PROBA PRIN DECLARAŢIILE MARTORILOR

Art. 309-326 CPC

 Noţiune
- Martorul – este persoana străină de interesele în conflict, care
relatează în faţa instanţei de judecată despre fapte referitoare la
pricina ce se judecă, de natură a servi la rezolvarea ei
- Mijlocul de probă este depoziţia (declaraţia) martorului – relatarea
făcută de martor în faţa instanţei

 Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor

- prezintă relevanţă sub două aspecte:
1. admisibilitatea probei pentru dovedirea faptelor juridice stricto
sensu
2. admisibilitatea probei pentru dovedirea actelor juridice
 Admisibilitatea probei pentru dovedirea faptelor juridice stricto sensu
- Proba cu martori este admisibilă pentru dovedirea faptelor juridice stricto sensu care pot fi
dovedite (ex. dovedirea posesiei, unui fenomen natural, unei fapte juridice licite sau ilicite)
- Există fapte naturale care nu pot fi dovedite prin declaraţiile martorilor, cum ar fi naşterea,
căsătoria, decesul.
excepţie : faptele naturale menţionate pot fi dovedite cu martori când:
- nu există registre de stare civilă
- registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse
- nu e posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare
civilă
- întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă
- Ca regulă, proba cu martori nu este admisibilă pentru răsturnarea unei prezumţii legale cu
privire la care legea nu permite proba contrară, chiar dacă este vorba de fapte juridice
stricto sensu (ex. filiaţia faţă de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu
actul său de naştere)
- excepţie : proba cu martori e admisibilă pentru dovedirea adevăratei filiaţii faţă de mamă
dacă, anterior, printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de
copil sau că a fost înregistrată ca mamă, altă femeie decât cea care l-a născut
 Admisibilitatea probei pentru dovedirea actelor juridice

Reguli
1. Nici un act juridic nu poate fi dovedit cu martori dacă valoarea obiectului său este
mai mare de 250 lei
Excepţie de la regula 1: -contra unui profesionist, dovada actului juridic se poate
face dovada cu martori indiferent de valoarea lui, dacă actul a fost făcut în exerciţiul
activităţii sale profesionale, cu excepţia cazului în care legea cere forma scrisă a actului
juridic

2. Dacă legea cere forma scrisă pentru validitatea actului juridic (ad validitatem), actul
nu poate fi dovedit cu martori

3. Proba cu martori nu este admisibilă dacă legea cere forma scrisă pentru dovedirea
actului juridic (ad probationem)

4. Proba cu martori nu este admisibilă împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris
şi nici peste ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii
lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv
Excepţii de la regulile 3 şi 4

Proba cu martori este admisibilă atunci când:

1. partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un
înscris pentru dovedirea actului
2. există un început de dovadă scrisă
3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz formtuit sau de
forţă majoră
4. părţile convin, fie şi tacit, să folosească proba cu martori, însă numai cu
privire la drepturi de care ele pot să dispună
5. actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit
de nulitate absolută pentru cauză ilicită sau imorală
6. se cere lămurirea clauzelor actului juridic
 Începutul de dovadă scrisă – art. 310 CPC

- Constituie început de dovadă scrisă orice scriere chiar nesemnată şi nedatată,

care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui
succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul
pretins. Înscrisul care provine de la un terţ nu are această valoare
- Este, de asemenea, început de dovadă scrisă şi înscrisul, chiar nesemnat de
persoana căreia acesta i se opune, dacă a fost întocmit în faţa unui funcţionar
competent care atestă că declaraţiile cuprinse în înscris sunt conforme celor
făcute de acea persoană.
- Înscrisul autentic nesemnat de părți are valoare de început de dovadă scrisă
- Înscrisul sun semnătură privată care nu îndeplineşte condiţia multiplului
exemplar sau al menţiunii „bun şi aprobat” reprezintă început de dovadă scrisă
- Începutul de dovadă scrisă reprezintă o probă imperfectă în sensul că nu are o
valoare probatorie autonomă, ci numai în măsura în care este completată cu
alte probe. Acesta face dovada între părţi numai dacă este completat prin alte
mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii.