UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

ȘI ADMINISTRATIVE
Programul de studii universitare de licență- Administrație Publică

REFERAT
DISCIPLINA -CONTENCIOS ADMINISTRATIV

TEMA:PROCEDURA ÎN FAȚA INSTANȚEI DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Cadru didactic titular

Conf.univ.dr. Popescu Mihaela Agata

Student

Nume: Jecu (Condei)Mariana-Alina

ANUL III

Forma de învățământ: IFR

Grupa: 302

Nr. Matricol:1805

-2020-

1
 Cuprins

Introducere
Capitolul I. Instanța competentă..................................................................................................3
Capitolul II.Competența instanțelor de judecată ......................................................................4
II.1.Competența materială a curților de apel………………………………………4
II.2.Competența materială fond…………………………………………………….5
II.3.Competența teritorială………………………………………………………….5

Capitolul III. Capetele de cerere…………………………………………………………..……6

Capitolul IV.Obiectul actiunii judiciare……………………………………………………..…7

Capitolul V.Actele probatorii…………………………………………………………………...7
Concluzii………………………………………………………………………………….………8
Bibliografie………………………………………………………………………………...……10

2
Introducere

Cuvântul contencios îşi are originea în limba latină, în verbul contendere, cu semnificaţia
de luptă, dispută, controversă, ceea ce înseamnă că atunci când spunem contencios avem în
vedere oacţiune, un demers în contradictoriu, prin care cele două părţi implicate în litigiu se luptă
pentru a-şi realiza anumite drepturi sau interese protejate. Referindu-ne strict la semnificația
sintagmei de contencios administrativ vom observa că ea desemnează activitatea de soluţionare a
unor litigii în care cel puţin una din părţi este o autoritate sau instituţie publică sau un serviciu
public. Cealaltă parte fiind de cele mai multe ori un particular fără a exclude ca şi aceasta să fie
tot o structură administrativă. De asemenea, noţiunea de contencios administrativ desemnează şi
un sens organic, adică acele autorităţi judiciare cărora, prin lege, li s-a stabilit competenţa de a
soluţiona acest gen de litigii, folosindu-se expresia „instanţe de contencios administrativ” sau
„secţie de contencios administrativ”.
O altă semnificaţie a expresiei de contencios administrativ priveşte normele juridice ce
reglementează un alt tip de relaţii sociale care ţin de funcţia administraţiei sau de dreptul
procesual aplicabil în activitatea de soluţionare a litigiilor.
În acest sens amintim existenţa Legii contenciosului administrativ, nr. 554/20041care
reglementează modul de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, părţile,condiţiile de
admisibilitate a cererii etc., într-un cuvânt o instituţie juridică parte componentă a ramurii de
drept administrativ2.
Instituţia contenciosului administrativ este legată de instituirea organizării statale pe principiile
separaţiei puterilor în stat. Numai într-o astfel de organizare se poate vorbi de o reală participare
a puterii judecătorești o astfel de organizare se poate vorbi de o reală participare a puterii
judecătorești la soluţionarea litigiilor născute între Stat şi particulari.

Capitolul I. Instanţa competentă

Potrivit art. 10, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile
publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datoriivamale
si accesorii ale acestora, de până la 5miliarde lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele

2
1 Legea 554/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr.1154 din 7 decembrie 2004

2
2 Constantin G. Rarinescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a III-a , Bucureşti, Ed. Alcalay

3
administrativ-fiscale.Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile
publicecentrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi
accesoriiale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de
contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede
altfel3.
Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de
secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor
pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia
de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege specială
nu se prevede altfel.
Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul
pârâtului.Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca
excepţia necompetenţei teritoriale.

Capitolul II.Competența instanțelor de judecată:

Legea nr. 554/2004 acordă instanțelor judecătorești competența soluționării acțiunilor în

contencios administrativ, făcând astfel, aplicarea unei vechi tradiții juridice în România. Se
pleacă de la faptul că statutul magistraturii, prestanța și probitatea profesională și morală a
judecătorilor au constituit și constituie o condiție primordial pentru realizarea sarcinilor privind
ocrotirea drepturilor cetățenilor prin instituția contenciosului administrativ4.

II.1.Competența materială fond

Prin art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se prevede că litigiile privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau județene, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, de până la
500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ- fiscale.
Astfel, sunt de competența tribunalelor administrativ- fiscale, litigiile referitoare la actele
administrative emise sau adoptate de către:
 Consiliile locale (comunale, orășenești și municipale) și structurile subordonate
acestora;
 Consiliile județene și structurile subordonate acestora;
 Primarii;
3
Constanța Călinoiu,Gabriel Moinescu,Contenciosul Administrativ,EdituraUniversitară,București 2011
4
Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, tribunalele administrativ- fiscale și curțile de apel sunt cele care judecă în fond
acțiunile în contencios administrativ.
4
  Președinții consiliilor județene;
 Prefect și serviciile publice desconcentrate care se află în subordinea sau coordonarea
prefectului;

Actele cu caracter fiscal care privesc obligații bugetare până la valoarea de 5 miliarde
lei5, indiferent dacă emitentul actului administrativ este autoritate locală sau central.

