Drept constituțional și

instituții politice
Instituţii politice

Prof.univ.dr. Marieta SAFTA

 TITLUL VI. REFERENDUMUL

Termenul de referendum îşi are originea în dreptul roman, unde referendumul (gerunziul
verbului referare) desemna o procedură de consultare directă a cetă ţenilor cu privire la o anumită
problemă , în acest fel fiind legitimată decizia adoptată în problema supusă consultă rii.

Referendumul apare astfel ca fiind instrument al democraţiei directe, prin care alegă torii
îşi exprimă opinia şi adoptă o decizie în mod direct, fă ră niciun intermediar.

Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfă şurarea referendumului prevede că

referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei
suverane a poporului româ n cu privire la revizuirea Constituţiei, demiterea Preşedintelui Româ niei,
probleme de interes naţional. Este, de asemenea, reglementat şi referendumul local.
 TIPURI DE REFERENDUM

După modul de consacrare, efecte sau sfera problemelor supuse referendumului, în legislaţiile
statelor se disting diverse tipuri de referendum, de exemplu:

a) După criteriul competenţei discreţionare lă sate iniţiatorului referendumului

Referendum obligatoriu – se organizează ex officio, de îndată ce sunt întrunite condiţiile prevă zute
de lege şi de regulă are caracter decizional;
Referendum facultativ – este prevă zut ca posibil de Constituţie, dar depinde de manifestarea
expresă de voinţă a unei autorită ţi.

b) După efectele produse

Referendum decizional – produce efecte juridice obligatorii:
– normativ – cel care tinde la adoptarea unui act normativ;
– abrogativ – cel care tinde la abrogarea unui act normativ.
Referendum consultativ – nu produce efecte juridice obligatorii.

c) După sfera problemelor vizate şi modul de organizare

Referendum naţional – acel referendum organizat la nivelul unui stat unitar sau al unor state
federale, referitor la probleme care interesează colectivită ţile statale ;
Referendum local – acel referendum organizat în unită ţile administrativ-teritoriale ale statului,
referitor la probleme care interesează colectivită ţile locale
 FUNCŢIILE REFERENDUMULUI

a) Funcţia de legitimare – exprimă faptul că susţine decizii ale reprezentanţilor aleşi în probleme
de o mare importanţă , mai ales cele referitoare la fundamentele puterii lor sau la cadrul general în
care aceasta se exercită .

b) Funcţia de contraputere – exprimă faptul că prin intermediul acestuia cetă ţenii se pot opune
actelor puterii legiuitoare, ceea ce conferă un rol de contrabalansare a puterii reprezentanţilor aleşi,
contribuind la buna realizare a acesteia.

c) Funcţia de arbitraj – exprimă faptul că referendumul poate fi utilizat pentru a rezolva conflicte
între reprezentanţii poporului.

d) Funcţia de vot de încredere – exprimă faptul că unele legislaţii prevă d posibilitatea, pentru
şeful statului, de a decide organizarea unui referendum referitor la simple orientă ri politice; miza
referendumului nu este legislativă , ci este vorba despre un vot de încredere acordat şefului de stat.
Constituţia României cuprinde referiri la instituţia referendumului în următoarele
articole:

 art. 2 alin. (1): „Suveranitatea naţională aparţine poporului româ n, care o exercită
prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte,
precum şi prin referendum”;
 art. 73 alin. (3) lit. d): „Prin lege organică se reglementează : […] d) organizarea şi
desfăşurarea referendumului”;
 art. 90: „Preşedintele Româ niei, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului
să -şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”;
 art. 95 alin. (3): „Dacă propunerea de suspendare [a Preşedintelui – n.a.] din funcţie
este aprobată , în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea
Preşedintelui”;
 art. 146 lit. i): „Curtea Constituţională are urmă toarele atribuţii: […] veghează la
respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi
confirmă rezultatele acestuia”;
 art. 151 alin. (3): „Revizuirea [Constituţiei – n.a.] este definitivă după aprobarea ei
prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptă rii proiectului sau
a propunerii de revizuire”.
 Referendumul este, în concepţia legiuitorului constituant, una dintre modalită ţile
de exercitare a suveranită ţii naţionale şi are un loc central între instituţiile statului de
drept, valoare întă rită prin nivelul de reglementare acordat de acelaşi legiuitor (lege
organică ).

