Funcțiile Parlamentului

Funcția legislativă a Parlamentului

Decide cu privire la toate problemele principale. Privind funcția deliberativă, constatăm că
legiferarea rămâne împuternicirea primordială a Parlamentului, ea fiind cea mai importantă
funcție.
Ea presupune edictarea de norme juridice, obligatorii pentru executiv, iar în caz de litigii, și
pentru puterea jurisdicțională.
Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Poate adopta trei categorii de legi: legi
Constituționale, legi organice și legii ordinare.
Legi Constituționale- de revizuire a constituției
Legi organice- reglementarea celor mai importante domenii

Controlul parlamentar
El este necesar pentru că trebuie să constate, direct, cum sunt respectate și aplicate
constituția și legile, cum autoritățile statale și realizează rolul ce îl au în mecanismul statal.
Este un control deplin, ce se întinde asupra autorităților publice. Acest control este
diferențiat atât în funcție de natura activității controlate, cat și de poziția în sistemul stat al
autorității controlate.
El se exercită fie direct de către întregul parlament, fie de către una din camerele sale, fie
prin alte mijloace și forme de control (controlul exercitat prin dări de seamă, mesaje,
rapoarte, programe prezentate Parlamentului; controlul exercitat prin comisiile parlamentare;
controlul exercitat prin întrebări și interpelări; dreptul deputaților și senatorilor de a cere și
obține informațiile necesare; controlul exercitat prin rezolvarea petițiilor cetățenilor; controlul
exercitat când avocatul poporului)

Controlul exercitat prin comisiile parlamentare

Sunt de regulă încredințate unor comisii de anchetă sau comisii speciale. Aceste comisii
speciale de anchetă au deseori puteri cvasijudiciare, citează martori care au obligația legală
de a compărea în fața comisiei și de a răspunde.

Controlul exercitat prin întrebări și interpelări

Sunt cereri adresate de către deputați sau senatori organelor de stat în legătură cu
activitatea analizată în parlament sau cu orice alte probleme sociale, economice, culturale,
juridice.Prin întrebări se cer anumite informații, precizări.
Interpelările se deosebesc de întrebări prin importanța lor sporită.Obiectul interpelării se
formulează în scris.Este o cerere formulată fie de un grup parlamentar, fie de unul sau mai
mulți deputați adresată Guvernului prin care se solicită explicații în probleme importante.

Controlul exercitat de avocatul poporului (ombudsmanul)

Ombudsmanul este o persoană independentă, numită de către Parlament pentru a
supraveghea administrația.
Ombudsmanul cu competență generală are misiunea de a primi toate plângerile
cetățenilor contra exceselor și abuzurilor administrației.Cel cu competență specială
controlează doar anumite autorități publice sau servicii.
Denumirea sub care se găsește în România este de avocatul poporului, preferată de
Adunarea Constituantă.
Rolul fundamental este de a apăra drepturile și libertățile cetățenești.Este numit în ședință
comună a celor 2 Camere ale Parlamentului pentru un mandat cu o durată de 5 ani.
 Avocatul poporului își exercită atribuțiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor
interesate.Răspunde numai în fața Parlamentului.

Organizarea internă a Parlamentului

Fiecare cameră și alege un președinte.

Grupurile politice parlamentare

Partidele sunt resortul esențial și principal al regimului parlamentar, fără partide nu există
un regim parlamentar.
În Parlamentul României deputații și senatorii se pot organiza în grupuri
parlamentare.Grupurile parlamentare se organiza separat pentru camera Deputaților și
pentru Senat, ele se formează imediat după ce deputații și senatorii s-au întâlnit în prima lor
ședință.Sunt alcătuite din cel puțin 10 membrii la camera Deputaților și șapte membri la
Senat care au figurat în alegeri pe listele aceluiași partid sau formațiuni politice. Aceștia
propun candidați pentru alegerea președinților celor două camere, pot prezenta
amendamente, pot cere încheierea dezbaterii unei probleme, pot propune încetarea calității
de membru al unei comisii parlamentare sau înlocuirea unui membru etc.

