Capitolul IX

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

1. Funcţiile Parlamentului României

În istoria constituţională a lumii, istorie îndelungată şi tumultoasă, s-a impus,

ca o realitate teoretică şi practică, parlamentul. Apariţia parlamentului trebuie
considerată ca exprimând cerinţa umană de participare la facerea (înfăptuirea)
legilor, participare care este, de fapt, prima dintre legile democraţiei.
Este semnificativ că, astăzi, aproape toate constituţiile lumii, consacrând
puterea (suveranitatea) poporului (naţiunii), stabilesc că aceasta se exercită prin
reprezentare şi prin referendum. S-au căutat garanţii privind exercitarea acestui
,mandat de către parlament, mai ales pentru ca parlamentul să nu se îndepărteze de
a împuternicirile date. Printre cele „mai importante garanţii este referendumul-
consultarea populară, modalitate larg folosită astăzi în sistemele constituţionale.
Parlamentul apare, deci, ca o instituţie politică şi juridică formată din una sau
mai multe corpuri, adunări sau „camere", fiecare dintre acestea compusă dintr-un
număr de membri (deputaţi, senatori), dispunând de putere de decizie mai mult sau
mai puţin importantă.
Parlamentul nu se confundă cu comitetele sau comisiile, care sunt formate
dintr-un număr mai mic de membri şi, de regulă, de către camerele sale şi nici cu
adunările consultative, care nu au puteri de decizie.

Funcţiile Parlamentului

Parlamentul trebuie să aibă şi are un loc şi un rol deosebit în sistemul statal.

Atribuţiile parlamentului sunt specifice înfăptuirii, la cel mai înalt nivel, a conducerii
statale. Ca atare, funcţiile parlamentului sunt funcţii de conducere, sunt funcţii
deliberative. Fiind ales direct de către cetăţeni, prin vot, el reprezintă voinţa
poporului şi are dreptul să exercite puterea poporului. Conform Constituţiei
României, în articolul 61 este stipulat că: Parlamentul este organul reprezentativ
suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
Funcţiile parlamentului sunt multiple şi importante. Studierea funcţiilor
parlamentului presupune o clasificare a lor, clasificare pe criteriul conţinutului
acestora (mai exact al atribuţiilor parlamentului).
Potrivit acestui criteriu ştiinţific, funcţiile parlamentului sunt:
a. Funcţia legislativă a parlamentului (adoptarea legilor); .
b. Stabilirea direcţiilor principale ale activităţilor social-economice,
culturale, statale şi juridice;
c. Alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor
autorităţi statale;
d. Controlul parlamentar;
e. Conducerea în politica externă;
f. Organizarea şi funcţionarea proprie.

a) Funcţia legislativă a Parlamentului

 Prin articolul 61 din Constituţia României se arată că Parlamentul este unic
autoritate legiuitoare a ţării; exercitarea funcţiei legislative aparţine ,teoretic, numai
Parlamentului, care o exercită singur. În practică însă, el „împarte" această funcţie
sau unele aspecte ale acestei funcţii cu executivul, cu electoratul (referendum), cu
comisiile proprii. Executivul se implică în funcţia legislativă îndeosebi prin iniţiativa
legislativă , legislaţia delegată , promulgarea legilor , dreptul de veto.
De aceea, pe bună dreptate se vorbeşte , uneori, de limitele puterii legislative
a Parlamentului limite rezultând din însăşi noţiunea de lege, din principiul
democraţiei directe sau indirecte, din teoria stării de necesitate.
Conform dispoziţiilor Constituţiei României, Parlamentul poate adopta trei
categorii de legi, şi anume: Legi constituţionale, legi organice, legi ordinare.
Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
Legile organice se adoptă pentru: sistemul electoral, organizarea şi
desfăşurarea referendumului , organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de
Apărare a Tării, regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă, pedepsele şi regimul
executării acestora , acordarea amnistiei sau graţierii colective, organizarea şi
funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii , a instanţelor judecătoreşti , a
ministerului Public şi a Curţii de Conturi, statutul funcţionarilor publici ,regimul
juridic al proprietăţii şi al moştenirii, regimul general privind raporturile de muncă
,sindicatele şi protecţia socială ,organizarea administraţiei locale ,a teritoriului ,
regimul general privind autonomia locală, reglementarea celorlalte domenii, pentru
care în Constituţie , se prevede adoptarea de legi organice .
Rămân în sfera legilor ordinare celălalte relaţii sociale , asupra cărora
legislativul poate hotărî.

b) Stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-economice, culturale,

statale şi juridice.
Exercitând împuternicirile de conducere statală ce-i sunt delegate de către
popor, Parlamentul poate decide în problemele cele mai importante. Aceste
împuterniciri sunt prevăzute în Constituţie şi se realizează prin lege. Aceste
împuterniciri pot fi exercitate fie de Parlament în întregul său, fie de una dintre
Camerele Parlamentului, în cazul structurii bicamerale, desigur. În acest sens, revin
în general Parlamentului următoarele atribuţii: adoptarea bugetului, aprobarea
programului guvernului, declararea mobilizării generale sau parţiale, reglementarea
alegerilor, reglementarea organizării şi desfăşurări referendumului, organizarea şi
funcţionarea organelor de stat, precum şi a partidelor politice, organizarea forţelor
armate şi a apărării naţionale, stabilirea infracţiunilor şi a pedepselor, stabilirea
sistemului general al impozitelor şi al taxelor, emisiunea de monedă, stabilirea
procedurilor jurisdicţionale .
Cele mai multe dintre acestea se hotărăsc prin legi, dar aici sunt avute în
vedere conţinutul funcţiei şi nu forma sa de realizare.

c) Alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor

autorităţi statale.
Este o funcţie complexă, iar exercitarea unor asemenea atribuţii diferă de la
an sistem constituţional la altul. Această funcţie exprima o anumită preeminenţă a
Parlamentului faţă de alte puteri publice , un anumit drept în legătură cu
instituţionalizarea celorlalte autorităţi statale. Parlamentul României , conform
Constituţiei, poate suspenda din funcţie pe Preşedintele României-articolul 95
(alineatul 1),acordă votul de încredere Programului şi întregii liste a Guvernului
articolul (102), poate retrage încrederea acordată Guvernului – articolul 112.
Senatul României numeşte Avocatul Poporului - articolul (58) pe o durată de
cinci ani, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Organizarea şi
funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabileşte prin lege organică.

d) Controlul parlamentar.
Realizarea controlului de către Parlament are o importanţă deosebită. Acest
control este necesar şi deplin. El este necesar deoarece Parlamentul, ca organ de
stat căruia poporul îi delegă funcţia deliberativă, trebuie să constate direct cum sunt
respectate şi aplicate Constituţia şi legile, cum autorităţile statale îşi realizează rolul
ce-1 au în mecanismul statal.
Controlul exercitat de către Parlament este un control deplin. Controlul
parlamentar cuprinde activităţi, organe de stat, acte normative. El se exercită fie
direct de către întregul Parlament, fie de una dintre Camerele sale (în sistemul
bicameral), fie prin alte mijloace şi forme de control.
Formele şi mijloacele specifice prin care se exercită controlul parlamentar pot
fi sistematizate astfel:
 Controlul parlamentar exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte,
programe; .
 Controlul exercitat prin comisiile parlamentare;
 Controlul exercitat prin întrebări şi interpelări;
 Dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere şi, obţine informaţii
necesare;
 Controlul exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor,
 Controlul exercitat prin Avocatul Poporului.
 Controlul parlamentar exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte,
programe
Acesta este un mijloc de control direct asupra activităţii autorităţilor statale.
Conform Constituţiei, unele organe de stat au obligaţia de a prezenta Parlamentului
sau uneia dintre Camerele sale, mesaje, rapoarte, dări de seamă, programe. Au
asemenea obligaţii constituţionale şefii de state, şefii de guvern.
Astfel, Parlamentul României ascultă anual mesajul Preşedintelui României cu
privire la principalele probleme politice ale naţiunii - articolul (88) din Constituţie,
ascultă şi aprobă programul Guvernului - articolul (102), ascultă, anual raportul Curţii
de Conturi - articolul 140 alineatul (2), ascultă rapoartele Avocatului Poporului -
articolul (60 ).

• Controlul exercitat prin Comisiile parlamentare

Acesta este un control eficient, practicat destul de des în sens larg, toate
comisiile parlamentare pot efectua control, dar aceste funcţii sunt, de regulă,
încredinţate unor comisii de anchetă, sau comisii speciale. Aceste comisii au, deseori
puteri judiciare, citează martori care au obligaţia legală de a apărea în faţa Comisiei
şi de a răspunde.

• Controlul exercitat prin întrebări şi interpelări

 Întrebările sunt cereri adresate de către deputaţi sau senatori organelor de
stat (îndeosebi Guvernului sau miniştrilor) în legătură cu activitatea analizată în
Parlament sau cu orice alte probleme sociale, economice, culturale, juridice. Prin
întrebări se cer anumite informaţii, precizări etc. Regulamentul Camerei Deputaţilor
stabileşte că întrebarea constă într-o simplă cerere, de a răspunde dacă un fapt este
adevărat, dacă o informaţie este exactă, dacă Guvernul şi celelalte organe ale
administraţiei publice înţeleg să comunice Camerei informaţiile şi documentele cerute
de Camera Deputaţilor sau de Comisiile permanente ori dacă Guvernul are intenţia
de a lua o hotărâre într-o problemă determinată.
În legătură cu întrebările, regulamentele parlamentare stabilesc reguli privind
forma sub care pot fi formulate, conţinutul şi timpul în care pot fi formulate (ziua,
orele),conţinutul şi durata timpului de răspuns, timpul pentru replică, anumite efecte
juridice.
Întrebările pot fi formulate oral sau în scris, fapt ce implică anumite nuanţări
procedurale. Cât priveşte conţinutul, nu sunt admise întrebările privind probleme de
interes personal sau particular, cele care se referă la procese aflate pe rolul
instanţelor judecătoreşti, care pot afecta soluţionarea unor cauze aflate în curs de
judecată, cele care privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţii
publice din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Primului-ministru i se pot adresa
numai întrebări privind politica generală a Guvernului. Întrebările orale pot fi
adresate în fiecare zi de luni, timp de 30 de minute, de la orele 18:30. Ele trebuie
depuse la preşedintele Camerei, cel mai târziu până la ora 15 a zilei de luni.
Întrebările scrise se pot depune la preşedintele Camerei, în fiecare zi de luni, la
încheierea orei ministeriale.
Cât priveşte Senatul, acesta stabileşte o zi din săptămână consacrată
întrebărilor şi răspunsurilor la acestea. Durata în timp a întrebării, răspunsului şi
replicii este stabilită pe minute. De asemenea, sunt stabilite reguli privind răspunsul
la întrebările scrise, care poate fi scris sau oral.
Miniştrii nu răspund la întrebări, dacă cel care a adresat întrebarea nu se află
în sala de şedinţe. Pentru a se evita abuzul de întrebări se prevede că nici un
parlamentar nu poate adresa mai mult de două întrebări în aceeaşi şedinţă.
Interpelările se deosebesc de întrebări atât prin importanţa lor sporită, cât şi
prin regimul lor juridic deosebit stabilit către regulamentele parlamentare.
Obiectul oricărei interpelări se formulează în scris şi se depune preşedintelui
Camerei care o supune atenţiei acesteia spre a hotărî dacă urmează a fi dezvoltată
de îndată sau în care anume şedinţă.
Interpelarea, de regulă presupune un vot, ,ea pune în joc responsabilitatea
guvernului în faţa Parlamentului.
Regulamentul Camerei Deputaţilor arată că interpelarea este o cerere
adresată Guvernului, prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în
probleme importante ale activităţii sale interne, şi externe. Regulamentul Senatului
arată că sensul constituţional al interpelării este o cerere adresată de un senator
Guvernului sau unui membru al acestuia.
Interpelările se deosebesc de întrebări şi prin procedura ce li se aplică.
Interpelările pot fi formulate de unul sau mai mulţi parlamentari precum şi de
un grup parlamentar. Interpelarea se face în scris, cu indicarea obiectului ei, fără nici
o dezvoltare în, Camera Deputaţilor sau cu motivare la Senat. Ea se citeşte de către
preşedintele grupului parlamentar sau de către parlamentar în şedinţă publică şi se
transmite preşedintelui Camerei.
La Camera Deputaţilor, acest lucru se realizează în ziua de luni consacrată
întrebărilor şi interpelărilor, între orele 19-20, iar la Senat în ziua stabilită de către
acesta. Preşedintele Camerei transmite interpelarea primului ministru sau ministrului
interpelat. Interpelările se înscriu în ordinea prezentării lor, într-un registru special şi
se afişează la sediul Camerei,
Dezvoltarea interpelării are loc în şedinţa de luni, ea neputând depăşi cinci
minute. La Senat, dezvoltarea se face în ziua dedicată interpelărilor. În şedinţa
consacrată pentru dezvoltarea interpretării se dă cuvântul interpelatorului şi apoi
primului-ministru. Aceştia pot, după dezvoltarea interpelării, să răspundă imediat sau
să ceară o amânare pentru a răspunde.
Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune
prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problema ce a făcut obiectul interpelării.

 Dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere şi obţine informaţi necesare.

Exercitarea eficientă a controlului parlamentar presupune dreptul deputaţilor
şi senatorilor de a cere informaţii autorităţilor publice şi, desigur, obligaţia acestora
de a le furniza.
Conform Constituţiei, Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în
cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligaţi să prezinte informaţiile şi
documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Comisiile parlamentare,
prin intermediul preşedinţilor acestora.
.Astfel, deputaţi pot cere de la organele administraţiei publice informaţii sau
documente în copie certificată, utile pentru activitatea lor. În acest sens, ei
adresează preşedintelui Camerei Deputaţilor o cerere,
Documentele primite se restituie organului respectiv după ce au fost
consultate.
Cât priveşte informarea senatorilor , în principiu se aplică aceleaşi reguli

 Controlul exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor

Parlamentul este o tribună publică unde se pot exprima revendicările şi
dezacordurile. Cetăţenii se pot adresa cu petiţii deputaţilor, senatorilor sau Camerele
Parlamentului, deoarece deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţii Cetăţenilor şi pot fi
intermediari între cetăţeni şi guvern. Este mijlocul prin care miniştrii şi guvernul pot
cunoaşte doleanţele cetăţenilor, este deci un aspect al apărării intereselor
particulare.
Petiţiile trebuie să fie scrise şi să conţină datele de identificare ale
petiţionarului. Ele se înscriu intr-un registru şi se transmit spre soluţionare comisiilor
competente. Comisia poate decide soluţionarea, sesizarea autorităţii publice
competentei a soluţiona , clasarea, sesizarea Camerei. În toate cazurile, petiţionarul
este în cunoştinţă de soluţia dată.

Controlul exercitat de Avocatul Poporului (numit fi OMBUDSMAN).

