PARLAMENTUL

Întrebări

1. Caracterizați instituția Parlamentului.

Parlamentul constituie o institutie politica si juridica, formata din una
sau mai multe corpuri, adunari sau „camere”, fiecare alcatuita dintr-un
numar de membri ( deputati, senatori), dispunand, intr-o masura mai
mare sau mai mica, de putere de decizie. Intrucat, in mod practic, nu este
posibil ca intreg poporul sa se constituie intr-o adunare care sa decida,
sa legifereze, s-a pus problema de a sti cum se poate valorifica aceasa
stransa corelatie dintre voina suverana a poporului si lege, mai precis
cum se poate exprima tehnico-juridic si statal aceasta cerinta a
democratiei. Solutua gasita a fost ca poporul sa delege exercitiul
dreptului say unor reprezentati, astfel desemnatu incat sa poata exprima
juridiceste vointa lui . Aparitia sistemului parlamentar in tara noastra a
fost influentata de Revolutia franceza.
2. Enunțați funcțiile Parlamentului.
- Functia de reprezentare
- Functia legislativa – (insistat)
- Functia de stabilire a directiilor principale ale activitatii social-
economice, culturale, statale si juridice
- Functia de alegere, formare, avizarea formarii, numire sau revocare
a unor autoritati statale
- Functia de control ( a pus mare accent pe ea )
- Functia de conducere in politica externa
-
3. Caracterizați funcția de reprezentare a Parlamentului. Instituția
mandatului reprezentativ.
Functia de reprezentare se refera la faptul ca Parlamentul reprezinta
intregul corp electoral, exprimand vointa acestuia si, prin aceasta, vointa
tuturor. Constitutia Romaniei consacra, in art. 69 , mandatul
reprezentativ.
Teoria mandatului reprezentativ isi are originea in conceptia referitoare
la suveranitatea nationala, potrivit careia intreaga putere emana de la
natiune, mandatul reprezentand o imputernicire pe care persoanele alese
o primesc de la intreaga natiune si, in consecinta, ea se exercita in mod
independent fata de alegatori, care nu mai pot da ordine, instructiuni,
directive celor alesi si nici nu ii pot revoca. Di momentul alegerii,
parlamentarii se bucura de un anumit grad de autonomie, care se
 manifesta si in raporturile cu partidele sau formatiunile politice pe listele
carora au canditat

4. Caracterizați funcția legislativă a Parlamentului. ( insistat)

Functia legislativa exprima faptul ca Parlamentul este unica autoritate
legiuitoare a tarii, executivul neputand emite norme primare decat in
conditii strict si limitativ prevazute de Constitutie. Aceasta reprezinta o
forma specializata a compententei sale genereate, in virtutea careia
dezbaterea problemelor politice generale ale natiunii se finalizaeaza prin
adoptarea unei norme de drept, ca expresie a vointei generale in
reglementarea unor raporturi sociale.
Functia legislativa a Parlamentului se concretizeaza in activitati
parlamentare distincte :
-examinarea proiectelor de lege primite de Guvern;
- examinarea propunerilor legislative formulate de cetatenisau de
parlamentari;
- examinarea amendamentelor formulate de Guvern sau de parlamentari;
- votarea proiectelor de lege, a propunerilor legislative si a
amendamentelor formulate in procesul legislativ
- reexamniarea legii ca urmare a solicitarii Presedintelui Romaniei;
- reexaminarea legii in temeiul deciziei Curtii Constitutionale pri care se
constata neconstitutionalitatea unor dispozitii ale acesteia
- stabilirea limitelor abilitarii Guvernului de a emite ordonante;
- exercitarea controlului asupra legislatiei delegate, respectiv asupra
unor reglementari juridice emise in temeiul unor legi de abilitare ori a
delegarii legislative constitutionale;
Competenta de legiferare, intrucat rezlta din Constitutie, nu se poate
exercita decat in conditiile si in limitele stabilite de aceasta, neputand fi
de coceput o putere legiuitoare neconditionata, absoluta. Regulile
constititutionale de exercitare a commpetentei de legiferare nu reprezinta
restrangeri ale competentei Parlamentului ca autoritate legiuitoare, ci
domeniul de valabilitate a acestei competente, intinderea legimitatii sale
constitutionale.

5. Caracterizați funcția Parlamentului de stabilire a direcțiilor principale

ale activității social-economice, culturale și juridice.
Aceasta functie exprima implicarea Parlamentului in domenii ce vizeaza
politica tarii, aprobarea programelor de guvernare, organizarea si
functionarea fortelor politice, apararea tarii, in realizarea acestei functii,
Parlamentului ii revin urmatoarele atributii :
 - Adoptarea bugetului
- Declararea mobilizarii generale sau partiale
- Reglementarea alegerilor
- Reglementarea organizarii si desfasurarii referendumului
- Organizarea si functionarea organelor de stat
- Organizarea si functionarea partidelor politice
- Organizarea fortelor armate su a apararii nationale
- Stabilirea regimului juridic al starii de asediu si al starii de urgenta
- Stabilirea infractiunilor si pedepselor
- Acordarea amnistiei
- Relgementarea sistemului general al impozitelor si taxelor
- Emiterea de moneda
- Reglementarea regimului general al proprietatii si mostenirii
- Stabiliea regulilor generale privind raporturile de munca, sindicate,
patronate; protectia sociala
- Stabilirea statutului functionarilor publici
- Organizarea generala a invatamantului
- Reglementarea competentei si procedurii instantelor judecatoresti,
etc.
6. Caracterizați funcția Parlamentului de alegere, formare, avizare a
formării, numire sau revocare a unor autorități statale
Aceasta functie exprima implicarea Parlamentului cat priveste
desemnarea de inalti demnitari, revocarea lor, avizarea numirii,
trimiterea in judecata, etc. Astfel, Parlamentul Romaniei :
- Numeste si revoca Avocatul poporului
- Poate suspenda din functie Presedintele Romaniei
- Acorda votul de incredere programului si intregii liste a Guvernului
- Poate retrage increderea acordata Guvernului prin intermediul
mecanismului motiunii de cenzura
- Numeste 6 judecatori la Curtea Constitutionala ( 3 sunt nimiti de
Camera Deputatilor, iar 3 de catre Senat )
7. Caracterizați funcția de control a Parlamentului.
Formele şi mijloacele prin care se exercită controlul parlamentar se
realizează prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe prezentate
Parlamentului, prin comisiile parlamentare, prin întrebări şi interpelări,
dreptul de a cere şi obţine informaţiile necesare, prin rezolvarea petiţiilor
cetăţenilor, prin Avocatul Poporului.
Controlul parlamentar realizat prin mesaje, rapoarte şi programe
 Potrivit dispoziţiilor Constituţiei, unele autorităţi publice au
obligaţia de a prezenta rapoarte Parlamentului. Sunt astfel, de exemplu,
Avocatul Poporului (art. 60 din Constituţie) sau Curtea de Conturi (art. 140
din Constituţie).
Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei
Deputaţilor şi Senatului, data şedinţei comune pentru dezbaterea
rapoartelor ce se prezintă Parlamentului de către autorităţile publice
prevăzute de Constituţie se stabileşte cu respectarea unui termen de cel puţin
5 zile de la data difuzării lor către deputaţi şi senatori.
Rapoartele se examinează de comisiile permanente sesizate în fond
şi raportul comun al acestora se difuzează parlamentarilor cu cel puţin o zi
înainte de prezentarea lui în şedinţa comună a celor două Camere. În cazul
în care din dezbateri rezultă necesitatea adoptării unor măsuri, hotărârea se
ia cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Dezbaterile asupra
rapoartelor ce se prezintă Parlamentului de către autorităţile publice, care
au această obligaţie legală, trebuie finalizate în cel mult 6 luni de la
depunerea lor la cele două birouri permanente.
Controlul realizat prin întrebări şi interpelări
Fiecare parlamentar poate adresa întrebări şi interpelări
Guvernului, miniştrilor sau altor conducători ai organelor administraţiei
publice.
Întrebarea constă într-o simplă cerere de a răspunde dacă un fapt
este adevărat, dacă o informaţie este exactă, dacă Guvernul şi celelalte
organe ale administraţiei publice înţeleg să comunice Camerei informaţiile
şi documentele cerute de Camera Deputaţilor sau de comisiile permanente
ori dacă Guvernul are intenţia de a lua o hotărâre într-o problemă
determinată. Întrebările pot fi orale sau scrise.
Interpelarea constă într-o cerere adresată Guvernului de un grup
parlamentar, de unul sau mai mulţi deputaţi, prin care se solicită explicaţii
asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale
interne sau externe. Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să
răspundă la interpelări în cel mult două săptămâni.
Controlul realizat prin comisiile parlamentare
Această funcţie este încredinţată, de regulă, comisiilor de anchetă,
care nu au puteri judiciare, şi a căror funcţionare şi procedură de lucru este
prevăzută în Regulamentele Camerelor.
 Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede în acest sens că în
condiţiile în care se consideră necesare clarificarea cauzelor şi
împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu
efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor
ce se impun, Camera Deputaţilor poate hotărî iniţierea unei anchete
parlamentare. Ancheta poate fi realizată de o comisie permanentă, sau de o
comisie de anchetă parlamentară înfiinţată în acest scop.
Astfel, orice comisie permanentă poate porni, la solicitarea unuia
sau a mai multor membri ai săi, o anchetă, în cadrul competenţei sale, cu
încuviinţarea plenului Camerei Deputaţilor, privitoare la activitatea
desfăşurată de Guvern sau de administraţia publică. Pentru a obţine
încuviinţarea, comisia permanentă va prezenta o cerere motivată, adoptată
cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Proiectul de hotărâre întocmit de
comisie va enunţa materiile ce formează obiectul anchetei, scopul ei,
mijloacele necesare şi termenul până la care raportul comisiei urmează să
fie prezentat plenului Camerei Deputaţilor.
Controlul realizat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor
Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede în acest sens că oricine
are dreptul de a se adresa cu petiţii Camerei Deputaţilor. Acestea vor fi
prezentate în scris şi semnate, precizându-se domiciliul petiţionarului sau al
unuia dintre petiţionari.
Petiţiile se înscriu într-un registru, în ordinea primirii,
consemnându-se numărul de înregistrare, numele, prenumele, domiciliul
petiţionarului şi obiectul cererii. După înregistrare, se transmit Comisiei
pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi altor comisii
permanente, spre dezbatere şi soluţionare.
Oricare membru al Camerei poate lua cunoştinţă de conţinutul
unei petiţii, adresându-se în acest sens preşedintelui comisiei sesizate.
Comisia sesizată va decide, în termen de cel mult 10 zile, dacă va trimite
petiţia unei autorităţi publice competente sau o va clasa. Petiţionarului i se
aduce la cunoştinţă soluţia adoptată. Semestrial, Comisia pentru cercetarea
abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii prezintă Biroului permanent şi apoi
Camerei, la începutul fiecărei sesiuni, un raport asupra petiţiilor primite şi
asupra modului de soluţionare a acestora. În raport se vor face menţiuni cu
privire la soluţiile date de autorităţile publice la petiţiile care le-au fost
trimise spre soluţionare.
 Autorităţile publice care au primit petiţii spre soluţionare sunt
obligate să transmită comisiei soluţiile adoptate, în termen de cel mult o
lună de la primirea petiţiei.
Regulamentul Senatului conţine dispoziţii similare.
Controlul parlamentar asupra procesului decizional la nivelul Uniunii
Europene
 