Potrivit Constituţiei, există urmă toarele tipuri de referendum naţional:

 două forme de referendum cu caracter decizional (pentru demiterea Preşedintelui

în cazul suspendă rii acestuia de că tre Parlament, respectiv pentru revizuirea
Constituţiei);

 o formă de referendum consultativ (cu privire la probleme de interes naţional, la

cererea Preşedintelui Româ niei).

Aceste reguli sunt dezvoltate în legea-cadru în materie, respectiv Legea nr.

3/2000 privind organizarea şi desfă şurarea referendumului. Această lege prevede, de
asemenea, regulile referitoare la organizarea şi desfă şurarea referendumului local.
 Reguli generale privind referendumul naţional

Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de

exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la:

 revizuirea Constituţiei;
 demiterea Preşedintelui Româ niei;
 probleme de interes naţional.

Participarea la referendum

La referendumul naţional pot participa toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de
18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau alienaţilor mintal puşi sub
interdicţie, precum şi persoanelor condamnate prin hotă râ re judecă torească definitivă la pierderea
drepturilor electorale.

Valabilitatea referendumului

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul
persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat
dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% dintre cei înscrişi pe listele
electorale permanente.
 Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale a României

 Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a

dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind
organizarea şi desfă şurarea referendumului
 Referitor la obiectul referendumului legea stabileşte următoarele reguli:

a) populaţia poate fi consultată în acest cadru cu privire la una sau la mai multe
probleme, precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o problemă de
interes local, pe buletine de vot separate.

b) problemele care nu pot fi supuse revizuirii nu pot face obiectul referendumului;

amintim că , potrivit art. 152 alin. (1) şi (2) din Constituţie, „(1) dispoziţiile prezentei
Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului
româ n, forma republicană de guvernă mâ nt, integritatea teritoriului, independenţa
justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. (2) De
asemenea, nicio revizuire nu poate fi fă cută dacă are ca rezultat suprimarea
drepturilor şi a libertă ţilor fundamentale ale cetă ţenilor sau a garanţiilor acestora”.
 Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale a României

Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a

dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfă şurarea
referendumului
 Rolul Curţii Constituţionale în cadrul procedurii referendumului

Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi

desfă şurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia.
Curtea a statuat, cu privire la atribuţia sa de a veghea la respectarea procedurii pentru
organizarea şi desfă şurarea referendumului, că „prin această formulare generală , Constituţia
recunoaşte dreptul Curţii de a soluţiona acţiuni specifice contenciosului constituţional şi, de
pe această poziţie, de a rezolva cererile sau sesizările care privesc eventualele abateri de la
regulile şi procedurile referendare. Nu este însă mai puţin adevă rat că în sfera dreptului ce îi este
conferit prin Constituţie de «a veghea» la respectarea procedurilor de organizare şi desfă şurare a
referendumului intră şi posibilitatea Curţii de a se autosesiza atunci când constată în mod
direct sau când are informaţii (de la cetă ţeni, din presă , de la organizaţii neguvernamentale etc.)
în legătură cu nerespectarea acestor reguli şi proceduri. Această posibilitate este indisolubil
legată de exercitarea atribuţiilor Curţii de «confirmare» a rezultatelor referendumului. În cazul
constată rii unor fraude care pun sub semnul îndoielii corectitudinea rezultatului referendumului,
Curtea nu confirmă aceste rezultate. Semnificaţia neconfirmă rii, care este un act juridic cu
consecinţe grave, este aceea a constată rii nulită ţii referendumului naţional”.
Curtea Constituţională confirmă rezultatele referendumului, prin hotărâre, adoptată
cu votul a două treimi din numărul judecătorilor. Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz,
mă sura demiterii din funcţie a Preşedintelui Româ niei intră în vigoare la data publică rii în
Monitorul Oficial al Româ niei, Partea I, a hotă râ rii Curţii Constituţionale de confirmare a
rezultatelor referendumului.
Curtea Constituţională publică rezultatul referendumului în Monitorul Oficial al Româ niei,
Partea I, şi în presă .
 Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale a României

