Temă 5 drept constituțional

1. Controlul constituționalității legilor reprezintă activitatea organizată de verificare a conformității

legii cu Constituția. Ca instituție de drept constituțional, controlul de constituționalitate
cuprinde regulile privitoare la autoritățile competente de a face această verificare, procedura de
urmat și măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri. De principiu, controlul de
constituționalitate al legilor privește numai legea ca act juridic al Parlamentului sau actele
normative cu forță juridică egală cu a legii.

2. Principalele caracteristici ale modelului american de control de constituționalitate, sunt:

- Caracterul difuz sau descentralizat, în sensul că dreptul de a sancționa neconstituționalitatea
este recunoscut tuturor judecătorilor;
- Judecătorul este chemat să se pronunțe asupra tuturor aspectelor unui litigiu;
- Decizia instanței judecătorești, asupra incidentului de neconstituționalitate, are efecte
relative.

3. Principalele caracteristici ale modelului european de control de constituționalitate, sunt:

- Consacră un control concentrat sau centralizat de constituționalitate, printr-un organ care
are monopolul acestui control;
- Obligă instanțele judecătorești să detașeze dintre incidentul litigiului chestiunea prejudicială
a neconstituționalității și să o transmită spre competență și exclusivă rezolvare instanței de
jurisdicție constituțională;
- Unicitatea acestei instanțe ( tribunal sau curte constituțională), situat în afara aparatului
jurisdicțional obișnuit și a celor trei puteri în stat;
- Modalitățile specifice de sesizare a instanței de jurisdicție constituțională;
- Efectele erga omnes ale deciziilor pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate.

4. Controlul de constituționalitate difuz este exercitat de instanțele judecătorești în cauzele ce le

sunt deferite. În acest caz efectele hotărârilor pronunțate sunt inter partes litigantes.
Controlul de constituționalitate concentrat este realizat prin instanțe speciale și specializate. În
acest caz efectele sunt erga omnes.

5. Controlul de constituționalitate abstract constă într-un litigiu preexistent pentru a putea fi

sesizată instanța constituțională, aceasta fiind sesizată pe cale principală, în mod direct. Vizează
buna organizare și funcționare a statului, calitatea legii, dar și drepturile subiective ale unor
persoane în considerarea vreunui interes al acestora.
Controlul de constituționalitate concret constă într-un litigiu preexistent pentru a putea fi
sesizată instanța constituțională și se exercită pe cale incidentală. De principiu, vizează apărarea
drepturilor și libertăților subiective ale persoanelor și cointeresează judecătorul la realizarea
justiției constituționale.
6. Controlul de constituționalitate anterior ( a priori) este realizat asupra legii înainte de intrarea în
vigoare.
Controlul de constituționalitate posterior ( a posteriori) este exercitat asupra unei legi în vigoare.

7. Controlul constituțional pe cale principală constă în instanța constituțională care este sesizată în
mod direct
Controlul de constituționalitate pe cale incidentală constă în instanța constituțională care este
sesizată pe cale de excepție.

8. Controlul de constituționalitate al legilor a apărut pe fondul dezvoltării mișcării

constituționaliste din necesitatea asigurării garanțiilor care să facă respectată forța superioară și
obligatorie a Constituției în raport cu puterile publice și cu actele emise de acestea. La început,
funcția de control a respectării Constituției cădea în sarcina instanțelor judecătorești, astfel că în
anul 1803 a fost pronunțată decizia Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii Marbury c.
Madison, decizia care a marcat apariția modelului american de justiție constituțională.
O adevărată evoluție a controlului constituționalității legilor se înregistrează în secolul al XX-lea,
cu precădere după cel de al doilea război mondial. Justiția constituțională a pătruns pentru
prima dată într-o țară socialistă, în Iugoslavia, cu prilejul adoptării Constituției din 7 aprilie 1963.

