Temă 4 Constituțional

1. Conceptul de Constituție desemnează un act scris unitar, alcătuit din norme juridice învestite cu
forță juridică supremă, ce reglementează relațiile sociale fundamentale și esențiale pentru
instaurarea, menținerea și exercitarea puterii, adoptate în baza unei proceduri speciale și
solemne.
Constituția are doua criterii de bază:
a) Criteriul material, care are în vedere conținutul normativ al Constituției;
b) Criteriul formal care vizează modalitatea de consacrare a normelor constituționale.
Conținutul normativ al Constituției este alcătuit din totalitatea reglementărilor privind esența,
tipul și forma statului, deținătorul puterii, fundamentele economice și sociale ale puterii,
fundamentele politice, ideologice și religioase ale întregii organizări a societății, locul și rolul
partidelor politice, sistemele organelor statului, statutul juridic al persoanei și tehnica
constituțională.

2. Funcțiile Constituției
Funcțiile juridice:
- Este fundamentul validității întregii ordini juridice
- Determină modalitățile de desemnare a autorităților și le atribuie acestora competențe
proprii
- Enunță principiile esențiale într-un stat de drept
Funcțiile politice
- Organizează transmiterea și exercițiul puterii
- Este fundamentul legitimității guvernanților
- Reprezintă un element de identitate și integrare națională și este producător de cetățenie.

Constituționalismul și-a propus să înlocuiască cutuma din rândul izvoarelor dreptului, ce permitea o
largă putere discreționară deținătorului puterii de stat, cu izvoarele scrise, respectiv Constituția, al cărei
rol principal era limitarea puterii suveranului și încadrarea în limitele unei legi cunoscute și cu o forță
suverană în stat.

3. Supremația Constituției desemnează acea calitate care situează Constituția în vârful piramidei
actelor legislative, respectiv a instituțiilor politico-juridice ale statului de drept. Constituția
reprezintă norma supremă pentru aprecierea validității tuturor actelor și faptelor socio-
economice, dispune de o poziție supraordonată în sistemul de drept, justificată atât prin
procedura de adoptare, prin locul pe care îl ocupă autoritatea emitentă, cât și prin normele
juridice pe care le cuprinde.
Consecințe ale supremației Constituției
- Consecințe juridice privind adoptarea Constituției
- Consecințe juridice privind modificarea, suspendarea și abrogarea Constituției
- Poziția supraordonată a Constituției față de celelalte legi
- Conformitatea întregului drept cu Constituția
 Garanții ale supremației Constituției

- Controlul general al aplicării Constituției

- Controlul constituționalității legilor
- Îndatorirea fundamentală de a respecta Constituția
- Aplicarea directă a Constituției

4. Puterea constituantă originară reprezintă o putere primară alăturată poporului sau individului,
ori unui grup social care promovează o noua idee de drept, intervine atunci când nu mai există
constituție în vigoare, aceasta aparține celui care a creat statul sau a înfăptuit revoluția, care a
avut drept obiectiv stabilirea unei noi ordini juridice.
Puterea constituantă instituită sau derivată este prevăzută de Constituția în vigoare, atât în ceea
ce privește competența, cât și funcționarea ei, este o putere condiționată prin reguli
constituționale prestabilite, atât în ceea ce privește organizarea cât și prerogativele.

5. Constituția acordată- este adoptată de către monarh ca stăpân absolut și acordată poporului.
Statutul sau Constituția plebiscitară este adoptată de monarh și aprobată prin plebiscit.
Pactul sau Constituția pact este considerată un contract între rege și popor , care se postează pe
poziții egale și au legitimitate egală.

6. Constituția Convenție este opera unei adunări, denumită convenție special aleasă pentru a
adopta Constituția.
Constituția referendară este o variantă Constituției convenție, în sensul că puterea constituantă
este supusă apoi aprobării prin referendum.
Constituția parlamentară este o modalitate de adoptare a Constituției care presupune
următoarea procedură: inițiativa, elaborarea proiectului, discutarea publică a proiectului și
adoptarea proiectului de către Parlament cu o majoritate calificată.