Opoziția parlamentară
Se identifică majoritatea parlamentară (care susține guvernul) și opoziția (minoritatea
parlamentară).Majoritatea are un rol deosebit deseori decisiv în funcția deliberativă a
Parlamentului.

Mandatul sau legislatura

Prin mandat sau legislatură se înțelege perioada de timp pentru care este ales Parlamentul
exercită împuternicire sale. parlamentele sunt alese pentru un mandat de patru sau cinci ani,
unele camere ale Parlamentului se pot reînnoi la doi sau trei ani, mandatul parlamentar se
încheie la expirarea termenului afară de cazul când sunt camerele sunt dizolvate.
Mandatul Parlamentului începe de la data când au loc alegerile de deputați și senatori și
încetează la data efectuării alegerilor pentru noul parlament. prevăd posibilitatea prelungirii
mandatului în cazul în care se constată existența unor împrejurări care fac imposibilă
desfășurarea alegerilor (starea de război, de asediu).Mandatul Camerei Deputaților și
Senatului este de patru ani și acest mandat se prelungește la fel ca cel anterior.

Sesiunea
Camerele parlamentului lucrează în timp legal.

Convocarea sesiunilor parlamentare

La început dreptul de a convoca aceste sesiuni a aparținut Guvernului care putea să
influențeze viața parlamentară convocându-le cât mai rar. pe parcurs însă Parlamentul a
putut decide singur când să se reunească în sesiune.Adunările pot fi convocate în sesiune
fie de către șefii de state, fie de către președinții Camerelor, fie de către alte organisme.
inițiativa convocării în sesiuni este diferită după cum este vorba de sesiuni ordinare sau
extraordinare.
Convocarea în orice tip de sesiune, revine președinților Camerelor și se realizează prin
decizie.
Parlamentul nou ales se întrunește la convocarea președintelui în cel mult 20 de zile de la
alegeri, convocarea de drept se realizează în cel mult patru shop de ore de la instituirea
stării de asediu sau a stării de urgență, Parlamentul se convoacă obligatoriu în sesiune în
situația adoptării ordonanțelor de urgență.

Deputații și senatorii
Membrii Parlamentului poartă denumirea de deputați sau senatori.
Deputații și senatorii sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Senatorii pot fi aleși de drept, sau numiți.
Senatorii de drept se găsesc în acele țări în care constituțiile stabilesc că anumite persoane
fac parte de drept din Senat în temeiul calităților.
Senatorii numiți au fost consacrat prin constituția română din anul 1903 și opt, îl numiți de
rege.
Alegerea parlamentarilor le conferă o mai mare independență față de executiv, nu depinde
executiv, ci de electorat.
Dacă una din camere este aleasă prin vot direct, iar cealaltă prin vot indirect, prima are mai
multă legitimitate, prestigiu și influență.
Deputații și senatorii sunt aleși pe durata mandatului.
Deputații și senatorii intră în deplinătatea drepturilor de la data alegerii confirmată prin
certificatele doveditoare alegeri iar calitatea sa încetează la data întrunirii legale a camerelor
nou alese sau în caz de demisie, de pierderea drepturilor electorale, de incompatibilitate ori
de deces.

Drepturi și obligații
Drepturile și îndatoririle deputaților și senatorilor sunt următoarele:
a) de a participa la întreaga activitate a camerei parlamentare și a Parlamentului;
b) De a urmării aplicarea legilor și a celorlalte măsuri hotărâte de către parlament;
c) De a pune întrebări adresa interpelări;
d) De a cere informațiile necesare de la autoritățile publice;
e) De a păstra o strânsă legătură cu alegătorii din circumscripția electorală în care au
fost aleși;
f) De a fi indemnizații, de a primi diurne, dar i se asigura cazarea și gratuitatea călătorie
pe tren, avion, vapor, autobuz.
g) Dar i se acorda concediu pentru motive de boală sau interese personale.

