ÎNTREBĂRI TGD

1. Definiți obiectul raportului juridic

Obiect al raportului juridic este acea acţiune sau acea conduită asupra căreia sunt
îndreptate drepturile subiective şi obligaţiile participanţilor la raportul juridic. Obiectul
este însăşi acţiunea la care se referă conţinutul. Obiectul raportului juridic constă în:
lucrurile materiale, conduita umană, anumite valori personale nepatrimoniale etc., care
sunt de facto obiecte material ale raportului juridic.

2. Condițiile în care o persoană fizică poate fi subiect al răspunderii juridice

Persoana fizica - poate fi subiect al răspunderii juridice, dacă îndeplineşte

urmatoarele condiţii:
- are capacitate de a răspunde
- acţionează în mod liber

3. Definiți realizarea dreptului

Realizarea dreptului reprezintă o activitate complexă şi continuă detranspunere în

realitatea vieţii sociale a normelor juridice. În această activitate sunt implicate atât
persoane fizice, cât şi persoane juridice.
Acestea din urmă acţionează şi se manifestă ca subiecte de drept privat (societăţi
comerciale, asociaţii, fundaţii etc.) sau autorităţi şi instituţii publice.
Acţiunea de realizare a dreptului defineşte acţiunea de respectare a dreptului, implicarea
autorităţilor publice potrivit competenţei atribuite fiecăreia.
În procesul de realizare a dreptului trebuie pornit de la realităţile sociale care au
generat adoptarea normelor juridice şi de la conduita oamenilor – anume gradul de
acceptare a normemor juridice.

4. Enumerați cele două segmente ale tehnicii juridice de elaborare a dreptului

Tehnica juridică cuprinde două segmente şi anume:

- Crearea dreptului privită sub trei aspecte: iniţierea actului normativ, elaborarea actului
normativ, adoptarea actului normativ.
- Tehnica realizării dreptului care priveşte aplicarea actelor normative, respectiv
transpunerea în viaţă a normelor juridice.
Tehnica juridică include tehnica legislativă pe care o consideră o parte componentă
a sa.
 5. Enumerați trei izvoare ale dreptului

Noțiunea de izvor a dreptului

Noţiunea de „izvor" semnifică, în general, sursa ori originea unui lucru sau al unui
fenomen, dar în acelaşi timp, semnifică şi documentul, textul original, istoric, știinţific etc
pe care se întemeiază o anume judecată, o anume concluzie, o nume susţinere ori opinie
despre ceva pus în discuţie. Izvoarele sau sursele dreptului sunt manifestări ale relaţiilor
sociale care generează norma juridică, indiferent de natura ei (de drept public sau privat).
Cutuma ca izvor de drept
Cutuma (tradiţia sau obiceiul) reprezintă unul dintre izvoarele formale cele mai
importante ale dreptului. Izvoarele dreptului În studiul cutumei, ca izvor de drept, unii
cercetători stabilesc două etape: prima ar reprezenta studiul folclorului juridic şi a doua
studiul obiceiurilor juridice care există în evoluţia istorică a unei comunităţi etnice.
Ambele etape alcătuiesc studiul etnogeniei juridice.
Doctrina și rolul ei ca izvor de drept
Prin doctrină înţelegem opiniile exprimate în ştiinţa juridică al cărei obiect este
studiul dreptului pozitiv. Oamenii de ştiinţă din domeniul dreptului deţin ponderea
esenţială în doctrină, deşi nu sunt singurii creatori de doctrină. Alături de ei există opiniile
exprimate în diferite moduri (note sau studii publicate, conferinţe), de către practicieni.
Jurisprudența ca izvor de drept
Noţiunea de jurisprudenţă are două sensuri: unul configurează activitatea de
aplicare a dreptului, înfăptuită de organele judiciare, indiferent de rolul şi locul pe care îl
ocupă într-o ierarhie legată în conformitate cu componenţele lor.
Sunt în acest sens creatoare de jurisprudenţă : instanţele judecătoreşti, organele de
procuratură (prin soluţiile rămase definitive), hotărârile organelor jurisdicţionale.
În al doilea sens, prin jurisprudenţă înţelegem chiar ştiinţa dreptului. Este, fără
îndoială, un sens foarte larg care- pătruns în lexicul nostru din limba veche- nu mai este
de mult utilizat, ca atare, nici în doctrină şi nici în practica judiciară.
Jurisprudenţa este un izvor de drept formal, pentru că include experienţa practică a
organelor judiciare care aplică dreptul pozitiv şi, prin aceasta, îl probează şi îi legitimează
validitatea.
Legea ca izvor de drept
Analizând problematica legii ca izvor de drept, trebuie să definim această noţiune.
Există un sens larg şi unul restrâns al conceptului de lege, după cum avem în vedere
numai actul pe care îl adoptă pe baza unei proceduri specifice, Parlamentul (sens
restrâns), sau este vorba de orice act cu putere obligatorie, de orice act normativ (sensul
larg al noţiunii). Legea ca izvor de drept apare la romani ca un adevărat acord stabilit
între magistraţişi popor (magiastratul propune, iar poporul acceptă propunerea făcută).
Dintre legi, ca izvoare ale dreptului pozitiv se distinge Constituţia, ca fiind cea mai
importantă lege în stat, în consecinţă şi legea fundamentală.
Legea (actele normative)- Constituţia, legile (atat legile constituţionale, cat şi legile
organice şi legile ordinare), ordonanţele Guvernului (inclusiv ordonanţele de urgenţă),
hotărarile Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi regulamentele conducătorilor organelor
centrale ale administraţiei de stat, actele normative emise de autorităţile administraţiei
publice locale
Contractul normativ ca izvor de drept
Printre izvoarele formale ale dreptului, majoritatea autorilor indică şi contractul
normativ. Contractul este în principiu un act juridic individual, opera vointei a doua sau
mai multe persoane, care convin cu privire la nasterea, modificarea sau stingerea unor
raporturi juridice concrete, din care rezulta drepturi si obligatii ale partilor. Exista totusi
o anume categorie de contracte, care nu privesc nemijlocit drepturile si obligatiile unor
subiecte de drept determinate, ele nereglementând raporturi juridice concrete, ci au în
vedere reglementarile cu caracter generic. Acestea sunt contractele normative si în aceasta
calitate sunt considerate ca izvor de drept, cu deosebire în dreptul constitutional, dreptul
international public sau dreptul muncii si protectiei sociale.
In materia dreptului constitutional, contractele normative pot fi concretizate pe
scheletul tratatelor încheiate între statele ce urmeaza sa compuna o federatie, constituind
izvor de drept în organizarea si functionarea structurii federative a statelor.
In dreptul constitutional, contractele normative pot aparea sub forma tratatelor
internationale, care reprezinta expresia consimtamântului statelor semnatare si în aceasta
masura este considerat izvor de drept. In dreptul muncii si securitatii sociale, contractul
normativ apare sub forma contractelor colective de munca în care se prevad conditiile
generale ale organizarii procesului muncii, iar pe baza lor se încheie contractele
individuale de munca.

6. Definiți dreptul pozitiv

Dreptul pozitiv – cuprinde totalitatea normelor juridice în vigoare la un
moment dat, prin care se reglementează o instituție juridică sau care alcătuiesc o
ramură de drept ori care alcătuiesc împreună sistemul dreptului.

7. Dați un exemplu de contract normativ

In dreptul constitutional, contractele normative pot aparea sub forma

tratatelor internationale, care reprezinta expresia consimtamântului statelor
semnatare si în aceasta masura este considerat izvor de drept.
In dreptul muncii si securitatii sociale, contractul normativ apare sub forma
contractelor colective de munca în care se prevad conditiile generale ale organizarii
procesului muncii, iar pe baza lor se încheie contractele individuale de munca

8. Enumerați trei ramuri de drept

Dreptul constituțional
Dreptul administrativ
Dreptul muncii
 Dreptul funciar
Dreptul civil
Dreptul penal
Dreptul financiar
Dreptul familiei
Dreptul internațional

9. Definiți dreptul public

Dreptul public reglementează relaţiile sociale din domeniul organizării puterii publice.
Dreptul public cuprinde ramuri precum: dreptul constituţional,administrativ, penal,
financiar, etc. Raporturile juridice de drept public sunt, de regulă, raporturi
unilaterale,când drepturile lezate se apără din oficiu.

10.Enumerați elementele din care este alcătuită o normă

Norma juridică are de regulă trei componente: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.

Ipoteza este acea parte a normei juridice care prescrie condiţiile în care urmează să se
aplice dispoziţia.
Dispoziția este partea cea mai importantă a normei juridice şi se referă la conduita
prescrisă pe care trebuie să o urmeze cei cărora li se adresează. În funcţie de conduita
prescrisă, dispoziţiile pot fi:
- dispoziţii onerative cele care prevăd obligaţia de a savârşi anumite acţiuni;
- dispoziţii prohibitive cele care interzic săvârşirea unor acţiuni;
- dispoziţii permisive care nu impun nici nu interzic săvârşirea unei acţiuni, ci lasă la
latitudinea părţilor să aleaga conduita pe care doresc să o urmeze;
- dispoziţii de recomandare prevăd o anumită conduită pe care statul o recomandă
organizaţiilor obşteşti;
- dispoziţii de stimulare.
Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările nerespectării
dispoziţiei.
După natura lor sunt:
- sancţiuni penale (privaţiunea de libertate, munca corecţională,amenda, interdicţia de a
exercita anumite profesii etc);
- sancţiuni civile - constau în despăgubiri impuse celui care răspunde pentru producerea
unei pagube, sau repunerea în drepturi, executarea în natură, anularea actului ilicit s.a;
- sancţiuni administrative - care se aplică mai ales celor care săvârşesc contravenţii, cele
mai frecvente fiind amenzile;
- sancţiuni disciplinare se referă mai ales la abaterile de la disciplina muncii (mustrarea,
avertismentul, transferul, desfacerea contractului de
munca).
 După gradul de determinare: distingem sancţiuni determinate şi relativ
determinate, alternative şi cumulative.
- determinate - sunt acele sancţiuni formulate precis si care nu pot fi micşorate sau mărite
de organele de aplicare;
- relativ determinate - se stabilesc în limitele şi maximele, sancţiunea corectă urmând să o
stabilească organele de aplicare;
- alternative dau posibilitatea organului de aplicare să aleagă între două sau mai multe
sancţiuni: închisoare sau amendă.
De exemplu:
„Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la
7 ani." (art. 205 Cod penal);
- cumulative stabilesc mai multe feluri de sancţiuni care se aplică, în mod obligatoriu
pentru săvârşirea unei infracţiuni, pentru săvârşirea unei fapte.