Primul mare

muzician
român –
Ciprian
Porumbescu

Ciprian Porumbescu a avut un destin tragic, frânt prea

devreme, care nu i-a dat posibilitatea să -şi dea mă sura întreagă a
talentului să u. Dacă în conştiinţa românească George Enescu a ră mas
până azi geniul muzical naţional unic, nepereche, asemenea lui Mihai
Eminescu în poezie, la activul lui Ciprian Porumbescu trebuie trecută
o creativitate care, odată cu înaintarea în vârstă şi în experienţă , l-ar fi
condus la lucră ri tot mai mai ample şi mai valoroase şi nu putem şti
cât de departe. În doar zece ani, el a lă sat în urma sa peste 200 de
lucră ri muzicale în diferite genuri (faţă de 30 la George Enescu, e
drept însă , mult mai complexe).
S-a nă scut la 14 octombrie 1853 în satul Ş ipotele Sucevei, din
Bucovina, pă mânt vechi românesc care din 1775 a fost anexat de
Imperiul Habsburgic şi apoi, după două reveniri temporare sub
administraţia românească (1918-1939 şi 1941-1944), a intrat în
componenţa Ucrainei. Era fiul preotului ortodox Iraclie Golembiovski
şi al Emiliei Golembiovski, nă scută Clodniţchi. Mai avea o soră ,
Marioara, cu doi ani mai mare.
 Numele de familie al pă rintelui Iraclie avea consonanţe
poloneze, însă nu era numele să u originar. Era traducerea, sub
presiunea autorită ţilor, a adevă ratului nume, Porumb sau Porumbescu,
aşa cum l-ar fi avut de la pă rinţii Tă nase şi Varvara. A revenit la
numele Porumbescu în 1881 şi, odată cu el, şi fiul să u Ciprian.

Primii paşi în studiul muzicii i-a fă cut la şase ani, sub

îndrumarea pianistului şi profesorului armean Carol Mikuli, discipol
al lui Frederic Chopin şi prieten cu Iraclie care l-a şi gă zduit câteva
veri la rând, când Mikuli venise să culeagă de pe meleagurile
bucovinene cântece populare. A continuat cu lecţii primite acasă de la
violonistul Simion Mayer. În ciuda vârstei sale foarte fragede, era, ne
spun biografii să i, un iubitor al tuturor manifestă rilor muzicale din sat,
şi un lă utar bă trân i-a oferit cu dragoste o vioară Amati, construită în
1626. Era un dar pentru un copil care impresiona toată lumea prin
sensibi-litatea, cuminţenia şi talentul să u şi, totodată , o dovadă de
gratitudine din partea bă trânului lă utar faţă de pă rintele Iraclie care în
timpul unei secete din 1866, se ară tase foarte generos cu taraful lui.
Studiul sistematic şi aprofundat al muzicii l-a început însă la
Gimnaziul superior din Suceava unde a luat lecţii de pian, orgă şi
vioară . Aici, în 1871, aşadar la 18 ani, a fost printre animatorii serbă rii
de la Mă nă stirea Putna, cu prilejul celebră rii lui Ş tefan cel Mare, şi i-a
cunoscut pe Mihai Eminescu, Ion Slavici, Mihail Kogă lniceanu, care
se numă rau şi ei printre participanţi.

În 1873, s-a înscris la Seminarul teologic de la Cernă uţi. În

paralel cu studiile teologice, a audiat cursuri de filozofie şi a continuat
să studieze vioara, pianul şi, în plus, violoncelul.

Era un tână r entuziast, romantic, fremă tând de un patriotism

ardent, mereu dornic să întreprindă ceva nou, să împartă cu alţii prea-
plinul sensibilită ţii sale şi, drept urmare, studiile teologice nu au
devenit baza unei cariere preoţeşti. Muzica era prima sa pasiune,
asociată cu naţionalismul. Din acest an datează prima sa compoziţie,
liedul O dorinţă , după o poezie a poetei Matilda Cugler.
 În timpul zilei, organiza formaţii vocale, conducea repetiţii,
dă dea concerte publice, iar noaptea studia, copia partituri pentru coruri
şi orchestră , compunea – totul într-o frenezie care-l împiedica să -şi
menajeze să nă tatea, deja foarte fragilă .

