Universitatea din Pitești

Facultatea de Științe Economice și Drept

Specializarea Drept

Referat
Disciplina: Drept electoral

Tema: „Drepturile electorale- drepturi

fundamentale ale omului”

Coordonator științific: lector univ. Puran Andra-Nicoleta

A elaborat: Frunza Livia
anul II, grupa 3, ZI

Pitești 2018
Cuprins:
1. Introducere
2. Drepturile electorale (fundamentale)

2.1 Dreptul de vot

2.1.1 Universalitatea votului
2.1.2 Egalitatea votului
2.1.3 Votul este direct
2.1.4 Secretul votului
2.1.5 Votul liber exprimat
2.2 Dreptul de a fi ales
 1.Introducere
Sistemele electorale reprezintă ansamblul normelor juridice şi procedurale care definesc
condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea de către cetăţeni a drepturilor politice
fundamentale, dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, garanţii care asigură suportul practic al
exercitării lor, regulile de organizare şi desfăşurare practică scrutinului, precum şi principiile
şi mecanismele de atribuire a mandatelor în urma alegerilor.1

Normele electorale sunt definite de profesorii Ioan Muraru şi Elena Simina Tănăsescu
drept: „acele norme juridice care reglementează relaţiile referitoare la alegerea prin vot a
deputaţilor, senatorilor, şefului de stat şi autorităţilor locale”2.

În concepţia profesorului Ion Deleanu3, sistemul electoral reprezintă ansamblu de norme

juridice, articulate şi ierarhizate, având ca obiect de reglementare dreptul de a alege şi de a fi
ales în organele reprezentative ale puterii, inclusiv dreptul de a revoca pe cei aleşi, principiile
sufragiului, modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor şi de stabilire a rezultatului votării.

Sistemul electoral a mai fost definit şi ca ansamblul de proceduri necesare legitimării

exerciţiului puterii sau ca un element fundamental în procesul reprezentării politice 4.
Alți autori susțin că sistemul electoral cuprinde normele juridice care stabilesc drepturile
electorale şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, modul de reglementare şi organizare al
alegerilor, precum şi atribuţiile autorităţilor statale implicate în acest proces.

2.Drepturile electorale (fundamentale)

Într-un stat de drept, democratic şi social, poporul trebuie să aibă ultimul cuvânt. Pentru ca
acest deziderat să fie posibil, cetăţenilor li se recunosc anumite drepturi electorale.
În diferitele clasificări date drepturilor fundamentale, drepturile electorale sunt reunite de
regulă într-o categorie distinctă sub denumirea de drepturi exclusiv politice. Această alegere
se motivează prin aceea că aceste drepturi pot fi exercitate doar de cetăţeni prin participare la
guvernare.
Există două categorii de drepturi electorale: cele prevăzute de Constituţie şi cele prevăzute
de legile electorale. În Constituţie sunt prevăzute ca drepturi electorale, dreptul de a alege şi
dreptul de a fi ales, ele intrând în categoria drepturilor electorale fundamentale.
Dintre celelalte drepturi electorale, prevăzute de lege, amintim: dreptul de a verifica
înscrierea în listele electorale, dreptul de a face întâmpinări împotriva omisiunilor, a
înscrierilor greşite şi a oricăror erori, dreptul de a contesta candidaturile. 5
În strânsă corelaţie cu aceste drepturi, unele constituţii au prevăzut sau prevăd şi un alt drept
electoral fundamental, şi anume dreptul la revocare. Dreptul de revocare ar permite, într-un
sistem organizat, să se retragă mandatul celui care, ajuns într-o funcţie publică prin voinţa
maselor, le înşeală aşteptările şi compromite interesul public pe care s-a angajat să-l slujească.

