UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din Brasov

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SI ADMINISTRAREA AFACERILOR
Programul de studiu:CIG-ID

REFERAT LA Dreptul Afacerilor

Tema: Izvoarele dreptului afacerilor

Coordonator: Student:

Conferențiar univ.dr.ec.av.DAJ Alexis Munteanu Gabriel Lucian

Anul:1

Grupa:2

2020

Cuprins
1
Introducere ............................................................. pag.3

Izvoarele Dreptului

Izvoare normative de drept ..................................... pag.3

Izvoare interpretative de drept ............................... pag.8

Dreptul comercial ................................................... pag.9

Izvoarele dreptului afacerilor

Izvoare normative ale dreptului comercial .......... pag.11

Izvoare interpretative ale dreptului comercial .... pag.15

Bibliografie ............................................................ pag.17

Dreptul afacerilor reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale

patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce apar între persoane în legătură cu desfăşurarea

2
activităţii de întreprinzător, precum şi raporturile care apar în cazul intervenţiei statului în această
activitate.

Prin normă juridică se înţelege o regulă de conduită obligatorie, cu caracter general şi abstract a
cărei respectare este asigurată de puterea publică. Normele juridice, împreună cu raporturile
juridice stabilite prin aplicarea acestor norme, alcătuiesc ordinea de drept.

În teoria dreptului, modalităţile specifice de exprimare a conţinutului normelor juridice poartă

denumirea de „izvoare ale dreptului” sau surse ale dreptului. Izvoarele dreptului pot fi Normative
si Interpretative.

Izvoarele Dreptului

1. Izvoare NORMATIVE de drept.

 Legea.
In sens restrans, termenul desemneaza actul normativ care emana de la Parlament.Legea poate fi:
 fundamentala – Constitutia
Constituţia este fundamentul întregului sistem juridic, apărând ca o sumă de principii de bază, ca
o stare de spirit care comandă şi controlează orice activitate de normare. Aşadar, toate celelalte
izvoare ale dreptului, indiferent de felul sau poziţia lor ierarhică, trebuie elaborate pe baza şi în
conformitate cu prevederile legii fundamentale.

Normele contrare Constituţiei, prevăzute în orice act normativ, sunt anulate de Curtea
Constituţională. Constituţia este, deci, ansamblul regulilor ce privesc instaurarea, exercitarea şi
menţinerea puterii de stat.

Din punct de vedere juridic, orice stat, indiferent de forma sa de guvernământ, are o Constituţie.
Din punct de vedere politic, Constituţia este un contract social între naţiune şi putere prin care se
determină atât drepturile pe care naţiunea şi le rezervă (drepturile omului şi ale cetăţeanului), cât
şi prerogativele cu care tot naţiunea mandatează, în mod limitativ, puterea să la exercite în
numele ei şi pentru ea, precum şi modalitatea de a le exercita, respectiv separaţia puterilor în stat.
Cu alte cuvinte, Constituţia trebuie să reprezinte un pact fundamental emanând de la naţiune.

3
Teza filosofică pe care se întemeiază orice stat de drept este că, pentru ca puterea să nu devină
totalitară, ea trebuie controlată tot de către puterea însăşi, pe calea separării puterilor în stat.

Astfel, conform principiului separaţiei puterilor, în orice stat există trei puteri: - a) puterea
legislativă, exercitată de către reprezentanţa naţională care este Parlamentul; - b) puterea
executivă, aparţinând guvernului, care o exercită împreună cu şeful statului, la nivel central, şi
organelor administraţiei publice locale, la nivel local; - c) puterea judecătorească, aparţinând
instanţelor de judecată. În ordine ierarhică crescătoare, instanţele de judecată din ţara noastră
sunt: Judecătoriile, Tribunalele, Curţile de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Normele juridice cuprinse în Constituţie sunt elaborate şi modificate după o procedură specială,
superioară celei utilizate la elaborarea şi modificarea celorlaltor legi. De aceea se afirmă că
norma constituţională este privilegiată şi protejată: privilegiată deoarece are un caracter unic în
genul său şi protejată deoarece modificarea ei, numită revizuire, este în mod intenţionat
îngreunată, pentru a i se asigura un plus de stabilitate. De altfel, procedurile de adoptare şi cele
de revizuire a Constituţiei sunt identice.
 constitutionala – legea de revizuire a Constitutiei.

