Sunteți pe pagina 1din 5

1.Notiuni de teorie generala a dreptului 1.1.

Sistemul de drept si diviziunile sale Notiunea drept este folosita in limbajul cotidian cu mai multe sensuri. Astfel, din punct de vedere subiectiv, notiunea desemneaza prerogative, posibilitatea recunoscuta unei persoane de a face ceva sau de a pretinde ceva de la un alt subiect de drept. Din punct de vedere obiectiv, dreptul se defineste ca fiind un ansamblu de reguli de conduita generale, impersonale si obligatorii, avand ca scop organizarea si disciplinrea comportamentului social, reguli dictate de catre stat, care asigura si aplicarea lor prin forta sa coercitiva. Dreptul are de asemenea caracter sistemic, normele juridice constituind un sistem organizat si aflandu-se in raporturi de ierahizare formala. Termenul se refera totodata la dreptul pozitiv, ceea ce inseamna dreptul efectiv aplicabil intr-un stat la un moment dat, adica totalitatea normelor interne aflate in vigoare, precum si normele si tratatele internationale aplicabile in ordinea interna. Diviziunile dreptului Dreptul se poate clasifica in drept intern si drept international, pe de o parte, precum si in drept public, respective drept privat, pe de alta parte. La randul lor, aceste subdiviziuni se constituie in ramuri de drept, ramurile din institutii juridice, iar institutiile in norme juridice. Dreptul intern reglementeaza relatiile juridice din interiorul unui stat, relatii supuse normelor juridice edictate de statul respective. Dreptul international cuprinde normele juridice din tratatele internationale.Tratatele internationale se refera la acordurile de vointa intervenite intre doua sau mai multe state prin care partile reglementeaza probleme de interes comun, precum si aspecte legate de relatiile dintre ele. Dreptul public protejeaza prin normele sale un interes comun tuturor cetatenilor. Este imperative prin natura sa, constituindu-se intr-o suma de ordine si de interdictii si manifestandu-se cu precadere prin actiunea autoritara, unilaterala a guvernantilor. Dintre ramurile dreptului public, cele mai importante sunt: dreptul constitutional, dreptul administrative, dreptul financiar, penal, international public, etc. Dreptul privat protejeaza interesele particularilor si este constituit in principal din dorinta de a ghida si sustine vointa individului care isi gestioneaza interesele in mod liber. Acesta nu are un character preponderant imperative, el traduce normative jocul liber al vointelor, modul si consecintele intalnirii acestor vointe. Cu alte cuvinte, dreptul privat reglementeaza raporturile dintre indivizi, referindu-se la guvernati. Dintre ramurile dreptului privat, cele mai importante sunt: dreptul civil, dreptul commercial, dreptul familiei, financiar, etc. 1.2. Norma juridica- reprezinta o regula de conduita generala, impersonala si obligatorie, care exprima vointa electoratului reprezentat de organul legislative. Asadar este o regula de conduit ace stabileste comportamentul de urmat in raporturile dintre oameni ori in raporturile dintre acestea si societate. Trasaturile normei juridice sunt urmatoarele:

a) are caracter general si impersonal-se aplica in mod egal si continuu fiecarui individ, fara a intelege ca toate normele de drept se adreseaza deopotriva tuturor subiectilor de drept b) are character obligatoriu, fiind impusa la nevoie de catre stat prin constrangere c) are character tipic, adica formuleaza tipul de conduita de urmat de catre cei carora li se adreseaza d) este publica, adusa la cunostinta tuturor indivizilor. Sub aspect logico-juridic, integreaza trei elemente: a) Ipoteza-este partea normei juridice care prezice conditiile si imprejurarile in care aceasta se aplica, precum si categoriile de subiecti de drept carora norma li se adreseaza. b) Dispozitia-elementul structural al normei juridice care stabileste conduit ace trebuie respectata, in conditiile si imprejurarile prevazute de ipoteza c) Sanctiunea-stabileste consecintele ce decurg din nerespectarea dispozitiei normei respective in imprejurarile stabilite de ipoteza ei, precum si eventualele masuri pe care autoritatile competente le pot lua impotriva subiectului de drept care a incalcat norma. In functie de gradul lor de determinare, sanctiunile se clasifica in: sanctiuni absolute determinate (care nu pot fi modificate de catre autoritatile care le aplica), sanctiuni relative determinate (in care sunt prevazute doar limitele de determinare ulterioara a sanctiunii), sanctiuni alternative (care confera autoritatii posibilitatea de a opta intre 2 sanctiuni diferite) si sanctiuni cumulative (cand se prevede posibilitatea aplicarii a 2 sau mai multe sanctiuni pentru aceeasi fapta). In functie de criteriul naturii si gravitatii lor, sanctiunile sunt: penale (cand sunt comise infractiuni), contraventionale/administrative (abateri mai putin grave decat infractiunile), civile, disciplinare (cand sunt inculcate obligatiile de serviciu), procedurale. Clasificarea normelor juridice: a) in functie de modul de reglementare a conduitei prescrise: -norme imperative, care impun o anumita conduita;acestea sunt de doua feluri: norme operative (care prevad obligatia constand in savarsirea unei actiuni, impunand o anumita conduita), norme prohibitive (care interzic o anumita conduita) -norme dispositive, care prevad si posibilitatea unei conduite subsidiare; se impart in: norme permisive si norme supletive b) dupa criteriul structurii lor logico-juridice, normele se clasifica in: -norme juridice complete sau determinate -norme juridice incomplete sau nedeterminate: norme de trimitere si norme in alb c) dupa criteriul sferei de aplicare, normele juridice se impart in: -norme generale, cu cea mai mare sfera de aplicabilitate -norme speciale, care se aplica unei sfere mai restranse de raporturi juridice -norme de exceptie, care se aplica totdeauna cu precadere, insa strict in cazurile in care legea le prevede 1.3. Izvoarele (sursele) dreptului sunt actele juridice cu valoare normative in care sunt cuprinse regulile de drept. Cel mai important izvor de drept este actul normativ, care

contine reguli cu character obligatoriu, investite cu forta juridical superioara altor izvoare ale dreptului si tinzand sa acopere intreaga sfera a relatiilor sociale ce necesita reglementare juridica. a) Constitutia este ansamblul regulilor ce privesc instaurarea, exercitarea si mentinerea puterii de stat. Din punct de vedere juridic, orice stat, indifferent de forma sa de guvernare are o Constitutie. b) Legea este orice act normativ (in sens larg). Dupa importanta lor, modalitatea formala a adoptatii si materiile pe care le reglementeaza, legile se clasifica in legi constitutionale, legi organice si legi ordinare. c) Decretele sunt izvoare de drept doar atunci cand contin reguli de conduita generale si impersonale. d) Ordonantele sunt emise de Guvern care sunt acte cu character legislative ce emana de la un organ al administratiei publice. e) Hotararile Guvernului sunt emise pentru organizrea si clasificarea aplicarii unor legi adoptate de Parlament si au forta juridical inferioara Constitutiei, legilor organice si ordinare. f) Actele normative adoptate de catre conducatorii organelor centrale ale administratiei de stat si actele normative adoptate de organelle executive ale administratiei locale

2. Elementele definitorii si specificul ramurii dreptului agrar (funciar) 2.1. Notiunea, obiectul si izvoarele dreptului agrar (funciar) Dreptul funciar este acea ramura de drept ce cuprinde normele juridice care reglementeaza relatiile sociale nascute in legatura cu folosinta terenurilor de catre detinatorii acestora, indifferent de forma de proprietate, precum si relatiile sociale ce privesc organizarea si evidenta funciara . Obiectul dreptului funciar il constituie, in principal, relatiile sociale legate de folosinta pamantului, oricare ar fi destinatia terenurilor, forma de proprietate sau persoana beneficiarului folosintei funciare. Dreptul funciar mai reglementeaza si o serie de relatii funciare ce privesc masurile adoptate de catre stat, in vederea realizarii politicii sale funciare, adica a organizarii si evidentei funciare. In obiectul acestei ramuri se mai include si relatiile de natura funciara nascute in legatura cu realizarea masurilor privind folosirea deplina si rationala a tuturor suprafetelor de pamant. Izvorul de drept este funciar un termen ce se refera la forma de exprimare a normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale de natura financiara. Respectivele norme sunt cuprinse in diferite acte normative edictate de organele de stat competente, si anume: Contitutia Romaniei, legile, decretele, ordonantele, hotararile Guvernului. Constitutia Romaniei reprezinta cel mai important izvor al dreptului funciar, stabilind cadrul juridic general al reglementarii in domeniul proprietetii, precum si norme care reglementeaza, in mod expres anumite aspecte legate de proprietate, cum ar fi formele proprietatii in Romania, bunurile ce fac obiectul exclusive al proprietetii publice, regimul juridic al acestora, ocrotirea proprietatii.

