Procedura autentificării înscrisurilor

Secțiunea 1. Aspecte introductive

Omul este o fiinţă înzestrată cu rațiune care îşi exteriorizează voinţa şi acţionează în
scopul de a-şi realiza interesele, de a produce efecte juridice. Prin căutarea omului de a
produce efecte juridice se naște actul juridic, căci orice act juridic este legat de voința
umană1.
Întrucât Codul civil nu cuprinde o definiţie a actului juridic, acesta a fost definit generic
în literatura de specialitate ca fiind o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce
efecte juridice, adică de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic concret 2, este
„instrumentul cu care voinţa modelatoare prinde contur”3.
Noţiunea de „act juridic” are un înţeles dublu şi reclamă explicarea ambelor sensuri.
Astfel, prin act juridic se înţelege atât „operaţiunea de drept în sine, din care derivă un drept
pentru altul, făcut cu intenţia de a produce efectele în care consistă dreptul” 4, cât şi înscrisul
constatator al operaţiunii efectuate, adică suportul material care cuprinde manifestarea de
voinţă. Faţă de aceste două accepţiuni ale noţiunii de act juridic, în doctrină se vorbeşte despre
negotium juris pentru a desemna operaţiunea în sine şi de instrumentum când se face referire
la instrumentul probator al operaţiunii juridice.
Forma reprezintă modalitatea de exprimare a consimțământului în vederea producerii
de efecte juridice.5 Regula în materia dreptului civil este forma consensuală a actului juridic
civil, simpla manifestare de voinţă fiind suficientă pentru ca acesta să ia naştere în mod
valabil. Principiul consensualismului, consacrat în art. 1178 și 1240 C.civ., reprezintă o
aplicaţie a principiului libertăţii actelor juridice întemeiat pe principiul autonomiei de voinţă 6.
O excepție de la principiul consensualismului o reprezintă forma solemnă.
Solemnitatea este un mijloc de protecție a consimțământului celui care se obligă,
determinându-l să reflecteze și să-și clarifice intențiile înaintea exprimării voinței 7. Forma
autentică este o modalitate de exprimare a formei solemne, actul autentic fiind „un veșmânt de
casă al actului civil solemn”8.
Potrivit art. 269 al. 1 C.proc.civ 9., „înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după
caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană
învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege”. În funcție de
emitentul actului, înscrisurile autentice sunt clasificate în trei categorii: înscrisuri autentice
întocmite de o autoritate publică, înscrisuri autentice întocmite de notarul public și înscrisuri
autentice întocmite de o altă persoană investită cu autoritate publică. Sunt acte autentice:
hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele judecătorești, actele de stare civilă, încheierile
întocmite de executorii judecătorești, certificatele și autorizațiile de urbanism eliberate de
organele administrației publice etc.