Constituţia noastră actuală prevede o procedură de revizuire care cuprinde trei faze, după cum
urmează: Articolul 150, intitulat „Iniţiativa revizuirii”, arată la alineatul (1) că „Revizuirea
Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o
pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu
drept de vot”.

Articolul 151 din Constituţie prevede că „Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată
de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul
membrilor fiecărei Camere (majoritate calificată).

Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera 2 Deputaţilor şi Senatul, în

şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de
la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

4
  organica - are forta juridica dupa Constitutie si legile constitutionale.

Legile organice dezvoltă şi detaliază principiile fundamentale ale dreptului prevăzute în

Constituţie, intervenind în domeniile stabilite expres de aceasta (art. 73, alin. (3)). Spre exemplu,
prin legi organice se reglementează organizarea, funcţionarea si finanţarea partidelor politice,
statutul funcţionarilor publici, regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii, organizarea
generală a învăţământului, statutul minorităţilor naţionale din România, regimul general al
cultelor etc.

Legile organice sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere (majoritate
absolută – jumătate plus unu din numărul total al membrilor), au forţă juridică inferioară
Constituţiei dar superioară tuturor celorlaltor acte normative.

 ordinara – toate celelalte legi

Legile ordinare sunt toate celelalte legi adoptate de Parlament şi pot reglementa orice materie
care nu ţine de domeniul legilor constituţionale sau organice. Un loc important printre legile
ordinare îl ocupă codurile (de 3 exemplu Codul civil), care grupează şi sistematizează într-un
singur corp majoritatea reglementărilor aplicabile unui anumit domeniu de activitate. Legile
ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră (majoritate
relativă). Deoarece legile organice sunt superioare celor odinare, o lege ordinară care contrazice
o lege organică va fi judecată ca fiind contrară Constituţiei. Adoptarea legilor se poate face pe
cale parlamentară sau prin referendum. În cazul legilor parlamentare, procedura de elaborare
cuprinde următoarele faze: a) iniţiativa legislativă, b) fazele preliminare ale procedurii
legislative, c) dezbaterea şi votul, d) medierea şi e) promulgarea. Pentru legile referendare,
procedura cuprinde următoarele faze: a) iniţierea consultării populare, b) consultarea populară şi
c) confirmarea rezultatelor referendumului.

 Decretul.

5
Decretele sunt izvoare de drept doar dacă şi în măsura în care conţin reguli de conduită generale
şi impersonale. De obicei, decretul prezidenţial are caracter individual, deoarece priveşte
reglementarea juridică a situaţiei profesionale a unui subiect individual de drept (persoană
fizică), o amnistie sau o graţiere individuală.

 Hotararea de guvern

Acestea sunt acte emise de obicei de Guvern pentru organizarea şi clarificarea aplicării unor legi
adoptate de Parlament şi au forţă juridică inferioară Constituţiei, legilor organice şi ordinare, dar
superioară celorlaltor izvoare de drept.

 Ordonanţele Guvernului.

Conform Constituţiei, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica
autoritate legiuitoare a ţării (art. 61).

Totuşi, date fiind complexitatea realităţii şi rapiditatea cu care sistemul legislativ trebuie adaptat
acesteia, pe de o parte şi încetineala procedurilor legislative, pe de altă parte, tot Constituţia
permite, prin art. 115, delegarea funcţiei legislative către Guvern.

În baza delegării legislative, Guvernul emite ordonanţe, care sunt acte cu caracter legislativ ce
emană de la un organ al administraţiei publice. Guvernul emite două feluri de ordonanţe:
ordonanţe obişnuite şi ordonanţe de urgenţă.

Ordonanţele obişnuite presupun că Guvernul este împuternicit de Parlament, prin intermediul

unei legi speciale de abilitare, să exercite funcţia legislativă. Delegarea se face precizându-se
limitele sale în timp şi cu privire la domeniul reglementării.

Parlamentul nu poate delega Guvernului competenţa de reglementare în materiile pentru care art.
73 alin. (3) din Constituţie impune reglementarea în forma legilor organice.

Ordonanţele de urgenţă sunt adoptate de Guvern în cazuri excepţionale, fără a mai fi necesară
abilitarea parlamentară. Aceste ordonanţe nu pot privi domeniile rezervate legilor organice.

