul
muzician a fost înscris la Caransebeş, unde a terminat şcoala primară în limba germană şi a
urmat patru clase gimnaziale. Tot la Caransebeş, care la sfârşitul secolului al XIX-lea era
unul din însemnatele centre culturale ale Banatului, tânărul Timotei a urmat cursurile
Institutului teologic-pedagogic (ambele secțiuni), pe care l-a absolvit în anul 1893.
Încă din acea perioadă s-a remarcat prin aptitudini muzicale deosebite, căci a pus
pentru prima dată pe note melodiile cântărilor bisericești din Banat care, litografiate, vor fi
folosite la institutul teologic. Absolvind institutul, deși avea numai 22 de ani i s-a încredinţat
conducerea „Societăţii române de cântări şi muzică“ din Caransebeş, unde a funcţionat doar
un an, căci la îndemnul lui Ion Vidu s-a înscris Conservatorul de muzică şi declamaţie din
Iaşi, unde a avut ca profesor între alţii pe Eduard Claudela şi Gavril Musicescu.
Seriozitatea, munca asiduă, calităţile vocale şi interpretative l-au impus curând ca unul
din cei mai remarcabili şi mai activi studenţi, fapt pentru care profesorul Musicescu l-a
solicitat la repetiţiile şi concertele renumitului cor mitropolitan din Iași.
În anul 1902 s-a căsătorit cu Viorica Eva Joandrea, cu care a avut două fiice, Lia
(n. 1906) şi Miorica (n. 1908), şi un fiu, Mircea Victor (n. 1911).
La 1 Decembrie 1918 a participat la Marea Unire de la Alba Iulia, unde a dirijat
piesa Sosit-a ceasul liberării, creaţie ad-hoc a sa. Între 1918-1919 a fost membru în Gărzile
Naţionale Române, înfiinţate în Transilvania după prăbuşirea monarhiei austro-ungare în
toamna anului 1918.

1.2 Profesor la una dintre cele mai renumite instituţii de învăţământ din
Transilvania

După terminarea studiilor, în toamna anului 1895, s-a reîntors în Banatul natal şi a fost
numit învăţător la şcoala primară confesională din Lugoj şi secretar al „Reuniunii de cântări
şi muzică“ de acolo. Datorită studiilor temeinice şi primelor creaţii muzicale, numele său a
devenit tot mai cunoscut, astfel că în august 1896 Consistoriul arhiepiscopesc din Sibiu l-a
numit profesor de muzică la „Şcolile centrale române“ din Braşov, „una dintre cele mai
renumite instituţii de învăţământ din Transilvania acelor vremuri, unde strălucirea unor înain-
taşi, ale căror nume sunt prin ele însele o ilustră recomandare, ca acelea ale lui Ciprian
Porumbescu, Ion Mureşanu sau Nicolae Popovici, confirmă preţuirea de care se bucură în
Transilvania la o vârstă aşa de tânără“, scria Gh. C. Zamfirescu. În oraşul de la poalele
Tâmpei va sta trei ani şi pe lângă munca de catedră va dirija corul Bisericii „Sfântul Nicolae”
din Șchei, corul „Reuniunii meseriaşilor români“, va înfiinţa coruri la bisericile din Braşov-
Vechi, Braşov-Cetate şi corul de copii de pe lângă Biserica „Sfântul Nicolae”, cu care a
susţinut adevărate concerte în multe localităţi din împrejurimi.
La 1 septembrie 1899, în urma unui schimb de catedre cu George Dima, Timotei
Popovici s-a stabilit la Sibiu. În oraşul de pe Cibin a desfăşurat o activitate rodnică aproape
patru decenii. Până în anul 1919 a funcţionat ca profesor de muzică vocală şi instrumentală la
Institutul teologic-pedagogic (ambele secţiuni), apoi tot ca profesor de muzică la Şcoala
normală confesională „Andrei Şaguna“. Temporar a ocupat acelaşi post şi la Şcoala civilă de
fete a „Asociaţiunii“. S-a pensionat la 1 septembrie 1936.