 Hotă râ rea nr. 33 din 26 noiembrie 2009 asupra contestaţiei privind nerespectarea
procedurii pentru organizarea şi desfă şurarea referendumului naţional consultativ din
data de 22 noiembrie 2009
 Hotă râ rea nr. 1 din 15 octombrie 2003 asupra contestaţiei referitoare la respectarea
procedurii pentru organizarea şi desfă şurarea referendumului naţional privind
revizuirea Constituţiei
 Hotă râ rea nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului
referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a
Constituţiei Româ niei
 Hotă râ rea nr. 6 din 21 august 2012 referitoare la respectarea procedurii pentru
organizarea şi desfă şurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru
demiterea Preşedintelui Româ niei, domnul Traian Bă sescu, şi la confirmarea
rezultatelor acestuia
 Hotă râ rea nr. 37 din 26 noiembrie 2009 referitoare la respectarea procedurii pentru
organizarea şi desfă şurarea referendumului naţional din data de 22 noiembrie 2009 şi
la confirmarea rezultatelor acestuia
 Hotă râ rea nr.2 din 27 iunie 2019 referitoare la respectarea procedurii pentru
organizarea și desfă șurarea referendumului național din data de 26 mai 2019 și la
confirmarea rezultatelor acestuia
 Efectele referendumului

Examinâ nd legislaţia naţională , se constată că este deficitară sub acest aspect, întrucâ t nu prevede
în mod expres pentru toate cazurile care sunt efectele referendumului şi procedura de urmat.

Privitor la efectele referendumului „Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, mă sura
demiterii din funcţie a Preşedintelui Româ niei intră în vigoare la data publică rii în Monitorul Oficial al
Româ niei, Partea I, a hotă râ rii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului”. Legea
nu prevede efectele referendumului pe probleme de interes naţional şi nici efectele constată rii
nevalabilită ţii referendumului.

Referitor la referendumul pe probleme de interes naţional, Curtea Constituţională a stabilit că