Incompatibilități și imunități
Nu poți fi și deputat și senator, imposibilitatea exercitării concomitente a unor funcții,
Parlamentul trebuie să se concentreze numai asupra activității parlamentare.
Imunitatea Parlamentului urmărește la punerea acestuia la adăpost față de urmării
judiciare abuzive sau șicanatorii. Există două categorii din unități: primele sunt caracterizate
prin existența răspunderii care pun parlamentarul adăpost pentru tot ce privește activitatea
legată de exercitarea mandatului său și inviolabilității care cuprinde reguli speciale privind
reținerea, arestarea sau trimiterea în judecată penală, în cazul în care deputații sau senatorii
sunt învinuiți de crime sau delicte.
Imunitatea parlamentară asigură protecție Deputaților împotriva urmărilor judiciare
abuzive cat și al garantării libertății de gândire și acțiune acestora; un deputat sau senator
nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului.

Elaborarea legii
 Legea exprimă voința poporului și este dictată de către parlament.
Inițiativa legislativă cuprinde posibilitatea de a prezenta proiectul de lege sau propuneri de
legi corelată cu obligația Parlamentului de a examina, dezbate și de a se pronunța asupra
acestora.
Sesizarea camere competente operează o distincție expresa între inițiativa legislativă și
efectul său juridic.
Examinarea și avizarea proiectului de lege de către comisiile parlamentare este o
activitate complexă de mare utilitate aceasta permițând o verificare la acest înalt nivel statal
a conținutului și formei proiectelor de legi.
Includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a ședinței
Camerei parlamentare: La întocmirea proiectului ordinii de zi biroul camerei sau Comitetul
ordinii de zi trebuie să aibă în vedere proiectele de legi și propunerile legislative înregistrate.
Dezbaterea proiectului de lege în plenul Camerelor Parlamentului începe prin expunerea
de motive realizată de către inițiatorul proiectului de lege, este ascultat. Proiectul este supus
în continuare discuții generale și apoi discuții pe articole.
Votarea proiectului sau propuneri de lege: votarea ansamblului actului normativ intervine
în fiecare cameră după discuția pe articole a proiectului; proiectul de lege trebuie votat de
către ambele camere.
Medierea și concilierea: realizarea acordului se poate face prin mediere și concilieri. În
situațiile de dezacord cu privire la dispoziții dintr-o lege, camerele alegeau o comisie de
mediere pe criterii paritare. Dacă soluția propusă de comisie era acceptată de către ambele
camere litigiul era depășit. Dacă însă nu se accepta această soluție, birourile permanente
ale celor două camere iniția procedura de conciliere
Semnarea legilor de către președintele Camerei: odată votată, legea trebuia semnată de
către președintele Camerei.
Promulgarea legilor de către șeful de stat. Publicarea legiilor
Promulgarea este actul prin care șeful de stat autentificat textul legii, astfel spus constată
și atestă regularitate adoptării sale. Promulgarea nu este o măsură discreționară, șeful
statului fiind obligat să promulge legea dacă ea a fost adoptată regulamentar.
În sistemul nostru constituțional, promulgarea unei legi este de competența președintelui
României, care trebuie să facă în cel mult 20 de zile de la primire.
Publicarea legii lor este Operațiunea de care este legată intrarea lor în vigoare, de
principiu legile intră în vigoare la data publicării lor oficiale. Unele legi intră în vigoare din
chiar momentul adoptării lor dacă prevede expres acest lucru.

Moțiunile
Denumirea unor hotărâri ale Parlamentului prin care se exprimă atitudinea acesteia într-o
problemă discutată. Constituția României face referire la două tipuri de moțiuni:
Moțiune simplă este ridicată de o singură cameră.
Moțiunea de cenzură este adoptată, inițiată de Parlamentul ambelor adunări parlamentare,
se supune plenului și duce la demiterea Guvernului