â1.3 Un slujitor dedicat și milostiv

Hirotonia întru diacon şi preot a avut loc în anul 1915. Conştient de importanţa şi
răspunderile misiunii la care a fost chemat şi pentru care s-a pregătit, nu a neglijat uniforma
preoţească, ci a respectat-o şi a purtat-o cu demnitate; şi-a ales cu grijă textele literare ale
cântecelor evitând folosirea unor cuvinte dubioase, cu două înţelesuri; a mustrat cu blândeţe
pe coriştii şi studenţii cu care lucra, dacă a fost cazul; a făcut adeseori daruri copiilor, pe care
i-a iubit mult şi pentru care a compus atâtea cântece; a ajutat băneşte pe cei nevoiaşi, între
care şi unii consăteni şi pe elevii săraci, dar cu aptitudini muzicale.
De asemenea, când nu slujea la catedră sau în cafas, făcea acest lucru la Sfântul Altar.
De asemenea, în anii grei ai Primului Război Mondial, când rândurile preoţilor români
începuseră a se rări, părintele profesor Timotei Popovici a slujit adeseori în satele din
mărginimea Sibiului. În anul 1949 a părăsit Sibiul şi s-a retras în „Banatul nostru scump şi
frumos“, cum scria profesorului Constantin Vladu. A trecut la cele veșnice la 11 iulie 1950 şi
a fost înmormântat în cimitirul oraşului Lugoj, alături de alţi străluciţi înaintaşi.