9. Controlul de constituționalitate din România

Unii autori de drept constituțional români prezintă originile controlului de constituționalitate în
Regulamentele Organice - cel din Muntenia din 1831 și cel din Moldova 1832- considerate legi
fundamentale cu caracter constituțional.
Alţi autori plasează instituirea unui control de constituţionalitate începând de la 1858, când,
după Tratatul de pace încheiat la Paris la 30 martie 1856, a fost elaborată „Convenţiunea pentru
reorganizarea definitivă a Principatelor Dunărene Moldova şi Valahia”, care, pe lângă alte
prevederi, conţine reglementări privind organizarea puterilor în stat şi asigurarea drepturilor
cetăţenilor.

10. Constituția din 1866 a marcat un moment important în evoluția constituțională a României,
controlul de constituționalitate nu a mai fost reglementat. Aceasta era consecința faptului că
nici Constituția Belgiei din 1831, din care s-a inspirat Constituția României din 1866, nu prevedea
controlul de constituționalitate.
Prin Constituția din 1923 s-a instituit un control judecătoresc concentrat, realizat prin Curtea de
Casație în Secții Unite, abandonându-se sistemul controlului difuz, înfăptuit de toate instanțele
judecătorești pe care îl instituie jurisprudența sub regimul Constituției anterioare. Astfel, potrivit
art. 103: „ Numai Curtea de Casație în secțiuni-unite are dreptul de a judeca constituționalitatea
legilor și a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrarii Constituției. Judecarea asupra
constituționalității se mărginește numai la cazul judecat.”
 Constituția din 1938 a păstrat un sistem identic cu cel prevăzut de Constituția din 1923. În
regimul totalitar, instaurat după al doilea război mondial, în România nu a mai existat un control
al constituționalității legilor.
Constituția din 13 aprilie 1948 nu conține nicio prevedere care să indice existența controlului de
constituționalitate.
Constituția din 27 septembrie 1952m deși consacră obligativitatea respectării legilor și a
Constituției, nu instituie forme de control al constituționalității legilor.
Constituția din 21 august 1965, care a prevăzut că „ Marea Adunare Națională exercită controlul
general al aplicării Constituției și numai ea hotărăște asupra constituționalității legilor”, totuși,
nu instituie un sistem de exercitare reală a unui asemenea control.
Constituția din 1991 a reglementat în România modelul european de control de
constituționalitate, încredințând Curții Constituționale, autoritate distinctă și independentă de
celelalte autorități ale statului, rolul de garant al supremației Constituției.
Constituția României consacră reglementării Curții Constituționale un titlu separat- Titlul V (art.
142-147, în revizuită)-, în cadrul căruia sunt cuprinse dispozițiile privind: rolul Curții, structura
acesteia, mandatul membrilor săi, modalități de desemnare a judecătorilor și de alegere a
președintelui Curții, condițiile pentru ocuparea funcției de judecător, incompatibilitățile,
independența și inamovibilitatea, competența Curții Constituționale, precum și efectele
deciziilor sale. În baza textelor constituționale de referință, Parlamentul a adoptat Legea nr.
47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

11. Curtea Constituțională este compusă dintr-un număr de 9 judecători, numiți pentru un mandat
de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiți de Președintele
României, trei de Senat și trei de Camera Deputaților. Chiar dacă, în exercitarea competențelor
prevăzute de Constituție și de legea sa de organizare și funcționare, Curtea Constituțională
realizează și o activitate jurisdicțională, iar procedurile prin care se realizează atribuțiile ce intră
în competența sa au, în mare parte, trăsăturile procedurilor judecătorești, Curtea
Constituțională nu este o instanță de judecată în sistemul strict al acestui concept și nici nu se
încadrează în nici una dintre cele trei puteri clasice- legislativă, executiva și judecătorească.