1
I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, București, 2013,
pag. 423
2
G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., pag. 109; I. Dogaru, Drept civil român. Tratat, Ed. Themis,
Craiova, 2000, pag. 185
3
O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, pag. 107
4
I.N. Micescu, Curs de drept civil, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, pag. 112
5
G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., pag. 163
6
C. Spasici, Consimţământul contractual, civil şi consumerist, teză de doctorat, Universitatea „Nicolae
Titulescu”, Bucureşti, 2010, pag. 71
7
F. Terre, Y. Lequette, Droit civil. Les successions. Les liberalites, Ed. Dalloz, Paris, 1997, pag. 292
8
I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, op cit., pag. 453
9
 O varietate a înscrisurilor autentice sunt înscrisurile autentice notariale. Art. 90 din
Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată vine și definește, în
mod particular, înscrisul autentic notarial ca fiind acel înscris „întocmit sau, după caz, primit
şi autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice şi al
oficiilor consulare, în forma şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege”. Specific actului
autentic notarial este faptul că acesta se întocmește nu de orice autoritate sau persoană
investită cu autoritate publică, ci în doar de către notarii publici sau de către personalul
misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare.
Actele autentice notariale se clasifică, la rândul lor, în:
- acte supuse procedurii autentificării și pentru care se întocmește încheierea de
autentificare
- acte nesupuse procedurii autentificării dar care se finalizează cu o încheiere
notarială, încheiere ce are întotdeauna natura unui act autentic.
În doctrină s-a apreciat, s-a dovedit că în mod corect, că mai există o categorie
specială de acte autentice notariale care nu sunt însoțite de niciun tip de încheiere notarială,
respectiv certificatul de moștenitor 10. Chiar dacă natura juridică a certificatului de moștenitr a
succitat o serie de controverse doctrinare, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene
pronunțată în cauza C-658/17 s-a stabilit că certificatul de moștenitor, întocmit de notar la
cererea concordantă a tuturor părților la procedura notarială, constituie un act autentic astfel
încât, în opinia nostră, nu se mai poate pune în discuție caracterul de act autentic al acestuia.
Constatăm, așadar, că nu există identitate între înscrisul autentic și înscrisul autentic
notarial, raportul dintre ele fiind unul de la general la particular, de la gen la specie.
Înscrisul autentic notarial nu se confundă nici cu actul notarial întrucât în sfera actelor
notariale intră, așa cum am arătat anterior, toate actele și procedurile notariale, inclusiv
autentificarea de înscrisuri. Într-adevăr, de natura activității notariale este autentificarea
înscrisurilor, în sensul că majoritatea înscrisurilor se întocmesc în formă autentică, dar în
competența notarului public intră și alte proceduri, după cum am arătat anterior. Cu toate
acestea, nu putem să omitem faptul că orice procedură notarială instrumentată de notarul
public se concretizează sau se finalizează printr-o încheiere sau un certificat care au
întotdeauna valoare de act autentic.
Înscrisul este autentic dacă respectă două elemente-condiții 11: abilitarea instrumentală,
adică este întocmit de către notarul public competent teritorial, și formalismul legal, adică a
fost respectată procedura impusă de legiuitor, respectiv:
- părțile au fost identificate în modalitățile prevăzute de lege
- consimțământul părților a fost verificat
- consimțământul părților a fost exteriorizat prin semnarea actului
- înscrisul are dată certă.
O dată îndeplinite aceste condiții, înscrisul se bucură de forța probantă deosebită a
actelor autentice, în sensul că el face dovadă până la înscrierea în fals. Prezumția de
autenticitate are ca efect, așadar, inversarea sarcinii probei 12, astfel încât revine celui care
contestă înscrisul să dovedească că acesta nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor
prevăzute de lege. Puterea doveditoare a înscrisului autentic se referă însă doar la constatările
personale ale agentului instrumentator, ale notarului public în cazul înscrisurilor autentice
notariale. Acest aspect este consacrat expres în cuprinsul art. 270 C.proc.civ. care prevede
faptul că „înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa
ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în
condiţiile legii”. O dispoziție asemănătoare este cuprinsă și în art. 100 din Legea nr. 36/1995 a

