CAPITOLUL IV: „RELAŢIILE INTERNAŢIONALE”

LECŢIA 1: „ROMÂNIA ŞI CONCERTUL EUROPEAN: DE LA CRIZA ORIENTALĂ LA

MARILE ALIANŢE ALE SECOLULUI AL XX – LEA”
- „concert european” – sistemul politic internaţional instituit după războaiele napoleoniene (1815 –
Congresul de pace de la Viena) de către marile puteri, preocupate de menţinerea „echilibrului de
putere” – un principiu de rezolvare a conflictelor internaţionale, care presupune ca schimbările
teritoriale între state să se facă astfel încât să nu se producă o slăbire sau o creştere prea mare a
puterii unui stat
CRIZA ORIENTALĂ ŞI SPAŢIUL ROMÂNESC
- implicarea spaţiului românesc în relaţiile internaţionale ale secolelor XVIII – XX cunoaşte o evoluţie
cuprinsă în mai multe etape:
 până la obţinerea independenţei, în anul 1878, spaţiul românesc este un obiect de dispută între
marile puteri, fiind considerat teatru de război sau decizându-i-se soarta prin tratate
internaţionale;
 după obţinerea independenţei României, statul român se va implica activ, pe plan internaţional,
prin încheierea de alianţe politico-militare, participarea la conflicte militare, dar şi în cadrul unor
conferinţe internaţionale;
- pe fondul crizei orientale, Imperiul Otoman pierde teritorii şi influenţă în faţa Imperiilor Rus şi
Habsburgic, ceea ce a atras modificări de statut politico-juridic internațional (= ansamblu al normelor
de drept juridic care reglementează drepturile și obligațiile unui stat, raportat la alte state ) şi
modificări teritoriale în spaţiul românesc:
 impunerea regimului dominaţiei habsburgice în Transilvania între 1699 – 1918, Bucovina între
1775 – 1918, Banat între 1718 – 1918;
 impunerea regimului dominaţiei ruse în Basarabia între 1812 – 1918;
 regimul dominaţiei otomane în Principate, menţinut până în anul 1878 – Imperiul Otoman va
impune regimul politic fanariot, Ţările Române pierd orice iniţiativă în politica externă, pierd
dreptul de a încheia tratate, fiind obligate să aplice tratatele încheiate de Poartă cu alte puteri
străine (mai ales, tratate comerciale);
- criza orientală, declanşată la sfârşitul secolului al XVII – lea, a afectat Principatele Române prin
consecinţele negative ale războaielor ruso – austro – turce, inclusiv prin pierderile teritoriale din secolele
XVIII – XIX;
- după revenirea la domniile pământene în Principate, din anul 1822, Rusia s-a implicat din nou în
problemele acestora; la rândul său, Imperiul Habsburgic încerca să influenţeze politica Porţii otomane în
Principate (cauza – se opune întăririi poziţiilor Rusiei în sud-estul Europei);
 Convenţia de la Akkerman (Cetatea Albă) – 1826, Rusia a impus Imperiului Otoman
încheierea acestei convenţiei pentru a îngrădi posibilitatea sultanului de a se amesteca în
problemele Principatelor (completa Tratatul de la Bucureşti din anul 1812, fiind un act
adiţional); prevederi: *marchează începutul efectiv al protectoratului rusesc asupra Principatelor
– se accentuează amestecul Rusiei în treburile interne; *domnul să fie ales pe o durată de 7 ani,
de către Divanul Obştesc; *obligaţii materiale limitate

1
- otomanii nu vor respecta Convenţia de la Akkerman şi Rusia declanşează un nou război împotriva
turcilor; războiul ruso-turc din anii 1828 – 1829 se încheie cu victoria ruşilor, iar Moldova şi Ţara
Românească se vor afla sub ocupaţia trupelor ţariste până în anul 1834, timp în care, în Principate, au
fost impuse Regulamentele Organice (acte cu valoare constituţională); la sfârşitul războiului,
Principatele Române întră în mod oficial sub protectorat rusesc, dar se menţin şi sub suzeranitate
otomană;
 Tratatul de la Adrianopol – 1829, documentul oficial ce punea capăt războiului ruso – turc şi