1
Fulga, Gh, Societăţi şi sisteme politice contemporane, Editura Economică, Bucureşti, 2004, p.142.
2
Muraru, I, Tănăsescu , E.S, Drept constituţional şi instituţii politice, Vol. I, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008,
p.34.
3
Deleanu, I, Instituţii şi proceduri constituţionale-în dreptul român şi în dreptul comparat, Vol I, Editura Servo-
Sat, Arad, 2006, p.65
4
Opriş, O,-Dinamica sistemelor electorale, vol.II, Editura Axioma Print, Bucuresti, 2007, p. 32
5
Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, art. 26, alin.7
Acest drept există în China, în Indonezia, unde partidele politice au dreptul de a revoca pe
membrii lor în Parlament, în Liechtenstein, unde numărul restrâns al populaţiei permite
contacte familiale şi un parlamentar poate fi revocat de către grupul său electoral. Acest drept
are o importanţă deosebită însă el nu este prevăzut de Constituţia României. Pârghiile de
control existente în prezent cu scopul de a asigura o prestaţie corectă din partea aleşilor, din
câte se constată, nu sunt deloc eficiente, iar experienţa României, din acest punct de vedere,
este extrem de nefericită1.

2.1 Dreptul de vot

Dreptul de a alege figurează în unele constituţii cu denumirea de drept la vot.
Constituţia României prin art. 36 reglementează dreptul la vot. Acesta este definit ca dreptul
recunoscut, în condiţiile legii, cetăţenilor unui stat de a-şi exprima în mod liber, direct sau
indirect, opţiunea electorală pentru un anumit partid politic sau candidat propus de o grupare
politică sau pentru un candidat independent2. Exercitarea acestui drept are ca scop alegerea
membrilor Parlamentului sau a Preşedintelui, ai consiliilor locale şi a primarilor, a altor
persoane în funcţii publice. Fiecare stat dispune de dreptul suveran de a stabili funcţiile
publice eligibile şi condiţiile în care cetăţenii săi îşi exercită dreptul de a alege, persoanele ce
candidează pentru aceste funcţii.
Constituţia actuală a ţării noastre prevede în art.62 alin.(1) şi art.81 alin.(1) că votul este
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

2.1.1 Universalitatea votului

Universalitatea votului constă în faptul că toţi cetăţenii au dreptul de a vota, dacă sunt
îndeplinite condiţiile constituţionale şi legale. Prin reglementarea votului universal s-a urmărit
chemarea la vot a unui număr cât mai mare de alegători. Însă nu tot poporul are acces la
dreptul de vot, ci doar membrii corpului electoral, care reprezintă numai o parte din acesta.
Astfel, au drept de vot doar cetăţenii care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Constituţie şi în
legile electorale. O persoană poate vota în România dacă întruneşte următoarele condiţii: este
cetăţean român, are vârstă de 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, este în
deplinătatea facultăţilor mintale şi are aptitudinea morală de a vota.
Calitatea de cetăţean român arată în mod concret faptul că drepturile cu caracter politic
aparţin numai cetăţenilor români, indiferent dacă au sau nu şi alte cetăţenii.

Universalitatea votului a fost îngrădită, în decursul timpului, de existenţa votului restrâns

