Caracterizarea Curții Constituționale a României

Conform art. 142 din Constituție, Curtea Constituțională este garantul supremației
Constituției. Aceasta este formată din nouă judecători, numiți pentru un mandat de 9 ani, care nu
poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceștia, trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților,
trei de Senat şi trei de Președintele României.

Președintele Curții Constituționale este ales prin vot secret de judecătorii Curții, pentru o
perioadă de trei ani. Toți judecătorii care compun Curtea Constituțională trebuie să aibă pregătire
juridică superioară, înaltă competență profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea
juridică sau în învățământul juridic superior, după cum este precizat în art. 143 din Constituție.

Funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatibilă cu oricare altă funcție

publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul juridic superior. Potrivit art.
145 din Constituție, în desfășurarea activității acestora, judecătorii sunt independenți și
inamovibili pe durata exercitării mandatului.

Pe lângă Constituție, sediul materiei controlului constituționalității se regăsește și în

Legea 47/1992 privind organizarea Curții Constituționale, republicată, cu modificări. De
asemenea, Curtea beneficiază de propriul Regulament de organizare și funcționare.

Curtea Constituțională are următoarele atribuții principale, regăsite în art. 146 din
Constituție:

a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la

sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de
deputați sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a
Constituției;

b) se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale, la

sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputați
sau de cel puţin 25 de senatori;
 c) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia
dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50
de deputați sau de cel puţin 25 de senatori;

d) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile şi ordonanțele,

ridicate în faţa instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de
neconstituționalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;

e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la

cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-
ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României şi confirmă

rezultatele sufragiului;

g) constată existenta împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de

Președinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;

h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui

României;

i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi

confirmă rezultatele acestuia;

j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către

cetăţeni;

k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;

l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

Astfel, putem observa că activitatea Curții cuprinde și alte domenii ce sunt în strânsă
legătură cu respectarea și aplicarea dispozițiilor constituționale, nu doar controlul
constituționalității legilor.

Având în vedere numeroasele atribuții ale Curții Constituționale, natura și complexitatea

acestora, o putem considera a fi o autoritate publică politico-jurisdicțională. Caracterul său
politic reiese din modul de desemnare a judecătorilor, cât și din unele atribuții, iar caracterul
jurisdicțional reiese din faptul că judecătorii sunt independenți și inamovibili, cât și din unele
atribuții.

Un aspect important este faptul că judecătorii Curții nu pot fi trași la răspundere pentru
opiniile și voturile pe care le exprimă în soluționarea cazurilor. Mai mult, aceștia pot fi arestați
sau trimiși în judecată penală doar cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaților, al
Senatului sau a Președintelui României, după caz, și la cererea Procurorului General al
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 1,

alin (2), Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și
conform alin (3) ea este independentă față de orice altă autoritate publică.

În concluzie, controlul constituționalității încredințat Curții Constituționale este unul

deosebit de important, menit să vegheze la respectarea dispozițiilor din legea fundamentală a țării
și să elimine conflictele juridice de natură constituțională, Curtea îndeplinind în esență un rol de
control prealabil sau posterior de constituționalitate.

Sursă bibliografică:

1. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Curs universitar - Drept constituțional și

insituții politice, vol. II, ediția 14, editura C.H. Beck, București 2013, pag. 269-270;
2. Constituția României și legislație conexă, Universul Juridic, București 2015;
3. Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, republicată cu modificări, publicată în Monitorul Oficial nr. 807 din
3 decembrie 2010.