care conţinea un act adiţional cu privire la Principatele Moldova şi Valahia; prevederi:
*garantarea autonomiei interne a Principatelor; *eliminarea monopolului comercial otoman;
*libertatea comerţului pe Dunăre; *domnul să fie ales pe viaţă; *retrocedarea raialelor (Giurgiu,
Turnu şi Brăila) Ţării Româneşti; raia – cetate turcească
- generaţia care a pregătit revoluţia de la 1848 a urmărit înlăturarea regimului impus de către marile
puteri în Principate, realizarea unirii şi obţinerea independenţei; mişcarea unionistă manifestată în
capitalele europene de revoluţionarii de la 1848 (popularizau dorinţele românilor, atrăgeau atenţia
opiniei publice europene şi a cabinetelor europene spre Principatele Române etc.) a făcut cunoscută
problema românească, a unirii, în Franţa, Marea Britanie şi statele italiene;
- înfrângerea revoluţiei paşoptiste (dar şi a celei europene) a fost cauzată de intervenţia militară a
puterilor conservatoare: Imperiul Otoman, Imperiul Ţarist, Imperiul Habsburgic; în acest context,
Imperiul Otoman (ca putere suzerană) şi Imperiul Ţarist (ca putere „protectoare”) vor încheia:
 Convenţia de la Balta – Liman – 1849, conform căreia vor fi organizate Principatele Române;
prevederi: *domnii din Principate urmau să fie numiţi direct de către sultan, pe 7 ani, fiind
consideraţi „înalţi funcţionari ai Imperiului Otoman” şi trebuiau să primească şi avizul Rusiei;
*în Principate se menţineau trupele de ocupaţie ruso – otomane (cca. 25 000 – 30 000 de soldaţi
în fiecare Principat); *se instituia câte un comisar din partea celor două mari puteri, la Iaşi şi la
Bucureşti, pentru „a supraveghea bunul mers al treburilor” – se restrângea, astfel, autonomia
internă a Principatelor Române
- contextul extern favorabil problemei româneşti l-a reprezentat Congresul de pace de la Paris din anul
1856, desfăşurat în urma războiului Crimeii (1853 – 1856) – un nou moment al „crizei orientale”; la
Paris, problema românească a unirii devine problemă europeană, fiind luată în dezbatere de cele şapte
mari puteri – Marea Britanie/Anglia, Franţa, Austria/Imperiul Habsburgic, Rusia/Imperiul Țarist, Prusia,
Sardinia/Piemont şi Imperiul Otomman; la finalul lucrărilor acestui Congres se încheia un tratat de
pace, însoţit de un act adiţional special pentru Principatele Române:
 Tratatul de pace de la Paris – 1856, în privinţa Principatelor Române, prevederi: *înlăturarea
protectoratului rusesc; *menţinerea suzeranităţii otomane, dar Principatele Române intrau sub
garanţia colectivă a celor şapte mari puteri; *retrocedarea către Moldova a celor trei judeţe din
sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad şi Ismail; *libertataea navigației pe Dunăre și neutralitatea
Mării Negre; *se înființa o Comisie europeană a Dunării (sediul, la Galați); *convocarea
Adunărilor ad-hoc care să discute în privinţa unirii
- o nouă etapă a „crizei orientale” o reprezintă războiul ruso – turc din anii 1877 – 1878, ce va crea
contextul favorabil obţinerii independenţei României; va fi obţinută în contextul redeschiderii

2
„chestiunii orientale” – răscoală antiotomană în Bosnia şi Herţegovina (1875) și în Bulgaria (1876),
declarație de război a Serbiei şi Muntenegrului împotriva Imperiului Otoman (1876);
- Rusia dorea să se implice în favoarea popoarelor balcanice, cu scopul ascuns de a obţine ieşire la
Marea Mediterană, prin ocuparea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, în urma înfrângerii Imperiului
Otoman; pentru a putea ajunge pe teritoriul Imperiului Otoman, Rusia era nevoită să traverseze teritoriul
României – drept urmare, între Rusia şi România se încheie:
