Parlamentul European

Constituirea Parlamentului European În tratatele institutive ale Comunităţilor

Europene erau menţionate trei adunări parlamentare, compoziţia şi funcţionarea
acestora fiind reglementate de fiecare tratat în parte.
Odată cu semnarea Tratatelor de la Roma (25 martie 1957) a fost adoptată şi
Convenţia referitoare la unele instituţii comune ale Comunităţilor Europene prin care
s-a stabilit ca în loc de trei „Adunări" să existe una singură, comună celor trei
Comunităţi Europene.
Noua Adunare s-a întrunit pentru prima dată în perioada 19-21 martie 1958 la
Strasbourg, ocazie cu care, în baza Convenţiei adoptate în 1957, a adoptat o
Rezoluţie prin care s-a autodenumit „Adunarea Parlamentară Europeană"
Câţiva ani mai târziu, prin Rezoluţia din 30 martie 1962, Adunarea Parlamentară
Europeană şi-a schimbat numele în „Parlamentul European", denumire care a fost
oficializată prin Actul Unic European (art.4). Utilizarea formulei de „Parlament
European" s-a generalizat odată cu Tratatul de la Maastricht131 .

Componenţa Parlamentului European Potrivit art. 14 TUE (versiunea

consolidată în urma adoptării Tratatului de la Lisabona)

Parlamentul European este compus din reprezentanţii cetăţenilor Uniunii,

reprezentarea cetăţenilor fiind asigurată în mod proporţional descrescător, cu un prag
minim de şase locuri şi unul maxim de nouăzeci şi şase de locuri pentru fiecare stat
membru.
Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct, liber şi
secret pentru un mandat de cinci ani.
Mandatul acestora este personal şi netransmisibil, ceea ce înseamnă că nu poate fi
cedat, concesionat, înlocuit sau substituit.
Membrii Parlamentului European beneficiază de imunităţile şi privilegiile stabilite
prin Protocolul nr. 7 anexat la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
(TFUE), adică:
libera circulaţie,
imunitate personală pe durata mandatului,
scutiri de taxe vamale,
imunitate de jurisdicţie penală privind cercetarea, reţinerea şi anchetarea datorită
opiniilor şi voturilor exprimate în exercitarea funcţiilor lor. În urma

Ultemele alegeri au avut loc la sfârșitul lunii ianuarie 2020

Organizarea Parlamentului European
Organizarea Parlamentului European este reglementată în tratatele
comunitare
Organele de conducere,
Comisiile
Delegaţiile interparlamentare,
Grupurile politice
Serviciile administrative.
Organele de conducere ale Parlamentului European
Conducerea Parlamentului European este asigurată de către:
Preşedinte,
Birou,
Conferinţa preşedinţilor,
Conferinţa preşedinţilor de comisie,
Conferinţa preşedinţilor de delegaţie.
Preşedintele Parlamentului European
este ales prin vot secret,
candidaturile putând fi prezentate numai de un grup politic sau
de un număr de cel puţin 40 de deputaţi.
Preşedintele conduce toate activităţile Parlamentului şi ale organelor sale şi dispune
de toate competenţele pentru a prezida dezbaterile Parlamentului şi pentru a asigura
buna desfăşurare a acestora .