(selectiv), cenzitar sau capacitar. Votul cenzitar se caracterizează prin anumite condiţii ce
trebuie îndeplinite de către cetăţeni pentru a-şi putea exercita dreptul la vot. De-a lungul
timpului au fost întâlnite mai multe tipuri de censuri: censul de avere, censul de sex, censul de
vârstă, censul rasial-naţional, censul de domiciliu.
Censul de avere presupune că cetăţeanul trebuie să posede o anumită avere pentru a putea
vota. Acesta a fost cel mai răspândit cens electoral.
Censul de sex a înlăturat mult timp femeile de la alegeri. Astfel femeile au dobândit drept de
vot mult mai târziu decât bărbaţii.
Censul de vârstă, reprezintă, de asemenea, o piedică în exercitarea dreptului de vot. Vârsta
exagerat de ridicată, uneori, a oprit participarea tineretului la alegeri. Excluderea tinerilor se
justifică prin faptul că doar persoanele mature ar putea lua decizii raţionale. Cu toate acestea
se poate susţine reglementarea unei vârste mai reduse pentru exercitarea dreptului de vot
1
Amititeloae, A, Drept Constituţional şi Instituţii Politice, editura Junimea, Bucureşti, 2009, p.136
2
Muraru, I, Alegerile si corpul electoral, editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.29
deoarece tinerii ar fi mai bine informaţi şi mult mai independenţi în procesul de luare a
deciziilor. De exemplu, Constituţia României din anul 1938 dădea drept de vot pentru
Adunarea Deputaţilor, cetăţenilor de la 30 de ani în sus, iar pentru Senat, de la 40 de ani.1
Censul de domiciliu presupune că cetăţeanul, pentru a-şi exercita dreptul de vot, trebuie să
domicilieze o anumită perioadă de timp stabilită de lege, în localitatea unde votează.
Votul capacitar este cel potrivit căruia alegătorul poate participa la alegeri doar dacă
dovedeşte un anumit grad de instrucţie şcolară. Un exemplu de vot capacitar ar fi că în unele
state, dreptul la vot era acordat doar celor care puteau citi şi explica Constituţia.
Limitele dreptului de a alege au fost înlăturate cu timpul, asemenea practici nemaifiind legal
admise.Votul universal este o necesitate pentru că, într-un stat de drept şi democratic întreaga
populaţie trebuie să fie chemată la urne fără a se face niciun fel de discriminare.

2.1.2 Egalitatea votului

Egalitatea votului este o materializare a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor şi
este implicată de universalitatea votului. Aceasta presupune că fiecare cetăţean are dreptul la
un singur vot pentru alegerea aceluiaşi organ de stat, fiecare vot având aceeaşi valoare, pe de
o parte, şi că decupajele electorale, pentu alegerea aceluiaşi organ de stat, trebuie să fie egale
ca număr de locuitori şi nu de alegători. Pentru a garanta egalitatea votului, fiecare stat adoptă
măsurile aferente tradiţiilor sale electorale. Astfel, în sistemul electoral român, fiecare
alegător este înscris pe o listă la o anumită circumscripţie electorală la care este arondată
locuinţa în care domiciliază. După exercitarea votului, cartea de alegător este ştampilată, ceea
ce atesta că acesta şi-a exercitat dreptul la vot. În această situaţie, alegătorului nu îi este
permis să voteze încă o dată la aceeaşi circumscripţie sau la oricare alta.
În alte ţări s-au practicat: votul familiar (titularul era şeful familiei căruia i se acorda un număr
de voturi egal cu cel al membrilor familiei); votul echilibrat (care doreşte realizarea unui
echilibru între statele mici şi statele mari); votul multiplu (prin care alegătorul este abilitat să
voteze în mai multe circumscripţii electorale); votul plural (alegătorul dispune de mai multe
voturi).

2.1.3 Votul este direct

Votul direct presupune că alegătorul poate şi trebuie să îşi exprime opţiunea personal şi nu
prin intermediari sau reprezentanţi. Votul indirect constă în desemnarea de către alegători prin
vot direct a altor alegători denumiţi alegatori de gradul al doilea.

Una din cauzele absenteismului se consideră a fi lipsa reglementării şi aplicării votului

transmis la distanţă. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor la distanţă se poate realiza prin
intermediul votului prin corespondenţă sau a votului electronic. Votul prin corespondenţă nu
este un vot indirect, acesta se diferenţiază de votul direct doar prin faptul că opţiunea pentru
un anumit candidat se transmite în scris şi nu se exprimă personal.

Derularea votului prin corespondenţă ar presupune ca autorităţile să trimită prin intermediul

poştei, un buletin de vot celor înscrişi pe listele electorale, urmând ca aceştia să completeze
buletinul de vot şi să îl returneze tot prin intermediul poştei. În România se manifestă
preocupări pentru introducerea votului prin corespondenţă, existând un proiect de lege in acest
sens, însă doar pentru cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Votul prin corespondenţă ar putea reprezenta o soluţie pentru reducerea absenteismului cât şi

1
Guţan, B. S, Drept constituţional şi instituţii politice, editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 211
o metodă prin care s-ar reduce costurile1 legate de organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Tot
ca o variantă de combatere a absenteismului este văzut şi votul electronic. Unele state ale
lumii deja utilizează e-voting-ul atât pentru alegeri cât şi pentru referendum. Trebuie
menţionat că şi România a inregistrat o experienţă pozitivă, prin exprimarea votului pe cale
electronică, de către militarii români aflaţi în misiune în străinătate.