 Convenţia româno-rusă (privind trecerea armatei țariste prin România) – 4 aprilie 1877, la
Bucureşti (convenţie încheiată în timpul guvernului liberal, condus de Ion C. Brătianu;
semnatarii au fost – Mihail Kogălniceanu, ministru de externe al României și baronul Dimitri
Stuart, consulul general al Rusiei la București); prevederi: *Rusia se obliga să respecte şi să
menţină integritatea teritorială a României; *Rusia se obliga să suporte cheltuielile ce rezultau
din aprovizionarea trupelor ţariste; *traseul trupelor ruse era stabilit în detaliu, evitându-se
trecerea prin Bucureşti
- la 12 aprilie 1877, Rusia declara război Imperiului Otoman; acesta răspunde bombardând localitățile
românești de la Dunăre – Brăila, Calafat, Bechet, Oltenița și Călărași; bateriile de artilerie române de la
Calafat au răspuns provocării otomane, bombardând Vidinul – se instaura starea de război dintre
România şi Imperiul Otoman – aprilie 1877/ianuarie 1878, România va participa la războiul pentru
obținerea independenței
- la 9 mai 1877, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, proclama (în cadrul Parlamentului)
independenţa României faţă de puterea suzerană, Imperiul Otoman – „Suntem independenţi! Suntem o
naţiune de sine stătătoare!”; la 10 mai 1877, principele Carol I semna Declarația de independență a
României;
- cooperarea militară românească nu fusese acceptată de către guvernul imperial țarist, cu toate acestea,
armata română a participat la operațiunile militare încă de la declararea stării de război;
- ca urmare a solicitărilor venite din partea Rusiei (o telegramă trimisă domnitorului Carol I de către
marele duce Nicolae, comandantule armatei ruse la sudul Dunării), armata română, condusă de
principele Carol I, a intervenit pe frontul de la sudul fluviului;
- principalele lupte s-au dus la Griviţa I şi Grivița II (aici au murit eroic maiorul George Șonțu și
căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu), Rahova (s-a considerat că izbânda de aici aparține în totalitate
armatelor române), Plevna – contribuind la capitularea Imperiului Otoman (comandantul de la Plevna,
Osman-paşa se va preda colonelului român, Mihail Cerchez; deosebit de interesant şi revelator este
momentul în care s-a predat Osman paşa în urma căderii Plevnei;momentul a fost, se pare, unul epic;
când a intrat colonelul Mihail Cerchez pe o uliţă din Plevna unde lui Osman paşa i se pansau rănile,
acesta şi-a adus aminte că avea grad de general, şi-a scos sabia şi i-a înmânat-o lui Cerchez spunându-
i:„Am onoarea de a capitula în faţa tinerei şi bravei armate române”; la care colonelul Cerchez,
colonel regal, l-a salutat respectuos pe Osman şi i-a restituit sabia, în virtutea faptului că fostul
adversar avea titlu de generalissim), Vidin (nu fusese niciodată cucerită de o oaste străină, de aceea era
numită de turci ”cetatea-fecioară”), Smârdan (în timpul asediului asupra Vidinului; amintirea
evenimentului a fost păstrată prin monumente comemorative și lucrări de artă; dintre acestea, se distinge
tabloul lui Nicolae Grigorescu – reporter de război, intitulat ”Atacul de la Smârdan”, care a intrat ca

3
model-reper iconografic cu valoare de simbol în conștiința populară și a devenit imaginea emblematică a
întregului efort militar de obținere a independenței naționale);
- în anul 1878 s-au încheiat tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin, în urma cărora va fi
recunoscută internaţional, independenţa României; în urma semnării Tratatului de pace de la San
Stefano – februarie 1878, marile puteri europene s-au declarat nemulţumite de prevederile acestuia, prin