 Deciziile

6
Deciziile emise de autorităţile administraţiei publice locale – (Consilii Judeţene şi Locale)
reglementează, cu respectarea prevederilor legii şi ale hotărârilor de guvern, probleme diverse,
specifice razei teritoriale respective (judeţ, oraş, comună).

 Contractele colective de munca

Contractul colectiv de muncă este un izvor de drept specific dreptului muncii, un contract
regulamentar, cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesivă, care se poate încheia la mai
multe paliere(unități, grup de unități și sectoare de activitate). Acesta reprezintă o convenție
încheiată (obligatoriu în formă scrisă) între angajator/organizația patronală si reprezentanții
angajaților, prin care se stabilesc clauze privind drepturile si obligațiile ce decurg din relațiile de
muncă. Contractul colectiv este un veritabil izvor specific al dreptului muncii, efectele sale fiind
asemănătoare cu ale unui act normativ.

 Ordinile si instructiunile

Acestea sunt emise de miniştrii, de Guvernatorul Băncii Naţionale (BNR), de Preşedintele

Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) etc. – vizează , de regulă, domenii restrânse
şi au ca scop executarea legilor.

Acestea au forţă juridică inferioară tuturor celorlaltor izvoare de drept, ceea ce înseamnă că
reglementările juridice pe care le conţin trebuie să fie conforme normelor de drept existente în
legi şi celelalte surse ale dreptului.

2. Izvoare INTERPRETATIVE de drept

7
  Obiceiul juridic (Cutuma)

Cutuma reprezintă un uzaj (obicei) social constant şi uniform, conştientizat ca fiind obligatoriu la
nivelul grupului social. Este, deci, vorba de un „obicei cu valoare juridică”. Convingerea juridică
diferenţiază cutuma de simplul uzaj de fapt, care este o practică urmată în mod constant, fără însă
a se simţi o obligaţie în acest sens.

De exemplu, obiceiul bacşişului nu este o cutumă, deoarece, deşi este adesea practicat, nu este
conştientizat ca o obligaţie cu caracter juridic, dar aşezarea arborilor la o anumită distanţă de
hotar este o cutumă, pentru că implică şi o obligaţie în acest sens. Aşadar, cutuma poate constitui
izvor de drept numai dacă şi în măsura în care legea sau un alt act normativ cu valoare de izvor
de drept îi conferă acest caracter, cum ar fi, spre exemplu, reglementările Codului civil privind
aşezarea unei construcţii la o depărtare de hotarul despărţitor a două proprietăţi, depărtare
stabilită de obiceiul locului. În acest caz, legea (Codul civil) face trimitere expresă la obiceiul
locului, adică la cutumă.

 Jurisprudenta (Precedentul judiciar)

Cuprinde deciziile judiciare pronunţate anterior în cazuri asemănătoare celui judecat. Precedentul
sau practica judiciară nu are valoare de sursă efectivă a dreptului, ci doar de sursă interpretativă,
iar judecătorul are dreptul de a se pronunţa doar în mod 6 particular asupra cauzei, fără dispoziţii
generale sau cu caracter de reglementare. În dreptul anglo-saxon, ca şi în dreptul internaţional,
jurisprudenţa constituie izvor de drept, alături de cutumă. În sistemul român de drept, însă, care
se încadrează în cel romano-germanic, practica judiciară nu este sursă a dreptului.

 Doctrina (Literatura juridica sau Stiinda dreptului)

Doctrina nu constituie izvor al dreptului, dar, prin tezele teoretice pe care le elaborează şi
valoarea argumentaţiilor folosite, poate influenţa şi contribui la dezvoltarea dreptului şi a
surselor sale. Aşadar, sunt izvoare ale dreptului, în armonie cu principiile statului de drept
român, numai actele normative, categorie în care se încadrează, însă, atât reglementările interne,
cât şi cere internaţionale, acceptate de ţara noastră prin aprobare, aderare sau ratificare.

Notiunea, obiectul şi definitia dreptului comercial

8
Denumirea drept comercial sugerează ideea că dreptul comercial constituie un ansamblu de
norme juridice care reglementează comerţul. Această idee este în mare măsură corectă. Dar,
pentru a fi pe deplin înţeleasă noţiunea dreptului comercial este necesar să precizăm noţiunea de
comerţ. Noţiunea de comerţ este folosită în mai multe sensuri: etimologic, economic şi juridic .