10
I.Popa, A.-A. Moise, op cit., pag. 208
11
I.- F.Popa, op cit., pag. 148
12
A. Ionașcu, Probele în procesul civil, Ed. Științifică, București, 1970, pag. 108
notarilor publici și a activității notariale, republicată. Alineatul 2 al aceluiași prevede că
reprezintă constatări personale ale notarului public cele făcute prin propriile sale simțuri.
Acestea se referă la :
a)faptul prezentării în persoană a părţilor şi a tuturor persoanelor participante la
procedura de autentificare, precum şi modalitatea în care acestea au fost identificate;
b)locul şi data încheierii actului;
c)exteriorizarea consimţământului.
În ceea ce privește declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic, ele nu pot fi
verificate ex proprii sensibus și nici nu cade în sarcina notarului obligația de verificare a
acestora. Aceste declarații sunt asumate de părți de aceea ele fac dovadă până la proba
contrară, atât între părţi, cât şi faţă de terți.
Uneori, forma autentică este impusă de lege ad validitatem, cum ar fi de exemplu în
cazul contractului de donație, convenției matrimoniale etc. În alte situații, deși legea nu
impune forma autentică, părțile recurg la această procedură pentru că înscrisul autentificat de
notarul public prezintă o serie de avantaje:
- se bucură de o prezumție de validitate și autenticitate care operează până la anularea
sau constatarea nulității actului prin hotărâre judecătorească definitivă;
- înscrisul autentic face dovadă față de orice persoană până la înscrierea în fals cu
privire la constatările personale ale notarului public;
- înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are
putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia;
- poate fi instrumentat și în cazul celor neștiutori de carte.
Dezavantajele actului autentic sunt legate de costurile acestuia precum și de timpii de
instrumentare a procedurii.
În cazul în care forma autentică este impusă ad validitatem, nerespectarea condițiilor
autentificării atrage sancțiunea nulității absolute. Astfel potrivit art. 271 C.proc.civ., „înscrisul
autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabilă ori de o
persoană incompatibilă, necompetentă sau cu depăşirea competenţei este lovit de nulitate
absolută, dacă legea nu dispune altfel.”
În cazul în care forma autentică nu este impusă ad validitatem, actul întocmit cu
nerespectarea condițiilor de validitate va produce efecte în temeiul conversiunii actelor
juridice13, astfel încât:
a) dacă actul este semnat de părţi, atunci între acestea face deplină dovadă ca înscris sub
semnătură privată.
b) dacă actul nu este semnat de părţi, atunci constituie între acestea doar un început de
dovadă scrisă14.
13
La prima vedere, conversiunea actului juridic presupune transformarea unui act nul într-un act valabil. În
realitate, converisunea presupune recalificarea unui act juridic care nu îndeplinește condițiile de validitate
prevăzute de lege într-un nou act juridic valabil ca atare. Într-o opinie s-a apreciat că conversiunea nu înseamnă o
transformare propriu-zisă a actului juridic nul într-un alt act juridic valabil, ci, mai degrabă „o exfoliere a actului
juridic nul, de natură să permită emergenţa unui alt act juridic, „ascuns" de acela care este declarat nul.”- I.
Reghini, Conversiunea actului juridic-o posibilă consecinţă a nulităţii în Revista Studia Universitatis Babeş-
Bolyai – seria Iurisprudentia, nr. 4/2009 disponibilă la adresa http://arhiva-studia.law.ubbcluj.ro/articol/319 la
data de 30.09.2019
14
Potrivit art. 310 C.proc.civ. „Se socoteşte început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată şi nedatată,
care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea
persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins.
Constituie început de dovadă scrisă şi înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia acesta i se opune, dacă a fost
întocmit în faţa unui funcţionar competent care atestă că declaraţiile cuprinse în înscris sunt conforme celor
făcute de acea persoană.
Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părţi numai dacă este completat prin alte mijloace de probă,
inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii.”
 Secțiunea 2. Reguli privind autentificarea

§2.1. Identificarea părților

În vederea autentificării, notarul public va stabili identitatea, domiciliul și capacitatea

părților. Identificarea persoanelor se face după regulile generale de identificare prezentate
anterior. Orice persoană fizică se identifică prin nume și domiciliu și orice persoană juridică
se identifică prin denumire și sediu. Numele persoanei fizice cuprinde numele de familie și
prenumele15. Denumirea persoanei juridice este cea stabilită prin actul de constituire sau prin
statut16. Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că își are locuința
principală17. Sediul persoanei juridice este stabilit prin actul de constituire sau prin statut 18.
În cazul în care părțile sunt reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură
specială autentică, notarul public va verifica identitatea acestuia, puterea de reprezentare 19 și
limitele împuternicirii. Împuternicirea va produce efecte doar dacă este dată în forma cerută
de lege pentru încheierea valabilă a actului pe care reprezentantul urmează să îl încheie, sub
sancțiunea aplicabilă actului însuși20. De asemenea, notarul public va verifica în Registrul
naţional notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acestora dacă procura este revocată sau
nu. În cazul în care constată că procura este revocată, va respinge cererea de autentificare.
În cazul în care părțile sunt reprezentate prin reprezentant legal, notarul public va
verifica identitatea reprezentantului după regulile arătate anterior.