care Rusia îşi mărea considerabil teritoriul, şi au fost reluate negocierile prin desfășurarea:
 Congresului de pace de la Berlin – iunie / iulie 1878, care la finalul lucrărilor redactează
Tratatul de pace de la Berlin – prevederi: *se recunoaşte independenţa României cu două
condiţii – a.modificarea art.7 din Constituţia de la 1866, ce făcea referire la dobândirea cetăţeniei
române de către străini; b. acceptarea schimbului teritorial propus de Rusia la San Stefano –
Dobrogea, delta Dunării şi Insula Şerpilor (primite de ruşi de la otomani, ca plată a
despăgubirilor de război) să intre în posesia României, în schimb, judeţele din sudul Basarabiei –
Cahul, Bolgrad şi Ismail să revină Rusiei; *neutralitatea noului stat independent; *România
devenea membră a Comisiei europene a Dunării; *trupele țariste trebuiau să părăsească teritoriul
României în termen de 12 luni de la data semnării tratatului
- independenţa României a fost recunoscută internaţional, pe rând, de toate cele şapte mari puteri
europene – în 1878, de către Rusia, Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Otoman; în 1879, de către Italia;
în 1880 – de către Anglia, Franţa şi Germania
Consecinţe – obţinerea independenţei, proclamarea regatului, dezvoltarea economică, stabilirea de
relații diplomatice cu alte state – având statut de stat suveran (relații de pe poziții de egalitate),
influenţează lupta de emancipare a românilor din provinciile aflate sub stăpânire străină
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ALE ROMÂNIEI PÂNĂ LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
- după obţinerea independenţei, România a putut stabili relaţii diplomatice cu alte state, bazate pe
suveranitatea şi egalitate; la sfârşitul secolului al XIX – lea – începutul secolului al XX – lea, România
trebuia să ţină cont de raporturile dintre marile puteri; teama de Rusia, care ocupase sudul Basarabiei în
anul 1878 şi încălcase integritatea teritorială a României, a determinat apropierea de Germania şi
Austro-Ungaria; aceste două state (alături de Italia) încheiaseră un tratat în anul 1879, sub denumirea de
Tripla Alianţă sau Puterile Centrale – România va adera la această alianţă în octombrie 1883;
prevederi:
 alianţa avea caracter defensiv, iar prevederile sale erau secrete, au fost cunoscute doar de
suveranii statelor semnatare şi de prim-miniştrii acestora;
 părţile semnatare îşi promiteau ajutor militar reciproc în cazul unei agresiuni îndreptată
împotriva vreunuia dintre ele;
 în cazul unei agresiuni asupra unei dintre celelalte, urmau să se stabilească măsurile militare
necesare;
 părţile contractante se angajau să nu încheie pace separată, să păstreze secretul asupra tratatului
- în contextul internaţional de atunci, a avut efecte benefice – scoate România din izolarea diplomatică
în care se găsea, consolidează poziţia ei de factor de stabilitate în sud-estul Europei, asigură României
unele avantaje pe piaţa Europei Centrale;
- totodată, alianţa cu Puterile Centrale a stânjenit ajutorul acordat luptei românilor ardeleni; în
perspectivă, aceasta a mers contra intereselor naţionale, astfel că prevederile tratatului nu s-au putut
4
aplica nici în anul 1914 – anul izbucnirii Primului Război Mondial, nici în anul 1916 – anul în care
România decide să se implice în război;
- reorientarea politicii externe româneşti s-a petrecut cu ocazia „războaielor balcanice” din anii 1912 și
1913 ce au oferit României ocazia de a se afirma ca principala putere între statele din Peninsula
Balcanică; în timpul Primului Război Balcanic – 1912, purtat de Serbia, Muntenegru, Bulgaria şi Grecia
împotriva Imperiului Otoman, România şi-a proclamat neutralitatea;
- întărirea poziţiilor Bulgariei la Dunăre a devenit periculoasă pentru securitatea României; guvernul de
la Bucureşti, prezidat de Titu Maiorescu, a decis intervenţia militară împotriva Bulgariei;
- Al Doilea Război Balcanic – 1913 (se consideră că este vorba despre o nouă etapă a ”crizei
orientale”), a opus Bulgariei foştii săi aliaţi (Serbia, Muntenegru, Grecia), dar şi Turcia, alături de
România; Tratatul de pace s-a semnat la Bucureşti – 1913, şi a oferit României Cadrilaterul – sudul
Dobrogei (judeţele Caliacra şi Durostor); găzduirea acestui Congres de pace, la care pentru prima dată
tările din sud-estul Europei îşi rezolvau problemele în absenţa marilor puteri, constituia un indiciu
privind creşterea prestigiului internaţional al României (i-a revenit rolul de adevărat arbitru în Balcani)
PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (pentru România s-a numit
războiul de întregire națională)– cele două alianţe politico-militare, Antanta (Rusia, Anglia, Franţa) şi
Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria), intră în conflict în iulie 1914 – declanşându-se Primul
Război Mondial; obiectivul major al politicii externe a statului român, după obţinerea independenţei, a
fost crearea statului naţional unitar român, prin unirea tuturor provinciilor româneşti aflate sub
stăpânire străină cu România;
- în condiţiile izbucnirii Războiului Mondial, atât Antanta cât şi Puterile Centrale încercau să-şi asigure
concursul României; deşi marile puteri aveau rolul hotărâtor în viaţa internaţională, ele au acordat
atenţie României, care prezenta interes din punct de vedere economic, militar şi strategic;
- la izbucnirea războiului, regele Carol I convoacă, la Sinaia, în 3 august 1914, Consiliul de Coroană
pentru consultarea tuturor factorilor politici, în vederea luării unei decizii; decizia luată pentru România
şi comunicată statelor europene a fost aceea a neutralităţii cu expectativă armată;
- în cei doi ani de neutralitate a României, cele două alianţe au făcut demersuri pentru atragerea
României de partea lor; România va iniţia tratative de angajare în război alături de Antanta, obiectivul
major fiind realizarea „marii uniri”; prim-ministru Ion I.C. Brătianu/Ionel Brătianu va negocia, în
secret, cu Antanta, participarea României la Primul Război Mondial alături de aceasta, obţinând, în anul
1916, recunoaşterea drepturilor României asupra Transilvaniei, Bucovinei şi Banatului (din cadrul
monarhiei austro-ungare); astfel, la 4 august 1916, România semnează două documente: Tratatul de
alianţă/Convenția politică şi Convenţia militară, ce reprezentau intrarea noastră în război alături de
Antanta;
 Tratatul de alianţă – prevederi: *România se obliga să declare război Austro-Ungariei în
maximum 10 zile de la semnarea tratatului; *România urma să beneficieze de aceleaşi drepturi
ca şi aliaţii săi, la Conferinţa de pace de după război; *se recunoaşte dreptul istoric al României
asupra teritoriilor româneşti din Imperiul Austro-Ungar – Transilvania, Bucovina şi Banat; *nici
o putere semnatară nu va încheia pace separată cu Puterile Centrale
 Convenţia militară – prevederi: *Rusia se obliga să atace pe frontul austriac şi să trimită trupe
în Dobrogea pentru a sprijini armatele române; *armata anglo-franceză se obliga să inițieze o
5
 ofensivă la Salonic/Grecia pentru a reține forțele bulgare în sud; *aliaţii se obligau să furnizeze
României, muniţie, armament şi echipament militar
Campania din anul 1916 –
 la 14 august 1916, armata română începe ofensiva în Austro-Ungaria prin trecerea Carpaţilor şi
înaintarea în Transilvania; pe frontul de sud, bulgarii declară război României şi trupele