În sens etimologic, expresia de comerţ provine din cuvântul latinesc commercium, care la rându-
i reprezintă o juxtapunere a cuvintelor cum şi merx, ceea ce înseamnă „cu marfă” . Deci,
comerţul ar consta în operaţiuni cu mărfuri.

În sens economic, comerţul este definit ca o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţia
mărfurilor de la producători la consumatori. Deci, comerţul ar consta în operaţiunile cuprinse în
intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie până în momentul
ajungerii acestora la consumatori. Aceste operaţiuni sunt realizate de comercianţi, cunoscuţi şi
sub denumirea de negustori, care sunt agenţi economici diferiţi de producătorii mărfurilor.

Folosind această accepţiune a noţiunii de comerţ, care este şi cea uzuală, dreptul comercial ar
putea fi definit ca totalitatea normelor juridice privind interpunerea şi circulaţia mărfurilor de la
producători la consumatori.

În sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii definite în sens
economic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţie a mărfurilor, pe care le
realizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, pe care le efectuează
fabricanţii, precum şi executarea de lucrări şi prestarea de servicii, pe care le realizează
antreprenorii, respectiv prestatorii de servicii sau, în general, întreprinzătorii.

Având în vedere accepţiunea juridică a noţiunii de comerţ, care trebuie reţinută, dreptul
comercial are o sferă mai cuprinzătoare; el reglementează activităţile de producere şi circulaţie
(distribuţie) a mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii3 . Definirea noţiunii
dreptului comercial prin folosirea sensului juridic al noţiunii de comerţ se întemeiază pe
dispoziţiile legale.

Noul Cod civil are în vedere activităţile organizate, constând în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii [art. 3 alin. (3) C. civ.]. Apoi, Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că, în toate actele

9
normative în vigoare, expresiile „acte de comerţ”, respectiv „fapte de comerţ” se înlocuiesc cu
expresia „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii” [art. 8 alin. (2)]. Rezultă că
dreptul comercial cuprinde normele juridice care reglementează activitatea comercială, adică
producerea şi circulaţia (distribuţia) mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii. 2.

Obiectul dreptului comercial. Determinarea obiectului dreptului comercial, a sferei sale de

aplicare, este legată de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem. Potrivit concepţiei clasice
a dreptului comercial, există două sisteme care permit stabilirea sferei dreptului comercial1 .
Într-un sistem, denumit sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice
aplicabile comercianţilor. Deci, dreptul comercial este un drept profesional; el se aplică tuturor
persoanelor care au calitatea de comerciant.

Sistemul subiectiv a stat la baza primelor reglementări legale ale activităţii comerciale, anterioare
marii codificări a dreptului comercial, de la începutul secolului al XIX-lea. Ulterior, sistemul
subiectiv a fost adoptat de Codul comercial german din anul 1900.

După un alt sistem, denumit sistemul obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice
aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi operaţiuni, calificate de lege ca fapte de
comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte. Deci, în acest sistem, normele dreptului
comercial se aplică unei categorii de acte juridice, fapte şi operaţiuni (faptele de comerţ), iar nu
unei categorii de persoane (comercianţi). Sistemul obiectiv a fost inspirat de ideile Revoluţiei
franceze din 1789, care au impus suprimarea corporaţiilor şi recunoaşterea principiului egalităţii
civile. Acest sistem a stat la baza Codului comercial francez din 1807 şi a inspirat reglementările
comerciale din alte ţări. Sistemul obiectiv a fost adoptat şi de Codul comercial român2 . Art. 3 C.
com. prevedea actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile considerate fapte de comerţ cărora
li se aplica Codul comercial, indiferent dacă persoana care le săvârşea avea sau nu calitatea de
comerciant.

În prezent, prin adoptarea noului Cod civil, a fost consacrat sistemul subiectiv al dreptului
comercial. Potrivit art. 3 C. civ., dispoziţiile Codului civil se aplică şi raporturilor dintre
profesionişti, precum şi raporturilor dintre profesionişti şi alte subiecte de drept civil. Prin
profesionişti, Legea înţelege orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere.
Profesioniştii activităţii comerciale au calitatea de comerciant.

10
Trebuie arătat că normele juridice ale dreptului comercial, ca şi normele juridice ale dreptului
civil, aparţin dreptului privat. Deci, ele privesc actele de afaceri (iure gestionis) iar nu actele de
putere (iure imperii).

