DREPT CIVIL – TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR

ACȚIUNEA OBLICĂ

- 2020 -

I. ACȚIUNEA OBLICĂ

   1. Considerații introductive

Codul civil introduce acțiunea oblică printre măsurile conservatorii aflate la

dispoziția creditorului chirografar (art. 1558), dat fiind efectul de substanță al
acestei acțiuni, de prezervare a activului patrimonial al debitorului și de sporire
indirectă a șanselor creditorului de a-l executa.
După unii autori, acțiunea oblică este mai mult decât o măsură conservatorie,
ea „este un act care tinde să ajungă la urmărire, altfel spus, un act preparatoriu la
urmărirea debitorului”, deoarece după ce a exercitat drepturile debitorului și a făcut
ca bunurile să intre în patrimoniul acestuia, creditorul va practica o urmărire a lor.

Cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirile de acțiune

subrogatoriesau chiar acțiune indirectă, acțiunea oblică reprezintă acea acțiune în

1
justiție exercitată de către creditor, în numele debitorului său, pentru valorificarea
unui drept ce aparține debitorului, când acesta din urmă neglijează a-și exercita
drepturile, neglijență care are drept urmare micșorarea solvabilității sale și implicit
lezarea intereselor creditorului.
Astfel, conform dispozițiilor art. 1560 alin. (1) C. civ., „creditorul a cărui creanță
este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci
când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite”.

Acest text de lege pornește de la ipoteza în care un debitor neglijează

exercitarea drepturilor sale împotriva altuia sau a altora și compromite astfel
garanția comună a creditorilor săi. Spre exemplu, debitorul are la dispoziție o
acțiune în revendicare împotriva unei persoane care este pe cale să-i uzucapeze un
bun și neglijează să intenteze acțiunea, chiriașul nu plătește chiria, iar debitorul din
neglijență nu o pretinde sau debitorul a vândut un bun și, deși obligația de plată a
prețului este scadentă, iar cumpărătorul nu l-a plătit, el neglijează să solicite plata
prețului. Prin urmare, acești creditori beneficiază de o autorizare legală pentru a se
substitui debitorului și, astfel, exercită drepturile și acțiunile acestuia, ceea ce le
permite să evite riscul insolvabilității debitorului și, pe cale de consecință, își
asigură posibilitatea realizării în tot sau în parte a creanțelor.
Așadar, creditorul se substituie în locul debitorului pentru a acționa în
folosul acestuia. El acționează în mod indirect pentru sine „folosind o cale juridică
ocolitoare”, care va profita însă direct debitorului, căruia îi aparține în drept
acțiunea și beneficiul ce decurge din ea.
Acțiunea oblică nu reprezintă o acțiune cu o fizionomie aparte, specială a
creditorului. Regimul juridic al acțiunii oblice este regimul acțiunii care însoțește
valorificarea dreptului debitorului pasiv sau neglijent. De pildă, creditorul poate
promova: acțiunea în anularea unui act juridic, acțiunea în rezoluțiunea unui

2
contract pentru neplata prețului, acțiunea în executarea sau acțiunea în rezoluțiunea
unui contract de întreținere, acțiunea în restituirea plății nedatorate, acțiunea în
repararea pagubei suferite de debitorul său printr-o faptă ilicită (numai daune
materiale; dreptul de a cere repararea unui prejudiciu moral aparține exclusiv
victimei) acțiunea în plata unei creanțe, acțiunea prin care se solicită raportul
donațiilor, acțiunea de partaj etc.

2. Condițiile exercitării acțiunii oblice

Pentru exercitarea acțiunii oblice, trebuie întrunite, cumulativ, atât condițiile

procesuale necesare exercitării oricărei acțiuni civile, cât și anumite condiții
materiale (de drept substantial).
Din punct de vedere procesual, condițiile sunt:

– formularea unei pretenții

Obiectul acțiunii oblice îl va reprezenta pretenția debitorului reclamantului a

cărei realizare se solicită în contradictoriu cu terțul pârât.

– calitatea procesuală

Calitatea procesuală activă decurge din calitatea de creditor a reclamantului.

Natura și originea creanței pe care creditorul își fondează imixtiunea în afacerile
debitorului său nu au relevanță și nici natura obiectului creanței nu contează .
Calitatea procesuală pasivă aparține persoanei față de care se solicită exercitarea
dreptului debitorului, nefiind necesar ca debitorul să fie introdus în proces.