2.2. Fondul funciar al Romaniei si principalele categorii de terenuri Potrivit art.1 din Legea nr.18/1991, fondul funciar al Romaniei este constituit din terenurile de orice fel, indifferent de destinatie, de titlul de baza caruia sunt detinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte. Terenurile care alcatuiesc fondul funciar se clasifica in: terenuri cu destinatie agricola; terenuri cu destinatie forestiera; terenuri aflate permanent sub ape; terenuri din intravilan, aferente localitatilor urbane si rurale; terenuri cu destinatii speciale. Terenurile cu destinatie agricola se clasifica in: terenuri agricole productive; terenuri cu vegetatie forestiera ce nu fac parte din amenajamentele silvice; pasunile impadurite; amenajarile piscicole si de imbunatatiri funciare; drumurile tehnologice si de exploatare Agricola; platformele si spatiile de depozitare care servesc nevoilor productiei agricole; terenurile neproductive care pot fi amenajate si folosite pentru productia Agricola. In functie de modul de utilizare, terenurile agricole productive se clasifica in: terenuri arabile; vii; livezi; pasuni; fanete. Prin bonitatea terenurilor agricole se intelege activitatea organizata in scopul determinarii si aprecierii calitatilor tehnice si capacitatii de productie a acestora, prin intermediul unui system de indici tehnici si note de bonitate. Aprecierea calitativa a terenurilor constituie una din componentele activitatii de cadastru, realizandu-se pe baza lucrarilor tehnice cadastrale si a studiilor pedologice. 3. Dreptul de proprietate funciara in Romania 3.1. Notiuni generale privind dreptul de proprietate si formele sale Dreptul de proprietate este acel drept real ce confera titularului sau posibilitatea de a intrebuinta un lucru potrivit naturii sau destinatiei sale, de a-; folosi si de a dispune de el, in mod exclusive si perpetuu, in cadrul si cu respectarea dispozitiilor legale. Continutul dreptului de proprietate este dat de cele trei prerogative care-i sunt caracteristice: posesia, folosinta si dispozitia. De asemenea, dreptul de proprietate are trei trasaturi generale foarte importante: caracterul absolute, caracterul exclusive si caracterul perpetuu. Formele proprietatii-potrivit art. 136 din Constitutia Romaniei, proprietatea poate fi publica sau privata, iar cea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrative-teritoriale. Proprietatea privata apartine persoanelor fizice si persoanelor juridice de drept privat precum si statului sau unitatilor administrative-teritoriale, situatie in care apare notiunea de domeniu privat al statului. Asadar, in calitate de persoane juridice de drept public, statul si unitatile administrative-teritoriale sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public, iar in calitate de persoane juridice civile, sunt proprietare ale bunurilor din domeniul privat. 3.2. Proprietatea publica si modurile de exercitare a acesteia Notiunea de proprietate publica nu trebuie confundata cu cea de domeniu public, ele nefiind sinonime; domeniul public constituie obiectul dreptului de proprietate publica si se refera la bunurile care, potrivit legii sau prin natural lor, sunt de uz sau de interes public.

Dreptul de proprietate publica se distinge prin trei trasaturi: inalienabilitate (bunurile ce fac obiectul proprietatii publice nu pot fi instrainate in nici un fel), imprescriptibilitate (imposibilitatea dobandirii acestor bunuri prin prescriptie achizitiva) si insesizabilitate (bunurile nu pot fi urmarite silit).Dreptul de proprietate publica se poate dobandi in mai multe moduri, printer care: pe cale naturala, prin achizitii publice, prin acte de donatie, prin mai multe moduri prevazute de lege. 3.3. Proprietatea private asupra terenurilor- a renascut odata cu aparitia Legii nr.18/1991, privind fondul funciar, care a stabilit doua modalitati de dobandire a acestei proprietati, si anume:- reconstituirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor in favoarea fostilor proprietari sau a mostenitorilor acestora;- constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru persoanele care nu au avut in proprietate terenuri in localitatea respective. Terenurile proprietate private, indifferent de proprietar, se afla in circuitul civil, adica pot fi dobandite si instrainate potrivit dispozitiilor Codului civil si ale Legii nr. 247/2005. Totodata, fie ca sunt situate in intravilan, fie in extravilanul localitatilor si indifferent de intinderea suprafetei, terenurile se pot instraina prin acte juridice incheiate in forma autentica. 4. Notiuni generale privind evidenta si publicitatea imobiliara 4.1. Aspecte generale privind sistemele de evidenta si publicitate imobiliara existente in Romania Publicitatea imobiliara are ca obiect inscrierea in cartea funciara a actelor si faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeasi localitate. Ea se Pag.44