Izvoarele Dreptului Afacerilor

1. Izvoare NORMATIVE ale dreptului comercial

Sub aspect formal, izvoarele dreptului comercial sunt: Constituţia României, Codul comercial, legile
comerciale speciale şi, cu caracter subsidiar, Codul civil şi legile civile speciale.

 Constitutia

Ca lege fundamentală a ţării, Constituţia reglementează principiile de organizare a activităţii

economice.

Potrivit art.134 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă. Statul trebuie să
asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru
valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Având în vedere că raporturile juridice, în general, şi raporturile comerciale, în special, se

bazează pe raporturile de proprietate, Constituţia prevede că statul ocroteşte proprietatea în cele
două forme ale sale, proprietatea publică şi proprietatea privată (art.135).

Totodată, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, în condiţiile
legii (art.41).

 Codul Comercial

Normele dreptului comercial se aflã, în principal, în codul comercial. Acest act normativ
constituie reglementarea de bază a activităţii comerciale. Acest rol al Codului comercial

11
cunoaşte, în prezent, o anumită diminuare, datorită înlocuirii unor dispoziţii ale sale cu
reglementări noi; de exemplu, regimul societăţilor comerciale, tratamentul legal aplicat
comercianţilor în dificultate etc. El cuprinde norme juridice care reglementează instituţiile
fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ, comercianţii şi obligaţiile comerciale
etc. În legătură cu normele cuprinse în Codul comercial se impun anumite precizări.

Normele juridice din Codul comercial sunt norme specifice reglementării activităţii comerciale.
Specificitatea acestor norme se asigură prin procedee diferite.

Unele norme juridice reglementează instituţiile proprii ale dreptului comercial; de exemplu, faptele de
comerţ (art. 3, art. 4, art. 56 C.com.), calitatea de comerciant (art.7 şi art. 8 C.com.), contractul de
comision (art. 405-412 C.com.) etc.

Anumite norme ale Codului comercial consacră derogări de la reguli ale Codului civil; de exemplu,
solidaritatea codebitorilor (art. 42 C.com.), termenul de graţie (art.44 C.com.), retractul litigios (art. 45
C.com.) etc.

Alte norme ale Codului comercial dezvoltă reglementarea unor instituţii din Codul civil, adaptându-le
nevoilor activităţii comerciale; de exemplu, contractul de vânzare-cumpărare (art. 67-73 C.com.),
contractul de mandat (art. 374-391 C.com.), contractul de gaj (art. 478-489 C.com.).

În Codul comercial sunt surprinse şi anumite norme privind încheierea contractelor între absenţi (art. 33-
39 C.com.). Aceste norme aparţin, în realitate, dreptului civil. Ele au fost incluse în Codul comercial
pentru a acoperi o lacună a Codului civil. Dar, aşa cum este în general admis, ele sunt aplicabile,
deopotrivă, în materie comercială şi în materie civilă.

Trebuie arătat că, în principiu, normele cuprinse în Codul comercial au caracter supletiv; ele se aplică
numai când părţile nu au convenit altfel. Există însă şi anumite norme cu caracter imperativ, care asigură
protejarea intereselor generale, motiv pentru care ele sunt obligatorii pentru părţi.

 Legile comerciale speciale

12
Codul comercial cuprinde numai normele juridice principale privind activitatea comercială; alte
norme privind această activitate se găsesc în legile comerciale speciale.

Întrucât nu tot dreptul comercial se află în Codul comercial, art. 1 C.com. trebuie redactat în
sensul că principalul izvor al dreptului comercial îl reprezintă legile comerciale, înţelegând prin
acestea Codul comercial şi legile comerciale speciale.

Prin legi comerciale avem în vedere: legile adoptate de parlament, (lege stricto sensu), decretele-
legi, hotărârile şi ordonanţele guvernului, precum şi actele normative emise de alte organe ale
statului.

