Relația organzației cu mediul în care

funcționează. Indicatorii de caracterizare

a mediului unei organizații. Aplicație
privind relația organizației militare cu
mediul în care funcționează.

Sibiu, 2017
 Abstract

Se știe că performanțele unei societăți depind de gradul și modul său de

organizare, pentru ca acestea, la rândul lor, să fie influențate de instituții și
constrângeri instituționale, adică de regulile care reglementează relațiile dintre
oameni și distribuția drepturilor de proprietate. Implicația este simplă: pentru a
atinge performanțe înalte în dezvoltare este nevoie nu numai de resurse naturale,
tehnice și umane, ci și de forme eficiente de organizare și conducere. Dar cât de
mult investim în identi-ficarea celor mai adecvate și eficiente instituþii și
organizaþii?A organiza eficient înseamnă a aplica o structurã unică, indiferent de
context, activitate și mediu sau a prospecta structuri alternative cu grad înalt de
adaptabilitate.

Cuvinte cheie: mediul organizațional, granițele, nivel de analiză, indicatori

organizaționali, prectibilitatea, diversitatea, orientarea mediului, stabilitatea.

Relațiile dintre organizații și medii

Relațiile dintre organizații pot fi prezentate ca o disticție între diferite niveluri de

analiză a comportamentului organizațional, respectiv: nivelul interindividual sau
socio-psihologic, nivelul organizațional, nivelul interorganizațional și cel ecologic,
care au scopul de examinare acestora. Vom prezenta pe scurt specificul fiecărui
nicel de analiză.

În esență, nivelul socio-psihologic de analiză a efectelor mediului asupra

organizațiilor este astfel fixat încât sa conduca la indentificarea mecanismelor prin
care o organizație își stabilește granițele, propriului “teritoriu”, într-un cadru dat și
prin care își menține starea, se extinde sau se restrange (M. Vlăsceanu, 2002). De
regulă aceste mecanisme sunt în număr de trei. Primul mecanism este centrat pe
membrii organizației, adică pe persoanele care se identifică, prin apartenență, cu
acestea. Dacă gradul de identificare personală este redus, “teritoriul” organizație
este eluziv, iar șansele sale de supraviețuire tind să fie reduse. Pentru a evita o
asemenea stare, unele organizații promozează acele strategii sociale care să
accentueze nu numai aparteneța, ci și identificarea personală cu scopurile
organizației. Un alt mecanism de delimitare a granițelor unei organizații este
centrat pe rețeaua de relații sociale dintre membrii săi. Accentul este pus pe
frecvența interacțiunilor și pe consisteța rețelei de relații din interiorul organizației.
În sfarșit, un alt mecanism rezultă din natura și modul de desfășurare a activitaților
în organizație. Reducerea sau multiplicarea activitaților concide cu restrangerea sau
extinderea granițelor organizației.

Nivelul organizațional de analiză vizează în special modul de configurare a

rețelelor de relații, strategiile organizaționale și modificările structurale ca
mecanisme de adaptare a organizațiilor la medii. Analiza este centrată în principal
pe studierea relațiilor și interacțiunilor dintre o organizație de referință și alți actori
ai mediului în care funcționează. În principu, analiza de acest nivel oferă mai
degrabă perspectiva managerială de evaluare a mediului organizației, dar și de
manevrare a strategiilor menite a reduce dependențele organizației de mediu sau a
diminua controlul extern.

La nivelul interorganizațional, analiza se centrează pe studierea țesăturii de

relații dintre populațiile de organizații, pe de o parte, și domeniile în care aceastea
intră în diferite rețele de relații, pe de altă parte. Totodată, sunt analizate efectele pe
care rețelele de relații și/sau cuplarea (sau intersectarea) activitaților mai multor
organizații le au asupra comportamentului organizațional.

Nivelul ecologic de analiză este centrat pe cunoașterea “mediilor

organizaționale”, adică accelor medii relevante sau efectiv interferente cu o
organizație sau mai multe. Importantă în specificarea acestui nivel de analiză este
afirmația conform căreia mediul nu este un dat obiectiv, exterior, existent ca atare,
ci unul a cărui relevanță organizația o instituie prin însăși existența ei în mediul
respectiv. Astfel, dacă în același mediu există alternativ două tipuri diferite de
organizații, mediul are o relevanță care diferă de la o organizație la alta și, în acest
sens, mediul este organizațional cu privire la organizația avută în vedere (M.
Vlăsceanu, 2002).

