Contractul de depozit bancar

Definiție. În dreptul comun, depozitul este definit ca fiind contractul prin care se primește
lucrul altuia spre a-l păstra și a-l restitui în natură (art. 1591 C. Civ.). În doctrina română
depozitul bancar a fost definit ca fiind „o varietate a contractului de depozit neregulat încheiat
între bancă, în calitate de depozitar, și o persoană fizică sau juridică, în calitate de deponent, prin
care depozitarul se obligă să păstreze sumele de bani depuse și să le restituie, la cerere, cu
dobânzile aferente, dintr-o dată sau fracționat, titularului depunerii sau reprezentantului său, iar
în caz de deces al titularului persoană fizică, moștenitorilor acestuia ori de încetare a titularului
persoană juridică, succesorilor patrimoniului acestuia”.
Sediul materiei îl constituie Ordonanța nr. 131/2010 pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a
depozitelor în sistemul bancar, conform căreia depozit înseamnă orice sold creditor ce rezultă din
sume depuse într-un cont bancar de orice tip, deschis în numele unei sau al mai multor persoane
fizice, supuse rambursării către deponent de către societatea bancară în conformitate cu legea și
cu termenii contractuali aplicabili.

Caracterele juridice ale contractului de depozit bancar.

1. Acest contract este translativ de proprietate în ceea ce privește sumele de bani depuse ca
depozit, în sensul că depozitarul le poate utiliza, neavând obligația de a returna la încetarea
contractului aceleași însemne monetar.
2. Este cu titlu oneros, întrucât depozitarul are obligația de a restitui suma depozitată și
dobânzile la momentul încetării contractului.
3. Comutativitatea este un alt caracter juridic caracteristic contractului de depozit bancar,
datorită faptului că părțile cunosc existența și întinderea obligațiilor de la încheirea contractului,
acestea nedepinzând, ca în contractele aleatorii, de un eveniment viitor și incert.
4. Contractul de credit bancar este consensual putând fi încheiat prin simplul acord de
voință al părților.
5. Este un contract real, întrucât se încheie prin predarea sumelor de bani către depozitar.
6. Este un contract unilateral, întrucât la momentul încheierii sale se nasc obligații doar
pentru una din părți, adică pentru depozitar.

Clasificarea depozitelor bancare.

● Clasificarea depozitelor bancare de fonduri
Depozitul de fonduri utilizat în practica bancară, se regăseşte, din punctul de vedere al
perioadei depozitării, sub două forme: depozit la vedere şi depozit la termen.
Depozitul la vedere se constituie pe o perioadă de cel puţin o zi lucrătoare. Specificul
acestui tip de depozit este dat de posibilitatea recunoscută deponentului de a retrage fondurile
depuse în orice moment, fără a fi penalizat în vreun fel.
Depozitul la termen este considerat a fi un produs de economisire tradiţional. Deponentul
plasează o sumă de bani pe o perioadă prestabilită, ce se întinde, cel mai frecvent, pe o perioadă
de 1,3,6 sau 12 luni. Termenul depozitului este un factor important în calcularea dobânzii ce se
cuvine deponentului. Cu cât termenul este mai mare, cu atât dobânda oferită de bancă va fi mai
mare.
Din punct de vedere al termenului de plată a dobânzii, depozitele pot fi:
- cu plata periodică a dobânzii – clientului îi este permis ca la anumite intervale de timp să
încaseze dobânda aferentă fondurilor depuse, în condiţiile prevăzute în contract;
- cu dobânda în avans – clientul poate primi chiar la momentul încheierii contractului
dobânda aferentă, însă aceasta va fi reţinută de bancă din suma depusă, în cazul în care clientul
denunţă contractul înainte de împlinirea termenului;
- cu opţiunea de a retrage o parte din numerar anterior scadenţei – această posibilitate a fost
recunoscută clienţilor deponenţi pentru a creşte atractivitatea depozitelor; clientului îi este
permisă retragerea unei părţi din suma depusă, fără ca acest fapt să conducă la diminuarea sau
diminuarea semnificativă a dobânzii.
Din punct de vedere al modului în care se calculează dobânda, depozitele pot fi:
- cu capitalizarea dobânzii – un astfel de depozit este periodic; dobânda se adaugă la sold
iar în momentul constituirii unui nou depozit, dobânda se va calcula pentru soldul mărit;
- fără capitalizarea dobânzii - deponentul poate încasa dobânda fie la scadenţă, fie lunar;
ea se calculează prin raportare la suma depusă.
Din punct de vedere al posibilităţii de a prelungi depozitul, acesta poate fi:
- cu prelungire automată;
- cu scadenţă unică.
Aşa cum menţionam anterior, Codul civil conţine şi el o clasificare a depozitelor, în funcţie
de elementul care face obiectul depozitului. Astfel, depozitele pot fi de fonduri sau de titluri.
Depozitul de fonduri (art.2191 din cod) conduce la dobândirea de către instituţia de credit a
dreptului de proprietate asupra sumelor de bani depuse. Instituţia de credit dobândeşte, totodată,
obligaţia de a restitui aceeaşi cantitate monetară, de aceeaşi specie, la termenul convenit sau la
cererea deponentului, după caz. Instituţiei de credit îi revine şi obligaţia de a asigura informarea
clientului, cu titlu gratuit, cu privire la operaţiunile efectuate în conturile sale (art.2191 alin.(3)
din cod).
Depozitul de titluri (art.2192 din cod) împuterniceşte instituţia de credit să administreze
titlurile ce fac obiectul depozitului. Instituţia de credit are dreptul de a solicita rambursarea
cheltuielilor efectuate pentru operaţiunile necesare efectuate cu 88 administrarea titlurilor. Codul
civil prevede şi dreptul instituţiei de credit de a primi o remuneraţie, „în măsura stabilită prin
convenţie sau prin uzanţe”(art.2192 alin.(2) din cod).

