Parlamentul şi serviciile Parlamentare

Conform Constituţiei României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al

poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. El este alcătuit din două Camere:
Camera Deputaţilor şi Senatul, care au puteri egale.
Cele două Camere ale Parlamentului sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat, potrivit Legii 373/20041, iar numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte în
raport cu populaţia ţării. Deputaţii şi senatorii se aleg în cele 42 de circumscripţii electorale pe
bază de scrutin , potrivit principiului reprezentării proporţionale, precum şi pe bază de
candidaturi independente.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani, care poate fi
prelungit de drept în stare de mobilizare, în caz de război, de asediu sau de urgenţă până la
încetarea acestora. Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel
mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Parlamentul nou
ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această
perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi
organice.

3.1.1. Parlamentul României

3.1.1.1 Statutul deputaţilor şi al senatorilor

 În exercitarea mandatului, senatorii şi deputaţii sunt în serviciul poporului. Orice

mandat imperativ este nul.
 Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a
Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului.
 Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor
nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori
de deces.
 Numărul senatorilor şi deputaţilor se stabileşte, potrivit Constituţiei, prin Legea
electorală, în raport cu populaţia ţării2. Determinarea numărului acestora se face prin
raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la norma de
reprezentare. Astfel, Camera Deputaţilor este formată din 332 de deputaţi, iar Senatul din
137 de senatori.
 Parlamentarul se bucură de imunitate parlamentară. Parlamentarul nu poate fi tras
la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului.

1
Legea nr. 373/24.09.2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicată în M.O. nr.
887/29.09.2004
2
Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 de locuitori, iar
pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 de locuitori.
  Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu
au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot
fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după
ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie.
 În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi
percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra
reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru
reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
 Cererea de reţinere, arestare sau percheziţionare se adresează preşedintelui Camerei
din care face parte parlamentarul în cauză de către ministrul justiţiei. Preşedintele Camerei
aduce la cunoştinţa deputaţilor/senatorilor cererea în şedinţă publică, după care o trimite
Comisiei juridice spre examinare, care va stabili prin raportul său dacă există sau nu motive
temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărârea comisiei se aprobă, în cel mult cinci zile de la
sesizare, prin votul secret al majorităţii membrilor acesteia. Cererea ministrului justiţiei,
împreună cu raportul comisiei se înaintează grupului parlamentar din care face parte
parlamentarul în cauză. Grupul îşi va exprima punctul de vedere în termen de cinci zile printr-
un raport scris. Raportul comisiei împreună cu raportul grupului parlamentar se înaintează
Biroului permanent şi se supun dezbaterii şi aprobării Camerei în cel mult 20 de zile de la
sesizare. Camera se va pronunţa asupra măsurii cu votul secret al majorităţii membrilor în
cazul Senatului, respectiv cu votul majorităţii membrilor prezenţi în cazul Camerei
Deputaţilor.
 Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu:
a) exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate3, cu excepţia celei de membru al
Guvernului;
b) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator,
membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv
băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi
la instituţiile publice;
c) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau
asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la subpunctul b);
d) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale
prevăzute la subpunctul b);
e) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor
autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;
f) calitatea de comerciant persoană fizică;
3
Prin funcţii publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, înţelegem funcţiile din
administraţia publică asimilate celor de ministru, funcţiile de secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile
asimilate celor de secretar de stat şi subsecretar de stat din cadrul organelor de specialitate din subordinea
Guvernului sau a ministerelor, funcţiile din Administraţia Prezidenţială, din aparatul de lucru al Parlamentului
şi al Guvernului, funcţiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorităţi şi instituţii publice, funcţiile
de consilieri locali şi consilieri judeţeni, de prefecţi şi subprefecţi şi celelalte funcţii de conducere din aparatul
propriu al prefecturilor, funcţiile de primar, viceprimar şi secretar ai unităţilor administrativ-teritoriale,
funcţiile de conducere şi execuţie din serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe din
unităţile administrativ-teritoriale şi din aparatul propriu şi serviciile publice ale consiliilor judeţene şi
consiliilor locale, precum şi funcţiile care, potrivit legii, nu permit persoanelor care le deţin să candideze în
alegeri.
 g) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
h) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în
acordurile şi convenţiile la care România este parte.
În mod excepţional, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului, la
propunerea Guvernului şi cu avizul comisiilor juridice, poate aproba participarea deputatului
sau a senatorului ca reprezentant al statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membru
în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale,
instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit,
societăţile de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes
public impune aceasta.
 Deputaţii şi senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al
cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