§2.2. Luarea consimțământului

După identificarea părţilor, a mandatarilor acestora sau a reprezentanţilor legali ori

convenţionali, notarul public le va lua consimțământul la autentificare. În acest scop, el le
aduce la cunoştinţă conţinutul actului supus autentificării, îi întreabă dacă i-au înţeles
conţinutul şi consecinţele juridice şi dacă cele cuprinse în act reprezintă voinţa părţilor. În
vederea autentificării, părţile trebuie să declare că au citit actul sau că acesta le-a fost citit în
întregime, i-au înţeles conţinutul şi consecinţele juridice şi că cele cuprinse în act reprezintă
voinţa părţilor.
Consimţământul părţilor, al reprezentanţilor legali sau convenționali ai acestora se
exprimă prin semnarea actului. Semnătura se va realiza olograf, în fața notarului public.
În cazul în care înscrisul privește mai multe părți, regula este luarea concomitentă a
consimțământului. Prin excepție, pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat,
dar în aceeaşi zi, consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în încheierea de
încuviinţare a autentificării se vor menţiona ora şi locul luării consimţământului fiecărei părţi.
Consimțământul surdului, mutului sau surdomutului, ştiutor de carte, se va lua prin
înscrierea de către acesta, înaintea semnăturii, a menţiunii "consimt la prezentul act, pe care l-
am citit". Dacă surdul, mutul sau surdomutul nu poate sau nu știe să scrie, declaraţia de voinţă
se va lua prin interpret, care va fi identificat și va semna actul. Autorizația de interpret se
eliberează în acest caz de Ministerul muncii, familiei și protecției sociale – Autoritatea
națională pentru persoanele cu handicap.

15
Art. 83 C.civ.
16
Art. 226 C.civ.
17
Art. 87 C.civ.
18
Art. 227 C.civ.
19
În acest sens, arătăm că existe acte strict personale, care nu pot fi încheiate prin reprezentant, cum ar fi de pildă
testamentul
20
Art. 1301 C. civ. și art. 2013 al. 2 C.civ.
 Consimţământul unui nevăzător se va lua de către notarul public întrebând persoana
dacă a auzit bine când i s-a citit înscrisul şi dacă cele auzite reprezintă voinţa sa urmate de
consemnarea acestora în încheierea de autentificare.
În cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot
semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimţământul numai în prezenţa a 2
martori-asistenţi, această formalitate suplinind absenţa semnăturii părţii. Martorii-asistenţi vor
fi identificaţi şi vor semna actul, iar în încheierea de autentificare se va face menţiunea că
aceştia au fost prezenţi la citirea actului de către părţi sau, după caz, de către notarul public şi
la luarea consimţământului.
Potrivit art. 97 al. 3 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,
republicată, nu poate fi martor-asistent persoana care:
a)nu a împlinit 18 ani;
b)figurează în act ca parte sau ca beneficiar;
c)din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este aptă;
d)este neştiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna.