Acesta reprezintă Parlamentul în relaţiile internaţionale,

la ceremonii,
în chestiunile administrative,
judiciare sau financiare.
Această competenţă poate fi delegată celor 14 vicepreşedinţi, ca de altfel, orice alte
funcţii pe care preşedintele nu le poate exercita în caz de absenţă sau de
imposibilitate de exercitare a funcţiei.
Biroul Parlamentului
Este compus din:
a) preşedinte şi cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului,
b) 5 chestori, care sunt membri ai Biroului cu funcţie consultativă, fiind însărcinaţi
şi cu îndeplinirea sarcinilor administrative şi financiare care îi vizează în mod direct
pe deputaţi, în conformitate cu orientările adoptate de Birou.
Biroul Parlamentului exercită următoarele funcţii:
- reglementează chestiunile financiare, organizatorice şi administrative privind
organizarea internă a Parlamentului, Secretariatul şi organele Parlamentului.
- reglementează chestiunile financiare, organizatorice şi administrative privind
deputaţii pe baza unei propuneri a Secretarului General sau a unui grup
politic;
- reglementează chestiunile privind desfăşurarea şedinţelor;
- stabileşte organigrama Secretariatului General şi normele privind situaţia
administrativă şi financiară a funcţionarilor şi a altor agenţi;
- stabileşte un proiect preliminar de estimare a bugetului Parlamentului;
- este organul competent pentru autorizarea reuniunilor comisiilor în afara
locurilor obişnuite de desfăşurare a activităţii, a audierilor, precum şi a
călătoriilor de studiu şi de informare efectuate de raportori;
- numeşte Secretarul General al Parlamentului;
- stabileşte normele privind regimul aplicabil informaţiilor confidenţiale de
către Parlament şi organismele sale, precum şi de către titularii de mandat şi
alţi deputaţi, luând în considerare toate acordurile interinstituţionale încheiate
în materie; aceste norme se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi se
anexează la Regulamentul de procedură al Parlamentului;
- numeşte doi vicepreşedinţi responsabili cu dezvoltarea relaţiilor cu
parlamentele naţionale;
aceştia prezintă periodic Conferinţei preşedinţilor un raport privind activităţile
desfăşurate în acest domeniu.
Biroul aflat la sfârşit de mandat rămâne în funcţie până la prima şedinţă a
noului Parlament.

Conferinţa preşedinţilor
este compusă din
Preşedintele Parlamentului
Preşedinţii grupurilor politice
şi exercită următoarele funcţii:
- hotărăşte cu privire la organizarea lucrărilor Parlamentului şi la chestiunile aferente
programării legislative;
- este organul competent pentru chestiunile referitoare la relaţiile cu alte organe şi
instituţii ale Uniunii Europene, precum şi cu parlamentele naţionale ale statelor
membre;
- este organul competent pentru chestiunile aferente relaţiilor cu ţările terţe şi cu
instituţiile sau organizaţiile din afara Uniunii;
- este organul competent în ceea ce priveşte organizarea unor consultări structurate
cu societatea civilă europeană asupra unor chestiuni de mare însemnătate; aceasta
poate include organizarea de dezbateri publice, deschise participării cetăţenilor
interesaţi, pe marginea unor subiecte de interes general european;
Biroul numeşte un vicepreşedinte responsabil cu desfăşurarea acestor consultări, care
prezintă un raport Conferinţei preşedinţilor;
- întocmeşte proiectul de ordine de zi pentru perioadele de sesiune ale Parlamentului;
- este organul competent în ceea ce priveşte componenţa şi competenţele comisiilor
şi ale comisiilor de anchetă, precum şi ale comisiilor parlamentare mixte, ale
delegaţiilor permanente şi ale delegaţiilor ed hoc;
- hotărăşte repartizarea locurilor în sala de şedinţe a Parlamentului;
- este organul competent pentru autorizarea rapoartelor din proprie iniţiativă;
- prezintă propuneri Biroului în ceea ce priveşte chestiunile administrative şi
bugetare ale grupurilor politice.

Conferinţa preşedinţilor de comisie

este compusă din
preşedinţii tuturor comisiilor permanente sau speciale şi este condusă de un
preşedinte ales.
În cazul în care preşedintele este absent, reuniunile Conferinţei sunt prezidate de
decanul de vârstă sau, dacă şi acesta din urmă este absent, de deputatul cel mai în
vârstă prezent.
conferinţa preşedinţilor de comisie:
- poate adresa recomandări Conferinţei preşedinţilor în legătură cu lucrările
comisiilor şi stabilirea ordinii de zi în perioadele de sesiune;
- exercită anumite sarcini delegate acesteia de către Biroul Parlamentului şi
Conferinţa preşedinţilor.

