UNIVERSIATEA LUCIAN BLAGA

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZARE DREPT

TEMĂ DE CONTROL
DREPT ADMINISTRATIV

PROFESOR COORDONATOR:
CONF.UNIV.DR.: DAIANA-MAURA VESMAŞ

STUDENT:
BIRO (BRATU) PAULA
AN I
SEMESTRUL II

CENTRUL TERITORIAL SIBIU

 Izvoarele dreptului administrativ

Analiza izvoarelor dreptului în teoria generală a dreptului a pus în lumină două categorii
de accepţiuni ale acestei noţiuni: izvor de drept în sens material şi izvor de drept în sens
formal.Izvoarele materiale ale dreptului, denumite şi izvoarele reale, sunt concepute ca adevărate
„dat“-uri ale dreptului, realităţi exterioare acestuia, care determină acţiunea legiuitorului sau dau
naştere unor reguli izvorâte din necesităţile practice. Izvoarele materiale reprezintă condiţii sociale
care determină adoptarea unor norme juridice.Pentru ca o regulă de conduită să devină obligatorie
pentru cei cărora li se adresează, este nevoie ca acea regulă să capete o formă juridică, prin care
voinţa guvernanţilor să devină voinţă de stat,obligatorie pentru membrii societăţii, pentru a putea
să intervină, în caz de nevoie, cu forţa de constrâgere a statului. Aici intervin izvoarele formale ale
dreptului. Acestea reprezintă actele normative adoptate sau emise de către autorităţile publice
competente, acte ce conţin norme juridice, reguli de conduită obligatorii, imperative. Izvoarele
formale reprezintă formele juridice de exprimare a voinţei guvernanţilor.

Izvoarele dreptului administrativ reprezintă formele în care se exprimă normele dreptului

administrativ care generează, modifică sau sting raporturi de drept administrativ.Cu alte cuvinte,
normele juridice sunt cuprinse în acte juridice cu caracter normativ, care devin, astfel, izvoare
formale ale dreptului.Potrivit unei opinii exprimate în doctrina actuală, spre deosebire de celelalte
ramuri ale dreptului public, care îşi au izvorul, de regulă, în lege, dreptul administrativ îşi are
izvorul şi în alte forme de exprimare a normelor juridice (actele administrative cu caracter normativ
elaborate (emise) de către subiecţii administrării de toate nivelele). Izvoarele scrise ale dreptului
administrativ prezintă, în epoca contemporană, o determinare constituţională, Constituţia fiind
primul dintre acestea. În ceea ce priveşte izvoarele nescrise ale dreptului administrativ, discuţiile
se poartă, de regulă, în literatura de specialitate, în legătură cu obiceiul (cutuma), jurisprudenţa,
principiile generale ale dreptului şi doctrina.

Izvoarele formale scrise ale dreptului administrativ

Precum în cazul izvoarelor nescrise, și in ceea ce privește regimul juridic al izvoarelor
formale scrise ale dreptului administrativ au intervenit anumite mutații, determinate de statutul
României de stat membru a Uniunii Europene.În conformitate cu prevederile art. 148 alin.(2) din
Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive a Uniunii Europene,
precum și celălalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile
contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.Aceasa vizează raportul
dintre dreptul intern și cel european, care reprezintă unul din subiectele cele mai delicate ale
construcției europene.Din perspectiva Uniunii Europene și a juriprudenței Curții Europene de
Justiție, prioritatea de aplicare a dreptului european, se justifică pe baza obiectivului implicit,
negociat împreună cu statele membre și consfințit în tratatele constitutive, mai exact acela al
unificării sistemelor normative naționale prin crearea unei ordini juridice europene.
Art.22 din Legea nr.24/2000 obligă ca soluțiile legislative preconizate prin noua
reglementare să aiba în vedere reglementările în materie ale Uniunii Europene asigurând
compatibilitatea cu acestea, dispozițiile din tratatele la care Romania este pare, precum și
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.Tunci când este cazul , se fac propunei de
modificare și completare a actelor normative interne care conțin dispoziții contrare cu cele ale
actelor internaționale la care Romania este parte sau nu se asigură compatibilitatea cu dreptul
europeanori se află în contradicție cu jurisprudența CEDO.Inițitiva unor modificări legislative
pentru a pune în acord dreptul intern cu cel european revine Guvernului.

