UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT

REFERAT DREPT
ADMINISTRATIV

IZVOARELE DREPTULUI
ADMINISTRATIV

Student ,
ALDOIU Alina Georgiana

PITEȘTI
2021
 IZVOARELE DREPTULUI ADMINISTRATIV

Prin conceptul de izvor de drept se înțelege forma de exprimare a normei

juridice.
Normele juridice, care exprimă voința clasei conducătoare îmbracă anumite
forme, în funcție de organul care le instituie sau sancționează.
Prin izvoarele dreptului administrativ se înțeleg mijloacele specifice de
exprimare a voinței clasei conducătoare prin care se reglementează relațiile
sociale care fac obiectul dreptului administrativ.

Izvoarele scrise
În consonanţă cu principiul normativităţii juridice, care ierarhizează normele
după forţa lor juridică, izvoarele scrise ale dreptului administrativ din
România se ordonează şi ierarhizează astfel: 1) Constituţia;
2) Legea organică;
3) Legea ordinară şi ordonanţa;
4) Hotărârea Guvernului;
5) ordine, instrucţiuni ale administraţiei ministeriale (şi ale altor organe
centrale de specialitate subordonate Guvernului şi organe administrative centrale
autonome);
6) ordinul prefectului;
7) Hotărârea Consiliului judeţean;
8) Hotărârea Consiliului local;
9) dispoziţia primarului.
La aceste izvoare, unii autori adaugă şi decretele Preşedintelui
României, actele adoptate de serviciile publice descentralizate şi
chiar actele emise de conducerile regiilor autonome, ceea ce ni se pare o
exagerare. Dacă în cazul Preşedintelui s-ar putea admite că, în situaţii
excepţionale (de agresiune) şi numai cu titlu de excepţie, decretul Preşedintelui
să aibă caracter normativ, în alte condiţii, potrivit opiniei majorităţii autorilor,
aceste decrete nu au decât semnificaţia unui fapt administrativ.

Constituția – cel mai important izvor al dreptului administrativ. Ea

stabilește principalele dispoziții privind organizarea și chiar funcționarea
organelor administrației publice, precum și drepturile și îndatoririle
fundamentale ale cetățenilor, a căror realizare este asigurată prin activitatea
orgenelor administrației publice.

1
 Astfel, Capitolele III (Guvernul) și V (Administrația publică) ale Titlului
III tratează modul de formare, organizare și atribuțiile organelor administrației
publice centrale și locale; art. 72 (3) lit. D dispune că Parlamentul, prin lege
organică, reglementează activitatea Guvernului; art. 85 (1) prevede că
Președintele României desemnează un candidat la funcția de prim – ministru, iar
alin.2 al aceluiași articol reglementează procedura de remaniere a Guvernului.

De asemenea ca izvor de drept administrativ sunt și unele prevederi ale

Constituției care stipulează că dreptul persoanelor vătămate într-un drept al lor
de o autoritate publică, printr-un act administrativ va fi reglementat printr-o lege
organică în care se vor prevedea condițiile și limitele exercitării acestui drept.1

Legile ordinare și cele organice sunt izvor al dreptului administrativ

când conțin norme ce reglementează raporturi de drept administrativ.

Prin lege organică se reglementează:

 sistemul electoral;
 organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
 organizarea şi funcţionarea partidelor politice;
 statutul deputaţilor şi al senatorilor, incl usiv indemnizaţia şi celelalte
drepturi ale lor;
 organizarea şi desfăşurarea regimul stării de asediu şi al referendumului;
 organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
 regimul stării de asediu şi a celei de urgenţă; al stării de război şi al
mobilizării forţelor armate;
 infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
 acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
 organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Pub lic şi a Curţii de Conturi;
 statutul funcţionarilor publici;
 contenciosul administrativ;
 regimul juridic, general al proprietăţii şi a moştenirii;
 regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia
socială;
 organizarea generală a învăţământului;
 regimul general al cultelor;
 statutul minorităţilor naţionale, organizarea administraţiei publice locale,
a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

2
  celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de
legi organice.

Atunci când se face referire la lege ca izvor al dreptului administrati, se

au în vedere legile care conțin norme de drept administrativ și nu legile în general
în virtutea cărora, pentru punerea lor în executare se emit toate actele juridice
care conțin norme de drept administrativ. Așa este, de exemplu, Legea nr.
69/1991, privind organizarea administrației publice locale.

Desigur că, în modul cel mai frecvent întâlnim legi care cuprind norme
juridice reglementând raporturi sociale de natură diferită, astfel că acestea pot fi
izvoare ale dreptului administrativ, dar și alte norme de drept. Așa de exemplu
Legea nr. 5/1973 cuprinde atât norme ce stabilesc drepturile și obligațiile
orgnelor administrative de repartizare a fonduui locativ de stat (norme de drept
administrativ) , cât și norme ce reglementează raporturile de locațiune (de drept
civil).