germano-bulgare, conduse de feldmareşalul August von Mackensen, forţează Dunărea şi ocupă
Turtucaia, intrând în România – bătălia de la Turtucaia a reprezentat un dezastru pentru armata
română – 34 000 de victime (morți, răniți, dispăruți);
 septembrie – octombrie 1916, armatele austro-germane duc o contraofensivă în Transilvania,
împingând armata română înapoi peste Carpaţi – principalele bătălii s-au dus la Sibiu, Brașov,
Predeal, Bran-Câmpulung și Podul Jiului; noiembrie 1916 – acțiunea ofensivă a armatei
române de la Argeș-Neajlov (cunoscută ca ”bătălia de la București”) a reușit o ușoară
pătrundere în linia inamicului; însă, la 6 decembrie 1916, trupele conduse de August von
Mackensen intră şi ocupă Bucureştiul; casa regală, guvernul, autorităţile, armata şi o parte a
populaţiei civile se retrag în Moldova (Iaşi devine capitala României – restrânsă la centrul şi
sudul Moldovei, cu frontul stabilizat pe linia Nămoloasa-Focşani-Galaţi)
Campania din anul 1917 –
 în anul 1917, un rol important în reorganizarea armatei române l-a avut misiunea militară
franceză condusă de generalul Henri Berthlot – formată din 1564 de persoane: ofițeri, medici și
soldați; pentru creşterea moralului trupelor, regele Ferdinand promite punerea în aplicare a două
mari reforme – electorală şi agrară (Proclamația regelui, din martie 1917 – sat Răcăciuni/județul
Bacău, într-o vizită pe front);
 în iulie – august 1917, armata română reuşeşte victoriile de la Mărăşti (succes al Amatei a II –
a, condusă de generalul Alexandru Averescu), Mărăşeşti şi Oituz („triunghiul morţii”), oprind
înaintarea ofensivă a Puterilor Centrale spre Moldova
Anul 1918 – sfârșitul războiului
 revoluţia bolşevică din Rusia lasă armata română singură pe frontul de răsărit, ruşii ies din
război, încheind pace separată cu Puterile Centrale (pacea de la Brest-Litovsk din martie 1918);
 lipsită de orice sprijin, România este şi ea nevoită să încheie pace separată cu Puterile Centrale –
24 aprilie 1918, Pacea de la Buftea-Bucureşti; prevederi: *demobilizarea armatei române;
*Dobrogea este ocupată de Puterile Centrale (fiind anexată Bulgariei); *Austro-Ungaria îşi
extinde stăpânirea de-a lungul crestelor Carpaţilor (a preluat o suprafață de 5600 km² din Munții
Carpați, cu Vârfurile Negoiu, Caraiman, Ceahlău); *surplusurile de petrol şi cereale ale
României intră în posesia Germaniei; *Germania instituie monopol comercial asupra întregii
economii româneşti; *căile ferate, ca și cursul fluviului Dunărea, intrau sub administrație
germană;
 pe fondul victoriilor obţinute de Antanta, la 10 noiembrie 1918 (a doua zi, pe 11 noiembrie
1918, Germania semna actul de armistițiu), România reintră în război, sfârşitul conflictului
găsind ţara noastră în tabăra învingătorilor

6
ROMÂNIA ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL
XX – LEA
- obiectivul participării României la Primul Război Mondial a fost atins, astfel că provinciile româneşti
aflate sub stăpânire străină s-au unit cu Vechiul Regat, formând România Mare;
- sfârşitul Primului Război Mondial a însemnat deschiderea lucrărilor din cadrul Conferinţei de Pace de
la Paris, din anii 1919 – 1920, unde au fost semnate tratatele de pace cu fiecare stat învins în parte:
 cu Austria la Saint-Germain, în 1919, Austria recunoaşte unirea Bucovinei cu România;
 cu Ungaria, la Trianon, în 1920, Ungaria recunoaşte unirea Transilvaniei cu România;
 cu Bulgaria, la Neuilly-sur-Seine, în 1920, Bulgaria recunoaşte Cadrilaterul ca aparţinând
României;
 Tratatul general de la Paris/Versailles, semnat de marile puteri (Marea Britanie, Italia, Franța,