Conferinţa preşedinţilor de delegaţie

este compusă din preşedinţii tuturor delegaţiilor interparlamentare permanente şi este
condusă de un preşedinte ales.
În cazul în care preşedintele este absent, reuniunile Conferinţei sunt prezidate de
decanul de vârstă sau, dacă şi acesta din urmă este absent, de deputatul cel mai în
vârstă prezent.
Conferinţa preşedinţilor de delegaţie:
- poate adresa recomandări Conferinţei preşedinţilor în legătură cu lucrările
delegaţiilor;
- exercită anumite sarcini delegate acesteia de către Biroul Parlamentului şi
Conferinţa preşedinţilor.
Comisiile şi delegaţiile interparlamentare la propunerea Conferinţei
preşedinţilor, înfiinţează
comisii permanente,
comisii speciale,
comisii de anchetă
comisii mixte.
Comisiile permanente,
au misiunea de a examina chestiunile în legătură cu care au fost sesizate de
Parlament sau, în timpul unei întreruperi a sesiunii, de Preşedinte, în numele
Conferinţei preşedinţilor;
alegerea membrilor acestor comisii are loc în timpul primei perioade de sesiune a
Parlamentului nou-ales şi din nou la încheierea unei perioade de doi ani şi
jumătate;
În prezent, în Parlamentul European funcţionează 20 comisii permanente:
Comisia pentru afaceri externe;
Comisia pentru dezvoltare;
Comisia pentru comerţ internaţional;
Comisia pentru bugete;
Comisia pentru control bugetar;
Comisia pentru afaceri economice şi monetare;
Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale;
Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară;
Comisia pentru industrie, cercetare şi energie;
Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor;
Comisia pentru transport şi turism;
Comisia pentru dezvoltare regională;
Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală;
Comisia pentru pescuit;
Comisia pentru cultură şi educaţie;
Comisia pentru afaceri juridice;
Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne;
Comisia pentru afaceri constituţionale;
Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen;
Comisia pentru petiţii;

Comisii speciale
care se pot constitui de către Parlamentul European la propunerea Conferinţei
preşedinţilor, în orice moment, ale căror atribuţii, componenţă şi mandat sunt
stabilite în acelaşi timp cu decizia de constituire a acestora;
mandatul acestor comisii este de cel mult douăsprezece luni, cu excepţia cazului în
care, la sfârşitul acestei perioade, Parlamentul hotărăşte prelungirea mandatului;
întrucât atribuţiile, componenţa şi mandatul comisiilor speciale sunt stabilite în
acelaşi timp cu decizia de constituire a acestora,
Parlamentul nu poate decide ulterior modificarea atribuţiilor, nici în sensul
restrângerii, nici în sensul extinderii acestora;
 Comisiile de anchetă,
care pot fi constituite de Parlamentul European, la cererea unui sfert dintre membrii
care îl compun, pentru examinarea presupuselor încălcări ale dreptului Uniunii
Europene sau cazuri de administrare defectuoasă în aplicarea dreptului Uniunii;
administrare defectuoasă a dreptului Uniunii poate fi consecinţa faptei unei instituţii
organ al Uniunii,
a administraţiei publice
a unui stat membru
a unor persoane mandatate prin dreptul Uniunii să îl pună în aplicare;
comisia de anchetă îşi încheie activitatea prin depunerea unui raport privind
rezultatele lucrărilor, menţionând, dacă este cazul, opiniile minoritare; în plus,
comisia de anchetă poate prezenta Parlamentului un proiect de recomandare
adresată instituţiilor sau organelor Uniunii sau statelor membre.

Comisii parlamentare mixte,

care se constituie de Parlamentul European împreună cu parlamentele statelor
asociate la Uniunea Europeană sau ale statelor cu care au fost angajate negocieri în
vederea aderării;
aceste comisii pot formula recomandări adresate parlamentelor participante;
în ceea ce priveşte Parlamentul European, recomandările adresate acestuia se trimit
comisiei competente, care prezintă propuneri în legătură cu modul în care li se va da
curs;
comisiile parlamentare mixte adoptă un regulament propriu pe care îl supun
aprobării Biroului Parlamentului European şi a Biroului parlamentului partener.

Delegaţiile interparlamentare
 care pot fi constituite de Parlamentul European cu stabilirea naturii acestora şi
numărului de membri în funcţie de atribuţiile fiecăreia;
alegerea membrilor delegaţiilor are loc în cursul celei dintâi sau celei de a doua
perioade de sesiune a Parlamentului nou-ales pentru întreaga durată a legislaturii,
după prezentarea candidaţilor în faţa Conferinţei preşedinţilor de către grupurile
politice şi deputaţii neafiliaţi;
competenţele generale ale diferitelor delegaţii sunt definite de către Parlament,
acesta putând în orice moment să le extindă sau să le restrângă.