– capacitatea procesuală a reclamantului

3
 Creditorul trebuie să aibă capacitate procesuală la momentul introducerii
cererii de chemare în judecată.

– existența interesului

Creditorul trebuie să facă dovada că debitorul său este insolvabil sau că-și
mărește starea de insolvabilitate, în caz contrar, cererea va fi respinsă ca lipsită de
interes.
În ceea ce privește condițiile de drept material, dispozițiile legale prevăd:

– debitorul să fie inactiv, delăsător sau de rea-credință; să nu acționeze el

însuși împotriva propriului său debitor. Inactivitatea debitorului se poate
concretiza fie în refuzul acestuia (expres sau tacit) de a acționa, fie în neglijența
debitorului (de exemplu, lasă să se împlinească termenul de prescripție în cadrul
căruia putea acționa împotriva debitorului său). Numai starea de pasivitate dincolo
de normalitate și continuă a debitorului poate legitima intervenția creditorului
pentru a acționa în numele său;
– să existe pericol de insolvabilitate a debitorului sau de agravare a
insolvabilității sale, prin pierderea dreptului neexercitat. Dacă debitorul este
solvabil, acțiunea va fi considerată ca lipsită de interes;
– creanța să fie certă (are o existență sigură și de necontestat) și exigibilă
(obligația este scadentă și creditorul poate solicita plata de la debitor).
Pârâtul împotriva căruia se exercită acțiunea oblică poate opune creditorului toate
mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorului, întrucât creditorul
exercită un drept al debitorului. Excepțiile invocate de pârât pot avea temeiul în
acte juridice anterioare sau posterioare introducerii acțiunii oblice. Spre
exemplificare, pârâtul poate invoca compensația creanței sale cu o creanță pe care
o are împotriva debitorului născută înainte sau după introducerea acțiunii oblice

4
sau poate invoca o tranzacție încheiată cu debitorul după această dată, ceea ce va
duce la încetarea acțiunii oblice.
Pentru admisibilitatea acțiunii oblice este necesar ca atât dreptul de creanță
al creditorului împotriva debitorului (pentru care termenul de prescripție este de
trei ani), cât și dreptul debitorului care este exercitat de creditor (pentru care
termenul de prescripție depinde de natura juridică a dreptului respectiv) să nu se fi
stins prin prescripție extinctivă ca urmare a faptului că nu au fost exercitate în
termenul stabilit de lege.

3. Efectele acțiunii oblice

Acțiunea oblică nu antrenează indisponibilizarea bunurilor debitorului.

Acesta poate dispune de ele chiar și ulterior înregistrării acțiunii oblice. Actele sale
vor fi opozabile creditorului, dacă nu sunt încheiate în frauda intereselor acestui.
SPEȚA NR. 2

Cetățeanul austriac se poate apăra folosindu-se de acțiunea pauliană și poate

ataca contractul de împrumut incheiat între româncă și prietenul acestuia ca fiind
un act fraudulos. În situația prezentată întâlnim toate condițiile necesare pentru a
exista acțiunea pauliană:

Creanța austriacului este certă, lichidă, exigibilă. Este totodată anterioară

contractului de împrumut încheiat între româncă și prietenul ei. Suntem în prezența
fraudei pauliene (românca recunoscând că a încheiat un contract fraudulos). Avem
complicitatea terțului la încheierea actului fraudulos (prietenul româncei a încheiat
cu intenție contractul de împrumut pentru a afecta masa de bunuri aparținând
româncei din care cetățeanul austriac își putea recupera prejudiciul).

Din punct de vedere juridic, cetățeanul austriac poate cere în instanță

inopozabilitatea hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat executarea silită
(inițială, cea pe contractul de împrumut între româncă și prieten),
indisponibilizarea bunului până la începerea unei proceduri de executare silită a

5
austriacului împotriva româncei. De asemenea, austriacul poate semna o tranzacție
cu prietenul (terțul) care poate păstra bunul, plătind austriacului prejudiciul, restul
de preț (în ipoteza în care bunul valorează mai mult decât prejudiciul), rămânând la
prietenul româncei.

Bibliografie

1. Curs de drept civil român, G. Plastara

2. Codul civil