Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Facultatea de Drept
Învățământ cu frecvență

Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea

Constituțională închide ochii?

Student: Gheorghe Mihaela-Alina

Specializarea: Drept anul II grupa 207

Coordonator: lector univ. dr. Marius Ioan Floare

Cluj-Napoca
2020
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

Abrevieri

alin. alineat(ul)
art. articol(ul)
Ed. Editura
lit. litera
M. Of. Monitorul Oficial
nr. număr(ul)
p. pagina
p.n. precizarea noastră
vol. volum(ul)
univ. universitar
dr. doctor

2
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

Cuprins
Capitolul 1. Noțiuni introductive și definiții .......................................................................... 4

Capitolul 2. Analiza ordonanțelor de urgență ....................................................................... 7

Secțiunea 1. Doctrina și jurisprudența românească ....................................................... 7

Secțiunea 2. Posibilitatea cenzurării adoptării ordonanțelor de urgență……………10

Secțiunea 3. Opinia la nivel international…………………………………………....11

Capitolul 3. Concluzii finale și observații………………………………………………… 13

Bibliografia finală…………………………………………………………………………...14

3
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

Capitolul 1. Noțiuni introductive și definiții

Prezenta lucrare își propune să prezinte dintr-o perspectivă obiectivă situația emiterii
ordonanțelor de urgență în România în contextal absenței vreunei situații extraordinare. Este
oare prerogativa Guvernului de a emite ordonanțe de urgență un drept ce nu poate fi exercitat
abuziv? Dacă răspunsul este negativ, atunci cum ar putea fi stopată această activitate a
Guvernului care pare să fi ajuns din excepție, regulă, dacă ar fi să observăm numărul
însemnat de ordonanțe de urgență emise în ultimii ani? Sunt întrebări la care îmi propun să
răspund pe parcusrul acestei lucrări, iar dacă nu reușesc să găsesc răspunsuri destul de
mulțumitoare, îmi propun măcar să descopăr și să prezint mecansimul ce se află în spatele
emiterii acestor ordonanțe.

Voi prezenta întâi care sunt actele ce pot fi emise de către Guvern și reglementarea
legislativă a acestora, voi continua cu expunerea unei opinii personale, pertinente și
ilustrative, după care voi încerca să prezint atât opinia la nivel național, a doctrinarilor și a
Curții Constituționale, cât și cea la nivel internațional în ceea ce privește această „legiferare”
a Guvernului, iar, în cele din urmă voi sumariza totul printr-o concluzie elocventă.

Voi începe prin a enunța unul dintre cele mai importante principii care stau la baza
unui stat democratic, principiul separației puterilor în stat. Acesta este consacrat expres în
Constituție1 la art. 1 alin. (4), care statuează că „statul se organizează potrivit separației și
echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească”. La alin. (5) al aceluiași
articol se consacră supremația Constituției și obligația respectării acesteia. Astfel, prin
activitatea sa de emitere a ordonanțelor de urgență, Guvernul nu poate intra în mod abuziv în
domeniul rezervat puterii legislative, încălcând în acest mod principiul separației puterilor și
Constituția2. Emiterea acestora este într-adevăr prevăzută de Constituție, aceasta însă trasând
și anumite limite clare pe care Guvernul pare că le-a depășit de mult.

1
Constituția României din 1991, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003;

2
A se vedea în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 544 din 28 iunie 2006, publicată în M. Of. al
României, Partea I, nr. 528 din 30 iunie 2006: „reglementarea pe calea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă
constituie, aşa cum se prevede expres în art. 115 din Constituţie, o atribuţie exercitată de Guvern în temeiul
delegării legislative, iar depăşirea limitelor acestei delegări, stabilite prin însuşi textul Constituţiei, reprezintă o

