Capitolul XIII.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În mai 1990 , Adunarea Constituantă aleasă a trebuit să opteze între controlul

jurisdicţional al constituţionalităţii legilor şi controlul politic al acestora , fiecare dintre
ele având avantajele şi dezavantajele sale. Legiuitorul constituant a optat pentru un
tip de control al constituţionalităţii legilor exercitat de o autoritate publică politico -
jurisdicţională , special instituită pentru acest scop.
Această autoritate publică este Curtea Constituţională , ca şi alte autorităţi ,
cum ar fi Curtea de Conturi, Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, are un statut
constituţional , întrucât principiile sale de organizare sunt stabilite de Constituţie.
Curtea constituţională are, pa lângă prerogativele de control constituţional şi
alte atribuţii care vizează asigurarea supremaţiei normelor constituţionale în domenii
de interes social şi politic deosebit, cum ar fi procedura de alegere a Preşedintelui
României, exercitarea de către cetăţeni a dreptului de iniţiativă legislativă, revizuirea
Constituţiei, contestarea constituţionalităţii unui partid politic.
Atribuirea acestor prerogative Curţii Constituţionale se explică prin caracterul
ai independent faţă de toate celălalte autorităţi publice şi prin poziţia Curţii de garant
suprem al Constituţiei.
Scopul Curţii Constituante este garantarea supremaţiei Constituţiei. Acest scop
pe care Curtea îl înfăptuieşte în condiţii de exclusivitate nu se intersectează cu
atribuţia Preşedintelui României, prevăzută la articolul 80 ( aliniatul 2) din
Constituţie, potrivit căreia şeful statului veghează la respectarea Legii fundamentale.
Curtea Constituţională este garantul Constituţiei – articolul 142 ( aliniatul 1)
din Constituţie. Curtea Constituţională se compune din nouă judecători numiţi pentru
un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de
Preşedintele României.
Judecătorii Curţii Constituţionale aleg. Prin vot secret, preşedintele acesteia
pentru o perioadă de trei ani. Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din
judecătorii ei, din trei în trei ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară ,
înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică
sau în învăţământul juridic superior.
Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu orice
funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor din învăţământul superior.
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului
lor şi inamovibili pe durata acestuia.
Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea în plen. În cadrul plenului ,
deciziile sunt luate în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul judecătorilor Curţii. Plenul
Curţii îndeplineşte atribuţiile conferite acesteia , care pot fi realizate numai prin
cerere adoptată cu votul majorităţii judecătorilor.
De asemenea , plenul este competent să ia orice măsură necesară pentru
buna desfăşurarea a activităţii Curţii Constituţionale.
Şedinţele plenului se convoacă de preşedintele Curţii din proprie iniţiativă sau
la cererea altui judecător. Plenul Curţii este atât organ de jurisdicţie constituţională,
cât şi organ care asigură buna desfăşurare a activităţii Curţii Constituţionale.
 1. Competenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională, ca autoritate publică jurisdicţională exercită un control

de legalitate şi nu unul de oportunitate. Curtea Constituţională statuează numai
asupra problemelor de drept.
În ceea ce priveşte actele supuse controlului de constituţionalitate, prevăzute
de Legea fundamentală, acestea sunt: '
• legile adoptate de Parlament, atât înainte de promulgare, cât şi cele
intrate în vigoare;
• regulamentele celor două Camere legislative; Ordonanţele Guvernului;
• iniţiativele de revizuire a Constituţiei, indiferent de iniţiatori şi
iniţiativele legislative prezentate de cetăţeni.

Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (controlul anterior).

Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte
de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre
preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a
unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu cinci
zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului şi înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se depune la secretarul general de la Camera
Deputaţilor şi de la Senat. În cazul în care legea a fost adoptată în procedură de
urgenţă , termenul este de două zile.
Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor
Parlamentului se aduce la cunoştinţă în plenul fiecărei Camere în termen de 24 ore.
Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele
Parlamentului lucrează în plen.
Sesizarea făcută de parlamentari se trimite Curţii Constituţionale în ziua
primirii ei de secretarul general de la Camera respectivă.
În cazul sesizării Curţii Constituţionale de către unul dintre preşedinţii celor
două Camere ale Parlamentului, de parlamentari, de Guvern sau de înalta Curte, de
Casaţie şi Justiţie , preşedintele Curţii Constituţionale , va comunica Preşedintelui
României sesizarea primită în ziua înregistrării.
Dacă sesizarea s-a făcut de Preşedintele României , de parlamentari sau de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , Curtea Constituţională o va comunica , în 24 ore
de la înregistrare , preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului,
precizând şi data când vor avea loc dezbaterile . Până la data dezbaterilor,
preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul pot prezenta , în scris,
punctul lor de vedere.
Punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub semnătura primului
ministru.
Punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub semnătura primului,
ministru..., ",',.'
Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale cu participarea judecătorilor
Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra
prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi
evident, nu pot fi disociate
Decizia se pronunţă, în urma deliberării, cu votul majorităţii judecătorilor şi se
comunică Preşedintelui României. De asemenea, decizia prin care se constată
neconstitutionalitatea legii se comunică şi preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, astfel că legea respectivă, se trimite spre reexaminare Parlamentului,
ceea ce echivalează cu un veto suspensiv.
Dacă Parlamentul adoptă legea în aceeaşi formă, dar cu o majoritate de cel
puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere, obiecţia de neconstitutionalitate
este înlăturată, iar promulgarea devine obligatorie.
Conform articolului 77 (aliniatul 1) din Constituţie, Legea se trimite spre
promulgare Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult
20 de zile de la primire. . ,
Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură
dată, reexaminarea legii.
Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea
constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult zece zile de la primirea
legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale,
prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la trei zile
de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei

Controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului

Curtea Constituţională se pronunţă, asupra constituţionalităţii regulamentelor
Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup
parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de
senatori.
Controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului este un control
posterior.
Acest control poate fi declanşat după ce regulamentul respectiv a fost publicat
în Monitorul Oficial, adică după ce este pus în aplicare.
Dacă sesizarea se face de către parlamentari, aceasta se trimite Curţii
constituţionale de secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte în ziua
depunerii iar Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 48 ore de la
înregistrare, preşedinţilor celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc
dezbaterea.;
Până la data dezbaterii, preşedinţii Camerelor pot comunica punctul de vedere
al Biroului Permanent. Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza
sesizării şi a punctelor de vedere primite,
Decizia se pronunţă cu votul majorităţi judecătorilor Curţii şi se aduce la
cunoştinţă Camerei al cărei regulament a fost dezbătut.
Curtea Constituţională nu este însă competenţă să se pronunţe asupra actelor
de aplicare a regulamentelor parlamentare.

Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate (controlul posterior).

Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor
judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor Dacă în cursul
judecării, instanţa din oficiu sau una dintre părţi invocă neconstituţionalitatea unei
prevederi dintr-o lege sau ordonanţă, de care depinde judecarea cauzei, excepţia
ridicată se trimite Curţii Constituţionale spre a se pronunţa asupra constituţionalităţii
acelei prevederi.
Nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale a
căror constituţionalitate a fost stabilită de Curtea Constituţională, prin controlul
prealabil.
Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat
excepţia de neconstituţionalitate printr-o încheiere.
Încheierea va cuprinde punctele de vedere ale părţilor pentru susţinerea sau
combaterea excepţiei şi opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile
depuse de părţi.
În cazurile în care excepţia a fost ridicată din oficiu de instanţă, încheierea
trebuie motivată, ea cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.
Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe
constituie temei legal pentru rejudecarea cauzei, la cererea părţii care a invocat
excepţia de neconstituţionalitate într-un proces civil.
În procesele penale, decizia de neconstituţionalitate constituie temei legal
pentru rejudecarea cazurilor în care condamnarea s-a pronunţat pe baza prevederii
legale declarate ca neconstituţională .

2. Deciziile Curţii Constituţionale

Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din

regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale , îşi încetează efectele juridice la
45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval,
Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale
cu dispoziţiile Constituţiei.
Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale
sunt suspendate de drept. ,
În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile înainte de promulgarea
acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru
punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De
la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

3. Competenţa Curţii Constituţionale privind revizuirea Constituţiei

Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea
Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum
şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot (articolul 150, aliniatul 1).
Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin
jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul
Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei
iniţiative.
Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor
şi de Senat cu o majoritate de cel puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere.
Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera
Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin 3/4 din
numărul deputaţilor şi senatorilor.
Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel
mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
 în ceea ce priveşte caracterul naţional independent, unitar şi indivizibil al
statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului,
independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială a statului român, acestea
nu pot forma obiectul revizuirii.
De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat
suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor
acestora.
Constituţia ţării nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu, sau a stării de
urgenţă şi nici în timp de război.