Constituția și legile constituționale

Constituția reprezintă principalul izvor de drept în general și de drept administrativ în
special.Art.1 alin.(5) așează, printre elementele fundamentale ale statului de drept, caracterul
obligatoriu al respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.Principiul supremației
Constituției nu trebuie raportat doar la sistemul de normativitate juridică, ci și la nivelul tutror
instituțiilor statului. Aceasta reprezintă sursa oricarui regim politic, a sistemului de drept, a
drepturilor și libertăților cetățenești, dar și sursa directă sau indirectă pentru întreaga administrație
publică.
Dezvoltând ideea izvoarelor dreptului administrativ care au o determinare constituțională
se identifică două categorii:
- izvoarele prevăzute expres de Constituție, dcum ar fi legile, hotărârile și ordonanțele
Guvernului, decretele Președintelui;
- izvoarele prevăzute de lege, Constituția consacrând doar autoritatea care le emite. Aeasta
consacră spre exemplu instituția „prefectului”, reglementează, in art. 121-122, instituțiile
consiliului local și consililului județean, fără sa prevadă și actele pe care le emit sau le adoptă
aceste autorități publice, repsectiv hotărâri au dispoziții.
Constiuția este cel mai important izvor de drept administrativ deoarece consacră principiile statulul
romând, reglementează principiile și instituțiile fundamentale privind administratia publica și
prevede izvoarele propriu-zise ale dreptului administrativ, menționându-le sau trimițând la actul
normativ care urmează să le prevadă.
În ceea ce privește legile constituționale, acestea sunt potrivit art.73 alin.(2), cle prin care se
revizuiește Constituția.

Legea organică și legea ordinară

Legea reprezintă regula edictată de puterea legiuitoare, care ordonă, oprește sau permite
ceva și la care toți oamenii se supun.Legea reprezintă cea mai înaltă formă de voință juridică,
neexistând un alt act care să aibă o forță juridică superioara;toate celălate acte juridice trebuie să-
i fie subordonate;prevederile legale sunt obligatorii și trebuie aplicate sau respectate de către toate
subiectele de drept; singura autoritate publică în a cărei competență intră adoptarea legilor este
Parlamentul. Astfel, legea poate fi definită ca reprezentând actul juridic adoptat de Parlament, în
calitatea acestuia de unică autoritate legiutoare și în conformitate cu prevederile Constiuției, care
are o forță juridică superioară în raport cu toate celălalte acte normative care compun sistemul de
drept in România, supusă controlului exercitate de Curtea Constituțională, care instituie drepturi
și obligații corelative pentru toate subiectele de drept.
Art.73 consacră trei categorii de legi si anume, legile constituționale, legile organice și
legile ordinare.

Odonanțele Guvernului
Acestea sunt consacrate constituțional de art.108 și 115 din Constituție, ele reprezentând
rodul instituției delegării legislative, mai exact al împuternicirii pe care o primește Guvernul de a
emite acte normative cu forță juridică egală legii.Daca misiunea ordonanței este să înlocuiască
legea,hotărârea, celalalt act al Guvernului, are rolul de a pune în executare legea.
Sistemul constituțional actual consacră doua tipuri de ordonanțe:
- Ordonanțe obișnuite, emise pe bazaunei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament în
domenii care nu fac obiectul legii organice;
- Ordonanțe de urgență care intervin numai în situații extraordinare.
Per ansamblu, rolul ordonanței, în general este să completeze și să sprijine mecanismele statului
de drept și nu să le perturbe.Dacă în cazul odonanței obișnuite Guvernul primește o abilitare
expresa de la Parlament, în cazul celei de urgență abilitarea vine de la legiuitorul constituant, astfel
că Guvernul are legitimiatea de a aprecia o anumită situație ca fiind extraodinară și poate interveni
cu o ordonanță de urgență.Touși parlamentul poate cenzura activitatea Guvernului, art.115 alin.(5)
prevăzând că respectivele ordonanțe intră în vigoare numai după ce au fost depuse spre dezbatere
în procedura de urgență la Camera competentă să fie sesizată și evident, dupa ce au fost publicate
în Monitorul Oficial.
Ordonanțele Guvernului sunt izvoare exprese ale dreptului administrativ, ele emanând de
la autoritatea care are misiunea să exercite conducerea generală a administrației publice.

Hotărârile Guvernului
Hotărârile Guvernului se adoptă, potrivit art.108 alin.(2) pentru „organizarea executării
legilor”. Dacă ordonanțele Guvernului au misiunea să înlocuiască legea, misiunea hotărârilor
Guvernului este să pună legea în executare. La fel ca și ordonanțele, ele se semnează de primul-
ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică de
asemenea în Monitorul Oficial. Dacă nu sunt publicate in M.O acestea sunt considerate inexistente,
cu mențiunea că această regula are totuși o excepție în cazul hotărârilor cu caracter militar, cele
din urmă comunicându-se numai instituțiilor interesate.

Actele administrației centrale de specialitate

Autoritățile centrale subordonate Guvernului, cât și cele nesubordonate,autonome, pot
emite acte cu denumiri diferite (instrucțiuni, ordine, precizări, rapoarte etc), acestea reprezentând
izvozre exprese ale dreptului administrativ.Ordinele și instrucțiunile cu caracter normativ care
emană de la organele centrale de specialitate trebuie publicate în Monitorul Oficial, iar în situația
în care condiția publicării nu este îndeplinită, astfel de ordine nu sunt legal intrate în vigoare și nu
au nici o forță juridică.

Ordinul prefectului
 Instituția prefectului este consacrată de art. 123 din Constituție, el reprezentând Guvernul
pe plan local. Potrivit capitolului IV al părții a IV-a a Codului administrativ, pentru îndeplinirea
sarcinilor care îi revin, prefectul emite acte administrative cu caracter normativ numite oordine, în
condițiile legii.

În categoria izvoarelor formale scrise ale dreptului administrativ mai regăsim Hotarârile
Consiliului județean, Hotărârile Consiliului local, Dispozițiile primarului, Dispozițiile
președintelui consiliului județean și Tratatele internaționale.

Izvoarele formale nescrise ale dreptului administrativ

În acestă categorie intră anumite surse care în mod tradițional în România și majoritatea
altor state, nu sunt considerate izvoare de drept,dar regimul lor juridic, inclusiv din perspectiva
calității de izvor de drept, va trebui regândit având în vedere
schimbarea de optică intervenită în plan legislativ, instituțional și în abordarea de ansamblu.

Cutuma sau obiceiul

Reprezintă uzajul care a fost implantat într-o anumită colectivitate, pe care aceasta
colectivitate îl consideră obligatoriu din punct de vedere juridic.
Pentru ca obiceiul sa fie izvor de drept se cer îndeplinite doua condiții:
- să fie indelungat
- să fie socotit de toata lumea ca avand caracter obligatoriu în sensul legii.
Țara in care obiceiul ocupa un loc important în planul teoriei dreptului este Elveția.
Doctrina elvetiana stabileste doua condiții care trebuiesc întrunite cumulativ pentru ca obiceiul să
reprezinte o norma juridica:
- practica indelungata;
- sentimentul unanim al caracterului obligatoriu.
În Franța se consideră că obiceiul nu poate să joace decat un rol minim.În Germania dreptul
cutumiar este aplicat numai la nivelul autoritatilor locale, insa aplicarea lui depinde de folosirea
prelungită și continuă, precum și de credința celor care participă că aceasta folosire este legal
justificata.În Italia dreptul cutumiar nu se poate aplica contra lege, ci doar secundum legem si
preater legem.În Irlanda dreptul cutumiar ca șÎi doctrina sunt considerate surse secundare ale
dreptului.În Olanda dreptul cutumiar este recunoscut ca un veritabil izvor de drept, dar nu în cazul
dreptului administrativ.În Romania, obiceiul poate constitui izvor de rang constitutional, dar în
materia dreptului civil. Astfel, potrivit art. 44, alin. 6 din Constitutie, ‘’dreptul de proprietate obliga
la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la
respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.’’
Art. 120 alin.(1) din Constituție reglementează principiile care guverneaza admnistrația publică
locală.Principiul autonomiei locale permite ca anumite practici specifice locului să capete în timp
semnificația unor reguli obligatorii pentru personalul din administrația publică.
Totuși, întrucat există un numar mare de norme scrise în această materie, în țara noastra obiceiul
nu are mare insemnatate pentru dreptul admnistrativ.
Jurisprudența
Reprezintă modul în care instanțele interpretează legea.
Există state unde jurisprudența constituie izvor de drept. În Franța doctrina admite că dintre cele
trei izvoare nescrise ale dreptului, jurisprudența, în dreptul administrativ, rămâne singura direct
creatoare.
Doctrina franceză apreciază că, acest rol al judecatorului de a crea norme de drept, il transformă
pe acesta în jurislator.În practică, atunci cand Consiliul de Stat consacră o regulă, ea este
respectata. G. Vedel afirmă că ‘’dreptul administrativ este un drept facut esențial de judecator.’’
În Anglia dreptul administrativ general poate fi gasit în primul rând în jurisprudența precedentelor.
În Belgia, jurisprudența, cu precadere cea care aparține Consiliului de Stat este considerată ca
având un rol decisiv pentru dreptul administrativ.În Irlanda jurisprudența este așezată pe același
plan cu actele Parlamentului din punct de vedere al valorii ei de izvor de drept.În Portugalia
jurisprudența administrativă nu are aceeași semnificație de care se bucură în Franța, iar în Spania
nu este recunoscutî ca izvor de drept.În Romania asistam, în prezent la o contribuție deosebită a
instanțelor de contencios administrativ la consolidarea statului de drept.Este posibil ca, în viitor și
în țara noastră soluțiile pronunțate de instanțele de contencios administrativ să capete o pondere
însemnata ca și în Franța.

Doctrina
Reprezintă literatura de specialitate.Școala franceză exprimă teza că opinia unui jurist, a
unui numar de juriști, nu are, prin ea însăși, forță juridică obligatorie. Însă un mare numar de reguli
pe care legea sau jurisprudența le-a transformat în drept pozitiv își au originea în lucrările autorilor
de drept. Astfel se recunoaste contribuția deosebită a autorilor de drept în dezvoltarea dreptului
public francez.Potrivit autorilor francezi, sarcina doctrinei, cu precadere în dreptul admnistrativ
francez, care nu este codificat și este în mare măsură jurisprudential, consta in:
- a organiza acest drept de o maniera sistematica, degajand principiile care inspiră soluții
legislative și jurisprudențiale;
- de a divulga, de a face cunoscut dreptul prin lucrări, articole;
- de a judeca, a evalua acest drept din punct de vedere al adecvarii sale la scopul social pe
care-l urmarește, al conformității sale cu justiția.
Bibliografie:
Verginia Vedinaș- Drept administrativ , ed a XII-a, -Curs universitar-, Ed. Universul Juridic –
Bucuresti 2020
Dana Apostol Tofan -Drept administrativ, Note de curs, 2009