 Legile (stricto sensu). O serie de aspecte ale activităţii comerciale sunt

reglementate prin lege. Cu titlu de exemplu menţionăm: Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale; Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului; Legea nr.
11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale; Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi
biletului la ordin; Legea nr. 59/1934 asupra cecului.
 Decretele-legi. Puterea existentă anterior Constituţiei a adoptat o serie de acte
normative care interesează activitatea comercială. În acest sens menţionăm: Decretul-
lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza
liberei iniţiative; Decretul-lege nr. 139/1990 privind înfiinţarea camerelor de comerţ şi
industrie şi funcţionarea Camerei de Comerţ şi Industrie a României etc.
 Hotărârile şi ordonanţele guvernului. Unele aspecte ale activităţii comerciale sunt
reglementate prin acte ale guvernului; de exemplu, Hotărârea Guvernului nr. 201/1990
pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-legea nr. 54/1990; Hotărârea
Guvernului nr. 394/1995 privind obligaţiile ce revin agenţilor economici – persoane
fizice sau juridice – în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată; Ordonanţa
Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; Ordonanţa Guvernului nr.
70/1994 privind impozitul pe profit etc.
 Normele, regulamentele şi ordinele adoptate de organele competente. Prin lege,
hotărâre sau ordonanţă, anumite organe pot fi investite cu puterea de a emite norme,
regulamente şi ordine de aplicare a acestor acte normative; de exemplu: Normele
privind modul de ţinere şi de completare a registrului comerţului, aprobate de Camera

13
 de Comerţ şi Industrie a României şi Ministerul Finanţelor nr. 3021/1994;
Regulamentul privind ordinul de plată nr. 8/1994, aprobat de Banca Naţională a
României; Ordinul guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 138/1995 privind
punerea în aplicare a Regulamentului nr. 8/199 , a normelor-cadru nr. 6,7 şi 15/1994 şi
a normelor tehnice nr. 9,10 şi 18/1994 emise de Banca Naţională a României.

În încheiere, trebuie arătat că pentru a determina caracterul comercial al unei legi speciale este
necesar să raportăm această lege la Codul comercial. Într-adevăr, Codul comercial constituie
reglementarea de bază, care jalonează sfera activităţii comerciale aflate sub incidenţa legilor
comerciale.

 Codul civil si legile speciale

Potrivit art. 1 C.com., în absenţa unor norme în Codul comercial se aplică dispoziţiile Codului
civil. Deci, Codul civil constituie un izvor subsidiar al dreptului comercial.

Aşa cum am mai arătat, anumite aspecte ale activităţii comerciale fac obiectul reglementării unor
legi comerciale speciale. Aceasta înseamnă că numai în absenţa unor norme în Codul Comercial
şi în legile comerciale speciale se aplică dispoziţiile Codului civil.

Întrucât Codul civil cuprinde normele generale aplicabile dreptului privat, dispoziţiile sale
servesc în mare măsură la fundamentarea instituţiilor dreptului comercial. Ca izvor subsidiar al
dreptului comercial o importanţă deosebită o au dispoziţiile Codului civil în materia obligaţiilor,
în special cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor, precum şi cele privind contractele
speciale (contractul de vânzare-cumpărare, contractul de mandat etc.).

Trebuie observat că, deoarece nu tot dreptul civil se află în Codul civil, ci şi în legile civile
speciale, în realitate, izvorul subsidiar al dreptului comercial îl constituie Codul civil şi legile
civile speciale. De aceea, art.1 C.com. trebuie redactat în sensul că în absenţa unor dispoziţii în
legile comerciale se aplică legile civile, înţelegând prin acestea Codul civil şi legile civile
speciale.

14
Dintre legile civile speciale, care prezintă un interes deosebit pentru materia dreptului comercial,
menţionăm Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi Decretul nr.
167/1958 privind prescripţia extinctivă.

2. Izvoare INTERPRETATIVE ale dreptului comercial

Pe lângă izvoarele normative, există şi izvoarele interpretative ale dreptului comercial. Rolul acestor
izvoare este de a ajuta la interpretarea voinţei manifestate în raporturile comerciale, ca în cazul uzurilor
comerciale, sau la interpretarea actelor normative comerciale, în vederea aplicării lor, ca în cazul
doctrinei şi practicii judiciare.

 Uzurile comerciale
Uzul (obiceiul sau cutuma) este o regulă de conduită născută din practica socială, folosită vreme
îndelungată şi respectată ca o normă juridică obligatorie.

În dreptul comercial român, uzurile comerciale nu sunt izvoare normative. Concluzia se

întemeiază pe faptul că art. 1 C.com., care reglementează izvoarele dreptului comercial, nu le
menţionează. Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât în Codul comercial român nu au fost
reproduse dispoziţiile Codului comercial italian, care consacrau uzurile comerciale ca izvor
normativ.