4
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

Conform Constituției revizuite Guvernul Romaniei adoptă hotărâri care se emit pentru
organizarea executării legii și ordonanțe ce se emit în baza unei legi de abilitare, în limitele și
condițiile stabilite de aceasta. Constituția revizuită în anul 2003 pare că încearcă să întărească
vechea dispoziție constituțională în ceea ce privește ordonanțele de urgență, statuând că
Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență „numai în situații extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată”. Din păcate, nici această adăugare a legiuitorului nu a avut
niciun ecou pentru autoritatea executivă care a continuat să emită un număr impresionant de
ordonanțe de urgență, respectiv 127 în anul 2003 (anul revizuirii Constituției), 142 în 2004,
recordul fiind însă atins în anul 2005 cu un număr, nici mai mic, nici mai mare, de 209
ordonanțe de urgență. Oare toate acestea au fost adoptate în domenii și situații atât de
importante, încât era imperios necesar să fie adoptate? În opinia mea, urgența nu este pe
deplin justificată în cazul tuturor, însă atâta timp cât acestea nu au fost respinse de Parlament
sau nu le-a fost constată neconstituționalitatea de către Curtea Constituțională rămân în
vigoare și produc efecte în continuare3.

O problemă importantă este legată de faptul că ordonanțele de urgență intră în vigoare

imediat după publicarea în Monitorul Oficial, sub rezerva depunerii lor la camera competentă
să fie sesizată, astfel se pot crea anumite dificultăți în ceea ce privește cunoașterea lor de
către cei ce trebuie să le respecte, în principiu cetățenii. În acest sens, putem analiza unele
reglementări din dreptul penal, domeniu în care ordonanțele de urgență pot interveni
[conform Constituție - art. 115 alin. (5)] și care consacră principiul legalității incriminării și
pedepsei care incumbă legiuitorului obligația accesibilității legii (prerogativa lex scripta),
adică posibilitatea oricărei persoane interesate de a lua la cunoștință de existența și conținutul
normei4. Astfel, intrând în vigoare imediat după publicare, conținutul ordonaței ar putea fi
uneori imposibil de cunoscut pentru unele persoane, putându-se astfel considera că reprezintă
o abatere și de la principiul legalității din dreptul penal, nu numai de la principiul
constitutional al separației puterilor în stat.

imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separaţiei
puterilor în stat”;
3
A se vedea,în acest sens, Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept Penal. Partea general, vol. I, Ed. Universul
Juridic, București, 2014, p. 79
4
Ibidem, p. 38

5
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

Pentru a conchide această introducere, voi spune, că sunt de părere că, Guvernul are
într-adevăr prerogativa constituțională de a emite ordonanțe și ordonanțe de urgență, însă
pare că și-a însușit acest drept ca fiind unul discreționar, iar acest lucru nu este adevărat, fiind
delimitate niște condiții stricte care ar trebui respectate și pe care le voi prezenta pe larg în
capitolul următor.

Această situație complet anormală pentru o societate bazată pe democrația

constituțională pare să nu fie motiv de discuții doar între granițele țării, începând de la cei
mai puțin avizați în ale domeniului juridic și până la nume recunoscute din doctrină și
jurisprudență, ci și la nivel European, fiind una dintre situațiile care nu ajută imaginea
României în fața Uniunii.

6
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

Capitolul 2. Analiza ordonanțelor de urgență

După cum am afirmat anterior, ordonanțele de urgență ale Guvernului stârnesc

numeroase controverse atât în rândurile conaționalilor, cât și la nivel international. Secțiunea
de față își propune să analizeze ordonanțele, opiniile și discuțiile care se nasc în legătură cu
acestea.

Secțiunea 1. Doctrina și jurisprudența românească

În ceea ce privește natura juridică a ordonanțelor de urgență, atât doctrina, cât și

jurisprudența Curții Constituționale exprimă opinii concordante, fiind considerate acte
administrative din punct de vedere organic (al autorității emitente) și acte legislative din
punct de vedere material (al forței juridice)5. În conformitate cu art. 115 alin. (5) și (7) din
Constituție, ele trebuie supuse aprobării de către Parlament, însă până în momentul aprobării
sau respingerii ele produc efecte juridice întocmai ca legile. Dacă acestea sunt aprobate de
către Parlament își pierd natura de sine stătătoare și devin acte normative cu caracter de lege6.

