Ciprian Porumbescu

Violonist, compozitor, teolog şi mare patriot, Porumbescu a întruchipat în scurta sa

existenţă, autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur – de la freamătul codrului,
șoptirile dulci ale pâraielor, până la glasuri de bucium care răsună a jale -, caracterizând un erou cu
un destin romantic.
Ciprian Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina vieţii la 14
octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului
Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare,
Mărioara.
Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare
muzicală continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu asupra de
măsură”.
Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit de muzică, Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte
ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin,
care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind
chiar în casa familiei Golembiovski.
A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi.
În anul 1871 participă la Putna la marcarea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde se
alătură unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, sau
Nicolae Teclu. Din relatările vremii, se pare că după festivităţile oficiale, pe pajiştea din faţa
mănăstirii s-a încins o horă în care au intrat toţi cei prezenţi, orchestra fiind condusă de Grigore
Vindireu, căruia Ciprian i-ar fi luat locul, iar la final, după ce a cântat, s-ar fi aruncat la pieptul lui
Iraclie strigând: „Tată, am cântat Daciei întregi !”
Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei,
stătea cu chirie în încăperi mici şi pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea îndestulătoare şi probabil
că aici tuberculoza i s-a strecurat în trup, el fiind foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa.
În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877 a
studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în 1876, moare mama sa, Emilia.
În desele vacanţe pe care le petrecea la Stupca, o cunoaşte pe Berta Gorgon, o fată înaltă şi subţire,
fiică a pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil. La scurtă vreme, pentru
ca iubirea lor să nu „degenereze”, şi fiindcă familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta
avea să fie trimisă în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită, a compozitorului.
Ciprian scria despre aceasta: „Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda
mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”, iar ea răspundea: „Cât de rău îmi pare că nu
pot sta faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aş dori să-i fiu cu inima deschisă…”
Între anii 1879 – 1881, primeşte o bursă de studiu la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde
studiază armonia cu Anton Bruckner şi primeşte noţiuni de muzică corală de la Franz Krenn.
Între anii 1881 şi 1883, Porumbescu este profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov şi
dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului.
La 11 martie 1882, are loc, în sala festivă a Gimnaziul Românesc din Braşov (astăzi
Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), premiera operetei în două acte „Crai nou” – prima operetă
românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul
cunoaşte un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentaţii, pe 12 şi 23
martie, în acelaşi an, la Braşov şi o alta la Oraviţa. După aceste spectacole, Ciprian Porumbescu îi
trimite o scrisoare tatălui său prin care îşi exprima satisfacţia cu privire la dorinţa sa cea mare ce a
fost împlinită:
Printre cele mai populare lucrări ale sale, sunt „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, celebrul
cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce dă astăzi imnul naţional al Albaniei –
„Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al României, „Trei culori”, valsurile „Zâna Dunării” şi
„Camelii”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă
ostaşilor români” şi altele.