„Fiţi voi înşivă, nu imitaţi pe nimeni.

Aveţi sub picioarele voastre izvoare de apă

vie. Nu invidiaţi popoarele bătrâne, ci priviţi-l pe al vostru. Cu cât mai adânc veţi
săpa, cu atât veţi vedea tâşnind mai mult viaţa.1” (Jules Michelet- cărturar francez)

De-a lungul vieţii am învăţat multe despre americani cum au înfiinţat sistemul monetar,
despre economia lor despre istoria, economia şi cuceririle tehnice din Japonia, Coreea, China,
India continuând cu ţările europene, arabe totul facăndu-se în numele cunoaşterii. Cu cât
învăţam mai mult, admiram şi mai mult acele regiuni.
Am uitat însă să studiez România.
Trebuind să spun câteva cuvinte despre cultura românească mi-a fost foarte greu. M-am
gândit atunci la vechii daci când au fost cuceriţi de romani şi la amprenta culturală romană în
Dacia. Romanii au adus cu ei meşteşugari, agricultori, negustori, construind drumuri, băi
amfiteatre, şcoli. Localnicii le-au adoptat limba, şi portul, unii din ţărani mai poartă încă aceleaşi
modele de haine ca cele de pe „Columna lui Traian”. Unele construcţii ne uimesc şi astăzi: cum
ar fi sistemele de încălzire în pardoseala şi pereţi, apeductele rezistente şi practice sau
amenajările băilor termale prin arhitectura lor şi ingeniozitatea cu care au fost construite. Modele
matematice complexe de la Grădiştea, o metalurgie mai avansată decât în zilele noastre (cuie
care nu ruginesc de 2000 de ani descoperite la Racoş), oraşe subterane care te lasă fără cuvinte
(sub Sarmiszegetuza se pare că este de mărimea Bucureştiului). Sunt multe mistere rămase fără
raspuns din acea perioadă. (De ce armata romană pleca la război însoţită întotdeauna de un medic
dac, romanii au cucerit doar 15% din Dacia dar au sarbătorit 123 zile această cucerire. Ce a
cauzat această bucurie!?)
Apoi urmează o perioadă de 1000 de ani întunecată pentru acest ţinut, în care izvoarele
istorice nu ne oferă prea multe informaţii dar în schimb se vorbeşte de Goţia, Gepidia, Avaria.
Putem spune că fiecare din poparele migratoare care au trecut prin acest teritoriu au îmbogăţit
zestrea culturală a viitorului popor român
Ce este interesant că pe la 1200 apar izvoare scrise care amintesc de vlahi. Vorbeau o
limbă latină şi erau localizaţi prin zona Făgăraşului. Cum au reuşit să-şi păstreze atât de mult
timp identitatea lingvistică, rămâne un mister.

1
Jules Michelet (1798 - 1874) a fost un reputat istoric francez, reprezentant al istoriografiei romantice. Doctor al
Universității din Paris în 1819, profesor în 1827 la École Normale Supérieure, Michelet este cel care, în anii 1840,
atrăgea la Collège de France sute de studenți fascinați de magia vorbelor sale, de exaltările și convingerile sale
politice. Este cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat
„pașoptiștilor” români (unii dintre aceștia fiindu-i studenți la Collège de France). Sursa
http://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Michelet
 Slavii, saşii, secuii, tătarii, turcii, polonezii, ungurii sunt popoare care au influenţat
cultura din spaţiul Carpato-Danubiano- Pontic vizitând aceste teritorii. Au mai trecut pe aici
austriecii şi nemţii. Chiar dacă ruşii nu au locuit în România şi-au trimis însă reprezentanţii aici:
pe Marx şi pe Engels, cu întreaga structură organizatorică a societăţii ruseşti.
Este foarte greu să vorbeşti despre tradiţii cum ar fi mărţişorul care datează de 8.000 ani,
Răpotinul ţestelor, Ciurica etc. pentru că se pierd în negura timpului. Pluguşorul, capra, sorcova,
semănatul, ursul, obiceiurile de Sfântul Andrei au trecut nealterate prin comunism şi sunt tot
atâtea dovezi ale multiculturalităţii româneşti. Fiecare regiune a preluat mai mult s-au mai puţin
din civilizaţiile care s-au aşezat aici.