Acum că știm exact natura juridică a ordonanțelor de urgență, fiind o punte de

legătură între lege (în sensul său strict, de act emis de către Parlament) și acte administrative,
putem observa mult mai clar exigențele impuse de Constituție și motivația acestora. Fiind,
spre deosebire de ordonanțele simple, acte administrative care poate interveni atât în
domeniul legii ordinare, cât și în domeniul legii organice, și pentru că pot produce efecte
imediat după publicare, putând să destabilizeze sistemul juridic, ordonanțele de urgență

5
A se vedea în acest sens și Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006,
p. 713. ; Ovidiu Podaru, Anca Boariu, Drept administrativ. Administrația publică. Actul administartiv. Note de
curs și seminar, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 12;
6
A se vedea în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în M. Of. al
României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006: „Ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în
conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine
stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar
dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare
atribuite la adoptarea lor de către Guvern”;

7
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

trebuie să se supună unor cerințe mult mai stricte, cel puțin la nivel abstract. Astfel, există
două limite clar delimitate in Constituție care trebuie respectate de Guvern:

a) sa existe o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate suferi amânare

și care trebuie motivată în cuprinsul actului normativ;
b) să nu fie adoptate în domeniul legilor constituţionale, să nu afecteze regimul
instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle
prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi să nu vizeze măsuri de trecere
silită a unor bunuri în proprietate publică.

La acestea se adaugă condiția menționată anterior, și anume depunerea spre aprobare la

camera competentă să fie sesizată.

În acest sens, nu de puține ori, Curtea Constituțională7 a afirmat că dreptul Guvernului

nu este unul discreționar, astfel că o primă întrebare pe am adresat-o la începutul lucrării își
găsește răspunsul în acest moment: dreptul Guvenului de a adopta ordonanțe de urgență nu
este unul ce nu poate fi exercitat abuziv.

Pe lângă limitele constituționale din jurisprudența Curții Constituționale se mai pot

desprinde cel puțin două interdicții privind adoptarea ordonanțelor de urgență: interdicția
contracarării voinței parlamentare exprimate prin lege și interdicția confirmării sau reluării
unor soluții legislative declarate neconstituționale.

În ceea ce privește prima interdicție, se observă în jurisprudența mai veche a Curții o

anumită indulgență care permite Guvernului să abroge, să suspende, să completeze sau să
modifice legi8. Decizia numărul nr. 1221 din 12 noiembrie 20089 este, insă, cea care aduce o
limitare importantă în adoptarea ordonanțelor de urgență, interdicția de a adopta o asemenea

7
A se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în M. Of. al
României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000: „ posibilitatea Guvernului ca, în cazuri excepţionale, să poată
adopta ordonanţe de urgenţă (…) nu poate echivala cu un drept discreţionar al Guvernului şi, cu atât mai mult,
această abilitare constituţională nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanţelor de urgenţă”;
8
A se vedea în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 253 din 17 iunie 1997, publicată în M. Of. al
României, Partea I, nr. 94 din 27 februarie 1997; Decizia Curții Constituționale nr. 27 din 10 februarie 1998, 4
publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998: „ ordonanţa, fiind expresia unei delegări
legislative, în mod necesar implică şi posibilitatea modificării sau abrogării legilor în vigoare, în funcţie de
limitele abilitării legislative”;
9
Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008;

8
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

ordonanță doar pentru a contracara o lege adoptată de către Guvern: „adoptarea de către
Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr. 136/200810 (privind stabilirea unor măsuri pentru
salarizarea personalului din învățământ în 2008 - p.n.) nu a fost motivată de necesitatea
reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de
contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din
învăţământ adoptată de Parlament (…) Guvernul, prin intervenţia sa ulterioară, intră în
conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora «Parlamentul este
organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării»”

În aceste condiții, pe lângă interdicțiile de la art. 115 din Constituție, Guvernul trebuie
să respecte și prevederile art. 61 alin. (1). Acest lucru pare a fi unul firesc, la baza unui stat de
drept fiind principiul separației puterilor, care nu doar că delimitează fiecare putere și
atribuțiile sale, ci presupune și o colaborare și o susținere reciprocă între autorități pentru a
putea crea un mediu propice dezvoltării pentru cei pe care îi reprezintă, și nu o atitudine
concurențială și conflictuală.