Japonia – SUA se retrăseseră de la lucrările Conferinței) în cadrul Conferinței de Pace de la
Paris din anul 1920 va aduce recunoașterea internațională a unirii Basarabiei cu România (Rusia
nu a recunoscut unirea, de aceea a fost nevoie de o recunoaştere internaţională)
 tot în cadrul Conferinţei de pace de la Paris, lua naştere Societatea Naţiunilor – o organizaţie
internaţională care avea drept obiectiv menţinerea păcii în lume (din păcate, nu va avea
mijloacele necesare pentru a o impune); România a fost membru fondator al acestei organizații,
Nicolae Titulescu – ministru de externe al României, fiind ales de două ori (1930 şi 1931) ca
preşedinte al Adunării Generale a Societății/Ligii Națiunilor;
- principalele obiective ale politicii externe româneşti în perioada interbelică, vor fi: menţinerea
suveranităţii naţionale, menţinerea unităţii şi integrităţii teritoriale, orientarea tradiţională spre Franţa
şi Anglia, realizarea de alianţe vizând menţinerea păcii şi combaterea revizionismului (statele
nemulţumite de prevederile tratatelor de la Paris vor încerca să modifice, să revizuiască aceste tratate –
printre ele, vecinii României: URSS, Ungaria, Bulgaria);
- diplomaţia românească a urmărit să realizeze un bloc antirevizionist format din statele mici situate
între Marea Baltică şi Marea Egee – Polonia, Cehoslovacia, Yugoslavia, Grecia, Turcia;
 în anul 1921, la iniţiativa diplomatului Take Ionescu, este creată MICA ÎNŢELEGERE – o
alianţă regională politico-militară care avea drept scop acordarea ajutorului militar reciproc în
cazul unui atac din partea Ungariei, formată din România, Cehoslovacia şi Yugoslavia;
 în anul 1934, la iniţiativa ministrului de externe român, Nicolae Titulescu, este creată
ÎNŢELEGEREA BALCANICĂ (cunoscută și sub titulatura de ”Antanta Balcanică”) – o
alianţă regională politico-militară care avea drept scop acordarea ajutorului militar reciproc în
cazul unui atac din partea Bulgariei sau a Italiei, formată din România, Turcia, Grecia şi
Yugoslavia;
 guvernul român a aderat la o serie de înţelegeri internaţionale, precum Pactul Briand-Kellogg
(propus de ministrul de externe francez, Aristide Briand, respectiv, secretarul de stat al SUA,
Frank Kellogg), din anul 1928 – care interzicea războiul ca măsură de rezolvare a conflictelor
dintre state; un tratat internațional "care milita pentru renunțarea la război ca instrument al
politicii naționale", cunoscut și ca ”Pactul de la Paris” pe care l-au semnat 15 state, ulterior
aderând alte 47 de state, printer care și România

7
- după anul 1930, în Europa se constată o degradare a relaţiilor internaţionale prin politici agresive, de
încalcare a tratatelor de pace, în contextul instaurării regimurilor politice totalitare; în preajma şi la
începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, România era din ce mai izolată în plan internaţional;
 la 23 august 1939, se încheia Pactul Ribbentrop-Molotov, între Germania şi URSS (semnat de
Joachim von Ribbentrop, ministru de externe al Germaniei naziste și Veaceaslav Molotov,
ministru de externe al Rusiei sovietice), ce viza în mod direct integritatea teritorială a României –
acesta cuprindea o anexă secretă în care, URSS îşi manifesta interesul de a anexa Basarabia; la 1
septembrie 1939, Germania ataca Polonia – începea Al Doilea Război Mondial;
PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL – cele două alianţe politico-
militare care se vor confrunta în acest război, vor fi: Axa Berlin-Roma-Tokio (Germania, Italia,
Japonia) şi Naţiunile Unite/Aliații (Marea Britanie, SUA, URSS);
- în condiţiile izbucnirii războiului, regele Carol al II – lea proclamă, la 6 septembrie 1939,
