Dreptul familiei – Obligația de întreținere (II)

Creditor al întreținerii poate fi doar persoana care se află în nevoie, deci care nu se poate
întreține din munca sau din bunurile sale.

Din redactarea textului art. 524 C.civ., rezultă că pentru a putea beneficia de întreținere,
deci pentru a putea fi titularul unui drept de întreținere, este necesar ca cel care solicită
întreținerea să se afle în nevoie, iar această stare de nevoie poate fi caracterizată alternativ prin
două cazuri :
- Titularul dreptului la întreținere să fie în nevoie, deoarece nu se poate întreține din
munca sa sau
- Titularul dreptului la întreținere să nu se poată întreține din bunurile sale.
-
Astfel, cel care solicită îndeplinirea obligației de întreținere nu trebuie să aibă
posibilitatea de a se întreține din munca sa sau din bunurile sale. În ceea ce privește categoriile
de bunuri, având în vedere tăcerea textului legal, putem concluziona că intră în sfera
reglementării orice categorie de bunuri, spre exemplu atât bunurile imobile, cât și bunurile
mobile etc.
În ceea ce privește imposibilitatea de a se întreține din munca sa, trebuie să fie vorba
despre o imposibilitate obiectivă și efectivă. În acest caz, creditorul întreținerii trebuie să se afle
în nevoie dintr-o cauză care exclude culpa proprie, în caz contrar el putând solicita exclusiv,
potrivit art. 526, alin. (2) C.civ. doar întreținere de strictă necesitate. De asemenea, în vederea
asigurării întreținerii se pot solicita cheltuieli de natură necesară ori utilă, nu și cheltuielile
voluptuarii, de simplă plăcere1.

În ceea ce privește bunurile creditorului întreținerii, acesta nu trebuie să aibă bunuri din
care să se poată întreține. Având în vedere că textul legal nu distinge cu privire la modalitatea
de deținere a bunurilor, aceasta se poate referi atât la deținerea în proprietate a unor bunuri care
pot fi valorificate, dar și la alte drepturi reale, cum ar fi spre exemplu dreptul de uzufruct asupra
mai multor bunuri imobile, a căror închiriere ar putea aduce venituri creditorului întreținerii.
Creditorul minor al întreținerii poate cere îndeplinirea obligației de întreținere de către
părinții săi, dacă se află în nevoie deci în cazul în care nu se poate întreține din munca sa, chiar
dacă ar avea bunuri.
Astfel, se instituie prin textul art. 525 C.civ. o excepție de la regula potrivit căreia
creditorul întreținerii trebuie să nu se poată întreține din muncă și nici din bunurile sale.

Dacă însă minorul obține venituri, părinții vor fi obligați să acorde întreținere doar dacă
venitul propriu al minorului nu este suficient2. În situația în care părinții n-ar putea presta
întreținerea fără a-și primejdui propria lor existență, instanța de tutelă poate încuviința ca
întreținerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu excepția celor de
strictă necesitate.

Dovada stării de nevoie, conform art. 528 C.civ., precum și mijloacele celui care
datorează întreținere se pot dovedi prin orice mijloc de probă.

1
Gabriela Cristina Frențiu, „Titlul V. Obligația de întreținere” în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și
jurisprudență, vol. I., art. 1-952, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 765
2
Mihaela-Gabriela Berindei, Aspecte actuale privind îndeplinirea obligației de întreținere a părinților față de
copiii lor minori, Studii și cercetări juridice, an 5 (61), nr. 2, București, aprilie-iunie 2016, p. 229
 În ceea ce privește obligația părinților de a acorda întreținere, este necesară menționarea
Deciziei nr. 6/2019 privind examinarea recursului în interesul legii promovat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a vizat interpretarea
printre altele a art. 525, alin. (1) C.civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
197/12.03.2019. Prin această Decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că „instanța
de tutelă va putea dispune compensația obligațiilor de întreținere datorate de fiecare părinte
copilului care nu locuiește cu acesta, până la limita celei mai mici dintre ele și în măsura în care
compensația nu contravine interesului superior al copilului.”

În cazul în care creditorul întreținerii care s-a făcut vinovat față de cel obligat la
întreținere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri nu poate pretinde întreținere,
conform art. 526 C.civ., iar cel care se află în stare de nevoie din culpa sa, poate cere numai
întreținerea de strictă necesitate.

În ceea ce privește debitorul întreținerii, Codul civil stabilește în art. 527 că acesta poate
fi obligat la întreținere doar dacă are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi
aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea vor fi avute în vedere
următoarele aspecte:

- Veniturile și bunurile debitorului;

- Posibilitățile de realizare a veniturilor debitorului;

- Celelalte obligații ale sale.

Veniturile debitorului nu includ însă anumite categorii de venituri, precum echivalentul

valoric al normei de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională,
ordine public și siguranță națională, conform Deciziei nr. 21/2015 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 943/21.12.2015.