3.1.1.2. Organizarea internă a Parlamentului

Organizarea celor două Camere ale Parlamentului cuprinde, după modelul

principalelor parlamente democratice:
a) organe de conducere colegiale – Birourile permanente, ai căror membri, cu
excepţia preşedinţilor, sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni;
b) grupuri parlamentare constituite pe baza afinităţilor politice;
c) comisii, ca organe de lucru ale celor două Camere.

În comun, cele două Camere mai pot constitui:

- Delegaţii ale Parlamentului României la organizaţii parlamen-tare
internaţionale;
- Grupuri parlamentare de prietenie cu parlamentele altor state.

a) Biroul permanent este alcătuit dintr-un preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru

secretari şi chestori (2 la Senat şi 4 la Camera Deputaţilor). Preşedintele, este ales la începutul
legislaturii, pe întreaga durată a mandatului Camerelor, iar ceilalţi membri ai Biroului
permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni parlamentare.
Componenţa Biroului permanent se stabileşte prin negocieri între reprezentanţii
grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice a Senatului/ Camerei Deputaţilor
rezultate din alegeri.
Biroul permanent are importante prerogative, în special în ceea ce priveşte:
– organizarea lucrărilor Senatului/Camerei Deputaţilor;
– stabilirea proiectului ordinii de zi;
– organizarea relaţiilor cu parlamentele altor state;
– controlul serviciilor specifice fiecărei Camere.
 Preşedintele Senatului/Camerei Deputaţilor4, ales prin vot secret, pe toată durata

legislaturii, este şi preşedintele Biroului permanent. El este cel care:
– convoacă Senatul/Camera Deputaţilor în sesiune ordinară şi extraordinară;
– conduce lucrările Senatului/Camerei Deputaţilor şi ale Biroului permanent;
– acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele supuse dezbaterii,
stabileşte ordinea votării, anunţă rezultatul acesteia şi proclamă rezultatul votului;
– asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului;
– asigură legătura Senatului/Camerei Deputaţilor cu preşedintele României sau cu
Guvernul;
– reprezintă Senatul/Camera Deputaţilor în relaţiile interne şi externe.
În plus, preşedintele Senatului asigură interimatul funcţiei de preşedinte al României.

Vicepreşedinţii Senatului/Camerei Deputaţilor, în ordinea stabilită de Biroul


permanent, îndeplinesc atribuţiile preşedintelui, la solicitarea sau în lipsa acestuia.

 Secretarii îndeplinesc următoarele atribuţii, stabilite de Biroul permanent sau de

către Senat/Camera Deputaţilor:
a) participă la conducerea operativă a şedinţelor în plen, alături de preşedintele
Senatului/Camerei Deputaţilor şi întocmesc lista înscrierilor la cuvânt în ordinea în
care au fost făcute; prezintă preşedintelui propunerile, amendamentele şi orice alte
comunicări adresate Senatului/Camerei Deputaţilor; ţin evidenţa prezenţei
senatorilor/deputaţilor la lucrări; verifică cvorumul de şedinţă şi efectuează apelul
nominal din dispoziţia preşedintelui de şedinţă; prezintă Senatului/Camerei
Deputaţilor rezultatul votului atunci când acest lucru se impune;
b) răspund de evidenţa hotărârilor adoptate;
c) supraveghează întocmirea stenogramelor şi verifică transmiterea lor spre publicare
în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a;
d) ţin evidenţa situaţiei proiectelor de legi şi a propunerilor legislative înregistrate la
Senat/Camera Deputaţilor;
e) ţin evidenţa avizelor necesare pentru propunerile legislative;
f) ţin evidenţa proiectelor şi a propunerilor legislative retransmise de către Camera
Deputaţilor/Senat, pentru care Senatul/Camera Deputaţilor decide în mod definitiv.

 Chestorii
verifică modul de gestionare a patrimoniului Senatului/ Camerei Deputaţilor,
exercită controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate, prezintă Senatului/Camerei
Deputaţilor proiectul de buget şi încheierea exerciţiului bugetar anual, asigură menţinerea
ordinii în sediul Senatului/ Camerei Deputaţilor. De asemenea, la sfârşitul fiecărei sesiuni,
chestorii prezintă Camerei din care fac parte un raport cu privire la rezultatele controalelor
efectuate.