Dacă în dreptul nostru comercial nu există uzuri normative, doctrina şi practica judiciară
recunosc uzurile interpretative (convenţionale). Acestea rezultă din voinţa prezumată a părţilor şi
sunt menite să lămurească sensul şi limitele acestei voinţe.

Existenţa uzurilor (obiceiurilor) cu caracter interpretativ este dedusă din anumite dispoziţii ale
Codului civil, care, în temeiul art. 1 C.com., sunt aplicabile şi în dreptul comercial.

15
Astfel, potrivit art. 970 C.civ., convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Convenţiile obligă
nu numai la ceea ce este prevăzut expres în ele, ci şi la toate urmările pe care obiceiul sau legea
le dă obligaţiei după natura sa. În temeiul acestor dispoziţii, obligaţiile din contractele comerciale
trebuie executate cu bună-credinţă, cu diligenţa unui bun comerciant. Aceste contracte cuprind şi
obligaţiile rezultate din obiceiurile activităţii comerciale, chiar dacă nu există o stipulaţie
expresă.

Apoi, art. 980 C.civ. prevede că dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul locului
unde s-a încheiat contractul. Deci, dacă anumite clauze ale contractului comercial sunt
îndoielnice ori echivoce, pentru a li se stabili sensul, trebuie să se apeleze la obiceiul activităţii
comerciale existent la locul încheierii contractului.

În sfârşit, potrivit art. 981 C.civ., clauzele obişnuite într-un contract se subînteleg, deşi nu sunt
prevăzute expres în contract. Această dispoziţie se bazează pe anumite obiceiuri. Aceste
obiceiuri sunt considerate de lege ca fiind acceptate tacit de către părţile contractante.

 Doctrina
Se admite, în general, că doctrina nu este izvor de drept. Concluzia este deopotrivă valabilă şi
pentru dreptul comercial. Dar, doctrina dreptului comercial este un instrument important de
interpretare a legilor comerciale şi, deci de aplicare a acestora. Ea este un factor de progres al
dreptului, deoarece, de multe ori, soluţiile ei sunt preluate de legiuitor şi transpuse în actele
normative. Desigur, noua doctrină a dreptului comercial, bazată pe reglementarea legală adoptată
în perioada postrevoluţionară se află în curs de formare. Dar, în timp, ea îşi va spori contribuţia
la dezvoltarea dreptului comercial.

 Practica judiciara
În mod tradiţional în dreptul nostru, practica judiciară nu a fost recunoscută ca izvor de drept.
Potrivit principiului separaţiilor puterilor, instanţele judecătoreşti sunt competente să aplice
legea. Dar, soluţiile date de instanţele judecătoreşti, fără să aibă puterea precedentului judiciar,
contribuie la interpretarea legilor comerciale.

16
Aşa cum s-a spus, practica judiciară este „laboratorul” unde se verifică soliditatea concepţiei şi,
implicit, eficienţa legii. Semnalele practicii judiciare pot să constituie un izvor de inspiraţie
pentru legiuitorul comercial.
Un anumit rol în interpretarea legilor comerciale tinde să-l dobândească deciziile Curţii Supreme
de Justiţie (secţiile unite), date de judecarea recursurilor în interesul legii (art.329 C.pr.civ.).
Menţionăm în acest sens, decizia nr. II, din 8 mai 1995 cu privire la instanţa competentă să
soluţioneze cererile privind autorizarea funcţionării societăţilor comerciale.

Bibliografie
https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/tratat-de-drept-comercial-roman-procedurile-de-
prevenire-a-insolventei-si-de-insolventa_extras.pdf

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-de-vest-din-timisoara/proceduri-in-dreptul-
afacerilor/note-de-curs/izvoarele-dreptului/6736841/view

https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/izvoarele-dreptului-afacerilor-173039.html

http://elth.ucv.ro/fisiere/probleme%20studentesti/Cursuri/Dreptul%20proprietatii%20intelectuale/Curs
%203.pdf

http://cig.ase.ro/wp-content/uploads/2016/06/9-Paun-Ghinea.pdf

https://elearning.unitbv.ro/pluginfile.php/187370/mod_resource/content/1/DAJ%20Alexis_Dr
%20AFACERILOR_Curs%20ID%202018_U%202.pdf

17