II.2.Competența materială a curților de apel

Sunt de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,
pe fond, litigiile referitoare la actele administrative:
 Emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (decretele Președintelui
României, hotărârile Guvernului, ordinele miniștrilor, hotărârile sau ordinele
celorlalte autorități centrale de specialitate,etc.);
 Care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora,
mai mari de 500.000 lei, indiferent dacă emitentul actului este autoritate publică
locală sau centrală;

Ca instanță de recurs, curțile de apel prin secțiile de contencios administrativ și fiscal,

judecă cererile formulate împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ- fiscal.
II.3.Competența teritorială

Potrivit art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 în materia competenței teritoriale, judecarea
acțiunilor formulate în baza art. 1 al acestei legi este de competența tribunalului administrativ-
fiscal sau a curții de apel de la domiciliul reclamantului sau de la sediul pârâtului. Dacă
reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția
necompetenței teritoriale.
Această reglementare referitoare la competența în materie de contencios administrativ, are
caracter derogator și deci, de excepție de la regula comună a competenței teritoriale prevăzută
de art. 5 ( conform căruia acțiunea se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului) din Codul
de procedură civilă, pentru considerații care urmăresc o protecție mai bună a drepturilor și
intereselor legitime ale cetățenilor. Aceste considerente impun dispoziției legale mai sus
prezentate, un caracter imperativ de ordine publică de la care părțile nu pot deroga, iar instanțele
judecătorești sunt obligate să le respecte din proprie inițiativă atunci când părțile nu le invocă.

5
Valoare preluată din Codul de procedură fiscală, Ordonanța nr. 92/2003, republicată în Monitorul Oficial al României,
5
 Capitolul III. Capetele de cerere
Potrivit art. 18, instanţa, soluţionând cererea poate, după caz, să anuleze, în tot sau
înparte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să
elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.In cazul soluţionării cererii, instanţa va
hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a
solicitat acest lucru.
Acţiunea în contenciosul administrativ poate avea ca obiect;
 anularea în tot sau în parte a unui act administrativ;
 anularea actului şi obligarea la plata unor despăgubiri
 obligarea la plata unor despăgubiri
pentru paguba ce i-a fost cauzată reclamantului prin refuzul nejustificat.
Despăgubirile pot fi cerute atât pentru daune materiale cât şi pentru daune morale (art. 8
alin. 1 din Legea nr. 554/2004).
- anularea unor acte administrative şi formalităţi procedurale premergătoare încheierii unui act
administrativ;
- obligarea la încheierea sau executarea unui contract administrativ ori desfiinţarea unui
asemenea contract;
- acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile produse reclamantului prin ordonanţe sau
dispoziţii din ordonanţe neconstituţionale.
De regulă, acţiunea în despăgubiri se introduce o dată cu acţiunea pentru anularea actului
sau obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau oricărui alt înscris prin
care să recunoască reclamantului dreptul pretins. Dacă reclamantul nu cunoaşte întinderea
pagubei la data judecăţii acţiunii principale, cererea de despăgubiri poate fi introdusă şi ulterior.
Termenul de prescripţie pentru introducerea acestei cereri este de 1 an de la data emiterii actului
cauzator de prejudiciu.
Cererea de acordare a despăgubirilor nu poate fi promovată anterior acţiunii principale în
contencios administrativ.
Acţiunea în despăgubiri este accesorie acţiunii principale şi este de competenţa instanţelor de
contencios administrativ, după regulile aplicabile acţiunii în anularea actului ilegal sau a
refuzului nejustificat.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin
ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe neconstituţionale va fi însoţită de excepţia de
neconstituţionalitate.

6
Funcționarul în garanție pe superiorul ierarhic de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să
nu elaboreze actul a cărui legalitate este supusă controlului instanţei de judecată.6
Capitolul IV.Obiectul actiunii judiciare

Potrivit art. 8, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes
legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea
prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul de
30 de zile, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita
anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru
daune morale.De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se
consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin
refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele
premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate deaplicarea şi
executarea contractului administrativ. La soluţionarea litigiilor se va avea în vedere regula după
care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului
public.Potrivit art. 16, cererile în justiţie vor putea fi formulate şi personal împotriva persoanei
fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de
a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata
unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere.
In cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă va putea fi obligată la plata
despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică respectivă .Persoana acţionată astfel în justiţie îl
poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau
să elaboreze actul.7

Capitolul. V.Acte probatorii

Acţiunea în contencios administrativ se introduce la instanţa de judecată după

îndeplinirea procedurii administrative prealabile, dacă această este obligatorie.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, o dată cu cererea de chemare în judecată, reclamantul
depune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorităţii publice
prin care i se comunică refuzul nejustificat al rezolvării cererii sale8. În cazul în care reclamantul
nu a primit nici un răspuns în legătură cu cererea sa, va depune la dosar copia cererii certificată

6
Ibidem 3
7
Legea 554/2004 Legea Contenciosului Administrativ,art.16,alin(1) și(2) Introducerea în cauza a funcționarului
8
Ibidem 3
7
pentru conformitate, originalul, cu numărul şi data înregistrării la autoritatea publică pârâtă,
precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Acţiunea se poate introduce nu numai împotriva autorităţii publice, ci şi împotriva funcţionarului
autorităţii pârâte (persoanei fizice) care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul
nejustificat al rezolvării cererii, dar numai dacă se solicită şi plata unor despăgubiri pentru
prejudiciul cauzat sau pentru întârziere.
Funcționarul îl poate chema în garanție pe superiorul ierarhic de la care a primit ordin scris să
elaboreze sau să nu elaboreze actul a cărui legalitate este supusă controlului instanţei de judecată.
Dacă acţiunea se admite, funcţionarul pârât va putea fi obligat la plata daunelor, solidar cu
autoritatea publică chemată în judecată.
După primirea acţiunii, instanţa va dispune citarea părţilor.
De asemenea în situația în care reclamant este un terț sau când acțiunea este introdusă de
Avocatul Poporului ori de Ministerul Public , instanţa va cere autorităţii emitente a actului atacat
să-i comunice, de urgenţă, acel act împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii
lui, precum şi alte lucrări necesare soluţionării cauzei. În acelaşi mod, se va proceda şi în cazul
refuzului nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la undrept sau interes legitim al
reclamantului.
Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanță lucrările cerute,
conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de
amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere
nejustificată9.

Concluzii

Ca o concluzie, este de precizat că, dreptul instanţelor judecătoreşti de contencios

administrativ .de a controla legalitatea actelor administrative de autoritate adoptate sau emise de
serviciile publice administrative , precum şi refuzul acestora de a rezolva cererile referitoare la
un drept recunoscut de lege, constituie cheia de boltă a statului de drept.
Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ cuprinde reguli speciale faţă de cele
stabilite în Codul de procedură civilă, care compun regimul special, de drept public, aplicabil
litigiilor de contencios administrativ,vine ca o veritabilă protecție împotriva erorilor înfăptuite de
autoritățile publice locale sau centrale.

9
Legea nr. 29/1990, prin care era prevăzută o amendă de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere, actualul legiuitor a evitat
situația inflației sau a reformei monetare, stabilind un procent din salariul minim brut pe economie.
8
 Cu cât va fi mai complet dreptul instanţelor judecătoreşti, a organelor puterii judecătoreşti ,de a
controla legalitatea activităţii organelor administraţiei publice , a organelor puterii executive , cu
atât vor fi respectate drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi nu numai a lor,
precum şi asigurată legalitatea în activitatea organelor puterii executive.

Conform Legii contenciosului administrativ, dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile

Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de
putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele
lor legitime10, pe de altă parte; compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă stabilindu-
se de instanţă la momentul soluţionării cauzei.

Derularea acestei proceduri începe odată cu sesizarea instanţei judecătoreşti de către cel
vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin introducerea acţiunii la instanţa de
contencios administrativ. Instanţa se va pronunţa asupra actului atacat adoptând orice măsură
necesară restabilirii legalităţii încălcate, precum şi aplicarea de sancţiuni, adică acordarea de
despăgubiri celor ce au suferit prejudicii ca urmare a încălcării dipoziţiilor legii, prin emiterea
unor acte ilegale; astfel judecarea cererilor se face de urgenţă şi cu precădere.

Scopul urmărit de legislaţia în domeniul contenciosului administrativ este de a pune la

dispoziţia instanţelor judecătoreşti o cale procedurală de a înlătura pasivitatea autorităţilor
publice şi de a le obliga să se pronunţe asupra cererilor ce le sunt adresate.

10
Constituția României art.52,alin 1
9
 Bibliografie

 Constantin G. Rarinescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a III-a ,

Bucureşti, Ed. Alcalay
 Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Dorin Bucur, Drept administrativ, Ediția a III-
a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009

 Constanța Călinoiu,Gabriel Moinescu,Contenciosul administrativ,Editura Universitară

 Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 18 iulie 2006
 Legea29/1990 privind contenciosul administrativ
 Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003.
 OUG 92/2003-privind codul de procedură fiscală
 Legalup.ro
 Academia Edu.ro

10