4
Preşedintele Biroului permanent este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise numele şi
prenumele tuturor candidaţilor propuşi de către grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o
singură propunere. Este declarat ales ca preşedinte candidatul care a întrunit la primul tur de scrutin votul
majorităţii senatorilor/deputaţilor. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar, se
organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare
număr de voturi sau, după caz, primul clasat şi candidaţii care s-au clasat pe locul al doilea cu un număr egal de
voturi. Va fi declarat preşedinte al Senatului/Camerei Deputaţilor candidatul care a obţinut cel mai mare număr
de voturi din totalul voturilor exprimate.
 b) Grupurile parlamentare. Potrivit Constituţiei şi Regulamentului celor două
Camere, parlamentarii se pot organiza în grupuri parlamentare care să cuprindă minimum 7
senatori5/10 deputaţi. Parlamentarii aleşi pe listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni
politice nu pot constitui decât un singur grup parlamentar.
Senatorii/deputaţii aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi prin părăsirea
grupurilor parlamentare nu se pot asocia între ei pentru constituirea unui grup parlamentar.
Grupurile parlamentare au un rol foarte important în activitatea celor două
Camere atât în ceea ce priveşte constituirea organelor de lucru şi de conducere ale
Camerelor, cât şi în ceea ce priveşte definirea poziţiei politice a senatorilor/deputaţilor faţă
de principalele acte legislative supuse dezbaterii Camerelor şi în soluţionarea problemelor
curente. Totodată, prin preşedinţii lor, ele sunt chemate să aprobe ordinea de zi a şedinţelor
plenului Senatului/Camerei Deputaţilor.

c) Comisiile parlamentare reprezintă organe de lucru ale celor două Camere,

înfiinţate cu scopul de a îndeplini însărcinările ce le-au fost încredinţate în vederea pregătirii
lucrărilor Senatului/Camerei Deputaţilor. Componenţa comisiilor se stabileşte potrivit
configuraţiei politice a celor două Camere, rezultată din alegeri sau prin negocieri între
reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Comisiile îşi aleg biroul, preşedintele şi vicepreşedinţii, ca organe de conducere,

precum şi secretarii comisiilor. Ele adoptă, de asemenea, propriul regulament de funcţionare.

În cadrul celor două Camere funcţionează:

 comisii permanente6, constituite pe domenii specifice, alese pe toată durata
mandatului. Comisiile permanente dezbat proiectele de lege şi propunerile legislative, precum
şi amendamentele propuse de senatori/deputaţi şi întocmesc, în final, rapoarte ce se supun
plenului Senatului/Camerei Deputaţilor;
 comisii speciale, constituite pentru avizarea unor proiecte de lege complexe, pentru
elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri indicate în hotărârea de înfiinţare
a comisiei;
 în cazuri deosebite, la cererea unei treimi din membrii Senatului/Camerei
Deputaţilor se poate hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru examinarea unor
probleme deosebite, iar raportul acesteia se dezbate în plenul celor două Camere;
 comisii comune.

3.1.1.3.Desfăşurarea lucrărilor celor două Camere ale Parlamentului

a) Sesiunile
 Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima
sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe
în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

5
Grupurile parlamentare ale Senatului îşi aleg un lider, unul sau doi vicelideri şi un secretar.
6
Comisiile permanente ale Senatului, Camerei Deputaţilor, precum şi comisiile permanente comune ale celor
două Camere ale Parlamentului sunt prezentate în Anexa 1.
  Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea
preşedintelui României, a Biroului permanent al uneia dintre Camere ori a cel puţin o treime
din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
Convocarea Camerelor se face de către preşedinţii acestora.

b) Actele juridice. Senatul şi Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri şi moţiuni

simple. De asemenea, cele două Camere pot adopta mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte acte cu
caracter politic, prin hotărâre.

