Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS
CONSIDERATII GENERALE
A. Definire si clasificare
E. Asigurarea probelor
A. Notiune si clasificare
B. Inscrisuri autentice
D. Alte inscrisuri
MARTURISIREA (RECUNOASTEREA)
A. Notiunea, natura juridica si caracterele marturisirii
B. Felurile marturisirii
C. Admisibilitatea marturisirii
D. Indivizibilitatea marturisirii
E. Administrarea. Interogatoriul
PREZUMTIILE
A. Notiuni. Clasificare
B. Prezumtii legale
C. Prezumtii simple
D. Prezumtii simple
E. Prezumtii relative
6. INCHEIERE.
CONSIDERATII GENERALE
Institutia probelor este calificata ca o institutie centrala a procesului civil, probele fiind deosebit de
importante pentru protectia si ocrotirea drepturilor subiective civile. Inca din dreptul roman s-a
consacrat adagiul “idem est non esse et non probari”, deci a nu fi sau a nu fi probat este tot
una.Tocmai de aceea se vorbeste despre un drept subiectiv procesual- dreptul la proba, care dubleaza
si intareste dreptul subiectiv substantial.
Considerand ca un proces este un duel al probelor partilor, putem spune ca probele au importanta
atat pentru judecator cat si pentru parti.
Intrucat nu poate rezolva litigiul dedus judecatii numai pe baza afirmataiilor partilor, acestea
trebuind sa fie dovedite, urmeaza ca pe baza acestora judecatorul sa-si formeze convingerea
intima si sa pronunte hotararea. In prezent, judecatorul nu se poate refugia in spatele insuficientei
probei pentru a respinge o cerere, chiar daca in trecut era inactiv in cautarea probelor.
Judecatorul va putea ordona dovezile pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se
impotrivesc, obligatie inscrisa in art. 130 alin. 2 Cod procesual civil, corelata cu dispozitia
inscrisa in art. 129 alin. 2.
Cat priveste partea, nu este suficient sa fie sau sa se pretinda titularul unui drept pentru a obtine o
satisfactie in fata instantei. Desi dreptul subiectiv nu depinde in existenta sa de proba, exista
totusi o dependenta pe planul eficacitatii, intrucat absenta probei nu permite titularului probei sa
invoce in mod eficace dreptul sau si sa obtina recunoasterea efectelor juridice care ii sunt atasate.
A. DEFINIREA SI CLASIFICAREA
PROBELOR
Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si prin
aceasta a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile.
In mod obisnuit, notiunea de proba este folosita in sensul de mijloc de proba (precum inscrisuri,
martori, prezumtii, marturisirea uneia din parti, expertiza, cercetarea la fata locului), prin care se
poate dovedi un fapt.
In sens larg, prin proba se intelege actiunea de stabilire a existentei sau a inexistentei unui
anumit fapt, mijlocul legal prin care se poate stabili faptul care trebuie dovedit ori rezultatul
obtinut prin folosirea mijloacelor de proba.
dupa cum se administreaza in fata instantei sau in afara ei, probele pot
fi judiciare si extrajudiciare.
dupa caracterul original sau derivat, probele sunt primare (imediate, nemijlocite) care implica
un raport nemijlocit intre proba si fapt si probe secundare (mediate, mijlocite) care provin din a
doa sau a treia sursa.
dupa modul in care judecatorul percepe faptele, probele se impart in probe constand in
rezultatul perceperii personale a faptelor de catre judecator (cercetarea la fata locului)
si probe constand in perceperea faptelor de catre alte persoane (dispozitia martorului)
dupa cum faptul probator duce sau nu direct la stabilirea faptului principal, probele pot
fi directe (cele care dovedesc prin ele insele raportul dedus judecatii) si indirecte (cele care
dovedesc un fapt vecin ti conex, din a carui cunoastere se trage concluzia existentei raportului
juridic litigios).
B. CONVENTII ASUPRA PROBELOR
Prin conventii asupra probelor se inteleg acele acorduri de vointa prin care partile se abat,
deroga, de la normele legale ale probatiunii judiciare, fie anterior unui proces, fie in cursul unui
proces civil.
Desi nu exista o reglementare oficiala a acestei materii, exista totusi izolat o dispozitie legala in
Codul civil, art.1191, al. 3, in acest sens.
SARCINA probei revine celui care face o propunere (afirmatie) inaintea judecatii, deoarece
trebuie sa o dovedeasca.