Camera Deputaţilor îşi exercită atribuţiile constituţionale privind
controlul parlamentar asupra procesului decizional la nivelul Uniunii
Europene, conform art. 111, 112 şi art. 148 alin. (4) şi (5) din Constituţia
României, republicată, art. 10 şi art. 12 din Tratatul privind Uniunea
Europeană (TUE), Protocolului nr. 1 şi Protocolului nr. 2 anexate TUE şi
Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi Legii nr.
373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul
afacerilor europene, în următoarele forme:
– participarea la formarea poziţiei României faţă de propunerile Uniunii
Europene, care se adoptă în Consiliul Uniunii Europene, selectate de
Camera Deputaţilor pentru examinare parlamentară, prin analiza fondului
propunerilor şi emiterea unor observaţii şi recomandări privind opţiunile de
politici şi a unor recomandări privind completări sau modificări ale unor
prevederi;
– participarea la dialogul politic informal propus de către Comisia
Europeană în Comunicarea „Furnizând rezultate pentru Europa”;
– participarea la formarea poziţiei României în Consiliul European, prin
adoptarea unor propuneri privind mandatul pe care delegaţia Românei
intenţionează să îl prezinte;
– asigurarea îndeplinirii de către Guvern a obligaţiilor sale faţă de
Parlament;
– exercitarea prerogativelor cu privire la acţiunile adresate Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene, referitoare la încălcarea principiului
subsidiarităţii;
– exercitarea altor prerogative prevăzute de tratate şi destinate acţiunii
parlamentelor naţionale.
Participarea Senatului la procesul decizional european se realizează în
următoarele forme:
 – controlul parlamentar asupra poziţiilor formulate de Guvern în
Consiliul Uniunii Europene. Procedura şi mecanismul de cooperare
interinstituţională referitoare la deciziile Guvernului în Consiliu sunt
stabilite în Legea nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi
Guvern în domeniul afacerilor europene;
– examinarea preliminară ex ante a proiectelor de acte legislative
europene din perspectiva respectării principiului subsidiarităţii, conform
prevederilor Protocolului nr. 2 din Tratatul Uniunii Europene;
– dialogul politic cu instituţiile europene, în special cu Comisia
Europeană;
– implicarea în elaborarea mecanismelor de evaluare a politicilor
europene în domeniile libertăţilor, securităţii şi justiţiei, controlul politic al
Europol şi evaluarea Eurojust;
– cooperarea interparlamentară în probleme europene.

8. Caracterizați funcția de conducere în politica externă a Parlamentului.

Aceasta functie se realizeaza prin ratificarea tratatelor internationale,
dreptul de a audia persoanele ce urmeaza a fi numite ambasadori,
diplomatia parlamentara, implicarea parlamentarilor in negocieri la
nivel de stat sau in delegatii in cadrul organizatiilor internationale

9. Caracterizați funcția de organizare internă a Parlamentului.

Aceasta functie cuprinde urmatoarele atributii :
- Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor
- Adoptarea regulamentului de organizare si functionare
- Alegerea organelor interne ale camerelor Parlamentului
- Stabilirea bugetului propriu
- Alte atributii privind statutul deputatilor sau senatorilor

10.Caracterizați structura Parlamentului.

Constitutia Romaniei consacra, in art. 61, alcatuirea bicamerala a
Parlamentului : Camera deputatilor si Senat. In temeiul acestui text
constitutional, Curtea Constitutionala a Romaniei a definit principiul
bicameralismului, sanctionand, in repetate randuri, reglementari
adoptate cu incalcarea acestuia, in interperetarea pe care i-a oferit-o pe
cale jurisprudentiala. Spre exemplu Decizia nr 377 din 31 mai 2017 :
 „ Principiul bicameralismului se reflecta nu numai in dualismul
institutional in cadrul Parlamentului, care este format din Camera
Deputatilor si senat, ci si in cel functional. In acelasi timp, tinand seama
de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al
poporului roman si de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a tarii,
Constitutia nu permite adoptarea unei legi de catre o singura camera,
fara ca proiectul de lege sa fi fost dezbatut si de cealalta Camera. „

11.Explicația conceptul de autonomie (regulamentară și bugetară) a

Parlamentului
Referindu-se la autonomia regulamentara a camerelor Parlamentului,
Curtea Constitutionala a retinut ca, in temeiul art. 64 , „ fiecare Camera
este in drept sa-si stabileasca , in limitele si cu respectarea prevederilor
constitutionale, regulile de organizare si functionare, care, in substanta
lor, alcatuiesc regulamentul fiecarei camere. Din aceasta perspectiva,
nicio autoritate publica nu poate dispune, cu privire la aspectele
mentionate, pentru Parlament, si, de asemenea, niciua dintre Camerele
parlamentului nu poate dispune, asupra acelorasi aspecte, pentru
cealalta Camera.
Autonomia regulamentara de care beneficiaza cele doua Camere ale
Parlamentului, in temeiul dispozitiilor costitutionale prevazute de art. 64
alin. (1) , le da dreptul acestora de a dispune cu privire la propria
organizare si procedurile de desfasurare a lucrarilor parlamentare.
Autonomia regulamentara a Parlamentului nu are caracter absolut,
respectiv nu poate avea semnificatia unei autonomii in raport cu legea.
Autonomia bugetara semenifica faptul ca cele doua Camere ale
Parlamentului sunt independente in stabilirea bugetelor proprii, in care
sunt prevazute resursele financiare necesare pentru desfasurarea
activitatii lor. Acestea sunt insa integrate in bugetul national, in conf, cu
prevederile art. 138 din Constitutie .

12.Prezentați organizarea internă a Parlamentului.