Grupurile politice
Deputaţii se pot organiza în grupuri politice pe baza afinităţilor politice, constituite
din deputaţi aleşi în cel puţin un sfert din statele membre.
Un deputat poate aparţine unui singur grup politic.
Constituirea unui grup politic trebuie adusă la cunoştinţa Preşedintelui
Parlamentului printro declaraţie în care trebuie menţionată denumirea grupului şi
numele membrilor, precum şi componenţa biroului.
Declaraţia de constituire a unui grup politic se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene Numărul minim necesar de deputaţi pentru a constitui un grup politic este
de douăzeci şi cinci.
În cazul în care numărul de membri ai unui grup scade sub pragul necesar,
Preşedintele Parlamentului, cu acordul Conferinţei preşedinţilor, poate permite
grupului în cauză să continue să funcţioneze până la următoarea şedinţă constitutivă
a Parlamentului, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- membrii grupului reprezintă în continuare cel puţin o cincime din statele membre;
- grupul există de cel puţin un an.
Grupurile politice îşi exercită funcţiile în cadrul activităţilor Uniunii, inclusiv
sarcinile care le revin în temeiul Regulamentului de procedură.
În cadrul organigramei Secretariatului General, grupurile politice dispun de
un secretariat,
 de facilităţi administrative şi de creditele prevăzute în bugetul Parlamentului.
 Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) 
 Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din
Parlamentul European 
 Renew Europe Group 
 Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană 
 Grupul Identitate și Democrație 
 Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni 
 Grupul Stângii din Parlamentul European - GUE/NGL 

Secretarul General
este cel mai înalt funcţionar din cadrul Parlamentului şi, în această calitate, are
următoarele atribuţii:
- oferă asistenţă Preşedintelui Parlamentului European, Biroului, organelor politice
şi deputaţilor;
- asigură o bună desfăşurare a lucrărilor parlamentare sub conducerea Preşedintelui
şi a Biroului;
- verifică şi semnează alături de Preşedinte a tuturor textelor adoptate în comun de
Parlament şi Consiliu;
- pregăteşte elementele de bază ale unui raport, care să permită Biroului elaborarea
proiectului de estimare a bugetului Parlamentului European.
Secretariatul General are misiunea de a coordona lucrările legislative şi de a organiza
şedinţele plenare şi celelalte reuniuni.
De asemenea, oferă asistenţă tehnică şi consultanţă organelor parlamentare şi
membrilor Parlamentului, în sprijinul exercitării mandatelor lor.
Angajaţii din cadrul Secretariatului General sunt, în cea mai mare parte, funcţionari
selectaţi prin concurs din toate statele Uniunii Europene, aceştia fiind în serviciul
Parlamentului European.
 In subordinea Secretariatului General îşi desfăşoară activitatea zece direcţii generale
care au diferite atribuţii, respectiv:
- Direcţia Generală Preşedinţie;
- Direcţia Generală Infrastructură şi Logistică;
- Direcţia Generală Politici Interne;
- Direcţia Generală Traducere;
- Direcţia Generală Politici Externe;
- Direcţia Generală Interpretare şi Conferinţe;
- Direcţia Generală Informare;
- Direcţia Generală Finanţe;
- Direcţia Generală Personal;
- Direcţia Generală pentru Inovare şi Asistenţă Tehnică (ITEC).
Secretariatul General conlucrează îndeaproape cu Departamentul juridic care deţine
un rol primordial în consilierea Parlamentului European asupra problemelor de
drept, pe de o parte, şi în reprezentarea acestuia în justiţie, pe de altă parte.
Departamentul juridic:
- acordă asistenţă organelor politice ale Parlamentului European;
- sprijină comisiile parlamentare în activităţile lor legislative
- reprezintă Parlamentul European în instanţele europene şi naţionale.