În ceea ce privește legile organice, acestea vizează fie structural, fie

funcțional, administrația public; organzarea Guvernului și a Consiliului Suprem
de Apărare a Țării; regimul stării de asediu și cel al celei de urgență, statutul
funcționarului public (lege aflată în dezbaterea organului legislativ),
contenciosul administrativ, organizarea învățământului, organizarea teritoriului
și a administrației publice locale și centrale, structura sistemului național de
apărare, organizarea sistemului electoral etc.2 [1]

Decretele Președintelui României sunt emise de cel mai înalt demnitar al

statului în virtutea prevederilor art.99(1) din Constituție. De regulă, acestea nu
sunt acte normative – adică acte juridice cu caracter general și impersonal. Sunt
totuși și situații când Președintele poate emite Decrete care au caracter de acte
normative și care se contasemnează de Primul – Ministru.Așa, de exemplu, în
realizarea prevederilor art. 92(2), Președintele României ia măsuri pentru
respingerea agresiunii.

Un alt izvor al dreptului administrativ, ordonanțele, care își păstrează

caracterul de acte admiistrative pot fi adoptate numai în domeniile în care se emit
legi ordinare, ca și în cazul legilor și chiar și a celorlalte acte normative, este
valabilă afirmația că ele pot fi în același timp izvoare și pentru alte ramuri de
drept.

3
Potrivit art. 107(1) și (2) din Constituție “Ordonanțele se emit în temeiul unei
legi temporare de abilitate, în limita și în condițiile prevăzute de aceasta”.

În conformitate cu art. 114 „legea de abilitate va stabili în mod

obligatoriu domeniul și data până la care se pot emite ordonanețe. Dacă legea de
abilitate o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii
legislative, până la îndeplinirea termenului de abilitate. Nerespectarea
termenului atrage încetarea efectelor ordonanței”.

Actele administrative care emană de la Guvern, organele centrale și

locale de specialitate ale administrației de stat, precum și cele care sunt elaborate
de alte unității economice de stat și instituții publice, în măsura în care conțin
norme de drept administrativ pot constitui izvoare ale dreptului administrativ.

De remarcat însă că, actele normative care provin de la organele

administrației publice sunt subordonate legii și sunt emise pe baza și în vedrea
executării legii.

Organele administrației publice potrivit specializării pe care o au în diferite

domenii de activitate, emit acte normative, fără însă a crea valori politice care să
nu fie cuprinse în lege. Așa sunt de exemplu, regulamentele de ordine interioară
care au aplicații în interiorul administrației publice și care au ca obiect stabilirea
unor norme de organizare și funcționare lăuntrică a organelor administrației
publice.

Pot fi de asemenea și acte normative care emană de la organele

administrației publice și care cuprind norme de drept ce reglementează
activitatea administrației în raport cu terții. Astfel de acte sunt: hotărârii și
ordonanțe ale guvernului, instrucțiuni și ordonanțe ale miniștrilor, hotărîri ale
consiliilor locale și județene, ordine ale prefecților, dispoziții ale primarilor și
ale președinților consiliilor județene.

Pot fi de asemenea, izvoare de drept administrativ actele juridice emise

de serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale sau locale, oragnizate în unitățiile
administrativ teritoriale care nasc, modifică ori sting raporturile juridice de drept
administrativ.

Convențiile internaționale sunt considerate izvoare ale dreptului

administrativ, dacă sunt direct executorii în ordinea juridică internă și dacă în ele
rezultă nemijlocit drepturi și obligații pentru organele administrației publice.
4
Potrivit Constituției, convențiile internaționale trebuie ratificate de Parlament
sau aprobate de Guvern.

O problemă care s-a pus și în literatura de specialitate este aceea de a ști,

dacă, prin ratificare sau aprobare, convenția internațională devine direct
aplicabilă în ordinea juridică internă (situație în care aceasta este direct, izvor de
drept) sau dacă, dimpotrivă este necesară transpunerea prevederilor ei în norme
de drept intern (situație în care izvor de drept intern este actul de transformare a
normelor internaționale în norme interne și nu convenția internațională însăși).

Problema nu are o rezolvare unitară. Astfel, unele tratate sunt direct

executoriu în ordinea juridică internă odată ce au fost ratificate sau aprobate, în
timp ce altele necesită adoptarea unui act normativ al organului competent de
adaptare a legislației interne la prevederile convenției internaționale.1

În literatura de specialitate juridică dinte cele două razboaie mondiale a

fost viu discutată problema dacă pot fi considerate izvoare de drept administrativ
cutuma, jurisprudența, doctrina precum și principiile generale ale dreptului.

Astfel, Paul Negulescu, unul dintre cei mai cunoscuți exegeți ai dreptului
constituțional și administrativ din această perioadă consideră ca izvoare de drept
administrativ legea și obiceiul pământului. Practica administrativă și
jurisprudența pot deveni norme de drept nescris, dacă se repetă un timp
îndelungat, cu știrea și asentimentul general.2

Și după al doilea razboi mondial în perioada de dinaintea Revoluției din

decembrie 1989, au avut loc discuții în contradictorii în legătură cu problema
dacă jurisprudența, și mai ales deciziile de îndrumare ale Plenului Tribunalului
Suprem (instanța supremă potrivit legii de organizare judecătorească în aceea
vreme) sunt sau nu izvoare de drept. Bineînțeles, problema este de actualitate și
aceea că ele nu sunt izvoare de drept, cu toate că au un important rol în orientarea
practicii judecătorești, elucidarea sensului legii și în uniformizarea aplicării ei.