7. Conceptul de „constituție rigidă” face referire la o procedură complicată de modificare, la

stabilirea în cuprinsul Constituției a faptului că aceasta nu poate fi modificată o anumită
perioadă de timp, imposibilitatea de modificare pe calea revizuirii, a unor dispoziții. Constituțiile
rigide se pot modifica doar printr-o procedură complexă ce se diferă de modificarea legilor
organice și ordinare.
Conceptul de „ constituție flexibilă” se referă la faptul că legiuitorul printr-o procedură similară
cu cea de modificare a unei legi ordinare, poate modifica Constituția.

8. Inițiativa de revizuire a Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea

Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, și de cel puțin
500.000 de cetățeni cu drept de vot, cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie sa
provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul
București trebuie să fie înregistrate trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în
sprijinul acestei inițiative.
9. Prin „limite ale revizuirii Constituției” se înțeleg atât domeniile în care nu poate interveni
revizuirea Constituției cât și condițiile în care aceasta nu poate fi revizuită. Astfel, nu pot forma
obiectul de revizuirii: caracterul național, independent, unitar și individual al statului român,
forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului independența justiției, pluralismul
public și limba oficială. De asemenea nici o revizuire nu poate fi făcută prin încălcarea
drepturilor, a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora. Totodată,
Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și nici în timp
de război.

10. Procedura de adoptare și aprobare a legii de revizuire a Constituției este realizată de Camera
Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei
Camere. Daca ulterior nu se ajunge la un acord Camera Deputaților și Senatul, în ședință
comună, hotărăsc cu votul a cel puțin trei pătrimi din numărul deputaților și senatorilor.
Revizuirea Constituției este definitivă după aprobarea ei prin referendum, la cel mult 30 de zile
de la data adoptării revizuirii.

11. Rolul Curții Constituționale în procedura de revizuire a Constituției României este reprezentat
astfel, inițiatorul revizuirii are obligația de a depune proiectul sau propunerea legislativă,
împreună cu avizul Consiliului Legislativ, la Curtea Constituțională înainte de sesizarea
Parlamentului. Curtea are posibilitatea de a se pronunța în maxim 10 zile, cu cel puțin doua
treimi din membrii săi. Astfel, proiectul sau propunerea de lege constituțională poate fi
prezentată Parlamentului numai însoțită de decizia obligatorie a Curții Constituționale.

12. În constituții conținutul normativ este alcătuit din totalitatea reglementărilor privind esența,
tipul și forma statului, deținătorul puterii, fundamentele economice și sociale ale puterii,
fundamentele politice, ideologice și religioase ale întregii organizări a societății, locul și rolul
partidelor politice, sistemele organelor statului, statutul juridic al persoanei și tehnica
constituțională.
Articolul 1. Franța este o Republică indivizibilă, laică, democratică și socială. Ea asigură egalitatea
tuturor cetățenilor în fața legii, fără deosebire de origine, de rasă sau de religie. Ea respectă
toate credințele. Organizarea sa este descentralizată.
Legea favorizează accesul egal al femeilor și bărbaților la mandatele electorale și la funcțiile
elective, precum și la responsabilitățile profesionale și sociale.
ARTICOLUL 3. Suveranitatea națională aparține poporului care o exercită prin
reprezentanții săi şi prin referendum.
Nicio parte a poporului şi niciun individ nu își poate atribui exercitarea ei.
Votul poate fi direct sau indirect, în condițiile prevăzute de Constituție. Votul
este întotdeauna universal, egal şi secret.
Toți cetățenii francezi majori, indiferent de sex, care se bucură de drepturile lor
civile şi politice sunt alegători, în condițiile prevăzute de lege.
ARTICOLUL 4. Partidele şi grupările politice contribuie la exprimarea votului.
Acestea se constituie şi își exercită activitatea în mod liber. Partidele şi grupările
politice trebuie să respecte principiile suveranității naţionale şi ale democraţiei.
Ele contribuie la punerea în aplicare a principiului enunţat la alineatul doi al
articolului 1 în condiţiile stabilite de lege.
Legea garantează exprimarea pluralistă a opiniilor şi participarea echitabilă a
partidelor şi grupărilor politice la viaţa democratică a Naţiunii.
ARTICOLUL 5. Preşedintele Republicii veghează la respectarea Constituţiei. Prin
arbitrajul său, asigură funcţionarea autorităţilor publice, conform reglementărilor,
precum şi continuitatea statului.
El este garantul independenţei naţionale, al integrităţii teritoriale şi al respectării
tratatelor.
ARTICOLUL 6. Preşedintele Republicii este ales prin vot universal direct, pentru
un mandat de cinci ani.
ARTICOLUL 7. Preşedintele Republicii este ales cu majoritatea absolută a
voturilor exprimate. Dacă aceasta nu se obţine la primul tur de scrutin, se
organizează un al doilea tur, în a paisprezecea zi de la primul scrutin. La cel de-al
doilea tur nu participă decât cei doi candidaţi care, după eventuala retragere a unor
candidaţi mai bine plasaţi, au obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de
scrutin.
ARTICOLUL 20. Guvernul stabileşte şi conduce politica naţiunii.
Guvernul are la dispoziţie administraţia şi forţele armate.
Guvernul răspunde în faţa Parlamentului în condiţiile şi conform procedurilor
prevăzute la articolele 49 şi 50.
ARTICOLUL 24. Parlamentul votează legile. Controlează acţiunile Guvernului.
Evaluează politicile publice.
Parlamentul este alcătuit din Adunarea Naţională şi Senat.
Deputaţii din cadrul Adunării Naţionale, al căror număr nu poate fi mai mare de
cinci sute şaptezeci şi şapte, sunt aleşi prin vot direct.
Senatul, care nu poate avea mai mult de trei sute patruzeci şi opt de membri, este
ales prin vot indirect. Senatul asigură reprezentarea colectivităţilor teritoriale ale
Republicii.
Francezii stabiliţi în afara Franţei sunt reprezentaţi în cadrul Adunării Naţionale
şi Senatului.
ARTICOLUL 34. Prin lege se reglementează:
- drepturile cetăţeneşti şi garanţiile fundamentale acordate cetăţenilor pentru
exercitarea libertăţilor publice; libertatea, pluralismul şi independenţa
mijloacelor de informare; obligaţiile impuse de apărarea naţională
cetăţenilor în ceea ce priveşte persoana şi bunurile lor;
- naţionalitatea, statutul şi capacitatea persoanelor, regimurile matrimoniale,
succesiunile şi liberalităţile;
 - stabilirea infracţiunilor şi a pedepselor aplicabile; procedura penală;
amnistia; crearea de noi ordine de jurisdicţie şi statutul magistraţilor;
- baza, rata şi modalităţile de colectare a impozitelor de orice natură; regimul
emisiunii de monedă.
Prin lege se reglementează, de asemenea:
- regimul electoral al camerelor Parlamentului, al adunărilor locale şi al
forurilor reprezentative ale francezilor stabiliţi în afara Franţei, precum şi
condiţiile de exercitare a mandatelor electorale şi a funcţiilor elective ale
membrilor adunărilor deliberante ale colectivităţilor teritoriale;
- crearea de categorii de instituţii publice;
- garanţiile fundamentale acordate funcţionarilor civili şi militari ai statului;
- naţionalizările de întreprinderi şi transferurile de proprietate asupra
întreprinderilor de la sectorul public la cel privat.
Legea stabileşte principiile fundamentale:
- ale organizării generale a apărării naţionale;
- ale liberei administrări a colectivităţilor teritoriale, ale competenţelor şi
resurselor acestora;
- ale învăţământului;
ARTICOLUL 53. Tratatele de pace, tratatele comerciale, tratatele sau acordurile
privind organizarea internaţională, cele care angajează finanţele statului, cele care
modifică dispoziţii de natură legislativă, cele privind statutul persoanelor, cele care
presupun cedarea, schimbul sau adăugarea de teritoriu nu pot fi ratificate sau
aprobate decât în baza unei legi.
Aceste tratate nu au efect decât după ce au fost ratificate sau aprobate.
Nicio cedare, nici un schimb şi nicio adăugare de teritoriu nu este valabilă fără
consimţământul populaţiilor vizate.
ARTICOLUL 64. Preşedintele Republicii este garantul independenţei autorităţii
judecătoreşti.
Preşedintele Republicii este asistat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Statutul magistraţilor este stabilit prin lege organică.
Judecătorii sunt inamovibili.
ARTICOLUL 87. Republica participă la dezvoltarea solidarităţii şi cooperării dintre
statele şi popoarele care au în comun limba franceză.