§2.3. Exemplarul înscrisului autentic

Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se

semnează de părți, reprezentanții lor legali sau convenționali, interpreți sau martori-asistenți,
dacă este cazul. Exemplarul original rămâne în arhiva notarului public.
Părțile vor semna atât înscrisul original, cât și anexele care fac parte integrantă din
act.
Potrivit art. 225 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și
a activității notariale, «duplicatul eliberat la autentificarea actului reprezintă redarea fidelă a
conţinutului actului notarial şi a încheierii de autentificare originale, cu excepţia semnăturii
părţilor şi a notarului public. În locul semnăturilor originale ale părţilor şi notarului public se
menţionează numele şi prenumele fiecărui semnatar. Pe prima pagină a duplicatului se va
aplica o parafă cu menţiunea "DUPLICAT". La finalul duplicatului eliberat la autentificarea
actului notarial îndeplinit, după încheierea de autentificare, se introduce formula de duplicat
cu următorul cuprins, sub care notarul public semnează şi aplică sigiliul: "Prezentul duplicat
s-a întocmit în ......... exemplare, de .........., notar public, astăzi, data autentificării actului, şi
are aceeaşi forţă probantă ca originalul." În cazul înscrisurilor care constituie titlu executoriu,
formula de duplicat va avea următorul conţinut: "Prezentul duplicat s-a întocmit în .......
exemplare, de ........, notar public, astăzi, data autentificării actului, are aceeaşi forţă probantă
ca originalul şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii."»
Părţile vor primi duplicate de pe actul original.
Duplicatele se vor întocmi în tot atâte exemplare câte solicită părțile plus un exemplar
pentru arhiva biroului notarial care se arhivează împreună cu originalul actului păstrat în
arhiva notarului public.

§2.4. Încheierea de autentificare

Art. 99 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată
prevede că încheierea de autentificare trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de art. 84 din
Lege, dar şi următoarele menţiuni:
a)constatarea că s-a luat consimţământul părţilor;
b)constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să îl semneze.
Menţiunea notarului public că una dintre părţi nu a putut semna ţine loc de semnătură pentru
aceasta;
c)dispoziţia de învestire cu formă autentică, care se exprimă prin cuvintele: "Se declară
autentic prezentul înscris".
Toate aceste mențiuni obligatorii sunt prevăzute sub sancțiunea nulității relative.
Încheierea de autentificare care se atașează duplicatului cuprinde în plus formula de
duplicat.

§2.5. Titlul executoriu al actului autentic

Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere
de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia.
Potrivit art. 663 C.proc.civ., creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă
din însuşi titlul executoriu; creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau
când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui; creanţa este exigibilă dacă
obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului
de plată.
În lipsa înscrisului original, poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia
legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.

