Sunteți pe pagina 1din 12

GUVERNUL-partea a II-a

Actele Guvernului României. Tipuri de acte


Delegarea legislativă
Forme de raspundere a Guvernului Romaniei

Analiza textului Constituţiei şi a legsilatiei in vigoare ne permite să afirmăm că


Guvernul României are posibilitatea să adopte acte cu caracter juridic (hotărâri şi
ordonanţe) şi acte cu caracter politic (sub diverse denumiri: program de guvernare,
rapoarte şi declaraţii politice)1.
În conformitate cu art. 108 alin. (1) din legea fundamentală „Guvernul adoptă
hotărâri şi ordonanţe”. Actele specifice activităţii Guvernului sunt hotărârile, prin care
acesta pune în executare legile adoptate de Parlament2.
Potrivit art.108 din Constituţia republicată: “(1) Guvernul adoptă hotărâri şi
ordonanţe. (2). Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. (3).Ordonanţele se
emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de
aceasta. (4). Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-
ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se
publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a
ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.”
Conform Codului administrative roman, resp art. 37 si urmatoarele din acet act
normativ :
În exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se
emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi
speciale de abilitare, în condiţiile art. 115 alin. (1) - (3) din Constituţie. În situaţii
extraordinare se adoptă ordonanţe de urgenţă, în condiţiile art. 115 alin. (4) - (6) din
Constituţie
Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe; de asemenea,
pot propune Guvernului proiecte de lege, în vederea exercitării dreptului de iniţiativă
legislativă al acestuia. Metodologia de elaborare şi înaintare la Guvern a acestor proiecte
de acte normative se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în temeiul legii.
În cazul încetării mandatului sau, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la
depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să emită
numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor
publice, fără a promova politici noi. În această perioadă, Guvernul nu poate să emită
ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă şi nu poate iniţia proiecte de lege3.

1
A se vedea A. Iorgovan, op. cit., p. 402 şi F. Coman-Kund, L. Coman-Kund, op. cit., p. 189 şi urm.
2
D. Brezoianu, op. cit., p. 332.
3
Art 37 Codul administrativ al Romaniei.

1
O analiză a celor două tipuri de acte ale Guvernului presupune delimitarea
acestora, ca acte juridice având o natură juridică diferită4.
Astfel, în ce priveşte hotărârile Guvernului, în doctrina administrativă este unanim
admis că, acestea sunt acte administrative normative sau acte administrative
individuale, reprezentând expresia unei competenţe originare a Guvernului, prevăzută
de Constituţie, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive.
De exemplu, hotărârile cu caracter individual, aşa cum rezultă din denumirea lor, se
referă la soluţionarea, în baza legii (inclusiv a Constituţiei), a unei probleme stricte,
individuale. De exemplu, hotărârea de numire într-o funcţie (de consul general 5, de
prefect într-un judeţ6 - numirea prefecţilor fiind o atribuţie a Guvernului conform art. 123
alin. (1) din Legea fundamentală, sau o hotărâre a Guvernului prin care se dă în
administrare un bun proprietate publică a statului7 .
Hotărârea Guvernului intervine atunci când, în mod natural, executarea unor prevederi
din lege “presupune stabilirea de măsuri sau a unor reguli subsecvente, care să asigure
corecta aplicare a acestora.”
Hotărârea reprezintă prin excelenţă, actul prin care Guvernul îşi realizează rolul de
exercitare a conducerii generale a administraţiei publice, reglementând relaţii
sociale care sunt prin natura lor inferioare ca importanţă faţă de cele reglementate
de lege.
Deci, hotărârile se adoptă întotdeauna în baza legii, fiind secundum legem şi urmărind
organizarea executării şi executarea în concret a legii, sau într-o formulă mai sintetică,
punerea în aplicare sau aducerea la îndeplinire a legilor. Uneori necesitatea adoptării
unei hotărâri a Guvernului este expres prevăzută în dispoziţiile legii, alteori ea se
subînţelege.
Atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau chiar Constituţia sau adaugă la
dispoziţiile legii, ea poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ în temeiul
art.52 din Constituţia republicată şi a dispoziţiilor legii speciale în materie, Legea
nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
In ceea ce priveste modul de adoptare al Hotararilor de Guvern , conform art. 38 alin 1
din Codul administrativ “Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa
majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu
se realizează consensul, hotărăşte prim-ministrul. Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul
documentelor şi al altor măsuri adoptate de Guvern”.

4
Dana Tofan op cit , 2008, pp 84.
5
De exemplu, H.G. nr. 212/2014 privind numirea unui consul general, publicată în M. Of. nr. 219/2014.
6
A se vedea, ca exemplu, H.G. nr. 204/2014 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a
funcţiei publice de prefect al judeţului Argeş de către domnul Oprescu Mihail Adrian, publicată în M. Of. nr. 207/2014.
7
A se vedea V. Vedinaş, op. cit., p. 384, nota 4 de la subsol; ca exemplu, H.G. nr. 229/2014 privind înscrierea în
inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Consiliului Local al
Municipiului Brad, judeţul Hunedoara, a unui imobil aflat în proprietatea publică a statului, publicată în M. Of. nr.
230/2014. , apud Madalina Elena Mihailescu, Caiet de seminarii,...,op cit 2016, pp.

2
Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se
contrasemnează de miniştrii care au obligaţia puneriilor în executare şi se publică în
Monitorul Oficial al României.
Regimul juridic aplicabil ordonanţelor Guvernului, rezultă atât din art.108 din
Constituţia republicată, mai sus menţionat, cât şi din noul conţinut al art.115, consacrat
instituţiei delegării legislative.
Instituţia delegării legislative rezumă în esenţă posibilitatea acordată Guvernului, ca
în anumite limite şi cu respectarea unor condiţii, să adopte ordonanţe, acte ce conţin
norme cu putere de lege.
Dacă în primii ani după adoptarea Constituţiei, analiza acestei instituţii s-a aflat în
mică măsură în atenţia doctrinei, în practica statală fiind rareori utilizată, în ultimul
deceniu, mai ales după 1997, doctrina a început să acorde atenţie sporită acestei instituţii,
ce tinde să se îndepărteze tot mai mult de litera şi spiritul Constituţiei. Este motivul
pentru care, într-o încercare de clarificare a regimului juridic aplicabil ordonanţelor, cu
ocazia revizuirii din octombrie 2003, s-a intervenit substanţial, pe fondul acestor
dispoziţii constituţionale.
Datorită acestui aspect, pe de-o parte, şi în raport cu o bogată doctrină, rezultat al unei
practici excesive în aplicarea acestei instituţii, pe de altă parte, din considerente didactice,
vom începe analiza pornind de la dispoziţiile iniţiale în materie.
Astfel, potrivit art.114 din Constituţia din 1991: “(1).Parlamentul poate adopta o lege
specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac
obiectul legilor organice. (2). Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul
şi data până la care se pot emite ordonanţe. (3). Dacă legea de abilitare o cere,
ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la
împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor
ordonanţei. (4). În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă.
Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă
Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu. (5). Aprobarea sau
respingerea ordonanţelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale
căror efecte au încetat potrivit alineatului 3.”
Din analiza acestor prevederi, rezultă că, ordonanţele Guvernului pot fi de două
feluri: simple şi de urgenţă.
Ordonanţele simple sau legale se adoptă întotdeauna în baza unei legi de abilitare
care conţine două elemente obligatorii şi un element facultativ.
Cele două categorii de dispoziţii obligatorii privesc perioada de abilitare şi domeniile
în care se pot adopta ordonanţele, domenii care nu pot intra în sfera legii organice,
domenii identificate prin eliminare, sfera legilor organice fiind expres şi limitativ
prevăzută în art.73 alin.(3) din Constituţia republicată. Elementul facultativ lăsat la libera
apreciere a parlamentarilor se referă la supunerea acestora, spre aprobare
Parlamentului.

3
Deşi, norma constituţională nu conţine vreo precizare expresă în acest sens, în practica
de stat s-a format regula abilitării Guvernului, pe perioada vacanţei parlamentare. Nimic
nu opreşte însă, ca Parlamentul să abiliteze Guvernul să adopte ordonanţe şi în timpul
sesiunilor sale.
La o sesizare a Curţii Constituţionale din anul 2011, aceasta a răspuns că
”Exigenţele constituţionale în abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în condiţiile art.
115 alin. (1)÷(3) din Constituţie sunt următoarele: existenţa unei legi de abilitare din
partea Parlamentului, reglementările din ordonanţe să nu privească domeniul legilor
organice, ci numai domeniul legilor ordinare, pe care le pot modifica sau abroga;
abilitarea de a emite ordonanţe nu poate fi decât temporară”8;
b) trebuie să se înscrie numai în domeniul/domeniile şi până la data precizate
obligatoriu în legea de abilitare [a se vedea art. 115 alin. (2) din Constituţie];
c) de regulă, nu se cere a fi aprobate de Parlament; excepţiile sunt precizate prin
legea de abilitare dacă aceasta cuprinde în mod expres o astfel de cerinţă; aprobarea
acestora trebuie să intervină, cel mai târziu, la termenul maxim prevăzut de legea de
abilitare, altfel „ (...) ele devin caduce şi încetează de drept să mai producă efecte juridice
de la data la cere încetează delegarea legislativă”9;
d) trebuie publicate în Monitorul Oficial;
e) data de la care intră în vigoare este precizată în textul ordonanţei;
f) prin ele se poate modifica sau completa orice lege ordinară 10, se poate modifica
şi/sau completa orice ordonanţă simplă sau ordonanţă de urgenţă11 sau se poate abroga
orice ordonanţă simplă;
În varianta iniţială a Constituţiei, ordonanţele de urgenţă sau constituţionale trebuiau
adoptate doar în cazuri excepţionale şi intrau în vigoare numai după depunerea lor spre
aprobare la Parlament, iar dacă acesta nu se afla în sesiune, trebuia convocat în mod
obligatoriu.
Aceasta deoarece, ordonanţele, atât cele simple, cât şi cele de urgenţă, fiind acte
normative, acte ce conţin norme juridice cu putere de lege, îşi produc efecte din
momentul publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în dispoziţiile finale.
Spre deosebire de ordonanţele simple care se supun aprobării Parlamentului, numai
dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele de urgenţă se supun toate, fără excepţie
aprobării forului legislativ, situaţie rămasă neschimbată şi în urma revizuirii.

8
T. Toader, op. cit., p. 241.
9
I. Vida, op. cit., p. 102.
10
Un exemplu din care rezultă modificarea unei legi: O.G. nr. 15/2014 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
publicată în M. Of. nr. 630/2014.
11
Un exemplu, O.G. nr. 23/2012 pentru modificarea şi completarea O.U.G. 90/2008 privind auditul statutar al
situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi a O.G. 65/1994 privind organizarea
activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, publicată în M. Of. nr. 624/2012.

4
În urma dezbaterii, Parlamentul poate adopta o lege de aprobare a ordonanţei în
forma iniţială (situaţia cea mai convenabilă sub aspectul efectelor juridice dar şi cea mai
rar întâlnită în practică), o lege de aprobare cu modificări şi completări a ordonanţei
(situaţia cea mai frecvent întâlnită în practică) sau o lege de respingere a ordonanţei
(practică intensificată mai ales, în ultimii ani).
O problemă controversată, care a dus la conturarea a două poziţii fundamental opuse
în rândul autorilor de drept public privea posibilitatea adoptării de ordonanţe de urgenţă
în materia legii organice. După cum vom vedea, această problemă a fost rezolvată ca
urmare a revizuirii.
Pe scurt, în absenţa unor precizări exprese, printr-o interpretare per a contrario a
dispoziţiilor art.114 alin.(4) din Constituţia din 1991, o parte a specialiştilor s-a pronunţat
în favoarea admiterii acestei posibilităţi, încurajată fiind în timp şi de poziţia adoptată de
Curtea Constituţională care a admis o practică, devenită curentă în această direcţie.
Au existat însă şi autori care s-au menţinut constant pe poziţia respingerii posibilităţii
de adoptare a ordonanţelor de urgenţă în materia legii organice, în pofida evoluţiei în sens
contrar a practicii guvernamentale, invocând în special, argumente procedurale.
Atât legea de abilitare, cât şi legile de aprobare sau de respingere a ordonanţelor sunt
legi ordinare, nefiind expres menţionate nici în norma constituţională care enumără
domeniile legii organice şi nici calificate ca atare. Astfel fiind s-a ridicat întrebarea: cum
va vota Parlamentul, o lege de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă ? S-a ajuns în timp,
numărul ordonanţelor de urgenţă adoptate în domenii ale legii organice crescând
vertiginos, la adoptarea legilor de aprobare sau de respingere a ordonanţelor, cu votul
necesar legilor organice, fiind lărgită astfel sfera acestora, prin încălcarea prevederilor
constituţionale.
Faţă de problemele apărute în practica de stat, începând cu anul 1997, ca urmare a
excesului de ordonanţe simple şi de urgenţă, iată acum modificările şi completările
aduse instituţiei delegării legislative, prin legea de revizuire a Constituţiei, în anul 2003.
O atenţie specială este acordată ordonanţelor de urgenţă.
Astfel, dacă primele trei alineate au rămas neschimbate, alineatul (4) al art.115 din
Constituţia republicată are în prezent următorul cuprins:
“Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a
căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în
cuprinsul acestora.”
Într-o interpretare sintetică, observăm că, formularea iniţială “cazuri excepţionale” a
fost înlocuită cu sintagma situaţii extraordinare, tot un concept juridic nedeterminat, a
cărui interpretare este lăsată în continuare la discreţia Guvernului. Însă, spre deosebire de
varianta iniţială, prin actuala dispoziţie constituţională se încearcă clarificarea acestui
concept, precizându-se că, “reglementarea nu poate fi amânată ”. Fireşte că, fiind vorba
despre situaţii extraordinare, reglementarea lor este şi urgentă, ea urmând să intervină
imediat, şi deci neputând să fie amânată, dar această condiţie rezultă din caracterul

5
de urgenţă al acestor ordonanţe, stabilit chiar prin denumirea lor. Nimeni nu
contestă la ora actuală, acest caracter, ca o a doua condiţie de adoptare a acestui tip de
ordonanţe, Curtea Constituţională emiţând şi decizii în acest sens, cu privire la existenţa
celor două condiţii.
Or, în noua configuraţie constituţională se defineşte de fapt, sensul noţiunii de
urgenţă, pe care nimeni nu-l contestă, dar pe care nici Guvernul nu-l respecta decât
rareori, atunci când recurgea la adoptarea de ordonanţe de urgenţă12.
Un al doilea element de “noutate” priveşte “obligativitatea motivării urgenţei în
cuprinsul acestora.” Or, dintotdeauna a existat necesitatea motivării actelor normative,
sub forma unor expuneri de motive, în cazul legilor şi a unor note de fundamentare, în
cazul ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului. Evident că, pentru ordonanţele de urgenţă
a fost dintotdeauna necesară motivarea urgenţei, aspect subliniat şi prin numeroase
decizii ale Curţii Constituţionale.
Prin noua configuraţie constituţională au fost modificate şi completate şi dispoziţiile
iniţiale privitoare la supunerea spre aprobare Parlamentului, a acestui tip de ordonanţe.
Astfel, potrivit alin.(5) nou introdus al art.115 din Constituţia republicată:
“Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în
procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în
Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în
mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, trimitere. Dacă în termen de cel
mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei,
aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de
asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de
natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).”
În plus, se admite expres posibilitatea adoptării de ordonanţe de urgenţă în materia
legii organice, stabilindu-se ca acestea să fie aprobate cu majoritatea prevăzută de
Constituţie pentru adoptarea legilor organice, lărgindu-se astfel sfera legilor organice, cu
legile de aprobare sau de respingere (subl.ns.) a ordonanţelor de urgenţă ce cuprind
norme de natura legii organice. Această posibilitate este limitată însă prin noul alin. (6)
al art.115:
“Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu
pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi

12
Situaţia extraordinară, menţionată în textul constituţional, nu este explicitată, rămânând la latitudinea
Guvernului să o identifice şi să ia măsurile necesare. Din literatura de specialitate şi din jurisprudenţa Curţii
Constituţionale se aduc câteva explicaţii:
- reprezintă „o situaţie imprevizibilă, care se abate de la regulile sau aşteptările obişnuite, de natură să
întreţină, să determine ori să favorizeze periclitarea interesului public, implicând, din acest motiv şi în
lipsa altor mijloace constituţionale imediate, măsuri urgente pentru înlătrarea sau prevenirea
pericolului, aplicabile de îndată, măcar parţial”;

6
îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de
trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.13”
Deşi de apreciat dorinţa de a se limita expres sfera de acţiune a Guvernului, prin
ordonanţe de urgenţă, în anumite domenii, care datorită importanţei lor pentru cetăţeni,
se doreşte a fi lăsate exclusiv la dispoziţia forului legiuitor, credem că, formularea
propusă are un caracter mult prea general, respectarea ei fiind lăsată din nou la libera
apreciere a Guvernului, care va dispune în acest sens de o largă putere discreţionară. O
asemenea dispoziţie, în opinia noastră, are exclusiv meritul de a putea constitui un
fundament constituţional serios în cazul sesizării Curţii Constituţionale, cu excepţia de
neconstituţionalitate a unei ordonanţe de urgenţă, care îi încalcă conţinutul.
Vechiul alineat (5) al art.114 este reformulat, doar sub aspectul formei şi nu al
fondului, devenind alin.(7) al art.115 în Constituţia republicată.
“Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o
lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului
3.”
În plus, a fost introdus un nou alineat, al optulea al art.115, având următorul cuprins:
“Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile
necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.”
O asemenea dispoziţie a deschis în opinia noastră o adevărată “cutie a Pandorei”, ştiut
fiind faptul că problemele cele mai mari ridicate în practică au fost şi sunt legate de
regulă, de efectele juridice pe care ordonanţele le produc din chiar momentul publicării
în Monitorul Oficial.
Noua dispoziţie conţinută în teza finală a art.126 alin.(6) din Constituţia republicată
care prevede competenţa “instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona cererile
persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe
declarate neconstituţionale”, va rezolva situaţii concrete, dar nu poate contribui decisiv la
schimbarea opticii în aplicarea instituţiei delegării legislative.

13
In conformitate cu dispoziţiile constituţionale menţionate la art. 115, se pot preciza următoarele:
a) Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ:
- existenţa unei situaţii extraordinare;
- reglementarea acesteia să nu poată fi amânată;
- urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei;
b) ordonanţele de urgenţă:
- nu se pot adopta în domeniul domeniul legilor constituţionale;
- nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de
Constituţie, drepturile electorale;
- nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică,

7
II. Raporturile Parlamentului cu Guvernul României şi exercitarea controlului
parlamentar asupra activităţii Guvernului
Pentru controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului, Constituţia a prevăzut
câteva modalităţi sau instrumente. O primă categorie, constituită din cele mai frecvent
utilizate, cuprinde: informările; întrebările şi interpelările; moţiunea simplă şi anchetele
parlamentare (toate fiind şi forme ale răspunderii politice a Guvernului), pe care le
prezentăm imediat mai jos. O a doua categorie de modalităţi cuprinde moţiunea de
cenzură, cea mai severă formă de control parlamentar şi de răspundere politică, pentru
care s-a repartizat ceva mai departe un punct special.
Potrivit art.111 din Constituţia republicată consacrat informării Parlamentului:
“(1).Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului
parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute
de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul
preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea
prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea
informării este obligatorie. (2). Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului.
Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.”

Potrivit art.112 din Constituţia republicată, astfel cum acesta a fost modificat şi
completat, inclusiv sub aspectul titlului marginal, fiind vorba în prezent de controlul
parlamentar prin întrebări, interpelări şi moţiuni simple, ce a completat vechea
formulare referitoare doar la întrebări şi interpelări :
“(1).Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările
sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de
regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. (2). Camera Deputaţilor sau
Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o
problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a
făcut obiectul unei interpelări.”
Regulamentele Camerelor, înţeleg prin întrebare o simplă cerere de a răspunde
dacă un fapt este adevărat, dacă o informaţie este exactă, dacă Guvernul şi celelalte
organe ale administraţiei publice înţeleg să comunice Camerei, actele şi informaţiile
solicitate sau, după caz, dacă au intenţia să adopte o hotărâre într-o problemă anume. Prin
interpelare se înţelege în principiu, o cerere adresată Guvernului, prin care se solicită
explicaţii asupra politicii sale în probleme importante ale activităţii interne şi externe.
Întrebările pot fi scrise şi orale, iar cele scrise pot fi: întrebări la care răspunsul
urmează a fi dat în scris şi întrebări la care răspunsul se dă oral de la tribuna Camerei.
Câteva elementele procedurale cuprinse în Regulamentele Camerelor:
- din două în două săptămâni, deputaţii respeciv senatori pot adresa întrebări orale
membrilor Guvernului;