A doua interdicție, cea de a confirma sau relua o dispoziție declarată ca

neconstituțională își găsește temeiul în Decizia nr. 983 din 30 iunie 200911 care, deși se referă
la o ordonanță simplă, se poate aplica mutatis mutandis12 și ordonanțelor de urgență. În acest
sens, Curtea a statuat că: „modificarea sau completarea dispoziţiei legale criticate de către
legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituţionalitatea constatată de către
Curtea Constituţională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite
de acelaşi viciu de neconstituţionalitate în măsura în care confirmă soluţia legislativă
declarată neconstituţională”.

Din cele menționate se poate observa că limitele adoptării ordonanțelor de urgență

sunt foarte stricte, acest lucru fiind motivat de domeniile numeroase în care por interveni, dar
și de necesitatea menținerii unei ordini atât în ceea ce privește adoptarea și aplicarea legii de
către autorități, cât și posibilitatea respectării de către cetățeni. Astfel, Parlamentul și
Guvernul trebuie să colaboreze și să se susțină reciproc, dar nu să se substituie în prerogative.

10
Publicată în M. Of. nr. 739 din 31 octombrie 2008
11
Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009;
12
„schimbând ceea ce este de schimbat”

9
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

Secțiunea 2. Posibilitatea cenzurării adoptării ordonanțelor de urgență

Așa cum am prezentat în cele spuse anterior, practica Guvernului de a adopta

ordonanțe de urgență a ajuns din excepție, o generalitate, fiind emise, din nefericire aproape
zilnic, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat. O motivare a acestei practici ar
putea fi reprezentată și de pasivitatea legiuitorului care tergiversează la nesfărșit adoptarea
unor legi necesare punerii în practică a programului de guvernare. Deși neconstituțională,
această practică nu este constatată ca atare suficient de des de către Curtea Constituțională,
ceea ce stimulează în continuare recurgerea la ordonanțe de urgență în mod excesiv.

Cenzurarea ordonanțelor de urgență se poate face de către Curtea Constituțională doar

pe baza unui control a posteriori, exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate. Astfel,
art. 146 din Constituție privind atribuțiile Curții, la lit. d) prevede că „hotărăşte asupra
excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor
judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi
direct de Avocatul Poporului”. Dispozițiile din ordonanțe își încetează efectele juridice la 45
de zile de la publicarea deciziei dacă, în acest interval, Guvernul nu pune de acord
prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen,
dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Astfel, controlul Curții este limitat doar a posteriori și în urma sesizării unei categorii
restrânse de subiecți. Cu toate acestea, și în acele puține cazuri în care este sesizată, Curtea
pierde de multe ori ocazia să aducă acest domeniu la o anumită normalitate, pintr-o cenzură
severă a ordonanțelor pe temeiul lipsei situației de urgență.

Cu toate acestea se poate observa, de-a lungul timpului, o oarecare încercare de

regularizare din partea judecătorilor Curții. În acest sens, pare că sunt criticate tot mai multe
astfel de acte normative și admise tot mai multe excepții de neconstituționalitate.

Ca atare, interesantă mi s-a părut opinia separată a profesorului univ. dr. Ioan Muraru,
judecător al Curţii Constituţionale cu privire la soluția Curții de a respinge excepţia de
neconstituționalitate a Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 23/199913 pentru
abrogarea Legii nr. 31/199614 (privind monopolul de stat) cât priveşte încălcarea dispoziţiilor

13
Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 177 din 26 aprilie 1999, în prezent abrogată;
14
Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 96 din 13 mai 1996;

10
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

art. 114 referitoare la domeniul în care poate interveni ordonanţa de urgenţă: „În practica
statală emiterea de ordonanţe de urgenţă s-a transformat dintr-o excepţie constituţională într-o
regulă comună, care a căpătat aspectul unei «avalanșe de zăpadă» scăpate de sub control”.
Trebuie specificat că aceasta este cuprinsă în Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, menționată
și anterior și prin care Curtea a decis admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar opinia se referă strict la dispoziția din art.
114 referitoare la domeniul în care poate interveni ordonanţa de urgenţă. Astfel, se
subliniează perfect ideea conform căreia excepția a devenit regulă, prezentată pe tot parcursul
acestei lucrări.