Indicatorii de caracterizare a mediului unei organizații

O posibilitate de analiza a interrelațiilor dintre mediu și organizații vizează

identificarea acelor caracteristici ale mediului ce ar putea explica , în mod
potențial, diferențierea organizațiilor, respectiv adoptarea unor reacții și
comportamente specifice. Din această perspectivă, un prim set de indicatori de
caracterizare a mediului este raportabil la urmatoarele dimensiuni: prectibilitatea,
diversitatea, orientarea mediului față de organizație și stabilitatea(M. Vlăsceanu,
2002).

1. Prectibilitatea se referă la gradul de anticipare a modului de structurare a

mediului într-un anume moment de timp. Un mediu predicitbil oferă
posibilitatea anticipării la un nivel accesibil de probabilitate a modului său de
structurare și evoluție, pe când unul impredictibil este greu, chiar imposibil
de prezis. În literatură, această caracteristică a fost mult timp asociată cu o
altă propietate, considerată intrinsecă mediului, și anume incertitudinea.
Incertitudinea mediului a fost definită ca reprezentând interacțiunea dintre
elementele variabile ale compexitații, pe de o parte, și ritmul scimbării pe de
altă parte.
2. Diversitatea se referă la varietate factorilor de mediu care interferează direct
sau indirect cu funcționarea unei organizații. În timp ce mediul unei
organizații poate fi uniform sau integrat sau chiar de tip monofactorial, al
alteia este divers întrucât intervin direct sau indirect o multitudine de factori.
De exemplu, o organizație poate funcționa într-un mediu geografic și
cultural divers sau într-o piață în care clienții, produsele sau serviciile sunt
 diverse, pe cand alta se confruntă cu un mediu uniform fară oscilații
importante.
3. Orientarea mediului față de organizație poate fi ostilă sau prietenoasă, după
cum împiedică sau facilitează fuționarea și dezvoltarea ei. Un mediu juridic
ostil este, de exemplu, cel care își schimbă conținuturile și abordările la
intervale scurte de timp și, între altele, operează cu “prezumții tacite de
vinovăție” , în sensul că suspiciunea față de organizații motivează legiuitorii
în abordările lor. Ostilitatea este influențată în mare măsură de competție , de
relațiile organizației cu sidicatele, precum și cu alte grupuri exterioare ei
(Mintzberg, 1979).
4. Stabilitatea se referă la graadul de perpetuare a aceleiași stări a mediului pe
un interval mediu și chiar lung de timp. Un mediu în schimbare este acela în
care apar fluctuații mon- sau multidirecționate. De exemplu, un mediu stabil
poate fi considerat cel al unui cojocar al cărui clienți solicită, ani sau decenii
de-a rândul, aceleiași modele de căciuli sau bunde, pe când un mediu dinamic
poate fi ilustrat prin cerințele impuse unei agenții de dectivi ce se confructa
de fiecare dată cu alt tip de probleme, fară a ști vreodată la ce trebuie să se
aștepte la urmatorul caz.

Concluzie

În concluzie, organizațiile și mediile lor sunt interdependente în termenii

sistemelor informaționale și a proceselor cognitive, dar și a efectelor pe care
un mediu dat le are asupra performanțelor organizației. Mediile influențează
structurile și performanțele orgaanizațiilor, fie pentru că toate organizațiile se
adaptează la mediu, fie pentru că intervine un proces de selecție prin care
cele competitive supraviețuiesc, iar celelalte sunt înlocuite cu organizații ce
răspund mai bine factorilor de mediu existent. Totodată, organizațiile
influențează mediile lor. Pe scurt, mediile produc organizațiile pe care le
corespund în aceiași măsură în care organizațiile influențează mediile în care
funcționează.
 Bibliografie

Vlăsceanu, M., Organizazții și comportament organizational, Polirom,

2003.p. 141-165