Camerele Parlamentului , precum si parlamentul, in intregul sau, sunt
organisme colegiale, care lucreaza si decid numai in plenul lor.
Organizarea interna a Parlamentului cuprinde Birouri, comitete, comisii,
grupuri, etc.
Grupurile politice parlamentare reprezinta structuri organizatorice ale
Camerelor Parlamentului constitute pe baza de apartenenta si afiliatie
politica, respectiv din parlamentari care apartin aceleiasi formatiuni
politice sau care subscriu aceluiasi program ori aacelorasi idei. Acestea
funcţioneaza pe baza unor reguli care pot fi cutumiare ori stabilite prin
statute sau prin regulamente parlamentare. Grupurile parlamentare
asigură o supleţe în activitatea parlamentară, precum şi o structurare a
tendinţelor politice din cadrul lor.
Potrivit art. 64 alin. (3) din Constituţie, „deputaţii şi senatorii se pot
organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei
Camere”. Aceste dispoziţii sunt dezvoltate în Regulamentele Camerelor.
Constituirea grupurilor parlamentare este o posibilitate, nu o obligaţie.
Astfel, grupurile parlamentare se constituie după validarea
mandatelor şi depunerea jurământului, separat în cele două Camere ale
Parlamentului. Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona
dacă acesta cuprinde cel puţin 7 senatori, respectiv cel puţin 10
deputaţi. Un senator, respectiv deputat nu poate face parte decât dintr-un
grup parlamentar.
Grupurile parlamentare se pot constitui din senatori, respectiv deputaţi
care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi
formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi
din deputaţi independenţi sau care au devenit independenţi.
Deputaţii/senatorii partidelor politice, formaţiunilor politice, alianţelor
politice sau ai alianţelor electorale care nu întrunesc numărul necesar
pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii independenţi
sau care au devenit independenţi în timpul unei legislaturi se pot reuni în
grupuri parlamentare mixte ori se pot afilia altor grupuri parlamentare
constituite sau într-un grup al deputaţilor independenţi, după caz.
Birourile sunt organe interne ale Parlamentului, a căror organizare,
atribuţii şi funcţionare sunt stabilite prin Constituţie şi regulamentele
Camerelor.
Biroul Permanent este format din deputaţi, respectiv senatori, se alege pe
durata unei legislaturi sau numai a unei sesiuni şi cuprinde, de regulă, un
preşedinte, vicepreşedinţi, secretari şi chestori. Biroul Permanent are o
serie de atribuţii care privesc buna organizare şi desfăşurare a lucrărilor
camerei, sprijinirea activităţii deputaţilor sau senatorilor. Preşedintele
camerei este şi preşedintele Biroului Permanent, din care mai fac parte
vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii.
Constituţia României stabileşte principalele reguli în acest domeniu, prin
art. 64 alin. (2), potrivit căruia „fiecare Cameră îşi alege un birou
permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se
aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor
permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor
permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului”.
 Comisiile parlamentare sunt organe interne de lucru ale fiecărei Camere,
subordonate acesteia şi având o competenţă de specialitate, potrivit cu
regulamentul Camerei. Crearea lor este determinată de faptul că
adunările parlamentare (camere) sunt prea numeroase pentru a delibera
util dacă nu dispun de analize şi studii prealabile. De regulă, comisiile nu
au putere de decizie proprie, ci transmit avizul sau raportul elaborat
camerei, pentru a decide. Comisiile parlamentare pot fi permanente, fiind
stabilite de regulă chiar prin regulamentele Camerelor, sau temporare,
constituite pentru examinarea unor probleme specifice.
Potrivit art. 64 alin. (4) din Constituţie, „fiecare cameră îşi constituie
comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii
speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune”.
Comisiile permanente sunt alese pe durata mandatului camerei
(parlamentului) sau a sesiunii.
Pentru ca activitatea acestor comisii să fie utilă şi eficientă, sunt în
general specializate pe domenii de activitate precum: economie şi finanţe,
afaceri externe, învăţământ, apărare, sănătate etc. În legătură cu
specializarea comisiilor, se consideră că cea mai bună soluţie este
asigurarea unei corespondenţe între competenţa comisiilor parlamentare
şi a diferitelor departamente ministeriale.
Comisiile speciale. Aceste comisii pot fi alese pentru orice probleme sau
domenii de activitate, pentru o problemă (afacere) determinată,
atribuţiile lor limitându-se la scopul înfiinţării. În lipsa unor dispoziţii
exprese, comisiilor speciale li se aplică aceleaşi reguli ca şi comisiilor
permanente, deosebirea de esenţă fiind dată de perioada de timp pentru
care sunt constituite. Comisiile speciale sunt temporare, acestea existând
până când şi-au îndeplinit misiunea pentru care au fost alese, în timp ce
durata comisiilor permanente nu este dată de sarcinile lor, ci de durata
mandatului Camerei Parlamentului.
Comisiile de anchetă ; Comisiile de mediere

13.Prezentați funcționarea Parlamentului.

MANDATUL SAU LEGISLATURA . Prin mandat sau legislatură se
înţelege perioada de timp pentru care este ales Parlamentul şi îşi exercită
împuternicirile sale. În general, mandatul Parlamentului începe cu data
când au loc alegerile de deputaţi şi senatori şi încetează la data efectuării
alegerilor pentru noul parlament. Unele constituţii, precum cea a
României, prevăd şi posibilitatea dizolvării Parlamentului, act ce are ca
efect încetarea mandatului mai înainte de expirarea termenului.
Constituţia României prevede că mandatul Camerei Deputaţilor şi
Senatului este de 4 ani. De la această regulă există două excepţii: o
durată mai scurtă a mandatului (în cazul dizolvării Parlamentului şi
prelungirea acestuia, prin lege organică, în cazuri expres şi limitativ
prevăzute de textul constituţional). Dizolvarea Parlamentului se face prin
decret al preşedintelui, care nu se contrasemnează de prim-ministru.
Potrivit art. 89 din Constituţie, competenţa de dizolvare a Parlamentului
aparţine exclusiv preşedintelui României și poate interveni dacă acesta
nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de
60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin
două solicitări de învestitură.
SESIUNEA . Camerele Parlamentului îşi desfăşoară activitatea periodic,
forma principală de lucru fiind sesiunea.
Sesiunile parlamentare sunt:
a) ordinare – acele sesiuni predeterminate, în care Camera
(Parlamentul) este obligată a se întruni;
b) extraordinare – acele sesiuni care se pot ţine ori de câte ori este
nevoie, în afara sesiunilor ordinare.
Potrivit art. 66 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul se
întrunesc în două sesiuni ordinare pe an.
Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii
iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi
sfârşitul lunii decembrie.
Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la
cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei camere
ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
Convocarea în sesiune revine, în toate cazurile, preşedinţilor camerelor.
În timpul sesiunilor, senatorii şi deputaţii lucrează în şedinţe în plen, în
comisii, în grupuri parlamentare, în circumscripţiile electorale ori
îndeplinesc alte activităţi dispuse de Biroul permanent. În afara
sesiunilor, senatorii îşi pot desfăşura activitatea din dispoziţia sau cu
aprobarea Biroului permanent, în comisii permanente, speciale sau de
anchetă, în grupuri parlamentare, în circumscripţiile electorale sau
îndeplinesc alte sarcini hotărâte de acesta.
SEDINTA
Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate. Constituţia
prevede în art. 65 situaţiile în care Camerele lucrează în şedinţe comune,
respectiv:
a) primirea mesajului Preşedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării totale sau parţiale;
 d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor
serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii
acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea
indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau
regulamentului, se exercită în şedinţă comună.
Şedinţele sunt publice cu excepţia situaţiilor când se hotărăşte şedinţă
secretă. Prezidarea lor aparţine de regulă preşedintelui camerei, ajutat
de membri ai biroului, toţi sau numai unii prin rotaţie sau, în lipsa
acestuia, unuia dintre vicepreşedinţi, ajutat de doi secretari.
Lucrările şedinţelor comune sunt conduse, alternativ, de preşedintele
Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, asistaţi de doi
secretari, câte unul de la fiecare Cameră. Lucrările primelor şedinţe,
după alegeri, până la alegerea preşedinţilor Camerelor şi birourilor
permanente sunt prezidate de către cel mai în vârstă deputat sau senator,
asistat de secretari.
Lucrările şi materialele supuse dezbaterii sunt cuprinse în proiectul
ordinii de zi şi în programul de activitate al Camerei
Deputaţilor/Senatului, întocmite de Biroul permanent.
Camera Parlamentului lucrează valabil dacă în sala de şedinţă sunt
prezenţi cel puţin jumătate plus unul din numărul total al membrilor săi
(cvorumul de participare). În acest sens, art. 67 din Constituţie stabileşte
că Senatul şi Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri şi moţiuni în
prezenţa majorităţii membrilor. În situaţia în care deputaţii/senatorii nu
pot participa la şedinţă din motive independente de voinţa lor, trebuie să
anunţe Biroul permanent, menţionând cauzele care îi împiedică să
participe.
Şedinţa este deschisă de preşedintele Camerei sau de vicepreşedintele
care îl înlocuieşte. Înainte de începerea dezbaterilor, preşedintele anunţă
dacă este întrunit cvorumul şi supune spre aprobare plenului proiectul
ordinii de zi şi programul de activitate. Asupra problemelor discutate,
Camerele Parlamentului hotărăsc prin vot.

14.Caracterizați legea ca act al Parlamentului.