principiul loialită ţii constituţionale, desprins şi interpretat prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 1 – Statul româ n, art. 2 – Suveranitatea şi art. 61 – Rolul şi structura (Parlamentului), impune „ca
autorită ţile cu competenţe decizionale în domeniile vizate de problematica supusă referendumului […] să
ia în considerare, să analizeze şi să identifice modalită ţi de punere în practică a voinţei exprimate de popor.
Totodată , Curtea a mai reţinut şi că „ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu
este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – această voinţă nu
poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucâ t este o expresie a suveranită ţii naţionale –, ci caracterul
efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional,
referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de
cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral”.
• 48. Jurisprudența citată realizează o distincție de esență între efectele referendumului decizional
și ale celui consultativ. Astfel, referendumul decizional produce efecte juridice, respectiv
demiterea Președintelui [art.95 alin.(3) din Constituție] și aprobarea legii de revizuire a
Constituției [art.151 alin.(3) din Constituție]. Referendumul consultativ nu produce în mod direct
efecte juridice, întrucât Constituția îl caracterizează ca fiind o formă de ”consultare” a poporului
asupra problemelor pe care Președintele le apreciază ca fiind de interes național. Textul
constituțional de referință nu realizează vreo circumstanțiere în privința domeniului ori a
consecințelor juridice ale consultării, ceea ce conduce la concluzia că efectele unui astfel de
referendum sunt de natură politică, iar nu juridică. Tot astfel, dispozițiile art.45 din Legea
referendumului nr.3/2000, care se referă, în alin.(1), la toate formele de referendum național,
stabilește efecte juridice numai cu privire la două dintre acestea, și anume cele decizionale, prin
dispozițiile alin.(2), potrivit cărora ”Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, măsura
demiterii din funcţie a Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor
referendumului.” Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale citate, rezultă că
referendumul consultativ nu produce efecte juridice.
• Desigur că, așa cum Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența
citată, voința majoritară exprimată la referendumul consultativ nu poate
fi ignorată.
• Rezultatele unui astfel de referendum relevă guvernanților, autorităților
publice, inițiatorului, voința populară în problema/problemele cu privire
la care poporul a fost consultat, arătând direcția care se dorește a fi
urmată în această privință. Un astfel de referendum poate determina
inclusiv adoptarea unor acte cu caracter legislativ, în măsura în care
aceasta este modalitatea prin care autoritățile decid să pună în operă
rezultatul consultării populare sau poate determina o conduită de
abținere de a reglementa în sens contrar voinței exprimate de votanți.
 În acelaşi sens este şi doctrina în materie, reţinâ ndu-se, de exemplu, că odată legitimat şi
reglementat la nivel constituţional, rezultatul unui asemenea referendum nu poate fi pur şi simplu
ignorat de autorită ţile reprezentative ale unui stat în care puterea se poate în egală mă sură exprima
şi realiza prin oricare din cele două modalită ţi – alegeri sau referendum.

În plan politic, chiar şi un referendum consultativ şi facultativ de tip plebiscitar poate

produce efecte depline: „în cadrul unui astfel de raport de natură esenţialmente politică , nu
neapă rat vă zut ca un raport de forţă , se pun într-o lumină nouă obligaţii pur politice care, chiar
lipsite de o sancţiune la a că rei îndeplinire să poată contribui şi forţa coercitivă a statului, pot fi
aduse la îndeplinire de bunăvoie, din considerente legate de înţelegerea raţiunii supreme a
instituţiilor (fie ele politice sau juridice) care, de regulă , indică ceea ce trebuie realizat (solen), spre
deosebire de ceea ce este (sein)”.

În situaţia referendumului pentru demiterea Preşedintelui care nu a întrunit cvorumul

de valabilitate prevă zut de lege, efectul referendumului îl constituie încetarea interimatului
funcţiei de Preşedinte al României, precum şi reluarea exercitării atribuţiilor constituţionale
şi legale ale Preşedintelui ales.
 N.B.: Odată legitimat şi reglementat la nivel constituţional, rezultatul unui asemenea
referendum nu poate fi pur şi simplu ignorat de autorită ţile reprezentative ale unui stat în care
puterea se poate în egală mă sură exprima şi realiza prin oricare din cele două modalită ţi – alegeri
sau referendum. Mai mult, în plan politic, chiar şi un referendum consultativ şi facultativ de tip
plebiscitar poate produce efecte depline: „în cadrul unui astfel de raport de natură esenţialmente
politică , nu neapă rat vă zut ca un raport de forţă , se pun într-o lumină nouă obligaţii pur politice
care, chiar lipsite de o sancţiune la a că rei îndeplinire să poată contribui şi forţa coercitivă a statului,
pot fi aduse la îndeplinire de bunăvoie, din considerente legate de înţelegerea raţiunii supreme a
instituţiilor (fie ele politice sau juridice) care, de regulă , indică ceea ce trebuie realizat (solen), spre
deosebire de ceea ce este (sein)” .
Câ t priveşte situaţia referendumului pentru demiterea Preşedintelui care nu a întrunit
cvorumul de valabilitate prevă zut de lege, efectul referendumului îl constituie încetarea
interimatului funcţiei de Preşedinte al Româ niei, precum şi reluarea exercită rii atribuţiilor
constituţionale şi legale ale Preşedintelui ales.