neutralitatea României (conform deciziei din cadrul Consiliului de Coroană din 6 septembrie 1939);
statele revizioniste, URSS, Ungaria şi Bulgaria solicită, însă, cedări teritoriale din partea României:
 în urma a două note ultimative, adresate pe 26 şi 28 iunie 1940, România s-a văzut nevoită să
cedeze către URSS: Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei – 50 762 km² și 3 776 309
locuitori; în urma acestui rapt teritorial, România şi-a reorientat politica externă spre Germania,
dar garantarea frontierelor noastre a fost condiţionată de reglementarea litigiilor cu Ungaria şi
Bulgaria;
 la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, România a fost nevoită să cedeze Ungariei nord-
vestul Transilvaniei – 43 492 km² și 2 609 000 locuitori – eveniment intermediat de „arbitrajul”
Germaniei şi Italiei;
 prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, România ceda către Bulgaria, Cadrilaterul
(sudul Dobrogei) – 7 142 km² și 412 105  locuitori
 Consecințe – pierderi teritoriale = 101 396 km² și pierderi demografice = 6 797 414 locuitori –
aproximativ o treime din suprafața țării și 33% din populație
- de acum, graniţele României erau garantate de către Germania, iar România adera la Pactul
Tripartit/Axa Berlin – Roma – Tokio – la 20 noiembrie 1940, pentru a putea participa la războiul
antisovietic, urmărind eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei;
- din 22 iunie 1941, România intră în război alături de Axa Berlin-Roma-Tokio – armata română a
eliberat provinciile ocupate de sovietici, dar continuarea războiului dincolo de Nistru (armata română a
purtat lupte în sudul Rusiei – Odessa, în Crimeea, în Caucaz, la Cotul Donului şi la Stalingrad) nu a fost
susţinută de cea mai mare parte a societăţii româneşti; la Stalingrad, armata română a înregistrat
aproximativ 160 000 de victime, 2/3 din efective – cel mai mare dezastru din istoria militară a
românilor;
- în condiţiile contraofensivei sovietice din anii 1943 – 1944, atât prim-ministrul Ion Antonescu, cât şi
regele Mihai şi opoziţia au iniţiat acţiuni diplomatice pentru ieşirea României din războiul împotriva
Naţiunilor Unite (la Ankara, Cairo şi Stockholm); România a întors armele împotriva Germaniei naziste
la 23 august 1944 şi a semnat Armistiţiul cu URSS la 12 septembrie 1944 – prevederi: *alăturarea

8
României la Naţiunile Unite/Aliații; *plata unor mari sume către URSS, drept despăgubiri de război;
*anularea Dictatului de la Viena; *libertatea de mişcare a trupelor aliate pe teritoriul României;
- august 1944 – mai 1945, armata română participă, alături de Aliați, la confruntările militare de pe
frontul de vest – eliberarea teritoriului românesc de armata germană (25 octombrie 1944 – Ziua Armatei
Române, când a fost eliberat ultima localitate, Carei din județul Satu Mare), eliberarea Ungariei
(operațiuniile militare ”Debrețin” și ”Budapesta”), eliberarea Slovaciei, Moraviei și a Cehiei (luptele din
Munții Tatra), eliberarea Austriei;
- deși România a participat la înfrângerea Germaniei naziste și a fost a patra țară în ierarhia statelor din
punctul de vedere al efortului de război (pierderi, aproximativ 800 000 de victime, militari și civili), nu i
s-a recunoscut statutul de stat învingător;
- astfel, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1946), ale cărei lucrări s-au încheiat cu semnarea
Tratatului de Pace de la Paris (1947), România a fost tratată ca stat învins; conform Tratatului,
România urma să plătească Uniunii Sovietice despăgubiri de război (300 000 000 $); singura prevedere
favorabilă a fost anularea Dictatului de la Viena (1940) și, astfel, redobândirea nord-vestului
Transilvaniei