 Termenul de lege este folosit în două accepţiuni:
• o accepţiune largă (lato sensu) care exprimă orice act normativ,
specifică limbajului comun, atunci când se intenţionează referirea la
norme;
• o accepţiune restrânsă (stricto sensu) prin care se desemnează actul
juridic adoptat de Parlament în calitate de autoritate legiuitoare.
Legea poate fi definită ca fiind actul normativ emis de Parlament, în
conformitate cu normele de procedură stabilite de Constituţie şi de
regulamentele parlamentare, și care (n.n.) cuprinde norme juridice cu
caracter general și obligatoriu.
Legea se caracterizează, așadar, prin generalitate, „ea trebuie să creeze
o situație generală, obiectivă, abstractă. Ea nu trebuie să se aplice numai
unor anumiți indivizi, ci este destinată să guverneze situația unor categorii
de indivizi, a unor serii de cazuri. Ea trebuie să se aplice unor categorii de
spețe, nu unui singur caz”. De asemenea, se caracterizează prin
permanență, în sensul că guvernează toate situațiile care se nasc sub
imperiul ei și „nu se stinge odată cu aplicarea la un singur caz” și, de
asemenea, prin obligativitate.
Constituţia României se referă la următoarele categorii de legi:
a) legi constituţionale – sunt cele prin care se revizuieşte Constituţia. Sub
aspectul conţinutului, ele conţin reglementări ale relaţiilor sociale
fundamentale şi care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi
exercitarea statală a puterii. Sub aspect procedural, ele se adoptă cu
votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere sau
trei pătrimi atunci când prin procedura de mediere nu se ajunge la niciun
rezultat, fiind definitive numai după aprobarea lor prin referendum,
organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a
propunerii de revizuire;
b) legi organice – sub aspectul conţinutului, sunt acelea care intervin în
domeniile rezervate prin Constituţie. Sub aspect procedural, ele se adoptă
cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere;
c) legi ordinare – reglementează relaţii sociale de mai mică importanţă, iar
procedural sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi din
fiecare Cameră.
În raport de acest sistem tripartit de exercitare a competenţelor legislative
ale Parlamentului, legea de revizuire a Constituţiei României din anul 2003
a introdus o nouă categorie de legi, şi anume legile de aderare la Uniunea
Europeană şi NATO. Potrivit 148 alin. (1) şi art. 149 din Constituţie,
aceste legi se adoptă în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului,
cu o majoritate de două treimi din numărul parlamentarilor. Aceste legi nu
 pot fi însă încadrate în categoria legilor constituţionale, întrucât în plan
substanţial nu se supun regulilor care guvernează această categorie de
legi. În realitate, este vorba despre „o nouă categorie de legi ordinare”,
procedura diferită de adoptare fiind determinată de obiectul specific şi
special al acestora .

15.Prezentați etapele procedurii legislative.