c) Ordinea de zi. Proiectul ordinii de zi a şedinţelor Senatului sau Camerei Deputaţilor

se întocmeşte de către Biroul permanent al fiecărei Camere.
Ordinea de zi se aprobă de către Comitetul ordinii de zi, acesta fiind alcătuit din
liderii grupurilor parlamentare sau din locţiitorii acestora.
Preşedinţii Camerelor pot invita un reprezentant al Guvernului la şedinţele de stabilire
a proiectului ordinii de zi.
Proiectele de legi şi propunerile legislative se înscriu în proiectul ordinii de zi în
termen de cel mult 5 zile de la primirea de către Biroul permanent a raportului comisiei
sesizate în fond, în cazul în care Senatul/Camera Deputaţilor este sesizată ca primă Cameră şi
în cel mult 10 zile pentru cele în care Senatul/Camera Deputaţilor este Cameră decizională.
Proiectul ordinii de zi cuprinde proiecte de legi, propuneri legislative, rapoarte,
informări, precum şi întrebări, interpelări, declaraţii sau alte probleme propuse de către Guvern,
de Biroul permanent ori de senatori sau deputaţi.
Proiectul ordinii de zi pentru următoarea săptămână este supus spre aprobare Senatului
sau Camerei Deputaţilor, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor sau deputaţilor prezenţi, se
distribuie acestora şi se afişează la sediul Senatului sau al Camerei Deputaţilor.
Ordinea de zi poate fi modificată la propunerea Biroului permanent, la solicitarea unui
grup parlamentar sau a unei comisii a Senatului/Camerei Deputaţilor, precum şi la cererea
Guvernului.

3.1.1.4. Desfăşurarea şedinţelor celor două Camere

Şedinţele celor două Camere sunt publice, în afara cazurilor în care, la cererea
preşedintelui sau a unui grup parlamentar, se hotărăşte, cu votul majorităţii senatorilor sau
deputaţilor prezenţi, ca acestea să fie secrete.
La şedinţele publice pot asista diplomaţi, reprezentanţi ai presei, radioului şi
televiziunii, precum şi alţi invitaţi, pe baza acreditării sau invitaţiei emise de secretarul
general al aparatului Senatului sau Camerei Deputaţilor.

În timpul sesiunilor parlamentarii îşi desfăşoară activitatea în plen, în comisii şi în

grupuri parlamentare, precum şi în circumscripţiile electorale sau îndeplinesc alte
activităţi dispuse de către Camere.
În afara sesiunilor, parlamentarii îşi desfăşoară activitatea, din dispoziţia sau cu
aprobarea Biroului permanent, în comisii permanente sau speciale, în grupuri
parlamentare, în circumscripţiile electorale sau îndeplinesc alte sarcini dispuse de
Camere.
 Cele două Camere lucrează legal în prezenţa majorităţii senatorilor sau
deputaţilor. Prezenţa este urmărită de un secretar al Biroului permanent al fiecărei Camere.
Parlamentarul care nu poate lua parte la şedinţă, din motive independente de voinţa sa, va
anunţa Biroul permanent, menţionând cauzele care îl împiedică să participe.
Şedinţa fiecărei Camere este deschisă de preşedinte sau de vicepreşedintele care îl
înlocuieşte. El conduce dezbaterile, veghează la respectarea regulamentului şi la menţinerea
ordinii în sala de şedinţe.
Preşedintele este asistat de doi secretari.
Înainte de începerea dezbaterilor generale, secretarii întocmesc lista cu senatorii sau
deputaţii care se înscriu la cuvânt. Aceştia iau cuvântul în ordinea de pe listă, cu
încuviinţarea preşedintelui Senatului sau al Camerei Deputaţilor.
De regulă, cele două Camere ale Parlamentului lucrează în şedinţe separate, dar ele se
reunesc şi în şedinţe comune7 pentru:
a) primirea mesajului preşedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării generale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de
informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statului deputaţilor şi senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte
drepturi ale acestora;
k) recunoaşterea circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii
Europene;
l) înnoirea cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament;
m) aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene;
n) aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord;
o) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită
în şedinţă comună.

Dezbaterile din şedinţele celor două Camere se înregistrează pe bandă magnetică, se

stenografiază şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, cu excepţia celor
privitoare la şedinţele secrete.

3.1.1.5. Procedura legislativă şi procedura de urgenţă

 Etapele procedurii legislative

7
Potrivit unui Regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
 Etapele principale ale procedurii legislative sunt:
1. iniţiativa legislativă;
2. obţinerea avizelor;
3. dezbaterea în comisiile parlamentare;
4. dezbaterea în plen;
5. votul;
6. controlul constituţionalităţii legilor;
7. promulgarea acestora de către preşedintele României.

