Comunicarea non verbal pentru a restabili increderea dintre pacient si

cadrele medicale

JH a fost dusă de urgență în unitatea de traumatologie după ce a fost strivită între două
autobuze. Leziunile ei au inclus fracturi pelvice, deglobarea coapsei și arsură de gradul trei a
piciorului stâng. În timpul spitalizării la terapie intensivă, a avut o embolie pulmonară și un
eveniment mezenteric care a dus la o intervenție chirurgicală.

Comunicarea a fost complicată pentru că JH, o turistă americană, ce avea cunoștințe

puține despre limba locală, iar cadrele medicale de îngrijire aveau cunostințe de limba engleză
limitată. Ventilată și singură, JH s-a bazat pe strategiile non-verbale ca formă principală de
comunicare în timpul șederii ei la terapie intensivă.

Psihologii comunicării se bazează deseori pe o formulă 55:38:7: 55% limbajul corpului,

38% tonul vocii și 7% cuvintele rostite efectiv.

Comunicarea non-verbală contribuie la clădirea încrederii, care a fost descrisă astfel:

 credință că binele nostru va fi îngrijit

 atitudine legată de timp și spațiu în care se bazează cu încredere pe cineva
 disponibilitatea de a se angaja într-o relație în care se poate afișa vulnerabil și să fie
acceptat.

Literatura biblică și greacă antică dezvăluie legături dintre emoție și expresia facială ca
elemente lizibile ale limbajului. Studiile psihologice din anii 1970 și 1980 au dezvăluit că
expresiile faciale din diferite culturi sunt recunoscute ca fiind corespunzătoare a șase emoții
definite, și anume:fericire, tristețe, surpriză, dezgust, furie și frică și, posibil, alte emoții, cum ar
fi interesul și rușinea. Componentele comunicării non-verbale sunt postura corpului, actul de a
asculta, atingerea, expresia facială, limbajul corpului, gesturile, mimica și sentimentele.
 Poziția corpului indică interes sau dezinteres față de o altă persoană. În alăptare, postura
este cea mai importantă în ascultarea activă. Cu toate acestea, mai mult decât informații medicale
sunt transmise atunci când un pacient sau un membru al familiei vorbește cu o asistentă; de multe
ori, actul de a fi auzit poate reprezenta o vindecare spirituală pentru pacienți și membrii familiei.
Astfel, practicianul în sănătate ca ascultător trebuie să se angajeze în mod deliberat la actul de a
asculta. Folosirea acestui limbaj corporal creează un mediu sigur pentru ca pacientul să
vorbească liber, ceea ce oferă practicienilor o perspectivă asupra vieții interne a pacientului și
pacientului o oportunitate de a începe vindecarea emoțională.

JH povestea că înainte de a ajunge părinții ei la terapie intensivă, se simțea singură iar

faptul că nu putea comunica verbal o enerva.Aceasta relata ca o asistentă a intrat in camera ei si a
început să vorbească în limba engleză, aceasta spălându-i părul.Nu doar că i-a spălat părul care
era acoperit de sânge, ci i-a masat și scalpul, dându-i lui JH sentimentul de siguranță, fapt care i-
a sporit încrederea față de asistentă. Această întamplare evidențiază importanța atingerii in
diminuarea anxietatii la pacienți.

Sheldon relata că folosirea atingerii este un limbaj universal pentru a îngriji. Atingerea în
îngrijirea sănătății are două moduri: (1) atingere în timpul intervențiilor, (2) transmiterea de
mesaje emoționale. Deoarece atingerea este necesară majorității asistentelor în timpul îngrijirii
pacientului, o asistentă trebuie să păstreze conștientizarea mesajului pe care îl transmite atingerea
ei. Dacă o asistentă este percepută ca fiind agresivă, pacientul nu se poate simți în siguranță.
Efectele sunt dăunătoare ambelor părți; asistenta nu primește informații utile pentru a ajuta la
vindecarea pacientului, iar pacientul nu se simte într-un mediu sigur și, prin urmare, vulnerabil.

În cel de-al doilea mod, atingerea este folosită cu scopul de a transmite răspuns emoțional
- reasigurare, înțelegere și confort, printre altele.

Comunicarea non-verbală poate fi, de asemenea, intenționată, deoarece multe asistente

folosesc gesturi cu mâinile pentru a comunica cu pacienții fără un limbaj comun. Potrivit lui
Finke, asistentele imită gesturi și sentimente, cum ar fi durerea, sau setea sau foamea, cu mâinile
și expresia feței. Apoi citesc răspunsul pacientului, de ex. da sau nu prin scuturarea capului sau a
mâinilor.
 Pentru pacienții cu traumatisme, vinovăția față de condițiile care i-au condus la terapie
intensivă îi pune într-o stare de vulnerabilitate emoțională (și fizică); „Trupurile și sufletele sunt
rupte” subliniază JH. Asistentele sunt responsabile pentru crearea mediului pentru ca pacientul să
se vindece. Acesta este un spațiu care trebuie să fie sigur și hrănitor, cu practicianul acționând ca
un ghid încrezător în procesul de vindecare, un traducător între medici, familii și pacienți și o
pernă pe care să se odihnească rupturi.

Al doilea principiu al stabilirii încrederii este natura comunicării. Pacienții sunt capabili
să detecteze dacă comunicarea non-verbală este autentică sau robotică, dacă semnalele non-
verbale oferite nu se potrivesc cu cuvintele rostite.

JH povestește că după o intervenție chirurgicală, trebuiau sa îi fie îndepărtate niște capse.

Ea cu asistenta ei nu au avut o relatie bună. Asistenta, încercând să fie liniștitoare i-a spus că nu
va durea atât de tare la scoaterea capselor. Primele capse pe care i le-a scos au îndurerat-o și a
refuzat să continuie. Mai târziu, o asistentă cu care a avut o relație pozitivă a venit să scoată
capsele rămase. A întrebat-o din nou dacă o doare. Ea a stat lângă capul ei, s-a uitat în ochii
acesteia cu o privire de compasiune și i-a spus ca o să fie cât mai blândă posibil, punându-și
mâna pe fruntea ei. Ea nu a mințit-o, știind că deja știa durerea de a i se îndepărta capsele. Dar
când i-a spus că va fi cât mai blândă cu putință, împreună cu expresia feței și atingerea ei
liniștitoare, a crezut că va încerca să fie cât mai lipsită de durere.

În acest caz, încrederea în asistentă și răspunsul real de a lucra pentru a nu provoca durere
au condus la respectarea pacientului.

Efectele încrederii construite pe comunicarea non-verbală sunt pacienții care respectă

tratamentul, rezultatele pacientului se îmbunătățesc, pacienții sunt liberi să se vindece confortabil
într-un spațiu sigur. JH povestește faptul că a avut multe operații. Un doctor a anunțat-o că la
fiecare operație, o asistenta cu care JH și- a creat o relație bazata pe încredere, venea mereu la
capul ei, mângaindu-i părul. JH nu își amintește evenimentul real dar faptul ca i s-a relatat că
această asistentă i-a fost alături mereu i-a confirmat investiția ei în bunăstarea pacientei. Aceste
fapte ale asistentei i-au dat încredere de sine lui JH și impresia că poate oricând să devină
independent, chiar și când poate fi prea dificil pentru ea. JH afirma că asistenta a fost
responsabilă pentru salvarea psihicului și a spiritului ei.

Stabilirea încrederii cu pacienții prin comunicare – non-verbală și verbală – este esențială

pentru a lucra cu pacienții către recuperarea completă – pentru a deveni succese medicale
holistice.

Bibliografie:

Julie Sarah Benbenishty& Jordan R. Hannink , Intensive Care Medicine , 1359–1360

(2015) https://link.springer.com/article/10.1007/s00134-015-3710-8