- Initiativa legislativa
- Avizare proiectelor de legi si a propunerilor legislative
- Dezbaterea si adoptarea proiectului de lege
- Posibilitatea de sesizare a Curtii Constitutionale pentru exercitarea
controlului de constitutionalitate al legii inainte de promulgare
- Promulgarea
- Publicarea
16. Caracterizați inițiativa legislativă.
Iniţiativa legislativă priveşte posibilitatea de a propune proiecte de legi sau
propuneri de legi corelate cu obligaţia Parlamentului de a examina, a
dezbate şi a se pronunţa asupra acestora. Iniţiativa legislativă reprezintă
punctul de pornire în procesul de elaborare a unei legi, fiind, prin urmare,
şi un indicator al unei democraţii reale.
Constituţia României reglementează în mod distinct iniţiativa legislativă
după cum este vorba despre legi organice şi ordinare, pe de o parte, şi legi
constituţionale, pe de altă parte.
Potrivit Constituţiei, au drept de iniţiativă legislativă, cât priveşte legile
organice şi ordinare, Guvernul, deputaţii, senatorii şi cetăţenii (art. 74 din
Constituţie). Cât priveşte legile constituţionale, au drept de iniţiativă
legislativă Preşedintele României la propunerea Guvernului, cel puţin o
pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi cetăţenii
(art. 150 din Constituţie).
Iniţiativa legislativă a cetăţenilor
Condiţii referitoare la exercitarea acestui drept:
• un număr minim de cetăţeni cu drept de vot (100.000 în cazul legilor
organice şi ordinare, respectiv 500.000 în cazul legilor constituţionale);
• dispersia teritorială a cetăţenilor care îşi exercită acest drept (în cazul
legilor organice şi ordinare: cetăţenii trebuie să provină din cel puţin un
sfert din judeţele ţării, iar în fiecare dintre aceste judeţe, respectiv în
municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de
semnături în sprijinul iniţiativei; în cazul legilor constituţionale: cetăţenii
care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin
jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare dintre aceste judeţe sau în
 municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de
semnături în sprijinul iniţiativei);
• limite: în cazul legilor organice şi ordinare, a cetăţenilor problemele
fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea; în cazul
legilor constituţionale, nu pot face obiectul iniţiativei legislative
onstituţionale, limitele comune valabile pentru orice iniţiată de revizuire,
reglementate de art. 152 din Constituţie, respectiv caracterul naţional,
independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană
de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei,
pluralismul politic şi limba oficială, orice revizuire care are ca rezultat
suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale sau a garanţiilor
acestora.
Regulile stabilite la nivel constituţional sunt dezvoltate prin Legea nr.
189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, care
reglementează în detaliu condiţiile pentru exercitarea de către cetăţeni a
acestui drept. Astfel:
• iniţiativa legislativă a cetăţenilor se exercită printr-o propunere
legislativă (art. 1 din lege);
• promovarea iniţiativei legislative se asigură de către un comitet de
iniţiativă alcătuit din 10 cetăţeni cu drept de vot; din acest comitet nu pot
face parte persoanele alese în funcţie prin vot universal, membrii
Guvernului, persoanele numite în funcţie de prim-ministru sau care nu
pot face parte, potrivit legii, din partide politice; componenţa comitetului
de iniţiativă se aduce la cunoştinţă, împreună cu propunerea legislativă
ce face obiectul iniţiativei, prin publicare în Monitorul Oficial al
României, Partea I; comitetul de iniţiativă este cel care reprezintă
cetăţenii care susţin propunerea legislativă şi tot el asigură înregistrarea
propunerii legislative la Camera competentă a Parlamentului, în termen
de cel mult 6 luni de la data publicării acesteia (art. 2 din lege);
• propunerea legislativă se întocmeşte în forma cerută pentru proiectele de
lege şi, în vederea publicării, se avizează, în prealabil, de Consiliul
Legislativ (art. 3 din lege);
• promovarea propunerii legislative publicate se face pe baza adeziunii
cetăţenilor, prin semnarea de către aceştia a listelor de susţinători [art. 4
alin. (1) din lege];
listele de susţinători se întocmesc cu respectarea organizării
administrativ-teritoriale a ţării şi vor cuprinde: denumirea propunerii
legislative ce face obiectul iniţiativei şi identificarea Monitorului Oficial
al României în care aceasta a fost publicată, judeţul şi localitatea în care
îşi au domiciliul sau reşedinţa susţinătorii; numele, prenumele şi
 domiciliul susţinătorilor, identificarea cărţilor de alegător, pentru cei
care le posedă, a actului de identitate şi a codului numeric personal;
semnăturile susţinătorilor; pentru municipiul Bucureşti se trece şi
sectorul. Este interzisă orice fel de delegare sau de reprezentare pentru
semnarea listei de susţinători [art. 4 alin. (2) şi (3) din lege];
• formularele pentru listele de susţinători se imprimă pe coli de hârtie
format A4, detaşabile şi numerotate. Formularele se imprimă pe o
singură faţă a colii şi cuprind prevederile menţionate la alin. (2), cu
excepţia celor referitoare la susţinători, care se completează de mână,
atunci când aceştia semnează lista; fiecare pagină imprimată a listei de
susţinători se semnează de către un membru al comitetului de iniţiativă
sau de o altă persoană împuternicită în scris de comitet pentru a întocmi
lista. Persoana împuternicită nu poate fi desemnată decât dintre
susţinători [art. 4 alin. (5) şi (6) din lege];
• listele de susţinători trebuie atestate de către primarul localităţii, fie
personal, fie, în localităţile urbane, şi prin funcţionarii primăriei
împuterniciţi de primar în acest scop. Atestarea priveşte calitatea de
cetăţean cu drept de vot şi a domiciliului susţinătorilor şi se face prin
verificarea listei de susţinători, iar în ceea ce priveşte domiciliul, în
colaborare cu organul local de poliţie, dacă este cazul; în vederea
atestării, listele de susţinători se depun la primărie; orice persoană
interesată poate consulta dosarul şi poate contesta realitatea semnăturii
sau o altă prevedere cuprinsă în liste [art. 5 alin. (1) şi (2) din lege];
• atestarea de către primar a listei de susţinători se face în termen de cel
mult 15 zile lucrătoare de la înregistrarea dosarului la primărie, prin
semnătura persoanei care a efectuat controlul, cu indicarea actului de
împuternicire, dacă este cazul, şi a datei când s-a făcut atestarea, precum
şi prin aplicarea ştampilei. Dacă primarul a solicitat sprijinul organului
local de poliţie, va semna şi reprezentantul acestuia, cu precizarea
aspectelor pe care le-a verificat. Semnătura se aplică pe ultima copertă a
dosarului cuprinzând listele verificate, aflat la comitetul de iniţiativă,
după ce a fost confruntat cu cel depus la primărie. Aspectele neatestate se
elimină din listă [art. 5 alin. (3) şi (4) din lege];
• propunerea legislativă ce face obiectul iniţiativei cetăţenilor, însoţită de
expunerea de motive şi de dosarele cuprinzând listele de susţinători, se
înregistrează la Camera Parlamentului la care a fost prezentată, la
cererea semnată de membrii comitetului de iniţiativă. Cererea va
cuprinde şi împuternicirea a cel mult 5 membri care să reprezinte
comitetul de iniţiativă în vederea promovării şi susţinerii iniţiativei după
înregistrare [art. 6 alin. (1) din lege];
17. Caracterizați procedura de dezbatere și adoptare a legilor.
Prin Constituţie s-a prevăzut o distincţie clară în ceea ce priveşte sesizarea
Camerelor Parlamentului, stabilindu-se expres, pe categorii de legi, care
este prima Cameră sesizată, considerată Cameră de reflecţie, şi care este a
doua Cameră sesizată, Camera decizională (art. 75 din Constituţie).
Regulamentele Camerelor dezvoltă dispoziţiile constituţionale.
Regulamentul Camerei Deputaţilor
Potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată, se supun spre
dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată:
• proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor
sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă
din aplicarea acestor tratate sau acorduri;
• proiectele legilor organice prevăzute în Constituţia României,
republicată, la: Organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de radio
şi televiziune şi controlul parlamentar al acestora; Dreptul de asociere,
respectiv incompatibilitatea cu calitatea de membru al partidelor politice
a unor categorii socioprofesionale; Condiţiile privind îndeplinirea
îndatoririlor militare de către cetăţenii români; Organizarea şi
funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului; organizarea Guvernului şi
a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; contenciosul administrativ;
organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi,
organizarea generală a învăţământului, organizarea administraţiei
publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind
autonomia locală; Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului
Legislativ; Guvernul - rolul şi structura; Incompatibilităţile cu funcţia de
membru al Guvernului; Înfiinţarea de autorităţi administrative
autonome; Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea
populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, statutul cadrelor
militare şi reglementări similare referitoare la celelalte componente ale
forţelor armate; Raporturile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi
naţionale cu autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice
deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale, unde respectivele
minorităţi au o pondere semnificativă, în ceea ce priveşte utilizarea limbii
materne; Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; regulile de
funcţionare ale acesteia şi înfiinţarea de instanţe judecătoreşti
specializate în anumite materii; Curtea Constituţională.
 Alin. (9): Potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată, se supun
spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră
decizională:
• toate proiectele de legi şi propunerile legislative de nivelul legilor
ordinare, altele decât cele pentru ratificarea tratatelor internaţionale sau
a altor acorduri internaţionale, precum şi a măsurilor legislative ce
rezultă din aplicarea acestora;
• proiectele legilor organice prevăzute în Constituţia României,
republicată, la: Frontierele ţării; Dobândirea şi pierderea cetăţeniei
române; Simboluri naţionale; Dreptul cetăţenilor Uniunii Europene de a
alege şi de a fi aleşi în autorităţile publice locale; Dreptul de proprietate
privată; Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică; sistemul
electoral, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice; organizarea
şi desfăşurarea referendumului; regimul stării de mobilizare parţială sau
totală a forţelor armate şi al stării de război; regimul stării de asediu şi
al stării de urgenţă; infracţiunile, pedepsele şi regimul executării
acestora; acordarea amnistiei sau a graţierii colective; statutul
funcţionarilor publici; regimul juridic general al proprietăţii şi al
moştenirii; regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele,
patronatele şi protecţia socială; statutul minorităţilor naţionale din
România; regimul general al cultelor; Prelungirea mandatului
Preşedintelui; Atribuţiile prefectului; Statutul judecătorilor în raport cu
Consiliul Superior al Magistraturii; Folosirea limbii materne şi a
interpretului în faţa instanţelor judecătoreşti de către cetăţenii români
aparţinând minorităţilor naţionale; Obiectul exclusiv al proprietăţii
publice, darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor
proprietate publică, inviolabilitatea proprietăţii private; Consiliul
Economic şi Social.
Regulamentul Senatului
Senatul, ca primă Cameră sesizată, are în competenţă, spre
dezbatere şi adoptare, proiectele de lege şi propunerile legislative în
domeniile stabilite de art. 75 din Constituţia României, republicată, după
cum urmează:
• proiectele de lege şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare;
• proiectele legilor organice prevăzute la: Teritoriul; Cetăţenia; Simboluri
naţionale; Egalitatea în drepturi; Dreptul de proprietate privată;
Jurământul deputaţilor şi senatorilor; sistemul electoral, organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; organizarea,
funcţionarea şi finanţarea partidelor politice; organizarea şi
 desfăşurarea referendumului; regimul stării de mobilizare parţială sau
totală a forţelor armate şi al stării de război; regimul stării de asediu şi
al stării de urgenţă; infracţiunile, pedepsele şi regimul executării
acestora; acordarea amnistiei sau a graţierii colective; statutul
funcţionarilor publici; regimul juridic general al proprietăţii şi al
moştenirii; regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele,
patronatele şi protecţia socială; statutul minorităţilor naţionale din
România; regimul general al cultelor; Preşedintele României –
prelungirea mandatului; Proprietatea; Consiliul Economic şi Social.
Senatul ia în dezbatere şi adoptare, în calitate de Cameră decizională,
proiectele de lege şi propunerile legislative adoptate de Camera
Deputaţilor, la sesizarea acesteia, în domeniile stabilite la art. 75 din
Constituţia României, republicată, după cum urmează:
• proiectele de lege şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor
sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă
din aplicarea acestor tratate ori acorduri;
• proiectele legilor organice prevăzute la: Organizarea şi funcţionarea
serviciilor publice de radio şi televiziune şi controlul parlamentar al
acestora; Dreptul de asociere; Dreptul persoanei vătămate de o
autoritate publică; Contenciosul administrativ; Apărarea ţării;
Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului; organizarea
Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; organizarea şi
funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor
judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; organizarea
generală a învăţământului; organizarea administraţiei publice locale, a
teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
Consiliul Legislativ; Guvernul – rolul şi structura; Guvernul –
incompatibilităţi; Înfiinţarea de autorităţi administrative autonome;
Sistemul de apărare; Administraţia publică locală - principii de bază;
Statutul judecătorilor; Instanţele judecătoreşti; Folosirea limbii materne
şi a interpretului în justiţie; Consiliul Superior al Magistraturii –
atribuţii; Curtea de Conturi; Curtea Constituţională – structura.

Dezbaterea şi avizarea de către comisiile permanente competente

Proiectele de legi şi propunerile legislative se trimit de Biroul permanent
al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, spre dezbatere şi avizare
comisiilor permanente competente.
După examinarea şi dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii
legislative, comisia permanentă sau comisiile permanente sesizate în fond
întocmesc, în termenul stabilit, un raport.
 Raportul comisiei sesizate în fond va propune adoptarea, adoptarea cu
modificări ori respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative şi
va cuprinde amendamentele admise şi amendamentele respinse, cu
menţionarea autorilor acestora, avizele celorlalte comisii, referiri la modul
cum s-au soluţionat propunerile cuprinse în avizul Consiliului Legislativ,
referiri cu privire la punctul de vedere al Guvernului, dacă există implicaţii
financiare asupra bugetului de stat sau asupra bugetului asigurărilor sociale
de stat, alte avize, dacă este cazul, precizări cu privire la articolele care
intră în competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, respectiv a
Senatului, în cazul în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, iar
în situaţia proiectelor de legi privind aprobarea sau respingerea
ordonanţelor se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu
privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
Raportul se transmite Biroului permanent, care va asigura multiplicarea şi
difuzarea acestuia Guvernului, deputaţilor/senatorilor, după caz, şi
iniţiatorilor.
Proiectele şi propunerile legislative avizate se supun dezbaterii Camerei
Procedura amendamentelor. Dezbaterile în plen
Parlamentarii, grupurile parlamentare sau Guvernul, sub semnătura unui
membru al Guvernului, au dreptul de a prezenta amendamente la comisia
sesizată în fond, în termenele prevăzute în Regulament.
Amendamentele formulate de către deputaţi se depun în scris, motivat şi
sub semnătura iniţiatorului, la comisia sesizată în fond, cu precizarea, dacă
este cazul, a grupului parlamentar din care face parte. Amendamentele
Guvernului se depun numai sub semnătura unui membru al Guvernului la
Biroul permanent şi vor fi transmise comisiei sesizate în fond.
Comisia sesizată în fond sau, după caz, comisia specială se pronunţă
asupra tuturor amendamentelor înregistrate. Numai în cazul în care
consideră necesar, comisia va solicita şi avizul unei alte comisii asupra
unuia sau mai multor amendamente. Preşedintele comisiei sesizate în fond
poate solicita punctul de vedere al Consiliului Legislativ cu privire la unele
amendamente, punct de vedere care va fi trimis în termenul stabilit de
comisie.
Dezbaterea generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative
este precedată, în fiecare cameră a Parlamentului, de prezentarea de către
iniţiator a motivelor care au condus la promovarea proiectului, precum şi a
raportului comisiei permanente de către preşedintele acesteia sau de un
raportor desemnat de comisie.
Votarea proiectului de lege
 Votarea proiectului de lege intervine în fiecare Cameră după discuţia pe
articole a proiectului.
Votul poate fi deschis sau secret. De regulă, votul este deschis.
Votul este secret în următoarele situaţii: în cazul în care prin regulament se
stabileşte astfel şi în cazul în care la propunerea preşedintelui de şedinţă sau
a unui lider de grup Camera hotărăşte în acest sens.
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, votul deschis se exprimă
prin mijloace electronice, ridicarea mâinii sau prin apel nominal. Votul
deschis se exprimă, de regulă, prin mijloace electronice. Celelalte modalităţi
de vot deschis se aprobă de Cameră, la propunerea preşedintelui de şedinţă
sau a unui lider de grup.
Votul prin mijloace electronice, prin ridicarea mâinii sau prin apel
nominal are următoarele semnificaţii: „pentru”, „contra” sau „abţinere”.
Dacă un lider de grup contestă corectitudinea numărării voturilor şi dacă
plenul Camerei aprobă reluarea votului, preşedintele va realiza aceasta prin
modalitatea de vot aprobată de Cameră. În cazul votului electronic, ecranul
consolei afişează: „prezent” şi opţiunile: „pentru”, „contra”, „abţinere”.
Liderul grupului parlamentar verifică lista de vot şi sesizează preşedintele
de şedinţă despre eventuale neconcordanţe.
Votul prin apel nominal se desfăşoară astfel: preşedintele explică
obiectul votării şi sensul cuvintelor: „pentru”, „contra” şi „abţinere”; unul
dintre secretari dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor; fiecare deputat
răspunde: „pentru”, „contra” sau „abţinere”. După terminarea apelului se
repetă numele şi prenumele deputaţilor care nu au răspuns.
Votul prin ridicarea mâinii se desfăşoară astfel: preşedintele de şedinţă
explică obiectul votării şi sensul cuvintelor „pentru”, „contra”, „abţinere”;
deputatul îşi exprimă una dintre cele 3 opţiuni prin ridicarea mâinii;
secretarii numără voturile exprimate de deputaţi şi comunică preşedintelui
de şedinţă rezultatul votului. Suma numărului deputaţilor care şi-au
exprimat una dintre cele 3 opţiuni de mai sus, plus deputaţii prezenţi care nu
şi-au exprimat opţiunea de vot, reprezintă prezenţa deputaţilor la şedinţa de
vot.
Votul secret se exprimă prin buletine de vot, prin bile sau prin mijloace
electronice. În cazul votului secret exprimat prin buletine de vot sau bile, se
constituie o comisie de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un
reprezentant al fiecărui grup parlamentar, asistată de cei 2 secretari de
şedinţă.
Votul prin bile se desfăşoară astfel: în sala de şedinţă se aşază două urne,
una albă şi una neagră. Înainte de a începe votarea, preşedintele Camerei
Deputaţilor explică procedura şi semnificaţia votului. După citirea numelui
 de către un secretar al Camerei Deputaţilor, fiecare deputat primeşte de la
chestori două bile, una albă şi una neagră, pe care le introduce în cele două
urne. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna
neagră înseamnă vot „pentru”, iar bila albă introdusă în urna neagră şi bila
neagră introdusă în urna albă înseamnă vot „contra”. Ambele bile introduse
în urna neagră înseamnă „abţinere”. Biroul permanent hotărăşte asupra
mijloacelor prin care se asigură caracterul secret al votului, precum şi
procedura de numărare şi modelul procesului-verbal care consemnează
rezultatul votului.
Votul prin mijloace electronice se realizează prin introducerea cardului
de vot în consolă la începutul şedinţei, urmată de apăsarea uneia dintre
tastele „prezent”, „pentru”, „contra” sau „abţinere”. Rezultatul votului
electronic se afişează automat pe ecranul consolei şi pe ecranul central din
sala de şedinţă. În cazul în care preşedintele de şedinţă, asistat de cei 2
secretari, constată existenţa unor disfuncţionalităţi, acesta solicită plenului
repetarea votului prin altă procedură. Sesizarea unor astfel de
disfuncţionalităţi poate fi realizată şi de un lider de grup.
Cardul de vot electronic care permite deputatului accesul la mijloacele
electronice de vot este personal. Utilizarea acestuia de către o altă persoană
este interzisă. Votul prin mijloace electronice se desfăşoară astfel:
preşedintele de şedinţă explică obiectul votării şi iniţiază procedura de vot.
Exprimarea votului prin mijloace electronice se face în intervalul de timp
alocat votării, anunţat de preşedintele de şedinţă, precedat de un semnal
sonor. Deputatul are următoarele posibilităţi: apăsarea tastei „pentru” –
caz în care deputatul va fi înregistrat prezent, cu opţiunea de vot „pentru”;
apăsarea tastei „contra” – caz în care deputatul va fi înregistrat prezent, cu
opţiunea de vot „contra”; apăsarea tastei „abţinere” – caz în care deputatul
va fi înregistrat prezent, cu opţiunea de vot „abţinere”. În cazul în care
deputatul va apăsa exclusiv tasta „prezent”, fără apăsarea vreuneia dintre
opţiunile „pentru”, „contra” sau „abţinere”, acesta va fi înregistrat
prezent, în categoria celor care nu şi-au exprimat nicio opţiune de vot.

18. Caracterizați atribuția Curții Constituționale de control al

constituționalității legilor înainte de promulgare
În conformitate cu art. 15-16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, în vederea exercitării dreptului de
sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre
promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al
Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost
adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de 2 zile. Data la care
legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la
cunoştinţă în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere.
Sesizarea făcută de parlamentari se trimite Curţii Constituţionale în ziua
primirii ei, de către secretarul general al Camerei respective.
În cazul sesizării Curţii Constituţionale de unul dintre preşedinţii celor
două Camere ale Parlamentului, de parlamentari, de Guvern, de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea va comunica
Preşedintelui României sesizarea primită, în ziua înregistrării. Dacă
sesizarea s-a făcut de Preşedintele României, de parlamentari, de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea
Constituţională o va comunica, în termen de 24 de ore de la înregistrare,
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, precizând
şi data când vor avea loc dezbaterile. Dacă sesizarea s-a făcut de
preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului, Curtea Constituţională o
va comunica preşedintelui celeilalte Camere, Guvernului, precum şi
Avocatului Poporului, iar dacă sesizarea s-a făcut de către Guvern, Curtea o
va comunica preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi
Avocatului Poporului. Până la data dezbaterilor, preşedinţii celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului pot prezenta, în
scris, punctul lor de vedere. Punctul de vedere al Guvernului se prezintă
numai sub semnătura prim-ministrului.
Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, cu participarea
judecătorilor Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de
vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra
celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate. Decizia se
pronunţă, în urma deliberării, cu votul majorităţii judecătorilor şi se
comunică Preşedintelui României. Decizia prin care se constată
neconstituţionalitatea legii se comunică preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului şi prim-ministrului. În cazurile de neconstituţionalitate care
privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să
reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia
Curţii Constituţionale.
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, în cazurile de
neconstituţionalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia
României, republicată, dispoziţiile declarate neconstituţionale din legi, din
regulamente şi din ordonanţele aprobate prin lege îşi încetează efectele
juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, termen
pe durata căruia aceste dispoziţii sunt suspendate de drept. În cazul în care
Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, Biroul permanent va
sesiza Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi comisia în al cărui
domeniu de activitate se încadrează respectivul act normativ în vederea
reexaminării textelor şi punerii lor în acord cu prevederile Constituţiei.
Textele revizuite se constituie într-o iniţiativă legislativă care se distribuie
deputaţilor. După trecerea unui termen de 7 zile, înăuntrul căruia se pot
depune amendamente, cele două comisii elaborează, în termen de 5 zile, un
raport asupra iniţiativei legislative care se supune dezbaterii şi adoptării
plenului Camerei Deputaţilor. Iniţiativa legislativă se adoptă cu majoritatea
cerută de caracterul actului normativ şi se trimite Senatului.
Potrivit Regulamentului Senatului, în cazurile de neconstituţionalitate
constatate potrivit art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată,
Senatul reexaminează prevederile respective pentru punerea lor de acord cu
decizia Curţii Constituţionale. Senatul dezbate pe baza raportului Comisiei
pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării
hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Raportul Comisiei pentru
constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor
Curţii Europene a Drepturilor Omului va cuprinde propuneri pentru
punerea de acord a prevederilor declarate neconstituţionale cu decizia
Curţii Constituţionale. Raportul Comisiei se dezbate conform prevederilor
art. 102-107. Cu aprobarea Senatului, în urma dezbaterii raportului, în
cuprinsul legii se operează şi corelările tehnico-legislative necesare.
În cazul unei obiecţii de neconstituţionalitate asupra tratatelor sau altor
acorduri internaţionale, invocate potrivit art. 146 lit. b) din Constituţia
României, republicată, procedura parlamentară se suspendă şi se reia după
publicarea deciziei Curţii Constituţionale. În cazurile de
neconstituţionalitate constatate potrivit art. 146 lit. b) din Constituţia
României, republicată, Senatul nu poate ratifica tratatul sau acordul
internaţional declarat ca fiind neconstituţional.
În cazurile excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de
arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori
a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are
legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi
obiectul acestuia, preşedintele Curţii Constituţionale va comunica
preşedintelui Senatului, în temeiul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu
modificările ulterioare, încheierea prin care a fost sesizată Curtea
Constituţională, indicându-i data până la care poate să trimită punctul său
de vedere. Încheierile pronunţate în dosare se transmit, spre informare,
 Comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a
executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. La solicitarea
preşedintelui Senatului, Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi
monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului
întocmeşte un aviz consultativ referitor la excepţia ridicată în faţa
instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.
În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1)
din Constituţia României, republicată, dispoziţiile declarate
neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I,
dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de
acord prevederile declarate neconstituţionale cu prevederile Constituţiei. Pe
durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt
suspendate de drept. Pentru dispoziţiile din Regulamentul Senatului
constatate, prin decizie a Curţii Constituţionale, ca fiind neconstituţionale,
Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a
executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Comisia
pentru regulament întocmesc un raport comun.