În figura nr. 1.1 am prezentat schema procesului legislativ.

1. În România, potrivit Constituţiei, iniţiativa legislativă aparţine Guvernului,

senatorilor, deputaţilor, precum şi unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Aceştia trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării8.

Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu

caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

În exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă, Guvernul înaintează Camerei

competente să le adopte proiecte de legi, iar senatorii, deputaţii şi cetăţenii, propuneri
legislative. Acestea trebuie să fie însoţite de o expunere de motive şi trebuie redactate în
forma proprie unui act normativ, pe articole şi, după caz, pe capitole şi secţiuni.

 Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră

sesizată:
a) proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a
altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea
acestor tratate sau acorduri;
b) proiectele legilor organice prevăzute în Constituţie, referitoare la:
 dreptul la informaţie;
 dreptul de asociere;
 apărarea ţării;
 numirea şi rolul Avocatului Poporului;
 categorii de legi:
- organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
- contenciosul administrativ;
- organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
- organizarea generală a învăţământului;
- organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul
general privind autonomia locală;
 Consiliul Legislativ;
 rolul, structura şi incompatibilităţile Guvernului;
 înfiinţarea de autorităţi administrative autonome;
8
În fiecare dintre aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de
semnături în sprijinul acestei iniţiative.
  sistemul de apărare;
 administraţia publică locală – principii de bază;
 prefectul;
 statutul judecătorilor;
 instanţele judecătoreşti;
 folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie;
 Curtea de Conturi;
 structura Curţii Constituţionale.
Potrivit articolului 75 din Constituţie, se supun spre dezbatere şi adoptare
Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată:
a) toate proiectele de legi şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare;
b) proiectele de legi organice prevăzute în Constituţie la:
 teritoriu;
 cetăţenie;
 simboluri naţionale;
 egalitatea în drepturi;
 dreptul de proprietate privată;
 dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică;
 apărarea ţării – încorporarea;
 categorii de legi:
- sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale
Permanente;
- organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
- organizarea şi desfăşurarea referendumului;
- regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării
de război;
- regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
- infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
- acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
- statutul funcţionarilor publici;
- regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
- regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi
protecţia socială;
- statutul minorităţilor naţionale din România;
- regimul general al cultelor;
 prelungirea mandatului Preşedintelui României;
 proprietatea;
 Consiliul Economic şi Social.

2) Obţinerea avizelor
Proiectele de lege şi propunerile legislative se înaintează Biroului permanent al
fiecărei Camere, care va solicita avizul Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic şi
Social9 sau al altor instituţii sau organisme care, potrivit legii, au competenţa de avizare.
În cazul propunerilor legislative iniţiate de către cetăţeni, se va solicita avizul Curţii
Constituţionale pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor constituţionale pentru exercitarea
iniţiativei legislative.

3) Dezbaterea în comisii parlamentare

Biroul permanent al fiecărei Camere dispune repartizarea proiectelor de lege şi a
propunerilor legislative comisiilor permanente ţinând cont de specializarea lor.
După examinarea proiectului de lege sau a propunerii legislative, comisia permanentă
sesizată în fond întocmeşte un raport care va cuprinde propuneri cu privire la adoptarea,
adoptarea cu modificări sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate.
Senatorii/deputaţii, grupurile parlamentare sau Guvernul au dreptul de a prezenta
amendamente la comisia sesizată în fond, până la împlinirea unui termen de 5 zile înainte de
data stabilită pentru depunerea raportului. În cazul procedurii de urgenţă termenul este de 3
zile.

4) Dezbaterea în plen
Dezbaterea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative are loc în conformitate cu
ordinea de zi stabilită de către Biroul permanent. Dezbaterea în plen începe cu o analiză
generală asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative, în cadrul căreia grupurile
parlamentare se pronunţă asupra fondului reglementării. Ea este urmată de dezbaterea şi
votarea fiecărui articol în parte, în final având loc votarea legii în ansamblu.

 Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile de la data prezentării

la Biroul permanent. Fac excepţie codurile şi legile de complexitate deosebită, asupra
cărora se pronunţă în termen de 60 de zile, precum şi ordonanţele de urgenţă, pentru care
termenul este de 30 de zile de la data depunerii acestora. În cazul depăşirii acestor termene se
consideră că proiectul de lege sau propunerea legislativă a fost adoptată.
 După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau
propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
 În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care intră în
competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua
Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se
întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.
 În cazul adoptării unei noi legi constituţionale se va apela, în caz de
divergenţă, la procedura de mediere10.
9
Consiliul Economic şi Social este organul consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de
specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare .

10
Prevederile privind medierea se aplică numai în cazul legilor constituţionale. Dacă una din Camere
adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă într-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă
Cameră, preşedinţii Camerelor vor iniţia, prin intermediul unei comisii paritare, procedura de mediere.
Comisia de mediere este alcătuită din şapte senatori şi şapte deputaţi, reprezentând, de regulă, toate grupurile
parlamentare. Hotărârile comisiei se adoptă cu acordul majorităţii membrilor acesteia, în caz de egalitate
fiind decisiv votul preşedintelui care conduce şedinţa. Comisia de mediere încearcă eliminarea textelor
aflate în divergenţă prin redactarea unei reglementări unitare a celor două Camere. Propunerile
comisiei de mediere se înscriu într-un raport care este supus dezbaterii şi adoptării în cele două Camere, în
şedinţe separate.
 5) Votul senatorului sau al deputatului este personal. El poate fi:
 deschis - se exprimă public prin ridicarea mâinii, apel nominal, ridicare în
picioare sau prin vot electronic;
 secret - poate fi exprimat prin buletine de vot, pentru alegerea sau numirea în unele
funcţii, prin bile sau electronic, în cazul votării legilor, hotărârilor sau moţiunilor.
Constituţia României prevede modalităţi de vot diferite pentru adoptarea legilor, în raport
cu caracterul lor – constituţional, organic sau ordinar. Cvorumul necesar pentru adoptarea
legilor, hotărârilor şi moţiunilor este următorul:
a) două treimi din numărul senatorilor sau deputaţilor, pentru legile
constituţionale11;
b) majoritatea membrilor fiecărei Camere, pentru legi organice12 şi hotărâri privind
regulamentele Camerelor;
c) majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră, pentru legi ordinare,
hotărâri şi moţiuni.

6) Controlul constituţionalităţii legilor

Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de

promulgarea acestora, la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor
două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cel puţin 50 de deputaţi sau
cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.
În cazurile de neconstituţionalitate, Senatul/Camera Deputaţilor dezbate, pe baza
raportului Comisiei juridice, obiecţia de neconstituţionalitate.

În cazul în care Camerele îşi însuşesc raportul Comisiei de mediere, legea se trimite spre promulgare.
În cazul în care comisia de mediere nu ajunge la un acord sau dacă una dintre Camere nu aprobă, în tot sau în
parte, raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor şi
Senatului, reunite în şedinţă comună, adoptându-se textul definitiv cu votul majorităţii solicitate de
Constituţie.
11
Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
12
Legile organice reglementează domenii fundamentale, precum:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a
Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
q) statutul minorităţilor naţionale din România;
r) regimul general al cultelor;
s) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
 Raportul acestei comisii va cuprinde propuneri pentru eliminarea sau modificarea
prevederilor declarate neconstituţionale prin decizia Curţii. Re-examinarea textelor declarate
neconstituţionale se face mai întâi de prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii, legea se
supune unui singur vot, dacă aceasta a fost declarată în întregime neconstituţională. În celelalte
cazuri, se supun votului numai prevederile declarate neconstituţionale.
În cazurile de neconstituţionalitate constatate, dispoziţiile declarate neconstituţionale
din legi, regulamente şi ordonanţe îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curţii, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord
prevederile declarate neconstituţionale cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen,
aceste dispoziţii sunt suspendate de drept.
În cazul sesizării neconstituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale
depuse la Parlament pentru ratificare, procedura parlamentară se întrerupe şi se reia după
publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

7) Promulgarea legilor
Promulgarea legilor se face de către preşedintele României, în termen de 20 de zile de
la primire. Înainte de promulgare, el poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea
legii. În situaţia în care preşedintele a cerut reexaminarea legii, dacă ambele Camere resping
obiecţiile preşedintelui, în urma reexaminării, acesta este obligat sa procedeze la promulgare,
în termen de 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la trei zile de la
data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