2.1.4 Secretul votului

Este absolut necesar să se reglementeze această trăsătură a votului, deoarece ea creează un
climat de siguranţă pentru alegător, astfel încât acesta să-şi poată exprima liber voinţa cu
privire la candidaţii propuşi sau în legătură cu problemele supuse consultării populare, fără ca
această opţiune să fie cunoscută de alţii sau supusă vreunei presiuni.
Legea electorală prevede o serie de garanţii care asigură secretul votului: uniformitatea
buletinelor de vot, imprimarea pe acestea doar a menţiunilor strict necesare, prezenţa în
cabina de vot doar a persoanei care votează, introducerea buletinului de vot în urnă în mod
personal2.

2.1.5 Votul liber exprimat

Votul liber exprimat rezultă din posibilitatea alegătorului de a participa sau nu la alegeri, iar
în cazul în care participă de a-şi manifesta liber opţiunea pentru o anumită listă sau un anumit
candidat. La polul opus se găseşte votul obligatoriu, considerat una din soluţiile, alături de
votul electronic, pentru rezolvarea problemei absenteismului la vot.
Votul obligatoriu ar fi necesar pentru a-i determina pe cetăţeni să facă uz de dreptul de a lupta
politic, nu de a-i convinge să voteze într-o manieră responsabilă, ci doar să se prezinte la vot.
Prin votul obligatoriu se doreşte creşterea participării la alegeri. Problema scăderii ratei de
participare la vot este, în prezent, mai evidentă, deoarece ea este întâmpinată de toate statele,
fiind considerată o boală a secolului XX. Doar în statele în care este reglementat votul
obligatoriu, participarea la vot a rămas aproximativ constantă.
România se confruntă cu o scădere constantă a ratei de participare la vot. Prezenţa la urne se
află pe un trend descendent îngrijorător, rata absenteismului la urne crescând de la 15%, în
1990, la 60%, în 2008. Din acest motiv şi în România ar trebui să se ţină cont de posibilitatea
introducerii votului obligatoriu.

2. Dreptul de a fi ales
Dreptul de a fi ales este reglementat în Constituţia României în art. 37. Din dispoziţiile
constituţionale rezultă că o persoană poate fi aleasă ca deputat, senator, şef de stat sau în alte
organe reprezentative dacă are drept de vot şi dacă îndeplineşte anumite condiţii. Aceste
condiţii sunt justificate de importanţa şi de rolul pe care îl au organele reprezentative în
exercitarea puterii suverane a poporului, de ideea unei reprezentări responsabile şi eficiente
care presupune existenţa unui grad sporit de maturitate politică şi civică, o onorabilitate mai
strictă.3
O primă condiţie pentru admiterea candidaturii unei persoane este ca ea sa aibă cetăţenia