Secțiunea 3. Opinia la nivel international

Dacă ar fi să observăm imaginea României la nivel internațional putem spune că

avem de-a face cu două Românii care apar ca total opuse și paralele: într-un aspect pozitiv,
avem o Românie a culturii, a artiștilor și a creatorilor, apreciată la nivel international; iar
într-un alt aspect, mai puțin îmbucurător, avem o Românie criticată deseori din cauza
manifestărilor politice contrare statului de drept. Numeroasele dispute interne, prestațile
mediocre atât în politica internă, cât și în cea externă, încercările de cenzurare a justiției,
corupția sunt doar o parte din motivele pentru care fac din țara noastră ținta ușoară a
atacurilor venite din partea țărilor cu un sistem politic mult mai organizat și disciplinat,
precum Franța, Germania, Italia.

Această lucrare se va ocupa, însă doar de imaginea din punct de vedere politic a
României, lasând problema imaginii culturale în sarcina celor mai avizați.

Pentru a menține discuția doar strict asupra obiectului prezentei lucrări, și anume
ordonanțele de urgență, voi analiza în continuare Avizul nr. 685/2012 al Comisiei de la
Veneția (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept )15.

Comisia, așa cum am încercat și eu să rezum pe parcursul lucrării, analizează limitele

pe care, deși ar trebui să le respecte întotdeauna, Guvernul le nesocotește tot mai des. În

15
Adoptat la cea de-a 93-a Sesiune Plenară (Veneția, 14-15 decembrie 2012), publicat la Strasbourg la 17
decembrie 2012;

11
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

acest sens, Comisia constată folosirea abuzivă a acestei prerogativei de către Guvern:
„Folosirea atât de frecventă a ordonanţele de urgenţă este un motiv serios de îngrijorare. Art.
115 alin. (4) prevede în mod clar că «Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în
situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva
urgenţa în cuprinsul acestora». Făcând uz de această procedură excepţională de 140 de ori în
cursul unui singur an (anul 2011 – p.n.) reprezintă o folosire abuzivă”. Cu toate ca decizia a
fost adoptată de Comsie înainte de revzuirea Constituției în 2003, situația emiterii unui număr
imens de ordonanțe de urgență a rămas neschimbată, ba chiar se poate spune că s-a înrăutățit,
decizia fiind astfel în continuare ilustrativă.

Pe de altă parte, Comisia evidențiază și necesitatatea unei colaborări bazate pe respect

și reciprocitate la nivelul instituțiilor Statului: ”respectarea statului de drept nu poate fi
limitată numai la punerea în aplicare a prevederilor explicite şi formale ale legii şi ale
Constituţiei. Aceasta implică, de asemenea, comportament şi practici constituţionale, care să
faciliteze conformitatea cu regulile formale de către toate organele constituţionale şi respectul
reciproc între acestea”.

Totodată, Comisia propune și o serie de idei care ar putea ajuta la stoparea maladiei
care a infectat domeniul ordonanțelor de urgență printre care simplificarea procedurii
legislative, care pare a fi destul de lentă și greoaie, și recurgerea la delegarea legislativă prin
ordonanțe simple, limitate temporal și material prin voința legiutorului în detrimentul celor de
urgență. În acest fel, principiul separației puterilor ar putea fi mai ușor de respectat, iar „alin.
(4)-(8) ale art. 115 din Constituţie privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului ar putea
deveni redundante”.

Pentru a concluziona, prin analiza deciziei Comisiei de la Veneția am reiterat ceea ce

am încercat să explic și să exemplific pe parcursul întregului meu referat, numărul enorm de
ordonanțe de urgență aflate încă în vigoare, a căror constituționalitate este discutabilă și riscul
care planează asupra democrației și statului de drept.

Constituția este cea care stabilește instituțiile statului, drepturile și obligațiile care prin
natural lor promovează o coloaborare loială între instituții pentru buna funcționare a acestora.
Rolul instituțiilor statului este de a promova intersele acestuia ca un întreg, și nu pe cele
individuale ale unei singure instituții sau unui partid politic, aflate la un moment dat la putere.