13. Pornind de la afirmația: «O constituție – ca și constituționalismul- trebuie să tindă a fi ”un pictor

al vieții moderne”, deoarece amândoi trebuie să fie capabili să ”desprindă din modă ceea ce
poate ea conține ca element poetic în istorie, să extragă eternul din ceea ce e trecător”. Dreptul
constituțional trebuie să explice cum experiențele trecătoare ale regimului politic se ”potrivesc”
logicii constituționale a unei societăți»
Constituția este legea fundamentală a statului care reglementează, printre altele,
principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale
ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale.
 Constituţia, ca lege fundamentala a statului, reprezintă izvorul juridic principal a
dreputului constituţional. Valoarea şi importanţa sa nu se limiteze doar la acest rol, ea sta la
baza unui întreg curent de gândire. Orice comunitate politică modernă se defineşte în funcţie de
reperele constituţionale pe care le aşează la temelia sa. Din acest punct de vedere, structura
legii fundamentale nu poate fi ignorată în momentul în care maniera de guvernare a naţiunii în
cauză este evaluată. Constituţia îndeplineşte astfel nu numai o funcţie normativă, dar şi una
simbolică. Cetăţenia se defineşte în raport cu acest reper al legii fundamentale. Invocarea
Constituţiei nu este un simplu gest mecanic, ci devine ocazia de a reveni la fundamentele înseşi
ale democraţiei. Controlul constituţionalităţii legilor, ca instituţie juridică, cuprinde ansamblul
dispoziţiilor normative prin care se organizează verificarea conformităţii cu constituţia atât a
fiecărei legi, în ansamblul ei, cât şi a fiecărei prevederi dintr-o lege, având drept consecinţă
înlăturarea legii sau a dispoziţiei dintr-o lege a cărei neconformitate cu constituţia a fost
contestată. Existenţa sancţiunilor pentru încălcările constituţiei este de majoră importanţă, căci
acestea, alături de alte elemente, bineînţeles, dau dispoziţiilor constituţionale, caracterul de
norme juridice.
Constituția are un control mai puternic asupra statului, cetățenilor și oricărui alt
element, dacă este o constituție rigidă. Constituţia rigidă este o constituţie a cărei modificare se
dovedește a fi mai dificilă decât cea a unei legi ordinare, datorită procedurii cerute, care implică
în general colaborarea mai multor organisme constituţionale îi votul unei majorități calificate,
adică 2/3 din numărul membrilor parlamentului. Revizuirea constituţiei constă în modificarea
acesteia prin reformularea, abrogarea anumitor articole sau prin adăugarea unui text nou.
Articolul 152 din Constituție ne prezintă limitele revizuirii Constituției, astfel caracterul
național, independent, unitar și individual al statului român, forma republicană de guvernământ,
integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială, toate acestea
nu pot forma obiectul revizuirii. De asemenea, nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca
rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor
acestora. Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și nici
în timp de război. Datorită acestui articol, nu se poate adopta orice formă de revizuire a
constituției.
Din punct de vedere politic, este cunoscut că orice constituţie exprimă realităţile politice
existente în momentul adoptării sale. În cazul schimbării profunde a acestor realităţi, este firesc
să se modifice şi constituţia. Din punct de vedere juridic, constituţia fiind în esenţa sa o lege,
aceasta este supusă în mod firesc modificării.
De obicei, posibilitatea, ca şi procedura de revizuire, sunt expres prevăzute chiar în
textul legii fundamentale. Absenţa din textul constituţiei a unor proceduri referitoare la
revizuirea acesteia poate genera grave tensiuni între diferitele forţe politice existente în
societate, îndeosebi partidele politice, care, fiind interesate să iniţieze sau să propună anumite
modificări în legea fundamentală, nu ar putea să facă acest lucru datorită lipsei unei proceduri
corespunzătoare. Tot atât de periculoasă prin efectele sale destabilizatoare, este şi practica de a
modifica oricând o constituţie. O asemenea practică este posibilă, în special în regimuri politice
nedemocratice.