Funcţionarea Parlamentului European

Desfăşurarea şedinţelor Parlamentului European Parlamentul European se
întruneşte:
a)în sesiune anuală ordinară, în fiecare a doua zi de marţi din luna martie,
b)în sesiuni extraordinare mai scurte datorate, în principal, problemelor de buget.
Parlamentul European îşi are sediul la Strasbourg, unde au loc cele douăsprezece
sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea bugetară.
Perioadele sesiunilor plenare suplimentare se ţin la Bruxelles, tot aici având sediul
şi Comisiile Parlamentului European.
Secretariatul General al Parlamentului European şi serviciile acestuia îşi păstrează
sediul la Luxemburg.
Proiectul de ordine de zi este întocmit de Conferinţa preşedinţilor pe baza
recomandărilor Conferinţei preşedinţilor de comisie şi ţinând seama de programul
legislativ anual convenit, prevăzut în Regulamentul de procedură.
Înainte de închiderea şedinţei, Preşedintele comunică Parlamentului data, ora şi
ordinea de zi a următoarei şedinţe.
Cu excepţia deputaţilor, a membrilor Comisiei şi ai Consiliului, a Secretarului
General al Parlamentului, a membrilor personalului care îi deserveşte pe aceştia, a
experţilor sau a funcţionarilor Uniunii, nici o persoană nu poate intra în sala de
şedinţe.
Publicul este admis în sala de şedinţe (dar numai la tribune) cu condiţia să deţină o
legitimaţie de acces eliberată periodic în acest scop de către Preşedinte sau
Secretarul General
În Parlament, toţi deputaţii au dreptul să se exprime în limba oficială pe care o aleg,
intervenţiile într-una dintre limbile oficiale interpretându-se simultan în fiecare
dintre celelalte limbi oficiale şi în orice altă limbă pe care Biroul o consideră
necesară.
Toate documentele Parlamentului se redactează în limbile oficiale, iar documentele
folosite ca bază a dezbaterilor şi a deciziilor Parlamentului se tipăresc şi se distribuie
deputaţilor.
, Parlamentul poate delibera, stabili ordinea de zi şi adopta procesul-verbal,
indiferent de numărul de deputaţi prezenţi.
Cvorumul este întrunit în cazul în care în sala de şedinţe se află o treime dintre
membrii care compun Parlamentul.
Ca regulă generală Parlamentul votează prin ridicarea mâinii.
 În cazul în care Preşedintele hotărăşte că rezultatul nu este clar, Parlamentul este
consultat prin vot electronic.
În caz de pană a sistemului electronic de votare, Parlamentul este consultat prin
„ridicare în picioare‖.
Rezultatul votului se înregistrează.

Funcţiile Parlamentului European

a) Funcţia legislativă
b) Funcţia bugetară
c) Control politic
d) Consultativă.

Cele patru proceduri legislative în vigoare în care este implicat Parlamentul

European sunt:
Cooperarea,
Consultarea,
Codecizia
Avizul conform
În prezent, procedura obişnuită de adoptare a legislaţiei comunitare este
codecizia care acordă putere de decizie egală Parlamentului European şi
Consiliului şi se aplică pentru legislaţia dintr-o gamă largă de domenii,
precum:
piaţa internă,
libera circulaţie a lucrătorilor,
educaţia şi cultura,
protecţia sănătăţii,
securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor,
. Prin derogare de la procedura de codecizie, Consiliul poate să adopte hotărâri în
conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea obligatorie a
Parlamentului European, situaţie în care Parlamentul emite avize conforme sau
consultative.
De asemenea, în baza competentelor sale legislative Parlamentul European
impulsionează adoptarea unor legi noi examinând programul de lucru anual al
Comisiei, stabilind ce legi noi se impun şi solicitând Comisiei să prezinte propuneri
Consiliului în acest sens.