12
 Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

Capitolul 3. Concluzii finale și observații

În doctrină, ordonanțele de urgență sunt definite ca fiind „transfer al unor atribuţii

legislative la autorităţile puterii executive printr-un act de voinţă al Parlamentului ori pe cale
constituţională, în situaţii extraordinare”16. Privită initial cu reticență, ca o excepție de la
regula delegata potestas non delegatur, delegarea legislativă a prins pe parcursul timpului un
ecou foarte mare în sistemele costituționale ale majorității statelor moderne. În prezent, un
asemenea transfer de atribuţii nu mai este considerat contrar principiului delegata potestas
non delegatur, întrucât se realizează în baza voinţei puterii constituante, putere care a delegat
în mod expres unele împuterniciri legislative în sarcina executivului17. În România, însă, pare
ca autoritatea executivă a găsit o anumită limită în reglementarea acestui transfer, prin
sintagma „situație extraordinară”, întrucât, textul constituţional nu oferă o definiţie a acestei
sintagme sau criterii de identificare clară a acestora. Astfel, Guvernul adoptă nenumărate
ordonanțe de urgență în situații considerate extrordinare doar de membrii acestuia.

Cenzurarea exercitării discreționare a acestui drept se poate face de către Curtea

Consituțională prin constatarea ordonanțelor de urgență ca fiind neconstituționale, pe
motovul încălcării uneia dintre cele mai importante limitări, „situația extraordinară”, nu
puține au fost, însă, cazurile în care Curtea a ratat această posibilitate.

Pe de altă parte, o schimbare ar fi necesară și în conștiința celor aflați la guvernare

pentru a avea răbdarea și voința necesară de a se documenta în ceea ce privește principile și
regulile care stau la baza statului de drept.

Nu este suficientă doar o revizuire a Constituției pentru a reveni la o situație de

normalitate, ci este nevoie de o schimbare în gândirea și comportamentul fiecărei aurorități
statale (legislative, executive și judecătorești) pentru a putea promova o politică în beneficiul
interesului general, si nu în beneficiul lor propriu. În România pare, însă că această atitudine
lipsită de respect și dăruire față de Constituțir, lege sau cetățean, nu va dispărea prea curând.

16
Ioan Vida, Legistică formală – Introducere în tehnica şi procedura legislativă, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2006, p. 275
17
A se vedea în acest sens, Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Ordonanţa Guvernamentală - Doctrină şi
Jurisprudenţă, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 43

13
Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

Bibliografie finală:

A. Tratate, cursuri, comentarii, monografii

1. DELEANU, Ion: Instituţii şi proceduri constituţionale, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2006
2. MURARU, Ioan; CONSTANTINESCU, Mihai: Ordonanţa Guvernamentală -
Doctrină şi Jurisprudenţă, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000
3. PODARU, Ovidiu; BOARIU, Anca: Drept administrativ. Administrația publică.
Actul administartiv. Note de curs și seminar, Editura Hamangiu, București, 2020
4. STRETEANU, Florin, NIȚU, Daniel: Drept Penal. Partea general, volumul I,
Editura Universul Juridic, București, 2014
5. VIDA, Ioan: Legistică formală – Introducere în tehnica şi procedura legislativă,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006

B. Studii
1. KÁROLY, Benke: Dezvoltări recente în jurisprudenţa curţii constituţionale a
româniei în privinţa limitelor de care este ţinut guvernul în adoptarea ordonanţelor
de urgenţă, în Buletinul Cuții Constituționale a României, din 2009, semestrul I, care
poate fi găsit pe adresa de web https://www.ccr.ro/wp-
content/uploads/2021/01/benke.pdf, accesată la data de 16 decembrie 2021

C. Jurisprudență
1. Decizia Curții Constituționale nr. 253 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 27 februarie 1997
2. Decizia Curții Constituționale nr. 27 din 10 februarie 1998, 4 publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998
3. Decizia Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000
4. Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006
5. Decizia Curții Constituționale nr. 544 din 28 iunie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 30 iunie 2006

14
Ordonanțele de urgență – o încălcare a Constituției la care Curtea Constituțională închide ochii?

6. Decizia numărul nr. 1221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008
7. Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 531 din 31 iulie 2009

D. Avize
1. Avizul nr. 685/2012 al Comisiei de la Veneția, adoptat la cea de-a 93-a Sesiune
Plenară (Veneția, 14-15 decembrie 2012), publicat la Strasbourg la 17 decembrie
2012

15