Deci, in procesul civil, sarcina probei este impartita intre reclamant (pentru a-si dovedi pretentiile) si
parat (pentru a dovedi netemeinicia pretentiilor reclamantului), la care se adauga si rolul activ al
instantei (care poate ordona probe din oficiu, chiar daca partile se impotrivesc).
In privinta admisibilitatii probelor, exista anumite conditii care trebuie indeplinite si anume:
proba sa fie legala, adica sa nu fie oprita de legea materiala sau de cea procesuala (exemplu, art
612, alin. final C.pr.civ).
proba sa fie verosimila, adica sa tinda la dovedirea unor fapte reale, posibile, credibile, sa nu
contrazica legile naturii.
proba sa fie utila (proba este inutila cand tinde la dovedirea unor fapte incontestabile).
proba sa fie pertinenta, adica sa aiba legatura cu obiectul procesului.
proba sa fie concludenta, sa duca la rezolvarea cauzei respective. Este posibil ca o proba sa fie
pertinenta, dar sa nu fie concludenta.
1. Propunerea probelor se face de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de
catre parat prin intampinare
Incuviintarea probelor. Asupra probelor impuse de parti instanta se pronunta printr-o incheiere
motivata, atat in caz de admitere cat si in caz de respingere a acestora.
D. ASIGURAREA PROBELOR
pe cale incidentala, in timpul judecatii, daca nu s-a ajuns la momentul administrarii probelor.
A. NOTIUNE SI CLASIFICARE
Prin inscris se intelege orice declaratie despre un act sau fapt juridic, facuta prin scrieri de mana
sau dactilografiere, litografiere sau imprimare, pe hartie sau orice material (panza, lemn, metal,
etc.).
Inscrisurile reprezinta unul din cele mai importante mijloace de proba, usor de pastrat, usor de
administrat in fata instantei si greu alterabil prin trecerea timpului, iar uneori constituie chiar
conditia de valabilitate a actului juridic ce urmeaza a fi probat.
Inscrisurile sub semnatura privata sunt inscrisuri intocmite de parti, fara interventia unui organ
de stat si semnate de partile sau partea care le emana.
In principiu, singura conditie care se cere pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata
este semnatura partilor, care trebuie executata de mana partilor (manuscrisa), chiar daca inscrisul
poate fi scris de mana (de una din parti, de ambele parti sau de un tert), dactilografiat, litografiat
sau imprimat.
testamentul olograf trebuie scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului, (art. 859
C.civ.).
mentiunea bun si aprobat; ceruta in cazul inscrisului sub semnatura privata care constata
conventii din care se nasc obligatii ale uneia din parti fata de alta, (art. 1180 C.civ.).
C. ALTE INSCRISURI
facturi acceptate,
corespondenta ,
telegrame si
registrele partilor
Administrarea probei prin inscrisuri este reglementata de art. 172-185 Cod procesual civil.
Martorii sunt persoane straine de procesul civil, care relateaza in fata instantei de judecata
despre actele sau faptele privitoare la pricina care se judeca, ce pot servi la judecarea ei.
Regula generala in materie de administrare a probei cu martori este ca faptele juridice pot fi
dovedite neingradit cu martori.
Problema admisibilitatii probei cu martori este reglementata in art. 1191-1198 Cod civil. Prin art.
1191 se instituie doua interdictii in legatura cu dovada prin martori a actelor juridice:
interdictia de a dovedi cu martori actele juridice a caror valoare depaseste 250 lei, pecum si,
Proba cu martori devine admisibila in cazurile expres prevazute de lege, analizate ca exceptii de
la regulile prevazute de art. 1191 Cod civil:
Martori pot fi numai persoanele fizice care au cunostinta despre faptele ce formeaza obiectul
judecatii, fara conditie de varsta, dar, la aprecierea depozitiei minorului de sub 14 ani ca si la
persoanele vremelnic lipsite de discernamant, instanta va tine seama de situatia speciala a
martorului.
Exceptie de la aceasta regula fac:
interzisii judecatoresti;
Dupa incuviintarea probei, instanta dispune citarea martorilor, ei urmand a fi ascultati in instanta
sau la locuinta lor, atunci cand sunt impiedicati sa vina in instanta.
In aprecierea probei cu martori exista anumite practici judecatoresti avand de rezolvat succesiv
doua probleme:
- presupunand ca martorul este de buna credinta, daca declaratia lui corespunde realitatii.
MARTURISIREA
Marturisirea este recunoasterea de catre o parte, a unui fapt pe care partea potrivnica din
procesul civil isi intemeiaza o pretentie sau o aparare si care este de natura sa produca consecinte
juridice impotriva autorului ei.