 Procedura de urgenţă

La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, cele două Camere pot adopta proiecte
de lege sau propuneri legislative prin procedura de urgenţă.
Procedura de urgenţă se foloseşte în legătură cu:
 proiectele de lege referitoare la armonizarea legislaţiei României cu cea a Uniunii
Europene şi a Consiliului Europei;
 ordonanţele de urgenţă emise de către Guvern;
 o prevedere din proiectul de lege care intră în competenţa decizională a primei
Camere sesizate, neînsuşită de cealaltă Cameră şi retrimisă pentru o nouă
dezbatere;
 o prevedere dintr-un proiect de lege adoptată de către Camera decizională care
intră în competenţa primei Camere.

Cererile Guvernului şi propunerile Birourilor permanente, ale grupurilor parlamentare

sau ale comisiilor permanente se supun aprobării Senatului/Camerei Deputaţilor în ziua în
care au fost înregistrate sau, dacă senatorii/deputaţii nu se află în plen, în prima şedinţă ce
urmează zilei de înregistrare a acestora. Aprobarea procedurii de urgenţă se face cu votul
majorităţii senatorilor/deputaţilor prezenţi.

3.1.2. Relaţiile Parlamentului cu Guvernul

 Potrivit Constituţiei, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia
de prim-ministru, în urma consultării partidului care deţine majoritatea absolută în Parlament.
Programul şi lista Guvernului se dezbat în şedinţă comună de către Camera Deputaţilor şi
Senat, iar încrederea Guvernului se acordă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
- Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate
şi numai Camera Deputaţilor, Senatul şi preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea
penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
- Parlamentul exercită controlul activităţii Guvernului şi a celorlalte organe ale
administraţiei publice care sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de
Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare.
- Tot în cadrul controlului parlamentar, Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt
obligaţi să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de către deputaţi şi senatori. Atât
Camera Deputaţilor, cât şi Senatul pot adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime
poziţia cu privire la problema ce a făcut obiectul interpelării.
- Încrederea acordată Guvernului poate fi retrasă de către Parlament în şedinţă
comună prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul
total al parlamentarilor şi adoptată cu votul majorităţii acestora.
- Guvernul îşi mai poate angaja răspunderea în faţa celor două Camere ale
Parlamentului şi asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect
de lege, putând fi demis dacă o moţiune de cenzură depusă în termen de trei zile de la
prezentarea programului sau a declaraţiei de politică generală ori a proiectului de lege a fost
votată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor.
- La toate şedinţele Camerei Deputaţilor sau Senatului, prezenţa a cel puţin unui
reprezentant al Guvernului este obligatorie.

3.1.2.1 Controlul parlamentar

Regulamentele celor două Camere cuprind prevederi importante legate de exercitarea

controlului parlamentar, una dintre cele mai importante funcţii ale parlamentelor în toate
statele democratice. În cuprinsul regulamentelor este reglementată pe larg procedura
moţiunilor, întrebărilor, a interpelărilor, informarea celor două Camere, informarea
parlamentarilor şi adresarea unor petiţii.
 În ceea ce priveşte cererea de informare, ea este solicitată de către preşedinţii celor
două Camere sau de către preşedinţii comisiilor, fiind adresată Guvernului sau celorlalte
organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar asupra activităţii
acestora. Senatorii/deputaţii adresează o petiţie preşedintelui Senatului/Camerei Deputaţilor,
care este transmisă Guvernului, prin care solicită orice acte sau dosare, precum şi alte
informaţii utile pentru activitatea parlamentară.
 Întrebarea constă în solicitarea de a răspunde dacă un fapt este adevărat ori o
informaţie este exactă, dacă Guvernul înţelege să comunice Senatului/Camerei Deputaţilor
documentele sau informaţiile solicitate de către un senator/deputat sau dacă are intenţia de
a adopta o hotărâre într-o problemă determinată. Trebuie spus că orice parlamentar sau grup
parlamentar poate adresa întrebări orale sau scrise Guvernului, membrilor acestuia sau
conducerii autorităţilor administrative autonome.
Interpelarea constă într-o cerere scrisă, adresată de un senator/ deputat sau grup
parlamentar Guvernului sau unui membru al acestuia, prin care se solicită explicaţii
asupra politicii Guvernului în problemele activităţii sale interne sau externe.
 Moţiunile simple exprimă poziţia fiecărei Camere într-o anumită problemă politică
internă sau externă sau, după caz, cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei
interpelări. Ele sunt iniţiate de cel puţin o pătrime din numărul senatorilor sau de cel puţin 50
de deputaţi.