În 1875, se implică în fondarea unei organizaţii cu orientare

naţionalistă şi patriotică , Societatea Arboroasa (unul dintre numele
vechi ale Bucovinei), îi compune imnul şi, în ultimul an de seminar,
devine preşedintele ei. Promovează ideea emancipă rii naţionale prin
conferinţe culturale şi artistice, prin contactarea şi strângerea
legă turilor cu alte organizaţii similare din Moldova, Ţ ara
Românească , Ardeal, Budapesta, Viena, München şi, mai ales, prin
spectacole la care prezintă compoziţii proprii, cu un marcat conţinut
patriotic ca, de exemplu, Tabă ra românilor şi Altarul mă nă stirii Putna.

În 1877, însă , este arestat împreună cu alţi patru membri ai

Societă ţii, pretextul fiind o scrisoare de condoleanţe trimisă primă riei
Iaşului, cu prilejul comemoră rii la Iaşi a o sută de ani de la decapi-
tarea voievodului moldovean Grigore Ghica, opozant faţă de turci la
cedarea Bucovinei. Scrisoarea fusese trimisă concomitent cu
dezvelirea festivă la Cernă uţi de că tre autorită ţile austiriece a bustului
împă ră tesei Maria Tereza (1717-1780), în timpul că reia se produsese
această cedare.

A urmat un proces politic sub acuzaţia de înaltă tră dare care s-a
terminat cu achitarea şi eliberarea arestaţilor. Dar cele trei luni de
închisoare îndurate de Ciprian Porumbescu i-au agravat iremediabil
boala – tuberculoză – de care suferea deja de mai mulţi ani. S-a întors
la Cernă uţi şi apoi la Viena spre a-şi continua studiile, unde l-a avut
ca profesor, printre alţii, pe Anton Bruckner. În cele din urmă , s-a
stabilit la Braşov şi s-a angajat ca profesor de muzică la Gimnaziul
mare românesc şi ca dirijor la biserica Sf. Nicolae din Scheii
Braşovului.

Starea să nă tă ţii i se înră ută ţeşte, dar sub raport muzical aceasta
este perioada cea mai fecundă . În 1880 publică o Colecţiune de
cântece sociale pentru studenţii români, care cuprinde 20 de piese
corale, dintre care unele au devenit foarte cunoscute: Cântecul gintei
latine, Cântecul tricolorului, Imnul unirii – Pe-al nostru steag e scris
unire. De asemenea, compune capodopera sa Balada pentru vioară şi
orchestră , cântată în toată lumea (celebră mai ales în Japonia!),
precum şi cea dintâi operetă românească , Crai nou, prezentată cu un
mare succes la Braşov, în 1882, şi despre care el îi scrie cu mândrie
tată lui să u : Ş i astă zi am ajuns să -mi vă d dorinţa împlinită , mi-am
vă zut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am
auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am
vă zut ridicat, lă udat, mă gulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept
de la viaţa mea, de la viitorul meu? Puteam să am şi să mă aştept la o
ră splată a studiilor şi ostenelilor mele până acum, mai mare decât am
aflat-o acuma?

Izbânda aceasta se produce însă pe fondul unei duble nefericiri.

Bolii, devenite tot mai ameninţă toare, i se adaugă o poveste tristă de
dragoste cu Berta Gordon, cu care nu se poate că să tori din pri-cina
opoziţiei familiilor lor. Îi despă rţeau nu doar confesiunea religioasă
(tată l Bertei era pastor evanghelic), ci şi activitatea politică
românească a lui Ciprian pe care pastorul nu o putea tolera.

La venirea toamnei din 1882, Ciprian Porumbescu pleacă în

Italia, la Nervi, unde climatul mai blând pă rea să fie mai favorabil
să nă tă ţii sale ruinate. Se restabileşte sau, în orice caz, evoluţia bolii
devine mai lentă , şi în aprilie 1883 se întoarce în ţară , cu sufletul
cotropit de dor pentru casa pă rintească din Stupca, în apropiere de
locul unde se nă scuse. Acolo moare, privegheat cu durere de sora
Mă rioara şi de pă rintele Iraclie, la 9 iunie 1883. Nu împlinise încă 30
de ani.