Natura juridica a marturisirii este mixta, fiind un act juridic din punct de vedere al dreptului civil
si un mijloc de proba din punct de vedere al dreptului procesual civil.
B. FELURILE MARTURISIRII
Din prevederile art. 1204-1206 din Codul civil rezulta ca marturisirea poate
fi judiciara si extrajudiciara. (art. 1204, 1205 C. civ.).
marturisire expresa, sau,
marturisire tacita.
marturisirea simpla sau fara rezerve (ex. Recunosti ca ai primit 200.000 lei cu titlu de imprumut?
Da, recunosc.)
C. ADMISIBILITATEA MARTURISIRII
In principiu, marturisirea este admisibila in toate materiile. Insa art. 612 alin. final, C.pr. civ.,
interzice folosirea interogatoriului pentru dovedirea motivelor de divort, iar art. 31 alin. 2 C. pr.
Civ. nu permite utilizarea interogatoriului ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.
si nici cand legea cere ca unele fapte judiciare sa fie dovedite prin anumite mijloace de proba,
prevazute in mod expres.
D. INDIVIZIBILITATEA MARTURISIRII
Conform Codului civil art. 1206 al. 2,” marturisirea nu poate fi luata decat in intregime impotriva
celui care a marturisit….”, consacrandu-se astfel regula indivizibilitatii marturisirii judiciare.
Dupa ce marturisirea judiciara a fost transformata dintr-o proba legala intr-o proba obisnuita
lasata la apreciertea instantei prin Decr. nr. 205/1950, s-a pus problema daca regula
indivizibilitatii marturisirii judiciare isi mai gaseste aplicare. In aceasta materie exista doua
teorii:
Intr-o teorie s-a sustinut ca regula indivizibilizatii marturisirii se mentine in continuare, potrivit
art. 1206 C.civ.,
Potrivit art. 218 Cod civil, interogatorul se va incuviinta numai cand este vorba de chestiuni de
fapt si cu respectarea urmatoarelor cerinte:
faptele sa fie in legatura cu pricina, putand duce la rezolvarea ei (deci faptele pertinente si
concludente)
cand partea chemata la interogator tagaduieste faptele aratate de partea adversa, aceasta din urma
trebuie sa-si dovedeasca sustinerile cu alte mijloace de proba, atitudinea de nerecunoastere
neavand nici un efect probatoriu;
cand partea chemata la interogator refuza nejustificat sa se prezinte in fata instantei sau, desi se
prezinta, refuza fara motive temeinice sa raspunda la interogatoriu, instanta poate socoti aceste
imprejurari ca o marturisire deplina sau doar ca un inceput de dovada in folosul partii potrivnice;
PREZUMTIILE
A. NOTIUNE. CLASIFICARE.
Prezumtiile sunt consecintele pe care magistratul sau legea le trag dintr-un fapt cunoscut la un
fapt necunoscut (art. 1199 C. civ.).
Prezumtiile sunt probe indirecte, reprezentand concluziile trase de lege sau judecata, de la un fapt
cunoscut la un fapt necunoscut, pentru stabilirea raportului juridic dintre parti, este necesar sa se
apeleze la inductia sau deductia realitatilor imprejurarilor cazului, pe calea rationamentelor de la
cunoscut la necunoscut.
In esenta, prezumtia este o presupunere facuta de legiuitor sau de catre judecator, in cursul
judecarii procesului civil.
B. PREZUMTII LEGALE
dobandirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor, atunci cand acestea rezulta din
anumite imprejurari determinate,
relative, iuris tantum, impotriva carora se poate face dovada contrara; majoritatea prezumtiilor
legale este formata din prezumtii relative.
C. PREZUMTIILE SIMPLE
Concluziile logice pe care judecatorul le poate trage de la un fapt cunoscut la unul necunoscut si
care nu sunt determinate prin lege se numesc prezumtii simple.
inductive – daca se desprinde o concluzie generala din mai multe concluzii practice.
Prezumtiile simple se pot baza pe anumite mijloace de proba directe sau pe anumite imprejurari
ce permit judecatorului sa traga concluzia existentei sau inexistentei faptului care trebuie probat.
sa fie admisibila proba cu martori, “afara numai daca un act nu este atacat ca s-a facut prin
frauda, dol sau violenta”.
INCHEIERE
Probele sunt deosebit de importante pentru protectia si ocrotirea drepturilor subiective civile.
Sintetic, importanta probei este exprimata de maxima: idem est non esse et non probari (un drept
nedovedit este ca si inexistent).
Referatele.com