Pentru că erau greu de identificat şi de urmărit de-a lugul istoriei aceste tradiţii, m-am
gândit la religie şi biserică ca un loc în care cultura s-a păstrat intactă. Dar trecând prin istorie ce
ştiam despre cultura bisericească mi-am dat seama că mă înşelam.În vremea geto-dacilor religia
a avut un rol important în cultivarea virtuţilor şi a valorilor morale. Ei credeau, se pare, tot într-
un sigur zeu Zamolxis care le oferea nemurirea după moarte, aşa ne spune Herodot şi Strabo.
Mai târziu a venit şi Sfântul Andrei fiind primul ucenic al lui Iisus ajuns pe meleagurile noastre.
Peştera Sfântului Andrei i-a oferit găzduire pentru toată viaţa. A propăvăduit cuvântul Domnului
Iisus Hristos, atragând mulţi credincioşi localnici la noua religie. De altfel este şi prima biserică
atestată ortodoxă românească.
Biserica însă s-a scindat în: biserica de apus şi biserica de rasărit cu căderi şi abateri de
la ideile iniţiale ale ortodoxiei. De aici fiecare biserică merge pe drumul ei, dar fiecare dintre cele
două biserici adaugă elemente culturale noi de la popoarelor migratoare creând propiile dogme şi
teorii privind Marea Schismă. Şi cum disputele nu s-au finalizat nici până în ziua de astăzi pe
lângă creştin ortodoxi care sunt majoritari, au apărut noi culte cum ar fi: Biserica Greco-Catolică,
Romano-Catolică, Biserica Reformată, Islamişti în Dobrogea, Martorii lui Iehova, Biserica
adventistă de ziua a /7 a, Biserica Penticostală, Evanghelică, Unitariană etc. Fiecare din aceste
religii au obiceiuri diferite şi propii credincioşi.
Pe teritoriul ţării în perioada comunistă au fost acceptate numai biserica ortodoxă,
greco-catolică şi încă patru confesiuni. Desigur celelalte culte nu au dispărut. Fiind ilegale,
oamenii s-au întâlnit în locuri „ferite de ochii lumii” pentru a-şi mărturisi credinţa.
Adevărate opere de artă mănăstirile din nordul Moldovei, din Dobrogea, Ţara
Românească, cetăţile din Transilvania stau mărturie trecului istoric învolburat.
Dar cel mai important lucru este că unele mănăstiri chiar dacă subordonate
arhiepiscopilor ( nu ştiu dacă cunoaşteţi - întotdeauna conducătorii biserici au pus biruri pe
preoţi. Acum este la fel. Există o circulară internă în care se spune că 80% dar nu mai puţin de
un plafon fixat pentru fiecare biserică în parte, din banii adunaţi din leturghii, botezuri să fie
viraţi arhiepiscopiilor) şi-au păstrat tradiţiile strămoşeşti iar în arhivele lor se regăsesc
documente de o inestimabilă valoare privind cultura româneasca. Birurile care trebuiesc plătite
au influenţat şi influenţează foarte mult preoţii implicit modul cum îşi păstrau şi transmiteau
informaţiile culturale.
Poate ar trebui să vorbim de părintele Cleopa sau de Arsenie Boca, parintele Părâian,
Ilarion Argatu, Ioan Iovan a căror viaţă povestită te face să te întrebi care este limita dintre real şi
ireal, cum este viaţa după moarte, cum de reuşea parintele Arsenie să fie în două locuri simultan,
sau să călătoreasca fără a avea nevoie de un mijloc fizic de deplasare.
Sunt subiecte delicate cele legate de biserică. Nu vreau să mă pun rău cu Dumnezeu sub
orice formă sau religie s-ar materializa.
 Aşa că m-am găndit atunci la cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi la Letopiseţul Tării
Moldovei, Miron Costin cu 'Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Voda incoace” şi cu „Viaţa
lumii” la Ion Neculce cu „Letopiseţul 'Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie
a lui Constantin Mavrocordat” continuând cu filosofii, romancierii, poeţii români, oprindu-mă la
Vlahuţă, Creangă, Eminescu, Sadoveanu, Coşbuc, Alecsandri şi mulţi alţii. Fiecare cu stilul lui
inegalabil a redat în versuri, romane, poveşti, povestiri etc. istoria, frumuseţile aceste ţări, modul
de viaţă, spiritualitatea şi ospitalitatea locuitorilor.