 Oricine are dreptul de a adresa petiţii Camerelor Parlamentului. Petiţiile vor fi

prezentate în scris şi semnate, precizându-se domiciliul petiţionarului sau al unuia dintre
petiţionari.
Petiţiile se înregistrează şi se repartizează, spre soluţionare, de către unul dintre
vicepreşedinţii Senatului sau ai Camerei Deputaţilor, desemnat de preşedinte, Comisiei pentru
cercetarea abuzurilor şi petiţii sau altei comisii permanente competente, potrivit obiectului
petiţiei, ori senatorilor sau deputaţilor cărora le-au fost personal adresate.

3.1.2.2 Delegarea legislativă

Delegarea legislativă semnifică împuternicirea, pe timp limitat, a unei alte

autorităţi decât cea legiuitoare să exercite prerogative legislative. Ea reprezintă cea mai
evidentă formă de colaborare şi conlucrare dintre legislativ şi executiv. Ea semnifică
împuternicirea, pe timp limitat, a unei alte autorităţi decât cea legiuitoare să exercite
prerogativele legislative.
În România, instituţia delegării legislative se materializează prin adoptarea
ordonanţelor guvernamentale. Acestea pot fi:
 simple – sunt ordonanţele emise de către Guvern în temeiul unei legi de abilitare
dată de către Parlament;
 de urgenţă – sunt ordonanţele emise în situaţii excepţionale.

Potrivit Curţii Constituţionale, delegarea legislativă constituie o procedură

excepţională de substituire a Guvernului în prerogativele legislative ale Parlamentului,
astfel încât, printr-o ordonanţă, Guvernul poate să reglementeze, să modifice sau să abroge
actul existent.

Delegarea legislativă poate fi de ordin legal sau constituţional.

a) Delegarea legislativă legală se concretizează în emiterea de către Parlament a
legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, lege care trebuie să conţină, în mod
obligatoriu, următoarele elemente:
 domeniul în care Guvernul poate emite ordonanţe. În Constituţie, se menţionează
interdicţia expresă a emiterii de ordonanţe în domeniul legilor organice.
  data până la care se pot emite ordonanţe. Pornind de la acest ultim element,
ordonanţele simple se împart în:
- ordonanţe simple pentru care legea de abilitare nu solicită supunerea lor
spre aprobare Parlamentului. Ele vor rămâne în vigoare şi după împlinirea
termenului de delegare legislativă, până ce vor fi abrogate sau modificate printr-
o lege ordinară.
- ordonanţe simple pentru care legea de abilitare solicită supunerea lor spre
aprobare Parlamentului până la împlinirea termenului de abilitare. În cazul
în care Parlamentul aprobă ordonanţa, atunci ea dobândeşte statut de lege şi va
produce efecte juridice fără întrerupere. Potrivit opiniei lui Antonie Iorgovan, o
dată cu aprobarea ordonanţei de către Parlament, aceasta trece din sfera
executivului în sfera actelor legislativului. Prin urmare, Parlamentul, cu ocazia
discutării ordonanţei, are posibilitatea să-i modifice conţinutul întrucât, prin
aprobare, îşi însuşeşte şi nu acceptă conţinutul acesteia.
b) Delegarea legislativă de natură constituţională vizează emiterea ordonanţelor
de urgenţă. În acest caz, delegarea legislativă este acordată direct de către Constituţie.
Măsura adoptată pe calea unei ordonanţe de urgenţă se poate fundamenta numai pe
necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale
excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri
aduse interesului public.
Putem vorbi de patru aspecte în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă:
 sunt emise în absenţa unei legi de abilitare;
 pot interveni în domeniul legilor organice (Decizia nr. 34/1998 a Curţii
Constituţionale);
 intră în vigoare numai după depunerea lor spre dezbatere în procedură de
urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea lor în
Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă
în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în
termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra
ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care
decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţele de urgenţă cuprinzând
norme de natura legilor organice se aprobă cu majoritatea membrilor fiecărei
Camere;
 nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul
instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle
prevăzute de către Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de
trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică.