Familia constituie și astăzi o condiție a vieții în societate.

Importanța funcțiilor ei crește,

fiind canalizate spre a crea din familie o unitate care să sprijine acțiunile educative mai largi.
Familia, în solidaritatea ei, nu poate fi privită în mod izolat, făcându-se abstracție de celelalte
relații care o înconjoară și, implicit, o influențează. În acest context trebuie analizat
fundamentul obligației de întreținere, nu numai în „solidaritatea membrilor familieiˮ.
Colectivitatea în care trăiește familia are înțeles nu numai ca sarcinile legate de întreținere să
fie just împărțite, ci mai ales să fie păstrate și întărite înclinațiile firești, deprinderile sănătoase
care fac din familie o unitate aptă să sprijine acțiunile educative mai largi.

Potrivit art. 516 Cod civil obligația legală de întreținere există între părinți și copii.

Vocația la întreținere se realizează în condițiile existente în momentul în care

persoanele determinate de lege se prevalează de ea. Nu se ține seama, în această privință,
numai de raporturile dintre persoana care cere întreținerea și persoana căreia i se adresează
cererea, ci și de raporturile dintre cel aflat în nevoie și toți aceia față de care, potrivit legii,
există vocația la întreținere.

Potrivit art. 529 Cod civil se consacră principiul potrivit căruia întreținerea se datorează
potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o presta.

În situația în care cel ce solicită întreținere primește o pensie sau are venituri care nu il
satisfac nevoile, instanța de judecată va aprecia în ce măsură starea de nevoie mai există și, în
funcție de aceasta, va stabili întinderea obligației de întreținere.

Întreținerea se datorează numai pentru viitor. Soluția acordării întreținerii de la data

solicitării ei se întemeiază pe următoarele argumente:

- Întreținerea este destinată să satisfacă nevoile actuale ale celui ce o reclamă.

Așadar, nevoia celui care cere întreținere apare la data cererii de chemare în
judecată și de aceea întreținerea se acordă de la această dată.
- Întreținerea nu se poate plăti pentru trecut, adică anterior datei de chemare în
judecată, deoarece s-ar împovăra situația debitorului obligației de întreținere.
Acesta ar fi obligat să plătească o anumită sumă, deși, neprevăzând că va fi obligat la
plata întreținerii, a dispus de veniturile sale;
- Obligația de întreținere este cu execuție succesivă, deoarece are în vedere
satisfacerea nevoilor în timp ale beneficiarului întreținerii. Dacă s-ar admite
acordarea întreținerii și pentru trecut, ar însemna să se presteze sub forma unei
sume globale, ceea ce ar contraveni scopului obligației de întreținere.
Potrivit art. 530 Cod civil, obligația de întreținere se execută în natură, iar dacă nu se
execută astfel de bunăvoie, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de
întreținere, sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al
debitorului.
Executarea obligației de întreținere se poate face de către debitor:
-primind și întreținând pe debitor în locuința sa (acest fel de întreținere este indicat mai
ales între părinți și copii, când instanța trebuie să ia în considerare, pe lângă posibilitățile celui
obligat să întrețină, și situația celui în nevoie și natura relațiilor dintre acestia);
-punând la dispoziția celui care are nevoie locuință, alimente, îmbrăcăminte, în mod
periodic o sumă de bani fixă, numită și pensie de întreținere (acest fel de întreținere s-a dovedit
cel mai practic și convenabil ambelor părți, fiind adoptat de practica judiciară în cele mai multe
cazuri).
Scopul urmărit de legiuitor prin creearea obligației de întreținere este acela de a asigura
în mod continuu celui îndreptățit la întreținere mijloacele necesare existenței sale.
Prin natura sa, obligația de întreținere este succesivă, ea răspunzând nevoilor celui în
dificultate. Drept urmare, executarea obligației trebuie să se facă prin prestări periodice de
bunuri în natură sau de sume de bani.