Theodor Aman cu „Bătălia de la Olteniţa” „Hora Unirii de la Craiova” şi cu portretele
pictate, Nicolae Grigorescu unul dintre cei mai mari pictori români cu tablourile sale „Mihai
scapând stindardul” „ Carul cu boi” „Bâlci la Rucăr”( peste 140 de picturi), Ştefan Luchian cu
„Safta florăreasa” „Birt fără muşterii”, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Ion Andreescu,
Corneliu Baba ne incântă ochii cu tablorile lor splendide
Constantin Brîncuşi cu „Domnişoara Pogany” „ Coloana Infinitului” „Poarta sărutului”,
Gheorghe Adoc cu placa omagială din faţa Academie Di Roma, monumentul Slavici-Eminescu
de la mănăstirea Putna, Constantin Baranschi cu singurul tratat despre sculptură „ Trataul despre
sculptură”, Boris Caragea cu „Rod sau Maternitate”, „ Monumentul Fraţilor Buzeşti” etc. operele
lor recunoscute în toată lumea au întregit cultura română.
Aş putea continua cu marii inventatori, matematicieni, fizicieni, chimişti doctori din
medicină, botanişti, muzicieni, artişti, actori, regizori etc. care au contribuit la cultura
românească şi care pentru a-şi pune în practică ideile unii dintre ei au plecat din ţară ducând cu ei
cultura românească peste hotare alţii au rămas pe acest pământ strămoşesc chinuindu-se cu traiul
de zi cu zi plin de lipsuri.
Dar aş dori să vorbesc un pic şi despe cultura noastră în domeniul de afaceri.
După 1989 societatea românească începe o nouă etapă. Sub influenţa afacerilor, a
ideilor F.M.I şi cele ale B.M, se adoptă tot mai mult o cultură bazată pe acumularea capitalurilor
printr-un stil primitiv, pe acumularea valorilor materiale care nu ne sunt neapărat utile. Valoarea
se măsoară acum în bani, case, maşini puternice. Dar oare capitalismul nu înseamnă tocmai acest
lucru? Un consum iraţional indus de marketing în care să mănânci când nu-ţi este foame, să bei
când nu-ţi este sete? Apar două clase sociale majore: bogaţii şi săracii, cea dea treia clasă,
reprezentativă în ţările mai dezvoltate, în România este slab conturată. Românii şi-au părăsit
locurile natale pentru alte ţări precum Italia, Spania, Grecia, Anglia, Franţa formând comunităţi
mari. Au plecat pentru o viaţă mai bună pentru ei şi copiii lor.
Mediul de afaceri românesc este neobişnuit şi de neînţeles pentru investitorii externi.
Pentru că afacerile nu se fac într- un stil cunoscut de ei, îi fac reticenţi să investească aici. Multe
elemente de afaceri suferă modificări de la o zi la alta. Ce ştiai ieri despre fiscalitate, coduri ale
muncii, comerciale, juridice, proceduri fiscale astăzi nu mai sunt valabile. Am întâlnit legi care
au fost publicate în monitorul oficial şi care se aplicau retroactiv. În goana românilor după bani,
de a acumula cât mai mult, au uitat de cele mai elemetare principii ale fiscalităţii, stabilite de
vremea grecilor antici. Ideea este ca statul să colecteze prin instituţiile sale cât mai mulţi bani
pentru a-i împărţi ulterior doar unor persoane agreate de politicieni.