1
Statul Oregon anticipa în anul 2005 economisirea a 3 milioane de USD pe an, iar în Noua Zeelandă,
organizarea unui referendum cu utilizarea exclusivă a votului prin corespondenţă a adus economii de 3,6 USD.
2
Iancu, Gh, Sistemul electoral: instituţii de drept electoral, Ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.34
3
Muraru, I, Tănăsescu , E.S, Drept constituţional şi instituţii politice, Vol. I, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008,
p.99.
română, cumulată sau nu cu alte cetăţenii, şi domiciliul în ţară. Condiţia referitoare la
domiciliu se explică prin faptul că cetăţenii statului vor fi mai bine reprezentaţi de cei care
locuiesc şi îşi desfăşoară activitatea profesională împreună cu ei, în ţară sau pe teritoriul pe
care aceştia locuiesc.
O altă condiţie priveşte limita de vârstă a candidatului. Explicaţia acestei condiţii de vârstă
constă în importanţa demnităţii publice de îndeplinit, în marea responsabilitate ce revine
aleşilor, dar şi în necesitatea existenţei unui anumit nivel de credibilitate, de maturitate, de
experienţă de viaţă, profesională şi de practică a candidaţilor.
În statele membre ale Uniunii Europene vârsta minimă medie pentru a fi ales in Parlament
este de 21 de ani, cu unele excepţii, şi anume: Danemarca, Germania, Malta, Olanda,
Portugalia, Spania şi Ungaria, în care această vârstă este de 18 ani. În alte state membre,
această vârstă este de 23 de ani (Franţa) şi chiar mai ridicată (Cipru, Italia). Pentru alegerile
prezidenţiale, vârstă minimă medie este de 35 de ani, fără să existe o limită maximă. În SUA
pentru a fi ales în Camera Reprezentanţilor se cere o vârstă minimă de 25 de ani, iar pentru
Senat vârsta de 35 de ani.
În România, prin art. 37 din Constituţie, se stabilesc pentru candidaţi trei limite de vârstă,
împlinite până in ziua alegerilor, inclusiv, astfel: 23 de ani pentru Camera Deputaţilor sau
organele administraţiei publice locale, 33 de ani pentru Senat şi 35 de ani pentru funcţia de
Preşedinte al României.
Tot în ceea ce priveşte dreptul de a fi ales, este stabilită şi condiţia ca persoanei care-şi depune
candidatura să nu-i fie interzisă asocierea în partide politice. Astfel, nu pot face parte din
partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii
activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici.
Aceste persoane nu pot fi alese atât timp cât ocupă una din funcţiile nominalizate, însă dacă
vor dori să candideze la o funcţie trebuie să-şi dea demisia, iar la depunerea candidaturii să
facă dovada acestui lucru.
Datorită aderării la Uniunea Europeană, Constituţia României, a introdus noi drepturi
electorale pentru cetăţenii români, şi anume dreptul de a alege si dreptul de a fi ales in
Parlamentul European.
În România, aceste noi drepturi fundamentale sunt reglementate de art.38 din Constituţie, iar
legea 33/2007 stabileşte cadrul juridic general pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor
membrilor din România în Parlamentul European, pe bază de scrutin de listă, potrivit
reprezentării proporţionale.
Dreptul de vot poate fi exercitat atât de către cetăţenii români, cât şi de cei ai statelor membre
ale Uniunii Europene. Cetăţenii statelor membre trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa pe
teritoriul României pentru a-şi putea exercita dreptul de vot.
Pentru a putea fi aleşi în Parlamentul European, cetăţenii români trebuie să aibă drept de vot si
să fi împlinit 23 de ani, inclusiv in ziua alegerilor. În numele României pot candida şi
cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, dacă au împlinit 23 de ani şi dacă au drept de
vot în România.
Bibliografie:
1. Fulga, Gh, Societăţi şi sisteme politice contemporane, Editura Economică,
Bucureşti, 2004
2. Muraru, I, Tănăsescu , E.S, Drept constituţional şi instituţii politice, Vol.
I, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008
3. Deleanu, I, Instituţii şi proceduri constituţionale-în dreptul român şi în
dreptul comparat, Vol I, Editura Servo-Sat, Arad, 2006
4. Opriş, O,-Dinamica sistemelor electorale, vol.II, Editura Axioma Print,
Bucuresti, 2007
5. Amititeloae, A, Drept Constituţional şi Instituţii Politice, editura Junimea,
Bucureşti, 2009
6. Muraru, I, Alegerile si corpul electoral, editura All Beck, Bucureşti, 2005
7. Guţan, B. S, Drept constituţional şi instituţii politice, editura Hamangiu,
Bucureşti, 2008
8. Iancu, Gh, Sistemul electoral: instituţii de drept electoral, Ediţia 2,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006