1.3 Compozitor a numeroase lucrări laice și religioase pentru coruri

O parte din opera sa, respectiv 35 de creaţii corale au fost tipărite sub titlul „Coruri“,
Editura de Stat, Bucureşti, 1957. Dintre creaţiile laice reţinem: „De ţi-s dragă, bade”, „Foaie
verde de trifoi”, „Ştii, mândro, când ne iubeam”, „Cucule pană galbenă”, „Haţegana”, „M-aş
mărita”, „Cântec de leagăn”, „La oglindă”, „Rodica”, Doină (pentru cor mixt), Doină (pentru
cor bărbătesc), „Cântă puiul cucului” (pentru cor mixt).
Multe sunt şi compoziţiile cu caracter religios: Antifonul „Mântuieşte-ne pe noi“,
Fericirile, Lăudaţi pe Domnul, Irmosul Naşterii Domnului şi al Pogorârii Sfântului Duh,
troparele Naşterii Domnului, Botezului, Învierii, ale Pogorârii Sfântului Duh, Sfântului
Nicolae, axionul „Cuvine-se cu adevărat“, Pe toţi şi pe toate, ectenia dinainte de Tatăl nostru,
priceasna Ochiul inimii mele, Bine este cuvântat, Fie numele Domnului, imnul „Pe stăpânul
şi arhiereul“, la care se adaugă colindele „Praznic luminos”, „Trei păstori”, „Florile dalbe”,
„Steaua sus răsare”, „Astăzi S-a născut Hristos” etc.
Educaţia patriotică primită în familie şi la şcolile din Caransebeş îşi va lăsa amprenta
asupra întregii vieţi şi opere a compozitorului. Cei care i-au fost ucenici, Gheorghe Şoima,
Marţian Negrea, Augustin Bana, Achim Stoica, Cornel Arion, Aron Bogdan, pr. Isaia Popa,
prof. Petru Gherman ş.a., mărturisesc că deseori unele ore de muzică se transformau în
adevărate lecţii de patriotism, şi că înainte de 1918 folosea două manuale: unul aprobat de
autorităţile vremii şi celălalt care conţinea vechi cântece patriotice româneşti, pe care îl
folosea atunci când nu avea inspecţie. Între creaţiile cu caracter patriotic, la loc de frunte se
situează: „Sosit-a ceasul libertăţii“, compusă special pentru marele eveniment al Unirii
Transilvaniei cu România mamă. Această piesă a fost prezentată în primă audiție la 1
decembrie 1918, în Catedrala Unirii din Alba-Iulia. La fel de cunoscut este şi poemul „Regele
(Craiul) munţilor“, Sibiu, 1924, care cuprinde piesele: „Colo-n munţii Ţebei”, „Armele
Iancului”, „Murgul Iancului”, „Iancu la Turda”, „Marşul lui Iancu” şi „Hora lui Iancu“.
La creaţiile muzicale se adaugă şi o serie de studii cu caracter teoretic şi pedagogic,
publicate în diferite reviste. Foarte cunoscut este „Dicţionarul de muzică, cu deosebită
considerare la muzica românească“, Sibiu, 1906 (primul în ţara noastră).
A fost Îdiacon și preot în 1915, mai târziu hirotonisit protopop.
n anul 1936 s-a pensionat, fără însă a-şi întrerupe complet activitatea, astfel că în
anul 1946 a înfiinţat Conservatorul de muzică din Sibiu (azi Şcoala populară de arte).
Conservatorul din Sibiu i-a purtat pentru o vreme numele.
În anul 1949 părăseşte Sibiul şi pleacă la Lugoj.
Decoraţii şi medalii
 "Răsplata muncii pentru învăţământ", clasa I (1926)
 "Răsplata muncii pentru biserică", clasa I (1928)
  "Meritul Cultural pentru Artă", clasa I, în grad de cavaler (1932)
 "Răsplata muncii pentru 25 ani de serviciu" (1939)
 Medalia "Ferdinand I" (1940)
Moartea
Bolnav şi complet orb de un an, moare la Lugoj în anul 1950, fiind înmormântat în
cimitirul localităţii.
Compozitor de seamă, a alcătuit numeroase compoziții laice și religioase, pentru cor
de copii, coruri școlare, coruri pe trei voci și bărbătești
Opera sa muzicală a fost publicată în următoarele colecții:
 Cuvântările Liturghiei pe trei voci egale, ed. I Sibiu, 1902 (ed. a II-a, Viena, 1908, 21
p.);
 Douăsprezece cântece de scoală pentru două și trei voci egale. Caietul I, Sibiu, 1901
(ed. a II-a, 1902);
 Caietul II, Sibiu, 1904;
 Carte de cântece pentru școalele primare, gimnazii inferioare, scoale reale, civile și
preparandii, Sibiu, 1911, VI + 36 p.;
 Repertor coral (cântece pentru cor de bărbați). Colecție litografiată pentru uzul
elevilor Seminarului "Andreian", Sibiu, 1914,95 + 29 p.;
 Cântece naționale, Sibiu, 1920, 64 p.;
 Carte de cântece, Sibiu, 1923, 168 p.,
 Cântările Liturghiei pentru două voci egale, Sibiu, 1942, 24 P.;
 Cântările Liturghiei pentru cor mixt, ed. a III-a, Sibiu, 1943. 100 p.;
 Florile dalbe. Colecțiune de colinde și cântece de stea pentru cor mixt și de bărbați, I,
Craiova, f.a., 32 p.; II, Sibiu, 1945, 52 p.
S-a îngrijit de republicarea cărții lui D. Cuntan, Cântările bisericești după melodiile
celor opt glasuri (ed. a II-a, 1925, în colaborare; ed. a III-a, ed. a IV-a, singur, Sibiu, 1943, 96
p.). O parte din opera sa - Coruri - publicată în 1957.
A publicat și o serie de studii teoretice, dări de seamă, recenzii, în revista „Vatra
Școlară” de la Sibiu, "Telegraful Român" s.a.
Se impun, între ele, un Dicționar de muzică, cu deosebită considerare la muzica
românească, Sibiu, 1906, 160 p. (primul la noi),
 Principiul național în muzică, în țanuarul XXIII al Institutului teologic-pedagogic din
Sibiu", 1906/7, p. 3-16 ș a.

Distinctii:

 "Coroana Romaniei" in grad de cavaler (1923)

 "Rasplata muncii pentru invatamant", clasa I (1926)
 "Rasplata muncii pentru biserica", clasa I (1928)
 "Meritul cultural pentru Arta" in grad de cavaler, cls. I (1932)
 "Rasplata muncii pentru 25 ani de serviciu" (1939)
 Medalia "Ferdinand I" (1940)