8
- fiecare întrebare trebuie să aibă un singur autor; ele pot fi adresate în scris sau oral,
la care se solicită răspuns oral, răspuns scris sau răspuns scris şi oral;
- Preşedintele Camerei are dreptul să nu admită anumite întrebări (de exemplu, care
privesc probleme de interes personal sau particular; privesc activitatea unor persoane care
nu îndeplinesc funcţii publice etc).
Exemplu de întrebare: După ani de criză economică, la nivelul ţări noastre erau
înregistraţi în luna octombrie, peste 460.000 de şomeri, iar rata şomajului a crescut uşor
faţă de anul precedent. Una din măsurile necesare pentru reducerea numărului de şomeri
este promovarea antreprenoriatului. (...) vă rog să-mi comunicaţi care este strategia
ministerului în privinţa promovării şi dezvoltării unor programe de consiliere în domeniul
antreprenoriatului pentru persoanele fără un loc de muncă (întrebarea nr. 5892A din
Camera Deputaţilor din data 17-12-2014).14
Procedurile specifice interpelării sunt cuprinse tot în cele două Regulamente şi
prevăd, în sumar:
- interpelările se fac în scris, de către unul sau mai mulţi deputaţi respectiv senatori
sau de un grup parlamentar, precizându-se obiectul acestora, fără nici o altă dezvoltare;
- se prezintă în şedinţa publică destinată dezbaterii interpelărilor după care
Preşedintele Camerei repectiv al Senatului le transmite primului-ministru;
- Guvernul şi fiecare membru al său (sau secretarii de stat desemnaţi de aceştia) au
obligaţia să participe la şedinţa consacrată răspunsurilor la interpelări;
- după citirea interpelării şi prezentarea ei mai detaliat, se dau răspunsurile care pot fi
urmate de replici şi intervenţii ale altor parlamentari; răspunsurile la interpelările adresate
Guvernului se prezintă de primul-ministru sau de reprezentantul acestuia;
- la final se poate să se adopte o moţiune (simplă) prin care să îşi exprime poziţia cu
privire la problema ce a făcut obiectul interpelării15.

Prin legea de revizuire a fost consacrată expres, o practică parlamentară, uzitată


constant de către opoziţie, ca mijloc democratic de “luptă”, adică moţiunea simplă,
iniţiată numai de deputaţi sau de senatori, finalizată prin vot.
Următorul articol din Constituţie din capitolul consacrat raporturilor
Parlamentului cu Guvernul reglementează forma cea mai gravă de sancţiune care
intervine în cazul răspunderii politice a Guvernului şi anume, demiterea prin retragerea
încrederii acordate de către Parlament, prin procedura moţiunii de cenzură, instituţie
tradiţională a dreptului public modern.
Guvernul ca organ rezultat din jocul politic, “răspunde politic numai în faţa
Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde

14
http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2014.lista?tip A. Este un instantaneu al paginii, aşa cum arăta ea în 29 Mar
2015 00:27:19 GMT, consultat mai 2015. Apud Madalina Mihailescu, op cit, 2016.
15
Madalina Mihailescu, op cit, 2016, pp….

9
politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
”, potrivit art.109 alin.(1) din Constituţia republicată.
Moţiunea de cenzură este simetric opusă votului de încredere, întrucât prin
adoptarea ei, Parlamentul retrage încrederea acordată Guvernului la învestitură. Mandatul
de încredere, singurul pe temeiul căruia Guvernul poate funcţiona în mod normal,
constituie esenţa raporturilor dintre Parlament şi Guvern, din care rezultă autonomia,
expresie a principiului separaţiei dintre puterea legislativă şi cea executivă şi colaborarea
lor, îndeplinirea rolului constituţional ce revine fiecăreia dintre cele două autorităţi
publice.
Potrivit art.113 din Constituţia republicată:“(1). Camera Deputaţilor şi Senatul, în
şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei
moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. (2). Moţiunea de
cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi
senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. (3). Moţiunea de cenzură se
dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două
Camere. (4). Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au
semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia
cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.”
Rezultă că, moţiunea de cenzură cuprinde trei momente esenţiale: iniţierea,
dezbaterea şi supunerea la vot.
Ca o condiţie obligatorie de validitate, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel
puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. Pentru a se putea verifica
îndeplinirea acestei condiţii este necesar ca numele şi prenumele semnatarilor să fie
însoţite de calitatea de deputat sau de senator, grupul parlamentar de care aparţin şi de
semnătură.
Moţiunea de cenzură se prezintă Birourilor permanente ale celor două Camere şi se
comunică Guvernului de către Preşedintele Camerei Deputaţilor în ziua în care a fost
depusă, pentru ca acesta, cunoscându-i conţinutul să se poată apăra.
Convocarea are loc în maxim 5 zile, la şedinţa comună a celor două Camere fiind
prezentat textul moţiunii de cenzură. Dezbaterea propriu-zisă are loc în maxim trei zile
de la prezentare, ocazie cu care se dă cuvântul primului-ministru sau unui alt ministru
desemnat de acesta pentru a prezenta poziţia Guvernului. Moţiunea de cenzură se adoptă
cu votul majorităţii parlamentarilor, prin vot secret cu bile. Este o soluţie simetrică cu
cea privitoare la acordarea votului de încredere unui anumit Cabinet, realizată tot în
şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii parlamentarilor.
Dacă moţiunea de cenzură este admisă se ia act de aceasta, printr-o hotărâre a
Parlamentului, semnată de Preşedinţii celor două Camere, hotărâre care se înaintează
Preşedintelui României în vederea declanşării procedurii de formare a unui nou Guvern.
Până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, echipa
guvernamentală anterioară, a Guvernului demisionar, va răspunde potrivit art.110

10
alin.(4) din Constituţie, de îndeplinirea actelor necesare pentru administrarea
treburilor publice.
Dacă moţiunea de cenzură este respinsă, cei care au iniţiat-o nu mai pot depune
o alta în aceeaşi sesiune, excepţie făcând ipoteza angajării răspunderii Guvernului.
Raporturile politice dintre Parlament şi Guvern şi implicit, răspunderea politică a
acestuia din urmă au conotaţii speciale în cazul acestei proceduri.
Potrivit art.114 din Constituţia republicată, astfel cum acesta a fost completat:
“(1).Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a
Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică
generală sau a unui proiect de lege. (2). Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură,
depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică
generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113. (3). Dacă
Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat
sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat,
iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie
pentru Guvern. (4). În cazul în care Preşedintele României cere reexaminare legii
adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor
două Camere.
Cu alte cuvinte, dacă în termen de 3 zile se introduce o moţiune de cenzură, iar
ulterior aceasta este adoptată, Guvernul va deveni demisionar. Dacă nu se depune
moţiunea de cenzură sau dacă deşi introdusă, ea este respinsă la vot, proiectul de lege
prezentat, (modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern,
potrivit completării aduse prin legea de revizuire din 2003 – subl.ns.) se consideră adoptat
iar programul sau declaraţia de politică generală devin obligatorii pentru Guvern16.

Practica : Exemple de Guverne romanesti care nu au trecut de motiunea de


cenzura :
A. Guvernul Boc
B. Guvernul Grindeanu
C. Guvernul Ungureanu
D. Guvernul Tudose
E. Guvernul Dancila

Anexez aici cateva modele de interpelari si intrebari model- anul 2020

1. http://www.cdep.ro/interpel/2020/i2576B.pdf- Interpelare defrisare


2. http://www.cdep.ro/interpel/2020/i2580B.pdf- Interpelare referitoare la tigarile electronice

16
Dana Tofan, op cit , pp 88-91.

11
3. http://www.cdep.ro/interpel/2020/i2582B.pdf- Interpelare referitoare la situatia invatamantului
romanesc

1. http://www.cdep.ro/interpel/2020/r9670A.pdf -Intrebare privind delincventa juvenila


2. http://www.cdep.ro/interpel/2020/r9676A.pdf- Intrebare referitoare la restituirea taxelor auto

12