19. Caracterizați instituția angajării răspunderii Guvernului

asupra unui proiect de lege.
Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o
modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, adică nu prin
dezbaterea acesteia în cadrul procedurii legislative ordinare, ci prin
dezbaterea unei problematici prin excelenţă politice, legate de rămânerea
sau demiterea Guvernului. Angajându-şi răspunderea, Guvernul încearcă
realizarea voinţei guvernamentale printr-un vot tacit şi global în Parlament,
respectiv îşi asumă riscul de a fi demis.
Curtea Constituţională a definit angajarea răspunderii Guvernului asupra
unui proiect de lege ca fiind „o procedură mixtă, de control parlamentar,
întrucât permite iniţierea unei moţiuni de cenzură, şi de legiferare, deoarece
proiectul de lege în legătură cu care Guvernul îşi angajează răspunderea se
consideră adoptat dacă o asemenea moţiune nu a fost depusă sau, fiind
iniţiată, a fost respinsă”, observând, în una dintre deciziile sale, că rolul
acestei proceduri este acela „de a coagula o majoritate parlamentară, dar şi
de a surmonta actele obstrucţioniste ale opoziţiei în cursul dezbaterilor
legislative”.
 Dispoziţiile art. 114 din Constituţie, care constituie sediul materiei,
prevăd că angajarea răspunderii Guvernului se realizează „în faţa Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună”, iar în consecinţă:
• Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3
zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată în condiţiile art.
113, adică cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor;
• proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu
amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, dacă Guvernul
nu a fost demis.
Constituţia nu stabileşte, aşadar, în art. 114, nicio condiţie privind natura
proiectului de lege, structura acestuia, numărul proiectelor de lege cu
privire la care Guvernul îşi poate angaja răspunderea în aceeaşi zi sau într-
o altă perioadă de timp dată ori referitor la momentul în care Guvernul
decide să îşi angajeze răspunderea.
În prezent, circumstanţierea limitelor constituţionale cât priveşte această
procedură este realizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, după cum
urmează:
• existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra
căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea;
• reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate;
• importanţa domeniului reglementat;
• aplicarea imediată a legii în cauză.

20. Caracterizați hotărârea ca act al Parlamentului.

Hotărârile Parlamentului pot fi cu caracter normativ sau individual. Prin
comparaţie cu procedura legislativă, reţinem că pentru adoptarea
hotărârilor nu sunt aplicabile regulile privitoare la iniţiativa legislativă, nu
există obligaţia examinării şi avizării lor de alte organisme în afara
comisiilor şi se semnează de către preşedintele Camerei.
Hotărârile prin care se aprobă regulamentele parlamentare sunt
elaborate în virtutea principiului autonomiei regulamentare, au caracter
normativ, sunt supuse obligaţiei de publicare în Monitorul Oficial, sub
semnătura preşedintelui Camerei sau a ambilor preşedinţi, în cazul
Regulamentului şedinţelor comune. Potrivit art. 76 din Constituţie, acestea
se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
Cât priveşte celelalte hotărâri, acestea pot reglementa:
• componenţa grupurilor parlamentare;
 • modificarea regulamentelor;
• alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor;
• modificarea structurii organizatorice a aparatului de functionari;
• demisia parlamentarilor;
• validarea mandatelor;
• ridicarea imunităţii parlamentare;
• numirea în diverse demnităţi şi funcţii publice.
Potrivit art. 76 din Constituţie, hotărârile Parlamentului (altele decât
cele care privesc regulamentele Camerelor) se adoptă cu votul majorităţii
membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

21. Caracterizați moțiunea ca act al Parlamentului.

Termenul „moţiune” desemnează acte ale Parlamentului prin care se
exprimă atitudinea acestuia într-o problemă discutată. Moţiunile se împart
în: moţiuni simple şi moţiuni de cenzură.
Moţiunile simple
Regulamentele Camerelor definesc moţiunile simple şi stabilesc
procedura de dezbatere şi adoptare a acestora.
Astfel, potrivit art. 154 din Regulamentul Senatului, moţiunea simplă
exprimă poziţia Senatului într-o anumită problemă de politică internă sau
externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei
interpelări. Dispoziţii similare sunt cuprinse în art. 186 din Regulamentul
Camerei Deputaților.
Moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul
senatorilor şi, respectiv, de cel puţin 50 de deputaţi, trebuie să fie întocmită
corespunzător actelor juridice şi să cuprindă motivarea şi dispozitivul.
Moţiunea se depune la preşedintele de şedinţă, în cursul şedinţelor publice.
După primirea moţiunilor simple, preşedintele Senatului/Camerei
Deputaţilor le comunică de îndată Guvernului şi le aduce la cunoştinţă
plenului, după care dispune afişarea lor la sediul Senatului/Camerei
Deputaţilor.
Preşedintele Senatului/Camerei Deputaţilor stabileşte data dezbaterii
moţiunii simple, care nu poate depăşi 6 zile de la depunerea acesteia,
înştiinţând Guvernul asupra datei stabilite.
Moţiunile simple privind probleme de politică externă se supun dezbaterii
numai însoţite de avizul Comisiei pentru politică externă şi cu consultarea
Ministerului Afacerilor Externe. Această condiţie trebuie îndeplinită în
termen de 3 zile de la depunerea moţiunii.
 După începerea dezbaterii moţiunii simple, parlamentarii semnatari nu-şi
pot retrage adeziunea la moţiune. La moţiunile simple prezentate nu pot fi
propuse amendamente.
Dezbaterea se încheie prin supunerea la vot a moţiunii simple în plenul
Senatului/Camerei Deputaţilor. Hotărârea adoptată se comunică
Guvernului, care va ţine seama de cele statuate în cuprinsul său.
Moţiunea de cenzură
Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul
total al deputaţilor şi senatorilor.
Aceasta se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de
către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost
depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două
Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.
Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost
prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Data şi locul şedinţei
comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de
către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să
aibă loc.
După prezentarea moţiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul
desemnat de iniţiatorii acesteia, preşedintele care conduce şedinţa comună
dă cuvântul prim-ministrului sau, în cazul imposibilităţii participării
acestuia, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea
poziţiei Guvernului. În continuare, preşedintele dă cuvântul deputaţilor şi
senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt. După încheierea dezbaterilor
se procedează la votare.
Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au
semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură,
cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit art.
114 din Constituţie. În cazul în care Guvernul nu a fost demis, proiectul de
lege prezentat se consideră adoptat, iar programul sau declaraţia politică
generală devine obligatorie pentru Guvern.