12. Articolul 146 din Constituție prevede un număr de 11 texte cuprinzând atribuțiile ce formează
nucleul-dur de competență, intangibil pentru legiuitor, al Curții Constituționale. La acestea se
adaugă posibilitatea prevăzută la lit. I) a art. 146 din Constituție, care stabilește că prin legea
organică a Curții Constituționale se pot prevedea și alte atribuții.
Acestea se clasifică după criteriul conținutului, în două mari categorii: cele care privesc controlul
de constituționalitate a unor acte normative și cele care privesc verificarea constituționalității
unor activități, comportamente, atitudini.
Atribuțiile care privesc controlul de constituționalitate a unor acte normative:
- se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora;
-se pronunţă, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei [lit. a) teza a II-a] şi asupra
legii de revizuire adoptată de Parlament;
-se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale;
 -se pronunță asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului;
-se pronunţă asupra constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, Senatului sau
al celor două Camere a Parlamentului ;
-hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în
faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
-hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate
direct de Avocatul Poporului.
Atribuțiile care privesc verificarea constituționalității unor activități, comportamente, atitudini:
-soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea
Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a
preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii
-veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă
rezultatele sufragiului
-constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte
al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului
-dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României
-veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi
confirmă rezultatele acestuia
-verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni
-hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic

13. Atribuțiile care privesc controlul de constituționalitate a unor acte normative:

- se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora;
- se pronunţă, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei [lit. a) teza a II-a] şi
asupra legii de revizuire adoptată de Parlament;
- se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale;
- se pronunță asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului;
- se pronunţă asupra constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, Senatului
sau al celor două Camere a Parlamentului ;
- hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în
faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate
direct de Avocatul Poporului.

14. Subiecții de drept care pot să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea
legilor înainte de promulgare sunt instanțele judecătorești sau de arbitraj comercial și Avocatul
Poporului.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie o lege sau o ordonanță, ori o dispoziție
dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice
fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul excepției prevederile
constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie a Curții Constituționale.
16. Etapa judecătorească începe odată cu invocarea excepției de neconstituționalitate în fața
instanței judecătorești sau de arbitraj comercial și se încheie cu sesizarea Curții Constituționale,
în situația în care instanța nu respinge ca inadmisibilă excepția, în cazurile, în care expres și
limitativ prevăzute de Legea nr. 47/1992.

17. Etapa contenciosului constituțional care se desfășoară în fața Curții Constituționale, care are ca
punct de pornire încheierea de sesizare a Curții Constituționale de către instanța judecătorească
sau de arbitraj comercial și se finalizează odată cu adoptarea deciziei Curții.

18. Procedura ridicării excepției de neconstituționalitate direct de către Avocatul Poporului

Este un control ulterior, concret, direct, unde se poate vorbi de un recurs direct la judecătorul
constituțional oferit spre exercitare numai Avocatului Poporului, pentru aș pune în valoare
constatările privind incompatibilitatea cu prevederile constituționale a unor dispoziții cuprinse în
legi și ordonanțe în vigoare. Avem în vedere în special ordonanţele de urgenţă, categorie de acte
normative cu privire la care Avocatul Poporului este singurul care are posibilitatea să le atace în
mod direct la Curtea Constituţională.

19. Categoriile de acte ale Curții Constituționale și efectele acestora în conformitate cu art. 147 din
Constituție și art.11 din Legea nr. 47/1991
Curtea Constituțională pronunță decizii, hotărâri sau avize în mod corespunzător atribuției
concrete în realizarea căreia sunt date, potrivit distincțiilor realizate de art.11 din Legea nr.
47/1992.
Curtea Constituţională procedează prin emiterea de decizii atunci când se pronunţă asupra
constituţionalităţii: legilor, iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, tratatelor internaţionale,
ordonanţelor, precum şi când soluţionează conflicte juridice de natură constituţională şi
contestaţii care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
Curtea Constituţională procedează prin emiterea de hotărâri în cazurile în care veghează la
respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele
sufragiului, constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de
Preşedinte al României, verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative
de către cetăţeni.
Curtea Constituţională procedează prin emiterea de avize consultative în cazul propunerii de
suspendare din funcţie a Preşedintelui României.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile
Curţii Constituţionale se pronunţă în numele legii şi se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I, iar potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României „Deciziile Curţii Constituţionale se
publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi
au putere numai pentru viitor”.