Tratatul de la București (1918)

Tratatul de la București (1918) a fost o tratat de pace între România pe de o parte și Puteri

centrale pe de altă parte, în urma impasului atins după campania din 1917 a lăsat România izolată după
ieșirea unilaterală a Rusiei din Primul Război Mondial (vezi Armistițiul Focșaniului și Tratatul de la
Brest-Litovsk ).
În urma ultimatumului Puterilor Centrale emis în timpul întâlnire între Ferdinand I al
României și Ottokar Czernin, ministrul austro-ungar de externe, la 27 februarie 1918 la Răcăciuni gara,
regele Ferdinand a convocat o Consiliul Coroanei pe 2 martie în Iași, capitala românească în exil. După
discuții lungi și dificile, care au durat 3 zile, și în ciuda opoziției puternice a reginei Marie și
general Constantin Prezan, Consiliul Coroanei a decis să accepte ultimatumul și să-i trimită pe trimiși
la Buftea să negocieze un tratat de pace preliminar. tratat de pace preliminar a fost încheiat la 5 martie
1918, prin care România a acceptat rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei, pentru a ceda
întregul Dobruja, să demobilizeze cel puțin 8 divizii, să evacueze teritoriul austro-ungar încă aflat în
posesia sa și să permită transportul trupelor puterilor centrale prin Moldova de
Vest și Basarabia către Odesa.
Alexandru Marghiloman, atunci Prim-ministru al României, a semnat tratatul final la Palatul
Cotroceni, Bucureşti, pe 7 mai 1918 și a fost ratificat de Camera deputatilor la 28 iunie și de
către Senat la 4 iulie 1918. In orice caz, Regele Ferdinand a refuzat să o semneze sau să o promulge.
 România și Puterile Centrale au declarat sfârșitul stării de război între ele și că relațiile
diplomatice și consulare dintre aceștia vor fi reluate.
 Demobilizarea forțelor române
o
Dintre cele 15 divizii de infanterie ale României, diviziunile 11-15 aveau să fie desființate. Din
celelalte 10 divizii, cele două în Basarabia li sa permis să rămână pe picior de război, împreună
cu șasier batalioane rămase din cei desființați șasier diviziuni, precum și cele două divizii de cavalerie
române, până la operațiunile militare desfășurate de Puterile Centrale din Ucraina ar elimina pericolul la
frontiera estică a României. Celelalte opt divizii ar rămâne pe o bază de pace redusă: patru regimente de
infanterie de câte trei batalioane fiecare, două regimente de cavalerie a câte două escadrile fiecare, două
regimente de artilerie de câmp de câte șapte baterii fiecare, un batalion de pionieri și trupele și convoiurile
tehnice necesare. Forța totală a acestor opt divizii de infanterie nu putea depăși 20.000 de oameni, cea a
cavaleriei 3.200 de oameni și cea a artileriei 9.000 de oameni. Diviziunile din Basarabia trebuiau, de
asemenea, să fie reduse, în caz de demobilizare, la baza păcii pe baza celor opt divizii menționate mai sus.
o
Armamentele, mitralierele, armele de mână, caii, vagoanele și munițiile puse la dispoziție în
timpul reducerii sau desființării trupelor române urmau să fie transferate la înalta comandă a forțelor
Puterilor Centrale și să fie păzite de trupele românești de depozit. Muniția rămasă cu diviziile românești
pe picior de pace a fost limitată la 250 de cartușe pe muschetă, 2500 de cartușe pe mitralieră și 150 de
focuri pentru fiecare piesă de armament. Diviziilor mobilizate în Basarabia li s-a permis să-și păstreze
munițiile necesare pentru starea de război.
o
Trupele demobilizate urmau să rămână înăuntru Moldova până la evacuarea teritoriului român
ocupat de către Puterile Centrale, cu excepția trupelor de depozit menționate la articolul V. Trupele aflate
în serviciu activ trebuiau să obțină permisiunea înaltei comenzi a Puterilor Centrale dacă doreau să treacă
în ocupate teritoriu.
o
România și Puterile Centrale ar numi un ofițer din Statul Major General respectiv ca ofițer de
legătură cu cealaltă parte.[11][1]
 Forțelor fluviale și maritime românești li s-a permis să rămână intacte până la clarificarea
condițiilor din Basarabia, ulterior urmând să fie reduse la un statut de pace, cu excepția forțelor fluviale și
navale necesare pentru protejarea navigației comerciale și restabilirea navigației. benzi. [12] Personalul
militar și naval care în timp de pace era angajat în porturi și în navigație urma să fie demobilizat mai întâi,
astfel încât să își poată relua activitatea anterioară.
