Sunteți pe pagina 1din 5

Controlul parlamentar este o consecinţă directă a poziţiei parlamentare în

sistemul organelor de stat. În calitatea sa de organ reprezentativ al deţinătorului


suveranităţii naţionale, parlamentul trebuie să cunoască modul în care sunt
realizate actele sale, modul în care activează organele formate de el, demnitarii de
stat numiţi în funcţie printr-o procedură parlamentară, în procesul de exercitare a
atribuţiilor conferite de Constituţie şi alte legi.
Controlul parlamentar este în acelaşi timp un control total, răspândindu-se
asupra tuturor sferelor vieţii sociale reglementate de Constituţie şi de alte legi.
În funcţie de formele şi mijloacele specifice prin care se exercită, unele
surse bibliografice acceptă clasificarea controlului parlamentar în :
- control exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe;
- control exercitat prin comisiile parlamentare;
- control exercitat prin întrebări şi interpelări;
- control exercitat prin drepturile deputaţilor de a cere şi obţine informaţiile
necesare;
- control exercitat prin instituţia Ombudsmanului;
În opinia altor autori, există alte forme ale controlului parlamentar asupra
puterii executive:
- dezbateri privind direcţiile principale ale politicii de guvernare, bugetul şi
darea de seamă despre executarea lui;
- interpelările deputaţilor;
- activitatea de control realizată de comisiile permanente şi cele de anchetă
ori de organe speciale sau persoane numite de Parlament;
- exprimarea votului de încredere Guvernului sau unor miniştri;

Controlul exercitat prin rapoarte şi alte documente similare prezentate


Parlamentului spre audiere. Este foarte simplu să ne convingem despre faptul că
parlamentul selectează informaţia privitor la modul în care se execută Constituţia
şi alte legi, despre randamentul activităţii organelor formate ori a persoanelor cu
atribuţii publice numite în funcţie de el, din conţinutul unei game largi de
documente, cum ar fi : rapoarte, mesaje, dări de seamă, programe, etc. Important
este să reţinem că aceste documente informative sunt depuse în cadrul şedinţelor
publice ale Parlamentului, în cadrul cărora parlamentarii au posibilitatea să
participe la dezbaterea lor.
În Republica Moldova ca exemplu de manifestare a acestei forme de
control pot servi: mesajele cu privire la principalele probleme ale naţiunii adresate
Parlamentului de preşedintele Republicii Moldova (art. 84 din Constituţie);
programul de activitate a Guvernului (art. 96 din Constituţie); raportul anual asupra
administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice prezentat Parlamentului
de Curtea de Conturi.
Un caz aparte constituie audierele parlamentare. Astfel, Parlamentul
Republicii Moldova, o dată în decursul unei sesiuni, poate organiza audierea
Guvernului în probleme ce ţin de activitatea acestuia ( art.112 din Regulamentul
Parlamentului). Asemenea audieri pot fi iniţiate de Biroul Permanent şi în alte
domenii de interes public.
Controlul exercitat prin comisiile parlamentare. În marea majoritate a
statelor controlul parlamentar asupra activităţii executivului, precum şi a altor sfere
ale vieţii publice este încredinţată comisiilor parlamentare permanente. În acest
sens este apreciată eficacitatea comisiilor pentru buget şi finanţe. Totodată,
parlamentele pot forma comisii speciale şi comisii de anchetă. Astfel, în scopul
realizării dispoziţiilor constituţionale privind iniţierea, cercetarea şi audierea
„oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii”, Parlamentul Republicii
Moldova poate forma comisii speciale şi comisii de anchetă.
În unele sisteme consituţionale, în scopul realizării controlului asupra
modului de gestionare a avutului public se instituie organe speciale (Curţi de
Conturi) ori se numesc persoane speciale – revizori parlamentari.
Controlul exercitat prin interpelări. Se deosebesc două varietăţi de
interpelare : întrebările verbale sau scrise şi interpelarea propriu-zisă.
Întrebările sunt „cereri adresate de către deputaţi sau senatori organelor
de stat (îndeosebi Guvernului sau miniştrilor) în legătură cu activitatea analizată în
Parlament sau cu orice probleme sociale, economice, culturale, juridice”.
Interpelarea propriu-zisă este „o procedură de control parlamentar, care ia
forma dreptului unui parlamentar de a cere explicaţii Guvernului în legătură cu
diverse aspecte ale politicii, ale administraţiei sau în legătură cu unele măsuri luate
de Guvern” ori un „procedeu parlamentar ded a obţine informaţii utile din partea
miniştrilor sau primului ministru pentru activitatea organului legislativ”.
Legislaţia Republicii Moldova (Regulamentul Parlamentului, art.112)
defineşte interpelarea propriu-zisă drept „o cerere adresată Guvernulu, prin care se
solicită explicaţii asupra politicii interne şi externe a Guvernului”.
În unele sisteme de drept se aplică numai interpelările sub formă de
întrebări (Franţa, Anglia). Spre exemplu, în Anglia fiecare şedinţă parlamentară se
începe cu întrebări verbale, la care urmează răspunsuri laconice şi exacte.
Procedura de înaintare a interpelărilor este prevăzută în Regulamentele
parlamentelor (camerelor).
Regulamentul Parlamentul Republicii Moldova (art.108) în ziua de joi, în
ultima oră de lucru a parlamentului, la propunerea preşedintelui şedinţei, cu votul
majorităţii deputaţilor prezenţi, se determină modul de folosire a timpului rezervat
întrebărilor şi interpelărilor.
În acest timp, fiecare deputat poate adresa întrebări membrilor
Guvernului sau altor conducători ai organelor administraţiei publice, dar nu mai
mult de două întrebări în aceeaşi şedinţă. Totodată, punând întrebarea, deputatul
trebuie să precizeze forma în care doreşte să primească răspunsul ( în scris sau
verbal la şedinţa în plen).
Secretariatul şedinţei înregistrează întrebările şi le transmite organelor şi
persoanelor cărora acestea sunt adresate, pentru ca ele să dea răspunsul la
următoarea şedinţă din ziua de joi. Cei cărora li s-au adresat întrebări pot să
răspundă imediat la fiecare întrebare în parte sau pot anunţa că vor prezenta
răspunsul în zilele următoare, indicând data exactă, însă nu mai târziu de
următoarea şedinţă din ziua de joi.
Spre deosebire de întrebări, interpelările (art.112 din Regulament) se fac
în scris).
Interpelările se înregistrează în ordinea prezentării şi se afişează în sala de
şedinţe. În urma dezbaterilor pe marginea unei interpelări, Parlamentul poate
adopta o moţiune.
Control exercitat prin instituţia Ombudsmanului. Instituţia
Ombudsmanului, fiind acceptată de majoritatea covârşitoare a statelor lumii,
cunoaşte statute diferite. Dacă în unele state ombudsmanii exercită controlul
asupra respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ( Polonia,
Anglia, România, Moldova), în altele ei supraveghează legalitatea în activitatea
administraţiei (Norvegia, Danemarca), sau pe lângă aceasta, mai verifică şi
legalitatea activităţii organelor administraţiei publice locale şi celor judecătoreşti
(Elveţia, Finlanda), inclusiv controlul respectării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale.

Adoptarea bugetului de stat si controlul asupra realizării lui. Una dintre


cele mai vechi atribuţii privilegiate ale parlamentelor a fost cea de control asupra
surselor de completare a vistieriei statului prin stabilirea unor taxe şi impozite ori
scutirea de acestea.
Privitor la buget, trebuie de remarcat că, rolul parlamentelor în raport cu
acesta se reducea doar la stabilirea cheltuielilor. Mai târziu, parlamentele sunt
împuternicite să asigure şi controlul asupra consumării sumelor alocate din bugetul
de stat. După o anumită perioadă, adunările legislative au dobândit şi dreptul de a
determina structura bugetului, stabilind modul de utilizare a mijloacelor bugetare
alocate, să interzică restructurarea mijloacelor dintr-un articol în altul.
Prin aprobarea bugetului de stat se defineşte politica fiscală la nivel
naţional. Rolul Parlamentului în acest domeniu este, în primul rând, de a ţine cont
de posibilităţile contribuabililor, de sarcina statului de a crea condiţii pentru
activitatea productivă a lor şi de a satisface necesităţile oportune şi bine gândite ale
statului.
Constituţia Republicii Moldova (art.66 lit.h) acordă Parlamentului
dreptul de a aproba bugetul de stat şi de a exercita controlul asupra lui. Totodată
Parlamentul exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra
ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii
acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine.
Guvernul Republicii Moldova elaborează anual proiectul bugetului de
stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 131, alin.1 Constituţie), pe care
le supune, separat, aprobării Parlamentului.
Deci, bugetul de stat este o lege care reprezintă un „contract”, o
„înţelegere” între Guvern şi Parlament, ultimul reprezentând poporul. Prin esenţa
sa bugetul nu este numai un statut cu prevederi, el reprezintă şi o autorizare de a
percepe şi de a cheltui, cu alte cuvinte, nu se poate percepe şi cheltui fără
autorizare, nu se poate cheltui fără credite; bugetul este restrictiv şi nu pot fi
depăşite cifrele bugetare; bugetul este clasificat pe articole, deci nu se pot face
viramente de la un articol la altul. Pentru a se evita asemenea încercări ori chiar
abuzuri, este nevoie de control.
În Republica Moldova (art.133 din Constituţie), Curtea de Conturi
exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a
resurselor financiare publice. Curtea de Conturi este alcătuită din 7 membri.
Preşedintele Curţii de Conturi este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui
acestuia, pentru un termen de 5 ani. Membrii Curţii sunt numiţi de Parlament, la
propunerea preşedintelui acestuia.
Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra
administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice.