ATRIBUŢIILE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI 

1. Atribuţia legislativă
1
 – constă în activitatea de elaborare şi emitere a legilor. Termenul„lege” este utilizat, în acest context, în
accepţiunea lui restrânsă, de
act normativ emisde Parlament, cu cea mai mare forţă juridică, ce cuprinde reguli generale
deconduită, formulate în abstract, impersonale, cu caracter
general, obligatorii, a căror respectare, la nevoie, poate fi impusă prin forţa de constrângere a statului
2
.2. Atribuţii privind organizarea internă şi a activităţii Parlamentului – referitoare la:validarea mandatelor
deputaţilor şi senatorilor, alegerea şi constituirea propriilor organede conducere, adoptarea propriilor
regulamente de organizare şi funcţionare, aprobarea bugetului propriu etc.3. Stabilirea direcţiilor
generale ale activităţii sociale, economice, culturale, statale şi juridice-în baza competenţei generale
de care se bucură ca organ reprezentati v suprem, parlamentul stabileşte liniile principale ale
dezvoltării societăţii şi ale naţiunii române, prin intermediul legilor adoptate, legi pe care Guvernul are
obligaţia de a le pune înexecutare. Parlamentul reglementează, prin intermediul legilor, domenii
importante şifoarte importante, precum: bugetul naţional, drepturile şi libertăţile
fundamentaleale omului şi cetăţeanului, alegeri, instituţiile fundamentale ale statului,
organizareaforţelor armate, apărarea şi siguranţa naţională, sistemul general al impozitelor şi
taxelor,regimul general al infracţiunilor etc.
4. Atribuţii exercitate în legătură cu alte autorităţi publice – se referă, în principal, laalegerea, numirea
sau destituirea din funcţie a unor funcţionari şi demnitari publici:Parlamentul îl poate suspenda din
funcţie pe Preşedintele României (art. 95 dinConstituţie); hotărăşte punerea sub acuzare a Preşedintelui
Republicii pentru săvârşireainfracţiunii de înaltă trădare (art. 96); acordă votul de încredere Guvernului
şi programuluigeneral de guvernare a acestuia (art. 103); poate retrage încrederea acordată
Guvernului,ceea ce echivalează cu demiterea acestuia (art. 113); numirea în funcţie a
AvocatuluiPoporului, a şefilor serviciilor de informaţii, a consilierilor de conturi din cadrul Curţii
deConturi (art. 140 alin. 4); fiecare cameră a Parlamentului numeşte câte trei judecători aiCurţii
Constituţionale; Senatul numeşte pe cei doi reprezentanţi ai societăţii civile din reprezentanţi ai so

cietăţii civile din

Functiile parlamentului

1. Generalitati privind functiile parlamentului

Parlamentul are si trebuie sa aiba un loc si un rol deosebit în

sistemul statal. De aceea si competenta sa (împuternicirile) trebuie sa
raspunda necesitatii de a se crea conditiile exprimarii vointei poporului
care 1-a ales si pe care-1 reprezinta direct, nemijlocit.
 Atributiile parlamentului sunt specifice înfaptuirii, la cel m
10210c210k ai înalt nivel a conducerii statale (exercitiul suveranitatii
nationale). Ca atare functiile parlamentului sunt functii de
conducere, sunt functii deliberative. Fiind ales direct de catre
cetateni, prin vot, el reprezinta vointa poporului si are dreptul sa
exercite cele mai importante drepturi ale acestuia, sa exercite puterea
poporului.

Functia deliberativa

Ceea ce face unicitatea si specificitatea parlamentului este ca în

exercitarea variatelor sale functii el procedeaza prin aceeasi operatiune
de vointa, care este deliberarea. Se adauga ca avantajul definirii unei
puteri publice prin modul sau de operare este ca puterea ramâne
deasupra functiilor pe care le îndeplineste si ca, în speta, puterea
deliberativa nu este absorbita de functia de a face legi, nici de altfel de
cea de control al guvernului.

Functiile parlamentului sunt multiple si importante. Este în afara

oricarei îndoieli ca parlamentul are - si trebuie sa aiba - functii
legislative, precum si functii de control. Se pune întrebarea daca
parlamentul poate îndeplini si functia de constituanta precum
si functia jurisdictionala.

2. Functia constituanta

Trebuie sa mentionam ca functia constituanta si functia legislativa

nu se confunda, în principiu parlamentul legifereaza. Au fost situatii, si
mai pot fi, în care parlamentul poate primi functii constituante.

Astfel, Parlamentul României ales la 20 mai 1990, a fost organizat

prin legea electorala, act cu caracter constitutional, ca adunare
constituanta. Rolul sau stabilit prin lege a fost de a elabora Constitutia.
Pâna la adoptarea Constitutiei el a îndeplinit, potrivit legii electorale si
rolul de adunare legiuitoare. Tot un element constitutiv al functiei
constituante poate fi considerata si atributia Parlamentului de a revizui
Constitutia (a se vedea art. 150-152 din Constitutie). Aceasta atributie
îi este conferita de puterea constituanta, care îi poate stabili si limitele.
Parlamentul României a exercitat aceasta functie în anul 2003.

Clasificarea functiilor
 Vom distinge urmatoarele functii: a) legislativa (adoptarea
legilor); b) stabilirea directiilor principale ale activitatii social-
economice, culturale, statale si juridice; c) alegerea, formarea,
avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale; d)
controlul parlamentar; e) conducerea în politica externa; f)
organizarea si functionarea proprie.

1. Functia legislativa a parlamentului

Legiferarea ramâne împuternicirea primordiala a parlamentului, ea

fiind cea mai importanta functie în cadrul celor trei. Într-o viziune
simpla functia legislativa înseamna edictarea de norme juridice,
obligatorii pentru executiv iar, în caz de litigii si pentru puterea
jurisdictionala. Vom observa însa ca legea are doua acceptiuni,
deopotriva corecte si des utilizate. O acceptiune larga de act juridic
normativ si o acceptiune restrânsa de act al parlamentului. Pentru
întelegerea corecta a functiei legislative, trebuie sa precizam ca ne
referim la sensul restrâns al conceptului de lege, adica la sensul de act
juridic normativ al parlamentului, în aceasta acceptiune adoptarea
legilor apartine numai parlamentului. Ca atare într-o asemenea viziune
trebuie interpretat si art. 61 alin. (1) din Constitutia României potrivit
caruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.

Exercitarea functiei legislative, apartine teoretic numai

parlamentului, care o exercita singur, în practica însa, el "împarte"
aceasta functie, sau unele aspecte ale acestei functii, cu executivul, cu
electoratul (referendum), cu comisiile proprii.

Executivul se implica în functia legislativa îndeosebi prin initiativa

legislativa, legislatia delegata, promulgarea legilor, dreptul de veto.

Examinând dispozitiile Constitutiei actuale a României se poate

retine ca stabilirea domeniului rezervat legii este, în principal, realizata
prin art. 73, care stabileste ca Parlamentul poate adopta trei categorii
de legi: legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.

Potrivit art. 73 legile constitutionale sunt cele de revizuire a

Constitutiei, iar legile organice se adopta pentru: sistemul electoral si
Autoritatea Electorala Permanenta; organizarea, functionarea si
finantarea partidelor politice; statutul deputatilor si senatorilor si
drepturile acestora; organizarea si desfasurarea referendumului;
organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Ţarii;
regimul starii de mobilizare partiala sau totala si al starii de razboi;
regimul starii de asediu si al celei de urgenta; infractiunile, pedepsele
si regimul executarii acestora; acordarea amnistiei sau a gratierii
colective; statutul functionarului public; contenciosul administrativ;
organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi;
regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii; regimul general
privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala;
organizarea generala a învatamântului; regimul general al cultelor;
statutul minoritatilor nationale; reglementarea celorlalte domenii
pentru care, în Constitutie, se prevede adoptarea de legi organice.
Ramân în sfera legilor ordinare celelalte relatii sociale, asupra carora
legislativul poate hotarî.

2. Stabilirea directiilor principale ale activitatii social-

economice, culturale, statale si juridice

Exercitând împuternicirile de conducere statala ce-i sunt

delegate de catre popor, parlamentul poate decide în problemele cele
mai importante. Aceste împuterniciri sunt prevazute în Constitutie si se
realizeaza prin lege.

Revin, în general, parlamentului urmatoarele atributii; adoptarea

bugetului, aprobarea programului guvernului; declararea mobilizarii
generale sau partiale; reglementarea alegerilor; reglementarea
organizarii si desfasurarii referendumului; organizarea si functionarea
organelor de stat precum si a partidelor politice; organizarea fortelor
armate si a apararii nationale; stabilirea regimului juridic al starii de
asediu si a celei de urgenta; stabilirea infractiunilor si pedepselor;
acordarea amnistiei; reglementarea cetateniei; stabilirea regulilor
privind statutul si capacitatea persoanelor fizice si juridice; stabilirea
sistemului general al impozitelor si taxelor; emisiunea de moneda;
stabilirea regimului proprietatii si al mostenirii; stabilirea regulilor
generale privind raporturile de munca, sindicatele si securitatea
sociala; organizarea învatamântului; organizarea administrativa a
teritoriului; stabilirea statutului functionarilor publici; stabilirea
procedurilor jurisdictionale etc. Desigur cele mai multe dintre acestea
se hotarasc prin legi, dar aici avem în vedere continutul functiei si nu
forma sa de realizare. Atributiile Parlamentului României de aceasta
natura sunt prevazute în mai multe articole ale Constitutiei (a se vedea
de exemplu art. 73, precum si art. 65 care nominalizeaza: primirea
mesajului Presedintelui României; aprobarea bugetului de stat si a
bugetului asigurarilor sociale de stat; declararea mobilizarii generale
sau partiale; declararea starii de razboi; suspendarea sau încetarea
ostilitatilor militare; examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de
Aparare a Ţarii si ale Curtii de Conturi etc.)

3. Alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau

revocarea unor autoritati statale

Este o functie complexa, iar exercitarea unor asemenea atributii

difera la un sistem constitutional la altul.

Parlamentul României, potrivit Constitutiei, poate suspenda din

functie Presedintele României (art. 95), acorda votul de încredere
Programului si întregii liste a Guvernului (art. 103), poate retrage
încrederea acordata Guvernului (art. 113), numeste judecatori la
Curtea Constitutionala prin votul Camerei Deputatilor si al Senatului
(art. 142), numeste directorii serviciilor de informatii, numeste
Avocatul Poporului etc.

4. Controlul parlamentar

Realizarea controlului de catre parlament prezinta o mare

importanta. Acest control este necesar si deplin si se
manifesta diferentiat.

Ei este necesar deoarece parlamentul ca organ de stat caruia

poporul îi delega functia deliberativa, trebuie sa constate, direct, cum
sunt respectate si aplicate Constitutia si legile, cum autoritatile statale
îsi realizeaza rolul ce-1 au în mecanismul statal.

Controlul exercitat de catre parlament este un control deplin. De

principiu, el se întinde asupra întregii activitati desfasurate potrivit
constitutiei si legilor, Parlamentul având dreptul de a anula acte
ilegale, de a revoca organe de stat sau înalti functionari, a caror
activitate este nesatisfacatoare.
 Acest control este diferentiat atât în functie de natura activitatii
controlate, cât si de pozitia în sistemul statal a autoritatii controlate.

Controlul parlamentar cuprinde activitati, organe de stat, acte

normative etc. El se exercita fie direct de catre întregul parlament, fie
de catre una din camerele sale (în sistemul bicameral), fie prin alte
mijloace si forme de control. Constitutia României contine multe
dispozitii în acest sens, printre care mentionam: obligatia Avocatului
Poporului de a prezenta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte
(art. 60), raspunderea politica a Guvernului (art. 109), obligatia
Guvernului de a prezenta în cadrul controlului
parlamentar informatiile si documentele cerute (art. 111) etc.

Cât priveste formele si mijloacele specifice prin care se exercita

controlul parlamentar acestea pot fi sistematizate astfel: a) controlul
exercitat prin dari de seama, mesaje, rapoarte, programe prezentate
parlamentului; b) controlul exercitat prin comisiile parlamentare; c)
controlul exercitat prin întrebari si interpelari; d) dreptul deputatilor si
senatorilor de a cere si obtine informatiile necesare; e) controlul
exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor; f) controlul exercitat prin
avocatul poporului (ombudsman).

a. Controlul parlamentar exercitat prin dari de seama,

mesaje, rapoarte, programe

Acesta este un mijloc de control direct asupra activitatii

autoritatilor statale. Potrivit Constitutiei unele organe de stat au
obligatia de a prezenta parlamentului sau uneia din camerele sale
mesaje, rapoarte, dari de seama, programe.

Astfel Parlamentul României, asculta anual mesajul Presedintelui

României cu privire la principalele probleme politice ale natiunii (art.
88 din Constitutie); asculta si aproba programul Guvernului (art. 103
din Constitutie); asculta anual raportul Curtii de Conturi (art. 140 din
Constitutie), asculta rapoartele Avocatului Poporului (art. 60 din
Constitutie).

b. Controlul exercitat prin comisiile parlamentare

 Acesta este un control eficient, practicat destul de des. în sens
larg toate comisiile parlamentare pot efectua control, dar aceste functii
sunt de regula încredintate unor comisii de ancheta sau comisii
speciale.

c. Controlul exercitat prin întrebari si interpelari

Acesta este un important mijloc de control, reglementat detaliat în

Constitutia României.

Întrebarile sunt cereri adresate de catre deputati sau senatori

organelor de stat (îndeosebi guvernului sau ministrilor) în legatura cu
activitatea analizata în parlament sau cu orice alte probleme sociale,
economice, culturale, juridice. Prin întrebari se cer anumite informatii,
precizari etc.

Interpelarile se deosebesc de întrebari atât prin importanta lor

sporita, cât si prin regimul lor juridic deosebit stabilit de catre
regulamentele parlamentare. De regula, obiectul interpelarii se
formuleaza în scris si se depune presedintelui Camerei care o supune
atentiei acesteia spre a hotarî daca urmeaza a fi dezvoltata de îndata
sau în care anume sedinta. De asemenea, daca se socoteste necesar,
discutiile asupra interpelarii se încheie printr-o motiune [art. 112 alin.
(2) din Constitutie], în mod obisnuit, interpelarea presupune un vot, ea
putând avea drept consecinta chiar punerea în joc a responsabilitatii
guvernului în fata parlamentului.

Regulamentul Camerei Deputatilor arata ca interpelarea este o

cerere formulata fie de un grup parlamentar, fie de unul sau mai multi
deputati, adresata Guvernului, prin care se solicita explicatii asupra
politicii Guvernului în probleme importante ale activitatii sale interne si
externe. Regulamentul Senatului defineste interpelarea ca o cerere
adresata de un senator Guvernului sau unui membru al acestuia.

d. Dreptul Deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile

necesare

Exercitarea eficienta a controlului parlamentar presupune dreptul

deputatilor si senatorilor de a cere informatii autoritatilor publice si
desigur obligatia acestora de a le furniza. Este si motivul pentru care
Constitutia prin art. 111 stabileste ca, în cadrul controlului parlamentar
al activitatii lor, Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice
sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera
Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul
presedintilor acestora.

e. Controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor

Cetatenii se pot adresa cu petitii deputatilor, senatorilor sau

Camerelor Parlamentului, stiut fiind ca deputatii si senatorii sunt
reprezentantii cetatenilor si ca atare pot fi intermediari între cetateni si
guvern. Deputatii si senatorii trebuie sa se preocupe de rezolvarea
petitiilor cetatenilor, sa actioneze si sa intervina pentru ei la
administratie, la ministri. Este un mijloc prin care ministrii si guvernul
pot cunoaste doleantele cetatenilor, este deci un aspect al apararii
intereselor particulare. Rezolvarea petitiilor de catre Camerele
Parlamentului, discutarea în sedintele acestora a unor probleme
rezultând din petitii, au o mare eficienta date fiind publicitatea
dezbaterilor parlamentare, faptul ca guvernul trebuie sa se explice în
public, publicarea dezbaterilor în M. Of, difuzarea lor prin presa, radio,
televiziune.

f. Controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman)

Institutia ombudsman-ului este de origine suedeza (1766) si a

cunoscut o rapida raspândire, mai ales la nivelul continentului
european, în special dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ea
functioneaza sub diferite denumiri precum: comisar parlamentar,
aparator al poporului, aparator public, mediator public, avocat al
poporului, procuror parlamentar.

Ombudsman-ul, este o persoana (sau mai multe) independenta,

numita de catre Parlament pentru a supraveghea administratia.

Denumirea sub care institutia ombudsman-ului se regaseste în

România este Avocatul poporului. Avocatul poporului îsi gaseste
reglementarea constitutionala în articolele 58-60.

Rolul fundamental al avocatului poporului este de a apara

drepturile si libertatile cetatenesti, în genere în raport cu autoritatile
publice si în special în raport cu cele executive. Avocatul poporului va
putea deveni un antidot puternic contra birocratismului care este, în
mare masura, o boala foarte extinsa.

Avocatul poporului este numit în sedinta comuna a celor doua

Camere ale Parlamentului pentru un mandat cu o durata de 5 ani.
Aceasta modalitate de numire, precum si prelungirea mandatului de la
4 la 5 ani sunt rezultatul revizuirii textului constitutional. Anterior
revizuirii Constitutiei din 2003 Avocatul Poporului era numit doar de
Senat, aceasta atributie speciala a Camerei superioare fiind singura ce
diferentia competentele celor doua Camere ale Parlamentului. Pe
durata mandatului sau avocatul poporului nu poate îndeplini nici o alta
functie publica sau privata, regimul incompa-tibilitatilor fiind modificat
în urma revizuirii Constitutiei în sensul ca este permis cumulul unor
functii didactice în învatamântul superior.

O alta noutate introdusa prin revizuirea Constitutiei o reprezinta si

posibilitatea numirii de adjuncti ai Avocatului Poporului, specializati
pe domenii de activitate.

Avocatul Poporului îsi exercita atributiile fie din oficiu, fie

la cererea persoanelor interesate. Pentru ca activitatea sa sa fie
eficienta Constitutia obliga autoritatile publice sa-i asigure sprijinul
necesar.

Avocatul poporului raspunde numai în fata Parlamentului, având

obligatia de a prezenta acestuia rapoarte, în aceste rapoarte avocatul
poporului poate face si recomandari privind legislatia sau luarea unor
masuri pentru ocrotirea libertatilor publice.

5. Conducerea în politica externa

Parlamentului îi revin importante atributii în sfera relatiilor

externe, atributii ce tin de domeniul conducerii. Cele mai importante
atributii în acest domeniu sunt: ratificarea si denuntarea tratatelor
internationale; declararea starii de razboi; decizia de suspendare sau
încetare a ostilitatilor militare (a se vedea si art. 65 din Constitutie).

6. Atributiile parlamentului privind organizarea interna si

functionarea sa
 În cadrul acestor atributii mentionam îndeosebi: validarea sau
anularea alegerii parlamentarilor; adoptarea regulamentului de
functionare; alegerea organelor interne de lucru; aprobarea bugetului
propriu: unele atributii privind statutul parlamentarilor.

a.Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor

Atunci când se întrunesc în prima sedinta dupa alegeri, separat,

Camera Deputatilor si Senatul procedeaza la verificarea legalitatii
alegerii fiecarui membru, hotarând validarea alegerii sau, dupa caz,
anularea alegerii, în acest sens, fiecare Camera îsi alege o comisie de
validare care sa reflecte configuratia sa politica, asa cum rezulta ea din
constituirea grupurilor parlamentare. Verificând legalitatea alegerii,
comisia întocmeste un raport, în ultima instanta decizia privind
validarea sau invalidarea alegerii apartinând respectivei Camere.
Camera Deputatilor sau, dupa caz, Senatul sunt legal constituite numai
dupa validare. Potrivit Regulamentelor Camerei Deputatilor si
Senatului, acestea sunt legal constituite dupa validarea a doua treimi
din mandate.

b. Adoptarea regulamentului de functionare

Adoptarea regulamentului exprima autonomia regulamentara a

parlamentului si, desigur, a Camerelor acestuia în sistemul bicameral.
Atât Camera Deputatilor cât si Senatul îsi stabilesc organizarea si
functionarea prin regulamente proprii, în sistemul bicameral, se poate
adopta si un regulament al întregului parlament, mai ales când
Camerele reunite functioneaza ca adunare constituanta sau, în
Constitutie se prevede realizarea unor atributii numai în aceasta
formula organizatorica (validarea alegerii sefului de stat, ascultarea
mesajului anual al sefului de stat, exercitarea altor atributii).

c. Alegerea organelor interne ale Camerelor Parlamentului

În cadrul acestei atributii, care exprima autonomia

organizatorica a Camerelor, sunt incluse: alegerea birourilor
camerelor, a comitetului (biroului) parlamentului pentru situatia în
care camerele lucreaza reunite (Adunarea Constituanta în România);
formarea comisiilor parlamentare etc.

d. Stabilirea bugetului propriu

 Aceasta atributie exprima autonomia bugetara a camerelor, a
parlamentului. Astfel potrivit art. 64 alin. (1) din Constitutie resursele
financiare ale Camerelor sunt prevazute în bugetele aprobate de
acestea.

e. Unele atributii privind statutul deputatilor sau senatorilor

Daca statutul senatorilor si deputatilor, precum si salarizarea

acestora face obiectul unei legi organice [conform art. 73 alin. (3)
litera c) din Constitutie] adoptata în sedinta comuna a celor doua
Camere [conform art. 65 alin. (2) litera j) din Constitutie], exista si
unele atributii legate de statutul parlamentarilor care tin exclusiv de
competenta fiecareia din Camere (de exemplu, ridicarea imunitatii
parlamentare - art. 72 din Constitutie).

Parlamentul in Romania
Parlamentul in Romania are vechi traditii, el regasindu-se inca din epoca medievala, este
adevarat ca nu in forma si acceptiunea de astazi. Sfatul boieresc de tip feudal, desi era o
reprezentare extrem de limitata si doar a unei anumite parti a unei clase, a marii boierimi,
constituia totusi o forma incipienta de parlament sau de institutie de consultare de catre domn.
La inceputul secolului al XIX-lea, odata in lupta pentru redesteptarea nationala, de restructurare
si modernizare a institutiilor statului este inclus si parlamentul. Procesul de creare si
modernizare a institutiilor politice a inceput odata cu aplicarea in cele doua principate a
Regulamentelor organice. Concepute pe baza principiului separarii puterilor in stat,
Regulamentele organice impuneau pentru prima data impartirea puterii legislative intre domn si
Adunarea legiuitoare care se constituie ca un adevarat parlament.
Aparitia parlamentului de tip modern este legata de domnia si reformele burghezo-democratice
ale lui A.I.Cuza. Parlamentul impus de domnul primei uniri romanesti era bicameral, constituit
pe baza votului cenzitor de avere, varsta, sex, carte si unde o importanta parte a membrilor
Corpului Ponderator erau numiti de domn.
Toate parlamentele romanesti pana la primul razboi mondial au fost constituite pe principiul
votului cenzitor, unde s-a mentinut censul de sex, avere, varsta si carte.
In contextul marilor reforme democratice impuse la sfarsitul primului razboi mondial si in
Romania, incepand din 1918, se va adopta votul universal. Parlamentele din perioada
interbelica vor avea la baza constituirii lor votul universal, egal, direct si secret.
In perioada regimului comunist, parlamentul va suferi importante limitari atat in ceea ce priveste
activitatea sa, functiile si atributiile, cat si in privinta rolului si locului sau in cadrul institutiilor
statale. Toate acestea il vor transforma intr-o institutie societala formala. Parlamentul din
perioada comunista inceteaza a mai desfasura o activitate permanenta, ci se trece la convocari
periodice ale acestuia. Din structura sa politica dispare complet opozitia politica. Desi se
mentine votul universal in desemnarea membrilor sai, aceasta este formala, reprezentantii sai
sunt dirijati, numiti de conducerea politica si are in vedere numai reprezentantii puterii, ai
partidului politic.
Votul, dezbaterile, confruntarile politice isi pierd din valoare si semnificatie, parlamentul de acest
tip avand doar menirea de a da o forma legitima, legala, actelor, masurilor si deciziilor luate si
impuse de autoritatile comuniste.
Reconstructia vietii democratice dupa decembrie 1989, a cuprins fara indoiala, si parlamentul ca
cea mai importanta institutie politica a statului de drept.
Parlamentul Romaniei de astazi se constituie pe baza votului universal, este bicameral, format
din Camera deputatilor si Senat. Durata mandatului sau este de 4 ani.
In cadrul unei republici parlamentare semi-prezidentiale, asa cum este Romania, el are un rol
major in crearea, expunerea, orientarea si directionarea evolutiei societatii democratice. Are rol
decisiv in activitatea legislativa, participa la formarea si numirea unor institutii statale, guvern,
Curtea constitutionala, exercita o functie de control in societate, inclusiv asupra executivului.
Toate acestea fac si proiecteaza institutia parlamentului drept cea mai importanta din sistemul
politic romanesc, din societatea romaneasca.

Funcțiile Parlamentului
(I)
Sursă: Drept constituțional și instituții politice – Prof. univ. dr. Gheorghe Iancu

Împuternicirile parlamentului trebuie să valorifice poziția statală pe care acesta o ocupă și

trebuie să fie specifice înfăptuirii, la cel mai înalt nivel, a conducerii statale, pentru că este
ales direct de către cetățeni și reprezintă voința poporului.
Funcțiile Parlamentului:

1. Funcția legislativă;
2. Funcția de stabilire a principalelor direcții ale activității social-economice,
culturale , statale și juridice;
3. Funcția de alegere, formare, avizare a formării, numire sau revocare a unor
autorități sau instituții publice;
4. Funcția de control parlamentar;
5. Funcția de conducere în politica externă;
6. Funcția de organizare internă și de funcționare proprie.
 
Funcția legislativă
Reprezintă funcția principală a Parlamentului. Această funcție constă în adoptarea de
norme juridice sub forma unor legi obligatorii pentru executiv, iar în cazul în care este
necesară soluționarea unor litigii, și pentru puterea jurisdicțională.
Executivul se implică în exercitarea funcției legislative prin diferite modalități, iar aceste
 modalități sau implicări se pot considera limitări ale activității autorității legiuitoare.
 
Funcția de stabilire a principalelor direcții ale activității social-economice, culturale,
statale și juridice
Această funcție se realizează prin lege și se exercită fie de către parlament, în întregul său,
fie de una din adunările parlamentului. În exercitarea acestei funcții, parlamentului ii revin,
în general, mai multe atributii, printre care enumeram următoarele: adoptarea bugetului,
declararea mobilizării generale sau parțiale, reglementarea alegerilor, reglementarea
organizării și desfășurării referendumului, organizarea și funcționarea organelor statului,etc.
Funcția de alegere, formare, avizare a formării, numire sau revocare a unor autorități
sau instituții publice
Prin această funcție, Parlamentul României poate suspenda din funcție pe Președintele
Romăniei, acordă votul de încredere programului și întregii liste a Guvernului, poate retrage
încrederea acordată Guvernului și numește Avocatul Poporului.
Funcția de control parlamentar
Controlul parlamentar este necesar, deplin și diferențiat și se poate fi clasificat, în funcție de
conținutul lor, după cum urmează:

 Controlul parlamentar exercitat prin mesaje, rapoarte și programe;

 Controlul exercitat prin comisiile parlamentare;
 Controlul exercitat prin întrebări și interpelări;
 Dreptul deputaților și senatorilor de a cere și obține informațiile necesare;
 Controlul exercitat prin rezolvarea petițiilor cetățenilor;
 Controlul exercitat prin Avocatul Poporului.
Funcția de conducere în politica externă
Parlamentul are atribuții care țin de domeniul conducerii în sfera relațiilor externe, cum sunt:
ratificarea și denunțarea instrumentelor internaționale, declararea stării de război,
suspendarea sau încetarea ostilităților militare, în condițiile stabilite de Constituție și de
lege.
Funcția de organizare internă și de funcționare proprie
Potrivit acestei funcții, Parlamentul are următoarele atribuții principale:

 Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor;

 Adoptarea regulamentului de organizare și funcționare;
 Alegerea organelor interne ale camerelor Parlamentului;
 Aprobarea bugetului propriu;
 Alte atribuții privind statutul deputaților sau senatorilor.