Conţinutul contractului
Drepturile depozitarului.
Datorită caracterului translativ de proprietate al depozitului bancar, instituţia de credit
devine imediat proprietara fondurilor predate. Deponentul rămâne, până la restituirea sumei, un
simplu creditor al instituţiei de credit. Instituţia de credit are dreptul de a utiliza sumele
depozitate, fiind condiţionată să acţioneze potrivit cerinţelor de prudenţă bancară. Dreptul de
utilizare a bunurilor depozitate nu este unul absolut, în cazul depozitelor cu afectaţiune specială
fiind necesară respectarea destinaţiei sumelor încredinţate. În cazul în care în contract există
prevederi exprese în acest sens, depozitarul poate avea şi dreptul de a încasa anumite comisioane
pentru activităţile prestate. În cazul depozitului de titluri, dreptul instituţiei de credit de a i se
rambursa cheltuielile efectuate pentru operaţiunile necesare. În plus, legiuitorul reglementează şi
dreptul la remuneraţie al depozitarului, în măsura stabilită prin convenţie sau prin uzanţe.

Obligaţiile depozitarului
Obligaţiile depozitarului decurg atât din contract cât şi din lege.
Obligaţiile contractuale - La termenul convenit sau la cererea deponentului, adresată cu
respectarea termenului de preaviz, instituţia de credit este obligată să restituie deponentului
aceeaşi cantitate monetară, de aceeaşi specie, deponentului. Restituirea poate fi la vedere sau la
termen. Ea trebuie să fie integrală, instituţia fiind ţinută să realizeze rambursarea în totalitate a
bunurilor primite. Întrucât, o dată cu transferul dreptului de proprietate, instituţia a preluat şi
riscurile contractului, ea rămâne obligată la restituirea bunurilor şi în cazul în care acestea pier
fortuit. Obiectul depunerii trebuie restituit deponentului. În cazul în care există mai mulţi titulari
ai depozitului, aceştia vor avea dreptul la restituire. În cazul în care deponentul decedează,
dreptul la restituirea bunurilor depuse se transmite succesorilor acestuia. Restituirea bunurilor
depuse se face la sediul unităţii operative a băncii unde a fost constituit depozitul (art.1291
alin.(2) din Codul civil), la solicitarea deponentului sau la termen, dacă prin contract nu s-a
prevăzut altfel. Dacă depozitul este purtător de dobândă, instituţia de credit este ţinută de
obligaţia de a plăti dobânda, aşa cum este aceasta stabilită prin contract. Dobânda este
remuneratorie şi decurge din prerogativa instituţiei de credit de a întrebuinţa sumele depozitate
de client.
Obligaţiile legale - Codul civil prevede în art. 2191 alin.(3) obligaţia instituţiilor de credit
de a asigura, în mod gratuit, informarea clientului cu privire la operaţiunile efectuate în conturile
sale. Informarea se realizează lunar sau la un alt interval de timp, în condiţiile şi modalităţiile
prevăzute de părţi. Legiuitorul face trimitere la art.2180 din cod, care sunt aplicabile în mod
corespunzător. Articolul amintit se referă la informaţiile pe care instituţiile de credit le transmit
titularilor de conturi, prin extras sau raport de cont. Legiuitorul a instituit prezumţia aprobării
extrasului sau raportului de către titularul contului, dacă acesta nu îl contestă în termenul
prevăzut de contract sau într-un termen rezonabil după uzanţele locului sau practicile dintre părţi
(art.2180 alin.(1) din cod). În termen de o lună de la data aprobării extrasului sau raportului de
cont ori de la încheierea contractului titularul poate contesta contul pentru erori de înregistrare
sau de calcul, pentru omisiuni sau dublă înregistrare. În caz de nerespectare a termenului legal,
titularul este decăzut din dreptul de a mai contesta contul (art.2180 alin.(2) din cod). În fine, şi în
cazul contractului de depozit bancar, se menţine obligaţia de discreţie, de confidenţialitate a
băncii, care joacă un rol important în menţinerea şi „consolidarea încrederii clientelei în sistemul
bancar naţional, respectarea sa nefiind alterată de cazurile în care legea consacră excepţii în
materie, acestea fiind de strictă interpretare şi aplicare”
Drepturile deponentului
Principalul drept al deponentului este acela de a cere oricând restituirea bunurilor
încredinţate instituţiei de credit. În cazul depozitului de fonduri, restituirea sumelor încredinţate
se face în moneda contractului, în mod direct, în monedă fiduciară sau prin întrebuinţarea
mijloacelor de plată, precum viramentul, avizul de prelevare, cardul bancar etc. Un aspect foarte
important în ce priveşte restituirea sumelor încredinţate instituţiei de credit este cel vizând
prescripţia, care operează în cazul depozitelor la termen. Legiuitorul a stabilit prin art.2190
alin.(1) din Codul civil că „dreptul la acţiune în restituirea soldului creditor rezultat la închiderea
contului curent se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii contului curent”. Se observă că
„este un termen identic cu cel din dreptul fiscal, care, în tăcerea legii, ne conduce spre ideea de
publicizare a serviciilor bancare”. Deponentul are dreptul şi la încasarea unei dobânzi, dacă
părţile s-au înţeles în acest sens la încheierea contractului.
- Obligaţiile deponentului Singura obligaţie pe care o poate avea clientul, în temeiul unui
contract de depozit bancar, contract unilateral, este aceea de a plăti anumite comisioane
depozitarului, pentru anumite activităţii realizate de acesta.
Comisioanele aferente depozitului bancar sunt comisionul de retragere de numerar,
precum și comisionul de administrare al contului de depozit.