§2.6. Reguli speciale în materia autentificării

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității

notariale stabilește în cuprinsul art. 226-232 o serie de reguli speciale în materia anumitor
categorii de acte autentice.
Astfel, în ceea ce privește întocmirea și autentificarea procurilor, Regulamentul
prevede că procura pentru încheierea unui contract de vânzare va cuprinde toate clauzele
contractului, inclusiv prețul, atunci când cumpărătorul sau soţul acestuia are el însuşi calitatea
de mandatar al vânzătorului. Tot în ceea ce privește procurile, Regulamentul prevede
obligativitatea înscrierii acestora și a revocărilor lor în RNNEPR, dacă procura privește
îndeplinirea de acte notariale. În cazul în care la autentificare părțile sunt reprezentate prin
mandatar cu procură specială autentică, aceasta va fi verificată de notarul public în RNNEPR,
în ziua autentificării actului notarial, cu privire la existenţa, autentificarea şi nerevocarea ei.
Procurile folosite la autentificarea actelor autentice rămân la dosar în original sau în copie
legalizată.
În cazul actelor autentice care privesc persoane private de libertate, notarul public va
verifica dacă s-au luat măsuri de indisponibilizare cu privire la bunurile acesteia ori dacă, prin
hotărârea definitivă de condamnare, nu i s-a restrâns capacitatea de exerciţiu.
În cazul autentificării actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale
imobiliare, Regulamentul prevede obligația notarului public de a verifica situaţia juridică,
sarcinile bunului şi, după caz, regimul matrimonial al părţilor, verificând în acest sens
registrele prevăzute de lege (extrasul de carte funciară pentru autentificare, certificatul de
sarcini, certificatul sau adeverinţa eliberată de RNNRM, certificatul de atestare fiscală, etc).
În cazul în care actul are ca obiect un teren, notarul public are obligația de a menționa în
cuprinsul actului dacă acesta se află în intravilanul sau extravilanul localităţii pe baza
menţiunilor existente în titlul de proprietate sau, în lipsă, pe baza dovezilor eliberate de
autorităţile administrative competente (adeverință eliberată de Primăria de la locul situării
imobilului).
În cazul actelor autentice care constată plata unor sume de bani, notarul public va
întreba părţile şi va consemna în act data la care a avut loc operaţiunea şi dacă banii au fost
înmânaţi în numerar, prin virament bancar sau în orice altă modalitate de plată. Dacă plata s-a
efectuat în numerar anterior sau în ziua întocmirii şi/sau autentificării actului, notarul public
va menţiona în cuprinsul actului declaraţia persoanei că a primit suma de bani şi, respectiv, că
cealaltă parte şi-a executat obligaţia de plată, declaraţie ce constituie chitanţă liberatorie
pentru executarea obligaţiei de plată. Dacă părţile convin ca plata să se facă la o dată viitoare,
notarul public va menţiona în mod expres în conţinutul actului dacă sumele care se vor plăti
sunt sau nu purtătoare de dobânzi, și, în caz afirmativ, se va menţiona cuantumul acestora.
În ceea ce privește testamentul, art. 94-95 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a
activității notariale, republicată stabilește reguli speciale de autentificare.
Astfel, autentificarea testamentului va fi solicitată, prin excepție de la regulă, prin
cerere scrisă. Cererea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mai multe mențiuni speciale, și
anume: mențiunea privind faptul că testamentul anexat la cerere a fost redactat de însuşi
testatorul, situaţie în care îl va prezenta notarului public pentru tehnoredactare ori faptul că
testatorul nu are un testament deja scris şi solicită să dicteze conţinutul testamentului notarului
public, declarația testatorului că i s-au pus în vedere faptul că poate să fie asistat în cadrul
procedurii de către unul sau 2 martori şi menţiunea potrivit căreia testamentul reprezintă
ultima sa voinţă.
Testatorul are posibilitatea fie de a-și dicta dispoziţiile testamentare în faţa notarului,
fie de a prezenta un testament deja scris. După redactare, testamentul autentic va fi citit
testatorului de către notarul public, sau i se dă să îl citească, făcându-se menţiune expresă
despre îndeplinirea acestor formalităţi în cuprinsul actului. După citire, testatorul trebuie să
declare că actul exprimă ultima sa voinţă și să îl semneze. În cazul în care testatorul a fost
asistat de către unul sau 2 martori, aceştia vor semna și ei testamentul. În cazul în care
testatorul, din orice motive, nu poate semna actul, acesta îl va dicta notarului public și va
declara că actul reprezintă ultima sa voinţă. În încheierea de autentificare se va menționa
expres declaraţia testatorului, precum şi cauza de împiedicare. La îndeplinirea acestei
proceduri vor fi prezenţi 2 martori-asistenți, ştiutori de carte. Menţiunea făcută de notar şi
citirea acesteia testatorului împreună cu semnăturile martorilor suplinesc semnătura
testatorului. În cazul surdului, mutului sau surdomutului aflat în imposibilitate de a scrie,
declarația de voință se ia prin interpret, dar tot în prezenţa a 2 martori. În cazul în care
testatorul este o persoană nevăzătoare, înainte de a-i lua consimţământul notarul public îi va
citi actul.
Încheierea de autentificare a unui testament, codicil sau a actului de revocare a
acestora cuprinde menţiunea expresă a orei şi minutului autentificării.
După autentificare, testamentele se înscriu, de îndată, în RNNEL. Informaţii cu
privire la existenţa unui testament se pot obține doar după decesul testatorului, dovedit cu
actul de deces.