 Cesiunea teritoriului României
 o
România s-a întors Dobrogea de Sud ( Cadrilater ) și a cedat partea de sud a Dobrogea de Nord 
la Bulgaria. Restul provinciei (începând cu sudul Cernavodă -Constanța cale ferată până la Dunăre
și Sucursala Sfântu Gheorghe, părăsind astfel Delta Dunării României) a fost cedat de România Puterilor
Centrale și astfel a rămas sub controlul comun al Puterilor Centrale. Puterile centrale au garantat drumul
comercial către Marea Neagră pentru România prin Cernavodă și Constanța.
o
România a dat Austria-Ungaria controlul trecerilor Munţii Carpaţi .
o
Proprietățile de stat pe teritoriile cedate de România au trecut fără despăgubiri statelor
dobânditoare. Statele dobânditoare urmau să intre cu România în acorduri privind drepturile de opțiune și
emigrare pentru locuitorii români din teritoriile cedate, repartizarea proprietăților districtelor comunale
rupte de noile frontiere, atribuirea arhivelor, a procedurilor judiciare, administrative și înregistrări civile
personale, gestionarea noilor frontiere, efectul noilor frontiere asupra eparhiei și tratatelor politice.
 Toate părțile renunță la despăgubirile de război, cu excepția acordurilor speciale privind
reglementarea daunelor de război.
 România a închiriat-o puțuri de petrol în Germania de 90 de ani.
 Puterile centrale au recunoscut Unirea Basarabiei cu România
 Ocuparea germană și austriacă a României urma să continue până la o dată „care urmează să fie
stabilită mai târziu”.
 Toate costurile ocupației urmau să fie plătite de România.
 Toată agricultura „excedentară” a României urma să fie predată Austro-Ungariei și Germaniei,
cu o comisie austro-germană care decide care este producția „excedentară” a României și ce preț trebuie
plătit pentru producția „excedentară”.
 Toate căile ferate, telefoanele, telegramele și sistemele poștale din România urmau să rămână
sub controlul Germaniei și Austro-Ungariei.
 Funcționarii publici germani cu puterea de a veta deciziile miniștrilor de cabinet români și de a
concedia funcționarii publici români au fost numiți pentru a supraveghea fiecare minister român, de fapt,
eliminând România de independența sa.
Urmări
Tratatul a pus România într-o situație unică în comparație cu alte țări ocupate de germani. A
respectat-o complet pe cea a României de drept independență, iar România a ajuns cu mai multe teritorii
după unirea cu Basarabia, prin cerința ca funcționarii publici germani cu puterea de veto să fie staționați
la București împreună cu ocupația germană să continue până la o dată „mai târziu stabilită”, transformată
efectiv România într-o de facto Protectorat german.
Germania a reușit să repare câmpurile petroliere din jurul Ploieștiului iar până la sfârșitul
războiului pompase un milion de tone de petrol. De asemenea, au rechiziționat două milioane de tone de
cereale de la fermierii români. Aceste materiale au fost vitale pentru a menține Germania în război până la
sfârșitul anului 1918.
Deși Bulgaria a primit o parte din Dobrogea de Nord, faptul că nu putea anexa întreaga provincie
a avut un efect puternic asupra opiniei publice bulgare. Prim-ministru bulgar Vasil Radoslavov a fost
forțat să demisioneze la 20 iulie 1918 după eșecul dobândirii întregii Dobroge. Cu toate acestea, Bulgaria
a continuat să facă lobby pentru Germania și Austria-Ungaria pentru anexarea întregii provincii, inclusiv
a condominiului instituit prin Tratatul de la București. Reprezentanți ai Dobrujanii bulgari a ținut o a doua
adunare generală în Babadag la 23 septembrie, adoptând o rezoluție finală prin care se solicită
încorporarea Dobrogei în Bulgaria. După negocieri, a protocol în ceea ce privește transferul zonei
administrate în comun în Dobrogea de Nord către Bulgaria a fost semnat la Berlin la 24 septembrie 1918,
de Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria. În schimb, Bulgaria a fost de acord să cedeze
malul stâng al Maritsa râu spre Turcia. Protocolul a fost considerat o încercare disperată de către Puterile
Centrale de a menține Bulgaria de partea lor in timpul Ofensiva Vardar pe Front macedonean. În cele din
urmă, acordul a fost de scurtă durată: cinci zile mai târziu, la 29 septembrie, Bulgaria a capitulat în fața
forțelor aliate în avans.
 Tratatul a fost denunțat în octombrie 1918 de guvernul Marghiloman. România a reintrat în
război la 10 noiembrie 1918, cu o zi înainte de a se încheia în Europa de Vest, iar Tratatul de la București
din 1918 a fost anulat de Armistițiul din 11 noiembrie 1918.[23] În 1919, Germania a fost forțată
în Tratatul De La Versailles să renunțe la toate beneficiile oferite de Tratatul de la București din 1918.
[24]
 Transferurile teritoriale către Austria-Ungaria și Bulgaria au fost anulate de către Tratatul de la Saint-
Germain-en-Laye (1919), si Tratatul de la Neuilly-sur-Seine (1919), respectiv; si Tratatul de la
Trianon (1920) s-au stabilit Granița României cu Ungaria.