1.

Structura parlamentului

Conform modului de concentrare şi divizare a puterii legislative, putem clasifica

parlamentele în unicamerală şi bicamerale.

Unicameralismul este sistemul parlamentar cu o singură adunare reprezentativă.

Parlamentul unicameral este caracteristic îndeosebi statelor mici. Parlamentul Republicii
Moldova este unicameral. Sistemul unicameral are anumite avantaje:

– economie de timp şi eficienţă operaţională;

– simplificarea sistemului de comisii parlamentare;

– responsabilitatea mai clară a deputaţilor;

– adoptarea rapidă a actelor normative datorită procentului mic de neînţelegeri între

deputaţi;

Criticii sistemului unicameral atrag atenţia asupra neajunsurilor posibile:

– elaborarea unei legislaţii mai puţin îngrijite;

– grupurile de interese se pot manifesta mai puternic;

– sistemul este mai sensibil la pasiuni politice;

– posibilitatea instalării controlului exercitat de un singur grup.[1]

Bicameralism – sistem de organizare parlamentară format din două adunări

reprezentative, denumite diferit în diferite ţări (Camera Comunelor, Camera
reprezentanţilor, Camera Deputaţilor, Bundestag, Senat). Bicameralismul a luat naştere în
Anglia. [2]

În cazul statelor federative bicameralismul constituie o necesitate. Una din camerele

parlamentului este destinată să asigure reprezentarea, de regulă, a statelor federate. În
cazul statelor unitare, bicameralismul constituie o structură adeseori greu de motivat şi de
explicat.

Avantajele bicameralismului din punct de vedere al tehnicii legislative constă în posibilitatea

de a supune unui dublu examen fiecare propunere legislativă. Totodată apare cadrul
adecvat unei confruntări de idei, ceea ce contribuie la calitatea procesului legislativ.
Aspectele negative privesc consumul ridicat de timp şi ritmul lent al elaborării legilor. În
unele sisteme politice este problema stabilirii sferei de activitate a celei de a doua Cameră.
Pentru ca a doua Camera să fie cu adevărat utilă, iar bicameralismul să fie funcţional,
cele doua Camere trebuie să fie diferenţiate prin modul de recrutare a membrilor acestora
şi prin atribuţii.[3]

2. Organizarea internă a parlamentului

Parlamentele, indiferent dacă sânt unicamerale sau bicamerale, reprezintă nişte organe
colegiale care iau decizii în cadrul unor şedinţe cu participarea tuturor ori a majorităţii
prestabilite de lege. În scopul unei bune asigurări a activităţii acestui organ reprezentativ,
în cadrul lui se constituie nişte organisme mai restrânse, constituite din membrii
parlamentului. Aceste organisme constituie organizarea internă a parlamentului.

Parlamentul este singura autoritatea publică care îşi determină în mod autonom
organizarea sa internă. Astfel articolul 64, alin.1, din Constituţia Republicii Moldova
prevede: „Structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin
regulament. Resursele financiare ale Parlamentului sânt prevăzute în bugetul aprobat de
acesta.”

a)Organele directoare ale parlamentului. După constituirea legala a Parlamentului se

alege Preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al
Parlamentului

Preşedintele Parlamentului. În Republica Moldova,Preşedintele Parlamentului se alege

pe durata mandatului Parlamentului, prin vot secret, cu buletine de vot pe care se înscriu
numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de fracţiunile parlamentare. Este declarat
ales Preşedinte al Parlamentului candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor aleşi.
[4]Preşedintele Parlamentului poate fi revocat înainte de termen la cererea fracţiunii
parlamentare care l-a propus sau a 1/3 din numărul deputaţilor aleşi. Hotarârea privind
revocarea Preşedintelui Parlamentului se adopta cu votul a 2/3 din numărul deputaţilor
aleşi, prin vot secret. Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova reprezintă Parlamentul
în ţară şi peste hotare. El exercită următoarele atribuţii:

– conduce lucrările Parlamentului şi ale Biroului permanent;

– convoacă şedinţele ordinare, extraordinare sau speciale ale Parlamentului;

– asigură respectarea Regulamentului şi menţinerea ordinii in timpul şedinţelor;

– primeşte şi distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative, precum şi rapoartele

comisiilor;
– anunţă rezultatul votării şi numeşte actele legislative adoptate;

– semnează legile şi hotărârile adoptate de Parlament;

– reprezintă Parlamentul în relaţiile cu Preşedintele Republicii Moldova şi cu Guvernul;

– desemnează, după consultarea preşedinţilor fracţiunilor parlamentare şi comisiilor

permanente, componenta delegaţiilor parlamentare, ţinând seama de reprezentarea
proporţionala a fracţiunilor în Parlament;

– dispune de mijloacele financiare aprobate de Parlament;

– angajează şi eliberează din funcţie lucratorii Aparatului Parlamentului în baza

contractului individual de munca;

– îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de Regulament sau însărcinările date de Parlament.

În scopul exercitării atribuţiilor regulamentare, Preşedintele Parlamentului emite dispoziţii şi

ordine.Vicepreşedintele Parlamentului. Vicepreşedinţii Parlamentului se aleg la
propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea fracţiunilor parlamentare, prin
vot deschis, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Vicepreşedinţii Parlamentului pot fi
revocaţi înainte de termen, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea
fracţiunilor parlamentare, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Vicepreşedinţii Parlamentului
îndeplinesc în modul stabilit de Preşedinte atribuţiile Preşedintelui, la rugămintea sau în
absenta acestuia, inclusiv semnează legile şi hotărârile adoptate de Parlament.Biroul
permanent – organ colegial de conducere al Parlamentului. Se formează, ţinându-se
seama de reprezentarea proporţionala a fracţiunilor în Parlament. Din el fac parte, din
oficiu, Preşedintele Parlamentului şi vicepreşedinţii. Numărul de membri ai Biroului
permanent se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului. Biroul permanent se considera
constituit după numirea a cel puţin 3/4 din membrii lui. Orice membru al Biroului
permanent poate fi revocat prin hotărâre a fracţiunii parlamentare, care l-a numit,
adoptata cu votul majorităţii membrilor acesteia. Atribuţiile Biroului permanent al
Parlamentului: – propune Parlamentului data convocării sesiunii şi durata acesteia;-
prezintă spre examinare Regulamentul Parlamentului, precum şi propunerile de modificare
şi completare a acestuia;- pregăteşte şi asigura desfăşurarea lucrărilor Parlamentului;-
supune votului Parlamentului, la propunerea fracţiunilor parlamentare şi a preşedinţilor
comisiilor permanente, componenta nominala a comisiilor permanente; coordonează
activitatea acestora;- întocmeşte, de comun acord cu preşedinţii fracţiunilor
parlamentare şi ai comisiilor permanente, ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului şi o
prezintă Parlamentului spre aprobare;- hotărăşte, din oficiu sau la solicitare, publicarea
în mijloacele de informare în masa (inlcusiv electronice) a anumitor proiecte de acte
legislative, stenograme ale şedinţelor publice ale Parlamentului şi a altor acte vizând
activitatea legislativului. După caz, prin aceeaşi hotărâre, Biroul permanent stabileşte
modul de dezbatere publica a proiectelor de acte legislative.- aproba Regulamentul
privind acreditarea reprezentanţilor mijloacelor de informare în masa pe lângă
Parlament;- stabileşte obligaţiile membrilor biroului;- stabileşte structura şi statul de
personal ale Aparatului Parlamentului şi le prezintă Parlamentului spre aprobare:-
întocmeşte bugetul Aparatului Parlamentului şi îl prezintă Parlamentului spre aprobare,
etc.Biroul permanent adoptă hotărâri, în limita competenţei prevăzute de Regulament, cu
votul majorităţii membrilor lui.[5]b) Comisiile parlamentare sânt organe interne de
lucru ale parlamentarilor, de competenţă specială. Regulamentul Parlamentului prevede că
pot fi constituite comisii permanente, comisii speciale sau comisii de anchetă.Comisie
permanentă – organ de lucru al Parlamentului, înfiinţat pentru efectuarea activităţii
Parlamentului. Au un rol deosebit în pregătirea lucrărilor acestuia, precum şi în exercitarea
funcţiilor parlamentare, în special a celei legislative şi a celei de control. Comisiile sunt
specializate pe ramuri de activitate, fiind legate de diferite domenii ale responsabilităţilor
guvernamentale. Comisiile permanente se aleg pe întreaga durată a legislaturii. Comisiile
permanente răspund în faţa Parlamentului şi îi sunt subordonate. Numărul comisiilor,
denumirea, componenta numerica şi nominală a fiecărei comisii se hotărăşte de Parlament,
la propunerea Biroului permanent. Un deputat poate fi membru numai al unei comisii
permanente. Membri ai comisiilor permanente nu pot fi aleşi Preşedintele şi vicepreşedinţii
Parlamentului. Ceilalţi deputaţi sânt obligaţi a fi membri ai uneia din comisiile
permanente.Parlamentul de legislatura XV a constituit 10 comisii permanente:

– juridică, pentru numiri şi imunităţi;

– pentru economie, industrie buget şi finanţe;

– pentru securitatea naţională;

– pentru drepturile omului şi minorităţile naţionale;

– pentru administraţia publică;

– pentru cultura, ştiinţă, învăţământ, tineret şi mijloace de informare în masă;

– pentru agricultură şi industria prelucrătoare;

– pentru protecţie socială, sănătate şi familie;

– pentru ecologie şi dezvoltarea teritoriului.

Fiecare comisie se ocupa de elaborarea actelor normative de specialitate, precum şi

avizează proiectele de legi, hotărâri înaintate de a fi aprobat de Parlamentul. Comisiile se
reunesc în şedinţă (de regula, o data pe săptămână) şi dezbat proiecte de legi şi propuneri
legislative, efectuează anchete parlamentare, examinează şi hotărăsc asupra altor
probleme din însărcinarea conducerii Parlamentului. Din componenţa fiecărei comisii fac
parte reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor parlamentare, astfel, fiind reflectata configuraţia
politică a legislativului.[6]

Comisie specială – organ de lucru al Parlamentului constituit cu scopul elaborării unor

acte legislative complexe, pentru avizarea lor sau pentru alte scopuri. Actele legislative
elaborate de comisia speciala nu se mai supun examinării în alte comisii. Prin hotărârea de
înfiinţare a comisiei se va desemna, la propunerea Biroului permanent, componenta
nominala a comisiei, precum si termenul în care va fi depus raportul comisiei. Astfel, de
Parlamentul de legislatura a XV-a au fost constituite următoarele comisii speciale:

– Comisia specială de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al

Republicii Moldova;

– Comisia de ancheta pentru examinarea cazului de deconectare a energiei

electrice in raioanele de nord ale republicii;

– Comisia de elaborare a propunerilor privind ajustarea legislaţiei la

prevederile Constituţiei Republicii Moldova în problemele ce ţin de statutul
special al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;

– Comisia parlamentara pentru problemele privind Transnistria;

– Comisia speciala pentru examinarea proiectului de Lege privind modificarea

Constituţiei;

– Comisia de elaborare a modificărilor la legile privind administraţia publică

locala şi organizarea administrativ-teritoriala a Republicii Moldova;

– Comisia speciala pentru elaborarea masurilor de rambursare a creditelor şi

de achitare persoanelor fizice şi juridice a depozitelor lor din băncile comerciale
şi alte structuri financiare, aflate în proces de lichidare.[7]

Comisie de ancheta – organ de lucru al Parlamentului creat la cererea unei fracţiuni

parlamentare sau a unui grup de deputaţi ce constituie cel puţin 5% din numărul
deputaţilor aleşi, cu scopul cercetării unor fapte sau cauze. Comisia de ancheta citează ca
martor orice persoană care dispune de informaţii despre vreo fapta sau împrejurare de
natura să servească la cercetarea cauzei. La cererea comisiei de ancheta, orice persoana
care cunoaşte vreo proba sau deţine vreun mijloc de proba este obligata sa le prezinte
comisiei. Instituţiile şi organizaţiile sânt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la
solicitările comisiei de ancheta. Dacă este necesar de a antrena experţi pentru elucidarea
adevărului, comisia de ancheta dispune efectuarea de expertize. Comisia de ancheta nu
poate susţine urmărirea penala efectuata în condiţiile legii de organele de urmărire penala
şi instanţele judecătoreşti.
c) Grupurile parlamentare constituie organisme interne ale parlamentului formate din
parlamentari – reprezentanţi ai unor partide, mişcări politice. Existenţa grupurilor
parlamentare este determinată de prezenţa partidelor politice în sistemul politic al
societăţii, inclusiv de dreptul acestora de a-şi desemna şi promova reprezentanţii săi în
alegerile parlamentare. Fără partide nu există nici regim parlamentar. În Republica
Moldova grupurile parlamentare sânt numite fracţiuni parlamentare. Statutul lor este
reglementat de Regulamentul Parlamentului.[8]

În vederea formarii organelor de lucru şi organizării activităţii Parlamentului, deputaţii

constituie fracţiuni parlamentare alcătuite din cel puţin 5 deputaţi în baza de liste ale
partidelor, organizaţiilor social-politice şi blocurilor electorale. Fracţiunile parlamentare se
constituie în termen de 10 zile după constituirea legala a Parlamentului.Fracţiunile
parlamentare îşi aleg organele de conducere sau conducătorii. Preşedintele fiecărei
fracţiuni parlamentare prezintă Parlamentului componenta numerica şi nominală a
fracţiunilor. Fracţiunile parlamentare au dreptul să facă propuneri pentru:

– numirea sau alegerea reprezentanţilor lor în Biroul permanent, în comisiile permanente

şi în alte organe de lucru ale Parlamentului, ţinându-se seama de reprezentarea lor
proporţională în Parlament;

– ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului şi ale Biroului permanent;

– formarea comisiilor speciale, de ancheta şi altor comisii ale Parlamentului;

– proiectele de hotărâri ale Parlamentului privind programul de activitate al Guvernului;

– publicarea anumitor proiecte de acte legislative importante, prezentate spre examinare

parlamentului, şi consultarea opiniei publice asupra conţinutului acestora.

Fracţiunilor parlamentare li se pun la dispoziţie încăperi pentru lucru, tehnica birotica,

rechizite de birou şi li se acorda servicii necesare activităţii lor eficiente. Modul de folosire a
mijloacelor financiare, alocate din bugetul Parlamentului pentru asigurarea activităţii
fracţiunilor parlamentare, în funcţie de componenţa numerica, se stabileşte de către fiecare
fracţiune în mod autonom.