Funcţia bugetară
Funcţia bugetară a Parlamentului European se exercită pe trei paliere:
- adoptarea bugetului Uniunii (împreună cu Consiliul, în conformitate cu o procedură
legislativă specială);
- efectuarea controlului execuţiei bugetare în curs (sarcină încredinţată comisiilor
competente pentru buget şi control bugetar, precum şi altor comisii interesate);
- descărcarea de gestiune a Comisiei Europene
(aceasta având obligaţia de a prezenta anual Parlamentului European şi Consiliului:
conturile exerciţiului încheiat, aferente operaţiunilor bugetare;
un bilanţ financiar care descrie activul şi pasivul Uniunii;
un raport de evaluare a finanţelor Uniunii bazat pe rezultatele obţinute

Funcţia de control asupra celorlalte instituţii ale Uniunii Europene

Controlul Parlamentului asupra celorlalte instituţii şi organe ale Uniunii este

exercitat în diferite moduri.
În primul rând
Parlamentul European exercită controlul asupra Comisiei Europene, prin:
- aprobarea numirii preşedintelui Comisiei Europene şi apoi a întregului colegiu al
comisarilor, în ansamblu;
În urma adoptării Tratatului de la Lisabona procedura de codecizie a devenit
„procedura legislativă ordinară"; astfel, procedura legislativă ordinară constă în
adoptarea în comun de către Parlamentul European şi Consiliu a unui regulament, a
unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei Europene.
- răspunderea politică a Comisiei în faţa Parlamentului European, care poate
prezenta o „moţiune de cenzură" prin care să solicite demisia în bloc a Comisiei;
- examinarea periodică a rapoartelor trimise de către Comisie către Parlament
(raportul general anual, rapoarte privind punerea în aplicare a bugetului etc.).
- membrii Parlamentului European au posibilitatea de a adresa întrebări, în scris şi
oral, membrilor Comisiei Europene, la care aceştia au obligaţia legală de a răspunde.
În al doilea rând,
Parlamentul European supraveghează activitatea Consiliului, astfel:
- membrii Parlamentului European transmit întrebări Consiliului în mod periodic;
- preşedintele Consiliului participă la sesiunile plenare ale Parlamentului European
şi ia parte la dezbaterile importante.
În al treilea rând,
Parlamentul contribuie la fiecare reuniune a Consiliului European, prin prezentarea
de către Preşedintele acestuia a punctelor de vedere şi preocupărilor Parlamentului
cu privire la subiectele în discuţie, la deschiderea fiecărei reuniuni la nivel înalt a
Consiliului European;
Mijloacele prin care Parlamentul îşi exercită controlul asupra celorlalte
instituţii şi organe ale Uniunii sunt următoarele:
- Dreptul de petiţionare al cetăţenilor;
în virtutea acestui drept, Parlamentul European numeşte un mediator (ombudsman)
împuternicit să primească plângeri din partea oricărui cetăţean al Uniunii sau a
oricărei persoane fizice sau juridice cu reşedinţa sau sediul social într-un stat
membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor,
organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene în exercitarea funcţiilor acesteia;
Ombudsmanul efectuează investigaţiile pe care le consideră justificate, din proprie
iniţiativă sau pe baza plângerilor care i-au fost adresate direct sau prin intermediul
unui membru al Parlamentului European, cu excepţia cazului în care pretinsele fapte
fac sau au făcut obiectul unei proceduri judiciare;
în cazul în care Ombudsmanul constată un caz de administrare defectuoasă, acesta
sesizează instituţia, organul, oficiul sau agenţia în cauză, care îi va transmite punctul
de vedere într-un termen de trei luni;
Ombudsmanul transmite apoi un raport Parlamentului European şi instituţiei în
cauză, totodată informând şi persoana care a formulat plângerea cu privire la
rezultatul acestor investigaţii;
- Anchetele; concret, Parlamentul European poate, la cererea unui sfert dintre
membrii săi, să constituie o comisie temporară de anchetă care să investigheze
cazurile de încălcare sau aplicare defectuoasă a dreptului Uniunii de către statele
membre, precum şi dreptul la o cale de atac în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene, aceasta făcându-se sub rezerva atribuţiilor conferite prin Tratat altor
instituţii sau organisme comunitare;
- Dreptul la o cale de atac în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; în exercitarea
acestei competenţe, Parlamentul European poate solicita Curţii de Justiţie acţiunea în
anulare a unui act adoptat în conformitate cu dreptul comunitar, consecinţa admiterii
acţiunii fiind declararea nulităţii actului respectiv.