Nu au nici o şansă persoanele sărace să se ridice pe treptele sociale. Sistemul bazat pe
recomandări financiare, materiale, funcţionează minunat aici. De la medicii din spitalele publice
la cei mai mici funcţionari din Administraţia financiară, dacă ai nevoie de ei, trebuie să ai o
recomandare. Altfel rişti să te plimbi pe holurile instituţiilor luni întregi pentru a rezolva o
problemă minoră. A dispărut orice formă de omenie, de respect faţă de semeni. Din
 Negocierile între oamenii de afaceri au un specific românesc. Întâi se întreabă de preţ şi
valoare, se încheie contractul şi apoi se mai discută alte clauze. Nu vă aşteptaţi ca oamenii de
afaceri să ajungă la timp pentru întâlnire. Datorită vieţii trepidante, tumultoase pe care o duc nu
îşi respectă agenda de lucru. Sunt agitaţi tot timpul, nu au răbdare, dacă vrem să le atragem
atenţia întâi le spunem rata profitabilităţii şi apoi le prezentăm concis, pe scurt afacerea. Cei mai
mulţi dintre ei sunt aroganţi şi nu ezită să te trateze ca pe un inferior ce trebuie doar să-i aducă
bani.
De multe ori, fără nici un motiv aparent, contractul încetează să mai fie derulat. Nu le
pasă de clauzele contractuale, penalităţi sau de respectul partenerului de afaceri. Nu se trimite
nici măcar o notificare. Dacă au găsit un alt contract mai bun în aceeaşi perioadă, aşteptaţi-vă să
fiţi trecut în plan secund. Doar banii au valoare. Dacă ceri lămuriri, după câteva replici în care
afli cât de importantă este persoana cu care vorbeşti, se trece la înjurături şi ameninţări. Trebuie
să fii pregătit pentru acest lucru, altfel vizitaţi spitalele de psihiatrie.
Comunicarea se face în cel mai pur stil de afaceri românesc. Dacă se poate în două
cuvinte trebuie să rezumi tot ce ai de spus. Desigur între cele două cuvinte ale tale, sună de trei
ori telefonul mobil şi vorbesc la telefon. Sunt întotdeauna cu ochii pe ceas şi tot timpul au ceva
mai bun de făcut decât să-ţi acorde câteva minute pentru a cere lămuriri în legătură cu o sarcină
de servici. Se aplică proverbul „ Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi, lasă pe poimâine că poate nu
mai este nevoie să faci”. Apoi peste un timp ţi se va reproşa de ce nu ai rezolvat acea problemă.
Este un stil de comunicare care nu cred să mai existe undeva.
Un contract comercial trebuie citit cu foarte mare atenţie pentru că în majoritatea
cazurilor nu se va respecta. O să constaţi că niciodată nu ai cuprins tot în clauzele contractuale.
Înţelegerile verbale nu au nici o valoare. Întotdeauna ai nevoie de un munte de hârtii semnate
pentru a-i demonstra partenerului că nu are dreptate într-un conflict comercial. Rezumatul unei
întâlniri de afaceri nu se face niciodată. Se simt ofensaţi dacă trimiţi aşa ceva.
În acest haos general, din modul de a face afaceri în România se desprinde o singură
regulă – regula junglei- şi anume, trebuie să faci bani oricum, de oriunde.
Acest stil de a face afaceri rezultă din istorie, când, pentru a-şi apăra familiile de
invadatori, pentru a avea cu ce trăi, trebuia să aduni cât mai mult într-un timp cât mai scurt, după
care să te retragi în munţi. Acest lucru, se pare că a rămas scris în memoria ancestrală colectivă a
acetui ţinut.
În concluzie pe teritoriul românesc s-au întâlnit cele mai multe culturi, chiar dacă nu
simultan, ci doar în timp. Fie prin oameni care au studiat la Paris, Viena, Budapesta, Roma, fie
prin oameni care au plecat prin ţări îndepărtate şi au revenit apoi pe aceste meleaguri, fie prin
oamenii de afaceri care acum încearcă să se descurce cu firme imense cu zeci de ani de tradiţii în
afaceri, toţi au contribuit şi contribuie la multiculturalitatea din acest spaţiu. Suntem acuzaţi că
nu ştim să facem afaceri. Aşa este, dar să nu uităm că am fost „lăsaţi în pace”, parţial, 24 de ani
în aşa zisa economie de piaţă. Un timp foarte scurt în comparaţie cu democraţiile occidentale.
Poporul român este foarte inteligent, dacă am fi lăsaţi să ne dezvoltăm, România ar deveni un
Paradis.
Cred că am nevoie de sute de ani pentru a studia acest pământ legendar pentru a povesti
apoi despre multiculturalitate. Cu siguranţă ştiu, că nu ştiu nimic despre cultura din România.