Instituţia Ombudsmanului este de origine suedeză (1766), răspândindu-se
apoi şi în alte ţări. Ea funcţionează sub diferite denumiri: comisarul parlamentar,
apărătorul poporului, apărătorul public, mediatorul public, avocatul poporului,
procurorul parlamentar.
OMBUDSMANUL este o persoană (sau mai multe) independentă, numită de
către Parlament, pentru a supraveghea administraţia.
Instituţia cunoaşte două forme importante: OMBUDSMANUL cu competenţă
generală şi OMBUDSMANUL cu competenţa specială.
Ombudsmanul cu competenţă generală are misiunea de a primi toate
plângerile cetăţenilor contra exceselor şi abuzurilor administraţiei, de a face şi de a
interveni pe lângă guvern.
Ombudsmanul cu competenţă specială controlează anumite servicii (în
Germania, controlează armata ).
În România, Avocatul Poporului este denumirea sub care instituţia
Ombudsmanului se regăseşte în Constituţie (articolul 58).
Conform Constituţiei, articolul 58 alineatul (1), Avocatul Poporului este numit
pe durată de 5 ani, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice,
îndeosebi în raport cu autorităţile publice şi în special cu cele executive.
Pe durata mandatului său, Avocatul Poporului nu poate îndeplini nici o altă
funcţie publică sau privată cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
El îşi exercită atribuţiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor lezate în drepturile şi
libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.
Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, având obligaţia de a
prezenta acestuia rapoarte. În aceste rapoarte, Administraţia Publică poate face şi
recomandări privind legislaţia sau luarea unor masuri pentru ocrotirea libertăţilor

e) Conducerea în politica externă

Parlamentului n revin importante atribuţii în sfera relaţiilor externe, atribuţii ce
ţin de domeniul conducerii. Cele mai importante atribuţii, în acest domeniu sunt:
ratificarea şi denunţarea tratatelor internaţionale, declararea stării de război, decizia
de suspendare sau încetare a ostilităţilor militare.
În cadrul atribuţiilor mandatului privind organizarea internă şi funcţionarea sa
sunt cuprinse următoarele:
 validarea sau anularea alegerii parlamentarilor
 adoptarea regulamentului de funcţionare;
 alegerea organelor interne de lucru;
 aprobarea bugetului propriu;
 unele atribuţii privind statutul parlamentarilor.

2. Structura Parlamentului

Parlamentele existente astăzi în sistemele constituţionale sunt formate dintr-o

singură adunare (cameră) sau din două sau mai multe adunări Parlamentele formate
din o singură cameră sunt parlamente cu structură unicamerală, iar cele formate din
două sau mai multe camere sunt parlamente cu structuri bicamerală sau
multicamerală. Conform Constituţiei României, Parlamentul este alcătuit din două
Camere: Camera Deputaţilor şi Senatul (articolul 61, alineatul 2).
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat, conform legii electorale. Organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi
reprezentate în Parlament au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii
electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură
organizaţie.
 Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în
raport cu populaţia ţării.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani, care
se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă,
până la încetarea acestora.
Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult
trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Parlamentai
nou ales se întruneşte la convocarea Preşedintelui României în cel mult 20 de zile de
la alegeri. Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului
Parlament în această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate,
modificate sau abrogate legi organice.
Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabileşte prin regulament
propriu - articolul 64 (aliniatul 1). Fiecare cameră îşi alege un birou permanent.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata
mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la
începutul fiecărei sesiuni. Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri
parlamentare conform regulamentului fiecărei Camere, articolul 64 (aliniatul 3).
Fiecare Cameră îşi constituie Comisii permanente şi poate instituii Comisii de
anchetă sau alte Comisii speciale. Camerele îşi pot constitui Comisii comune. Camera
Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate, articolul 65 alineatul (l).
Camerele îşi desfăşoară lucrările în şedinţe comune, conform unui regulament
adoptat cu majorităţii deputaţilor şi senatorilor pentru:
 primirea mesajului Preşedintelui României;
 aprobarea bugetelor de stat şi â bugetului asigurărilor sociale de stat
 declararea mobilizării generale sau parţiale;
 declararea stării de 'război, suspendarea sau încetarea ostilităţilor
militare, aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării,'
examinarea rapoartele Consiliului Suprem de apărare a ţării
 numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor, serviciilor
informaţii şi exercitarea controlului asupra acestor activităţi, a acestor
servicii;
 numirea Avocatului Poporului;
 stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei
celorlalte drepturi ale acestora:
Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an.
Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua
sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
Cameral Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea
Preşedintelui României, a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin 1/3
din numărul, deputaţilor sau a senatorilor. Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi,
hotărâri şi moţiuni în prezenţa majorităţii membrilor. ' T|
În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului'
(articolul 69, aliniatul 1). Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data,
întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii. Calitatea
de deputat sau de senator, încetează la data întrunirii legale a Camerelor alese sau
în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilităţi sau de
deces. Conform articolului 71 (aliniatul 2), calitatea de deputat sau de senator este
incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de
membru al Guvernului.
Imunitatea Parlamentară este prevăzută în articolul 72 din Constituţie:
„Deputatul sau senatorul nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau
pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Deputaţii şi senatorii pot
fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile
sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi
percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte,
după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de
către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de
judecată aparţine deci înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Grupurile parlamentare. Partidele politice, ca instrumente ale expresiei voinţei
populare, urmăresc, în lupta electorală, trimiterea a cât mai mulţi reprezentanţi ai lor
în Parlament. Prezenţa reprezentanţilor partidelor politice se manifestă In interiorul
Camerelor prin formarea de grupări politice care reunesc, parlamentari ai aceluiaşi
partid sau care au aceleaşi idei, aceleaşi afinităţi politice. Constituirea grupurilor
parlamentare este, în general, o opţiune (o facultate) şi nu o obligaţie, este la
alegerea deputatului sau senatorului de a se înscrie sau nu într-un anumit grup
parlamentar. Aceasta deoarece deputaţii şi senatorii sunt independenţi, ei rezultă din
alegeri şi răspund, cu precădere în faţa alegătorilor, conform mandatului
reprezentativ sau a mandatului imperativ)
Statutul unui partid poate cere ca membrii săi să adere la grupul partidului,
iar membrii pot realiza această obligaţie, dar ca persoane particulare, nu ca senatori
sau deputaţi, pentru aceştia producând efecte mandatul parlamentar.
Recunoaşterea grupurilor parlamentare implică şi acordarea de drepturi
pentru membrii acestora precum: dreptul de a participa la lucrările celor mai
importante organisme parlamentare, dreptul la o durată mai mare a luărilor de
cuvânt pentru preşedinţii grupurilor, punerea la dispoziţia lor de birouri şi de
secretari în Palatul Parlamentului. În Parlamentul României, deputaţii şi senatorii se
pot organiza în grupuri parlamentare, conform Regulamentului fiecărei, Camere ,.-,_
articolul 64 (aliniatul s3). Grupurile parlamentare se organizează separat
pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. Ele se formează imediat după ce
deputaţii şi senatorii s-au întrunit în prima lor şedinţă. Deputaţii sau senatorii se
constituie în grupuri parlamentare alcătuite din cel puţin zece membri la Camera
Deputaţilor şi cinci membri la Senat, care au figurat în alegeri pe listele aceloraşi
partide sau formaţiuni politice.
După constituire, grupul parlamentar îşi alege un lider (preşedinte) şi, după
caz, unul sau mai mulţi vicepreşedinţi.
Preşedintele grupului parlamentar comunică Camerei Deputaţilor sau, după
caz, Senatului numărul membrilor şi componenţa nominală a grupului său
parlamentar.
Grupurile parlamentare au următoarele atribuţii:
 propun candidaţi pentru alegerea preşedinţilor celor două Camere;
 propun candidaţi pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi
chestorilor birourilor permanente, în limita locurilor rezervate;
 prin preşedintele lor îşi dau acordul în desemnarea membrilor comisiilor
parlamentare, cu respectarea reprezentării proporţionale;
 pot propune încetarea calităţii de membru al unei comisii parlamentare
sau înlocuirea unui membru;
  pot propune membri în Comisia de mediere;
 pot cere modificarea ordinii de zi;
 pot prezenta amendamente;
 pot cere preşedintelui Camerei prin preşedinţii lor , verificarea
îndeplinirii cvorumului,

3. Actele Parlamentului
Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.