22. Explicați conceptul de imunitate parlamentară.

Imunitatea parlamentară reprezintă ansamblul de dispoziţii legale care
asigură deputaţilor şi senatorilor un regim juridic derogatoriu de la dreptul
comun în raporturile lor cu justiţia şi în scopul de a le garanta
independenţa.
Există două categorii de imunităţi parlamentare:
 a) iresponsabilităţi – constând în inexistenţa răspunderii juridice pentru
voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului,
şi care pun parlamentarul la adăpost pentru tot ce priveşte activitatea
legată de exercitarea mandatului său (discursuri, opinii, vot);
b) inviolabilităţi – care cuprind reguli speciale privind reţinerea, arestarea
sau trimiterea în judecată penală, în cazul în care deputaţii sau senatorii
sunt învinuiţi de crime sau delicte. Aceste reguli ocrotesc parlamentarii
împotriva unor abuzuri, unor urmăriri judiciare nejustificate, arbitrare,
declanşate de către executiv sau adversari.
Astfel, în temeiul art. 72 din Constituţia României, republicată, deputaţii
şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu
au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără
încuviinţarea Camerei Deputaţilor/Senatului, după ascultarea lor.
Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În
caz de infracţiune flagrantă, deputaţii şi senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi
percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele
Camerei Deputaţilor/Senatului asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în
care Camera Deputaţilor/Senatul constată că nu există temei pentru
reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Cererea de autorizare a trimiterii în judecată, penală ori
contravenţională, precum şi cererea de reţinere, de arestare sau de
percheziţie se adresează preşedintelui Camerei Deputaţilor/Senatului de
ministrul justiţiei. Acesta aduce cererea la cunoştinţă în şedinţă publică,
după care o trimite de îndată Comisiei juridice, de numiri, disciplină,
imunităţi şi validări spre examinare, care va stabili dacă a fost sau nu a fost
făcută în scopul de a-l abate pe deputat/senator de la exerciţiul funcţiei sale.
Hotărârea comisiei se adoptă prin votul secret al majorităţii membrilor
acestuia. Biroul permanent supune, spre dezbatere şi aprobare, plenului
raportul comisiei, temeinic motivat. Cererile de reţinere, de arestare, de
percheziţie se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi.

23. Prezentați drepturile și obligațiile deputaților și senatorilor.

Drepturile deputaţilor şi senatorilor sunt, în principal, următoarele:
a) dreptul de a fi ales în structuri parlamentare;
b) dreptul de a alege organele de conducere;
c) dreptul de asociere în grup parlamentar;
 d) drepturi politice specifice [dreptul la iniţiativă legislativă; dreptul de a
iniţia şi de a susţine moţiuni simple sau de cenzură; dreptul de a iniţia şi de
a susţine hotărâri ale Camerei, în orice problemă de competenţa acesteia;
dreptul de a face declaraţii politice, de a pune întrebări, de a face interpelări
şi alte asemenea intervenţii; dreptul de a cere întrunirea în sesiune
extraordinară a Camerei sau a structurilor de lucru ale acesteia; dreptul de
a sesiza Curtea Constituţională, potrivit art. 146 lit. a)-c) din Constituţie,
republicată; dreptul de a cere suspendarea din funcţie sau punerea sub
acuzare a Preşedintelui României, în condiţiile art. 95 şi art. 96 din
Constituţie, republicată; dreptul de a cere punerea sub urmărire penală a
membrilor Guvernului, în condiţiile art. 109 din Constituţie, republicată;
dreptul de control parlamentar sub toate formele de exercitare a acestuia, în
reglementarea prevăzută de lege şi de regulamentele parlamentare; dreptul
la cuvânt, libertatea de exprimare şi dreptul de vot];
e) diverse drepturi patrimoniale: de a primi indemnizaţii, diurne, de a
beneficia de gratuitatea cazării şi a transportului, în condiţiile prevăzute de
lege, dreptul la vechime în muncă, asistenţă medicală, paşaport diplomatic.
Obligaţiile deputaţilor şi senatorilor decurg din Constituţie, lege, statut şi
din regulamente.
Statutul deputaţilor şi senatorilor reglementează în acest sens, în mod
distinct, obligaţia de participare la lucrările Camerei din care fac parte,
statuând că aceasta reprezintă pentru deputaţi şi senatori o obligaţie legală,
morală şi regulamentară.
În situaţia în care deputatul sau senatorul absentează de la lucrările
Camerei datorită apariţiei unor situaţii neprevăzute, acesta se poate adresa
în scris Biroului permanent pentru a solicita motivarea respectivelor
absenţe.
Se consideră absent motivat deputatul sau senatorul care:
a) este membru al Guvernului;
b) participă la activităţi stabilite prin decizia Birourilor permanente reunite
ale celor două Camere sau a Biroului permanent al Camerei din care face
parte ori la invitaţia Guvernului sau a Preşedintelui României;
c) este în concediu medical;
d) are aprobată motivarea absenţei de către liderul de grup sau de către
Biroul permanent, după caz.

24. Prezentați rolul și atribuțiile Consiliului Legislativ.

Consiliul Legislativ, reglementat prin art. 79 din Constituţie, reprezintă un
organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele
de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii
legislaţii şi ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.
Atribuţiile Consiliului legislativ sunt următoarele ( potrivit art. 2 din Legea
nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului
Legislativ):
• a) analizează şi avizează proiectele de legi, propunerile legislative şi
proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale
Guvernului, în vederea supunerii lor spre legiferare sau adoptare, după
caz;
• b) analizează şi avizează, la cererea preşedintelui comisiei parlamentare
sesizate în fond, amendamentele supuse dezbaterii comisiei şi proiectele
de legi sau propunerile legislative primite de comisie după adoptarea lor
de către una dintre Camerele Parlamentului;
• c) realizează nemijlocit sau coordonează, din dispoziţia Camerei
Deputaţilor sau a Senatului, elaborarea unor proiecte de coduri sau de
alte legi de complexitate deosebită;
• d) elaborează, din dispoziţia Camerei Deputaţilor sau a Senatului ori din
proprie iniţiativă, studii pentru sistematizarea, unificarea şi coordonarea
legislaţiei şi face, pe această bază, propuneri Parlamentului şi, după caz,
Guvernului;
• e) examinează conformitatea legislaţiei cu prevederile şi principiile
Constituţiei şi sesizează birourile permanente ale Camerelor
Parlamentului şi, după caz, Guvernul asupra cazurilor de
neconstituţionalitate constatate; prezintă, în cel mult 12 luni de la
înfiinţare, propuneri pentru punerea de acord a legislaţiei anterioare
Constituţiei cu prevederile şi principiile acesteia;
• f) ţine evidenţa oficială a legislaţiei României şi furnizează informaţia
necesară pentru desfăşurarea procesului legislativ; organizează
informatizarea sistemului de evidenţă a acesteia şi realizează produse
informatice pentru evidenţa legislaţiei asistată de calculator;
• g) urmăreşte, în vederea funcţionării sistemului legislativ în mod unitar şi
coordonat, emiterea de către autorităţile publice competente a actelor
normative în executare, dispuse prin legi, ordonanţe şi hotărâri ale
Guvernului, şi semnalează organelor în drept întârzierile în emiterea
acestora;
• h) elaborează Repertoriul legislaţiei României – evidenţa oficială – şi
furnizează varianta on-line a acestuia; întocmeşte versiunile oficiale ale
unor culegeri de acte normative;
• i) păstrează originalele legilor şi ale decretelor de promulgare a
acestora. În acest scop, instituţiile publice care le deţin în prezent le vor
preda Consiliului Legislativ;
• j) creează şi actualizează, în sistem informatizat, baza de date necesară
activităţii de studii şi documentare legislativă.  
Atribuţia fundamentală a Consiliului Legislativ, de a aviza proiecte de
acte normative, se realizează prin emiterea de avize consultative, care au
ca obiect:
• a) concordanţa reglementării propuse cu Constituţia, cu legile-cadru în
domeniu, cu reglementările Uniunii Europene şi cu actele internaţionale
la care România este parte, iar în cazul proiectelor de lege şi a
propunerilor legislative, natura legii şi care este prima Cameră ce
urmează a fi sesizată;
• b) asigurarea corectitudinii şi clarităţii exprimării juridice, înlăturarea
contradicţiilor sau necorelărilor din cuprinsul proiectului de act
normativ, asigurarea caracterului complet al prevederilor sale,
respectarea normelor de tehnică legislativă, precum şi a limbajului
normativ;
• c) prezentarea implicaţiilor noii reglementări asupra legislaţiei în
vigoare, prin identificarea dispoziţiilor legale care, având acelaşi obiect
de reglementare, urmează să fie abrogate, modificate sau unificate,
precum şi prin evitarea reglementării unor aspecte identice în acte
normative diferite.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, avizul Consiliului
Legislativ este un aviz de specialitate, cu caracter consultativ, care se
formulează şi se transmite în scris. El poate fi favorabil, favorabil cu
obiecţii sau propuneri sau negativ. Avizele favorabile care cuprind
obiecţii sau propuneri, precum şi cele negative se motivează şi pot fi
însoţite de documentele sau de informaţiile pe care se
sprijină. Observaţiile şi propunerile Consiliului Legislativ privind
respectarea normelor de tehnică legislativă vor fi avute în vedere la
definitivarea proiectului de act normativ. Neacceptarea acestora trebuie
motivată în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o notă
însoţitoare.